Acasă > Despre Psihologie > Speră la „rău”, dar aşteaptă-te la „bine”! Cum să ne folosim mintea pentru a ne controla reacţiile involuntare

Speră la „rău”, dar aşteaptă-te la „bine”! Cum să ne folosim mintea pentru a ne controla reacţiile involuntare

Ceea ce urmează nu este un articol uşor, dar cred că este foarte important pentru implicaţiile sale practice. De obicei, suntem obişnuiţi ca sfaturile şi comentariile de psihologie să fie uşor de înţeles şi compatibile cu experienţa noastră de simţ comun. Uneori lucrurile stau însă altfel: că să obţinem efecte dincolo de ceea ce ne pot oferi cunoştinţele de simţ comun, avem nevoie de tehnologii psihologice care nu mai pot rezulta din simpla experienţă de simţ comun, ci trebuie generate prin cercetări avansate de laborator.

În general, reacţiile noastre „spontane” şi/sau la diverşi stimuli din mediu sunt de patru tipuri: (1) subiective (ex. diverse emoţii, durere); (2) cognitive (ex. gânduri pozitive şi/sau negative); (3) comportamentale (ex. comportamente adaptative şi/sau dezadaptative); sau (4) biologice [ex. reacţii psihofiziologice, precum activarea fiziologică (ex. modificări în ritmul cardiac, în conductanţa electrică a pielii, în rata respiraţiei etc.)]. Combinaţiile acestora determină sau influenţează stările noastre de sănătate şi boală, precum şi calitatea vieţii (starea de bine).

Unele dintre aceste reacţii sunt generate de noi în mod voluntar/intenţionat (ex. decid în mod intenţionat că voi mânca); nu discut acum cât de „voluntare/intenţionate” sunt cu adevărat aceste reacţii, acest lucru făcând obiectul altui articol aflat în pregătire.

Alte reacţii apar în mod involuntar/automat, fără să ne propunem acest lucru (ex. pur şi simplu mă simt trist). Spre exemplu, la nivel subiectiv, acestea pot fi stări emoţionale [pozitive (ex. fericire/bucurie, satisfacţie, calm/relaxare etc.) sau negative (ex. tristeţe/deprimare, ingrijorare/anxietate, nemulţumire/furie)], durere, greaţă, oboseală etc. La nivel cognitiv sunt gânduri care ne vin automat în minte, fără să le putem controla. La nivel comportamental sunt comportamente pe care le facem automat şi/sau pentru care avem un impuls extrem de puternic, deşi încercăm să-l controlăm în mod voluntar. La nivel psihofiziologic sunt reacţii ca cele descrise mai sus (ex. modificări în ritmul cardiac).

Aşa cum spuneam anterior, reacţiile involuntare sunt foarte importante atât pentru sănătatea noastră mintală şi fizică cât şi pentru calitatea vieţii (starea de bine). Cercetările recente (inclusiv ale noastre) arată că factorii cognitivi sunt una din cauzele principale ale acestor reacţii involuntare. Care sunt aceşti factori cognitivi?

Să analizăm în ceea ce urmează doi dintre cei mai importanţi factori cognitivi şi modul în care aceştia influenţează reacţiile noastre involuntare/automate de tip subiectiv.

Expectanţele/aştepările răspuns (response expectancies) sunt predicţii asupra reacţiilor pe care le vom avea; constructul a fost propus de profesorul Irving Kirsch (acum la Harvard University) (Kirsch, 1990). Spre exemplu, dacă chiar mă aştept să simt durere în timpul unei intervenţii stomatologice, atunci probabilitatea să simt durere în timpul intervenţiei creşte proporţional cu tăria expectanţei mele. Expectanţele răspuns au efect puternic mai ales (1) pentru reacţii specifice în situaţii specifice (ex. mă aştept să fiu fericit când voi lua premiul), nu generale (ex. mă aştept să fiu fericit) şi (2) atunci când sunt puternice (ex. chiar cred cu adevărat că mă voi simţi fericit când voi lua premiul). Efectul lor a fost identificat si validat pentru un spectru larg de reacţii involuntare, inclusiv pentru reacţii involuntare (ex. durere, greaţă, oboseală) asociate tratamentelor medicale (ex. chirurgicale, chimioterapeutice, de radioterapie) în cazul pacienţilor cu diverse forme de cancer (Montgomery et al., 1998; 2010).

Speranţele răspuns (response hopes) se referă la un construct mai nou, la a cărui dezvoltare am contribuit şi noi, care modifică şi nuanţează efectul expectanţelor răspuns (Anton şi David, 2013; David et al., 2004; Montgomery et al., 2003). Într-adevăr, efectul expectanţelor răspuns apare în relaţie cu efectul speranţei răspuns. Înţelegând jocul dintre ele, putem face astfel încât mintea noastră să poată controla cât mai bine reacţiile involuntare, sigur, probabil ţintind să le minimizăm pe cele negative şi să le maximizăm pe cele pozitive.

  • Dacă reacţia pe care vizăm să o controlăm într-o situaţie este una pozitivă (ex. să fiu bucuros când voi ajunge la serviciu), atunci o discrepanţă între ceea ce sper să se întâmple (ex. sper să fiu bucuros când voi ajunge la serviciu) şi ceea ce se întâmplă (ex. nu sunt bucuros, odată ajuns la serviciu) este o sursă de distres/suferinţă. Dar ceea ce se întâmplă (ex. nu sunt bucuros) este, aşa cum am arătat mai sus, legat de expectanţele răspuns pe care le am. Aşadar, cauza distresului este discrepanţa dintre ceea ce sper şi ceea ce mă aştept. Reducerea discrepanţei, cu scopul reducerii distresului, se face dacă îmi cresc expectanţa răspuns pentru o reacţie pozitivă (ex. mă aştept să fiu bucuros când voi ajunge la serviciu) şi îmi reduc speranţa răspuns (ex. nu sper să fiu bucuros când voi ajunge la serviciu). Nu ştim încă dacă reducerea speranţei răspuns se poate face mai bine prin acentuarea unei speranţe răspuns opuse (ex. sper să fiu nemulţumit când voi ajunge la serviciu); cercetările viitoare vor clarifica acest lucru. În consecinţă, dacă vreau să-mi reduc distresul şi să experienţiez bucurie când voi ajunge la serviciu, este bine să mă aştept că bucuria va apărea în această situaţie, dar să nu sper acest lucru! Este o tehnică eficientă, nu uşor de înţeles, dar uşor de aplicat în viaţa de zi cu zi, cu o oarecare practică şi cu o inteligenţă în limite normale.
  • Dacă reacţia pe care vizăm să o controlăm într-o situaţie este una negativă (ex. durere la naştere), atunci o discrepanţă între ceea ce sper să se întâmple (ex. sper să simt durere la naştere) şi ceea ce se întâmplă (ex. nu simt durere la naştere) este o sursă de emoţii pozitive. Dar, aşa cum spuneam mai sus, ceea se întâmplă (ex. simt durere) este legat de expectanţele răspuns pe care le am. Aşadar, cauza emoţiilor pozitive în această situaţie este discrepanţa dintre ceea ce sper şi ceea ce mă aştept. Accentuarea discrepanţei se face dacă îmi reduc expectanţa răspuns pentru o reacţie negativă (ex. nu mă aştept să simt durere la naştere) şi cresc speranţa răspuns (ex. sper să simt durere la naştere). În consecinţă, dacă vreau să experienţiez emoţii pozitive într-o situaţie care în mod normal generează emoţii negative, atunci este bine să mă aştept că emoţiile negative nu vor apărea, dar să sper că vor apărea! Acesta este un lucru mai greu de înţeles şi de făcut, fiind vorba despre o intervenţie paradoxală (ex. sper să mă doară, chiar dar nu mă aştept să se întâmple asta). Altfel spus, dacă într-o situaţie negativă îmi impun să sper că voi avea o reacţie negativă,  dar nu mă aştept chiar să se întâmple, atunci probabil voi avea surpriza ca, paradoxal, să experienţiez emoţii pozitive. Acestă atitudine este una stoică. Stoicii considerau că „binele” şi „răul” sunt noţiuni corelative, neputând exista una fără cealaltă, astfel că, înţeles profund, „răul” este de fapt „bine”! Nu ştim încă nici în această situaţie dacă reducerea expectanţei răspuns pentru o reacţie negativă (ex. nu mă aştept să simt durere la naştere) se poate face mai eficient prin acentuarea unei expectanţe răspuns opuse (ex. mă aştept să simt o stare de bine la naştere); cercetările viitoare trebuie să clarifice acest lucru.

Aceste tehnici au fost deja testate pentru controlul distresului în cursul examenelor la universitate şi pentru controlul durerii din timpul naşterii. Ele pot fi însă utilizate pentru a ne controla orice reacţii involuntare/automate de tip subiectiv (emoţional), cognitiv, comportamental şi/sau biologic (psihofiziologic). Sigur, nu sunt tehnici uşor de înţeles! Dar orice tehnologie avansată este, adesea, altceva, mult mai complexă decât experienţa simţului comun şi decât practicile cotidiene. Cred că la fel stă situaţia şi în cazul tehnologiei psihologice. Dar, odată ce le-am înţeles şi ne-am obişnuit să le implementăm în viaţa cotidiană, ele ne pot ajuta enorm în autocontrolul reacţiilor noastre involuntare, cu impact pozitiv asupra stărilor de sănătate şi asupra calităţii vieţii.

Aşadar, sumarizând lucrurile într-o „pastilă psihologică” formulată într-un limbaj mai accesibil:

  1. Dacă în anumite situaţii vrei să trăieşti emoţii pozitive, atunci aşteaptă-te în mod serios ca ele să apară şi, dacă te aştepţi, ele vor apărea. Pentru a te proteja însă de situaţia în care totuşi, în ciuda faptului că te aştepţi, ele nu apar – asta deoarece pe lângă expectanţe sunt şi alţi factori care pot interveni -, este bine să nu speri că vor apărea. Simplu spus, formula ar avea un caracter stoic şi ar fi: Nu spera la „bine”, dar aşteaptă-te la el!
  2. Dacă în anumite situaţii vrei să eviţi apariţia unor emoţii negative (ex. distres la examene), atunci nu te aşteapta în mod serios să se întâmple şi astfel apariţia lor va fi mai puţin probabilă. Pentru a te proteja însă de situaţia în care totuşi, în ciuda faptului că nu te aştepţi, ele apar – asta deoarece pe lângă expectanţe sunt şi alţi factori care pot interveni -, este bine ca preventiv şi în mod paradoxal să speri că vor aparea. Simplu spus, formula ar avea un caracter stoic şi ar fi: Speră la „rău”, dar nu te aştepta la el!
  3. Formula generală, de tip stoic, integratoare pentru formulele de la punctele 1 şi 2, care ar rezulta dacă în loc să reducem expectanţele şi speranţele răspuns am întări alternativa lor, ar fi: Speră la „rău”, dar aşteaptă-te la „bine”!

P.S. Ştiu că această formulă: „Speră la rău, dar aşteaptă-te la bine!”, descrisă de mine aici, provoacă şi invalidează formula mai cunoscută a simţului comun: „Aşteaptă-te la rău, dar speră la bine!”. Cred însă că formula propusă de mine aici este cea corectă, – cel puţin pentru reacţiile involuntare -, fiind bazată nu pe intuiţii de simţ comun, ci pe date de laborator. În plus, ea are un avantaj euristic, clarificând şi problema optimismului: este bine sau nu să fim optimişti? Ar fi mai bine să fim realişti sau poate pesimişti? Ei bine, răspunsul este că ar fi indicat să fim optimişti în regim de expectanţe (aşteptări), nu de speranţe; este ceea ce se numeşte „optimism realist”, bazat pe experienţa anterioară şi acţiunea practică. Altfel, este vorba de un „optimism iluzoriu” şi/sau fără legătură cu experienţa şi acţiunea practică, cu consecinţe negative.

Referinţe bibliografice selective

Anton, R., & David, D. (2012; în curs de publicare). Response expectancy versus response hope in predicting birth-related emotional distress and pain. International Journal of Psychology, 1-10.

David, D., Montgomery, G. H., Stan, R., DiLorenzo, T., & Erblich, J. (2004). Discrimination between hopes and expectancies for nonvolitional outcomes: Psychological phenomenon or artifact? Personality and Individual Differences, 36, 1945–1952.

Kirsch, I. (1990). Changing expectations: A key to effective psychotherapy. Belmont, CA: Brooks/Cole.

Montgomery, G. H., David, D., DiLorenzo, T., & Erblich, J. (2003). Is hoping the same as expecting? Discrimination between hopes and response expectancies for nonvolitional outcomes. Personality and Individual Differences, 35, 399–409.

Montgomery, G. H., Schnur, J. B., Erblich, J., Diefenbach, M. A., & Bovbjerg, D. H. (2010). Presurgery psychological factors predict pain, nausea, and fatigue one week after breast cancer surgery. Journal of Pain and Symptom Management, 39, 1043–1052.

Montgomery, G. H., Tomoyasu, N., Bovbjerg, D. H., Andrykowski, M. A., Currie, V. E., Jacobsen, P. B., et al. (1998). Patients’ pretreatment expectations of chemotherapy-related nausea are an independent predictor of anticipatory nausea. Annals of Behavioral Medicine, 20, 104–108.

About these ads
Categories: Despre Psihologie Etichete:
  1. Silvana
    8 septembrie 2012 la 7:09 pm

    Cateva corectii de facut”
    “Este un tehnică eficientă, nu uşor de înţeles…”
    Este posibil sa fie “o” tehnica.

    “Acestă atitudine este un stoică.”

    E prea frumos articolul pentru a lasa “neintelese” anumite concepte.

    Ca sa parafrazez: ati sperat ca articolul va fi „rău”, dar v-ati aşteptat la „bine”!
    V-a iesit! :)

    Cum tratati sintagma: incident nefericit? Exprima o asteptare sau o speranta?

  2. Merlin
    9 septembrie 2012 la 9:28 pm

    Corect, daca te astepti la bine esti motivat sa depui efortul ca sa iti atingi scopul.

  3. Mirela
    13 septembrie 2012 la 12:12 am

    Domnule profesor,

    In primul rand tin sa va felicit pentru efortul dumneavoastra de a va imparti o parte din timp cu cei care va viziteaza blogul.
    As vrea sa ma prezint si dezvolt motivul pentru care doresc sa apelez la informatiile dumneavoastra.
    Ma numesc Mirela si sunt in clasa a XI-a. De ceva vreme sunt extrem de debusolata in ceea ce priveste alegerea unei facultati, Unele necesita o pregatire chiar in timpul liceului si nu am pe nimeni care sa ma sfatuiasca legat de acest domeniu, al psihologiei. Am facut un inventar asupra aptitudinilor mele si cred ca asta ma reprezinta.Doresc sa lucrez cu oamenii, sa le cercetez nu doar problemele ci sufletul.,sa plec acasa cu gandul ca am facut pe cineva fericit, ca l-am ajutat sa-si schimbe anumite principii atunci cand se afla in momente de cumpana. Dar dupa cum stim, avem nevoie de o meserie care sa ne ofere in mare parte satisfactie interioara, insa e nevoie si de un buget modest. Intrebarea mea este urmatoarea.Considerati ca aceasta facultate ofera tinerilor destule oportunitati care le poate oferi atat un castig acceptabil cat si o multumire interioara? Parerile sunt impartite, iar majoritatea este de parere ca oportunitatile sunt incerte si exista riscul sa nu fie o meserie deloc profitabila. As dori in limita timpului dumneavoastra daca puteti sa-mi oferiti niste indicatii, niste sfaturi.As avea enorm nevoie de acest raspuns.
    Va multumesc!

    • 13 septembrie 2012 la 10:26 pm

      Eu cred ca este o profesie care iti ofera multe oportunitati (profesionale, didactice, de cercetare etc.); cum si daca le vei folosi depinde insa de tine. Oricum, sigur iti ofera ceva ce alte profesii nu o fac atat de bine: cunostinte ca sa te poti intelege pe tine si pe ceilalti, optimizandu-ti astfel calitatea vietii in societatea de azi.

  4. Laura
    13 septembrie 2012 la 5:27 pm

    Pe mine cele doua expresii “expectante” si “sperante” ma duc spre confuzie. Cum nu sunt psiholog, ci un om interesat de controlul acestor reactii involuntare, am incercat sa ma lamuresc. Primul pas: am cautat eliminarea confuziei printr-o mica cercetare a sensului celor doi termeni.
    “speranta”= sentiment de incredere in rezolvarea favorabila a unei actiuni, in realizarea unei dorinte.
    expectanta= asteptare /(dar nu dorinta) si pentru ea am gasit un sinonim “presupunere” (mi se pare mai bun pentru ca nu implica sentimente. Presupunerea e un scenariu, presupunerea poate fi intemeiata, neintemeiata.)

    Diferenta vizibila intre expectante si sperante, asa cum imi apare mie: sentimentul de incredere insoteste speranta, nu si expectanta.

    Daca inlocuiesc in expresia “Spera la rau, dar asteapta-te la bine” cuvantul “asteptare” cu cel de presupunere, “spera la rau, dar presupune binele”…tot nu rezolv confuzia, ramane o nepotrivire legata de faptul ca speranta implica sentimentul increderii.

    “Sa fiu incredintata ca se va petrece ceva rau, dar sa presupun scenariul pozitiv”???

    Eu incerc de cativa ani buni varianta- sa nu ma astept la nimic bun. Daca se va petrece totusi ceva bun, atunci e o surpriza placuta, daca se va petrece totul asa cum ma asteptam, nu e nicio mirare, ma asteptam si caut sa ma controlez emotional (atunci cand pot, inainte de eveniment, ma intreb: cat de “suportabil e insuportabilul”?). Nu reusesc tot timpul. De aceea ma intereseaza subiectul propus aici.

    Situatia imi aminteste de o afirmatie a lui Heisenberg referitoare la limbajul utilizat in fizica cuantica si la carentele acestui limbaj. El propunea atunci o intoarcere la limbajul din filosofia aristotelica (act si potenta) pentru a elimina confuziile.

    Imi cer scuze daca am batut campii.

    • 13 septembrie 2012 la 10:23 pm

      Dificultatea apare deoarece ganditi prin termenii de simt comun. Ele sunt constructe psihologice diferite, usor de inteles:
      (1) expectanta – este o asteptare care implica un elemente de predictie (ce gandesti/crezi ca se va intampla); (2) speranta – nu este ceeea ce crezi/gandesti/te astepti ca se va intampla, ci ceea ce ti-ai dori sa se intample.

  5. Radu
    14 septembrie 2012 la 7:34 pm

    Ați explicat diferența dintre expectanță și speranță care m-a ajutat să înțeleg mai bine articolul. Dar apare o altă confuzie și dificultate în exersarea tehnicii respective. Să zicem că deții un anumit control asupra speranțelor cu ajutorul căruia le poți determina și/sau modifica. Dar cum reușești să faci acest lucru în cazul expectanțelor, așteptărilor?! Predicția, ceea ce crezi că se va întâmpla, dacă nu se bazează pe niște calcule raționale, pe o experiență trecută și va fi indusă în mod forțat în mintea și gândurile noastre, nu își pierde din valoare, mai seamănă a predicție, sau se transformă într-un fel de speranță?! Dacă eu știu ca în trecut, într-o altă experiență la medicul stomatolog am simțit durere, și mai dețin informația conform căreia medicul meu stomatolog nu folosește anestezie dentară în tratarea pacienților, pot eu să mă aștept la senzație de bine? Pot fi expectanțele controlate și modificate? Expectanțele nu ar trebui să fie rezultate în urma unui raționament și din acest punct de vedere obiective?

    • 15 septembrie 2012 la 9:45 am

      Expectantele se pot modifica prin restructurare cognitiva si/sau, mai simplu, prin (auto)sugestie.

  6. Bogdan
    17 septembrie 2012 la 1:22 pm

    foarte interesant articolul, si daca privim din punctul de vedere al psihologiei sociale, diferentierea dintre expectante si sperante, avem raspunsul la multe acte de manipulare de la cele religioase din trecut la cele sociale din ziua de azi

  7. Laura
    17 septembrie 2012 la 4:00 pm

    Oare am inteles corect?
    In varianta simtului comun se spune ca “speranta moare ultima”. In formula propusa de d-voastra ea trebuie sa moara prima. Daca reduc nivelul dorintelor (sperantelor), dar iau in calcul ca exista si posibilitatea unei evolutii pozitive (asteptarile), atunci pot sa continui sa actionez in directia initiala. Adica: nu mai am nicio speranta ca voi ajunge in punctul X, dar continui sa ma deplasez pentru ca din experienta mea, a altora sau din datele pe care le detin se poate ajunge in punctul X. Daca nu ajung, nu traiesc emotii negative pentru ca nu speram. Daca ajung, atunci traiesc o emotie pozitiva.
    Nivelul dorintelor se poate “controla” (prin relativizare?), iar cel al expectantelor la fel.
    E si stoic si sceptic (prin controlul asteptarilor si sperantei). Dar controlul acesta e discutabil, ma gandesc (aici) la ceea ce sustineati in conferinta despre liberul arbitru.

    • 17 septembrie 2012 la 4:21 pm

      Analiza mea se referea aici punctual la reactiile involuntare (si mai specific, la emotii). Probabil ca s-ar putea generaliza, dar nu am timp acum sa fac o astfel de analiza/investigatie.

      • Laura
        10 decembrie 2012 la 8:15 pm

        Am experimentat pe o emotie: frica de durere. A funcţionat. Efectul a fost interesant. Nu ştiu cum să descriu starea. Pot spune că nu am mai trecut prin stările pe care le trăiam atunci când speram să nu mă doară. Am formulat aşteptări pozitive, dar speram să trăiesc durerea la maxim. Creşte oare nivelul adrenalinei?

  8. Andreea
    13 octombrie 2012 la 11:25 am

    Este un articol foarte bun si interesant..Este adevarat ca trebuie sa avem optimism realist..Nu trebuie sa fim optimisti,bazandu-ne pe sperante,dar totusi crezand ca exista o solutie undeva..Foarte frumos,felicitari pt articol..

  9. Lucian
    19 octombrie 2012 la 9:30 am

    “Dacă în anumite situaţii vrei să trăieşti emoţii pozitive” – nu are o nota usor absolutista? Vreau sa traiesc dar numai pentru faptul ca eu vreau nu trebuie sa se si intample, desi ar fi frumos, de dorit… “Dacă în anumite situaţii iti doresti să trăieşti emoţii pozitive” ar fi pentru mine o varianta care se distanteaza de o cerinta absolutista.

    • 19 octombrie 2012 la 10:36 am

      Formularea nu are nicio conotatie absolutista. Poti sa vrei foarte multe lucruri, uneori sa vrei foarte intens, doar ca este bine sa fii gata sa accepti ca uneori nu se vor intampla, chiar daca tu vrei sa se intample.

  1. 10 septembrie 2012 la 10:12 am

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 271 other followers

%d bloggers like this: