Prima pagină > Despre Viaţă > Cum să murim bine şi frumos. Un scurt ghid de bune practici!

Cum să murim bine şi frumos. Un scurt ghid de bune practici!

Multă lume crede că dacă ceva este cert cu referire la specia noastră, este faptul că la un moment dat murim. Această concluzie certă şi pesimistă (sic!) este rezultatul unei ignoranţe ştiinţifice şi/sau religioase. Să înţelegem de ce susţin asta.

Ştiinţific (logic) vorbind, concluzia că „toţi oamenii mor” (care susţine şi viitorul particularizat „voi muri”) este adesea rezultatul unui raţionament inductiv. Prin urmare, această concluzie este probabilă, poate chiar foarte probabilă, dar nicidecum certă! Nu intru aici în detalii privind raţionamentul inductiv; ele pot fi găsite în orice manual de logică. Spun doar, ca exemplu, că o concluzie de tipul „toţi corbii sunt negri” este o concluzie probabilă. Văzând un corb, un al doilea corb şi un al X-lea corb şi văzând că sunt negri, concluzionăm „toţi corbii sunt negri”. Dar dacă X+1, pe care încă nu l-am văzut, este galben? Dar dacă se „naşte”  mâine unul gaben? Aşadar, concluzia corectă este „foarte probabil că toţi corbii sunt negri”. În cazul raţionamentului inductiv concluzia poate deveni certă doar dacă clasa de obiecte (ex. corbii) este limitată şi am analizat fiecare membru al clasei. Revenind de la corbi la oameni, oameni noi (asemenea corbilor) se nasc mereu, deci clasa nu este limitată; în plus, nu am văzut pe fiecare membru al speciei murind (sic!). Dincolo de analiza logică, suficientă în ea însăşi, un argument suplimentar este că printr-o astfel de atitudine refuzăm în mod iraţional ştiinţei posibilitatea unor descoperiri care pot prelungi viaţa la infinit (puţin probabil în baza a ceea ce ştim azi, dar posibil). Religios vorbind, nu poţi, printr-o astfel de atitudine – „murim cu certitudine” -, lua libertatea lui Dumnezeu de a nu te lăsa să mori. A mai arătat că uneori face asta (vezi cazului Proorocului Ilie)!

Sintetizând, raţional vorbind, este neserios să gândeşti că vei muri cu certitudine. Pe baza a ceea ce ştim până acum este însă foarte probabil să se întâmple acest lucru aşa că, tot raţional vorbind, este bine (1) să nu refuzi sau să eviţi defensiv ideea, (2) să fii gata/pregătit să mori oricând şi (3) să te pregăteşti pentru o moarte bună şi frumoasă. Dacă reuşeşti să asumi aceste trei lucruri, viaţa în sine devine mai interesantă şi mai plăcută de trăit!

Aşadar, cum să murim bine atunci când ştim cu ceva vreme înainte că se apropie sfârşitul? (voi aborda cu altă ocazie situaţia în care moartea se instalează pe neaşteptate şi foarte rapid). Iată un scurt ghid de bune practici, bazat pe studii de psihologie (combinând studiile de „psihologie a morţii” cu cele de „psihologie pozitivă”; vezi şi referinţele bibliografice).

I. GENEREAZĂ-ŢI CONFORT PSIHOLOGIC. La nivel psihologic ţintim fie pacea sufletească („ataraxia”, cum o numeau epicurienii) fie chiar o stare de fericire. Ca să ajungi să simţi astfel trebuie însă să:

(1) Fii mulţumit cu trecutul tău (viaţa ta) şi să-l accepţi aşa cum a fost. Evident, trecutul este greu de corectat! Sunt însă patru lucruri pe care le poţi face pentru a ajunge să-l accepţi şi să fii mulţumit de el (vezi pentru detalii www.thefourthings.org/ şi Byock, 2004):

(a) Iartă-i pe cei care ţi-au greşit; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IERT!

(b) Recunoaşte greşelile pe care le-ai făcut; dacă se poate, cere-ţi iertare de la persoanele cărora le-ai greşit. S-ar putea ca unele să nu te ierte, dar vei rămâne împăcat că ai făcut tot ce depinde de tine în acest sens. Cuvântul/gândul cheie este: IARTĂ-MĂ!

(c) Fii recunoscător celor care te-au ajutat; dacă se poate, multumeşte-le. Cuvântul/gândul cheie este: MULŢUMESC!

(d) Iubeşte-i pe cei care contează; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IUBESC!

(2) Fii fericit în prezent. Pentru a fi fericit în prezent, chiar în preajma morţii fiind, trebuie să:

(a) Faci lucrurile care îţi generează plăcere şi pe care încă le poţi face.

(b) Interacţionezi cu persoanele care sunt importante pentru tine, dacă sunt şi ele disponibile şi interesate (nu te izola de bună voie!). Cei mai mulţi dintre noi nu doresc să rămână singuri în preajma morţii.

(c) Faci lucruri care corespund setului tău de valori. Cei mai mulţi dintre noi doresc să fie trataţi cu demnitate, ca fiinţe umane cu drepturi depline, până la moarte.

(d) Dezvolţi relaţii şi semnificaţii transpersonale (dincolo de tine şi relaţiile imediate), cu/prin divinitate (dacă eşti religios) şi/sau printr-o metafizică cu implicaţii axiologice (ex. rolul unui om care îşi asumă în lume valori „umaniste”).

(e) Formulezi dorinţele în termeni preferenţiali şi să-ţi doreşti doar ceea ce ai sau ceea ce poţi avea în termen scurt; nu mai este timp şi nu are rost să te implici în alte lucruri care pot genera disconfort şi/sau să-ţi doreşti lucruri pe care nu le (mai) poţi avea.

(3) Fii optimist în legatură cu viitorul. Cum să fii optimism când eşti în preajma morţii, ar putea întreba cineva? Simplu, aş răspunde eu:

(a) Dacă eşti o persoană religioasă, ai certitudinea unei noi vieţi (aici sau altundeva). Chiar dacă nu ai umblat doar pe căile „drepte”, Dumnezeu (din orice religie) este milostiv şi există căi de corectare (ex. rugăciunile celor vii, schimbarea atitudinii înainte de moarte, ritual religios al morţii etc.). Spre exemplu, un creştin adevărat ar trebui să fie fericit când moare el sau când îi mor cei apropiaţi, deoarece astfel se ajunge mai aproape de Dumnezeu şi se începe o nouă viaţă!

(b) Dacă nu eşti o persoană religioasă, optimismul poate fi legat de realizările pe care le ai şi de ceea ce ai făcut şi ai lăsat în urmă, cu impact în viitor. Gândeşte-te la ce ai făcut bine şi fă o listă a acestor lucruri. Fiecare om poate stabili o listă cu lucruri bine făcute, chiar dacă ele variază ca importanţă socială de la un individ la altul (ex. ai ajutat pe cineva); contează valoarea personală a lucrului bine făcut şi asta va da sens şi semnificaţie vieţii tale şi rolului tău în lume.

(II) OBŢINE CONFORT BIOLOGIC/MEDICAL. Suferinţa biologică trebuie să fie minimală; controlul durerii şi disconfortului, mai ales, sunt foarte importante! Asta se poate obţine prin asistenţă medicală, aşa că, dacă este cazul şi se poate face, nu o refuza.

(III) CREEAZĂ-ŢI CONFORT SOCIAL

(1) Lasă lucrurile importante în care eşti implicat bine organizate şi transparente (ex. parole de e-mail, conturi bancare, acte de proprietate etc.).

(2) Fă, dacă este posibil, aranjamentele legate de înmormântare (ex. locaţia).

(3) Fă-ţi testamentul.

Aşadar, dacă tot ne va veni rândul să murim, măcar să murim bine şi frumos! Urmează sfaturile simple de mai sus şi va fi bine!

Pentru referinţe şi detalii vezi şi:

 P.S. Mulţi clienţi/pacienţi îmi spun adesea că se tem de moarte. Le dau mereu răspunsul epicurienilor. Tu nu ai întâlnit şi nu vei întâlni moartea niciodată. Când ea apare, tu nu mai exişti; cât timp tu exişti, moartea încă nu a apărut. Aşadar, nu vă veţi întâlni niciodată şi nu are sens să vă temeţi unul de celălalt. În plus, frica se naşte din gânduri iraţionale de genul – „Nu trebuie să mor/nu pot concepe să mor, trebuie cu necesitate să trăiesc, este groaznic dacă mor” (cu variaţii lingvistice de la un om la altul, dar cu aceeaşi semnificaţie). Dacă pot accepta şi asuma semnificaţia raţională alternativă – „Mi-ar plăcea teribil de mult să nu mor şi fac tot ceea ce depinde de mine să trăiesc, dar accept, fără să-mi placă, faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă cum vreau eu” -, ea va fi însoţită de un distres uşor şi stimulativ. Ideea că „nu trebuie să mor/nu pot concepe să mor…” este iraţională deoarece (1) nu are suport logic (ex. simplu fapt că îţi doreşti ceva nu înseamnă şi că trebuie cu necesitate să se întâmple), (2) empiric (ex. probabilitatea de a muri este foarte mare) şi/sau (3) pragmatic (gândind astfel îţi generezi suferinţă emoţională, care nu te scapă de moarte, ci o face mai mizerabilă).

Anunțuri
Categorii:Despre Viaţă Etichete:
  1. Sebastian
    18 Octombrie 2010 la 12:34 pm

    Partea serioasa din mine spune ca sunt niste principii bune si care merita urmate atunci cand vine momentul. Partea care rade spune: Teoria ca teoria, dar practica…ne omoara 🙂

  2. onebluebutterfly
    18 Octombrie 2010 la 4:54 pm

    Nimic nu mi-a oferit mai multa vitalitate ca si constientizarea propriei morti. Uneori simt ca am inceput sa traiesc cu adevarat abia atunci cand am incetat sa mai cred in viata vesnica. Irational sau nu, ma simt atasata de certitudinea ca voi muri… 🙂

    • 18 Octombrie 2010 la 5:54 pm

      Ca sa fiu consistent, nu i-as spune „certitudine”, ci „o extrem de mare probabilitate”…iar acesta intelegere rationala poate genera aceeasi vitalitate, dublata insa si de o curiozitate asupra viitorului!

    • 27 Ianuarie 2016 la 4:01 pm

      Magnific spus, religiile de toate felurile au sa tremure……

    • 27 Ianuarie 2016 la 4:05 pm

      Richard Dawkins, autorul The Selfish Gene si The God Delusion ar fi incantat de o asemenea abordare…

  3. onebluebutterfly
    18 Octombrie 2010 la 8:27 pm

    Aveti dreptate! Cu o singura conditie: sa nu imi reactiveze mai vechile dileme legate de „Eu cum trebuie, pana la urma, sa imi traiesc viata?”. E greu cu toleranta la ambiguitate in general, dar „incertitudinile” in privinta mortii sunt si mai greu de suportat pentru ca e o tema care pune pe tapet si discutiile legate de sensuri, semnificatii sau valori.E un domeniu in care avem o nevoie destul de mare sa „stim” ceva cat mai repede si cat mai sigur.Iar uneori, oricat ar parea de ciudat, preferam sa „stim” ca vom muri definitiv, decat sa acceptam ca nu stim nimic…

    Bineinteles, sunt de acord cu faptul ca aceasta curiozitate informata pe care o propuneti dumneavoastra reprezinta idealul de rationalitate. Si cred ca merita sa ne straduim sa tinem aproape…:)

  4. Ghost Dog
    18 Octombrie 2010 la 9:13 pm

    Din experienta personala am constat ca poti sa traiesti mai mult dpdv. subiectiv facand toate actiunile mai lent dar mai precis, si fiind atent la ce se intampla in jur.

    Cand stai la o coada in loc sa te enervezi si sa injuri in sinea ta, poti sa te uiti in jur sa observi detalii pe care nu le-ai fi observat. Daca lasi mintea sa iti zboare, o sa constati dupa aceea ca nu iti aduci mai nimic aminte din minutele petrecute acolo.
    Pai asta nu e tot un fel de risipa de viata?

    Spunea unul ca el nu se teme de moarte, se teme ca nu stie sa traiasca. Ironic, majoritatea cunostintelor mele care sunt ingrozite de moarte fac parte din categoria celor care nu acorda atentie momentului prezent.

  5. Edelweib
    19 Octombrie 2010 la 10:14 am

    Sumarizand in trei cuvinte: Sa muriti bine !

  6. blacky
    19 Octombrie 2010 la 10:46 am

    Frica de moarte are si ea functiile ei. Una ar fi ca poate corecta comportamentul prin functia sa zicem morala ca ultima forma de pedeapsa. Uneori poate fi necesara, cum opresti pe cineva cu o minte malefica si diabolica, decat daca nu este omorat. Dar, desigur, frumoasa expunere de mai sus se refera la o situatie mai obisnuita.

    • 19 Octombrie 2010 la 10:59 am

      Nu, frica fata de moarte nu este buna! In schimb, ingrijorarea/ nelinistea este buna! Prima este o emotie negativa disfunctionala care nu te ajuta sa te schimbi sau sa ai o calitate crescuta a vietii, ci te „paralizeaza” psihologic, blocandu-ti mintea si comportamentele adaptative. Ingrijorarea/nelinistea (adesea chiar foarte intensa) este o emotie negativa functionala care te ajuta sa fii creativ, sa ai o gandire si comportamente adaptative, care permite aparitia unor emotii pozitive, crescand astfel calitatea vietii si functionarea sociala, inclusiv in sensul celor spuse de dvs. Cititi si articolul mai vechi cu tema legata de „cand negativul devine pozitiv”…

  7. blacky
    19 Octombrie 2010 la 1:48 pm

    Interesant! Multumesc domnule profesor! parca lucrurile capata o cu totul alta perspectiva prin aceasta diferentiere a emotiilor.

  8. Lara
    20 Octombrie 2010 la 9:09 am

    Este o abordare asupra mortii foarte interesanta si in acelasi timp linistitoare. Multumim dle profesor!

  9. DC
    20 Octombrie 2010 la 1:37 pm

    Poate si un limbaj de interfata biblic ar ajuta, pe langa cele subliniate de dv. Ce spuneti dle Profesor?

  10. 20 Octombrie 2010 la 9:22 pm

    ideea de sfarsit de care omul are nevoie pentru a fi „animat”, suntem fiinte lente, mai repede inetiale. Avem ore pe ceas, zile pe saptamana, cicluri. Aceptarea mortii face, cum bine spuneati domnule profesor, parte din arsenalul de sanatate psihologica.Moartea ne da prin prezenta ei, substanta vietii, daca am fi nemuritori, ar trebui, pentru a nu ne plictisi, sa abordam viata ca niste artisti mereu in cautare de sine si de frumos.

  11. paulsz
    21 Octombrie 2010 la 12:20 am

    @eu cred ca este foarte bine ca la un momendat murim, mai precis ca exista un ciclu viata-moarte. nu stiu daca vreo forma de viata din univers ar trebui sa fie nemuritoare, si sa nu se supuna acestui ciclu. probabil, ciclul viata-moarte al formelor de viata este o forma de reglare in univers. si de aici putem spune ca intr-adevar, nimic in univers „nu trebuie”. mie imi place idea conform careia diferitele (posibilele) forme de viata din univers, si noi, si viata asa cum o stim noi se datoreaza mai degraba unor combinatii aleatoare. adica „life is just a random event”, si noi ne datoram intamplarii si hazardului (in sensul larg al vietii pe terra), si nu cred ca universul „ne considera” importanti. ca dupa aceia, din teama de incertitudine si necunoastere, ne construim sens si semnificatie ca mecansim de adaptare, si ne consideram importanti si speciali, e cu totul altceva. in acest fel, nu mai este nevoie sa existe o entitate sau forma superioara care sa „dreaga” cursul lucrurilor. iar dupa ce murim s-ar putea sa nu fim altceva decat „dust in the univers”. Mi-ar place ca intr-o zi sa vad cum se va modifica psihologia noastra dupa ce va putea strapunge cei aprox. 2 metri de la suprafata terestra la care se limiteaza acum.

  12. Miri
    21 Octombrie 2010 la 7:44 pm

    O capacitate extraordinara de a face lucrurile complexe si grele sa para simple si accesibile! I am impressed si pregatita sa mor!

    • 21 Octombrie 2010 la 9:49 pm

      Sa stiti ca nu trebuie sa ai o „capacitate extraordinara”; trebuie doar sa citesti multa literatura de spcialitate inainte sa formulezi sfaturi pentru altii, ca sa nu vorbesti doar din „intelepciunile” simtului comun, foarte adesea proaste!

      • Ioana
        23 Octombrie 2010 la 1:26 pm

        Sau sa vorbesti din inima si din suflet
        🙂

  13. celia
    21 Octombrie 2010 la 10:48 pm

    As vrea sa stiu cum poate muri bine si frumos de exemplu un student care mai are cateva luni si termina facultatea, plin de vise, si el are de fapt cancer in faza terminala… El nici macar nu intelege ce-i spune medicul, principala lui preocupare este daca va putea sa faca si master-ul, dar si sa se angajeze in acelasi timp… Sunt si alte exemple, l-am amintit aici pe cel care probabil m-a impresionat cel mai mult. nu stiu cum ar putea fi aplicate sfaturile de mai sus in anumite situatii. In plus, sa recunoastem ca, pana la o varsta, si noi am crezut ca vom pacali moartea! Ca vom afla ca suntem primul corb „nascut” galben…

    • 21 Octombrie 2010 la 11:14 pm

      Daca stie ca va muri, facand exact ce am spus in text. Daca el nu stie inca, cum adesea si gresit se intampla in sistemul romanesc (ex. stie familia, dar nu bolnavul!), cei ce stiu ar trebui sa-i spuna; este viata lui si trebuie sa stie ce-l asteapta. Iar dupa ce i se spune, sa faca ce este descris mai sus, cuplat cu consiliere psihologica, daca exista un distres puternic asociat acestei vesti.

  14. Andreea
    22 Octombrie 2010 la 12:05 pm

    De fiecare data cand va citesc blogul regret ca nu m-am nascut in Cluj.As fi vrut sa fac Facultatea de Psihologie in Cluj caci se vede bine ca este infinit mai buna decat Facultatea de Psihologie Al.I.Cuza din Iasi

    • 22 Octombrie 2010 la 12:24 pm

      Multumesc. Exista totusi o scoala buna si la Iasi, dar focalizata pe alte domenii si alte paradigme. In plus, nu trebuie sa va nasteti la Cluj ca sa studiati la Cluj; avem studenti din toate colturile tarii, asa ca daca va intereseaza mai mult ce facem noi, oricand puteti studia aici.

      • Andreea
        25 Octombrie 2010 la 2:38 pm

        Aveti dreptate..m-am exprimat eu gresit… am uitat sa evidentiez dificultatile financiare pe care le implica urmarea unei facultati intr-un alt oras mai ales un oras precum Clujul …este adevarat ca facultatea noastra se axeaza (poate prea) mult pe partea de cercetare insa mi se pare imperios necesar sa se puna accentul si pe cea mai importanta latura a psihologiei dupa parerea mea , si anume psihologia medicala si psihoterapia….de asemenea un mare plus al facultatii din Cluj este ca studentilor li se asigura cu adevarat un stagiu de PRACTICA! spre deosebire de facultatea din Iasi unde acest „beneficiu”(desi ar trebui sa fie un lucru normal) lipseste cu desavarsire…as dori sa inchei spunandu-va ca va admir foarte mult si ca va citesc cu placere blogul…va doresc mult succes in continuare

  15. Dorel Galan
    22 Octombrie 2010 la 10:30 pm

    Varianta moderna a zicerii patristice „aminteste-ti de moarte si nu vei gresi niciodata !”. Felicitari!

  16. Ioana
    23 Octombrie 2010 la 1:29 pm

    Buna Dan,

    ma bucur sa vad ca ai un blog si ca esti asa de prezent. Cred ca este un lucru pozitiv. Poate o sa iti mai scriu, acum sunt intr-o perioada de ‘vegetare’ si ma bucur de tot ce mi se intampla, fara sa le mai trec prin rational.

    Cu drag
    Ioana Goga (Marian)

  17. 27 Octombrie 2010 la 3:51 pm

    Foarte de impact tema articolului!psihologia mortii este rar mediatizata in blogosfera romaneasca.
    Multumim pentru timpul acordat scrierii acestor articole.

  18. Dorel Galan
    1 Noiembrie 2010 la 11:41 am

    Va marturisesc ca m-am inspirat din ideile dvs. pentru predica de ieri ( sunt preot ortodox). Reactia oamenilor a fost extrem de buna. Practic, indirect, ati cuvantat in biserica; poate va veni vremea si pentru a vorbi fata-catre-fata.

    • 1 Noiembrie 2010 la 7:39 pm

      Ma bucur! Si eu colaborez cu preoti/duhovnici atunci cand clientii/pacientii sunt foarte religiosi si cred ca acest model de colaborare este unul bun, care aduce imbogatiri reciproce si care trebuie generalizat.

  19. Alina
    6 Decembrie 2010 la 3:27 am

    Domnule Profesor am simtit nevoia sa va spun ca vad in dumneavoastra un model de urmat pentru mine! (insa nu in termeni absolutisti)

    • 6 Decembrie 2010 la 11:02 am

      Multumesc si ma bucur ca nu intermeni absolutisti! Modelul este ceva ideal, asa cum este si ceea ce promovez eu, dar fac eforturi, si ma bucur sa vad ca fac si altii, ca sa-l implementez cat mai mult in viata cotidiana! Cand reusesc ma bucur, cand gresesc ma corectez, si asa progresam…

  20. Crina Veres
    6 Decembrie 2010 la 12:58 pm

    Cand mi s-a spus ca am mai putin de o luna de trait, medic fiind si inca studenta la psihologie am aplicat pe mine ghidul – fara a avea un ghid scris de altcineva decat nevoile pe care le constientizam in fata mortii dar fiind inca vie – si intr-o saptamana am stiut ca nu voi muri, era o certitudine interioara pe care rational nu aveam cum sa o explic deoarece investigatiile si istoria naturala a bolii spuneau clar ca nu aveam cum sa supravietiuesc. Mai mult chiar, stiam ca vindecarea se va face fara sechele, iar in 3 luni nu mai aveam nici macar metastaze sau ganglioni si luasem in greutate peste 10 kg si mai ales eram din nou plina de viata.
    Am gasit apoi, dupa 2 ani de cand scapasem de cancer, Noua medicina germana si Biologia credintelor care explicau cum travaliul psihologic prin care trecusem inaintea mortii au generat o noua identitate, diferita de cea care se imbolnavise, iar consecintele acestei noi identificari au fost reversibilitatea proceselor declansate de citirea genelor de adenocarcinom recto-sigmoidian care prin schimbarea atitudinii mele fata de mine, fata de moarte si fata de viata nu mai puteau fi citite. Am cautat cercetari de-ale Dr. Hammer si Prof dr Lipton care au emis teoriile legate de cancer si boli in general si am gasit mult material documentat stiintific. Desi am constatat ca au fost renegati de colegii lor de breasla si lui Dr Hammer i-a fost retrasa licenta de practica medicala, unele universitati i-au dat in schimb titluri de mare onoare, iar numarul celor care sunt recunoscatori celor 2 pentru ca datorita lor si-au salvat vietile din mainile concernelor farmaceutice furnizoare de chimioterapie care oricum nu le garantau nimic.
    Daca veti considera ca o cercetare in aceasta directie ar fi potrivita si ati dori sa va implicati eu sunt dispusa sa colaborez, deoarece si pentru mine analiza critica si viata conteaza.
    Am multa stima pentru ceea ce ati facut accesibil prin acest blog.

  21. radu
    29 Decembrie 2010 la 2:39 pm

    Am si eu o intrebare: unde as putea gasi carti de Albert Ellis pe net, complete, caci cele de pe Google.books sunt doar partial redate.

    • 30 Decembrie 2010 la 9:56 am

      Nu (Prea) exista carti complete pe net, cu acces gratuit. Cel mai bine este sa va cumparati cartile traduse in limba romana (sunt mai ieftine). Vezi pentru asta la http://www.rtscluj.ro). Succes!

  22. abc
    29 Decembrie 2010 la 7:20 pm

    Acel, care a trait frumos stie si sa moara frumos

    • Edelweib
      30 Decembrie 2010 la 1:54 am

      Eu as spune mai degraba invers: cel care „stie” sa moara bine va trai frumos.

  23. radu
    17 Ianuarie 2011 la 10:51 am

    Multumesc domnule profesor. Am apelat deja la site-ul respectiv si am cumparat anul trecut „Ghidul pentru o viata rationala”. cartea chiar face banii , taducerea era excelenta, nu ca vreau sa le fac reclama, dar ieftina nu este si nici celeleatlte nu sunt. Mi s-a dus jumatate din bursa pe o luna numai cumparand „ghidul”. se pare ca va trebui sa mai asteptam un val de reduceri si pana atunci sa ne multumim cu „ramasitele de pe net”.

  24. 18 Ianuarie 2011 la 6:33 pm

    Genial

  25. ank
    20 Ianuarie 2011 la 11:29 am

    …sau mai e teama aceea ca nu cumva sa fii „viu” cand vei muri, adica nu cumva sa iti dai seama ca esti pus intr-o cutie intunecoasa, departe de toti, unde viermii incep sa isi faca loc de tine, sau nu cumva sa stii pur si simplu ca ai murit si sa nu-ti placa noua stare de fapt. Ma gandesc ca nu de moarte ne e teama ci de viata… din moarte sau din jurul ei.

    De asemenea, cand moartea „promite” prin raspandire temporo-spatiala, ca te va lua si pe tine „vrei-nu-vrei” apare teama ca de viol, ca de ceva hotz pe care nu l-ai vazut niciodata, dar care din umbra vine sa iti ia totul fara sa ceara, in fatza caruia esti la fel de neputincios ca un copil in fata unui adult. Teama e parca de pierderea controlului sau a proprium-ului. Ne insusim lucruri, oameni, idei, avutii sub diverse forme si apoi nu vrem sa le mai dam, pentru ca ne definesc.

  26. 23 Ianuarie 2011 la 1:29 pm

    si o viata cu sens – vb existentialistilor

  27. guest
    6 Februarie 2011 la 2:12 am

    buna ziua,
    dupa o navigare pe internet, am dat de textul epicurian Scrisoare lui Meneceu (sper ca e corecta ortografia numelui, imi este apropiata cea franceza), navigand deci, am descins in orasul meu natal, care mi-a trezit interesul pentru lectura al acestui articol, apoi al altora de pe blog, in capitolele probabil mai „light”, despre viata, nelegate de vreo stiinta sau profesie. Astfel ca sunt, pe undeva, un guest, oaspete, zglobiu precum copiii, dupa invatamintele vedice. As exprima si eu parerile mele, ideile trezite de lectura celor scrise de dvs.. M-am gandit un pic la cele scrise, despre moarte, dar si in ceea ce priveste una din premisele fericirii: sa-ti placa trecutul. Motivul framantarii (am ajuns aici, deci, de la gandire) este urmatorul: uneori trecutul nu este neaparat frumos. Sa nu vorbim de cei ce au trecut prin razboi, de exemplu, sau au fugit cu un pasaport fals din ghettouri, si-au vazut rudele, parintii, sau „doar” prietenii trecand fortat acel prag despre care vorbiti in acest blog, adica cel al mortii, cu luntrea fortata, fara a avea macar un banut de a-i da lui Charon, daca ar fi sa implicam aici un mit legat de moarte. Poate sa-ti placa acest trecut? Nu, niciodata. Nu poate sa-ti placa nici un parinte alcoolic, nici o bataie fara sens (de cea cu sens ma abtin sa fac remarca, pro sau contra, fara sens e si mai dureros cred). Nu poate sa-ti placa ca nu ai putut termina o facultate, pentru ca parintele tau a „cartit” impotriva regimului si a trecut pe lista neagra si la canal. Injustitia este cea care ne ridica si impotriva zeilor. Injustitia si lipsirea de lumina, adica orbirea spirituala cum ar veni in mituri (aminteati undeva de mituri si povesti, cele care ne infrumuseteaza zilele, ne pastreaza vii sfaturi de viata de mii de ani, respectiv ajuta copiii la o accedere la mecanismele de intelegere si abordare a diverselor teme, probleme in viata) face omul sa se revolte, sa caute reasanarea moralelor, valorilor, a cum poate el vietui in viata. Poti ierta, desigur, cu atat mai mult, cu cat este necesar bunastarii tale psihice. Trebuie sa iertam. Dar uneori nu este simplu. Ades, vorbim de o toleranta. Tolerez pe cei care reprezinta o miscare care a dus la uciderea celor dragi mie. Si incerc sa iert depunand tot efortul pentru a impiedica orice fel de astfel de intamplari. Uneori trecutul nu place. Este suportat, tolerat, inteles, acceptat. Insa poate viata in sine are parti bune si rele. Este suficient sa ne uitam la stiri: bombardamente (alternand cu scoruri la meci de fotbal), viol (alternand cu meteo si prezentatoare oachesa), orfani, inundatii (pauza publicitara), dansuri la un festival de muzica traditionala, etc, etc, gata stirile. Cum putem cadea de acord cu anumite ipostaze ale vietii? Cred ca nu putem. Motiv pentru care ne si luptam. Iar faptul ca suntem totusi coplesiti de propria noastra moarte (dupa cum spuneati de unii pacienti, sau nu numai, uneori multi dintre noi suntem) se datoreaza poate si faptului ca suntem mult mai expusi la ea, in dimensiuni uneori catastrofice, fara sa avem timpul necesar reflexiei. Lumea este foarte dinamica, iar noi avem o perspectiva foarte larga asupra ei. Personal, nu ma pot gandi doar la moartea mea, fara a vedea miile de morti de la stiri, a-mi aminti de accidente mortale ale prietenilor, decesul iubitei bunici, incercari de sinucidere al unor apropiati, stingeri din viata line si firesti. Un om, o femeie pe care am admirat-o mult, o umanista trecuta prin 80 de ani de vietuire in Romania (stim deja cam cu ce implicatiii sociale, psihologice pentru un intelectual si un artist, care refuza disidenta), ei bine, un astfel de om a murit. Si cand a murit, a murit cu zambetul pe buze. Nu a avut o viata fericita, neaparat, merita o recunoastere mult mai mare, decat i-a oferit-o o Romanie comunista, in care regiza spectacole in teatre de papusi despre un regim totalitar, o fericire mult mai mare decat o fiica care are probleme psihiatrice, nu si-a iertat mama si nu a venit nici la inmormantarea ei, o recunoastere mult mai ampla. Insa acest om a fost om si a radiat bunatate si intelepciune pana in ultimul moment al vietii, trecand, cum multi ne dorim, lucid acel prag. Revenind la Epicur, cand eu sunt, moartea nu este, cand moarte vine eu nu voi fi. Dar, vazand aceste vieti in jurul meu, am invatat sa fiu, cred un om foarte modest in ceea ce priveste moartea. In primul rand, vine cu certitudine. Contrar teoriilor care sustin sa nu crezi pana nu vezi, sau sa nu ne lansam in certitudini doar sa emitem ipoteze cu o probabilistica maxima de indeplinire, eu cred ca vine. Asa cum a venit si la altii. Dar daca tot vine, la ce bun sa ma preocup? Ma preocupa mult mai mult urma, fei ea si invizibila (de guest) pe care o las pe pamant. Poate voi trai prin altii, ideile mele, gesturile mele, sper scrierile mele si faptele mele vor ramane. Asta este deja mai mult decat suficient. Apoi, daca acea intalnire evitata cu moartea se va intampla, prefer sa o fac cu zambetul pe buze. Trecutul sau viata uneori nu este nici placuta, nici frumoasa. Lumea, natura si in genere omul, este. Asta si iminenta trecerii in nefiinta (in perspectiva miilor de ani ce inseamna o viata?) confera vietii o frumusete efemera, cu sclipiri de giuvaer. Frumusete in cadrul careia ma lupt pentru egalitatea de genuri, pentru valori, raspandirea unor lucruri frumoase, cladirea unui viitor, recladirea si asezarea unui trecut, trairea prezentului in ciuda unor factori de distres, largire cognitiva in sensul acceptarii si asumarii lucrurilor, filosofare la nivel amator, critica unde pot constructiva, descurajarea prostiei, incurajarea lucrurilor pe care le cred valoroase, inot, salate filme si muzica, munca pentru bani. Traiesc. Si cand imi vine de moarte ma gandesc uneori la Petroniu, care si-a taiat venele stand la taifas cu prietenii, un refuz al vietii definit drept elegant de Tacit, sau la o moarte cu zambetul pe buze. Si nu imi mai e frica de moarte. Imi e mai frica de stirile de la tele, sau de ce lucruri se petrec in viata, uneori. Trecand la filosofia religiei, in Biblie scrie ca „Dumnezeu a creat lumea si a vazut ca este bine asa.” Citat aproximativ. Atunci cine sunt eu, ma invata pana si religia, ca sa ma crispez si sa ma plang? Sau, uneori in viata nu trebuie sa ne facem programe de fericire, trebuie sa fim mult mai modesti… 🙂 va multumesc

    • 6 Februarie 2011 la 10:50 am

      Interesanta analiza.

      Eu spun doar ca:

      (1) modestia afirmata nu mai este modestie! Ea devine aroganta! Modestia trebuie vazuta in ceea ce faci.
      (2) eu nu am spus ca trebuie sa-ti placa trecutul. Am spus ca trebuie sa fii impacat cu trecutul tau, multumit, sa-l accepti (in engleza contentment).
      (3) aceste texte nu reprezinta teoretizarea unor experiente de viata, rupta de stiinta, ci reprezinta chiar stiinta psihologica aplicata la viata cotidiana.

      In plus, D-zeu nu ne vrea nefericiti. Asa ca daca D-zeu nu a creat bariere pentru fericire, ba mai mult, ne vrea fericiti, ne-a dat cunoastere etc., de ce sa ne punem noi bariere existentiale, atat de omenesti? Asta mi se pare o aroganta omeneasca…(uneori chiar prostie).

      • guest
        4 Martie 2011 la 4:58 pm

        Consider ca bariera existentiala asupra fericirii intervine in anumite situatii ca atunci cand un copil asista la tentativele de sinucidere ale mamei. Ceea ce ma determina sa am si mai multa stima fata de munca dumneavoastra si realizarile psihologiei.

  28. 10 Aprilie 2015 la 2:19 pm

    Cred că cel mai greu îi este să moară celui ce nu a meditat deloc la moartea sa.
    În general oamenii refuză să abordeze astfel de teme de meditaţie datorită fricii de necunoscut.
    Din păcate, tocmai din această cauză nici nu se discută pe această temă, nu se comunică, nu se fac analize şi cercetări.
    Psihologii care abordează astfel de teme de cercetare, din această sferă, a trecerii în nefiinţă, sunt foarte puţini şi sunt marginalizaţi chiar de colegii lor, din câte am remarcat. Cercetările lui Michael Newton, de exemplu, pe pacienţi aduşi în transă hipnotică profundă, nu sunt mediatizate şi sunt considerate simple poveşti de majoritatea oamenilor, tocmai din cauză că specialiştii în domeniu nu le iau în serios, şi chiar discreditează astfel de cercetări şi rezultatele lor.
    Pare o „conspiraţie a tăcerii” în lumea ştiinţifică privind problematica morţii, a fiinţării anterior naşterii şi ulterior morţii.
    Dar, culmea, tocmai oamenii care au avut astfel de experienţe „extracorporale”, cum ar fi morţile clinice sau accesarea conştientă a unor stări modificate de conştiinţă de tipul transei profunde (în meditaţie, hipnoză), tocmai aceşti oameni dobândesc pacea şi liniştea mentală şi sufletească privind moartea corporală, căci dobândesc certitudinea fiinţării în afara trupului material, a organismului omenesc.
    Deci, în concluzie, mă întreb : de ce, dacă există metode simple (hipnoza de ex) de a dobândi o trăire experimentală extracorporală, şi prin ea această linişte şi pace privind moartea corporală, ele nu sunt mediatizate şi nu sunt aplicate de specialiştii în domeniu, de psihologi, psihiatri ? De ce nu găsesc cercetări efectuate de psihologi în domeniul experimentării stării de extracorporabilitate ? Există psihologi români care efectuează cercetare experimentală în acest domeniu ? Pot fi consultate pe internet rezultatele cercetărilor lor ?
    Unele voci afirmă că rezultatele acestor tipuri de cercetări sunt secretizate, din mai multe motive, din necesităţi serioase, obiective, la fel ca tematica OZN şi a extratereştrilor. Care este opinia / poziţia dvs ? Manipulare prin dezinformare am văzut că se practică pe canalele masmedia, la greu… 🙂

  29. 25 Ianuarie 2016 la 8:38 am

    Reblogged this on Gabriela Dobre.

  30. 25 Ianuarie 2016 la 8:24 pm

    Reblogged this on Util și plăcut.

  31. 30 Ianuarie 2016 la 2:30 pm

    Cred ca ar trebui sa reflectam si asupra ideei că nu moartea este o problemă ci dorul dupa viată, dupa a trăi. Pe principiu, nu ne este frica de moarte ci ne pare rau dupa viată!

  1. 19 Octombrie 2010 la 12:00 am
  2. 10 Noiembrie 2010 la 1:08 pm
  3. 10 Noiembrie 2010 la 6:19 pm
  4. 21 Decembrie 2012 la 1:08 pm
  5. 10 Octombrie 2015 la 5:49 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: