Cum am devenit un Highlander! Despre Clanuri universitare

Am deschis cu interes un articol al unor ziarişti clujeni despre „clanurile” universitare din universităţile clujene (vezi aici). Mă interesa tema deoarece de-a lungul timpului am fost unul care a militat pentru universităţi moderne, printre altele, fără „clanuri” înţelese aşa cum sunt ele definite în universităţile serioase (pentru reglementări privind nepotismul vezi la http://www.forumul-academic-roman.org/, capitolul special, intitulat ”Dosarele nepotismului”). Cu surprindere mi-am văzut numele acolo! Am crezut la început că nu este vorba despre mine, deoarece nu ştiam că fac parte sau că reprezint un clan. Spre final am văzut că, totuşi, articolul chiar se referă şi la mine! Am realizat în acel moment că am devenit astfel un Highlander! M-a pufnit răsul, dar m-am şi întristat în acelaşi timp, gândindu-mă în ce hal putem ajunge cu comunicarea în această ţară (amintindu-mi o serie de articole din mass-media), atunci când interesele bat totul, inclusiv raţionalitatea şi morala (deşi eu continuu să cred că aici a fost vorba despre o eroare în informare, nu despre rea-credinţă, mai ales că analiza era destul de complexă). Apoi, văzând şi comentariile la articol, m-am îngrijorat gândindu-mă că noua lege a educaţiei va fi asumată de „extremişti”, pentru a-şi rezolva frustrări vechi; acest lucru m-a făcut să reacţionez cu acest punct de vedere mai general asupra „clanurilor” universitare, nu neapărat dorinţa de a avea un drept la replică.

Da, clanurile universitare fac rău sistemului de educaţie şi cercetare. De aceea, eu nu aş face la UBB ceea ce am fost învăţat că nu se face la universităţile din străinătate la care am studiat şi/sau la care sunt încă asociat. Prin „clan universitar” înţeleg un grup de oameni între care există relaţii de rudenie, asociaţi în vederea unor scopuri reprobabile şi/sau aflaţi în conflict de interese. „Gaşca universitară” este similară ca semnificaţie, dar relaţia de rudenie nu mai este o condiţie necesară apartenenţei la gaşcă (sic!). Atât clanurile cât şi găştile universitare trebuie interzise şi controlate într-o universitate modernă. Interesant este că dacă citeşti articole diferite despre clanurile/găştile academice clujene, găseşti liste diferite în funcţie de cine şi unde scrie. Acesta nu este un mesaj pentru reformă în sistem! Mesajul corect trebuie să fie interzicerea clanurilor/găştilor universitare, definite legal şi moral în mod clar, pe oricine or fi reprezentând ele. Scopul nu trebuie să fie eliminarea sau denigrarea unor oameni incluşi obligatoriu în „clanuri/găşti rele”, indiferent că obiectiv fac sau nu parte din clanuri, lăsând „clanurile/găştile bune” neatinse, scop meschin ascuns sub lupta admirabilă împotriva clanurilor/găştilor universitare. Dacă nu se înţelege asta, iar noii „arivişti universitari” (cum i-am numit într-un articol mai vechi din presă) luptă împotriva aşa numiţilor „baroni universitari” (cum sunt numiţi de presă cei din clanuri) cu aceleaşi arme, doar de dragul de a le lua privilegiile, păstrând însă metehne vechi, mediul academic va rămâne în aceeaşi mocirlă, iar noua lege a educaţiei va purta frustrările acestora, nereuşind sa facă ceea ce trebuie să facă. În acestă fază noua lege a educaţiei este încă pentru mulţi o planşă Rorschach. Ea va avea efecte benefice sau catastrofice, a treia cale nu există! Forma pe care o va lua depinde de inteligenţa, morala şi curajul celor chemaţi să o implementeze. Sper ca mediul academic sănătos care mai există să nu alunece în luptele de putere extreme duse de clanuri şi găşti (mai vechi sau mai noi) şi să refuze mesajele acestora în numele libertăţii, raţionalităţii, moralei şi eleganţei mediului academic. Nu putem talibaniza mediul academic, astfel încât cei ”normali” (neimplicaţi politic sau în găşti/clanuri) să se simtă ameninţaţi dacă nu intră în luptele dintre găştile extremiste sau grupurile politice. O universitate nu este un teatru de război sau de competiţie politică; dimpotrivă, politicul trebuie să asigure condiţiile ca o universitate să nu devină teatru de război, iar cei normali să fie lăsaţi în pace să facă educaţie şi ştiinţă, asta pentru a ajuta ţara (fără a fi o vorbă mare). Eu voi face asta şi voi refuza mereu să fac parte din găşti şi clanuri universitare, chiar dacă unii (adesea din presă) ţin cu tot dinadinsul să mă bage şi pe mine în ele. În ciuda mentalităţii româneşti care nu poate accepta că cineva în mediul academic nu face parte dintr-o gaşcă, eu nu sunt cu (sau nu sunt omul lui) X sau cu Y, ci X sau Y a respectat/respectă sau nu setul de valori academice în care eu cred, şi pe care l-am învăţat şi îl trăiesc când merg în SUA; dacă respectă setul de valori putem fi apropiaţi pentru promovarea unor interese legitime, dacă nu, ne separăm!

În încheiere, vă reamintesc aici un articol mai vechi pe care l-am scris şi care este al naibii de valabil astăzi, în contextul a ceea ce se întâmplă în mediul academic, cu mesaj mai ales pentru cei tineri şi pentru diasporişti (vezi aici). Îmi pare rău, mai ales pentru cei tineri, că lucrurile stau încă aşa!

P.S. Fără să mă scuz, ci pentru a informa corect: „ Clanul ” condus de mine, adică eu şi fratele meu – după cum a fost numit în articol,- este unul virtual, care practic nu există. Eu nu sunt şeful fratelui meu în Departamentului de cercetare în cadrul căruia este angajat acesta, aşa cum se spune în articol; un alt coleg geolog are aceste funcţii. A fost o eroare în articol şi am cerut celor de la Citynews să corecteze informaţia, prin publicare unei precizări pe care am trimis-o (au facut-o aici, ceea ce arată buna-credinţă a autorilor articolului). Eu sunt preşedintele unui consiliu al Senatului UBB – Consiliul Cercetării – funcţie care nu este de conducere, ci de reprezentare (ex. nu am îndemnizaţie de conducere, nu sunt în Consiliul de Adminstraţie al UBB, nu fac angajări, nu stabilesc şi nu am bugete etc.); aşadar, rolul nostru este acela de experţi care propun politicile de cercetare în UBB, nu de a implementa şi administra cercetarea din UBB, implementare/administrare care se face prin pro-rectoratul de specialitate şi şeful/directorul departamentului de cercetare. Asta pentru cine mai are o „minima rationalia şi moralia” să înţeleagă.