Despre Prostie. Omul între Homo Sapiens şi Homo Stupidus

Motto: „…Împotriva prostiei Zeii înşişi luptă în zadar…” (Schiller)

1. Motivaţie

Cred că un intelectual, cu atât mai mult un psiholog, trebuie să abordeze frontal teme majore care ţin de om şi rolul acestuia în societate, cu un scop pragmatic, acela de a disemina cunoaşterea ştiinţifică utilă în viaţa de zi cu zi, într-un limbaj accesibil, pentru a creşte calitatea vieţii oamenilor şi funcţionarea socială. Eu m-am obligat să fac asta din când în când, în ciuda constrângerilor de timp, vorbind până acum despre teme precum fericirea, moartea, cunoaşterea, mintea umană, emoţiile umane, etc. Astăzi a venit rândul Prostiei! De ce prostia şi nu altă temă? Oricum îi venea rândul cândva. Am scris acum acest articol fiind exasperat de debandada societăţii în care trăim, care se generalizează la nivelul grupurilor şi experienţelor personale. Modelul cultural ideal, care ar trebui să genereze coeziune socială şi să tragă civilizaţia înainte, este contaminat astăzi de prostie, contaminare exprimată plenar prin câţiva indicatori cheie:

(1) la nivelul cunoaşterii: apar acţiuni care fac concesii pseudo şi nonştiinţelor (ex. se reduc fondurile pentru cercetarea ştiinţifică şi se critică cu tupeu cercetarea ştiinţifică de către actori interesaţi de banii şi abordări alternative, nu de progresul cunoaşterii ştiinţifice), la postul public de televiziune se discută pretenţios dacă Astrologia este ştiinţă, unii demnitari (ex. miniştri) declară public că ei cred în Horoscop şi că îşi ghidează comportamentul (sper că cel de acasă, nu şi deciziile administrative care mă afectează şi pe mine) şi în funcţie de acesta, etc.;

(2) la nivelul moralei: asistăm la o relativizare a valorilor, în care cultul trupului, asociat cu prostia, tupeul şi obrăznicia bate cultul spiritului, raţionalităţii/logicii şi bunului simţ.

Toate acestea se întâmplă acum când omenirea se confruntă cu probleme majore (ex. schimbarea climei, suprapopularea, epuizarea resurselor, foametea şi mortalitatea infantilă uriaşă în anumite zone de pe glob, ameninţările meteoriţilor etc.), iar societatea românească este serios afectată de criza economică şi de cea axiologică.

Inevitabil, văzând acestă stare de fapt, ajungi să te întrebi: suntem proşti? Dacă da, cât de proşti suntem şi de ce? Ca să răspundem la aceste întrebări hai să vedem întâi ce este prostia (vezi şi Erasmul 1509; Matthijs şi Boxsel, 2003; Pitkin, 1953; Sternberg, 2002).

2. Clarificări conceptuale

Etimologic vorbind, în limba engleză, limba în care a fost scrisă cea mai mare parte a bibliografiei acestui text, termenul de prostie (stupidity) provine din latinescul „stupere” care înseamnă stupefiere (ex. mirare, uimire, uluire, toate într-o lentoare până la încremenire). Într-o definiţie de lucru, prostia se referă la capacitatea scăzută de a realiza concordanţa între scopurile pe care ni le propunem şi mijloacele de atingere a lor; aşadar, ea apare la interacţiunea dintre scopuri şi mijloacele de atingere a lor.

Formula Prostiei şi a Inteligenţei:

• P(prostia) = S(scopuri) ∩ M(mijloace)
  • Profilul: 1-0; Prost cu pretenţii/autentic: are/îşi propune scopuri variate (adesea ca urmare a presiunii şi modelelor sociale şi educaţionale), dar nu are mijloacele intelectuale adecvate realizării lor.
  • Profilul: 0-1; Prost simpatic/ignorant: nu îşi propune/nu are scopuri adecvate sau variate, dar ar avea mijloacele intelectuale necesare realizării lor.
  • Profilul: 1-1; Inteligent activ: are/îşi propune scopuri variate şi are mijloacele necesare atingerii lor.
  • Profilul: 0-0; Inteligent pasiv sau Prost adaptat; doar dacă îi mobilizezi în sarcini poţi să-i diferenţiezi. Moliere spunea cu referire la această situaţie că un învăţat (inteligent) care tace nu se deosebeşte de un prost care nu spune niciun cuvânt.
• Legenda: 1-prezenţa sau exces; 0-deficit sau absenţă

Aşa cum se vede mai sus, prostul nu este antitetic deşteptului. El este antitetic inteligentului. Opusul deşteptului este novicele. Altfel spus, inteligenţa (şi prin contrapondere prostia) se referă la capacitatea de (1) a ne organiza mintal pentru a rezolva probleme şi/sau a descoperi probleme şi (2) a învăţa rapid şi eficient cunoştinţe noi. Când vorbim de deştept versus novice ne referim la cunoştinţele acumulate. Cineva care este inteligent poate să nu fie foarte deştept, în sensul că nu are un volum mare de cunoştinţe. Această conceptualizare duce la o categorie fascinantă de „proşti deştepţi/experţi”, adică oameni cărora nu le prea funcţionează mintea rapid şi eficient, dar au un volum mare de cunoştinţe, obţinute prin muncă şi efort, care, punctual şi contextual, pot fi utilizate cu succes, ca expertiză, adesea rigidă, inflexibilă! Atenţie însă, dacă un prost poate să fie expert, nu înseamnă că orice expert este prost (aceasta a fost o notă explicită pentru cei tentaţi să interpreteze altfel lucrurile, sic!). Moliere spunea cu referire la această categorie că un prost învăţat este mai prost ca unul neînvăţat.

Din punct de vede al stabilităţii, prostia poate să apară în două variante: ca stare şi/sau ca trăsătură. În literatura de specialitate prostia ca stare apare definită prin următoarele aspecte, numite şi ispite ale prostiei (ex. Perkins, 2002): (1) Impulsivitate; (2) Neglijenţă; (3) Procrastinare (amânare); (4) Ambivalenţa; (5) Automatism (habit); (6) Excese; (7) Experienţa (veteran); (8) Tentaţii. Aşadar, aceste ispite fiind foarte omeneşti,  omul are în structura lui predispoziţia spre prostie şi, în consecinţă, în situaţii ţintă, şi un inteligent se poate comporta temporar ca un prost; vestea bună este că aceste ispite pot fi totuşi controlate şi astfel inteligentului îi poate trece prostia. Dacă este vorba de prostie ca trăsătură, lucrurile sunt mai stabile şi adesea nemodificabile; vestea bună aici este însă că fericirea nu depinde de inteligenţă!

Din punct de vedere al cauzelor, prostia poate să fie normală sau patologică. Spre exemplu, dacă ai un coeficient de inteligenţă foarte scăzut, care te situează în zona debilităţii mintale, a imbecilităţii sau idioţeniei, sau dacă ai o tulburare psihică severă, prostia este rezultatul unui proces patologic. Altfel, prostia te reprezintă aşa cum eşti tu, ca stare sau ca trăsătură, fără a avea scuza ca eşti bolnav!

3. Prostia în societate

La nivelul simţului comun prostia este privită adesea cu îngăduinţă, este asociată cu o pace sufletească şi corelată cu alte însuşiri superioare cum ar fi bunătate, altruism, calm, etc. Aici prostul este, cum spunea Pavelcu (1999), adesea favoritul destinului; vezi fenomenul legat de „Norocul Prostului” în cultura populară, când prostul apare ca erou simpatic, superior inteligentului viclean (Pavelcu, 1999). La acest nivel foarte puţini reacţionează negativ la prostie, unii, care nu reacţionează pozitiv şi îngăduitor, având totuşi o neutralitate mai mult sau mai puţin binevoitoare. Această atitudine este de înţeles, deoarece simţul comun este interesat să genereze mai ales morală adecvată, nu cunoaştere; iar în morală trebuie să ne regăsim toţi, indiferent cât suntem de inteligenţi sau proşti.

Religios vorbind, prostia poate îmbrăca veşmântul virtuţii, reprezentată prin umilinţă, resemnare, evlavie, simplitate, candoare (Pavelcu, 1999). Erasmus vorbea despre „…chipul seducător al prostului serafic…”. Din nou, această atitudine este de înţeles, deoarece religia este interesată mai ales de morală.

În societăţile dezvoltate însă interesul ţine nu doar de morală, ci şi de cunoaştere avansată şi riguroasă. Aşadar, odată cu preţuirea inteligenţei, apare pericolul deprecierii prostiei. Prostia însă, prin forţa numărului şi a tupeului, se reinventează mereu. Astfel, au apărut categorii noi (vezi şi Pavelcu, 1999), cum ar fi „prostul cu pretenţii” (adesea „prost cu diplomă”), „prostul deştep/expert” (discutat mai sus) şi chiar „prostul erudit”; ei sunt încurajaţi, în numele umanismului şi accesului la educaţie, să aibă multe scopuri şi idealuri, deşi nu au mijloacele intelectuale să le atingă. Practic, prin astfel de atitudini, vrând să faci un bine prostului, faci rău tuturor, lui şi celorlalţi. Fiecare trebuie încurajat să facă ceea ce poate face, fără să i se dea iluzii dincolo de zona proximei lui dezvoltări. Atitudinea unui om inteligent faţă de aceste variaţiuni de proşti este diferită. Unii, ca să nu şi-i ridice în cap, tac şi îi ignoră. Acest lucru este grav, deoarece proştii consideră asta ca încurajare şi ca dovadă că au dreptate. Aşa cum am spus mai sus, Moliere spunea în acest context că un învăţat (inteligent) care tace nu se deosebeşte de un prost care nu spune niciun cuvânt. Alţii mizează pe prostia altora, urmând sfatul lui Churchill care spunea că nu merită să râzi de prostia altuia, deoarece ea este şansa ta! Unii se feresc să comită în faţa prostului un act de inteligenţă, făcându-l pe acesta să se simtă prost, deoarece răzbunarea acestuia este înverşunată, prostia fiind dispreţuită chiar în lumea proştilor (Pavelcu, 1999)! În fine, unii inteligenţi merg până acolo încât, ca să nu aibă probleme cu intoleranţa prostului faţă de inteligenţă, simulează prostia.

4. Ce suntem noi?

Homo Sapiens înseamnă omul înţelept/inteligent a cărui minte este orientată spre adevăr şi raţiune, are scopuri diverse şi mijloace adecvate pentru atingerea lor. În plus, el poate înţelege şi accepta lucrurile şi evenimentele analizându-le sau văzându-le la alţii, spre deosebire de prost care adesea trebuie să le trăiască/experienţieze el însuşi – uneori cu costuri foarte mari – pentru a se convinge de realitatea lor, a le înţelege şi accepta.

Homo Stupidus are mintea orientată spre mituri şi iluzii, scopuri minimale sau prea diverse şi ambiţioase pentru cât îl duce capul şi mijloace inadecvate şi/sau insuficiente pentru atingerea scopurilor.

Din nefericire există multă prostie în societate. Russell spunea că omul n-ar trebui sa facă aceeaşi prostie de două ori; există atâta prostie că ai de unde alege. Confimându-l, Einstein afirma că două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; dar despre primul nu era sigur! Aşadar, ce suntem noi?

Noi suntem oameni, unii mai aproape de „sapiens” alţii mai aproape de „stupidus”. Este adevărat că şi cei inteligenţi se pot comporta prosteşte uneori, dar le trece repede. Cei proşti (ca trăsătură) au un comportament inteligent doar din greşeală, greşeală care se repetă rar. Cu proştii trebuie să fii foarte atent. Cei a căror prostie derivă dintr-o boală şi/sau au totuşi o înţelegere minimală a condiţiei lor, trebuie susţinuţi şi protejaţi pentru o calitate a vieţii cât mai bună. Cei erudiţi şi cu diplome trebuie să fie înfruntaţi, astfel încât impactul lor asupra mersului societăţii să fie minimal. Acest lucru se poate face doar într-o societate în care funcţionează meritocraţia. Lasă-l pe prost să fie fericit, dar nu îl aduce în poziţii de putere în societate. Unii aleg să-i ignore pe proştii cu diplomă/erudiţi, lăsându-i să se autoorganizeze. Mare greşeală! Aceştia nu au conştiinţa propriilor limite şi, fiind mulţi, se vor întoarce cu forţă să-şi implementeze propria viziune (sic!) asupra lumii şi societăţii; ideile mari ale civilizaţiei umane vor deveni astfel liliputane şi maltratate, spunea Pavelcu, căci doar aşa pot încăpea ele în mintea prostului.

Aşadar, dacă eşti mai aproape de „sapiens” asumă-ţi un cod moral şi un rol activ în societate, şi nu uita că inamicul progresului şi în final al fericirii tale şi a altora asemeni ţie este prostul (mai ales prostia ca trăsătură). Dacă eşti mai aproape de „stupidus” încearcă măcar să ai bun simţ şi foloseşte pastile psihologice (sic!).

4. Pastile Psihologice pentru Prostie şi Inteligenţă

• Fii conştient/ă de nivelul tău intelectual (metacogniţie):
  • Fă-ţi o testare psihologică ca să ştii cum stai. Faptul că nu o faci şi că nu ştii cum stai, nu anulează realitatea care există acolo.
• Dacă eşti “mai înspre” inteligent („sapiens”):
  • Evită cele opt Ispite (ca să nu ai pusee de prostie);
  • Dacă îţi pasă de societate şi de oameni, luptă împotriva prostiei (Inteligentul Erou);
  • Dacă nu îţi pasă de societate şi vrei doar să ai o viaţa personală liniştită, evită să arăţi inteligenţă în faţa prostului! (dar vei fi un Inteligent Laş).
• Dacă eşti “mai înspre” prost, ca trăsătură („stupidus”):
  • Acceptă acest lucru;
  • Aminteşte-ţi mereu acest lucru, dar şi că fericirea nu depinde de inteligenţă;
  • Lucrează pentru a fi fericit, nu pentru a fi performant;
  • Respectă-i pe cei inteligenţi şi fă-ţi-i prieteni;
  • Fixează-ţi scopuri realiste care pot fi atinse cu mijloacele pe care le ai;
  • Acumulează cunoştinţe pentru a fi măcar un prost deştept/expert!

5. Referinţe selective

Cărţi:

• Erasmus (1509). Elogiul prostiei.
• Matthijs van Boxsel (2003). The Encyclopedia of stupidity. London: Reaktion Books.
• Pavelcu, V. (1999). Elogiul prostiei. Psihologie aplicată la viaţa cotidiană. Polirom. Iaşi.
• Perkins, D. N. (2002). The engine of folly. in R. Sternberg (ed.), Why smart people can be so stupid. New-York: Yale University Press.
• Pitkin, W.B. (1935). A short introduction to the history of human stupidity. Oxford: Allen & Unwin.
• Sternberg, R. (2002). Why smart people can be so stupid. New-York: Yale University Press.

Articole:

• Edward, M. (1997). The survival of genes for stupidity: Consistency of fitness and heritability. Personality and Individual Differences, 22, 433-436.
• Kruger, J., & Dunning, D. (1999). Unskilled and unaware of it: How difficulties in recognizing one’s own incompetence lead to inflated self-awareness. Journal of Personality and Social Psychology, 77, 1121/1134.

Websites:

• www.stupidity.net