Top-50 Cărţi

În ultima vreme, mai multe edituri mi-au solicita o listă a celor mai bune cărţi pe care le-am citit, aşa cum o văd eu. Văd că este o practică, probabil bună, preluată de la nivel internaţional, unde este foarte răspândită. După ce am făcut lista m-am gândit să o postez, cu un mic comentariu, şi pe blog, deoarece oricum va apărea public pe site-urile editurilor care mi-au solicitat-o.

Daniel DAVID – TOP-50 Cărţi

I. Introducere

      Cred că fiecare om trebuie să fie preocupat de cultura personală, cultura fiind cea care îl transformă dintr-un Homo Sapiens într-o persoană, parte a unei civilizaţii. Sigur, astăzi, odată cu explozia cunoaşterii şi a lărgirii accesului la ea, este greu să mai fii un spirit enciclopedic – ca Leonardo da Vinci sau alte personalităţi ale Antichităţii, Evului Mediu sau Renaşterii. Poţi însă să fii un om cult şi educat care ştie unde să caute cunoaşterea atunci când nu ştie ceva şi/sau când este nevoie de ea.

Pentru mine un om cult/educat este astăzi un om care cunoaşte într-un mod structural şi la un nivel mediu de analiză:

• Filozofie estică şi vestică (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale)
• Logică, retorică şi teoria argumentării
• Istoria naţională şi cea universală (caracteristicile şi evenimentele majore din perioadele istorice clasice)
• Literatura/arta naţională (inclusiv gramatica) şi internaţională (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale)
• Domeniul în care activează (istoria şi reprezentanţii de marcă)

Apoi, din fiecare dintre aceste aspecte trebuie să alegem cel puţin o temă/curent/autor de interes pe care trebuie să-l aprofundăm pe verticală (aprofundarea domeniului în care activezi este obligatorie).

II. Top-50 Cărţi care Merită Citite

Iată, mai jos, cele mai importante 50 de lucrări care fac parte din bagajul meu intelectual, pe care le-am aprofundat pe verticală (sic!); nu am inclus aici poezia, care ar trebui să aibă o categorie aparte (dacă aş face-o, ţin să spun că i-aş include  obligatoriu pe Eminescu şi Blaga). Titlurile cărţilor sunt prezentate în limba în care le-am citit (pe multe dintre ele le-am citit în engleză, când am studiat/lucrat în SUA). Ele pot fi grupate în cinci categorii:

• Lucrările 1-11: Fundamentale pentru copilărie (formarea personalităţii)
• Lucrările 12-14: Fundamentale pentru dezvoltarea imaginaţiei
• Lucrările 15-22: Fundamentale pentru stabilizarea şi nuanţarea personalităţii
• Lucrările 23-36: Fundamentale pentru minte şi anvergură intelectuală/culturală (cum să înţelegem corect lumea şi pe noi înşine)
• Lucrările 37-50: Fundamentale pentru înţelepciune (cum să ne înţelegem pe noi înşine, în mod adecvat,  în raport cu viaţa cotidiană)

TOP-50 Cărţi

1. Biblia (care merită comparată în perioada adultă cu Coranul, Scrierile Vedice şi Budiste)
2. Basme (Andersen, Creangă, Ispirescu, fraţii Grimm)
3. Legendele Olimpului (în adaptarea lui Mitru Alexandru)
4. Homer: Iliada (la care trebuie adăugate Odiseea şi lucrarea lui Vergilius: Eneida)
5. M. Ludemis: Icar
6. K. May: Winnetou (dar merită citite toate lucrările din serie)
7. J. Verne: 20.000 de Leghe Sub Mări (dar merită citite toate lucrările din serie)
8. D. Defoe: Robinson Crusoe
9. M. Twain: Aventurile lui Huckleberry Finn
10. J. London: Chemarea Străbunilor (Sălbăticiei, aş fi spus eu)
11. A. Dumas: Contele de Monte Cristo
12. I. Asimov: Roboţii de pe Aurora (dar şi Zeii Înşişi)
13. J.R.R. Tolkien: The Hobbit (dar şi Lord of the Rings)
14. L. Carroll: Alice in Wonderland
15. M. Eliade: Maitreyi
16. U. Eco: Numele Trandafirului
17. T. Mann: Muntele Vrăjit
18. H. Hesse: Jocul cu Mărgele de Sticlă
19. E. Hemingway: The Snows of Kilimanjaro (dar şi The Old Man and the Sea)
20. F. Dostoievski: Fraţii Karamazov
21. L. Tolstoi: Război şi Pace
22. F. Kafka: Procesul
23. Platon: The Republic
24. Aristotel: Politics
25. Plutarch: Lives of the Noble Greeks and Romans
26. I. Kant: Critica Raţiunii Pure (dublată de celelalte două „Critici”)
27. F. Nietzsche: Aşa Grăit-a Zarathustra (dar şi Omenesc, prea Omenesc)
28. A.N. Whitehead şi B. Russell: Principia Mathematica
29. L. Wittgenstein: Tractatus Logico-Philosophicus (traducerea Pears-McGuinness din 1961)
30. R. Carnap: The Logical Structure of the World (dar şi Pseudoproblems in Philosophy)
31. K. Popper: The Logic of Scientific Discovery
32. W. Quine: From a Logical Point of View. (conţine „Two Dogmas of Empiricism”)
33. T. Kuhn: Structura Revoluţiilor Ştiinţifice
34. P. Feyerabend: Against Method
35. C. Peirce: Collected Papers (lucrările fundamentale despre pragmatism; editori: Charles Hartshorne şi Paul Weiss).
36. C. Perelman: The New Rhetoric and the Humanities: Essays on Rhetoric and its Applications
37. Epictet: Discourses
38. Marcus Aurelius: Meditations
39. Sfântul Augustin: Confessions
40. Sun Tzu: The Art of War  
41. N. Machiavelli: Principele
42. J. Piaget: Inţelepciunea şi Iluziile Filozofiei
43. C. Darwin: The Expression of the Emotions in Man and Animals (dublată de Originea Speciilor)
44. B.F. Skinner: Walden Two (dublată de About Behaviorism)
45. A. Ellis şi R. Harper: Ghid pentru o Viaţă Raţională (dublată de Reason and Emotion in Psychotherapy)
46. P. Churchland: Matter and Consciousness
47. D. Dennet: Consciousness Explained
48. R. Dawkins: The Selfish Gene
49. G. Orwell: 1984 (dar şi Ferma Animaleor)
50. S.P. Huntington: Clash of Civilizations

Notă: Ordinea lucrărilor (poziţia în Top) nu exprimă valoarea lor, ci perioadele de vârstă şi competenţele pe care le vizează (le cer şi/sau le formează), corespunzând celor cinci categorii menţionate în introducere (în cadrul fiecărei categorii ordinea este în funcţie de înlănţuirea logică, psihologică şi/sau istorică). Cele mai multe lucrări din Top-50 sunt cărţi din literatura internaţională; deşi lucrările româneşti nu se regăsesc în număr mare în Top-50 (suferind, din punctul meu de vedere, mai ales la originalitate/primatul ideilor), ele se regăsesc în număr mare în Top-100 personal.

Alte comentarii şi discuţii ale mele despre cărţi pot fi găsite aici şi aici.

Primăvară la Cluj

Am discutat într-un text anterior despre toamnă (vezi aici). Apoi, în alt text, am discutat despre iarnă (vezi aici), spunând: „…iarna este anotimpul naşterii ideilor şi planurilor care se bazează pe reflecţiile “tomnatice” şi care se vor definitiva şi implementa însă acţional doar odată cu venirea primăverii. Aşadar, ea poate însemna şi naştere – noi planuri şi idei – şi moarte – reducerea activităţilor asociate noilor idei, pentru a le planifica bine, fără grabă – (nu mă refer aici la sporturile de iarnă, sic!) în acelaşi timp, ceea ce îi dă un farmec aparte: este o speranţă trăită, dar netestată şi implementată încă în realitate. Trăim astfel într-o lume suspendată între imaginar şi real, plină de basm şi legende, în care fantezia poate bate realitatea…”.

Acum, a venit rândul primăverii!

Primăvara este anotimpul în care ideile, gândite iarna pe baza reflecţiilor tomnatice, sunt formulate şi puse în practică acţional; ele devin „embodied cognitions” (vezi aici şi aici), primăvara fiind timpul faptelor! Se face astfel în mintea noastră o legătură privilegiată între cogniţie şi acţiune, legătură stimulată sistematic de emoţiile induse de frumuseţea primăverii. Aşadar, pragmatismul şi trăirea ancorată într-o natură renăscută bat de data aceasta fantezia; este o renaştere a naturii şi a viului exprimată acţional, în care frumuseţea naturii face ca însăşi fantezia şi magia să devină banale.

În plus, dacă eşti creştin, primăvara este anotimpul Sărbătorilor de Paşte, cel mai important eveniment al creştinilor. Adevărul – cunoscut de puţini – este că Isus nu a murit şi înviat (doar sau în primul rând) pentru a ne salva şi a ne ierta păcatele, aşa cum cred foarte mulţi; D-zeu fiind, putea face asta, simplu, printr-un singur cuvânt. El a făcut asta pentru a ne arăta cât de mult ne iubeşte şi cât este dispus să sufere pentru noi. Aşadar, trebuie să fie ceva bun în fiecare din noi; să-l facem să se exprime în ceea ce facem şi să nu pregetăm nici noi să ne sacrificăm în numele binelui.

Primăvara clujeană este o combinaţie unică (multiculturală) și fascinantă între cele două aspecte discutate mai sus, Clujul (vezi aici Dor de Cluj, Dor de Blaga) fiind (1) atât un Boston al României, academic vorbind, sau, vorba poetului, „un creier cu gânduri aprinse în el” (2) cât şi „hohotire de clopote” (tot vorba poetului, sic!).

Probabil că primăvara şi sinteza a ceea ce am spus sunt cel mai bine exprimate de următorul cântec: Vis de Primăvară (apasă aici) – Florian Pittiş

Scurt eseu despre Tradiţie şi Bun-simţ

Relaţiile între trecut, prezent şi viitor sunt interesante, nu doar din punctul de vedere al istoriei (sau fizicii), ci mai ales al psihologiei. Psihologic vorbind, aceste relaţii ne definesc adesea starea de sănătate, fericirea şi eficienţa în ceea ce facem.

Influenţa intenţionată a trecutului asupra prezentului şi viitorului – învaţă din trecut – este un truism la nivelul cunoaşterii de simţ comun. De asemenea, influenţa neintenţionată a trecutului asupra prezentului şi viitorului este un fapt interesant, bine ştiut deja din psihologia ştiinţifică; experienţele şi paternurile din trecut ne influenţează reacţiile psiho-comportamentale în prezent şi ne predispun spre anumite reacţii în viitor. Aceste cunoştinţe care ne spun că prezentul şi viitorul sunt influenţate (neintenţionat sau intenţionat) de trecut trebuie însă completate cu un lucru mai fascinant: Trecutul este influenţat (neintenţionat) de prezent! Într-adevăr, ştim din cercetări mai recente de psihologie că sistematic, în mod neintenţionat, ne modificăm trecutul, reconstruindu-l automat/inconştient pentru a ne justifica prezentul; atunci când facem acest lucru intenţionat este o „fraudă” istorică şi intrăm într-un alt registru care nu face obiectul acestei discuţii.

Din punct de vedere psihologic, trecutul – mai ales când se exprimă în forma tradiţiei – este important pentru că ne oferă sens şi semnificaţie, absolut necesare pentru a potoli nevoia noastră înnăscută de predictibilitate care, dacă nu este satisfăcută, are consecinţe grave asupra stării de sănătate psihică şi fizică. Se asigură astfel un sentiment mai puternic al prezentului şi o viziune mai articulată pentru viitor. Trebuie spus însă clar că trecutul, prin tradiţie, este important, indiferent dacă (1) continuăm tradiţia sau (2) vrem să producem o „ruptură” faţă de aceasta. Tradiţia este înţeleasă aici ca un ansamblu de valori, credinţe, afecte şi paternuri comportamentale constituite în cadrul unei comunităţi sociale şi transmise din generaţie în generaţie.

Valorizarea tradiţiei nu este însă un lucru uşor. Motivele sunt multiple. În primul rând, aşa cum spuneam mai sus, în mod frecvent ne modificăm inconştient trecutul pentru a ne justifica prezentul. Ca să minimizăm acest lucru trebuie aşadar să acordăm o atenţie deosebită înţelegerii trecutului, din surse cât mai diverse şi mai obiective. Apoi, mulţi au ambiţia să considere că lumea sau „lucrul” începe cu ei. Atunci au tendinţa să ignore sau să distorsioneze tradiţia în mod intenţionat. Aceste distorsiuni intenţionate sau neintenţionate ne fac instabili în prezent şi fără viziune pentru viitor. În plus, dacă ignorăm tradiţia când de fapt o continuăm, arătăm lipsă de credibilitate. Dacă ignorăm tradiţia, chiar atunci când ne „rupem” de ea, putem ajunge în derivă sau putem repeta în mod stupid greşelile trecutului.

A recunoaşte tradiţia, indiferent că o continui sau te „rupi” de ea, presupune în mod obligatoriu bun-simţ. Dacă nu ai bun-simţ nu poţi respecta tradiţia (printre altele) şi vei fi în derivă. Aşadar, ca să fii (1) robust psihologic şi credibil în prezent şi (2) cu viziune articulată pentru viitor, înţelege tradiţia şi ai bunul-simţ să o respecţi, indiferent dacă o continui sau de separi de ea!