Acasă > Despre Viaţă > Primăvară la Cluj

Primăvară la Cluj

Am discutat într-un text anterior despre toamnă (vezi aici). Apoi, în alt text, am discutat despre iarnă (vezi aici), spunând: „…iarna este anotimpul naşterii ideilor şi planurilor care se bazează pe reflecţiile “tomnatice” şi care se vor definitiva şi implementa însă acţional doar odată cu venirea primăverii. Aşadar, ea poate însemna şi naştere – noi planuri şi idei – şi moarte – reducerea activităţilor asociate noilor idei, pentru a le planifica bine, fără grabă – (nu mă refer aici la sporturile de iarnă, sic!) în acelaşi timp, ceea ce îi dă un farmec aparte: este o speranţă trăită, dar netestată şi implementată încă în realitate. Trăim astfel într-o lume suspendată între imaginar şi real, plină de basm şi legende, în care fantezia poate bate realitatea…”.

Acum, a venit rândul primăverii!

Primăvara este anotimpul în care ideile, gândite iarna pe baza reflecţiilor tomnatice, sunt formulate şi puse în practică acţional; ele devin „embodied cognitions” (vezi aici şi aici), primăvara fiind timpul faptelor! Se face astfel în mintea noastră o legătură privilegiată între cogniţie şi acţiune, legătură stimulată sistematic de emoţiile induse de frumuseţea primăverii. Aşadar, pragmatismul şi trăirea ancorată într-o natură renăscută bat de data aceasta fantezia; este o renaştere a naturii şi a viului exprimată acţional, în care frumuseţea naturii face ca însăşi fantezia şi magia să devină banale.

În plus, dacă eşti creştin, primăvara este anotimpul Sărbătorilor de Paşte, cel mai important eveniment al creştinilor. Adevărul – cunoscut de puţini – este că Isus nu a murit şi înviat (doar sau în primul rând) pentru a ne salva şi a ne ierta păcatele, aşa cum cred foarte mulţi; D-zeu fiind, putea face asta, simplu, printr-un singur cuvânt. El a făcut asta pentru a ne arăta cât de mult ne iubeşte şi cât este dispus să sufere pentru noi. Aşadar, trebuie să fie ceva bun în fiecare din noi; să-l facem să se exprime în ceea ce facem şi să nu pregetăm nici noi să ne sacrificăm în numele binelui.

Primăvara clujeană este o combinaţie unică (multiculturală) și fascinantă între cele două aspecte discutate mai sus, Clujul (vezi aici Dor de Cluj, Dor de Blaga) fiind (1) atât un Boston al României, academic vorbind, sau, vorba poetului, „un creier cu gânduri aprinse în el” (2) cât şi „hohotire de clopote” (tot vorba poetului, sic!).

Probabil că primăvara şi sinteza a ceea ce am spus sunt cel mai bine exprimate de următorul cântec: Vis de Primăvară (apasă aici) – Florian Pittiş

Categorii:Despre Viaţă Etichete:
  1. Dora
    25 Aprilie 2011 la 8:32 pm

    Frumoasa ideea sacrificiului si a iubirii lui D-zeu. Sf. Ioan Gura de Aur, referitor la Invierea Domnului (fara de care zadarnica ar fi credinta crestinilor)si la aceasta frumoasa sarbatoare de Paste, scria intr-un mod foarte plastic
    intr-una din scrierile sale:

    „ De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurân-
    du-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.
    Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului;………………………….
    Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut. Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor.”

    HRISTOS A INVIAT!

  2. ana-maria
    29 Aprilie 2011 la 12:25 am

    W. Wordsworth – Written in Early Spring
    „I heard a thousand blended notes
    While in a grove I sat reclined,
    In that sweet mood when pleasant thoughts
    Bring sad thoughts to the mind.

    To her fair works did Nature link
    The human soul that through me ran;
    And much it grieved my heart to think
    What Man has made of Man.[…]”

    Nu cunosc nimic pe lume mai trist ca primavara…ma opun curentului „vine,vine primavara” reprezentat in general si cu brio de „femeiusti”!
    In plus ma surprind aceste referinte repetate la religie si mai ales la crestinism; oare nu si-a castigat psihologia dreptul la existenta prin sublimarea si negarea oricarei forme de spiritualitate?!!

    • 29 Aprilie 2011 la 10:30 am

      De aceea exista variabilitate intre oameni…

      Pentru al doilea comentariu: atata timp cat omul este religios, psihologii trebuie sa inteleaga fenomenul si sa-l reflecte in relatie cu omul.

  1. 17 August 2011 la 10:42 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: