Arhiva

Archive for August 2011

România „semihegeliană” şi mereu revoluţionară

26 August 2011 7 comentarii

În panlogismul său, Hegel spunea că „…tot ce este real e raţional şi tot ce este raţional e real…”. Sigur, logica lui era una specială, dialectică, caracterizată de triada teză-antiteză-sinteză. Trecerea din teză în antiteză, căreia îi urmează apoi o sinteză între cele două, duce la progres şi evoluţie.

Se pare că în România ne place să sărim frenetic din teze în antiteze, fără să facem însă sinteze. Facem prea des „revoluţii valorice extreme”! Mă gândesc, spre exemplu, la sistemul universitar, din care fac şi eu parte. Să analizăm în continuare câteva exemple ilustrative şi recente din acest mediu (care reprezintă adesea alegeri neforţate ale universităţilor, în cadrul propriei autonomii!).

1. Era cândva ideea să avem în universităţi cât mai multe departamente (catedre/unităţi), pe domenii specifice de specializare, pentru a stimula avantajul competitiv şi punctele în care un domeniu este foarte tare (teza). Acum, mulţi trec cu o frenezie uluitoare în antiteză şi creează structuri departamentale mamut, în care se pierde orice idee de specializare sau de identitate performantă a grupului academic; specializările şi grupurile performante se pierd astfel sub nume generice. Nu ar fi fost înţeleaptă o sinteză, în care structurile departamentale, largi sau specializate, să poată coexista, pornind de la analize obiective şi resurse şi/sau în funcţie de avantajele competitive pe care le oferă? Aşa se întâmplă în universităţile „world-class”, unde vream să ajungem şi noi; da, doar că ele au făcut sinteza, noi nu!

2. Gândeam, nu cu foarte mult timp în urmă, să avem universităţi dinamice şi flexibile, pe domenii care să le dea identitate clară (teza); de aceea s-au separat, din universităţile iniţiale, cele tehnice, cele medicale etc. Acum, apare ideea „universităţilor mamut” (antiteza), în care ceea ce iniţial se separase să se reunească. De ce? Care este calculul? Nu ar fi fost normal să coexiste structuri similare, iar unirile sau separările să se poată face continuu (să nu trecem prin „epoca unirilor” şi „epoca separărilor”), în funcţie de un calcul raţional şi neemoţional al eficienţei şi nevoilor? Aşa se întâmplă în ţările avansate în educaţie şi cercetare, cu care vrem să ne comparăm; da, doar că ele au făcut sinteza, noi nu!

3. Trecem, peste noapte, cel puţin în domeniul ştiinţelor socio-umane (aici vorbesc dincolo de o universitate ţintă), de la ideea că trebuie să publicăm cărţi în limba română, pentru a susţine cultura naţională şi a o disemina în ţară (teza) la antiteza că trebuie să publicăm doar internaţional şi aici numai articole ISI/Web of Science (cărţile, mai ales cele româneşti, necontând). Spre exemplu, văd foarte des, mai ales clasamente ale profesioniştilor şi ale acestor domenii făcute doar pe baza articolelor ISI/Web of Science, ca şi cum cărţile, ca vehicul cheie al informaţiilor ştiinţifice în aceste domenii, nu ar mai conta. Aşadar, cu o astfel de abordare, facem din start o evaluare deformată şi eronată a acestor domenii şi a profesioniştilor care lucrează în ele. În numele cărţii (şi aici mă refer la cărţi de cercetare/monografii, nu la cărţi didactice), rolul fundamental al acesteia în cercetare, probabil mai ales în ştiinţele socio-umane, trebuie protejat şi înţeles! Raţional vorbind, în ştiinţele socio-umane, problema nu stă în „cărţi naţionale versus articole ISI/Web of Science”, ci în outputuri ştiinţifice de calitate, „naţionale (cărţi/articole) versus internaţionale (cărţi/articole)”. Este nevoie de ambele, atât pentru a întări cultura naţională în ţară, cât şi pentru a o face cunoscută în străinătate. Nu ar fi fost înţeleaptă o sinteză, în care cele două modalităţi de expresie a cunoaşterii ştiinţifice să coexiste, în ponderi corespunzând cu cele din universităţi de top? Aşa se întâmplă în universităţile „world-class”, unde vrem să ajungem şi noi; da, doar că ele au făcut sinteza, noi nu!

Cred că, din păcate, România este „semihegeliană” nu doar în mediul universitar, ci în cele mai multe sfere de activitate. În consecinţă, fiind „semihegelieni”, chiar când vrem, cu bună intenţie, să ne schimbăm, nu suntem capabili, lipsindu-ne sinteză care duce la dezvoltări cumulative. Noi stăm într-o „revoluţie socio-culturală nervoasă”, cu lupte continue între teze şi antiteze, care creează un mediu tensionat, distructiv. Chiar când se întâmplă să evoluăm, evoluăm haotic, nu cumulativ, în variante de genul, doi paşi înainte, unul înapoi, încă unul înapoi, patru înainte, şi tot aşa. Păcat, deoarece este atât de simplu să fii hegelian în logică, cu efecte pragmatice semnificative, chiar dacă nu-l înţelegi complet pe Hegel (sic!).

Anunțuri
Categorii:Social şi Politic Etichete:

UBB în Rankingul Shanghai 2011; singura universitate românească vizibilă în Ranking, deşi nu intră încă în Top-500

22 August 2011 38 comentarii

Academic Ranking of World Universities (ARWU), cunoscut şi sub numele de „Clasamentul/Ranking-ul Shanghai„, este printre primele ranking-uri în domeniu şi probabil cel mai influent şi reprezentativ la nivel internaţional. Criteriile sale de clasificare sunt extrem de riguroase şi pretenţioase, incluzând indicatori precum publicaţii ISI/Web of Science, publicaţii în revistele NATURE şi SCIENCE, premii Nobel, citări (Highly Cited Researchers), etc. Aşadar, nu este de mirare că niciodată o universitate românească nu a reuşit să pătrundă în Top-500 sau să fie menţionată în acest clasament exclusivist, deşi unele au fost vizibile în alte clasamente internaţionale. Astfel, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) şi Universitatea din Bucureşti au păstruns în „Clasamentul QS„, dar în QS publicaţiile nu sunt cele indexate ISI/Web of Science (mai selective şi riguroase), ci cele indexate SCOPUS (situaţia este similară cu alte clasamente internaţionale în care apar universităţi româneşti; vezi  şi „Clasamentul SCImago” care utilizează tot SCOPUS).

În acest an, pentru prima dată în istoria acestui clasament mai exclusivist, o universitate românească apare vizibilă în analiza ARWU, deşi nu intră încă în Top-500. Această universitate este Universitatea Babeş-Bolyai (vezi la http://www.shanghairanking.com/Search.jsp, căutând la ţări „România„). Rezultatul este congruent cu Analiza Ad-Astra din 2011, ceea ce arată robusteţea sa în ceea ce priveşte performanţa UBB în cercetarea din ţară.

Vizibilitatea în acestă analiză exclusivistă este o veste bună atât pentru UBB (unde am implementat din 2008 proiectul UBB-500, focalizat pe „Clasamentul Shanghai„) cât şi pentru învăţământul superior din România, deşi, aşa cum am spus mereu, mai avem mult de lucru pentru a conta serios în competiţia internaţională de vârf (a transforma vizibilitatea în impact). Să nu uităm însă că această transformare depinde nu doar de schimbarea mentalităţilor şi practicilor instituţionale de cercetare/educaţie/administraţie (foarte importantă!), ci şi de finanţare (bugetul mai modest al unei universităţi de Top-500, fiind aproximativ de câteva ori – uneori de zeci de ori – mai mare ca cel al UBB!).

Aşadar, vizibilitatea UBB-ului în acest ranking ne permite să afirmăm, într-o evaluare extrem de conservativă [considerând că (1) există aproximativ 20000 de instituţii de învăţământ superior în lume, deşi unele date arată cifra de 30000+ şi (2) prin prezenţa în analiza ARWU, UBB face parte din cele 1200 de universităţi analizate], că UBB se află în acest moment, aproximativ, între primele 5%-6% universităţii ale lumii prin prisma unor indicatori de performanţă foarte serioşi. Asta nu ne scuteşte, ci ne obligă, să tindem la mai mult, spre Top-500, pentru a deveni „world-class university”!

Complementar acestui text vezi şi articolul: http://www.napocanews.ro/2011/07/exclusiv-ubb-pe-locul-723-in-clasamentul-shanghai-academic-ranking.html

Vară, simplu!

17 August 2011 4 comentarii

Am discutat în texte anterioare despre toamnă, iarnă şi primăvară. Acum, a venit şi rândul verii!

Vara este anotimpul în care ideile (cu scopurile asociate), operaţionalizate iarna pe baza reflecţiilor tomnatice şi puse în practică acţional primăvara, generează emoţiile „post-goal” (adică emoţiile asociate atingerii scopurilor). Dacă scopurile au fost atinse, emoţiile vor fi pozitive (ex. satisfacţie, mulţumire). Dacă scopurile nu vor fi atinse, emoţiile negative generate de acest lucru sunt mai uşor de tolerat, vara fiind perioada repausului (concediilor), care poate atenua stresul indus de emoţiile negative. Aşadar, vara este un amestec de relaxare leneşă şi activare inerţială, cu inerţia rămasă din impetuozitatea primăveri şi cu activarea focalizată mai mult pe „pleasant life” (vezi aici).  Pentru mine, cea mai frumoasă parte a verii este reprezentată de nopţile de vară care, asociate cu emoţii pozitive fără activare crescută (ex. relaxare, mulţumire),  te pot face să crezi ca vara este anticamera paradisului sau chiar o mostră din el!

În concluzie, vara este anotimpul care adesea ne colorează viaţa pozitiv, atât ca urmare a efectelor activităţilor reuşite de primăvară cât şi ca urmare a implicării noastre directe în „pleasant life”. Vara este un amestec de relaxare şi activare care, în funcţie de ponderea acestora pentru individ, îl plasează pe acesta într-un paradis mai mult apolinic (echilibrat/contemplativ) sau dionisiac (exuberant). Vara este astfel veriga de trecere dintre frenezia primăverii şi liniştea reflexivă a toamnei, având caracteristici ale amândurora, care se manifestă cu ponderi diferite de la individ la individ.

Dacă în cazul celorlalte anotimpuri m-am focalizat şi pe modul în care acestea se exprimă în locurile în care trăiesc acum (Cluj/Transilvania/România), în cazul acesta nu am experienţe specifice şi deosebite cu vara la Cluj, deoarece de peste zece ani îmi petrec cea mai mare parte a verii în New-York (fiind profesor asociat la Mount Sinai School of Medicine), iar verile mai vechi le petreceam în vacanţe la bunici (unde vara era, simplu spus, o mostră de paradis). Aşadar, transcultural (sic!), poate că totuşi vara este pentru cei mai mulţi din lumea aceasta un „paradis dionisiac”, şi dacă este aşa poate că este cel mai bine reprezentată de melodia „Summer Wine” (vezi aici în varianta Valo/Avelon); pentru mine, care sunt mai des un apolonic şi doar din când în când un dionisiac, „May Way” (vezi aici) a lui Frank Sinatra mă ajută mereu să echilibrez lucrurile (ex. să pot fi când trebuie, dar fără să rămân, un dionisiac).

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Scurt eseu despre Excelenţă şi Raţionalitate/Gândire critică

17 August 2011 3 comentarii

În tradiţia eseurilor despre Onoare (prin Curaj) şi Tradiţie (prin Bun-simţ), a venit astăzi rândul Excelenţei (prin Raţionalitate/Gândire critică). Atipic, „eseul” meu va fi acum unul mai mult vorbit, deoarece, de data aceasta, am sa evit un text scris, propunându-vă în schimb câteva discursuri TEDx sau interviuri pe care le-am avut recent şi care abordează această temă. Nu au ieşit chiar aşa cum doream, dar, ştiind că sunt mai perfecţionist, cred că în general sunt în regulă, iar mesajul fundamental este acolo! Aşadar, ceea ce înţeleg eu prin „Excelenţă prin Raţionalitate/Gândire critică” poate fi găsit aici:

(1) Despre excelenţă în ştiinţă şi morală; se înscrie în celebra formulare kantiană: „…cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine…

(2) Despre liberul arbitru. Există decizii libere?; se înscrie în celebra formulare socratică „…ştiu că nu ştiu nimic…”

(3) Despre cărţi; se poate corobora cu articolul Top- 50 cărţi şi/sau cu articolul Top 50 cărți realizat de psihologul Daniel David

P.S. Ca exemple elocvente de lucrări scrise în spiritul raţionalităţii/gândirii critice vă recomand, ca lucrări de excelenţă (sic!) în domeniul psihologiei, următoarele două cărţi:

Lilienfeld şi colab.  (2010). Psychology: From Inguiry to Understanding. Person Education.

Lilienfeld şi colab. (2009). 50 Great Myths of Popular Psychology: Shattering Widespread Misconceptions about Human Behavior. John Wiley & Sons, Inc (tradusă şi în limba română la Editura Trei).