Prima pagină > Despre Psihologie > Creierul uman: de la celule la societate. Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă

Creierul uman: de la celule la societate. Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă

În perioada 14-15 decembrie 2011, la Berlin, Fundaţia Europeană pentru Ştiinţă (European Science Foundation; ESF) organizează Workshop-ul strategic „Creierul uman: de la celule la societate” (Human brain: from cells to society).

Ideea fundamentală este de a aduna împreună cercetători de top şi manageri de ştiinţă pentru a propune dezvoltări strategice, de lungă durată, care să ghideze cercetări programatice, naţionale şi europene, în domeniu. Abordarea multinivelară a creierului uman (ex. genetică/biologică-psihologică-socială), cu tehnologii avansate, este considerată una din temele majore de frontieră din ştiinţa de azi. Aşadar, abordarea este una interdisciplinară cu participanţi selectaţi de ESF din domeniile ştiinţelor vieţii, ştiinţelor socio-umane şi ştiinţelor naturii şi ingineriei. Pentru detalii vezi aici.

Eu am fost invitat să particip atât ca manager de ştiinţă (Steering committee) cât şi ca cercetător, reprezentant al ştiinţelor sociale, mai precis al ştiinţelor cognitive clinice (domeniul meu de expertiză). Voi conduce secţiunea de „Neuroştiinţe şi tehnologii de frontieră” (Neuroscience and future technologies), cu accente pe „instrumente inteligente”, „neurorobotics” (roboterapie), „medii virtuale”, „procesele de decizie şi inteligenţă artificială” etc. Inputul ştiinţelor cognitive în aceste dezvoltări este unul fundamental şi sper să pot argumenta clar acest lucru care să apară şi în documentul de politici care va fie elaborat în urma acestei întâlniri. Practic avem deja o ilustrare iniţială a considerării acestui input şi a acestei linii de cercetare în grantul Help4Mood al Comisiei Europene (FP7), în care suntem membri; vezi aici pentru detalii.

Cred sincer că aceasta este una din direcţiile cheie spre care trebuie să se îndrepte psihologia ca ştiinţă, ea putând influenţa decisiv aceste domenii (ex. utilizarea inteligenţei umane ca model pentru cea artificială), fiind la rândul ei influenţată de ele (ex. utilizarea roboticii în psihoterapie). Mai mult, analiza multinivelară (computational/algoritmic-reprezentanţional/implementaţional-biologic), cu tehnologii avansate (ex. RMN), a unui fenomen psihologic ne oferă o imagine comprehensivă asupra lui, cu implicatii extraordinare pentru dezvoltarea unor intervenţii psihologice eficiente în promovarea sănătăţii şi tratamentul tulburărilor psihice şi pentru înţelegerea minţii umane. Acestea fiind spuse, trebuie să precizez că nu cred în reducţionismul sau în „primatul” neuroştiinţelor, cu referire la fenomenele psiho-sociale, ele fiind, din punctul meu de vedere, complementare (adesea adjuvante), abordărilor psiho-sociale.

Categorii:Despre Psihologie Etichete:
  1. cornelia
    11 decembrie 2011 la 5:57 pm

    D-le Daniel , spuneti-mi va rog , in contextul acestei implicatii a dv la aceste cercetari , dv ce viziune aveti asupra aspectului „minte” , „gand ” , ce sunt ele ? Din cate stiti din experienta dv cum se formeaza ? Care sunt structurile omului care sunt implicate in aceste procese ?

    • 11 decembrie 2011 la 9:31 pm

      Intrebarile sunt importante, dar nu va pot raspunde pe Blog. Raspunsul la aceste intrebari se afla dupa ce studiezi curriculum specializarii psihologie. Ce voi propune eu, ca idee generala, am precizat in articol.

  2. rodicalohan
    17 decembrie 2011 la 11:18 pm

    Abordarea propusă în acest workshop-ul este cu siguranţă una de avangardă. Dacă ne putem folosi de tehnologie pentru a proteza percepţia (microscop, etc) şi chiar gândirea – activităţi algoritmizabile fiind preluate de calculator, explorarea fenomenelor psihice cu ajutorul tehnologiilor avansate va contribui la umanizarea roboticii, eficientizându-se astfel utilizarea acesteia în terapiile informaţionale. Ce părere aveţi de modelul nivelelor informaţionale ale psihicului propus de dr.Enătescu Virgil în anul 1981 (elaborat 1972-biofizic, biochimic, neruronal sinaptic, circuite neuronale, noogen, structuri logice nereflectate, filtrul verbalizării şi reprezentării figurative, nivel logic reflectat)?
    Vă doresc succes!

  3. Cornelia Gasparel
    22 decembrie 2011 la 12:48 am

    Interesanta perspectiva spre care va indreptati pentru spatiul de analiza a interventiilor psiho-sociale.
    Practic se pare ca veti acoperi un context stiintific si experimental (cel putin o perioada) care ar putea justifica integrarea serviciilor de psihoterapie in sistemul asigurarilor de sanatate….. un subiect delicat dar absolut necesar (de dezbatut) in spatiul romanesc.
    Dat fiind faptul ca este prima data cand accesez blogul dumneavoastra tin sa va felicit pentru dinamismul gandirii (sub aspect cognitiv- comportamental) si sa va sugerez sa aveti in continuare in vedere si perspectiva dezvoltarii si altor curente psihoterapeutice.
    Numai ganduri bune!

  1. 21 ianuarie 2012 la 4:56 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: