Arhiva

Archive for Ianuarie 2012

Program final pentru candidatura la poziţia de rector al UBB – ianuarie 2012

30 Ianuarie 2012 27 comentarii

Dragi prieteni, stimaţi colegi,

Astăzi mi-am depus programul managerial pentru candidatura la poziţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB). Programul detaliat poate fi descărcat de AICI. Un rezumat al său poate fi descărcat de AICI (încurajez însă studiul programului complet, nu al rezumatului). Este un program complex, articulat, care adresează complexitatea UBB.

Mi-a făcut plăcere să lucrez la acest program, împreună cu colegi (din ţară şi străinătate) şi studenţi. Am avut astfel ocazia să spun cum ar trebui să arate o universitate românească, dacă doreşte să fie competitivă internaţional. Mă simt onorat că vremurile mi-au permis să fiu unul dintre candidaţii la poziţia de rector al acestei importante instituţii de cultură şi ştiinţă a ţării.

Eu sunt un candidat în jurul vârstei de 40 de ani. Sunt conştient că este o vârstă mai atipică pentru o astfel de candidatură. Dar conform lui Aristotel, la 40 de ani ai deja maturitatea necesară (şi, aş adăuga eu, ca avantaj ai în plus energia de lucru) pentru înţelegerea moralei care trebuie să ghideze viaţa comunităţii. În plus, pentru condiţiile speciale din România, poate că un rector mai tânăr poate conecta mai uşor universitatea cu lumea modernă, nefiind atât de legat de vechile sisteme şi structuri care sunt vetuste şi ne ţin în loc. Aşadar, dacă voi fi ales de colegii mei, sunt pregătit şi motivat să-mi asum cu onoare noua poziţie, fără însă a mi-o dori într-un mod iraţional, cu necesitate.

Titlul programului de candidatură este: „UBB – O universitate a universitarilor, un mediu al culturii, performanţei şi libertăţii academice, prin promovarea Tradiţiei, Excelenţei şi Onoarei„.

Contextul cadidaturii, aşa cum puteţi observa şi din prezentarea lui în program, este unul complicat. De aceea am fost nevoit să spun unor lucruri pe nume, uneori accentuat, pentru a nu lăsa loc de interpretări, delimitând astfel clar profilul meu de candidat. Nu am avut de ales decât să am această atitudine directă şi tranşantă în explicarea motivaţiei şi contextului candidaturii, pentru a ajuta comunitatea UBB să facă faţă „teoriilor conspiraţiei” şi unor manipulări cu care este (şi va fi probabil) bombardată în această perioadă de candidaturi, pentru a putea decide cât mai informat.

Nu voi face campanie similară campaniilor politice (nici nu ştiu cum se face!), gândindu-mă că altele sunt mecanismele de influenţă şi decizie într-o comunitate academică.  Cu membrii comunităţii academice din UBB se discută altfel decât cu alegătorii partidelor politice. Aşadar, voi fi deschis spre orice dezbatere şi întâlnire cu comunitatea UBB, organizate de colegi din UBB, de studenţi, de mass-media, de alte persoane sau instituţii onorabile. De asemenea, sunt deschis pentru a răspunde la întrebări pe blogul personal şi/sau prin întâlniri directe (str. Republicii nr. 37) care pot fi programate la telefon sau email (danieldavid@psychology.ro).

Practic, elementele cheie ale programului meu au urmat analizele de specialitate care definesc o universitate de top („world-class’„), focalizându-mi propunerea pe „redarea universităţii universitarilor” prin:

(1) dezvoltarea resursei umane de calitate prin concentrarea talentului/minţilor şi formare profesională continuă; aşadar, în acest program accentul se pune pe om;

(2) guvernanţă fundamentată ştiinţific (“evidence-based”), fără imixtiunea politicului şi a idiosincraziilor păguboase;

(3) asigurarea de resurse financiare.

Aceste elemente vor duce apoi la o universitate de top (“world-class”), de tip humboldtian cu elemente antreprenoriale şi umanist-sociale, care generează (1) resursă umană de calitate pentru societate (cetăţeni şi profesionişti) şi (2) cultură, cunoaştere şi tehnologii pentru a creşte nivelul de trai şi de civilizaţie al societăţii.

Mai precis spus, eu văd UBB ca:

(1) o universitate  de top („world-class„) de cercetare avansată şi educaţie, care ţinteşte să fie un reper de calitate şi performanţă la nivel naţional şi o universitate competitivă la nivel internaţional;

(2) o universitate humboldtiană, cu elemente antreprenoriale (dar în care „economicul” este subordonat „academicului”) şi umanist-sociale. Într-o universitate humboldtiană accentul cade pe generarea de cunoaştere prin cercetare ştiinţifică, în parteneriatul profesor/cercetător-student, care stă la baza predării şi inovării, respectându-se specificul domeniilor de specialitate;

(3) o universitate a universitarilor, fără imixtiuni politice, în care comunitatea academică se autoguvernează;

(4) o universitate în care Tradiţia, Excelenţa şi Onoarea sunt pilonii pe care se fundamentează actul academic;

(5) o universitate cu o guvernanţă fundamentată ştiinţific („evidence-based„);

(6) o universitate în care accentul se pune pe om, prin concentrarea talentului şi minţilor, cu o resursă umană (ex. cadre didactice/de cercetare, studenţi, personal non-didactic) de calitate şi satisfăcută profesional şi academic;

(7) o universitate cu resurse financiare adecvate, în care actul academic să nu sufere din cauza banilor;

(8) o universitate în care libertatea academică, cultura şi gândirea critică sunt mijloacele intelectuale care asigură igiena mediului academic;

(9) o universitate care gândeşte internaţional, în care cultura română se scrie pentru lumea întreagă, iar cercetarea vizează nu doar probleme locale şi regionale, ci şi probleme mondiale;

(10) o universitate care urmăreşte să producă absolvenţi de calitate  – buni cetăţeni şi profesionişti -, cultură şi cunoaştere avansată.

Sigur, într-un program de candidatură, pentru a obţine voturi, poţi să spui că vei face lucruri nemaivăzute, chiar dacă nu le-ai făcut până acum (deşi ai fi avut ocazia) şi/sau nu crezi în acele lucruri şi nu le vei face dacă câştigi. În cazul meu este altfel. Aproape toate punctele programului au fost deja implementate cu succes în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din UBB pe care îl conduc (şi care este primul în specialitatea din ţară, prin prisma evaluării instituţionale din 2011, efectuată de ministerul educaţiei şi cercetării). Aşadar, acestă pilotare” a programului este una care trebuie să ne dea curaj şi încredere că se poate implementa şi la nivelul UBB. Pentru aducerea la viaţă a acestui program, pe lângă colegii mei, studenţii sunt partenerii pe care contez. Mereu am fost deschis spre studenţi, am mizat pe ei şi o fac şi acum. Practic, cred sincer că succesul meu depinde în mod serios şi de susţinerea şi implicarea studenţilor în această candidatură şi în acest program! Aşa cum spuneam într-un interviu, programul este astfel gândit încât fie voi câştiga decisiv şi detaşat (dacă reuşesc să mobilizez acea masă critică din UBB, interesată de universitate, nu de alte „jocuri electorale”), fie voi pierde fără drept de apel (dacă nu reuşesc să mobilizez, prin programul şi persoana mea, această masă critică, iar alegerile vor fi nişte „jocuri” făcute de aceleaşi vechi tabere mai active, mai mult sau mai puţin politice). Contează foarte mult ca membrii comunităţii UBB să vină în număr mare la vot pentru a reuşi şi sper să o facă!

Aşadar, dacă dorim cultură, performanţă şi libertate academică, într-o „universitate a universitarilor” (cadre didactice/de cercetare şi studenţi), într-un context definit prin tradiţie, excelenţă şi onoare, fără ingerinţe politice, să ne amintim acum ce spunea Alexandru cel Mare, vorbe care cred că pot fi un îndemn şi pentru noi: „de comportamentul fiecăruia depinde soarta tuturor”!

Anunțuri
Categorii:Fără categorie Etichete:

Oamenii doresc să redăm universitatea universitarilor; „Avanpremiera” programului managerial de candidatură la poziţia de rector al UBB

25 Ianuarie 2012 4 comentarii

Colegul Alexander Baumgarten mi-a făcut invitaţia să particip la un interviu, din perspectiva mea de candidat la poziţia de rector al UBB. Alex este un om interesat serios de aceste alegeri şi de mecanismele universitare, lucru exprimat prin publicaţiile şi analizele sale anterioare în reviste culturale [ex. Revista 22 (vezi aici), Dilema Veche (vezi aici) etc.] şi/sau în siteuri dedicate alegerilor din UBB.

Trebuie să spun sincer că iniţial am fost mai sceptic în legătură cu această invitaţie. De câteva săptămâni lucrez intensiv la programul final de candidatură la poziţia de rector al UBB (prin consultare cu colegi şi studenţi); m-am gândit că este bine să fie întâi publicat acesta şi abia apoi să mă implic în dezbateri şi discuţii (de aceea am ignorat, într-o oarecare măsură, şi comunicarea cu dvs., cititorii Blogului; promit însă să recuperez după perioada de alegeri!).

Am văzut apoi că invitaţia colegului Alex Baumgarten este însă de alt tip (după cum veţi vedea în continuare), aşa că am acceptat interviul ca o „avanpremieră” a programului final de candidatură pe care îl voi publica pe Blog, în acest weekend, şi pe care îl voi depune luni la registratura UBB.

Am înţeles că interviul urmează să fie publicat (dacă nu a fost deja) şi în siteul dedicat alegerilor din UBB.

„Oamenii doresc să redăm universitatea universitarilor”

Daniel David, în dialog cu Alexander Baumgarten

  • Daniel David este profesor dr. la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, în specialitatea ştiinţe cognitive clinice (http://www.clinicalpsychology.ro) şi candidat la funcţia de rector al Universităţii Babeş-Bolyai pentru legislatura 2012-1016.
  • Alexander Baumgarten este conferenţiar la Facultatea de Istorie şi Filosofie, în specialitatea filosofie medievală: http://hiphi.ubbcluj.ro/dfpr

Dragă Daniel, îţi propun să facem un exerciţiu inedit. Colegii care ne vor citi se vor aştepta la expunerea unor intenţii din partea ta, care îţi configurează candidatura. Eu ţi-aş propune să le lăsăm pentru început deoparte şi să discutăm doar despre oamenii din universitatea în care lucrăm. Ce crezi despre ei? Ce aşteaptă ei de la o nouă echipă rectorală? Să procedăm metodic şi să împărţim lucrurile.

1. Aşadar, mai întâi, ai de gând să candidezi la poziţia de rector al UBB?

Spun ferm că da, voi candida şi îmi voi depune în zilele următoare candidatura. Aşadar, îţi mulţumesc pentru interviu pe care îl văd ca o „avanpremieră” a programului de candidatură. Răspunsurile la întrebările tale se află în programul pe care l-am gândit pentru poziţia de rector al UBB, care, deşi mai formal, este adresat direct omului şi comunităţii UBB. Este însă un program destul de lung, mulţi spunându-mi că nu va fi citit cu atenţie până la capăt. Eu însă mi-am luat în serios candidatura şi am gândit un program complex. În acest context, cred că acest gen de întrebări, aparent simple, dar cu substraturi diferite (în stilul tău caracteristic), mă poate ajuta să explic mai simplu unele idei din programul meu. Aşadar, să începem răspunzând la întrebări.

2. Ce crezi că aşteaptă colegii noştri, ca oameni pur şi simplu, în urma experienţei şi atmosferei ultimilor ani?

Practic m-aş aventura să spun că ştiu (sic!) de ce este nevoie în UBB, din multiplele discuţii pe care le-am avut şi le am cu mulţi colegii UBB-işti (cadre didactice şi de cercetare, studenţi, personal nedidactic). În plus, nu uita că eu am crescut în această universitate, de la student la profesor, acum candidat la rectorat, aşa că o cunosc bine.

Dacă mă uit dinspre instituţie spre omul din comunitatea UBB, cred sincer că oamenii aşteaptă să generăm condiţiile necesare şi suficiente ca ei să-şi poată exprima potenţialul lor profesional şi uman într-un mediu academic depolitizat. Vor ca universitatea să fie a universitarilor (a comunităţii UBB – profesori/cercetători şi studenţi)! Care sunt aceste condiţii? Iată, succint, cum le văd eu:

  • Oamenii aşteaptă predictibilitate, care că le dea sens şi semnificaţie ca membri ai comunităţii UBB. Altfel spus, ei trebuie să-şi găsească şi să-şi înţeleagă clar locul şi rolul lor în UBB, putându-şi planifica viaţa şi cariera profesională pe termen mediu şi lung, într-un mediu colegial şi stimulativ, nu doar pe termen scurt, în funcţie de diverse conjuncturi.
  • Oamenii doresc (1) să fie trataţi cu empatie şi înţelegere; (2) să fie acceptaţi necondiţionat ca membri onorabili ai comunităţii (colegial), chiar dacă au poziţii critice sau diferite faţă de cele ale conducerii, şi (3) să beneficieze de congruenţă din partea conducerii UBB (ex. transparenţă).
  • Oamenii vor deschiderea spre colaborare din partea conducerii UBB şi ca aceasta să înţeleagă că îi reprezintă şi/sau că trebuie să-i conducă democratic.

Dacă mă uit dinspre om spre instituţie, văd lucrurile prin modelul lui Abraham Maslow, un mare psiholog umanist. Astfel, oamenii au aşteptări importante de la UBB. UBB le poate oferi siguranţă (ex. printr-un loc de muncă sigur, bine plătit, pentru studenţi o pregătire profesională care să-i facă competitivi pe piaţa muncii), un context în care se nasc prietenii, mediul în care se dezvoltă stima de sine şi identitatea profesională şi, nu în ultimul rând, locul în care îţi poţi realiza potenţialul uman.  

3. Dar ca profesori? Merge o definiţie comună? Adică: sunt literaţii ca economiştii, sunt arheologii ca teologii?

Ei, vezi tu, într-o universitate serioasă economistul nu este doar economist, el este şi profesor de economie. Literaţii nu sunt doar oameni de cultură, ci sunt şi profesori de litere etc. Într-o universitate trebuie să căutăm oameni care excelează atât în profesie cât şi în profesură. Aşadar, atunci când eşti într-o universitate, peste profesia de bază se aşează nişte valori şi practici care te fac profesor, valori care, după părerea mea, sunt trans-profesii. Sigur că profesia colorează profesura, dar profesura ne uneşte într-o comunitate academică, ca iubitori de cunoaştere, cultură şi oameni, aşadar, cu valori şi aşteptări comune, aşteptarea-cheie fiind, cred eu, libertatea academică!  

4. Dar ca cercetători? Vezi o comunitate dispusă să fie „altceva decât este”, în numele unui progres al ştiinţei româneşti şi/sau în numele unor clasamente? Le-ai vorbi despre publicaţiile colegilor tăi în termenii bigger, better, faster, more? Sau cum?

Vezi Alex, din nou trebuie înţeles faptul că nu există profesia de cercetător. Să mă explic imediat, ca să nu fiu prost înţeles. Nu poţi să spui că „vreau să mă fac cercetător”. Automat vine întrebarea: în ce domeniu? Aşadar, cercetătorii sunt profesionişti care, după ce s-au format într-un domeniu şi/sau într-o profesie, împinşi de curiozitatea epistemică, aleg să contribuie mai mult la generarea cunoaşterii decât la utilizarea ei (ex. prin diverse profesii) sau poate chiar decât la diseminarea ei academică (ex. prin predare). Trebuie să înţelegem clar că atunci când vorbim de cunoaştere, putem fi (1) profesionişti (ex. fizicieni, psihologi etc.) care o utilizăm în activitatea proprie, (2) profesori universitari care o diseminăm (adesea prin predare) pentru a forma resursă umană de calitate şi/sau (3) cercetători care alegem să o îmbogăţim. Acum, idealul este situaţia în care ai într-o universitate oameni care pot face simultan toate cele trei lucruri foarte bine. Unii oameni pot însă excela doar într-o componentă. Universităţile moderne sunt astfel organizate încât să poată maximiza cele trei raportări la cunoaştere, şi aşa aş dori să fie şi UBB. Spre exemplu, la nivel de licenţă (undergraduate school) ai nevoi de profesori (cadre didactice) foarte buni. La nivel de master de cercetare şi doctorat (graduate school) ai nevoie de oameni care sunt simultan profesori şi cercetători foarte buni. La nivelul grupurilor de cercetare, evident, ai nevoie de cercetători excelenţi. Pentru lucrările practice ai nevoie de profesionişti excelenţi. Trebuie să fii înţelept, astfel încât fiecare să-şi găsească locul în care are cea mai mare şansă să performeze (nu uita că una din valorile pe care le propun este „excelenţa”). Spre exemplu, Salvador Dali nu a fost profesor universitar şi nu a condus doctorate, dar a fost un genial pictor/artist! Aşadar, cred ar fi fost un excelent profesor asociat pentru lucrările cu caracter mai practic, mai ales la nivel de licenţă şi master profesional.

În acest context spun clar: eu nu cred că scopul imediat al unei universităţi este progresul ştiinţei (aici al ştiinţei româneşti). Scopul imediat este să creezi un mediu favorabil în care oamenii să-şi satisfacă motivaţia pentru cunoaştere, în cele trei forme ale sale, formând noi generaţii şi rezolvând probleme teoretice şi/sau practice cu care ne confruntăm. Dacă asta se face bine, progresul ştiinţei vine imediat, ca o consecinţă. Dacă devii obsedat de clasamente/topuri,  fără să înţelegi că ele nu sunt scopuri finale ale unei bune universităţi, ci efectele ei, distrugi ideea de universitate.

5. Ce înseamnă pentru tine scientometria? Este ea un mod de a calcula valoarea absolută a  unui produs ştiinţific, sau pentru a stabili priorităţile de finanţare ale ştiinţei? Te întreb bănuindu-ţi întrucâtva răspunsul, căci ştim cât de „ireductibili” suntem toţi, şi la fel ştim cât de greu e să împarţi bani tuturor ireductibililor …

Pentru mine scientometria este o ştiinţă şi un instrument în acelaşi timp. Scientometria în sine nu este „bună” sau „rea”. Buni sau răi sunt cei care o folosesc, bune sau rele sunt mijloacele cu care este folosită, scopurile în care este utilizată şi tot bune sau rele devin ouputurile pe care ea le generează. Aşadar, scientometria este un demers excelent dacă este utilizată de oameni cu valori şi cunoştinţe serioase, cu mijloace corecte, cu scopuri adecvate. Folosită astfel ea va genera rezultate „bune”. Orice perturbare în vreun factor descris mai sus duce la outputuri „rele”. Spre exemplu, dacă este utilizată de oamenii care nu o pricep (ex. se confundă performanţa ştiinţifică doar cu un indicator statistic) sau care au valori morale îndoielnice (ex. doresc să discrediteze un om, reducându-l doar la un indicator scientometric) rezultatul este unul „rău”. Dacă mijloacele utilizate nu sunt corecte (ex. se utilizează un indicator scientometric la un domeniu la care nu este relevant) este tot „rău”. Dacă scopurile nu sunt adecvate (ex. vrei să măsori lucruri care nu se pot măsura) este la fel de „rău”. În plus, să nu uităm că scientometria implică statistică. Aşadar, ea este relevantă pentru grupuri mari (ex. analize la nivel de ţară, instituţie, grupuri de cercetare etc.). Dacă este vorba de individ, ea trebuie corelată cu analize colegiale (peer review); spre exemplu, faptul că un articol are multe citări nu înseamnă automat că este valoros. Poate că este citat din cauză că a generat nişte erori importante; dar asta se vede doar după analize calitative.

Aşadar, da, eu sunt un susţinător al scientometriei, dar utilizată într-o manieră raţională; în plus, ea trebuie gândită mai mult să stimuleze decât să dea sentinţe (cu atât mai puţin sentinţe în cazul indivizilor).

6. A existat în ultimii ani o presiune, prezentă de la retorică la practică, a criteriului sustenabilităţii financiare. Intră acest criteriu în contradicţie cu misiunea universităţii, cu achiziţia şi diseminarea cunoaşterii? Ai o soluţie pentru studiile de vârf, dedicate unui număr mic de studenţi, corespondent unor discipline pe cât de importante, pe atât de puţin destinate unui număr mare de specialişti?

            Este o întrebare în legătură cu o problemă sensibilă, greu de epuizat într-un răspuns simplu. Dar o voi aborda frontal, reproducând un paragraf din programul meu (pe care îl voi face public în curând), program care propune un model de universitate humboldiană, cu elemente antreprenoriale şi umanist-sociale, model în care această problemă este rezolvabilă. Într-un astfel de model „economicul” este important, dar el trebuie subordonat viziunii „academicului”. Iată, mai precis, ce spun în program:

„…UBB trebuie reorganizată pentru a exprima mai clar caracterul humboldtian al unei universităţi de cercetare avansată, o universitate humboldtiană cu elemente antreprenoriale şi umanist-sociale. Într-un astfel de model antreprenoriatul şi elementul financiar trebuie să susţină elementul academic, nu să-l condiţioneze! Spre exemplu, aşa cum am mai spus, studiul limbii greceşti sau latine nu cred că poate să fie foarte sustenabil financiar (şi sunt şi alte domenii de acest tip); dar ce universitate serioasă de cercetare îşi permite să renunţe la asta (ex. blocând astfel cercetarea serioasă în istorie, teologie etc.) doar pentru că nu aduce profit financiar? Profitul academic este altceva decât cel financiar, ambele fiind însă importante în modelul de universitate humbolditiană cu elemente antreprenoriale şi umanist-sociale pe care eu îl propun aici, model care fundamentează şi alte universităţi performante din lume…”

7. În ce model de universitate crezi? Ai vorbit despre modelul humboldtian, ai o permanentă experienţă a universităţii americane. Ce ai vrea tu să fie universitatea?

Încercând o sinteză, aş spune că universităţile au trecut şi trec prin mai multe modele, fără a fi o succesiune obligatorie, multe modele (probabil cu excepţia celui medieval) coexistând. Iată câteva modele mai importante:

  • Modelul medieval, dominat de scolastică, în care profesorul predă cunoştinţe cu rolul de a unifica cunoaşterea aristoteliană cu cea creştină. Accentul cade pe diseminarea cunoaşterii prin predare, de la maestru (profesorul) la ucenic (studentul).
  • Modelul umanist-social, în care profesorul predă cunoştinţe cu scopul de a forma buni cetăţeni, cu gândire critică, fie ei foarte specializaţi fie pregătiţi ca „generalişti” care pot fi „manageri”, am spune astăzi (sic!), de cunoaştere. Accentul cade pe diseminarea cunoaşterii prin predare, stimulând în final, printr-o predare bazată pe gândire critică, şi cercetarea.
  • Modelul humboldtian, în care profesorul şi studentul sunt participanţi activi la actul de cunoştere, fiecare cu expertiza proprie, elementul cheie fiind învăţarea prin cercetare pentru a rezolva probleme teoretice şi/sau practice. Accentul cade pe generarea de cunoaştere prin cercetare ştiinţifică, în parteneriatul profesor-student, care, aşa cum spuneam mai sus, stă la baza predării şi inovării.
  • Modelul antreprenorial, în care actul academic trebuie văzut ca un produs judecabil şi din perspectivă financiară. Asta înseamnă o racordare foarte serioasă şi directă la piaţa muncii şi la mediul socio-economic şi la deschiderea largă a universităţii spre public. Accentul cade pe utilizarea inovativă a cunoaşterii.

Eu am spus clar că modelul pe care îl aleg este cel humboldtian, dezvoltat ca urmare a unor evoluţii recente (ex. cu elemente antreprenoriale, dar în care „economicul” serveşte viziunii „academicului”, şi cu elemente umanist-sociale, reflectate mai ales în stimularea gândirii critice). Este un model academic pragmatic, ţintind excelenţa, alături de folosirea creativă a onorabilităţii academice şi utilizarea reflexivă a tradiţiei universitare. Puţină lume ştie că sistemul american de învăţământ, pe care îl cunosc bine şi ca student şi ca profesor, este organizat predominant pe model humboldtian. Probabil de aceea clasamentele universităţilor sunt dominate de universităţile americane, care sunt astăzi, în general vorbind, cele mai atractive educaţional şi au contribuţia cea mai mare la cunoaşterea internaţională.

În acest context, aş insista asupra faptului că, indiferent de modelul angajat, universitatea trebuie depolitizată. În România, grupurile politice s-au implicat şi se implică constant în alegerile universitare, mai mult sau mai puţin transparent, distorsionând mediul academic şi antagonizându-ne unii cu alţii (ex. mereu apar „poliţe de plătit”). A sosit vremea să intrăm în normalitate şi cred sincer că prin ceea ce reprezint şi prin modelul de universitate pe care îl propun în programul de candidatură, inclusiv prin mecanismele pe care acesta le presupune, putem reda „universitatea universitarilor”! (prin universitari înţeleg comunitatea UBB). Acesta este un mesaj cheie pe care îl prezint în faţa comunităţii UBB, care cred că mă individualizează în competiţia actuală, comunitatea urmând să aleagă calea pe care o doreşte.

În legătură cu alegerea căii de urmat, amintesc aici un îndemn celebru al lui Alexandru cel Mare, care consider că este extrem de potrivit şi în acest context: atenţie, deoarece acum, poate mai mult ca oricând, „…de comportamentul fiecăruia depinde soarta tuturor…”.

8. Crezi că poţi reduce platformele candidaţilor la rectorat la câteva idei principale, pentru a le face uşor de înţeles şi pentru a le deosebi în planul opţiunii, iar nu în planul persoanei?

Nu ştiu deocamdată care vor fi candidaţii. Dar am citit platformele iniţiale ale celor doi colegi care s-au anunţat ca potenţiali candidaţi. Deşi nu au prezentat încă un program detaliat, platformele propuse sugerează arhitectura generală a modelului de universitate gândit de dânşii. Risc o analiză, deşi amintesc că este modul în care percep eu lucrurile, nu neapărat ceea ce au dorit dânşii să exprime. De aceea îmi cer scuze dacă nu am înţeles corect. Oricum, aceste lucruri pot fi clarificate în cursul dezbaterilor care cred că vor avea loc.

Cristina Ciumaş este o colegă serioasă, dedicată universităţii. Expertiza ei în domeniul financiar este importantă. Ea împinge universitatea, sau asta este percepţia mea, spre un model mai antreprenorial. Şi nu este rău în sine, ca model! Sunt multe universităţi de top în lume organizate după acest model care înseamnă în primul rând venituri mai mari şi o ancorare directă în piaţa muncii. Nu ştiu însă, foarte sincer spus, dacă acest model este adecvat pentru condiţiile din România. El este un model care merge bine într-o economie dezvoltată sau într-o universitate care poate accesa competitiv resurse financiare din toată lumea (ca efect al globalizării). Cred că România şi UBB nu se află însă în aceste situaţii.

Ion Aurel Pop este un coleg serios, pe care îl apreciez foarte mult. Ne-am cunoscut cu mult înainte să ştim că vom fi vreodată competitori la poziţia de rector al UBB (cred că atunci nici nu ne trecea asta prin minte!) şi l-am plăcut de la prima întâlnire. Platforma sa, aşa mi se pare mie, promovează un model umanist-social în universitate, cu un parfum fin şi melancolic al unei universităţi tradiţionale pre-humboldtiene. Şi este frumos! Dar nu ştiu cât este astăzi de adecvat şi de pragmatic. Ca să fiu sincer am dubii că acest model mai este astăzi un model performant pentru o universitate de cercetare avansată şi educaţie, într-o lume globalizată; nu spun că anumite componente ale modelului nu sunt încă valabile, dar nu ca model paradigmatic. Sunt însă convins că profesorul Ion Aurel Pop are argumente pentru a-şi susţine modelul şi voi fi interesat şi gata să le ascult.

Aşa cum spuneam mai sus, eu am ales modelul humboldtian, dezvoltat ca urmare a unor evoluţii recente cu elemente antreprenoriale (dar în care „economicul” serveşte viziunii „academicului”), şi cu elemente umanist-sociale (ex. stimularea gândirii critice). Şi cred că este un model frumos şi pragmatic în acelaşi tip!

9. Şi sunt contradictorii sau complementare?

Nu sunt nici contradictorii nici complementare. Pot însă deveni aşa în funcţie de oamenii care se implică în implementarea lor. Dacă comunitatea UBB consideră că eu sunt cel ales să o servesc, într-un model humboldtian pe care îl propun, am gândit, aşa cum am arătat mai sus, (1) şi mecanisme antreprenoriale (în anumite domenii, dar cu remarca ca „economicul” trebuie să servească viziunii „academicului”) (2) şi cum să păstrăm elementele tradiţionale (ex. gândirea critică, libertatea academică) care s-au dovedit viabile (să nu uităm că una din valorile programului meu este „tradiţia”, gândită reflexiv).

10. Daniel, am citit în Politica lui Aristotel că nu poţi întreţine o comunitate în afara prieteniei, pentru că ea nu mai produce judecata dreaptă. Motivul filosofului era foarte clar: acţiunile unei comunităţi sunt singulare şi irepetabile, ceea ce face din aplicarea în serie a legii o uniformizare silnică. Pentru a uni legea universală cu faptele particulare, e nevoie de deliberare, care nu se poate face fără prietenia dintre oameni. Ce crezi despre prietenie, despre dreptate şi despre decizie într-o comunitate?

Ţin să spun cu toată modestia că aici mă despart parţial de Aristotel. O comunitate modernă poate fi păstrată şi pe bază colegială. Nu toţi membrii comunităţii UBB suntem prieteni între noi, cu unii suntem doar colegi, iar dintre colegi unii ne pot fi chiar competitori. Toţi putem avea însă UBB ca „Alma Mater”. Cred însă că prietenia poate fi nucleul în jurul căruia să se coaguleze o comunitate (fără a fi însă un factor obligatoriu). În acest context, prietenia trebuie înţeleasă astfel încât să nu se transforme în „spirit de gaşcă”. Revenind la întrebare, pentru mine, cele trei lucruri – prietenia, dreptatea, decizia – sunt strâns legate între ele. Eu pot fi prieten cu oameni cu care împărtăşesc aceleaşi valori; nu este vorba doar despre valori profesionale, ci şi valori de viaţă. Apoi, pentru mine dreptatea înseamnă însă a aplica aceeaşi unitate de măsură şi pentru prieteni şi pentru colegi şi pentru competitori; practic pentru oricine, inclusiv rude!  A aplica aceeaşi unitate de măsură este însă o decizie foarte grea, fiindcă suntem oameni! Poţi pedepsi un prieten, dacă a greşit, aşa cum pedepseşti un competitor? Poţi valoriza un adversar care a realizat o performanţă, chiar dacă aveţi valori diferite, aşa cum valorizezi un prieten? Este greu… De-a lungul experienţei mele de viaţă am fost pus în faţa unor decizii grele şi le-am luat, corect zic eu, chiar dacă uneori m-a durut, „onoarea” (un alt punct cheie al programului meu) obligându-mă la asta.

11. Aş fi indiscret dacă te-aş ruga să îmi spui ce vei face în primele trei zile de rectorat? Care ar fi primele lucruri spre care te-ai îndrepta? Să spunem lucruri concrete!

Accept provocarea ta şi promit să fiu foarte specific, deşi nu ştiu cât va fi de apreciat răspunsul de către cititori. Vorbim de primele trei zile după confirmare. Sigur, aş face multe lucruri. Dacă le-aş scoate în faţă pe cele mai relevante, cred că ar arăta aşa. În prima zi, onoarea mă obligă să mă întorc spre cei care au fost alături de mine în cursul procesului de candidatură şi/sau care m-au adus acolo. Aşadar, m-aş întâlni (1) dimineaţa cu grupul meu de la psihologie (în clădirea AVALON şi am avea multe lucruri de stabilit), (2) la prânz cu cei care constituie echipa cu care m-am consultat în cursul candidaturii, (în sala de Consiliu a UBB şi am avea multe lucruri de planificat), (3) după-masă cu reprezentaţii studenţilor (în sala de Consiliu a UBB şi am avea multe să ne spunem pentru a găsi căi de a întări sentimentul că facem parte din aceeaşi comunitate şi pentru a vedea cum putem trage în aceeaşi direcţie) şi (4) spre seară cu comunitatea UBB, cadre didactice, de cercetare, studenţi şi personal nedidactic (în Auditorium Maximum, unde aş avea multe lucruri de prezentat). În a doua zi aş dori să am întâlnire cu Senatul UBB (în Aula Magna), pentru a ne face în comun un plan de lucru, iar în a treia zi aş începe punerea în aplicare a programului pe baza căruia am fost ales. Scurtând răspunsul, m-aş îndrepta în primele două zile spre oameni, iar în a treia zi aş începe cu ei schimbarea în bine a universităţii, pentru a reda astfel „universitatea universitarilor”!

Categorii:Fără categorie Etichete: