Acasă > Fără categorie > Despre tineri, seniori şi „calea regală” spre internaţionalizarea UBB

Despre tineri, seniori şi „calea regală” spre internaţionalizarea UBB

Scriu acest text pornind de la unele comentarii referitoare la tinereţea unor candidaţi la poziţia de rector al UBB, tinereţe care poate că nu ar fi compatibilă cu această poziţie.

Ştiu, din analizele făcute şi din experienţa trăită, că UBB are nevoie doar de o mică infuzie hotărâtă de modernitate, pentru un salt mare şi decisiv în internaţionalizare. Într-adevăr, UBB se află într-un moment crucial. În funcţie de rezultatul la alegerile de anul acesta, UBB poate rămâne la nivelul actual, poate să se întoarcă în trecut, poate evolua lent şi inconsistent, sau poate face un salt mare şi decisiv în viitor şi în modernitate. Cred sincer, aşa cum se vede şi în programul pe care l-am propus pentru candidatura la poziţia de rector al UBB, că, pentru saltul în modernitate, „calea regală” poate fi dată doar de comunitatea tinerilor valoroşi şi a seniorii luminaţi. Această comunitate este însă definită prin altfel de relaţii academice decât cele tradiţionale.

Tinerii şi generaţia de mijloc simt tensiunile dintre modelul actual al UBB, cu rămăşiţele – în unele segmente ale sale – unei universităţi trecute (ba chiar medievale pe alocuri), şi modelele pe care le văd în străinătate. Ei refuză o relaţie cu „iz tradiţional”, în care relaţia lor cu seniorii este una de la magistru/maestru la ucenic; ei doresc o relaţie modernă, de la profesor/mentor la coleg mai tânăr. Tinerii sunt astăzi legaţi de seniori prin valori şi interese academice comune, cu respectul cuvenit pentru diferenţa de vârstă. Când nu mai există valori comune şi interese academice similare, din diverse motive, se despart, fiecare mergând pe calea sa, fără a uita însă trecutul comun care îi leagă academic şi uman. Acesta este modelul oricărei universităţi de prestigiu din această lume, în care tinerii se simt mentoraţi, dar liberi, iar seniorii se simt valorizaţi şi indispensabili. Cei care gândesc într-un model tradiţional văd adesea separarea (care apare inevitabil într-o viaţa academică) ca o „trădare” sau „ruptură”, cu consecinţe apoi pe ani de zile de lupte şi reproşuri care afectează negativ relaţiile interumane şi mediul academic. Vezi astăzi în universităţile româneşti oameni de 60 de ani, respectiv de 50/40/30 de ani, care nu se suportă, acuzându-se reciproc de lipsă de caracter, din cauza unor astfel de istorii în tinereţea şi/sau începuturile relaţiei lor. Tinerii de astăzi refuză astfel de modele de gândire şi de practici academice; mai mult, adesea nu le înţeleg, nefâcând parte din setul lor mintal.

Seniorii luminaţi din UBB ştiu bine aceste lucruri şi ei sunt mereu cei care au susţinut şi susţin tinerii valoroşi, deoarece simt că aceasta este singura cale pentru modernizarea cât mai rapidă şi definitivă a UBB. Iar lor le pasă de UBB şi de ceea ce lasă în urma lor în această universitate, universitate căreia i-au închinat viaţa profesională. Tinerii sunt mai puţin legaţi de tarele trecutului, sunt mai ancoraţi în modernitate şi le pasă în ce mediu vor lucra în următorul sfert de secol.  Seniorii asigură astfel contextul modern de exprimare academică a tinerilor, iar tinerii asigură astfel contextul în care seniorii luminaţi îşi continuă activităţile şi îşi realizează obiectivele academice.

Cred sincer că parteneriatul dintre tinerii din UBB, care, aşa cum spuneam, au încă cel puţin un sfert de secol în această universitate, şi seniorii luminaţi, cărora le pasă de ce lasă în urmă, este calea spre modernizarea definitivă a UBB. De asemenea cred,  ţinând cont de condiţiile ţării şi ale UBB, din trecut (inclusiv lunga perioadă comunistă) şi prezent, că şansa cea mai mare pentru a crea rapid şi decisiv o universitate modernă o are un rector din generaţia mai tânără, susţinut de colegii săi de generaţie şi de seniorii luminaţi, care priveşte spre viitor, fără a fi tributar unor modele şi relaţii vechi şi complicate.

Eu sunt un candidat la poziţia de rector aflat în generaţia de mijloc. Nu aş fi scris acest text dacă unii magiştri, în loc să aprecieze candidatura unui coleg mai tânăr, o critică, întrebându-se: unde s-a mai văzut un rector atât de tânăr? Seniorii luminaţi m-au susţinut constant, ei ştiind lucrurile…Unde? La multe universităţi şi, dacă ştii istoria UBB, atunci chiar nu te mai întrebi. Câţi ştiu că primul rector, Sextil Puşcariu, care avea misiunea de a construi o universitate, avea 42 de ani? Marele Iuliu Haţieganu avea 44/45 de ani la primul mandat. Şi sunt şi alte cazuri (vezi profesorul Spacu care a ajuns rectorul universităţii la 42 de ani). În mediul academic, performanţa universitară şi administrativă nu depind de vârstă. Eu am fost împins în faţă de o astfel de comunitate – tineri şi seniori luminaţi -, deşi oricare din ei putea urma acest drum (pentru a evita neinţelegerile, nu spun că toţi tinerii şi seniorii luminaţi din UBB mă susţin; spun doar că sunt susţinut de tineri şi seniori luminaţi). Dar nu mai contează motivele pentru care, dintre ei, am pornit eu pe acest drum şi nu un alt tânăr sau senior luminat; am discutat despre asta în alte contexte, inclusiv mai sus (ex. avantajul, în condiţiile din ţară şi din UBB, adus de un rector dintr-o nouă generaţie). Spun însă că, odată pornit pe acest drum, sintagma pe care am folosit-o în programul de candidatură, şi anume că – de comportamentul fiecăruia depinde soarta tuturor – (citat din Alexandru cel Mare),  nu este un slogan, ci o realitate care ne poate duce în modernitate, ne poate cantona în prezent sau ne poate întoarce în trecut.

Categorii:Fără categorie Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: