O nouă paradigmă în sănătatea mintală. Roboţii din AVALON!
În preajma sărbătorilor, cititorii textelor mele se aşteaptă, de obicei, să abordez teme psihologice (ex. despre fericire, sănătate mintală etc.), cu implicaţii pentru publicul larg. Aceasta prin prisma activităţii mele de om de ştiinţă prezent în spaţiul social, prezenţă inevitabilă prin formarea mea socio-umană. Voi face şi acum acest lucru, dar altfel. Într-o perioadă când vremurile sunt mai negre şi grele (ex. economic, social, politic etc.) şi parcă te cuprinde disperarea şi pesimismul, cred că prezentarea unor proiecte altfel, cu implicaţii sociale şi de interes larg (ex. din domeniul sănătăţii mintale), în care există şi o contribuţie românească, dă speranţa că se poate face ceva serios şi în România!
Haideţi să facem un exerciţiu. Imaginaţi-vă că aveţi o problemă/tulburare emoţională (cel puţin 30% din populaţia lumii suferă în fiecare moment de o tulburare psihologică).
Cum este acum? Dacă aveţi noroc să ajungeţi rapid la specialişti, vi se prescrie un tratament psihoterapeutic şi/sau unul medicamentos. Tratamentele, mai ales cel psihoterapeutic, necesită adesea efort financiar şi de timp consistent (ex. şedinţele de psihoterapie se fac de aproximativ două ori pe săptămână, fiecare şedinţă durând aproximativ o oră, la care se adaugă încă două ore din zi asociate drumului dintre şi de la cabinetul de psihoterapie). Luând toate acestea în calcul, nu este de mirare că, deşi există tratmente eficiente, un număr mare de persoane nu le accesează, trăind astfel cu suferinţa psihologică, ce are consecinţe negative pentru individ, familie şi societate.
Haideţi să gândim mai altfel. Cum ar putea să fie? Imaginaţi-vă că aveţi acasă un sistem de inteligenţă artificială (IA) – robot sau agent virtual – care vă monitorizează reacţiile psihologice şi psiho-fiziologice. Astfel, la nivel subiectiv, vă evaluează trăirile emoţionale şi urmăreşte evoluţia acestora. La nivel cognitiv, sistemul de IA vă evaluează gândurile şi urmăreşte apariţia gândurilor iraţionale/negative care susţin comportamente problematice (ex. agresivitate, suicid, evitarea interacţiunilor sociale etc.). La nivel comportamental, vă măsoară o serie de reacţii relevante clinic (ex. agitaţia, mersul etc.). La nivel fiziologic, sistemul de IA vă monitorizează unii parametri importanţi (ex. rata respiraţiei, somnul etc.). Apoi, toţi aceşti parametri sunt integraţi şi, dacă apar probleme, – indicatorii individuali sau integraţi depăşesc un anumit prag critic stabilit de clinician – sistemul de IA intervine imediat, prin comunicare directă cu dvs., (1) prescriindu-vă comportamente adaptative (ce să faceţi) şi/sau (2) făcându-vă restructurări ale gândurilor negative/iraţionale (cum să gândiţi pentru a vă controla reacţiile emoţionale, comportamentale şi psihofiziologice negative). Practic vă poate administra ceea ce noi am numit „pastile psihologice”! Simultan, toate aceste date sunt transmise către un centru dintr-o Clinică de specialitate, astfel încât, dacă intervenţia sistemului de IA de acasă nu duce la rezultatele dorite şi/sau apar situaţii de criză, sistemul de IA anunţă Clinica pentru o intervenţie de urgenţă. În această nouă abordare, aveţi sistemul dvs. de inteligenţă artificială – robot şi/sau agent virtual – personalizat, pentru protecţia şi promovarea sănătăţii mintale!
Credeţi că aşa ceva este legat de „science fiction” (vezi lucrarea lui Isaac Asimov: Roboţii de pe Aurora) sau de un viitor îndepărtat? Nu, este un proiect în plină derulare, susţinut prin programele de finanţare ale Comisiei Europene, implementat de o echipă internaţională multidisciplinară (coordonată de Universitatea Edinburgh). În cazul nostru, schema generală prezentată mai sus, schemă care fundamentează programele de acest tip, este focalizată pe tulburările de tip depresiv. Pentru detalii privind echipa internaţională şi proiectul vezi aici. Grupul de la Cluj (Universitatea Babeş-Bolyai), format din mai mulţi colegi din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie (condus de conf. univ. dr. Aurora Szentagotai – coordonator local – şi de subsemnatul, prof univ. dr. Daniel David – managerul clinic al grantului) este parte a echipei interdisciplinare internaţionale. Sperăm sincer ca la sfârşitul acestui proiect să producem o mutaţie în modul în care se fac astăzi tratamentul tulburărilor mintale şi promovarea sănătăţii psihice. Aşadar, viitorul, cel puţin în anumite componente ale sale, poate suna bine şi în ţară!
Paste fericit tuturor!
P.S. În luna mai a acestui an vom avea o întâlnire cu toată echipa internaţională, pe Platforma de Roboterapie şi Psihoterapie prin Realitate Virtuală din Clădirea AVALON a Departamentului, pentru a discuta evoluţia proiectului. Cei interesaţi de evoluţia acestui proiect vor putea urmări detalii pe Blogul personal.
Foarte interesant!
Hristos a Inviat! si Sarbatori Fericite in continuare! 🙂
Eu consider ca, in relatia terapeutica, esentiala este prezenta componentei umane, prezenta terapeutului. Cele mai multe probleme sunt de natura emotionala, nu rationala si cred ca
furnizarea informatiilor nu rezolva problema psihologica,
Unde este acea interactiune umana, caldura sufleteasca a terapeutului, sentimentul de acceptare pozitiva neconditionata pe care il poate simti clientul in relatia terapeutica, sentimentul de a fi inteles si apreciat, valorizat ca fiinta umana?
Incetul cu incetul, cred ca robotizarea va duce la disparitia unor tariri, sentimente, emotii specific umane…
Experientele personale ale clientului si trairea afectiva a acestora sunt elemente importante in relatia terapeutica.
Sinele terapeutului este esential si reprezinta “Stradivariusul practicii psihoterapeutice”. – Yalom
Freud (1905) punea accentul pe insight-ul intelectual, dar considera personalitatea terapeutului, un factor extrem de important in procesul terapeutic- “Nu este ceva modern: medicii din Antichitate au spus ca nu medicamentul este cel care vindeca, ci medicul, adica personalitatea acestuia, in masura in care el isi poate exercita influenta prin ea”.
Jung (1934) afirma ca “personalitatea si atitudinea medicului au o importanta suprema”.
Si, asa cum se stie, in urma cercetarilor efectuate de Strupp (1958, 1959) acesta a ajuns la concluzia ca influenta personala a terapeutului, in eficienta procesului terapeutic, este mai mare decat efectele pe care le au tehnicile psihoterapeutice specifice.
Relatia psihoterapeutica (RP) este un factor foarte important in efectul psihoterapiei (de aceea ea trebuie utilizata si maximizata oricand este posibil acest lucru). Acestea fiind spuse, nu inseamna ca:
(1) RP este un fact suficient pentru efecte terapeutice;
(2) RP este un factor necesar pentru efecte terapeutice; spre exemplu, faptul ca A (ex. RP) cauzeaza B (ex. efecte terapeutice), nu inseamna ca B este cauzat doar de A. Asadar, rational si inteligent, atunci cand nu poti utiliza A pentru a cauza B, poti utiliza C (ex. strategii de tip roboterapie) pentru a cauza B!
In plus, ce spun Freud, Jung (sau oricare alta „figura veche”, fondatoare de scoli in domeniu) este interesant doar ca fapt istoric in domeniu, daca nu exista evidente experimentale; altfel, stiintific vorbind, sunt doar ipoteze/presupuneri esuate sau regresive (sau netestate, in cel mai bun caz; dar si aici, „prea vechi” ca sa mai fie progresive pentru domeniu).
Vai de viitorul nostru! Transumanismul sta la panda. Modificarile antropologice ne transforma in roboti. Specia umana se degradeaza ireversibil.Platim scump progresul tehnologic,medical,social.
Nu mi se pare OK. Majoritatea oamenilor, si in special cei cu tulburari de ordin emotional, refuza insistent orice forma de ajutor. Vor refuza si utilizarea acestor mecanisme.
Mai e si problema etica. Cel putin 50% din bugetari si-ar pierde job-ul la o testatre psihologica facuta pe bune. Dar e evident ca NU SE VREA ASTA. Si nu se vor folosi nici acele dispozitive.
Deja exista sisteme care pot cuantifica starea de relaxare sau de focusare, prin intermediul unui senzor, astfel incat clientul sa poata vedea pe ecran caracteristicile starii lui mentale, si, voluntar, sa le poata imbunatati. Dar lumea nu se inghesuie.
E ca la testarea cancerului, cand s-a descoperit un test instant, iar medicii au fost primii care l-au contestat, sustinand ca nu e bine ca pacientul sa stie ca e bolnav.