A 10-a Conferinţă Mondială a „Association for Contextual Behavioral Science”, Washington, SUA

Scriu acest articol cu gândul de a stimula şi în grupul de profesionişti din ţară discuţii de frontieră în domeniul nostru (psihologie/psihologie clinică/psihoterapie), ancorându-ne astfel mai uşor în aria internaţională a cercetării şi practicii în domeniu.

Aşa cum probabil se ştie în grupul specialiştilor, în familia terapiilor cognitiv-comportamentale (CBT), cele mai reprezentative astăzi în psihologie/psihologie clinică şi psihoterapie, a apărut al „treilea val” de strategii clinice. „Acceptance and Commitment Therapy” (ACT) este unul din vârfurile de lance ale acestui al treilea val, probabil cea mai dinamică psihoterapie CBT din al treilea val. În luna iulie (22-25) a acestui an va avea loc „A 10-a Conferinţă Mondială” a asociaţiei de specialitate – „Association for Contextual Behavioral Science” (ACBS Annual World Congress 10; vezi aici), în Washington, SUA.

Eu am fost invitat să particip la conferinţă ca expert într-un Panel (de 4 experţi în domeniu), pentru a discuta problema „a-ontology” în ACT. Va fi o discuţie încinsă şi, cred eu, o experienţă interesantă, deoarece experţii din Panel au păreri diferite (aşa cum rezultă din lucrările lor), iar sala, evident, va fi una pro-ACT. Într-adevăr, ACT  pune în paranteză asumpţiile filosofice clasice legate de ontologie, asumpţii care ghidează elaborarea şi evaluarea teoriilor şi modelelor terapeutice tradiţionale (şi ştiinţa în general), fără a le nega; de aici termenul de „a-ontology” şi nu cel de „anti-ontology”. Aşadar, ACT este bazată pe abordări de tip pragmatic, contextul şi funcţional (ex. cunoaşterea este validată în contextul efectelor ei); aceste abordări fundamentează practic întreaga paradigmă ACT, de aceea clarificarea lor este fundamentală. Sincer, eu cred că am fost invitat ca „avocat al diavolului” (sic!). Comunitatea ACT ştie că sunt un simpatizant al acestor noi abordări, dar sunt unul sceptic şi critic, ancorat în abordările clasice şi în ontologia filosofiei analitice (cu nuanţele ei); sunt însă un sceptic constructiv. ACT nu este interesată de un discurs teoretic (în termeni filosofici) de genul: ce este adevărat (true) şi cine are dreptate (who is right). ACT este fundamentată de un discurs practic (în termeni filosofici): ce funcţionează (work), când/unde (when/where) şi pentru cine (who). Pentru mine, evident, este important să aflăm dacă ceva funcţionează, dar imediat trebuie apoi să aflăm şi de ce funcţionează ceva, deoarece numai astfel vom putea dezvolta acel ceva. Altfel spus, eu cred, alături de mulţi alţi oameni de ştiinţă, accentuând lucrurile pentru a reliefa ideea, că „…cel mai practic lucru este o teorie bună…”! Am explicat cândva implicaţiile negative ale ignorării unei astfel de perspective, cu exemplificare pe cercetarea europeană (vezi aici). Similar, eu cred că ACT, prin poziţia “a-ontology” prea rigidă şi asumarea contextualismului funcţional ca fundament central, face o eroare care o va cost pe termen lung (ex. în termenii lui Lakatos: va deveni un program de cercetare regresiv, acum fiind încă unul progresiv). Dar vom vedea ce are de spus şi cealaltă parte…

Comentariile informate sunt binevenite!