Arhiva

Archive for Noiembrie 2012

Scurte consideraţii despre demnităţile publice şi votul lor; O analiză psihologică în perioada electorală

20 Noiembrie 2012 5 comentarii

Suntem în perioada alegerilor parlamentare. În această perioadă mi s-a cerut repetat de către mass-media să fac diverse comentarii şi/sau interpretări psihologice cu referire la comportamentul alegătorilor şi politicienilor. Am refuzat să fac analize ţintite. Aş prezenta însă un punct de vedere, formulat succint, important cred eu ca potenţial reper în analizele comportamentale care se vor face în această perioadă.

 Iată cum văd eu lucrurile:

Cei pe care îi alegem în diversele funcţii de conducere dintr-un stat, îi alegem pentru a ocupa poziţii de demnitate publică (sic!) prin care ne conduc. Trebuie înţeles faptul că poziţiile de demnitate publică vin şi cu o serie de privilegii, chiar dacă unora nu ne place acest lucru (vom înţelege imediat de ce poporului român nu-i place faptul că demnitarii săi au privilegii). Privilegiile sunt însă o recompensă pentru responsabilităţile asumate, responsabilităţi care implică riscuri şi renunţări. Spre exemplu, ca demnitar eşti primul vizat de cei care vor să atace statul (ex. organizaţii teroriste). Apoi, nu mai poţi să fii tu, să faci ceea ce făceai în mod normal înainte să ajungi demnitar. Spre exemplu, trebuie să promovezi în mod public un model valoric cultural-ideal, pe care adesea încă nici tu nu l-ai interiorizat complet în mediul privat (de aceea este ideal, sic!), iar asta generează distres personal. Mai mult, trebuie să urmezi un cod/protocol de îmbrăcăminte (ex. gata cu pantalonii sau fustele scurte în sediul Parlamentului) şi de comportament (ex. gata cu limbajul tare, trebuie să înveţi să amâni ceea ce ţi-ai dori tu personal, pentru un interes mai general); dacă nu respecţi aceste coduri eşti analizat negativ în anumite cercuri responsabile şi/sau te expui criticilor justificate din mass-media, toate acestea devind stresori personali foarte puternici.

Eu cred că aceste lucruri nu le-am înţeles noi şi politicienii noştri. De aceea, rareori avem demnitari, oameni de stat, care să aibă respectul cetăţenilor. Invers, cetăţenii sunt rarerori cetăţeni în adevăratul sens al cuvântului, adesea mulţi fiind doar nişte simpli votanţi, mobilizaţi ad hoc de „oameni de gaşcă” într-o masă de vot, cu argumente emoţionale (ex. „să scăpăm de ei”), fără ideologii sau programe bine înţelese. Într-adevăr, policienii noştri vor să pară „oameni de gaşcă”, deoarece aşa îi vrem noi şi cred că astfel ne vor obţine mai uşor voturile. În consecinţă, ne arată omenescul din ei în toată splendoarea sa: vorbesc „popular”, gândesc obişnuit, se îmbracă normal (ex. vara în sandale şi pantaloni scurţi la Guvern) etc. Ei bine, poate că, ţinând cont de nivelul de aşteptare al votanţilor din ţară, prin astfel de comportamente ne obţin voturile, dar rareori ne obţin respectul, iar adesea nu-i tratăm ca demnitari. Un demnitar trebuie să-şi filtreze omenescul prin prisma valorile ideale ale unei societăţi şi trebuie să gândească altfel, mai inteligent şi mai bine ca cei mulţi (altfel de ce l-am alege să ne conducă). Scurt spus, dacă se comportă prea „popular”, nu trebuie să se mire că li se vor reproşa privilegiile obţinute – ei nerenunţând la nimic, nu sunt văzuţi în mentalul colectiv ca meritorii să primească privilegii; în mintea votanţilor sunt doar unii dintre noi (ca noi) care au ajuns la putere prin şansă şi/sau pile, nu prin merite şi renunţări personale!

Aşadar, politicienilor care doresc să ocupe poziţii de conducere în stat le spun: comportaţi-vă ca nişte demnitari, corespunzător unui model ideal pe care chiar dacă nu-l atingeţi trebuie să tindeţi valoric spre el. Omenescul din fiecare trebuie să se exprime în mod natural, dar mai ales în spaţiul privat, nu în cel public; în plus, omenescul nu trebuie să fie prea omenesc, ci când este exprimat trebuie trecut prin filtrul demnităţii, pe cât posibil în ambele medii (privat, dar obligatoriu în cel public), fără a aluneca în aroganţă. Nu este vorba aici de ipocrizie, ci de a te situa în zona proximei dezvoltări, unde vrei să tragi după tine o comunitate/popor. A fi demnitar nu este un lucru uşor, mai ales într-o democraţie tânără; unii oameni au însă acest microb al nevoii de influenţă socială (nu discut acum de unde vin acesta) şi atunci trebuie să înveţe corect ce înseamnă demnitatea publică. Votanţilor le spun: votaţi demnitari care ştiu să-şi asume lucruri de interes general pe care alţii nu şi le asumă şi care pot renunţa la lucruri la care un om obişnuit nu poate sau nu vrea să  renunţe, nu oameni simpatici şi de gaşcă; aşadar, votaţi oameni care pot renunţa la interesul personal de dragul unui interes general. Abia când se va întâmpla acest lucru, România va deveni cu adevărat o democraţie civilizată şi performantă.

P.S. Unii cititori ar putea să spună că şi preşedintele SUA, Barack Obama, venea în tricou şi aducea pizza celor din „staff-ul” său, semn de comportament obişnuit. Cum se împacă asta cu mesajul acestui articol? Aici am altă părere. Nu cred că este un comportament obişnuit al preşedintelui Barack Obama, tocmai de aceea a fost atât de discutat in mass-media. În ultimă instanţă este o problemă de pondere. În democraţiile avansate, în cazul politicienilor, comportamentul corespunzător demnităţii este adesea dominant, iar comportamentul obişnuit este mai rar, politicienii făcându-l public doar în momente cheie, pentru a arătat poporului că au conexiune cu el. Un politician adevărat îşi asumă un rol corespunzând unei demnităţi, transformându-şi omenescul individual pentru a servi o comunitate/popor. La noi este invers!

Anunțuri
Categorii:Social şi Politic Etichete: