Acasă > Despre Psihologie, Despre Viaţă > Psihologia pentru viaţa cotidiană

Psihologia pentru viaţa cotidiană

Am avut de-a lungul timpului o serie de discuţii despre psihologie şi viaţă în cadrul unei Emisiuni „Pas în Doi”. Am discutat despre modul în care psihologia poate conceptualiza viaţa cotidiană, pe diverse teme specifice, şi cum o poate apoi optimiza practic. Ştiu că au fost emisiuni urmărite de mulţi, foarte mulţi oameni. Recent, am observat că televiziunea respectivă a postat unele emisiuni şi pe Youtube. Aşadar, cei interesaţi le pot găsi aici:

  • Despre valori, modele şi oameni (care se poate corobora şi cu această prezentare TEDx: aici)
  • Despre liberul arbitru (care se poate corobora şi cu această prezentare TEDx: aici). Aici chiar este fascinant de urmărit cum aceste prezentări, mai precis această temă, au fost înţelese prost de unii (ne)gânditori, iar reacţiile acestora au fost, aşa cum era normal, ferme şi clar formulate, aşa cum stă bine unor intelectuali (prea)siguri pe sine, posesorii unei culturi şi logici avansate şi vaste de tip ad verecundiam şi/sau ad hominem (sic!).
  • Despre discordie
  1. ceva in plus
    13 Aprilie 2013 la 5:17 pm

    Referitor la articolul „Despre liberul arbitru”, am vizionat filmuletul de pe youtube si prezentarea TEDx. Din cate am inteles eu, intentia ca si cauza a comportamentului reprezinta o iluzie, intentia si comportamentul fiind simultane. Apoi, ceea ce determina intentia si/sau comportamentul este reprezentat de educatie si autocontrol (cu subcomponentele sale). Ok, deci ce mi-a ramas mie in minte foarte clar este ca mediul (tipul de educatie primit, anturajul, perspectiva sa asupra vietii, etc) in care traieste o persoana este foarte important. Totusi cred ca exista o situatie in care liberul arbitru sa nu fie o iluzie,
    Astfel, eu cred ca „greseala” umanitatii (o iau asa la modul foarte general) de-a lungul ontogenezei se invarte in jurul perechii Corect-Gresit. Mai specific, umanitatea a incercat de la bun inceput sa urce TOT ce este corect pe un piedestal si evident ceea ce este gresit sa fie condamnat si blestemat. O sa incerc sa fiu cat mai succinta, insa am nevoie de aceasta introducere; deci, „Gresit” este un termen relativ, indicand opusul la ceea ce noi numim ” corect”. Ce inseamna „corect”? Oare se poate sa fim cu adevarat obiectivi in aceasta privinta? Eu cred ca perechea „corect-gresit” reprezinta simple caracterizari facute de catre noi asupra unor evenimente si imprejurari. Insa problema apare aici, deoarece nici macar nu suntem noi (pe baza propriei noastre experiente) cei care luam aceste decizii. In majoritatea cazurilor, am hotarat sa acceptam deciziile altcuiva. Acest lucru este in special valabil, in ceea ce priveste problemele importante. De fapt, cu cat sunt mai importante problemele, cu atat este mai putin de presupus ca noi sa urmam propria noastra experienta si cu atat suntem mai inclinati sa adoptam ideile altcuiva. „Sa decida altcineva! Eu ma dau la o parte! Sa spuna altcineva ce este corect si ce este gresit!” spunem noi.
    De fapt, de aceea sunt religiile umane atat de populare. Aproape ca nu conteaza care este sistemul de credinta, atata timp cat aceasta este ferma. neabatuta, clara si rigida in cerintele care le impune adeptului. Cea mai ciudata credinta si cel mai ciudat comportament i-au fost atribuite lui Dumnezeu. Ei pretind ca asa vrea Dumnezeu, ca acesta este cuvantul lui Dumnezeu. Si exista si din cei care accepta aceste lucruri cu bucurie. Pentru ca, aceasta elimina nevoia de a gandi.
    Sa ne gandim, de ex. la omor. Oare exista vreun motiv care sa justifice actiunea de a omori?
    Sa incercam sa ne gandim singuri, fara o autoritate in domeniu care sa ne indice raspunsul. Daca ne gandim bine, daca analizam ce simtim in aceasta privinta, raspunsurile ne vor fi evidente si vom actiona in consecinta. Ar trebui oare ca statele si natiunile sa foloseasca omorul pentru a-si atinge obiectivele lor politice? Ar trebui oare ca religiile sa foloseasca omorul pentru a-si impune autoritatea teologica? Ar trebui oare ca societatile sa foloseasca omorul ca un raspuns dat celor care incalca regulile de comportament? Daca cineva incearca sa te omoare, este omorul un mod de a-i raspunde? Exista oare vreo diferenta intre ucidere si crima?
    Statul te-ar putea face sa crezi ca omorul comis pentru un scop pur politic este perfect scuzabil. De fapt, statul are nevoie ca tu sa-l crezi pe cuvant, pentru ca el sa existe ca putere.
    Religiile te-ar putea face sa crezi ca omorul comis cu scopul de a raspandi si a mentine cunoasterea si adeziunea la adevarul lor special este este perfect scuzabil. De fapt, religiile iti pretind sa le crezi pe cuvant, pentru ca ele sa poata exista ca putere, etc..
    Oare aceste pozitii sunt corecte? Sa ii credem pe cuvant pe altii? Ce spunem noi, doar noi singuri, sinele nostru ce ne spune?
    Eu cred ca nu exista „corect” si „gresit” in aceste privinte. Prin deciziile noastre, noi ne facem portretul a cine suntem. Intr-adevar, prin deciziile lor statele si natiunile respective si-au realizat deja astfel de portrete. Prin deciziile lor, religiile au construit imagini durabile, de nesters. Oare aceste portrete ne reprezinta pe fiecare dintre noi?
    Ar trebui sa fim atenti la aceste intrebari, deoarece s-ar putea sa ne oblige sa gandim….
    Cu toate acestea, eu cred ca ar trebui sa renuntam la a fi tot timpul setati pe ce trebuie si pe ce nu trebuie sa facem si sa fim. Cred ca ar trebui sa facem ceea ce ne reflecta, ceea ce reprezinta in momentul respectiv la cel mai inalt nivel. Insa mai cred ca nu ar trebui sa judecam si sa condamnam ceea ce nu ne place sau cu ceea ce nu suntem de acord., ci sa incercam sa le acceptam si apoi sa le schimbam, atunci cand nu ne mai reprezinta.
    Stiu ca exista oameni care spun ca regulile legate de perechea „corect-gresit” au fost stabilite de Dumnezeu. Insa eu nu cred ca Dumnezeu a stabilit vreodata ce este „corect” si ” gresit” , ” ce sa faci” si „ce sa nu faci”.
    Cred ca daca ar fi facut-o ne-ar fi privat complet de cel mai mare dar pe care il avem – posibilitatea de a face ce ne place si de a trai experienta rezultatelor faptelor noastre, sansa de a ne crea din nou dupa imaginea si asemanarea lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu ar spune ca ceva – un gand, un cuvant, o actiune – este „gresit” cred ca ar echivala cu a ne spune sa nu il facem. A ne spune sa nu il facem ar insemna sa ne interzica. A ne interzice ar insemna sa ne puna restrictii. A ne pune restrictii ar insemna sa nege realitatea a ceea ce suntem noi cu adevarat, precum si ocazia ca noi sa creem si sa traim experienta acestui adevar.
    Exista oameni care spun ca Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru si afirma in acelasi timp ca, daca noi nu ne supunem Lui, El ne va trimite in iad. Ce fel de liber arbitru este asta?

    Concluzia: schimbarea perspectivei „Dumnezeului razbunator, fata de care trebuie sa traim cu frica, sa tremuram in prezenta Lui” cu cea a „Divinitatea nu are nevoie, Ea fiind Tot Ceea Ce Este. De aceea, El/Ea nu are nevoie de nimic si nu-i lipseste nimic – prin definitie.
    Cred ca astfel Liberul Arbitru nu ar mai fi o iluzie.

  2. ceva in plus
    24 Aprilie 2013 la 4:38 pm

    Buna din nou,
    referitor la conceptul de Liber Arbitru, mi se pare fascinant, si ca urmare as avea niste completari la ce am spus anterior. In urma unor sugestii primite, voi incerca sa fiu cat mai clara si pe cat posibil exacta in ceea ce urmeaza sa spun.
    Din ceea ce am citit eu pe aceasta tema, desi admit ca nu pot sa zic ca sunt surse stiintifice, insa sunt niste informatii care au sens si logica si evident sunt foarte pragmatice din punctul meu de vedere (ajutandu-ne sa intelegem mai bine ce se intampla in jur si apoi sa putem aplica aceste intelegeri), pragmatism care uneori conteaza mai mult decat orice alta explicatie de alta natura (ex. empirica), dupa cum spunea un vechi curs de psihologie. Deci, as numi aceasta abordare a mea ca fiind una cu tenta spirituala, acest lucru nefacand-o sa fie mai putin serioasa, dupa cum stiu ca exista tendinta de a concluziona.
    Astfel, din punctul meu de vedere, toate actiunile oamenilor sunt motivate la nivelul cel mai profund de una din cele doua emotii – frica sau dragostea. Asadar, in acest cadru, acestea sunt cele doua puncte care permit existenta sistemului pe care noi il numim „relativitate”. Ca urmare, eu consider ca fiecare gand omenesc si fiecare actiune umana se bazeaza fie pe dragoste, fie pe frica. Nu cred ca exista vreo alta motivatie umana si toate celelalte idei deriva din acestea doua. Daca ne gandim profund la ceea ce am spus, vom vedea ca este adevarat. Am putea numi astfel, Gandul Primar fiind fie un gand de frica, fie unul de dragoste. Este gandul din spatele gandului din spatele gandului. Este primul gand. Este prima forta. Este energia primara care determina experienta umana.
    Si iata cum, din acest mod de a privi lucrurile, comportamentul uman produce o experienta repetata dupa o experienta repetata; este intotdeauna motivul pentru care oamenii iubesc, apoi distrug, apoi iubesc din nou: intotdeauna exista aceasta trecere de la o emotie la alta. Dragostea sponsorizeaza frica, care sponsorizeaza dragostea, care sponsorizeaza frica…
    Pentru ca, primul gand care te ingrijoreaza dupa ce spui „te iubesc” este daca ti se va raspunde la fel. Si, daca ti se va raspunde la fel, incepi imediat sa-ti faci griji ca vei pierde dragostea pe care tocmai ai gasit-o. Si, astfel, orice actiune devine o reactie – aparare impotriva pierderii.
    Insa noi oamenii nu stim Cine Suntem (cu exceptia catorva) si astfel ne subestimam. Si de unde ne-a venit noua ideea ca suntem mai putin formidabili decat suntem? De la singurii oameni al caror cuvant il acceptam neconditionat. De la parintii nostri. Acestia sunt oamenii care ne iubesc cel mai mult. De ce ne-ar minti? Si totusi, nu ne-au spus ei ca avem si calitati si defecte? Nu ne-au amintit ei ca ar trebui sa ne facem vazuti, nu si auziti? Acestea sunt mesajele pe care le-am primit si, desi nu au calitatile necesare pentru a fi de la Dumnezeu – din cate Il cunosc eu pe Dumnezeu – , noi le consideram ca fiind adevarate, pentru ca vin de la zeii universului nostru. Parintii nostri ne-au invatat ca dragostea pune conditii, si aceasta este experienta pe care o aducem noi in propriile noastre relatii de dragoste. Este, de asemenea, experienta pe care o aducem lui Dumnezeu. Din aceasta experienta ne tragem noi concluziile legate de Dumnezeu. In acest cadru ne rostim adevarul. „Dumnezeu este un Dumnezeu iubitor”, zicem noi, „dar daca Ii incalci poruncile, El te va pedepsi cu ostracizare eterna si condamnare vesnica”. Nu am fost noi condamnati de catre parintii nostri?
    Problema – din punctul meu de vedere – este ca am proiectat rolul de „parinte” asupra lui Dumnezeu si, astfel, a aparut un Dumnezeu care judeca si recompenseaza sau pedepseste, in functie de ce anume simte El fata de faptele noastre. Dar aceasta este o imagine simplista a lui Dumnezeu bazata pe mitologia noastra. Si sunt convinsa ca nu are nicio legatura cu Cine Este El/Ea.
    Dupa ce ne-am creat un intreg sistem de gandire despre Dumnezeu bazat pe experienta umana si nu pe adevaruri spirituale, ne-am creat apoi o intreaga realitate despre dragoste. Este o realitate bazata pe frica, ce isi are radacinile in imaginea unui Dumnezeu infricosator si razbunator.
    Aceasta realitate a dragostei bazate pe frica domina experienta noastra de dragoste; de fapt chiar o creaza. Nu numai ca noi ne vedem primind dragostea care este conditionata, dar ne si vedem oferind-o in acelasi mod.
    De fapt, am fost invatati sa traim in frica. Ni s-a spus despre supravietuirea celui mai bine adaptat, despre victoria celui mai puternic si despre succesul celui mai inteligent. Se spune deosebit de putin despre gloria celui mai iubitor. Si, astfel, te straduiesti sa fii cel mai bine adaptat, cel mai puternic, cel mai inteligent – intr-un fel sau altul – si, daca in vreo situatie nu esti pe masura asteptarilor, ti-e teama ca ai ceva de pierdut, pentru ca ti s-a spus ca, a nu fi pe masura asteptarilor, inseamna a pierde.
    Prin urmare, alegem desigur actiunea sponsorizata de frica, pentru ca asa am fost invatati. Insa, atunci cand alegem actiunea sponsorizata de dragoste, nu numai ca vom supravietui, nu numai ca vom invinge, nu numai ca vom avea succes. Atunci vom trai bucuria deplina, totala a Ceea Ce Suntem cu Adevarat.
    Desi sunt multi invatatori printre noi, si au fost intotdeauna, cei care sa ne arate, sa ne invete, sa ne indrepte catre aceste adevaruri si sa ne aduca aminte de ele, cel care ne aduce aminte in mod deosebit nu e nimeni dinafara noastra, ci vocea din noi. Eu cred ca aceasta este prima unealta pe care o foloseste Dumnezeu, pentru ca este cea mai accesibila, este cea mai apropiata de noi.
    Este vocea care ne spune daca orice altceva este adevarat sau fals, corect sau gresit, bine sau rau, dupa definitii date de noi.
    Este vocea care ne spune in acest moment daca cuvintele pe care le cititim chiar acum sunt cuvinte de dragoste sau cuvinte de frica. Cu aceeasi unitate de masura puteti sa hotarati daca ele sunt cuvinte carora sa le dati atentie sau cuvinte pe care sa le ignorati.
    Din ceea ce am observat pana acum pot spune ca orice actiune facuta de oameni se bazeaza pe frica sau dragoste si nu numai cele care se refera la relatiile umane. Decizii care afecteaza afacerile, industria, politica, religia, educarea tineretului, relatiile sociale ale tarii, scopurile economice ale societatii, alternativele privind razboiul, pacea, atacul, apararea, agresivitatea, supunerea; hotarari pentru a strange averi sau a le risipi, a economisi sau a imparti, a uni sau a divide – fiecare alegere libera pe care o facem vreodata isi are radacina intr-unul din cele doua ganduri posibile: un gand de dragoste sau un gand de frica. Nu avem nicio posibilitate de alegere, pentru ca nu exista alta varianta – la nivelul de evolutie la care ne aflam in acest moment (si aici ii dau dreptate dlui. profesor cand spune ca Liberul Arbitru este o iluzie), INSA noi avem Liberul Arbitru in legatura cu ce sa alegem din cele doua.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: