Acasă > Educaţie şi Cercetare > O scurtă analiză critică a conceptului de „Învăţământ Centrat pe Student”

O scurtă analiză critică a conceptului de „Învăţământ Centrat pe Student”

Am fost rugat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) să scriu un articol în care să exprim un punct de vedere legat de anumite componente ale „Procesul Bologna” pentru „Editia Aniversară a Galei Profesorului Bologna”, din 19-21 aprilie 2013, care va avea loc la Cluj-Napoca.

O fac cu plăcere! Mereu am susţinut activităţile ANOSR şi de cele mai multe ori împărtăşesc cu ei aceleaşi valori şi ne-am aflat de aceeaşi parte a baricadei în lupta pentru modernizarea mediului academic românesc. Sigur, au fost, sunt şi probabil vor mai fi şi situaţii când ne despărţim, dar şi atunci o facem printr-o dispută intelectuală şi academică, cu argumente. În acest context le mulţumesc că şi ei au recunoscut aceste eforturi ale mele prin faptul că am primit distincţia „Profesor Bologna” în primul an de organizare a acestui eveniment.

Mereu am spus că „Procesul Bologna”, aşa cum a fost gândit iniţial, este unul foarte bun, fără a fi perfect! Printe altele, el şi-a propus patru lucruri esenţiale: (1) stabilirea unor standarde de calitate şi de practică academică în toate ţările europene; acest lucru poate stimula apoi (2) libera circulaţie a studenţilor şi profesorilor şi inserţia lor rapidă pe piaţa muncii; (3) compatibilizarea cu sistemul american de învăţământ superior (şi atragerea de studenţi de acolo) şi (4) legătura ariei europene a educaţiei cu aria europeană a cercetării. Din păcate, el a fost implementat prost în cele mai multe ţări europene şi catastrofal în România. Am vorbit despre aceste lucruri în multe întâlniri cu studenţii şi cu organizaţiile acestora (inclusiv cu ANOSR) sau în diverse conferinţe de politica educaţiei şi cercetării pe care le-am susţinut. Nu intru acum în detalii. Aici vreau doar să punctez succint propria mea poziţie faţă de o componentă cheie a „Procesului Bologna” şi anume „Învăţarea Centrată pe Student”.

Cred că învăţământul tradiţional, adesea focalizat pe interesele şi nevoile profesorului, era unul foarte prost şi incorect! Cred însă la fel de mult şi sincer că lozinca mai nouă a învăţământului european şi anume: „învăţământul trebuie centrat/focalizat pe student”, este la fel de proastă şi incorectă! Trecem practic, agitaţi şi fără orizont clar, dintr-o extremă în alta, disperaţi să găsim la nivel european o soluţie (care ne cam scapă) care să ne apropie ca performanţă de învăţământul şi cercetarea americană (care ne-au cam luat-o în faţă, în cele mai multe domenii). Dar, ştim din logica hegeliană că saltul din teză în antiteză nu este soluţia. Soluţia este sinteza între teză şi antiteză!

Da, la nivel de licenţă, învăţământul poate fi focalizat pe student, printr-un act de predare modernă, ancorat în nevoile studentului. Dar şi aici focalizarea nu trebuie să fie una rigidă şi excesivă, înţeleasă a la DEX! Nevoile iniţiale ale studenţilor sunt importante şi programul de licenţă trebuie să graviteze în jurul lor, printr-un act de predare inovativă. Dar să nu uităm că universităţile de top sunt nu doar „satisfăcătoare de nevoi” (sic!), ci sunt mai ales „creatoare de noi nevoi”. Într-adevăr, prin valorile pe care le promovează şi prin mediul academic pe care îl creează, universităţile generează noi nevoi, astfel încât să asigure studenţilor un salt cultural şi social, nu doar cantitativ, ci mai ales calitativ (ex. să-şi dorească să ajungă unde nici nu s-au gândit înainte).

La nivel de master şi mai ales doctorat (”graduate school”, cum se numeşte în SUA), învăţământul focalizat pe student, în definiţia europeană, este o piatră de moară care ne trage în jos şi/sau ne încetineşte în progres. Aici învăţământul trebuie să fie focalizat pe actul de cunoaştere, în care profesorul şi studentul sunt parteneri. Sigur, fiecare vine în acest parteneriat pentru actul producerii de cunoaştere cu nevoile şi extertiza sa. Aşadar, la acest nivel, studentul învaţă prin cercetare şi face cercetare mentorată; predarea, fie ea şi modernă, este aici mai puţin relevantă, fără însă a lipsi. În acest fel, există un ”win-win”. Studentul dobândeşte expertiză şi valori pentru a deveni (1) un bun profesionist, pregătit pentru o piaţă a muncii dinamică şi pentru profesii prin care se poate adapta la şi/sau poate schimba piaţa muncii şi (2) un bun cetăţean, cu gândire critică şi valori proprii bine clarificate. Pe de altă parte, universitatea are astfel nu doar rolul de a genera buni profesionişti şi cetăţeni, ci contribuie direct la producerea de cunoaştere, cu impact asupra practicilor sociale, nivelului de trai, culturii şi civilizaţiei umane. Aşadar, cunoaşterea este aurul socieţilor moderne! Ne mai miră în acest context faptul că universităţile americane ocupă adesea primele locuri în topurile internaţionale care consideră importantă cercetarea?  Vrei să fie la tine aşa cum este la Universitatea Harvard? Atunci comportă-te ca atare…nu urma practici vetuste şi/sau neperformante.

Eu cred că ANOSR a făcut şi face o treabă excelentă pentru studenţii din România. Cred însă că în acest demers specific s-au lăsat poate prea mult influenţati de această filosofie europeană ambalată frumos, dar goală de conţinut sau chiar cu un conţinut periculos! Uite, după părerea mea, chiar din start, lucrurile nu sunt serioase – ca să nu spun că unele sunt chiar caraghioase – cu referire la modul în care se prezintă această perspectivă, în unele lucrări de referinţă. Spre exemplu, am văzut că motto-ul promovat pe o lucrare asumată de European Student’s Union – Student centered leaning. Time for a paradigm change  era: „Nu poţi învăţa un om ceva. Poţi doar să-l ajuţi să descopere acel lucru în interiorul lui” (Galileo Galilei). Chiar aşa…? Iată de ce spun că această cale este greşită (chiar dacă, aparent, este susţinută de marele Galileo, sic!), plină de retorici şi motto-uri care de care mai pompoase, care însă la o minimă analiză critică se prăbuşesc lamentabil. Eu spun, de la nivelul meu mult mai modest, că: Ba poţi învăţa un om lucruri noi pe care nu le-a avut şi nu le are în interiorul său! De fapt, chiar cred că aceasta este esenţa civilizaţiei şi evoluţiei umane! Nu vreau să intru în argumente complexe. Dau un exemplu simplu şi banal: tabla înmulţirii (sic!).

Mie mi-ar plăcea ca ANOSR să-şi asume un rol activ la nivel european pentru promovarea acestui principiu, dar formulat în mod corect şi doar acolo unde el funcţionează. De asemenea, poate că ar merita ca ANOSR să promoveze la nivel european ideea că acest principiu ar trebui completat (sau reformulat) la nivel de master şi doctorat cu o altă paradigmă: ”Partnership between student and professor for knowledge generation: learning through  research and mentored research”. Şi da, în acest sens este timpul pentru o schimbare de paradigmă!

P.S. Aş adăuga faptul că aceste idei le-am prezentat studenţilor şi atunci când am primit distincţia de „Profesor Bologna”. Aşa cum am spus, eu cred sincer în acest proces, dar definit şi aplicat în mod corect! În fine, sper ca studenţii să înţeleagă că, în sens şi semnificaţie, această analiza critică este pentru susţinerea a ceva în beneficiul lor, nu împotriva lor (cum ar putea sugera o analiza superficială de titlu).

Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:
  1. Rizea
    13 Aprilie 2013 la 10:42 pm

    Nu sunt la curent cu blogul dvs., dar acest articol l-am citit cu interes. Invatamantul actual a ramas la fel de orientat spre ce vrea, ce poate sau ce ajuta profesorul. Am terminat doua licente si un masterat dupa anii 90 si am avut ocazia sa vad pe viu, nu decaderea fiindca nu putem vorbi de „decaderea” a ceva ce era oricum abismal, ci felul in care s-au pastrat niste cutume chiar si dupa ce s-a anuntat cu mare tam-tam trecerea de la facultatea de 4-6 ani la cea de 3 ani, schimbarea de paradigma si toate celelalte denumiri pretentioase.

    Multi dintre profesorii pe care i-am avut nu erau in stare sa faca diferenta intre faptul ca ei sunt „o” autoritate in domeniu, dar nu „Autoritatea”, prima si singura. De aici atitudinea de a preda „cu lingurita”, bazandu-se pe preluare si reproducere de informatie in loc de intelegere si integrare cu ceea ce studentul stia deja, asa cum ar fi fost poate firesc. De aici si refuzul de a isi actualiza informatia din suporturile de curs, respingerea informatiei noi, corecte, dar provenind din surse neagreate sau pe care pur si simplu profesorul nu le parcurge din lene. Tot de aici nivelarea tuturor raspunsurilor pana in punctul in care totul se poate evalua intr-o seara, cu un sablon de hartie (Testele grila) sau confruntand formularile studentului cu cele din suportul de curs (Intrebari punctuale in baza unui paragraf specific din suportul de curs). Nu am putut decat sa trag concluzia ca profesorii se tem de gandirea critica a studentilor, o resping, prefera sa continue cercul vicios deprins din liceu: inveti pe de rost – iei nota – promovezi disciplina.

    Iar asta nu este in interesul studentului, deoarece studentul iesind din facultate va fi neincorporabil pe piata muncii fiindca nu are un minimum de autonomie intelectuala si critica, sa nu mai vorbim de competente. Atata timp cat trei, patru, sase ani a regurgitat ce i s-a dat, nici nu poate fi altfel. Nu degeaba, noii angajati intr-o firma trec prin traininguri care costa timp si bani inainte sa fie pregatiti de munca. Uneori te trezesti ca trebuie sa ii inveti lucruri pe care ar trebui sa le stie din primul semestru de licenta. Ne vin absolventi de stiinte socio-umane, chipurile cu formare in PR, care nu sunt in stare sa abordeze nici macar o conduita corespunzatoare atunci cand intervieveaza un presupus candidat. Nu sunt atenti, mesteca guma, se uita la ceas. Apoi le ceri sa evalueze „candidatul” si vin cu niste texte preluate din manuale care nu sunt utile decat poate 1% in procesul de recrutare. As spune ca nu se poate asa ceva, dar dupa ce am vazut pe viu asta ce sa mai spun?

    Am dat exemplul HR fiindca lucrez in domeniu dar sunt absolut convins ca si in alte domenii e la fel. Nu poti fi „profesionist” imediat ce ai absolvit facultatea, dar nici habarnist n-ai voie sa fii daca vrei sa fii totusi angajabil. O mare parte din responsabilitatea pentru formarea tinerilor le revine profesorilor: si iarasi ne intoarcem la nevoile si interesele profesorilor, care merg mai departe in virtutea inertiei.

    Nu sunt familiarizat cu activitatea ANOSR, insa ar fi intr-adevar in interesul studentilor sa existe o implicare pentru implementarea si controlul unor strategii de crestere a calitatii in facultate, mergandu-se pe valorile sistemului Bologna, asa cum Romania si-a asumat ca tara implementarea lui.

  2. 14 Aprilie 2013 la 11:09 pm

    Felicitari domnule Profesor

  3. 14 Aprilie 2013 la 11:11 pm

    Scuze!
    Felicitari sincere, domnule Profesor!
    Ion

  4. D.
    21 Aprilie 2013 la 1:44 pm

    Am citit si eu acest articol. Fara a vrea sa va contrazic, pentru ca nu e ok asta, vreau doar sa va spun parerea mea pe acest subiect. Eu cred ca invatamantul trebuie sa fie centrat pe transformarea studentilor in persoane angajabile, nu pe student, nici pe profesor si nici pe cunoastere. Adica centrarea pe nevoile studentului poate fi benefica doar pana la un anumit punct. Pe de alta parte, centrarea pe cunoastere isi are niste limite foarte mari. Degeaba detine cineva un nivel inalt de cunostinte, daca nu il angajeaza nimeni, ca atunci toate acele cunostinte nu ii folosesc la nimic. Eu am doi prieteni care au doctorat si totusi nu si-au gasit job decat mult sub nivelul lor, munci in care nu au de aplicat nimic din ce au invatat in atatia ani si ani de studii. Si acestia sunt totusi intr-o situatie mai putin catastrofala, dar ganditi-va la sutele si miile de absolventi care termina diverse facultati si unii si masterate si chiar doctorate si apoi nu ii angajeaza nimeni…La ce le mai foloseste atunci cunoasterea? Pentru ca trebuie sa va zic ca si eu am patit ca desi sunt cu doua facultati si un masterat, cand mi-am cautat prima data job si nu aveam atunci nici o experienta de munca, peste tot mi se zicea ca nu vor absolventi ca sunt proaspat iesiti de pe bancile facultatii si nu stiu nimic….Adica se considera ca eu, care la momentul respectiv aveam deja o diploma de licenta, se considera ca eu nu stiu nimic… Si si acuma, cand sunt deja cu doua facultati si masterat si 7 ani in campul muncii, cand mi-am mai schimbat locul de munca intotdeauna in primele luni parca nu aveau incredere in mine, ca stiu ceva, desi am trecut de toate testele ca sa obtin postul, parca as fi o persoana care nu stie nimic si trebuia sa treaca luni de zile in care sa scot performante, ca sa se convinga ca stiu ceva…Din pacate exista aceasta perceptie ca absolventii nu stiu nimic si pentru foarte multi angajatori e important doar daca ai experienta nu si daca ai calificare, diplome…Si de aceea ajungem ca interviurile de angajare sa fie adevarate probe, unele chiar sado-masochiste ca mi-e si rusine sa scriu asa ceva pe blog…Eu am ajuns sa nu mai vreau sa merg la interviuri….Pur si simplu nu ma prezint….

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: