Arhiva

Archive for Aprilie 2014

Albert Ellis Award for Research – 2014

O publicaţie ştiinţifică a unor membri ai Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie a fost selectată de către Albert Ellis Institute (AEI), New York, SUA, pentru Albert Ellis Award for Research in 2014 (vezi AICI; evident, fiind într-un potential conflict de interes – co-autor şi director pentru cercetare al AEI – nu am participat la aceasta decizie!). Lucrarea a fost premiată alături de lucrarea unui coleg cercetător din Irlanda (Dr. Philip Hyland, National College of Ireland).

Felicitări tuturor co-autorilor şi, mai ales, autorului principal Andreea Vîsla. Andreea Vîsla este doctorand al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Şcoala Doctorală de Psihodiagnostic şi Intervenţii Psihologice Validate Ştiinţific/Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie), junior researcher asociat (Sciex exchange program) şi cu Universitatea din Zurich şi International Institute for the Advanced Study of Psychotherapy and Applied Mental Health (UBB).

Anunțuri

O scurtă notă asupra dezbaterilor recente din cadrul Colegiului Psihologilor din România

8 Aprilie 2014 30 comentarii

UPDATE  IV: Reacţia facultăţilor de psihologie din Consorţiul Universitaria la răspunsul şi demersul CPR poate fi găsit AICI.

UDATE III: Răspunsul CPR la materialul facultăţilor de psihologie din Consorţiului Universitaria poate fi găsit AICI. Cred că era bine ca materialul facultăţilor de psihologie din Consorţiului Universitaria să fie prezentat complet pe siteul CPR, pentru a se înţelege mai bine răspunsul CPR (vezi materialul complet al facultăţilor de psihologie din Consorţiului Universitaria la UPDATE I). Ca urmare a acestor demersusi, CPR a demarat un proces de consultare pentru direcţiile pe care le va urma (vezi AICI).

UPDATE II: Nu voi mai modera/accepta comentarii la textul meu şi/sau la poziţia facultatilor de psihologie din consorţiul Universitaria pe acest Blog (după ce am scris această notă, am mai acceptat comentariile apărute pînă la încheiere procesului de moderare a celor deja apărute înaintea notei). Sincer spus, sunt prea multe comentarii (ex. comentarii pozitive şi negative, propuneri de norme, discuţii despre proceduri, cerinţe de soluţionare a unor probleme etc.) pentru timpul pe care îl am pentru moderare/discuţii. Eu am exprimat un punct de vedere; unii vor fi de acord cu el, alţii nu. Consorţiul Academica a propus un text; el trebuie analizat. Aşadar, vă rog, dacă doriţi să le discutaţi să încercaţi să le faceţi acest lucru în grupurile proprii (ex. filialele locale).  Mulţumesc pentru înţelegere!

UPDATE I: Un text de poziţie asumat de facultăţile de psihologie din Consorţiul Universitaria a fost făcut public astăzi (9.04.2014). Textul poate fi găsit AICI. El a fost anticipat şi trebuie coroborat cu un text anterior care poate fi găsit AICI. Vezi şi reacţia preşedintelui Asociaţiei Psihologilor din România la aceste evenimente (AICI).

 

Colegiul Psihologilor din România (CPR) a fost gândit pentru a ajuta dezvoltarea şi funcţionarea profesiei de psiholog! Nu pentru alte scopuri!

CPR a reuşit să se impună şi să organizeze această profesie având, în mod natural şi normal, susţinerea şi colaborarea mediului universitar (de unde a şi pornit); într-adevăr, formarea în psihologie porneşte şi se conturează din universităţi, aşa cum se întâmplă şi cu alte profesii liberale (ex. medicină) din ţară şi aşa cum este organizată profesia la nivel internaţional (vezi Asociaţia Americană de Psihologie, Federația Asociațiilor de Psihologie din Europa).

Există astăzi discuţii aprinse în CPR asupra direcţiei în care trebuie să se îndrepte psihologia şi profesia de psiholog. Recent, s-au luat deja unele decizii pe care unii colegi le consideră ca interferând cu normalitatea practicii lor (or nu acesta a fost angajamentul CPR la formare!). Nu discut aici despre ceea ce cred eu în legătură cu aceste decizii. Natura mea este să dau creditul bunei intenţii conducerii actuale a CPR, chiar dacă implementarea ei poate nu este mereu cea mai fericită/bună. Mai mult, ştiu că orice reglementare trezeşte şi nemulţumiri. Dar când aceste nemulţumiri sunt legate de fundamente ale profesiei, ele trebuie ascultate în mod serios şi responsabil.

Ceea ce îmi place încă în această comunitate, în ciuda fricţiunilor, este că fiecare doreşte binele acestei profesii, chiar dacă viziunile sunt diferite sau chiar, pe alocuri, contondente.

Nu mai sunt implicat în conducerea CPR, retrăgându-mă în 2012 din orice funcţie, din cauza altor angajamente internaţionale. Ca unul care am fost însă implicat în această construcţie de la începuturi (spre exemplu, contribuind major la Hotărârea de Guvern), asumându-mi şi bunele şi relele ei cu credinţa că partea bună a fost, totuşi, dominantă, încă îmi pasă şi astfel îmi exprim o serie de gânduri faţă de viitor, în speranţa că ele vor contribui la un demers raţional şi util, susţinut de toată comunitatea psihologilor. Sper că nu vom ajunge la un demers care divide comunitatea şi/sau generează sisteme de acreditare diferite (ex. profesie liberală versus salariat/persoană fizică autorizată, acreditare prin CPR versus acreditare în afara lui, etc.); dacă se întâmplă asta atunci am eşuat cu toţii şi nu câştigă nimeni din comunitatea noatră. Vom rămâne puternici doar dacă stăm împreună şi ajungem la un consens raţional. Văd că trebuie să reamintesc filosofia de început, şi anume că bătăliile noastre nu sunt în interior, între noi, ci în afară, pentru progresul profesiei şi tratarea acesteia în mod corect la nivelul societăţii (şi mai avem aici multe lucruri de făcut, unele extrem de complicate, ţinând cont de faptul că mediul în care funcţionăm nu este unul mereu raţional)!

  1. Psihologia trebuie organizată după setul de standarde internaţionale. Acesta nu este un moft, ci este o nevoie obligatorie pentru a asigura circulaţia forţei de muncă atât pentru cei tineri cât şi pentru cei mai puţin tineri. Dar miza mare este pentru tinerii psihologi!
  2. Psihologia este una din cele mai respectate discipline academice atât în ţară cât şi în universităţile din străinătate. Trebuie să fim conştienţi de acest lucru, să nu ne batem joc de el şi să ne ridicăm la înălţimea standardelor. Atunci (în 2004) când a fost gândită legea de organizare a CPR, specializarea în psihologie era legată de licenţă (care atunci era de 4 ani). Apoi, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei Naţionale, psihologia s-a reorganizat, urmând modelul Bologna, astfel încât licenţa a devenit de 3 ani, iar specializarea în psihologie s-a mutat la nivel de master (2 ani). CPR a continuat însă să funcţioneze în spiritul şi după legea veche, astfel încât s-au dezvoltat programe de formare complementară (de minimum 2 ani), alternative programelor de master, pentru a asigura specializarea în domeniu. Fiecare cale – master vs. program complementar – are puncte tari şi puncte slabe.
  3. Este drept că multe programe de master nu asigură o formare profesională adecvată, fiind mai mult ghidate teoretic, fără specialişti/supervizori care să garanteze o formare profesională avansată. Dar acest lucru poate fi corectat prin normele de acreditare profesională ale CPR. Nu orice master acreditat academic trebuie să fie acreditat şi profesional (acesta este modelul care funcţionează în SUA)!
  4. Există însă două probleme majore cu programele de formare complementară. Prima problemă se referă la faptul că totul se desfăşoară doar cu taxă, astfel încât tinerii nu pot accesa acest sistem de formare în mod gratuit. A doua, mai importantă, se referă la faptul că, implicit, aceste programe se substituie programelor academice de master, astfel încât un specialist în psihologie ajunge să aibă doar 3 ani de formare universitară, lucru de neacceptat niciunde în lumea civilizată. Mai mult, în domeniul clinic spre exemplu, specialistul psiholog ajunge astfel cel mai puţin profesionalizat specialist din domeniu (medicul are 6 ani de studii la nivel de licenţă, asistentul medical şi moaşa 4 ani etc.). Federația Asociațiilor de Psihologie din Europa şi-a adaptat standardele de formare în regimul 3 (licenţă) + 2 (master), în timp de CPR încă nu şi chiar tinde, în mod greu de înţeles, să le păstreze, punând la risc profesia. Pe de altă parte, programele complementare introduse de CPR, bine gândite, pot ajuta la profesionalizarea psihologilor.
  5. Ar fi absurd să avem două tipuri diferite de psihologi cu pregătire Bologna (3 ani de licenţă) – cu şi fără master -, la acelaşi nivel de specialitate avansată (nivel de specialist şi/sau principal), măcar pentru motivul (şi sunt multe altele) că unii vor putea circula, profesional vorbind, internaţional, în timp ce alţii nu. Probabil că soluţia cea mai bună este una care combină punctele tari ale acestor tipuri de programe, păstrând psihologia românescă ancorată în modernitate:
    1. Specializarea în psihologie trebuie să presupună masterul de specialitate (cu excepţia generaţiilor pre-Bologna). Masterul este însă un program academic acreditat de către ARACIS. Pentru a-i da şi valoare profesională, nu doar academică, el trebuie să fie acreditat profesional de către CPR. Acreditarea, pentru cele mai multe specializări din CPR, se poate face independent (după nişte criterii clare stabilite de CPR) sau (pentru toate specializările) în colaborare cu un program de formare complementară deja acreditat de CPR, care asumă profesional şi programul de master.
    2. Formarea doar prin programe complementare poate permite, pentru cele mai multe specializări, practica la un nivel preliminar (ex. practicant autonom), dar nu la un nivel avansat (ex. specialist/principal).

Aşa văd eu lucrurile, în esenţă. Eu cred că este o viziune care îmbină corect lucrurile (academic-profesional) şi, mai important, corespunde standardelor naţionale şi modelelor internaţionale. Alţi colegi probabil că le văd diferit sau cu alte nuanţe.

Pentru mine nu este o situaţie de tip master vs. programe complementare, ci una de tip viitor vs. trecut! Atenţie, nu ne putem permite aici un „joc de-a normele” cu o profesie, norme pe care le tot schimbăm, ca şi cum ar fi proprietatea câtorva oameni. Acest joc riscant afectează mii de profesionişti şi, de aici, zeci de mii de beneficiari! Are implicaţii sociale şi instituţionale, dincolo de CPR! Este vorba aici despre o profesie fundamentală într-o societate, care nu poate fi distorsionată prin decizii de neînţeles şi de nepermis într-o societate normală. Cine forţează lucrurile în acest mod şi împinge psihologia în direcţii neacademice va trebui să ştie că va trebui să răspundă în faţa comunităţii psihologilor din România care are o tradiţie şi o conştiinţă cărora nu li se pot impune lucruri vetuste (chiar dacă, pe termen scurt, pentru unii, pot aduce beneficii). Această comunitate a supravieţuit prigoanei comuniste şi a ieşit demnă, ancorându-se rapid la modernitate. Asta datorită faptului că părinţii fondatori au pus-o pe baze serioase, gândite pe termen lung, după modele internaţionale, nu doar pentru ei, ci pentru ei şi generaţiile care vin! Parafrazând o sintagmă celebră, psihologia de azi ar trebui văzută ca fiind un împrumut de la generaţiile care vor veni!

Sigur, unele lucruri trebuie schimbate şi/sau precizate/detaliate (şi prin prisma schimbării legilor în domeniu). Aşa că hai sa ne aşezăm împreună, colegial, şi să facem ce şi cum trebuie făcut! Aşa cum a fost atunci când apariţia CPR a fost o emulaţie care a avut susţinerea întregii comunităţi. Aceasta este invitaţia pe care o fac colegilor mei din actuala conducere a CPR şi comunităţii mai largi (academice şi/sau profesionale). Nu forţaţi decizii care ne pot dezonora pe toti şi care, mergând împotriva normalităţii domeniului, nu vor rezista în timp. Hai să regăsim spiritul colegial şi creator de la începutul CPR şi să tragem toţi în aceeaşi direcţie, în beneficiul acestei profesii!

Însă indiferent ce vom alege să facem să nu uităm că generaţiile fondatoare şi mai vechi au creat şi păstrat psihologia în ţară la standardele la care aceasta funcţionează la nivel internaţional, permitându-ne astfel circulaţia ştiinţifică şi profesională. Psihologia românească a fost mereu modernă şi normală (sic!).  Să nu fim noi aceia care să rămânem în istoria domeniului ca cei care îi dăm o înţelegere locală, un profil anormal şi o rupem de acest context internaţional.

Categorii:Despre Psihologie Etichete:

Despre ştiinţele socio-umane în România. Practici trecute, prezente şi viitoare!

În ultimii ani, ştiinţele sociale şi cele umaniste au fost supuse în ţară unor presiuni de ajustare a practicilor academice de publicare. Au fost multe presiuni bune (sic!), dar şi multe exagerări şi nedreptăţi.

Pentru a clarifica mai comprehensiv aceste lucruri, cu impact asupra practicilor academice viitoare, mi-am unit forţele (eu venind din ştiinţele sociale/ale vieţii) cu un reprezentant de marcă al ştiinţelor umaniste (academicianul Ioan-Aurel Pop), într-un articol publicat recent în Revista de Politică a Ştiinţei şi Scientometrie (vezi aici).

Sper să găsiţi articolul interesant şi, mai ales, util!

Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:

Partiparea la dezbaterile organizate de către Institutul Cultural Francez, filiala Cluj-Napoca

Am fost invitat recent să particip la o serie de dezbateri organizate de către Institutul Cultural Francez, filiala Cluj-Napoca, în cadrul „7ème édition du festival « Printemps des cafés »”. Dezbaterile la care voi participa, care se vor desfăşura la cafeneaua „La Cizmărie„, sunt următoarele (vezi pentru detalii aici şi aici):

  • Joi, 3 aprilie 2014, orele 19-21: Noile tehnologii de informaţie şi de comunicare, un progres prea rapid?
  • Sâmbătă, 5 aprilie 2014, orele 19-21: Trăim o etapă istorică crucială? Criza şi neoliberalismul
  • Luni, 7 aprilie 2014, orele 19-21: Tineretul român, încotro?

Sigur, ca urmare a istoriei de viaţă, cultura mea de maturitate este una asociată mai ales spatiului anglo-saxon (american). Dar nu am uitat niciodată că fundamentul meu cultural este, totuşi, unul european, în care componenta franceză are locul ei. Aşadar, m-a bucurat şi am acceptat cu plăcere invitaţia făcută de către Institutul Cultural Francez, filiala Cluj-Napoca, temele propuse fiind chiar provocatoare, în spiritul reflexiv european!

Cred că merită să vă aplecaţi atenţia asupra întregului şir de evenimente organizate de către Institutul Cultural Francez, filiala Cluj-Napoca, în cadrul acestui festival (vezi aici).