Prima pagină > Educaţie şi Cercetare > Statutul profesurii în universităţile româneşti. Ce este de făcut?

Statutul profesurii în universităţile româneşti. Ce este de făcut?

Notă: Textul acesta poate fi citit şi pe portalul Alianţei pentru o Românie Curată (Un Portal Anticorupţie) şi a fost acceptat pentru publicare în Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie.

Profesura este un termen care se referă la activităţile academice subsumate celui mai înalt grad didactic din universităţile româneşti, şi anume cel de profesor universitar. În România, profesura este reglementată de Legea Educaţiei Naţionale, nr. 1 din 2011.

Profesura include patru tipuri majore de activităţi: (1) activităţi de predare; (2) activităţi de cercetare; (3) activităţi de servicii inovative către comunitate şi (4) activităţi administrative.

Prin statura acestui grad didactic se vizează nu doar realizarea performantă a activităţilor proprii/individuale, ci şi  formarea resursei umane prin mentorarea tinerelor cadre didactice/tinerilor cercetători şi dezvoltarea şi promovarea universităţii. De aceea profesura este o piatră de temelie a unei universităţi responsabile, de modul în care acesta este organizată depinzând practic competitivitatea universităţii.

La nivel internaţional există două modele majore cu referire la profesură.

Primul model consideră profesura o situaţie de excepţie, fiind conferită cadrelor didactice seniore, cu prestigiu şi realizări academice deosebite, pe perioadă nedeterminată (tenure), adesea în programe de tip graduate (master/doctorat). Acest model este mai răspândit în universităţile world-class de tip mai tradiţional (ex. Ivy League în SUA şi Oxbridge în UK) şi, de obicei, asociază profesura cu organizarea unităţilor academice (ex. departament) sub formă de Şcoală, cu o structură piramidală sub aspectul gradelor didactice, profesura fiind reprezentată de şeful de Şcoală, în sens de leader academic în domeniu. Şcoala se poate exprima în departament/catedră/program/unitate de cercetare.

Al doilea model promovează conferirea profesurii mult mai flexibil, pe o scală mai largă şi la vârste mai tinere, dar tot în baza unor indicatori majori de performanţă, fără a mai păstra cu necesitate o structură piramidală în unitatea academică (ex. departament). Acordarea acestui tip de profesură se bazează adesea pe un puternic mecanism de autofinanţare, fâcându-se aşadar, adesea, pe perioadă determinată. Şi în acest model angajarea se face şi pe perioadă nedeterminată, dar, de cele mai multe ori, angajarea se poate stopa când titularul profesurii nu se mai poate autofinanţa (cel puţin până la un anumit nivel al salariului). În acest model, profesura nu este asociată neapărat cu conducerea unui departament/catedră, ci a unui proiect, program şi/sau a unei unităţi de cercetare din departamente/catedre mai mari, unde directorul de departament/catedră nu mai este şef/leader de Şcoală, ci este mai mult un cadru didactic/de cercetare implicat în managementul academic.

Recunoscând cele două modele, cele mai multe universităţi de tip world-class le utilizează astăzi pragmatic, diferit în unităţi academice diferite, în funcţie de tradiţia, mărimea şi politicile de dezvoltare ale fiecărei unităţi. Spre exemplu, primul model este implementat în departamente mai mici, strategice pentru universitate, extrem de competitive academic şi adesea financiar (ex. prin granturi etc.), vârfuri de lance ale universităţii în domenii bine definite de frontieră a ştiinţei. Al doilea model este implementat în departamente mai mari, cu programe mai diverse, obligatoriu cu autofinanţare puternică (ex. din granturi etc.), autofinanţare care permite astfel existenţa mai multor profesuri.  Indiferent de modelul angajat, în universităţile de tip world-class existenţa profesurilor la nivel de undergraduate – bazată dominant pe normă didactică la nivel licenţă şi/sau master profesional – este un fapt mai rar, fără însă a lipsi, la acest nivel activităţile academice fiind adesea derulate de grade didactice mai mici (asistent/lector) şi/sau asociate/externe. Aşadar, ca urmare a specificului activităţii, programele de tip undergraduate au adesea, sub aspectul gradelor didactice, o structură piramidală, dominată de gradele didactice mici; într-adevăr, multe activităţi la nivel de undergraduate pot fi oferite în regim de competitivitate academică şi financiară ridicată de gradele didactice mici (asistent/lector) şi/sau de cadre didactice asociate/externe.

În universităţile româneşti, aceste fundamente academice internaţionale nu sunt înţelese şi promovate adecvat. Există o devălmăşie păguboasă academic şi financiar. Într-un articol anterior (vezi AICI) spuneam că este nerealist să cerem aceleaşi standarde academice şi celor care predau cursuri multe la 300 de studenţi la nivel de licenţă (şi deci au de corectat 300 de lucrări, au de condus un număr mare de lucrări de licenţă, au de consiliat zeci de studenţi, organizează cercuri ştiinţifice etc.) şi celor care predau la master sau doctorat,  unde au 20-30 de studenţi, care derulează activităţi de cercetare perfromantă prin granturi. În condiţiile legii şi ale autonomiei universitare, universităţile româneşti are trebui să aibă o politică proactivă şi nuanţată asupra profesurilor proprii, după modelul universităţilor de tip world-class, cu scopul creşterii competitivităţii academice naţionale şi internaţionale. Iată modele propuse:

(I) Profesura de tip graduate – profesor de cercetare şi predare -, definită prin următorii indicatori:

(1)   Activitatea de predare – norma didactică asociată profesurii conţine dominant cursuri la nivel doctoral şi masteral (cu focalizare pe masteratul de cercetare), activitatea de predare fiind organizată în formatul cercetării  mentorate şi/sau al învăţării prin cercetare. Cursurile la nivel de licenţă, dacă există, au o pondere mică în normă şi/sau sunt de tip inspiraţional pentru tinerii studenţi de la nivel de licenţă.

(2)   Activitatea de cercetare – titularul profesurii a demonstrat că (1) are publicaţii internaţionale de referinţă ca autor principal/corespondent; (2) a atras granturi în calitate de director, generând astfel şi medii de cercetare pentru a forma resursă umană de calitate (ex. tineri cercetători) şi (3) înfiinţează şi/sau conduce o unitate de cercetare acreditată.

(3)   Activitatea de servicii inovative – titularul profesurii derulează programe de exploatare a rezultatelor proprii în mediul socio-cultural şi economic prin brevetare, atragerea de resurse financiare specifice (ex. granturi de servicii), organizarea de unităţi academice care oferă servicii inovative către comunitate etc.

(4)   Activitatea administrativă – titularul profesurii conduce o unitate de cercetare acreditată (ex. colectiv de cercetare/laborator, centru şi/sau institut) şi reprezintă universitatea în activităţi administrative academice la nivel naţional şi internaţional, în acord cu profilul său universitar.

Dacă norma didactică conţine mai multe decât 50% activităţi de cercetare, profesura de tip graduate se numeşte  profesor de cercetare (research professor).

(II) Profesura de tip undergraduate (licenţă/master profesional) – profesor de predare şi cercetare -, definită prin următorii indicatori:

(1)   Activitatea de predare – norma didactică asociată profesurii conţine dominant cursuri la nivel de licenţă şi la nivel masteral (cu focalizare pe masteratul profesional), activitatea de predare fiind centrată pe student.

(2)   Activitatea de cercetare  – titularul profesurii desfăşoară o activitate de cercetare asociată actului didactic exprimată prin (1) publicaţii naţionale şi internaţionale (incluzând lucrări/manuale didactice); (2) atragerea de granturi educaţionale şi (3) înfiinţarea şi/sau conducerea unor unităţi/activităţi de cercetare asociată predării (ex. laboratoare didactice, cercuri ştiinţifice).

(3)   Activitatea de servicii inovative – titularul profesurii este preocupat în oferirea de servicii către comunitate prin unităţile de profil ale universităţii, atragerea de resurse financiare specifice etc.

(4)   Activitatea administrativă – titularul profesurii conduce (a) unităţi/activităţi de cercetare asociată predării (ex. laboratoare didactice, cercuri ştiinţifice) sau (b) unităţi de servicii către comunitate şi reprezintă universitatea în activităţi administrative academice la nivel naţional şi internaţional, în acord cu profilul său universitar.

În funcţie de opţiunea angajatului se pot face în timpul carierei mişcări între aceste tipuri de profesuri. Organizarea nuanţată a profesurii în universităţile româneşti, după modelele performante existente la universităţile de tip world-classs, va determina dezvoltarea unor structuri academice (ex. departamente/catedre/programe) de tipul graduate versus undergraduate. Despre importanţa reorganizării universităţilor româneşti în structuri undergraduate şi graduate am discutat anterior (vezi AICI). Odată generate aceste structuri, acestea pot interacţiona explicit şi chiar avea zone de suprapunere controlată. Într-adevăr, un profesor de cercetare şi educaţie sau un profesor de cercetare poate să susţină semestrial un curs inspiraţional la licenţă, dar nu trebuie să fie copleşit de cursuri şi ore la nivel de licenţă, deoarece asta îi reduce timpul dedicat cercetări. Aşa cum sunt acum organizate profesurile în universităţile româneşti, acestea există într-o devălmăşie păguboasă academic şi financiar pentru universităţile româneşti.

Universităţile de cercetare avansată din ţară ar trebui să încurajeze dezvoltarea profesurilor de tip graduate. Profesura de tip undergraduate poate fi acceptată în condiţii speciale, păstrând structura academică piramidală, atunci când (1) indicatorii asociaţi celor patru criterii sunt de excepţie; (2) există un interes academic al unităţii pentru dezvoltarea acestei profesuri şi (3) există resurse financiare care să o susţină. Într-adevăr, multe activităţi la nivel de undergraduate se pot desfăşura performant sub aspect academic şi financiar prin „asistentură” şi „lectorat”, în regim de titular sau cadru didactic asociat.

În fine, în acestă fază, unităţile academice din universităţile româneşti ar trebui încurajate ca, în condiţiile autonomiei universitare, să-şi elaboreze Statele de Funcţii (inclusiv politicile de promovare) pentru a exprima aceste distincţii, în acord cu (1) profilul de carieră vizat de fiecare angajat; (2) politicile de dezvoltare ale unităţii academice care administrează Statul de Funcţii şi (3) resursele financiare ale unităţii academice respective. Similar, Senatele universităţilor pot adopta criteriile de evaluare şi promovare academică, pornind de la reglementările minimale CNATDCU, pentru a reflecta tipurile de profesuri şi opţiunile de carieră asociate lor.

Anunțuri
Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: