Prima pagină > Despre Viaţă, Educaţie şi Cercetare > Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie. Per Aspera Ad Astra.

Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie. Per Aspera Ad Astra.

I. Introducere

La baza culturii europene stau două sisteme mitologice majore, cu derivaţii în contemporaneitate, uneori cu efecte separate, alteori împletite: Olimpul (începând din perioada antică, pe fundament greco-roman) şi Camelotul (începând din perioada medievală, ulterior cu influenţe creştine) (vezi David Leeming, 2003: From Olympus to Camelot: the world of European mythology). Modelele europene s-au extins apoi şi în alte culturi derivate iniţial din cea europeană (vezi spre exemplu „Camelotul american” din timpul preşedinţiei lui John F. Kennedy; vezi şi AICI). Într-adevăr, cine are o pregătire culturală adecvată ştie ca acele paternuri culturale care au un substrat evoluţionist – adesea exprimate în mituri esenţiale ale omenirii – tind să se perpetueze la timpuri diferite, cu oameni şi cu conţinuturi diferite. Ele exprima măreţia şi limitele speciei noastre, mare parte stabilite genetic.

II. Context

În fiecare iunie/iulie, de ani buni, în cadrul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) sărbătorim Şcoala (pentru mai multe informaţii despre Şcoală vezi AICI). Sunt momente de destindere şi team building pentru un grup care academic munceşte enorm, cu rezultate ştiinţifice importante care contribuie la prestigiul, vizibilitatea, impactul şi poziţionarea internaţională a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).

Ca fondator al acestei Şcoli, în acest an, cu ocazia acestui eveniment, m-am gândit să încadrez mai explicit această Şcoală în mitologia/legendele arthuriene, pe care, în diverse forme, păstrând proporţiile şi caracterul cultural/metaforic, după modelul altor grupuri academice din străinătate (vezi Donal Katzner, 2011: At the edge of the Camelot, cu referire la evenimente din University of Massachusetts), le invocăm adesea cu referire la noi şi/sau la unele proiecte ale noastre. Într-adevăr, cu referire la noi, prima analogie arthuriană a făcut-o marele psiholog american Albert Ellis care, văzând cercetările grupului de aici, a spus că sunt un nestemat şi că un Camelot se naşte la Cluj-Napoca (în sensul unei modernizări a psihologiei de aici). Noi am preluat metafora şi substanţa acesteia care au fost apoi promovate într-o formă academică în construcţiile instituţionale (ex. vezi AICI) şi de massmedia românească (ex. vezi  AICI).

III. Despre Camelot

Camelotul din legendele arthuriene, în centrul căruia se afla Masa Rotundă (şi Cavalerii acesteia), a fost astfel construit încât a reprezentat altceva faţă de lumea înconjurătoare de atunci (vezi AICI). Camelotul şi Cavalerii Mesei Rotunde reprezentau un ideal construit din valori cardinale ca putere pentru excelenţă şi adevăr (”Might for Right/Truth”, cum il definea T.H. White), loialitate şi bun simţ (”Loyalty and Goodness”), onoare şi curaj (”the Chivalry Code”), la care se adăuga apoi un ansamblu de valori principale şi secundare. Camelotul era un ideal care trebuia să inspire oamenii să dorească să fie mereu mai buni, poziţia în societate fiindu-le determinată de propriile realizări; aşadar, într-o lume absolutistă şi rigidă social, Camelotul era o formă avansată de democraţie fundamentată pe merit. Păstrând proporţiile, mesajul era că a trăi în Camelot era echivalent cu perfecţiunea umană şi „Paradisul” pe pământ! Acestă diferenţiere – a fi altfel decât cei din jur –, exprimată în lupta pentru a implementa un ideal, le-a adus însă mulţi adversari (ex. Morgana, Mordread, Malagant etc.; vezi pentru detalii AICI), care cu timpul s-au infiltrat puternic şi în interiorul Camelotului. Într-adevăr, este un dat al speciei noastre ca atunci când apare o deviere de la majoritate să reacţionăm. Dacă o dorim şi noi şi simţim că putem să o avem, atunci evoluăm spre aceasta, ceea ce este un lucru bun! Dacă o dorim şi noi, dar nu o putem avea, atunci încercăm să o anihilăm, să o înecăm în masa mare; este o atitudine compensatorie clasică a celor complexaţi, adesea de frustrare exprimată în încercarea de distrugere şi/sau trădare. Dacă nu o dorim – nu reprezintă un lucru valoros în sine –, atunci fie o ignorăm fie o anihilăm prin asimilare (lucru negrav în această situaţie).

În impunerea valorilor Camelotului Regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde erau foarte fermi! Nimeni nu te forţa să aderi la aceste valori, dar dacă ai aderat şi doreai să trăieşti în Camelot trebuia să le respecţi deoarece ele erau fundaţia Camelotului şi condiţia existenţei şi progresului acestuia. Atitudinea sa fermă a trezit nu doar adversari din exterior (adesea invidioşi pe bunăstarea şi măreţia Camelotului), ci şi trădători şi agitatori din interior (care nu mai făceau faţă valorilor şi regulilor Camelotului) care încercau să fisureze şi să distrugă Camelotul, prezentându-i valorile ca tiranie/dictatură. Aşadar, Camelotul, din invidie, frustrare şi ură, a ajuns să fie atacat şi denigrat din exterior şi din interior. Am lecturat recent un astfel de text, prezentat şi într-un film, în care un astfel de agitator/trădător spunea:

„…Other people live by other laws, Arthur. Or is the law of Camelot to rule the entire world?…You’re going to get what you deserve. We take no responsibility for our actions if you continue to deny us our supposed „rights…”.

“…Alţi oameni pot avea şi trăi după alte legi, Arthur. Or de ce trebuie ca legea ta şi a Camelotului să fie legea tuturor? Vei plăti pentru asta. Vom acţiona împotriva ta fără să ne pese de nimic dacă ne negi drepturile pe care ni le dorim…”

Apoi, acelaşi agitator/trădător, adresându-se locuitorilor Camelotului le spune:

„…What I offer you is freedom; freedom from Arthur’s tyrannical dream; fredom from Arthur’s tyrannical rules;….”

“…Ceea ce vă ofer eu este libertatea; libertatea din visul tiranic al lui Arthur; libertatea din legile tiranice ale lui Arthur…”

La toate acestea rege Arthur a răspuns simplu:

“…If that battle must come, I will fight it!…”

“…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”

Aşa cum spuneam, modelul arthurian (ex. personaje, valori etc.) a fost preluat ca ideal, direct sau indirect, de multe segmente din societatea umana (ex. artă, administraţie, politică), inclusiv din mediul academic. Este un patern cultural repetabil istoric, în care fiecare din prezent, ca să folosesc o formulare de fizică aristoteliană, se regăseşte în rolul care i se cuvine!

IV. Despre Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie

Când m-am întors în ţară definitiv şi am început construcţia unei Şcoli de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai am avut un vis (constrâns de mesajul din Dacă, a lui Rudyard Kipling): să construim în ţară o unitate academică competitivă internaţional, după valorile şi practicile universităţilor de prestigiu, care să genereze pentru ţară brain-gain ca un antidot la brain-drain. În această construcţie am luat ca model legendele arthuriene. De ce aceste legende? Deoarece Albert Ellis făcuse deja analogia, contextele şi scopurile formale erau similare, iar împletirea democraţiei cu meritocraţia – aşa cum promova Camelotul – este şi esenţa mediului academic modern! Într-adevăr, dacă democraţia este, în general, esenţa societăţii moderne, democraţia colorată meritocratic este esenţa mediului academic modern şi performant (vezi pentru detalii universităţile de tip world-class din Ivy League). Balanţa echilibrată între democraţie şi meritocraţie este calea regală spre succesul academic, care evită atât „dictatura” mediocrităţii – care prin număr poate impune standarde scăzute care duc la neperformanţă – cât şi „dictatura” elitismului – care prin pârghiile de putere poate încerca să impună utopii/lucruri de nerealizat la nivel general; într-un mediu ghidat de o astfel de filosofie fiecare, dacă este raţional şi cinstit cu el/ea însuşi/însăşi, îşi poate găsi locul potrivit, onorabil şi mulţumitor.

Când noi am început să construim o Şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie la UBB am venit cu valori şi practici moderne, cam neobişnuite pentru peisajul românesc, dar standard pentru bunele practici internaţionale în universităţile de top. Iată câteva de astfel de practici:

(1) Practicile academice de zi cu zi sunt determinate de trei factori: (1) reglementări legale explicite (la diverse niveluri); (2) legitimitate (lucruri implicite derivate din reglementări legale explicite) şi (3) cutumele academice şi learshipul informal fundamentate pe valori ca Tradiţie-Bun simţ, Excelenţă-Raţiune şi Onoare-Curaj. Legitimitatea şi leadershipul informal au fost mereu valorizate (recunoscute şi acceptate) pentru colegi care confirmă caracterial-valoric şi academic:

    1. Publică internaţional ca autori principali;
    2. Aduc granturi ca director;
    3. Atrag studenţi.

Vocea lor este ascultată şi contează, chiar dacă formal nu sunt „şefi”!

(2) Promovarea academică nu depinde de vechime, ci de realizările individuale, de necesităţile academice şi resursele financiare ale unităţii academice. Vechimea poate nuanţa lucrurile, dar nu poate substitui criteriile de performanţă.

(3) Exprimăm puncte de vedere diferite şi divergenţe într-un cadru descris de Tradiţie prin Bun-simţ, Excelenţă prin Raţionalitate şi Onoare prin Curaj; dar odată ales/asumat un punct de vedere (ex. prin consens şi/sau majoritate) mergem pe el, fără alte discuţii! Acest lucru ne-a permis să dezvoltăm cercetări programatice şi programe de cercetare progresive care ne-au poziţionat ca un grup academic reprezentativ naţional şi competitiv internaţional (vezi AICI). Punctele de vedere care transced cadrul definit de aceste valori (ex. lipsa respectului faţă de cei care au contribuit decisiv la ceea ce avem şi la mediul în care lucrăm, înlocuirea excelenţei cu vechimea în promovarea academică, echivalarea standardelor academice internaţionale cu standarde derivate din situaţii personale şi/sau căutarea de a obţine avantaje academice prin alte mijloace decât cele care sunt exprimate în standardele academice internaţionale şi ale Şcolii etc.) nu corespund mediului Şcolii noastre. Într-o formulă kantiană, as spune că atitudinea mea în acest grup este ghidată de „cerul înstelat deasupra mea (a se citi – valorile asumate) şi legea morală în mine (a se citi – ceva trebuie făcut pentru că aşa trebuie, prin prisma valorilor asumate şi pentru păstrarea acestora, chiar dacă îmi fac inamici şi indiferent că îmi place sau nu)”.

(4) Pentru a genera un mediu de cercetare dinamic şi stimulativ prezenţa la locul de muncă este obligatorie (deşi nu avem încă cartele electronice ca universităţile americane!), dincolo de prezenţa la orele de predare sau şedinţele standard. Numai aşa putem avea un mediu de cercetare performant, în care oamenii interacţionează şi discută între ei, dezvoltând idei şi proiecte noi şi mentorandu-i pe cei mai tineri aflaţi la început.

(5) Pentru dezvoltarea resursei umane am implementat principiul ”No one left behind”. Toţi din grup trebuie să primească şanse şi oportunităţi. Dacă sunt utilizate, atunci fiecare are şansa să stea academic pe propriile picioare, are legitimitate şi vocea ascultată şi poate să ofere la rândul său oportunităţii pentru tinerii care vin. Dacă nu sunt folosite şi/sau realizate performant, atunci oportunităţile se îndreaptă spre cei noi care vin, dar cei care le-au ratat pot să-şi continue activitatea în mod normal dacă aceasta se face la un nivel acceptabil (nu toţi pot să fie peste media grupului sic!) şi fără să interfereze cu cei care fac excelenţă (orchestra are valoare în ansamblu, fiecare având rolul său stabilit de dirijor într-o orchestră în care nu toţi sunt vioara I, dar cei care sunt vioara întâi contează decisiv); în aceste condiţii, dacă totuşi nu te simţi confortabil cu pierderea influenţei formale şi/sau informale, şi ai demnitate, poţi să părăseşti echipa, pentru a nu ocupa din bani publici o poziţie pe care ar putea veni un tânăr dedicat şi performant, iar la cerere, dacă meriţi caracterial, poţi avea chiar suportul grupului (ex. recomandare corectă etc.) pentru a găsi o poziţie mai adecvată intereselor şi abilităţilor tale altundeva (o practică obişnuită la universităţile de prestigiu).

(6) Am fost primii din UBB (poate şi din ţară) care am angajat lectori univ. pe perioadă determinată. În acest fel universităţile mari din lume îşi testează angajaţi, iar aceştia au ocazia să testeze dacă mediul academic este ceea ce îşi doresc sau nu. Este un ”win-win”! Acum, acest lucru, văzut în ţară ca ciudat la început, este o practică tot mai răspândită în UBB şi în alte universităţi româneşti, după modele universităţilor de tip world-class.

Aceste practici academice moderne ne-au adus în anul 2011 titlul de cel mai bun grup academic din ţară în cadrul Galei Premiilor în Educaţie (vezi AICI).

Sigur că, ştiind paternurile umane de răspuns descrise în modelul arthurian, ne-am pregătit şi pentru reacţii externe şi interne negative. Niciun lucru bun care exprima idealuri majore nu scapă frustrărilor şi trădărilor omeneşti (vezi metaforele Olimpiene, Arthuriene/Camelotul, Creştine etc.), după formule ca „niciun ideal netrădat”, „niciun succes neinvidiat”, „nicio prosperitate nepedepsită” etc. Într-adevăr, din nefericire există mereu unii care aleg şi intră în aceste roluri ingrate, asumându-şi o filosofie atât de bine descrisă în Anti Dacă, a lui Kostas Varnalis.

De-a lungul timpului şi noi am avut „morganele”, „mordreadii” şi „malaganţii” noştri, cu atacurile şi denigrările externe şi interne inevitabile. Am reuşit însă să facem faţă mai bine ca în poveşte! În poveste, aşa cum spuneam că se întâmplă cu marile idealuri, Camelotul a căzut în urma trădărilor şi invidiilor omeneşti, regele Arthur retrângându-se în Avalon, un loc magic, plin de mister, de unde, lăsând speranţă oamenilor, poate cândva se va reîntoarce să creeze un nou Camelot. Acestă speranţă se simte mai ales în momente grele, nu doar în cazul celor care s-au regăsit în Camelot ci, paradoxal, chiar în cazul unora din cei care au trădat, invidiat şi urât Camelotul, realizând ulterior greşelile făcute!

Şcoala noastră a făcut faţă mai bine deoarece partea academică sănătoasă este încă puternică şi, mai important, devine tot mai puternică (încă nu este momentul să ajungem la sfârşitul poveştii…!). Într-adevăr, evaluările informale recente (ex. 2014) – evaluări pe care noi le facem destul de des ca practică instituţională de dezvoltare/optimizare – au arătat că, păstrând metafora şi proporţiile, majoritatea membrilor Şcolii sunt încă „Cavaleri ai Mesei Rotunde”, fără ca asta să însemne că nu putem avea sugestii normale de îmbunătăţire/dezvoltare (chiar eu simt mereu nevoia de inovaţii care să ne ducă înainte). De asemenea, au rămas „Cavaleri ai Mesei Rotunde” cei mai mulţi dintre foştii angajaţi care se regăsesc acum la universităţi din ţară şi/sau străinătate şi au devenit „Cavaleri ai Mesei Rotunde” toţi colaboratorii din străinătate care lucrează în echipe de cercetare cu noi. Aşadar, deşi construcţia este grea, am pierdut foarte puţini colegi pe drum. Când spun că i-am pierdut nu mă refer la cei care au plecat pur şi simplu în alte unităţi academice; acestă fluctuaţie este una normală şi un semn de excelenţă într-un departament performant, iar cei mai mulţi din aceştia au plecat la mai bine, adesea în străinătate, cu recomandarea noastră, purtând cu ei valorile învăţate aici. Mă refer la unii, e drept, foarte puţini, care într-un fel s-au întors împotriva valorilor, standardelor şi regulilor/ care i-au adus în mediul academic şi care ne-au dus pe noi la succes, adesea atunci când nu se mai regăseau în aceste valori/standarde/reguli, unii considerându-le, ca în poveste, chiar tiranice (sic!). Chiar îmi pare rău şi de aceştia, deoarece eu evaluez răspunsurile oamenilor, nu pe omul care generează răspunsurile, om pe care, ca supervizor în psihoterapie cognitiv-comportamentală, am învăţat să-l accept necondiţionat ca persoană, fără însă să-i accept şi comportamentele distructive!

V. Concluzii

Închei spunând că simt că ceea ce am adus noi nou în mediul academic românesc prinde rădăcini dincolo de noi şi contribuim astfel, alături de alţii (colegi şi instituţii din ţară), la o modernizare a mediului academic românesc (pentru detalii privind realizările Şcolii vezi AICI). Le sunt recunoscător colegilor mei care au apărat şi apără valorile cu care am pornit la drum şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat împreună până acum! Răspunsul meu la unele blocaje, reacţii denigratoare şi atacuri care au fost, sunt şi/sau vor veni este simplu, ghidat de Dacă, a lui Rudyard Kipling, urmând ferm metafora arthuriană: „…If that battle must come, I will fight it!…” („…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”) sau, mai latin conceptualizat, Per Aspera Ad Astra!

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: