Prima pagină > Despre Psihologie, Educaţie şi Cercetare > Să bată clopotele pentru psihologia românească…!

Să bată clopotele pentru psihologia românească…!

Am fost stimulat să scriu acest text de două lucruri: (1) analiza activităţii academice din universităţile româneşti, iniţiată foarte bine de ministerul de specialitate – analiză în cursul căreia, în psihologie, am simţit efectul negativ de tip „imperiul contraatacă” – şi (2) de un articol scientometric al unor colegi, cu referire la psihologie (vezi aici: Dobrean & Matu), articol care mi-a produs un frison. Aşadar, acest text nici nu mai este un semnal de alarmă. Este o bătaie de clopot…!

I. Despre psihologia modernă

Psihologia este o ştiinţă socială, care are inteferenţe atât cu ştiinţele umaniste cât şi cu ştiinţele vieţii/naturii/exacte.

În psihologie, majoritatea rezultatelor cercetării se publică în (1) cărţi şi (2) articole. În unele specializării, mai ales de psihologie aplicată (ex. psihoterapie), cărţile sunt mai importante, fără a se anula rolul articolelor, iar în alte specializări, mai ales de psihologie teoretico-experimentală (ex. psihologie cognitivă), articolele sunt mai importante, fără a se anula rolul cărţilor. Aşadar, un psiholog, membru al corpului academic, va avea atât publicaţii în forma cărţilor, cât şi publicaţii în forma articolelor, cu ponderi diferite, în funcţie de specializarea sa. Într-adevăr, în universităţile moderne psihologia este o ştiinţă cu foarte multe specializări, organizate independent în departamente de profil (vezi AICI).

Rezultatele cercetărilor psihologice sunt de interes internaţional. Nu există teorii locale, specific naţionale, în psihologie; mintea umană, ca biologia umană, nu este definită national! Şi atunci când se abordează teme de interes local şi naţional această abordare se face cu un aparat conceptual şi metodologic internaţional. Aşadar, precum în ştiinţele vieţii/naturii/exacte, rezultatele psihologiei sunt internaţionalizabile. Precum ştiinţele umaniste, psihologia contribuie masiv la cultura naţională. Aşadar, publicarea şi în limba română, prin cărţi/articole, a unor rezultate diseminate internaţional este foarte importantă. Aceste publicaţii trebuie însă să reflecte cunoştinţe care au trecut testul comunităţii psihologice internaţionale, nu produse locale, adesea fără valoare epistemică/culturală.

II. Despre psihologia din România

În România, psihologia a fost introdusă de studenţii lui Wilhelm Wundt, fondatorul psihologiei experimentale la nivel international (Laboratorul din Leipzig): Florian Ştefănescu-Goangă (la Cluj-Napoca); Eduard Gruber (la Iaşi) şi Constantin Rădulescu-Motru (la Bucureşti). De la începuturi, psihologia românească a fost perfect ancorată internaţional, cu cărţi şi articole de referinţă, citite şi citate în toată lumea. Aceste cărţi/articole de referinţa la nivel internaţional au fost prezentate şi în limba română, psihologia contribuind astfel la o cultură românească ancorată în modernitatea internaţională.

Totul s-a degradat odată cu perioada comunistă. Iniţial psihologiei i s-a cerut să devină o ştiinţă ideologică care să contribuie la formarea omului nou, omul comunist. În consecinţă, ancorarea internaţională s-a pierdut, psihologia devenind o ştiinţă locală, cu standarde şi personalităţi validate de partid, nu de comunitatea internaţională. Apoi, psihologia a fost interzisă ca instituţie de sine stătătoare: în 1977 s-au desfiinţat catedrele de specialitate din universităţi, iar din 1982 institutul de specialitate din Academia Română.

Atât catedrele cât şi institutul s-au reînfiinţat după revoluţia anticomunistă din 1989. Dar mentalitatea localizaţionistă din perioada comunistă a persista în cea mai mare parte a ştiinţei psihologice româneşti (în toate centrele universitare). Într-adevăr, accentul s-a pus (ex. în criteriile CNATDCU de promovare academică) iniţial tot pe cărţi/articole publicate în ţară, adesea fără proces de recenzie riguroasă, menţinându-se astfel un aparat conceptual şi metodologic vetust, rupt de ştiinţa psihologică modernă.

Din 2006 în cercetare (la CNCSIS/CNCS – unde eram membru/vicepreşedinte) şi din 2011 în promovarea academică (la CNATDCU – unde eram vicepreşedinte al comisiei de specialitate) am reuşit să propun spre adoptare ministrilor autorităţii din domeniu de atunci intrarea în normalitate a psihologiei, prin ancorarea în criteriile şi indicatorii normali din orice ţară modernă. Eram ghidat în acest demers de gândul că este inacceptabil, luând în calcul tradiţia de prestigiu a psihologiei româneşti, ca ponderea psihologiei româneşti în total publicaţiilor româneşti Web of Science să fie de aproximativ două ori mai mică decât contribuţia psihologiei internaţionale la toate publicaţiile Web of Science. Nu mă aşteptam la un efect imediat; dar în timp, mergând pe aceste criterii, reintegram astfel treptat psihologia românească în cea internaţională modernă. Această normalizare nu a durat mult, criteriile moderne fiind modificate la scurt timp (ex. la CNATDCU în 2012), anulându-se – în formula „imperiul contraatacă” – astfel orice şansă de normalizare a psihologiei după perioada comunistă.

Într-adevăr, criteriile academice existente în prezent (ex. CNATDCU) au inclus, de formă, şi unele criterii moderne (dar adesea distorsionate), copleşite însă de criterii locale şi criterii de funcţii academice/administrative. Spre exemplu, am ajuns să punctăm comparabil sau chiar mai bine decât un capitol de coautor la Cambridge University Press participări la tot felul de comisii şi comitete, membru (nu director!) în granturi naţionale, autor de materiale curriculare, etc.; punctăm la nivel de conferenţiar/profesor tot felul de indicatori pe care nimeni nu îi cuantifică la nivel internaţional ca mijloace de promovare academică (ex. recenzii ale unor lucrări la conferinţe, etc.). În fine, autorul de concepţie nu este punctat/valorizat deloc, ajungând astfel să avem oameni cu zeci de publicaţii şi poate sute de citări, dar fără lucrări internaţionale de concepţie, etc. Scurt spus, în psihologie cineva poate avea astăzi un punctaj foarte ridicat la criteriile CNATDCU, dar nici 25% din acesta să nu fie format din contribuţii ştiinţifice de concepţie riguroase, majoritatea punctajului derivând din publicaţii locale şi/sau din funcţiile/poziţiile  deţinute în mediul academic. Sigur, aceste funcţii pe care le tot critic sunt importante ca să întregească opera ştiinţifică a unei personalităţi, dar nu să o înlocuiască!

În final mă distanţez parţial de colegii mei Dobrean şi  Matu (2015), care au o doză mai mare de optimism în ceea ce priveşte evoluţia psihologiei româneşti. Considerând numărul psihologilor din mediul academic din ţară, coroborat cu datele prezente de Dobrean şi Matu (2015), se poate observa rapid că nici măcar 5% dintre psihologii români nu au vizibilitate internaţională şi sub 1% au impact internaţional. Aceste cifre nu sunt încurajatoare, ci produc frisoane, anulându-mi mulţumirea că eu ca cercetător, alături de alţi câţiva colegi, am iesit destul de bine!

În concluzie, prin politicile academice centralizate şi locale am ratat şansa normalizării psihologiei pentru cel puţin încă o generaţie (+20 de ani) şi am redus contribuţia acesteia la ştiinţa românească şi astfel la competitivitatea ţării. Practic am „omorât” psihologia – în forma ei modernă – din nou, tocmai când o generaţie nouă începuse să fie interesată de normalizarea acesteia. Comuniştii au „omorât-o”, desfiinţând-o; noi am „omorât-o”, „desfigurând-o”! Nici nu ştiu ce este mai rău…Cred că Goangă, Gruber, Motru, Mărgineanu, etc. nu ar fi foarte mândri de noi. Să bată clopotele!

Anunțuri
  1. carmen gruia
    30 Martie 2015 la 5:51 pm

    In sfarsit un”cap limpede”Intrebarea este :pentru cine….nu sunt optimista…..

  2. Criss Criss
    30 Martie 2015 la 11:25 pm

    Felicitari pentru articol !

    Nu ma asteptam la un asemenea curaj. Ma bucur ca mai sunt oameni care gandesc atat de vertical.

  3. sfat pt. studenti psihologie
    2 Aprilie 2015 la 9:15 am

    Curajos gestul d-lui David dar nu va avea urmari semnificative.

    Situatia in universitati la catedra de psihologie este grava. Mergeti pe site-urile marilor universitati din Ro si cititi cv-urile celor ce predau la psihologie. Cu exceptia unei minoritati ce au macar un material publicat de Springer, Wiley, Elsevier, Taylor & Francis, restul orbiteaza in circuitul conferintelor nationale (mediocre at best) si a gazetelor de perete. Daca macar ar citi carti serioase in limba engleza, multi ar avea cum sa compuna niste note de curs aduse la zi, nu depasite cu minim 10 ani.

    Pentru cei ce doresc sa umeze aceasta facultate:
    1. Nu va limitati la ce se preda la cursuri, este doar o imagine partiala si destul de superficiala a unui domeniu extrem de vast.
    2. Este important sa cititi variat, sa intelegeti complexitatea psihicului uman iar asta inseamna sa cautati in biblioteci carti de specialitate (publicate de ex. la Ed. Trei), sa gasiti pe internet (google.com, Scribd.com, booksee.org, etc) carti din domeniul psihologiei (in limba engleza), carti nu doar ref ceea ce vi se preda la univ ci si despre abordari psihoterapeutice, psihologie transpersonala, critical psychology, health psychology, etc. Accesul la articole academice e mai dificil, solutia ar fi sa va faceti cont pe Academia.edu si sa cititi ce va intereseaza din articolele postate de cercetatori.
    3. Nu asteptati sa terminati facultatea pentru a citi aceste carti. La finalul facultatii trebuie sa aveti deja o cultura solida in domeniu si sa gasiti 1-2 subiecte pe care sa le aprofundati.
    4. Nu incepeti formarea psihoterapeutica (care oricum costa destul de mult) pana nu analizati cu atentie toate abordarile prezente in Ro si acreditate COPSI. ESTE ESENTIAL SA ALEGETI CEVA CE VI SE POTRIVESTE (orientarea psihanalitica ori cea jungiana au un ridicat nivel de complexitate). Urmariti serialul “In Treatment “(in limba engleza nu versiunea romaneasca) pentru o imagine a meseriei spre care va puteti indrepta (daca vreti sa deschideti cabinet). Mergeti la diverse workshopuri de autocunoastere (sunt multi psihoterapeuti care le desfasoara, aveti posibilitatea sa intelegeti mai multe despre voi si oricum trebuie sa accelerati procesul de autocunoastere). Cititi materiale postate pe bloguri si siteuri (cafe gradiva, etc.)
    5. Nu urmati decat ciclul de licenta si maxim cel de master in Ro. Daca vreti sa faceti doctorat in psihologie si sa urmati o cariera in cercetare, plecati in SUA, UK, Canada, Franta. Alte destinatii sunt acceptabile doar daca la o universitate anume se gasesc experti pe subiectul ce va pasioneaza (luati legatura prin email cu ei). Pe internet gasiti cel putin un repository cu teze de doctorat (utile in a intelege metodologia folosita). Nu fugiti de abordarea calitativa (in Ro exista inca obsesia abordarii cantitative, a “p”-ului). Nu evitati cercetarea interdisciplinara daca subiectul ales e complex ( puteti avea multe de invatat din antropologia culturala, psihologica, a constiintei, etc.) Daca nu respectati pct. 2-3 (vezi mai sus), nu are sens sa plecati la studii in strainatate ca decalajul fata de Romania este urias si sunt sanse minime sa recuperati.

    P.S. Faptul ca testele de personalitate sunt cool nu inseamna ca toti cei ce le completeaza saptamanal (pe net) au stofa de psihoterapeut ori psiholog. Inclinatia naturala catre introspectie este esentiala daca vreti sa nu esuati lamentabil in aceasta meserie.

    • 2 Aprilie 2015 la 10:32 pm

      Rezonez cu multe lucruri spuse aici, unele spunandu-le si eu…cu unele mai putin (eu cred ca in anumite specializari ale psihologiei se pot face lucruri serioase in tara).

  4. Elena Bouleanu
    15 Aprilie 2015 la 10:54 pm

    Nu știu dacă să mă bucur că dl. Prof. David „iese la rampă” cu aceste afirmații pe care am convingerea că unii dintre noi le aprobă cu entuziasm, sau să mă întristez de adevărul lor. Mai există, însă, un adevăr ne-surprins de articol.
    Sunt lector universitar și sunt într-o mare dilemă (și anul acesta), dacă să plătesc (din salariul de lector – din respect pentru colegi, nu voi scrie suma jenantă de pe fluturaș) taxa de participare la o conferință serioasă (aproximativ 500 Euro cu early registration) sau să public (și anul acesta) „pe unde pot”. Cercetare fac din resurse personale (a se citi resursele familiei), cărțile și cursurile le public tot din resurse personale. Aceste resurse personale sunt în mare parte datorate activității de la cabinetul privat, unde se întâmplă adesea să lucrez gratuit cu clienți care acceptă să participe la un studiu științific. Nu sunt eligibil încă pentru poziția de director de proiect, astfel încât nu pot accesa fonduri pentru cercetare, nu iau șpagă pentru examene, nu dau meditații, iar laptop-ul mi l-am cumpărat din banii mei de Black Friday (la fel și imprimanta, tonerul, hârtia, etc.).
    Da, mă gândesc adesea și profund la alegerea pe care am făcut-o și cu cât reflectez mai mult, aud clopotele, le aud în fiecare zi în care intru la cursuri, sau formulez câte o întrebare de cercetare. Din păcate nu sunt clopote care să mă cheme ci unele care mă îndepărtează.

  5. 24 Aprilie 2015 la 9:41 pm

    Care psihologie românească?
    Nu avem nicio contribuție contemporană în această știință, astfel că nu există psihologie pe la noi, decât poate ca îndeletnicire. Iar asta într-o combinație bizară de amatorism și năzbâtii pseudoştiintifice.

  6. sugestie
    3 Iulie 2015 la 11:32 pm

    Cum colaboreaza COPSI cu diverse ministere ce au programe prin fonduri europene pe teme legate de persoane defavorizate, violenta, etc.? Ar trebui sa fie diseminate detalii ref existenta anumitor posturi (cu certa componenta psihologica). Macar practic sa facem ceva daca pe plan academic e dezastru.

  7. copsi
    3 Iulie 2015 la 11:36 pm

    „Eu de multi ani simt nevoia ca facultatile de psihologie sa isi schimbe programele. Multe materii sunt exclusiv teoretice, desi viata abunda in aplicatii pe respectiva disciplina. Mie mi-ar placea ca orice profesor care tine un curs sa aiba obligatoriu si experienta practica in domeniu. Daca facultatile de psihologie ar face asta, facultatile de psihologie din tara s-a schimba radical. In bine. Formarile complementare le vad utile, daca sunt tinute de practicieni in domeniu.”Ovidiu Brazdau

    https://discerne.wordpress.com/2014/04/16/esti-student-la-psihologie-irelevant-sustine-copsi-prin-noile-dispozitii

    http://psihologiapsihologilor.blogspot.ro/2014/04/the-british-psychological-society.html

    http://psihologiapsihologilor.blogspot.ro/2012/01/c-o-fi-c-o-pati-copsi-teapa-la-nivel.html

  8. SITE COPSI
    5 Iulie 2015 la 8:43 pm

    Este posibil sa aiba un canal pe youtube macar comisia de psih clinica si psihoterapie daca Copsi nu pune pe site-ul sau fisiere video (nici macar de la intalniri ca Ziua Psihologului, ori macar cv-urile celor premiati)?
    Ma gandesc ca fiecare directie psihoterapeutica ar putea sa ofere un filmulet de 15-30 minute in care sa-si prezinte abordarea, cu detalii utile pt cei ce vor formare dar si pt potentiali clienti. Oamenii nu stiu (daca-i intrebi pe strada) ce face un psiholog clinician in Romania si cum se deosebeste el de psihiatru (ori cand sa se duca la unul si cand la altul). Ref psihoterapeuti neclaritatile publicului sunt si mai mari. COPSI nu face nimic pt a ajuta publicul sa aleaga in cunostinta de cauza, ceea ce marginalizeaza utilitatea publica a domeniului si ii da eticheta de elitist.

  1. 4 Septembrie 2017 la 9:44 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: