Prima pagină > Fără categorie > FAQ – Întrebări şi Răspunsuri

FAQ – Întrebări şi Răspunsuri

II. ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI (cu segmente preluate din lucrarea monografică – David, 2015)

Deocamdată răspund mai jos la întrebările generate de articolele în avanpremieră şi de conferinţe susţinute. După apariţia lucrării/cărţii monografice (în luna iunie/iulie, la editura Polirom), tot aici, voi răspunde la întrebări legate de aceasta (vezi şi AICI pentru discuţii mai vechi).

  1. De ce şi cum s-a pornit proiectul?

Proiectul a fost gândit din anul 2005. Aşa cum am mai spus, în 2005 a apărut un articol interesant în prestigioasa revista Science care analiza, în 49 de culturi/ţări ale lumii, diferenţa dintre „cum suntem” sub aspectul trăsăturilor de personalitate şi „cum credem” că suntem (national character) (Terracciano şi colab., 2005). România lipsea din această analiză! Ţinând cont de tradiţia pe care am avut-o în astfel de teme – prin Constantin Rădulescu-Motru şi Dumitru Drăghicescu –, am decis să corectez această lipsă (eu publicând anterior lucrări comparative între români şi alte popoare/culturi/ţări, prin prisma unor atribute psihologice – am adaptat scale/teste psihologice). De asemenea, începând acest demers, am hotărât să-l fac mai complex, incluzând în analiză cât mai multe din studiile deja publicate în literatura de profil în care românii sunt comparaţi cu alte popoare/culturi/ţări (aşa cum am spus în una din avanpremiere, am analizat studiile disponibile până în ianuarie 2015). Aşadar, sintetic spus, aşa s-a născut fundamentul acestui proiect/demers: „cum sunt” vs. „cum se cred” românii.

  1. De ce acest titlu? („Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor”). Nu este prea pretenţios/preţios sau prea de simţ comun?

Am lăsat în titlu „Psihologia poporului român” pentru a arăta conexiunea – ca preocupare, nu ca şi cadru teoretico-metodologic – cu lucrarea anterioară a lui Constantin Rădulescu-Motru; sintagma, fiind mai veche, nu se regăseşte şi în lucrare. Am adăugat însă în subtitlu „profilul psihologic” şi „psihologia românilor” pentru a ne diferenţia (sintagme utilizate şi în lucrare). În literatura psihologică de profil se utilizează frecvent termeni precum „cultură”, „ţară”, „populaţie” (şi eu am utilizat aceşti termeni în carte), dar la fel de bine se găsesc în titluri ale lucrărilor sau în texte ştiinţifice (sau guvernamentale) sintagme precum psychology of americans, psychology of italians, etc. sau, cu referire la atributele psihologice ale unei populaţii, se folosesc pentru aceasta termeni precum americans, germans, etc. În fine, Schmitt şi colab. (2007) utilizează sintagme precum national personality profile, profiles of individual nations, iar Terracciano şi colab. (2005) investighează „caracterul national” (national character). Pentru alte exemple vezi mai jos:

„…Because the same traits can be found in every culture, intercultural comparisons and correlations are possible: Are Italians more extraverted than the British?…” (Terracciano şi McCrae, 2006, pg. 178). Traducere: Deoarece aceleaşi trăsături pot fi găsite în fiecare cultură, comparaţiile şi corelaţiile interculturale sunt posibile. Sunt italienii mai extravertiţi decât britanicii?

“…It is perhaps not surprising that Australians see themselves as extraverts, German Swiss believe they are typically high in conscientiousness, and Canadians describe themselves as  Agreeable…” (Terracciano şi colab., 2005, pg. 98). Traducere: Probabil nu este surprinzător că australienii se văd ca extravertiţi, elveţienii germani cred că sunt foarte disciplinaţi şi canadienii se descriu ca agreabili.

După cum se vede în textele citate mai sus, chiar în revista Science (Terracciano şi colab., 2005), se vorbeşte simplu şi fără complexe şi ocolişuri despre “britanici”, “italieni”, “canadieni” etc., prin prisma unor atribute psihologice ca “extraversiunea” sau  “agreabilitatea” comparabile între astfel de populaţii şi/sau agregate statistic. Aşadar, utilizarea termenilor de „români”, „psihologia românilor”, „profilul psihologic al românilor” nu este problematică într-o lucrare monografică de acest tip, ci se înscrie în paradigma domeniului.

  1. De ce a durat atât (2005-2015)?

În primul rând am vrut ca această analiză să fie una riguroasă şi complexă. Din păcate, la data respectivă (2005) nu existau adaptate în România principalele teste/instrumente psihologice care să ne permită astfel de analize valide. Atât Constantin Rădulescu-Motru cât şi Dumitru Drăghicescu au generat concluzii bazate pe metodologia de vârf existentă la la vremea lor. Dar cum nu existau atunci multe date disponibile, prin prisma metodologiei de astăzi, majoritatea concluziilor lor au de fapt o valoare epistemică mai apropiată de ipoteze interesante, decât de cunoştinţe validate (şi nu au făcut diferenţa între „cum suntem” vs. „cum credem că suntem”). Ştiam în 2005 că există un program complex de adaptare a mai multor teste psihologice majore în România, aşa că am preferat să aştept apariţia lor (la adaptarea unora m-am implicat personal) pentru a aborda tema la nivelul de vârf al metodologiei vremurilor noastre (care probabil va fi la rândul ei depăşită în viitor).

Aşadar, „studiul”, aşa cum greşit a fost prezentat în mass-media, este de fapt o carte monografică complexă care se bazează pe mai multe studii. Unele studii deja publicate (de noi sau de alţi autori) sunt integrate teoretic în carte. Alte studii fac obiectul analizei secundare de date (ex. calcularea şi comparare mărimii efectului), analiză efectuată de noi pornind de la datele primare şi/sau din rezultatele sintetice prezentate în aceste studii. În fine, alte date primare noi au fost culese şi analizate ca parte a acestui proiect.

  1.  Care sunt fundamentele metodologice ale lucrării?

Metodologia este una standard în domeniu. Să o analizăm pe componentele principale:

4.1. Care este esenţa metodologică a lucrării?

Preluând modelul articolului din revista Science (Terracciano şi colab., 2005), suntem interesaţi în diferenţierea celor două componente din psihologia românilor: „cum sunt” vs. „cum cred că sunt” sub aspectul unor atribute psihologice. Simplu spus, pentru a înţelege „cum sunt românii” am comparat atribute psihologice ale românilor (în eşantioane reprezentative naţional şi/sau de convenienţă) cu cele ale altor popoare/culturi/ţări, comparaţia de referinţă fiind cea cu SUA. Am ales SUA deoarece este unul din modele de referinţă pentru democraţiile lumii moderne, o ţară la care ne raportăm frecvent ca model. Utilizarea SUA ca element de referinţă în astfel de studii apare şi în alte lucrări (ex. Schmitt şi colab., 2007; Terracciano şi colab., 2005). Pentru o perspectivă mai integrată şi comprehensivă am inclus însă în analize, acolo unde există date, şi alte ţări/culturi (occidentale şi estice). Pentru a înţelege „cum cred românii că sunt” am utilizat metodologia standard pentru identificarea stereotipurilor.

4.2. Dar putem agrega atribute psihologice la astfel de niveluri (de ţară/cultură)?

Da, şi există sute de studii de acest tip în domenii precum psihologia interculturală/socială/culturală (vezi spre exemplu Schmitt şi colab., 2007; Terracciano şi colab., 2005).

4.3. Ce date am utilizat şi agregat noi? Cum le-am interpretat?

1. Am utilizat date culese de noi în cadrul acestui demers (3 studii noi), pe care le-am agregat doar dacă existau astfel de agregări anterioare pentru alte popoare/culturi de referinţă (ex. SUA), având astfel o justificare ştiinţifică a agregării.

2. Am utilizat date deja agregate (1) în publicaţii ştiinţifice selectate din bazele de date internationale, pe baza unor algoritmi cu cuvinte cheie (până în ianuarie 2015) şi (2) în manualele unor teste psihologice adaptate în ţară (de mine sau de alţi colegi), asupra cărora am făcut analize secundare de date (ex. analiza mediilor latente, calcularea semnificaţiei statistice şi a mărimii efectului, etc.); aşadar, aici datele şi agregarea lor  statistică la nivel de ţară/cultură au trecut deja testul comunităţii ştiinţifice.

3. Am utilizat date deja existente în baze de date international (ex. World Values Survey), asupra cărora am efectuat analize secundare de date (ex. analiza mediilor latente, calcularea semnificaţiei statistice şi a mărimii efectului, etc.); aşadar, şi aici datele şi agregarea lor  statistică la nivel de ţară/cultură au trecut deja testul comunităţii ştiinţifice.

Un atribut psihologic a fost inclus în profilul românilor dacă a îndeplinit simultan două criterii: (1) semnificaţie statistică (p <0.05) şi (2) o mărime a efectului Cohen’s d>0.35 (d>0.20 pentru trăsăturile de personalitate).

În analiza stereotipurilor am utilizat metodologia standard (ex. analiza frecvenţei, indicele de accesibilitate mnezică, saturaţia, etc.).

4.4. Care este modalitatea teoretico-metodologică de a diferenţia între profilul psihologic de adâncime şi profilul psihologic de suprafaţă?

Distincţia dintre profilul de adâncime şi cel de suprafaţă pentru un atribut psihologic a fost utilizată acolo unde: (1) exista această distinctie în teoria analizată sau (2) a putut fi aplicată ca urmare a faptului că atributul se bazează în definirea lui pe analize factoriale; altfel spus, factorii ca variabile latent identificate statistic (profilul de adâncime) explică variabilitatea unor variabile manifeste (profilul de suprafaţă). Vezi ca exemplu instrumentul psihologic NEO PI-R din avanpremiera 1.

4.5. Are acest tip de cercetare vreo legătură cu Volkerpsychologie?

Nu, ba sunt chiar în opoziţie! Volkerpsychologie este o abordare vetustă, moartă ştiinţific (nimeni nu face astăzi Volkerpsychologie). Aceasta a eşuat din cauze ştiinţifice – teoria substanţializării/esenţializării ethosului unei naţiuni a fost invalidată – şi ideologice (a fost utilizată în mişcări extremiste/rasiste). Demersul nostru este ancorat în psihologia modernă, în forma psihologiei cognitive/clinice/interculturale/sociale/culturale; a le confunda pe acestea cu Volkerpsychologie este o eroare gravă şi un semn de incultură ştiinţifică. Aşadar, o populaţie nu are o psihologie în sensul Volkerpsychologie – un suflet/ethos propriu substanţializat şi esenţialist -, dar poate avea un profil psihologic format dintr-o serie de atribute psihologice rezultate din generalizare statistică. În avanpremiere am spus foarte clar, încă din primul paragraf, că profilul este statistic, aşadar ancorat în psihologia modernă, nu unul substanţial/esenţialist, ca în vechea şi depăşita paradigmă Volkerpsychologie.

  1. Ce sperăm de la acest demers ?

Mai multe lucruri:

  1. O primă sinteză modernă a atributelor psihologice ale românilor, cu implicaţii pentru cercetări viitoare şi aplicaţii (ex. cum să ne dezvoltăm ca societate);
  2. O oportunitate de autocunoaştere a românilor;
  3. O carte ştiinţifică contributoare la cultura română.

Aşadar, lucrarea se adresează nu doar ştiinţei psihologice din ţară, ci românilor ca public larg şi culturii româneşti. Ca psiholog din şcoala clujeană de psihologie iniţiată de Florian Ştefănescu-Goangă, abordez psihologia într-un cadru empiric/experimental. Această lucrare nu este doar o lucrare de psihologie ştiinţifică, ci sper să aducă o componentă complementară de tip knowledge-based/evidence-based culture. Prin asimilarea unui filon empiric de tip knowledge-based/evidence-based – insist aici: „complementar”, nu „alternativ”! -, cultura românească poate deveni mai complexă şi mai puternică. Într-adevăr, precum ştiinţele umaniste, psihologia ar trebui să contribuie masiv la cultura naţională. Rezultatele cercetărilor psihologice sunt însă de interes internaţional, în psihologie neexistând teorii locale, specific naţionale; mintea umană, ca biologia umană, nu este definită naţional! Şi atunci când se abordează teme de interes local şi naţional această abordare se face cu un aparat conceptual şi metodologic internaţional. Aşadar, publicaţiile româneşti de psihologie, importante ştiinţific şi cultural, trebuie să reflecte cunoştinţe care au trecut testul comunităţii psihologice internaţionale, nu produse locale, adesea fără valoare epistemică/culturală.

  1. De ce publicaţiile şi conferinţele în avanpremieră?

Aşa cum am spus, cartea nu îşi doreşte să fie doar de interes ştiinţific, ci doreşte să aducă în spaţiul românesc şi o componentă de cultură bazată pe cunoştinţe (knowledge-based culture sau evidence-based culture). Aşadar, unele aspecte cu relevanţa culturală au fost prezentate în revista Sinteza, care este o revistă de cultură şi gândire critică. Analizele statistice care stau în spatele concluziilor nu puteau fi prezentate în detaliu într-o revistă de cultură, de aceea am prezentat în ambele articole doar indicatori metodologici şi statistici bazali (ex. numărul participanţilor americani vs. români, informaţii despre vârsta acestora, pragul de semnificaţie la care s-a lucrat) care mi s-au permis (şi aşa mi s-a spus că textul este prea tehnic). Am mizat pe faptul că (1) metodologia noastră este una standard (comparaţii ale unor atribute psihologice între români şi alte populaţii – aşa că în formatul redus, numărul şi vârsta subiecţilor erau cei mai importanţi indicatori) şi (2) fiind o revistă de cultură se problematizează mai mult ideile şi implicaţiile lor (ex. are psihologia un rol cultural?); câte din discuţiile/dezbaterile culturale sunt însoţite de datele statistice subiacente – dacă acestea există – prezentate detaliat? Mai mult, dacă ne uităm la cărţi de sinteză prin care ştiinţa pătrunde în cultură (ex. Pinker, Dawkins, Dennett) o să vedem că adesea ideea/concluzia (bazată pe zeci de studii anterioare ale autorului) este formulată simplu de autor şi/sau este însoţită de o citare sau date minimale (aşa cum am prezentat şi eu în avanpremiere), nu de rezultatele şi analizele statistice subiacente detaliate. Am procedat similar, deşi, spre exemplu, pentru prima avanpremieră există toate referinţele necesare pentru verificare indicate în articol, iar pentru a doua avanpremieră am spus cum au fost derivate concluziile ca metodologie generală.

Aceste avanpremiere (culturale – în forma articolelor – şi ştiinţifice – în forma conferinţelor la universităţi) invitate, prin reacţiile la ele, mă ajută să aproximez mai bine formulările finale ale cărţii.  Altfel spus, avanpremierile, în forma unor conferinţe ştiinţifice şi articole scurte de sinteză,  au aici un rol fundamental pentru a stabili nuanţele finale ale lucrării, lucru foarte important considerând atât (1) tema acestei lucrări şi sensibilităţile legate de această temă cât şi (2) istoria psihologiei româneşti.

Într-adevăr, vocea culturală a psihologiei s‑a auzit mai rar după desfiinţarea acesteia de către regimul comunist şi chiar după reinstituirea ei din cauza nevoii de maturizare a domeniului, astfel că pentru a introduce un mesaj atât de sensibil şi de nou în spaţiul cultural românesc era nevoie de o acţiune în etape (de exemplu, conferinţe – lucrări sintetice scurte – monografia). Aşa cum am arătat în monografie, începând din 1977, iar apoi definitiv în 1982, psihologia a fost desfiinţată în România de regimul comunist, fiind acuzată de: (1) impostură – promovând idei şi metodologii mistice şi învechite, care nu erau în concordanţă cu noua ideologie comunistă, (2) caracter subversiv/periculos – devoalând mecanismele minţii umane, erau supuse riscului strategiile comuniste de manipulare în formarea omului nou şi (3) inutilitate – activiştii de partid erau consideraţi cei mai buni psihologi. Aşadar, această strategie a fost absolut necesară mai ales ţinând cont de contextul cultural al psihologiei, de anvergura lucrării şi de sensibilitatea temei.

Lucrările clasice asupra psihologiei românilor au apărut la momente de cotitură pentru istoria noastră (de exemplu, pregătirea, formarea şi consolidarea statului naţional românesc). Într‑adevăr, cercetarea psihologiei românilor a fost din start asociată cu identitatea naţională, ceea ce face ca această temă să fie încărcată de emoţie şi chiar de o suspiciune protectivă (de înţeles psihologic, având în vedere istoria românilor). Prin comparaţie, publicarea unor cercetări asupra atributelor psihologice la americani sau la alte popoare (vezi, de exemplu, profilul de personalitate al americanilor în Terracciano et al., 2005) este luată ca orice alt demers ştiinţific, fără a genera o emoţionalitate mai mare decât este cazul. Cred însă că psihologia românească a ajuns să aibă forţa şi maturitatea ştiinţifică de a aborda această temă, într‑o logică dominant etică (dar cu elemente emice), după modele internaţionale, direct, constructiv şi fără complexe. Şi mai cred că miza integrării noastre în Uniunea Europeană, cu bătaie lungă din punct de vedere istoric, este pentru români un astfel de moment de cotitură în prezent, care cere o astfel de monografie (păstrând raţional proporţiile, aşa cum au intervenit decisiv la vremea lor – pentru modernizarea ţării şi emanciparea românilor – Şcoala Ardeleană, Generaţia Paşoptistă, Junimea Română etc.).

7. Nu este neobişnuit să discutăm public rezultate ale unor cercetări care nu sunt încă publicate full text?

Discutarea unor rezultate prezentate la conferinţe ştiinţifice (cum sunt şi cele pe care le-am avut/le voi mai avea) înainte de publicarea lor într-un text complet (full text), publicare care poate dura mult timp, în funcţie de procesul editorial, nu este un lucru atât de neobişnuit astăzi, mai ales dacă rezultatele sunt de mare interes public şi există acordul editorului pentru rezultatele deja acceptate spre publicare; mai mult, chiar formularea în scris a unor concluzii pe baza unor conferinţe, cu prezentarea minimală şi sintetică a rezultatelor  discutate la conferinţă, se regăseşte sub forma de meeting abstracts chiar în Web of Science. Aşadar, într-un mediu de încredere, orice rezultat ştiinţific de mare interes, care a trecut un proces minimal de recenzie profesională (peer-review), chiar într-o formă sintetică fiind (ex. abstract), poate să fie discutat public, chiar dacă rezultatele detaliate apar mai târziu; dacă cineva doreşte mai multe detalii înainte de publicarea textului complet le cere autorului. Această practică devine tot mai frecventă astăzi; vezi ca un exemplu în acest sens articolul din the Guardian (despre concluziile unui studiu prezentat la o conferinţă, care urmează să fie trimise spre publicare).  În cazul nostru, lucrarea a fost recenzată de colegi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, apărând apoi articolele de sinteză şi conferinţele (preluate apoi de massmedia), aşa că eu nu văd absolut nicio problemă în acest demers, fiind mereu deschis să comunic detalii celor interesaţi, până la apariţia lucrării full text. Mai mult, „pre-publication excerpts from books” (prezentarea publică a unor fragmente din cărţi acceptate spre publicare, cu câteva luni înainte de apariţia cărţii) reprezintă o practică curentă a editurilor de prestigiu international. Nu văd de ce să nu facem la fel şi în ţară!

Dar recunosc însă că am fost prins nepregătit şi am subestimat interesul foarte larg pentru temă şi deci nevoia legitimă a unor aspecte metodologice mult mai detaliate decât cele prezentate sumar de mine. S-au mai scris şi s-au mai făcut cercetări pe această temă, fără un ecou atât de puternic; am crezut că va fi aceeaşi situaţie şi aici, dar m-am înşelat. Aşadar, sincer şi direct spus, nu am urmărit un proiect de « promovare a lucrării », fiind eu însumi surprins de ecoul media al unor texte publicate de mine într-o revistă de cultură şi pe blogul personal (sau a unor conferinţe susţinute). Recunoscând însă această situaţie neanticipată, am hotărât (1) să fac această secţiune de întrebări şi răspunsuri (FAQ), (2) să prezint mai multe informaţii metodologice ca update în cele două avanpremiere (avanpremiera 1 şi avanpremiera 2) şi (3) să lungesc timpul pentru întrebări şi dezbateri în cadrul conferinţelor invitate. Nu voi mai prezenta însă alte concluzii în afara celor prezentate deja în avanpremierele sub forma articolelor de sinteză, până la apariţia lucrării în format complet (iunie, 2015), cu excepţia discuţiilor ştiinţifice din cadrul conferinţelor invitate.

8. Care este rolul eşantioanelor reprezentative în monografia dedicată psihologiei românilor? Se aplică aici eroarea asociată „legii numerelor mici”?

Pentru răspuns reiau un text care va apărea într-o formă relativ similară într-un articol din RPSS (2015 – voi actualiza bibliografia când va fi publicat):

Am dedicat mai multe paragrafe în monografie pentru a-i face pe nepsihologi să înţeleagă cum se face psihologia modernă. Nu mai reiau ce am scris în monografie, ci sumarizez cu rol educaţional.

Măsurătorile psihologice sunt complexe şi necesită locaţii fixe (ex. laborator) şi/sau timp îndelungat de administrare a măsurătorilor (ex. unele teste psihologice au sute de itemi). Aşadar, logica eşantioanelor reprezentative nu este dominantă în psihologie, pentru simplu motiv că nu se poate aplica eficient, psihologia dezvoltându-şi o altă metodologie riguroasă. Aici este vorba despre o decizie practică, nu despre o minimizare teoretico-metodologică a eşantioanelor reprezentative.

Aşa cum se învaţă din anul 1 de psihologie, logica eşantioanelor reprezentative este totuşi necesară atunci când dorim să estimăm parametrii unei populaţii pornind de la indicatorii statistici ai unui eşantion; într-o astfel de situaţie rareori se acceptă, chiar cu titlu provizoriu, eşantioane de convenienţă (poate doar cu titlu de excepţie şi provizoriu, în cazul unor populaţii speciale, cu reliefarea foarte clară a riscurilor/limitelor). Dacă însă dorim să investigăm relaţii între variabile, logica eşantioanelor reprezentative nu mai este o constrângere majoră în psihologie. De aceea, psihologia lucrează adesea cu eşantioane de convenienţă/non-probabilistice (fără a refuza însă eşantioanele reprezentative, când acest lucru este posibil). În această metodologie este însă important ca orice generalizare a concluziilor să se facă adăugând imediat limitele legate de eşantionare. În plus, în acest context, replicabilitatea capătă în psihologie un rol fundamental şi obligatoriu, alături de conexiunile logico-conceptuale între constructe (ex. predictive/ concurente).

În monografie nu am încercat să estimez parametri unei populaţii (ex. români), pornind de la un eşantion de convenienţă din populaţie. Asta ar fi fost foarte rudimentar! Dimpotrivă, aşa cum am arătat clar în metodologie, un atribut psihologic a fost asociat românilor doar într-o logică comparativă, derivată din relaţia a două variabile: (1) variabila clasificatorie culturală (români vs. altă ţară de referinţă) şi (2) variabila dependentă (ex. atributul psihocultural investigat). Dar trebuie înţelese fin aceste nuanţe, care scapă unui ochi mai puţin familiarizat cu metodologia psihologică.

Apoi, pentru a creşte rigoarea demersului, în general, am prezentat sub formă de cunoştinţe validate ştiinţific acele cunoştinţe care s-au bazat pe rezultate obţinute în eşantioane reprezentative şi/sau eşantioane cu putere statistică adecvată, într-o relaţionare logico-conceptuală cu alte rezultate. Aşadar, pentru a fi conservator, toate concluziile generale ale monografiei se bazează pe eşantioane reprezentative şi/sau eşantioane cu putere statistică adecvată, în cadrul unor relaţionări logico-conceptuale predictive (ex. unele atribute psihologice au fost anticipate din analiza mediului cultural) şi/sau concurente (ex. unele atribute psihologice se interrelaţionau conform unor teorii, deja, validate în psihologie). Atunci când aceste condiţii nu au fost întrunite, cunoştinţele au fost formulate doar ca preliminarii.

Dar pentru a evita discuţii interminabile şi pentru a ilustra că ceea ce spun este corect şi că monografia se înscrie sub acest aspect în setul de bune practici ale domeniului, să observăm că nici un articol din ultimul număr din Journal of Cross-Cultural Psychology/JCCP (octombrie 2015) nu utilizează eşantion reprezentativ, urmând, însă, strict logica metodologică descrisă mai sus (ex. eşantioane cu putere statistică/relaţionare logico-conceptuală), logică care, în condiţii similare, se regăseşte şi în monografie. Mai mult, testarea eficienţei unor terapii, deja, validate ştiinţific – prin care s-au tratat milioane de pacienţi şi au salvat probabil mii de vieţi la nivel internaţional – se face fără a se angaja eşantioane reprezentative, ci tot logica descrisă mai sus. Dacă aş lua în serios criticile care spun că nu se poate face cercetare fără eşantioane reprezentative, probabil că toate aceste articole ar fi la rândul lor considerate greşite sau foarte problematice. Aşadar, lipsa eşantionului reprezentativ nu este o problemă insurmontabilă, ci o limită asumată de psihologie, pe care o adresăm tot metodologic, după cum am indicat mai sus. Aşa cum am mai spus, marea majoritate a datelor pe care se bazează analizele secundare de date din monografie au fost deja publicate în reviste de specialitate, trecând, aşadar, filtrul comunităţii ştiinţifice. Aşadar, preocuparea monografiei de a include eşantioane reprezentative, acolo unde acestea există, nu este o încercare de a ne apropia de vreun standard ideal al domeniului (pe care monografia   nu-l atinge), ci o încercare de folosi maximal toate datele existente, pentru a reduce la minimum limitele demersului monografic.

Legea numerelor mici chiar nu are nicio legătură cu monografia, în condiţiile în care în marea majoritate a analizelor (şi au fost câteva mii de comparaţii) puterea statistică este una adecvată (având eşantioane de sute şi chiar mii de participanţi!). Când puterea statistică nu este adecvată, rezultatele nesemnificative devin într-adevăr o problemă (falşi negativi). În astfel de cazuri rare în monografie – din estimările mele sub 0.5% din toate analizele secundare de date -, când aceste rezultate nu erau coroborate logico-conceptual cu alte rezultate riguroase, cunoştinţele au fost formulate clar doar ca preliminare (trebuind replicate în studii viitoare).

9. Nu este „periculos” un astfel de demers?

Nu înţeleg această modalitate a unor cititori de a pune problema în secolul XXI şi cred că aceasta generează temeri şi teme false. Multe din aceste date comparative între români şi alte popoare/ţări/culturi există de mult în literatura internaţională (ex. de psihologie interculturală) şi nu ne-au făcut rău, dimpotrivă! În general, cunoaşterea ştiinţifică – aici adesea în forma psihologiei cognitive/clinice/interculturale/culturale/sociale – nu poate să fie mai periculoasă decât ignoranţa. Un popor care se autocunoaşte psihologic este mai emancipativ şi mai greu de manipulat/controlat. În plus, în timp ce cunoaşterea are în sine germenii autocontrolului, ignoranţa permite controlul celor mai ignoranţi de către cei mai puţin ignoranţi. Aşadar, un astfel de demers de tip Saper Aude nu poate decât să ne ajute pe toţi!

10. Nu este un discurs prea esenţialist, care ne duce cu gândul la esenţe nemodificabile şi greu de stabilit/decelat în mod riguros?

Simplu spus, esenţialismul se referă la faptul că un atribut al unei entităţi este văzut ca un fundament în identitatea şi funcţionarea sa. După răspunsurile la 4.1. şi 4.5. este clar că teoria nu este una esenţialistă, ci comparativă. Rămâne totuşi cumva discursul exprimat în concluzii prea esenţialist? Nu cred. Când într-o analiză psihologică spun spre exemplu că cineva este inteligent, nu mă refer la o esenţializare a acestui atribut, ci profesioniştii din psihologie ştiu că este vorba de un scor ridicat în comparaţie cu un standard de referinţă (deşi în descrierea profilului psihologic spunem doar că „este inteligent”, nu că „este mai inteligent în comparatie cu standardul X”). Limbajul natural are în sine germenii „esenţializării”, iar în ştiinţă utilizăm acest limbaj natural. Dar ştiinţa îşi defineşte termenii în mod clar, iar prin metodologia cercetării face distincţii între un demers esenţialist vs. non-essentialist. Din avanpremierile prezentate se poate înţelege foarte clar metodologia comparativă şi/sau faptul că profilul se bazează pe rezultate empirice conectate cu constructe clasice ale psihologie interculturale (neesenţialiste). Scurt spus, concluziile nu sunt formulate într-un limbaj mai esenţialist decât alte profile psiho-culturale din literatura de specialitate.

Referinţe selective

David, D. (2015). Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Politom, Iaşi.

Schmitt şi colab. (2007). The geographic distribution of Big Five Traits: Patterns and profiles of human self-description across 56 nations. Journal of Cross-Cultural Psychology, 38, 173.

Terracciano şi colab. (2005). National character does not reflect mean personality trait level in 49 cultures. Science, 310, 96.

Terraciano, A şi McCrae, R.R. (2006). Cross-cultural studies of personality traits and their relevance to psychiatry. Epidemiol Psichiatr Soc., 15(3): 176–184.

Anunțuri
Categorii:Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: