Acasă > Fără categorie > Inteligenţa între ştiinţă şi pseudoştiinţă

Inteligenţa între ştiinţă şi pseudoştiinţă

Profesorul Andrei Pleșu face (august 2015) – într-un articol de pe blogul personal: „Cum stăm cu inteligența” – o analiză critică filosofică succintă a conceptului psihologic de „inteligență națională”, concept promovat de profesorul britanic Richard Lynn (de la Universitatea din Ulster). Este o abordare interesantă şi necesară, în care, în mod corect, filosoful, nefiind specialist în psihologie, abordează nu demersul psihologic în sine, ci potenţialul impact al acestui demers şi al concluziilor sale. Este genul de abordare/dezbatere de care avem mare nevoie pentru a lega mai strâns cultura românescă de demersurile ştiinţifice moderne.

Scriu acest text, tot pe blogul personal, deoarece (a) „inteligenţa naţională” este un concept pe care l-am analizat și eu (iulie 2015) în lucrarea monografică despre psihologia românilor (vezi AICI), dintr-o perspectivă psihologică, diferită deci de cea a profesorul Pleşu, şi (b) ca psiholog, m-au intrigat trei întrebări ridicate de profesorul Pleșu: (1) de ce se fac cercetări care nasc controverse?; (2) oare se poate modifica coeficientul de inteligență (intelligence quotient/IQ)? și (3) nu seamănă cercetările profesorului Lynn cu un demers mengelian? Dacă întrebările 1 şi 3 se înscriu relativ bine într-o problematizare filosofică (care cred însă că poate beneficia de un input de specialitate psihologică), întrebarea a doua intră deja în specialitatea de psihologie. Aşadar, fac în continuare câteva considerații de specialitate, de dragul preciziei în circumscrierea unor clase de răspunsuri potenţial serioase la cele trei întrebări. Atenţie însă, trebuie precizat clar de la început că dacă „inteligenţa naţională” poate fi văzută ca o formă de IQ, nu orice IQ se reduce la conceptul de „inteligenţă naţională” (nu mai insist aici şi asupra diferenţei dintre inteligenţă şi IQ, care este una clasică în literatura de specialitate).

În știință, într-un domeniu anume, există adesea teorii aflate în competiție și/sau controversate, unele în cadrul aceleași paradigme științifice, altele, în termeni kuhnieni, în paradigme diferite. Spre exemplu, poate cele mai cunoscute controverse/dispute care au fost cunoscute în afara domeniului lor de specialitate sunt cele între teoria relativității și teoria cuantică. În principiu, în cadrul aceleași paradigme, aceste dispute se rezolvă prin formularea de întrebări empirice și testarea lor empirică (evidence-based). Dacă disputele sunt între paradigme, atunci, de obicei, tot pe un fond dominant empiric, are loc modificarea și/sau schimbarea unei paradigme. Progresul științei a implicat adesea competiție, dezbateri și controverse (teoria controversată de astăzi, poate să devină paradigma clasică de mâine); important este să nu ieşim însă din constrângerile eticii cercetării.

Modelul profesorului Lynn are caracteristicile unui demers important în ceea ce priveşte analiza IQ în ţări/culturi diferite – prin publicarea rezultatelor în cele mai importante reviste internaționale în domeniu (ex. Intelligence) -, aflat în competiție cu alte modele marcante din domeniu. În acelaşi timp are, aşa cum am arătat în monografie, oponenţi foarte serioşi mai ales în modul de interpretare a rezultatelor obţinute, oponenţi în cadrul cărora mă înscriu activ şi eu. Dar a-l asocia cu un demers mengelian, doar în baza demersului clasificatoriu pe care îl asumă (clasifică ţările/culturile în funcţie de IQ) nu este corect. Urmând raționamentul profesorului Andrei Pleșu atunci și testarea P.I.S.A., pe care o face OECD, ar putea fi văzută de unii ca având sorginte mengeliană, deoarece clasifică țările/culturile prin prisma unor abilități și competențe intelectuale; or mă îndoiesc că OECD și-ar asuma un demers mengelian. Mai mult, asocierea dintre „inteligența națională”, așa cum este evaluată în modelul profesorului Lynn, și performanța la testele P.I.S.A. este recunoscută în literatura de specialitate, mulţi autori considerând testele P.I.S.A. – prin faptul că nu măsoară direct cunoștințe, ci modul de utilizare a acestora – o formă de teste de inteligență (cristalizată).

Cred că motivația critică a profesorului Pleșu poate fi înţeleasă raţional prin teama faţă de o psihologie esențialistă care ar clasifica popoarele (ţările/culturile) în funcție de o inteligență intrinsecă nemodificabilă, determinată genetic, şi care ar justifica astfel asocierea cu demersuri rasiste/mengeliene. Dar la o analiză de specialitate, această teamă nu este justificată în contextul psihologiei moderne. Dimpotrivă! Adevărul este că în psihologia modernă IQ este stabilit mereu printr-un standard de referinţă/etalon, astfel că nu trebuie să ne mire că IQ-ul aceluiaşi agent (individ/ţară) este diferit în funcție de referinţa/etalonul la care ne raportăm, ieșind astfel dintr-o logica esențialistă. Mai mult, studiile de specialitate sugerează că nu există diferențe majore la nivelul potențialului intelectual/de inteligență (mai apropiat de genetic) între ţări/culturi diferite (ieşind astfel din nou din logica esenţialistă). Pot exista însă diferențe în modul în care, prin instituțiile socio-culturale pe care le avem, transformăm acest potențial intelectual în IQ. Spre exemplu, dacă pe un potențial intelectual bun punem un curriculum școlar prost şi/sau nu-l valorizăm prin programe de educaţie timpurie, nu va rezulta un nivel crescut și competitiv al IQ (ex. inteligenței cristalizate). În acest context, trebuie înţeles că modelul profesorului Lynn se referă la IQ, nu la potențialul intelectual. Este însă drept că profesorul Lynn nu asumă – aşa cum am arătat în monografie că este tendinţa dominantă (mainstream) în psihologia modernă– faptul că diferenţele potenţiale de IQ dintre ţări/culturi diferite se datorează factorilor socio-culturali, nu celor genetici, lăsând astfel loc pentru critici de genul celor formulate de profesorul Pleşu, cred eu justificate dacă ne raportăm la componenta genetică din modelul profesorului Lynn. De aici şi divergenţa mea faţă de modelul global al profesorului Lynn, eu, analizând datele existente, refuzând explicaţia genetică a diferenţelor şi argumentând pentru un potential intelectual relativ omogen distribuit în populaţia diverselor ţări/culturi ale lumii (ex. prin simplu fapt că toţi facem parte din aceeaşi specie), care însă poate fi utilizat mai bine sau mai prost în funcţie de instituţiile socio-culturale existente la un moment dat într-o ţară/cultură. Scurt spus, majoritatea largă a profesioniştilor în psihologie (inclusiv eu) nu au o problemă cu clasificarea unor ţări/culturi prin prisma IQ-ului, dar considerăm că aceste diferenţe, când şi dacă apar, nu sunt determinate genetic (aşa cum am spus, potenţialul intelectual, mai apropiat de genetic, fiind relativ similar distribuit în populaţia umană din diferite ţări/culturi), ci socio-cultural, lăsând astfel loc pentru programe psiho-sociale de dezvoltare a IQ-ului astfel înţeles (atenţie: nu tot ce este stabil este şi nemodificabil!).

Așadar, revenind la considerațiile făcute de dragul preciziei în circumscrierea unor clase de răspunsuri potenţial serioase la cele trei întrebări ridicate de profesorul Pleşu, spun că: (1) se fac astfel de cercetări (constrânse de etica cercetării domeniului) asupra IQ-ului din pur interes teoretic și/sau pragmatic (ex. IQ-ul este un predictor major pentru o mulțime de alte variabile psiho-sociale); (2) IQ-ul este în anumite componente ale sale (ex. inteligenţa cristalizată) modificabil prin intervenții psiho-sociale (ex. programe de educație timpurie, de modificabilitate cognitivă etc.) şi (3) raționamentul care ne-ar duce la ideea că o clasificare a ţărilor/culturilor prin IQ este un demers mengelian este incorect (cu riscul de a extinde critica incorectă la multe demersuri importante, cum ar fi spre exemplu testarea P.I.S.A. a OECD). În acest cadru cred că într-adevăr merită problematizat conceptul de „inteligență națională”, aşa cum a început profesorul Pleşu, pentru a înţelege bine, avantajele, limitele şi riscurile sale. Ieşirea din acest cadru prin alt gen de răspunsuri la întrebările corect ridicate de profesorul Pleşu (ex. 1. trebuie studiat doar ceea ce considerăm la un moment dat că este necontroversat; 2. IQ-ul este un dat genetic nemodificabil; şi 3. orice clasificare a unor ţări/culturi prin prisma IQ-ului este o resuscitare a rasismului) ne aruncă în ideologie şi pseudoştiinţă.

Astfel de problematizări/discuţii asupra inteligenţei sunt binecunoscute în psihologie şi au fost abordate nu doar în articole/cărţi ştiinţifice, ci au făcut obiectul analizei de specialitate în comisii profesionale (vezi Raportul American Psychological Association asupra inteligenţei din 1996). M-am gândit însă că nu strică să le reamintesc succint, mai ales că mediul academic şi cultural românesc le-a cunoscut mai puţin, în condiţiile în care psihologia fusese desfiinţată ca specializare în perioada 1977-1989, iar apoi (1990-2000) a fost focalizată initial pe propria reconstructie, nu pe popularizarea marilor dezbateri internaţionale din perioada reconstrucţiei sau din perioada desfiinţării ei.

 

 

 

Categorii:Fără categorie
  1. 25 August 2015 la 11:09 pm

    Cred ca domnul Plesu se pronunta si asupra imposibilitatii masurarii inteligentei prin scale standardizate, asemanand aprecierea frumusetii cu aprecierea inteligentei.

    • 26 August 2015 la 9:00 am

      Da, am evitat acest aspect deoarece este prea de specialitatea psihologiei (masurarea inteligentei este o evidenta in stiinta psihologica si a o problemastiza este ca si cum am spune in fizica ca nu putem masura decat ceea ce se vede cu ochiul liber) si am vrut sa ma focalizez pe aspectele de interfata intre psihologie si cultura, corect ridicate de profesorul Plesu.

  2. melanj
    26 August 2015 la 10:35 am

    va zice o inginera, pasionata de arta, cultura, psihologie, careia nu-i plece si nu-i convine aproape nimic, si ale carei comentarii sunt întotdeauna critice, ca argumentele aduse in favoarea a ceea ce sustineti dumneavoastra referitor la Q I,mi se per extrem de pertinente si bine structurate, si ca aceasta este calea pe care trebuie s-o apuce/continue scoala romaneasaca de psihologie ; toata stima , domnule D.D. !

  3. 26 August 2015 la 5:04 pm

    inteligenta intrinseca nemodificabila si diferenta intre potenialul intelectual si masurarea IQ ! frumoasa expunere dar nu inteleg cum pana in 2015 mai exista o posibilitate teoretica ca uni oameni pot fi clasificati imbecil genetic si alti cam o rasa neatinsa de boli mintale genetice ? Eu nu sunt la nivelul lui scriitorului poate si nici al lui sigmund freud dar cred ca IQ este un Barem institutional creat tot de oameni si are nevoie de revizuire la baza lui de punctaj din perioda in alta . adaptabilitate sociala unei om de exemplu nu are legatura cu super intelgienta unei matematician care poate foarte bine sa fie izolat intr o societate pentru lipsa de adaptabilitate comportamentala in alta societate .de asemeenea cu inteligenta nationala care nu poate fi egala sau aproape egala in lumea cum vrea sa zica aricolul [ asa sa vrea sa fie lumea super omogena ca sa fie mai bine controlata probably . problema este ca minte umana are un Dar Divin Inventiv DDI daca vreti si care ne diferentieaza chiar daca putem binemersi trai impreuna malgres diferentele noastre si viziunea mono sau multicolora .

    • 26 August 2015 la 8:44 pm

      Sigur ca sunt diferente intre oameni in ceea ce priveste IQ (ex. unii sunt la nivelul mediei, alti in deficienta mintala, altii sunt supradotati etc.); dar asta nu implica ca exista diferente de potential intelectual intre tari/culturi; dimpotriva, asa cum am spus, potentialul intelectual nu difera major intre tari/culturi, de aceea pentru unele teste de inteligenta, apropiate de potentialul intelectual, se fac deja standarde/etaloane europene comune.

  4. 6 Septembrie 2015 la 10:50 am

    Sunt perfect de acord ca diferenţele potenţiale de IQ dintre ţări/culturi diferite se datorează factorilor socio-culturali, nu celor genetici, si apreciez faptul ca, si in acest caz, importanta factorilor socio-culturali respectiv a trasaturilor civilizatiei din care face parte respectiva societate sunt determinanti. Revenim astfel la comportamentele umane (behaviour) „dictate” de institutiile psiho-sociale, culturale. Interesant este faptul ca fragmentarea civilizationala a omenirii (mankind) o impiedica sa formuleze si elaboreze un tel si scop comun care ar orienta si motiva decisiv atat cercetarea stiintifica cat si formularea unei noi morale.

  5. 6 Septembrie 2015 la 10:54 am

    Pentru ca stiinta si cercetarea sunt doar instrumente in slujba unui scop, psihologia inclusa, iar scopurile sunt contradictorii deocamdata, difuz definite.

  6. Bgdan L.
    31 Decembrie 2015 la 9:21 pm

    Sunt de acord că singurul lucru măsurabil în domeniul inteligenței este inteligența cristalizată, IQ-ul, cu un puternic insert cultural (educație, experiență și interacțiune socială, etc.). Dar spuneți – dintr-o perspectivă etică, ”antimengheliană” – că potențialul intelectual (nativ, operațional, aș înțelege eu) nu diferă major țntre țări/ culturi. Ultima afirmație e doar emisă și nu susținută prin măsurători – fiindcă nu avem instrumente. Cu toate că sunt de acord prin experiență și intuiție cu afirmația, paradigma științifică a afirmației nue tocmai ”fără pată”. Dacă un termen al comparației e măsurabil empiric, celălalt e doar afirmat. Faptul că se tinde la standarde comune în Europa ține de cultura relativ apropiată și nu de o constatare a unui potențial intelectual primar comparabil. E doar un nod în papură, dar afectează demersul logic-pozitivist al științei Popperiene pe care o cultivați.

    Toată stimna pentru demersul uriaș și necesar al Studiului. C

    • 1 Ianuarie 2016 la 12:01 pm

      Da, interesante comentarii, multumesc. Potentialul a fost insa masurat empiric in monografie, prin paradigma „evaluarii formative”. Doua teste sunt incluse in monografie – pe acestea le-am gasit disponibile pana acum – care masoara acest potential de invatare (unuel al adulti, altul la copii). Asadar, concluzia legata de potential este tot sustinuta empiric.

  1. 24 August 2015 la 9:01 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: