Gânduri despre prieteni şi politică

În ultimele săptămâni, mai multe segmente din mass-media (ex. ziare, televiziuni, siteuri) m-au întrebat despre o serie de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare: ba ce cred despre unul sau despre altul, ba să le fac profiluri psihologice etc. Am refuzat, deoarece nu am fost şi nu sunt implicat politic, iar astfel de comentarii, direct sau indirect, te atrag în „jocul” politic.

Unele întrebări au vizat însă oamenii pe care îi ştiu foarte bine, din afara politicii. M-am mirat şi m-am interesat ce se întâmplă. Aşa am descoperit că foarte mulţi tineri, oameni care nu au făcut până acum politică, unii universitari, s-au angajat în aceste alegeri. Asta m-a provocat să gândesc asupra fenomenului.

Nu am de gând să scriu despre prietenii/cei pe care îi ştiu foarte bine şi care sunt angajaţi în partidele tradiţionale sau devenite deja establishment (cu conexiuni în partidele/mişcările europene). În cazul lor, partidele sunt cele care, în general, colorează discursul, iar şansele lor sunt mai mult legate de şansele partidului. Mulţi sunt oameni valoroşi, implicaţi în PSD, PNL, PMP, ALDE, UDMR etc., dar, fiind noi in politică, nu ştiu câtă forţă şi libertate vor avea să influenţeze deja partidele din care fac parte (dar este un început…).

Mi se pare însă interesant USRul, fiind un partid nou, încă în fază de definire şi greu de aşezat pe eșichierul politic. Aşadar, voi face câteva comentarii despre cei pe care îi ştiu şi care au oarecare şanse să fie aleşi în noul Parlament, deoarece ei colorează USRul şi nu invers, iar asta mi se pare fascinat şi interesant din punct de vedere psiho-socio-cultural. Într-adevăr, mă interesează şi am scris despre profilul psihocultural al României, iar acesta depinde în mare parte de politicile pe care le fac oamenii politici.

• Nicuşor Dan (primul pe listă la Camera Deputaţilor – Bucureşti): pe Nicuşor Dan îl ştiu încă din 2005, ca un om de ştiinţă/cercetător de top în matematică. M-a mirat intrarea lui în politică! Eu îl ştiu ca un om foarte deştept, cu bun simţ, cinstit/onest şi foarte serios când îşi fixează obiective. Îmi place că şi atunci când face ceva ce iese prost, pot să ştiu că o face din greşeală/eroare, nu intenționat, şi este dispus să recunoască şi să îndrepte greşeala, lucru rar astăzi când toţi se cred fără de prihană!
• Emanuel Ungureanu (primul pe listă la Camera Deputaţilor – Cluj): Este un om despre care presa a scris mult, adesea de bine, şi cred că nu a greşit scriind aşa. Eu îl ştiu ca un om cinstit/onest, creativ în rezolvarea problemelor şi dedicat unor cauze bune (adesea punându-şi propriile interese legitime pe locul doi, după cauza bună în care s-a angajat).
• Mihai Goţiu (primul pe listă la Senat – Cluj): Şi despre el presa a scris mult, şi bine şi mai puţin bine. Eu îl ştiu pe Mihai din studenţie, ca un om cinstit/onest, jurnalist şi activist preocupat de oameni şi problemele lor şi un intelectual/scriitor interesant (membru al Uniunii Scriitorilor). Eu nu-l ştiu nici (eco)anarhist, nici stângist, cum l-a caracterizat o parte a presei, deşi înţeleg că un individ autonom (fie el mai de dreapta sau mai de stânga) sperie şi poate fi perceput (sau chiar etichetat negativ în mod intenţionat, cu gândul scoaterii din scenă) astfel într-un mediu social dominat de neîncredere şi/sau într-un mediu politic dominat de reţele de interese nelegitime.
• Christian Schuster (primul pe listă la Camera Deputaţilor – Alba): Este colegul meu de UBB, pe care îl ştiu un profesionist/intelectual serios şi un om cinstit/onest. Intrarea lui în politică m-a surprins cel mai mult, dar o văd şi ca un semn de potenţială schimbare în bine a contextului nostru psiho-socio-cultural.

Dincolo de diferenţe, ceea ce îi uneşte pare să fie cinstea/onestitatea, preocuparea pentru oameni şi faptul că sunt buni/competenţi în ceea ce fac. Aşadar, ei vin în politică fiind deja definiţi ca oameni şi profesionişti, fără să aibă nevoie să folosească politica ca să se definească (vin să facă politică, nu să-i facă politica!). M-aş bucura să reuşească, deşi cred că este greu, iar dacă vor reuşi în alegeri abia atunci vor da piept cu mediul cinic al politicii româneşti. Dar cineva, de undeva, trebuie să înceapă. Succes dragi prieteni!

În final urez însă success şi oamenilor cu profiluri similare din celelalte partide participante la alegerile din decembrie 2016! Păstrând rivalităţile politice inerente, oameni cu astfel de profiluri pot genera o clasă politică nouă, care să gândească şi să interacţioneze diferit (nu în logica „care pe care” sau „cei din alte partide nu sunt competitori, ci inamici şi, aşadar, trebuie distruşi”), în beneficiul modernizării ţării şi ancorării acesteia în spaţiul psihocultural vestic.