Arhiva

Archive for decembrie 2020

Despre noua poziție în Consiliul Național al Rectorilor

30 decembrie 2020 6 comentarii

Astăzi am preluat pentru următoarele șase (6) luni președinția Consiliului Național al Rectorilor (CNR). În condițiile în care președintele actual, profesorul Sorin Cîmpeanu, a devenit ministru, a trebuit să se suspende din poziția de președinte CNR. După discuții interne în Biroul CNR, s-a ajuns la concluzia că ar trebui să avem o președinție rotativă, la fiecare șase luni, iar la propunerea președintelui actual și cu votul majoritar al Biroului CNR, am fost desemnat să încep eu.

Sincer și direct spus, în ciuda faptului că nu am avut un interes major pentru a ocupa poziții de conducere în CNR (abia am preluat conducerea celei mai mari universități a țării, și asta în condiții de pandemie), am acceptat acum acest demers din următoarele două motive:

(1) Sunt încă mâhnit de lipsa de viziune politică în separarea recentă a învățământului superior de activitatea de cercetare științifică (cercetare-dezvoltare-inovare/CDI), în două ministere distincte (Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării). Asta ne poate costa mult ca țară, foarte mult! Nu mai reiau argumentele, cei interesați le pot găsi în multele interviuri recente pe care le-am dat pe această temă. Din această poziție, împreună cu colegii din CNR, voi încerca să încurajez public acele politici care duc măcar la o coordonare adecvată a celor două activități, din cele două ministere diferite.

(2) În legătură cu educația (mai ales învățământul superior) și cercetarea (CDI), cunosc bine atât angajamentele din programul de guverare, cât și cum trebuie acestea puse în practică (din experiența ca student/profesor în sistemele academice vestice). Multe angajamente sunt excelente pentru învățământul superior și pentru CDI, fiind practic derivate din programele anunțate în campania electorală de către PNL/USR-PLUS/UDMR. Spre exemplu, pentru CDI (dar și învățământul superior), Pactul Ad Astra, în care am fost și eu implicat, este asumat de toți partenerii de guvernare; să-l vedem acum și implementat! Atenție însă, schimbările majore nu trebuie percepute ca fiind împotriva oamenilor (cu atât mai mult să fie împotriva lor!), ci oamenii, inclusiv sindicatele, trebuie să fie parte a soluțiilor; altfel orice modificare este temporară sau iluzorie. Împreună cu colegii din CNR voi fi o voce publică care monitorizează sistematic și critic-constructiv implementarea angajamentelor din programul de guvernare în învățământul superior și în activitatea de CDI. Înțeleg prin asta (a) să încurajăm și să susținem demersurile bune din programul de guvernare, (b) să facem sugestii după bune practici europene, acolo unde lucrurile sunt ambigue sau pot căpăta traiectorii diferite în același angajament și (c) să criticăm nerealizarea angajamentelor și/sau unele angajamente mai puțin fericite (dar aici revenind cu propunerea de variante cât mai constructive). Iar asta trebuie făcut din ianuarie, când se stabilesc multe lucruri, strategii, inclusiv bugetul!

Le mulțumesc tuturor pentru încredere și la mulți ani!

 

Scurtă notă despre educație-cercetare în negocierile pentru un nou guvern

12 decembrie 2020 6 comentarii

UPDATE:

Motorul modernizării României – educația (cu accent pe învățământul superior)-cercetarea (incluzând cercetarea-dezvoltarea-inovarea) -, pe care l-am descris anterior (vezi mai jos), a fost spart de negocierile și contextul politic în două „motorașe” mai firave. Nu-i bine, dar nu-i încă catastrofal! Pactul Ad-Astra, asumat de toate partidele din coaliția guvernamentală, poate avea încă rolul de coordonare a celor două „motorașe” și astfel să mergem totuși înainte coordonat, cu viteză, nu instabil și cu frâna trasă. De aceea este important ca la educație reforma modernizării să înceapă cu învățământul superior, care formează specialiștii (inclusiv profesorii din preuniversitar), altfel intervenția este una simptomatică, tratând efectul nu cauza! La cercetare lucrurile pot fi salvate dacă se înțelege că prin cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) se susține în esență modernizarea țării și că aceasta nu poate să fie doar o anexă a digitalizării. Soluția care rămâne acum este ca în jurul Pactului să se inițieze schimbări specifice în CDI, în relația dinamică cu învățământul superior (iar apoi cu toată educația), cu impact apoi asupra rolului CDI în digitalizare și asupra impactului transversal al CDI/digitalizării în toate celelalte sectoare. Dacă începem reforme în preuniversitar fără a angaja întâi universitarul și/sau dacă ne apucă de digitalizare minimizând CDI și fără a gândi relația CDI/digitalizare cu educația ratăm din nou și arătăm că nu înțelegem nimic din rolul politicilor academice în dezvoltarea unei țări, dar acum cu implicații majore, deoarece se prăbușesc niște așteptări mari și promisiuni de onoare! 

Văd în presă discuția că partidele care vor forma coaliția de guvernare ar evita și/sau nu sunt interesate de ministerul educației/cercetării, căutând așa numite ministere de „forță”.

Nu mai reiau aici detaliat argumentele pentru care acest lucru ar fi o greșeală imensă, anulându-se astfel chiar motorul modernizării României. Spun doar în sinteză ce am mai spus în multe interviuri publice:

Sper sincer că acest dezinteres este doar o speculație de presă. Ar fi extrem extrem de dezamăgitor ca acest lucru să fie adevărat, deoarece: (1) aceste partide au programe foarte bune pentru educație (preuniversitar-universitar); (2) au asumat împreună Pactul Ad Astra pentru cercetare și (3) se pot coordona perfect în această arhitectură complexă și modernă – educație-cercetare – cu proiectul președintelui „România Educată”. Un astfel de minister nu doar că nu ar trebui minimizat, dar ar trebui să primească o ordine de precădere extrem de importantă în viitorul guvern, deoarece numai așa vom moderniza și dezvolta țara. Acesta este ministerul de „forță” pentru țară și cetățeni, celelalte clasice numite de „forță fiind astfel mai mult pentru mediul politic. Fără educație adecvată, celelalte ministere nu au șansă să fie eficiente. Multă susținere pentru unii dintre câștigători a venit pe această idee! Dar, așa cum știm, nu doar testul partidelor, ci și al oamenilor este atunci când ajung în pozițiile de putere. Știindu-i pe mulți implicați în discuții, eu încă am încredere că educația și cercetarea vor deveni centrale și căutate/dorite în acest guvern, restul fiind speculație. Dar să vedem!

Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:

Să mergem la vot!

4 decembrie 2020 4 comentarii

Împrumutând o metaforă din filosofia științei, România se află astăzi într-o criză paradigmatică psihoculturală. Altfel spus, există acum în țară o luptă strânsă între paradigma psihoculturală veche și paradigma psihoculturală modernă.

Paradigma psihoculturală veche este reprezentată dominant de colectivism (grupul este mai important ca persoana, accentuându-se omogenitatea, în dauna diferențierilor, și interesul grupului), concentrarea puterii (puțini conduc mulți, iar autoritatea este reprezentată de „șefi”), frica de incertidudine și modelarea comportamentului social mai ales prin pedepse și vânarea greșelilor.

România modernă este reprezentată de autonomia indivizilor (grupul este constituit pe bază de valori comune ale persoanelor autonome, servind emanciparea acestora și binele comun), descentralizarea puterii (puterea socială este distribuită în zone care se controlează reciproc și nimeni nu o poate concentra autoritar, autoritatea fiind mai ales în logică de reprezentare), îmbrățișarea incertitudinii cu curaj ca oportunitate și modelarea comportamentului social și prin recompense.

O paradigma psihoculturală nu este bună sau rea în sine, dar devine mai utilă sau mai puțin utilă în funcție de proiectul de dezvoltare a țării și de strategia geopolitică a acesteia. Evident, paradigma psihoculturală modernă este mai congruentă cu spațiul Uniunii Europene și al NATO, la care am aderat de bunăvoie. Paradigma psihoculturală colorează toate segmente vieții sociale, de la grădiniță, până la parlamentul unei țări. De aceea este important să știm ce dorește acum țara! Să nu lăsăm această criză psihoculturală să fie menținută și/sau influențată doar de cei puțini care vor merge la vot și/sau de vocea celor care strigă cel mai tare.

Evident, eu voi vota pentru partidul care s-a angajat și poate să modernizeze psihocultural România, pentru că vreau să văd țara un actor important în Uniunea Europeană/NATO, măcar la nivelul teritoriului/populației, și pentru că astfel putem obține instituții puternice congruente cu cele vestice și bunăstare pentru oameni. Pentru partidul care a făcut din educație/cercetare, dacă nu mereu nucleu principal al reformei, prioritate fundamentală. Numai educația de calitate poate asigura buni specialiști și buni cetățeni pentru țară și profesori care să ne educe adecvat noile generații. Numai cercetarea, în legătură strânsă cu învățămăntul superior, poate genera cunoaștere avansată cu potențial inovativ, care să asigure competitivitate țării și bunăstare oamenilor, evitându-se situația în care România devine o „colonie științifică/tehnologică”.

Pentru mine este clar că paradigma psihoculturală modernă se va impune, întrebarea este când? Eu aș vrea cât mai repede, acum dacă se poate și dacă se dorește!

În încheiere le reamintesc tinerilor că încă există politicieni cărora nu le pasă de reacțiile alegătorilor și monitorizarea făcută de aceștia în perioada dintre alegeri. Așadar, să nu cadă în capcană, crezând că, chiar dacă nu merg la vot, pot interveni oricând eficient la derapajele politicului pe parcursul mandatelor (ex. prin proteste); sigur că pot, dar nu va fi ușor, iar uneori va fi fără efect major! Hai așadar să mergem la vot și să facem și monitorizarea/intervențiile pe parcurs!

Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete: