Rezultatele căutării

Keyword: ‘valori cardinale’

Să nu ne temem, dar nici să fim naivi! Despre controlul psihologic al oamenilor prin analiza datelor personale

Scandalul Facebook-Cambridge Analytica a declanșat o situație de teamă față de posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale. S-au activat astfel instituții ale statului (ex. prin comisii de anchetă), organizații guvernamentale și non-guvernamentale, specialiști și nespecialiști, etc. Mișcarea este una globală, internațională, iar în acest demers, pe lângă abordările serioase, s-au născut imediat și cele mai aberante teorii ale conspirației și cele mai caraghioase atitudini/explicații posibile. Mai mult, au apărut peste noapte (pseudo)”experții” în fenomen, oferindu-și (pseudo)”servicii” de protecție! În acest demers s-a putut observa că nu doar simțul comun, ci uneori și instituțiile statutului sunt neinformate și pot deveni caraghioase și vulnerabile. Pericolul este însă acum să trecem dintr-o extremă (în care nu ne prea păsa de fenomen la modul serios/responsabil) în altă extremă (fenomenul devine atât de relevant, încât s-ar putea să nu mai putem avea o atitudine rațională față de el).

Încerc în această scurtă analiză să prezint echilibrat fenomenul, pentru a-i maximiza aspectele pozitive și pentru a-i reduce aspectele negative. Ar fi multe de spus, dar, deocamdată, să începem ușor și vom progresa în înțelegerea fenomenului prin articole viitoare, pas cu pas. De asemenea, sper ca acest demers să ne ajute să discernem adevărul de neadevăr și specialiștii de pseudospecialiști (care încearcă să capitalizeze pe frica oamenilor/instituțiilor).

Am scris anul trecut, în revista Sinteza (Revistă de cultură și gândire strategică), despre “Contaminarea Psihologică: Manipulare și Contaminare Mentală, în contextul pericolului știrilor false (Fake News), și anume ce este și cum să ne apărăm de contaminarea psihologică. Articolul respectiv este o sinteză la zi a ceea ce există în câmpul cunoașterii psihologice la nivel internațional, inclusiv al cercetărilor noastre (care au început încă din 1996!), exprimată într-un limbaj de popularizare, pentru a ajunge și a proteja cât mai mulți oameni, nespecialiști în domeniu. În acest spirit este scris și acest articol. Simplu spus, contaminarea psihologică se referă la faptul că răspunsurile noastre emoționale/cognitive/comportamentale/psihobiologice sunt influențate de informații false/nerelevante. Dacă aceste informații false/nerelevante sunt plasate de alții cu scopul de a ne influența și sunt crezute de noi, atunci vorbim despre manipulare psihologică. Dacă nu sunt crezute de noi, dar, totuși, ne influențează inconștient, atunci vorbim despre contaminare mentală.

Tema abordată aici – controlul psihologic prin analiza datelor personale – este însă mai generală și înglobează partea legată de contaminarea psihologică. Așadar, chiar există posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale? În sens larg, prin date personale înțelegem date cu referire la atributele/răspunsurile subiectului uman.

Tema nu este nouă și, așa cum am spus, noi și alții am abordat fenomenul (ex. contaminarea psihologică în controlul comportamentului uman) încă din anii ’90! Dar acum lucrurile se desfășoară metodologic la altă scară, cu altă anvergură! Adevărul este că acum, în epoca internetului, suntem capabili să culegem și să stocăm un număr uriaș de date (big data) despre atributele/răspunsurile subiecților umani: (1) subiectiv-emoționale (ex. starea emoțională, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize faciale la distanță), (2) cognitive (ex. preferințe, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analiza likeurilor/alegerilor pe care le facem), (3) comportamentale (ex. în ce perioadă a zilei faci cumpărături online, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin înregistrarea automată a accesării siteurilor) și/sau (4) psihobiologice (ex. starea de activare fiziologică, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize pe bază de senzori la distanță). Unele date sunt culese cu acordul nostru conștient, altele fără acordul nostru conștient sau chiar fără acord. Apoi, prin supercomputere ajungem la analiza complexă a acestor date (ex. data mining), adesea folosind și inteligența artificială (ex. machine learning). Să analizăm succint, în continuare, care este impactul unui astfel de demers în controlul psihologic al oamenilor.

  • (1) Putem prezice răspunsurile subiectului uman pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric)? DA! Mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se poate face acest lucru astăzi într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, răspunsul trecut al subiectului uman, mai ales contextualizat, este un predictor foarte bun al aceluiași răspuns în viitor (mai ales în același context). Așadar, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile trecute ale subiectului uman, cu atât le putem prezice mai bine. Mai mult, răspunsurile subiectului uman se află adesea interrelaționate, astfel încât folosind un răspuns, putem prezice un alt răspuns. Din nou, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile subiectului uman, cu atât le putem analiza mai comprehensiv – găsind relații/paternuri între ele -, pentru a face apoi predicții acurate.
  • (2) Putem construi profiluri psihologice pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric), pe care să le utilizăm apoi pentru a prezice răspunsurile subiectului uman sau pentru a-l influența? DA și DA! Din nou, mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se pot face și aceste lucruri într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, pe baza unor indicatori precum date demografice generale (ex. gen/vârstă/profesie), indicatori lingvistici (ex. lungimea textelor scrise, valența cuvintelor folosite), indicatori comportamentali (ex. gradul de accesare a reței sociale, numărul de likeuri), etc. putem elabora profiluri psihologice riguroase (ex. de personalitate, de psihopatologie), individuale și/sau de grup. Spre exemplu, analiza likeurilor tale pe Facebook – efectuată de către un sistem artificial de analiză/învățare – poate duce adesea la o predicție a profilului tău de personalitate mai bună decât cea pe care o pot face cei apropiați ție (ex. colegi/prieteni/familie). Similar, acuratețea predicției prezenței depresiei, în baza unor analize lingvistice (ex. numărul de cuvinte/prezența cuvintelor încărcate emoțional) și comportamentale (ex. momentul când subiectul intră în rețeaua socială și cât stă) din diverse rețele sociale, poate ajunge până la peste 80% din cazuri. Aceste profiluri psihologice pot apoi să fie utilizate astfel:
    • (2a) Pentru a prezice comportamente viitoare. Spre exemplu, deja știm din psihologie la ce să ne așteptăm de la un subiect depresiv sau de la subiect uman cu un profil de personalitate caracterizat de extraversiune mare și conștiinciozitate scăzută.
    • (2b) Pentru manipulare. În acest sens se pot transmite subiectului uman mesaje manipulatorii, informate de profilul psihologic pe care îl are. Spre exemplu, dacă din analiza profilului psihologic al unui subiect țintă rezultă că acesta are frică de schimbare, un fake news poate să-i mobilizeze atitudinea negativă față de o personalitate, dacă în fake news se promovează ideea că acea personalitate promovează/susține tocmai schimbările de care se teme subiectul țintă.

În concluzie, vestea neutră este că în situația actuală a dezvoltării științei psihologice și a informaticii a crescut foarte mult rigoarea în predicția și controlul comportamentului uman. Iar acest lucru se dezvoltă constant, prin acumularea de bigger data și data mining prin machine learning/artificial intelligence! Vestea proastă este că aceste dezvoltări pot să fie utilizate de unii pentru controlul psihologic al oamenilor. Iar acest lucru trebuie să ne ingrijoreze și să ne responsabilizeze pentru a deveni proactivi și înțelepți în magagementul unui astfel de pericol. Nu trebuie însă să ne speriem și să dezvoltăm “paranoia socială”, deoarece o astfel de atitudine duce la exagerări și conflicte și la incapacitatea de a manageria înțelept aceste dezvoltări ale științei, în beneficiul, nu în detrimentul oamenilor. Dacă reacționăm punitiv față de aceste dezvoltări, spre exemplu interzicându-le,  atunci acestea se vor dezvolta pe ascuns, tocmai în zona ”celor răi”, fără să le putem controla. Vestea bună este că aceste dezvoltări, utilizate de specialiști („cei buni”), în condiții stricte de transparență și etică profesională bine definite, pot ajuta oamenii (ex. prin identificarea rapidă și tratamentul adecvat în cazul unor tulburări psihice, uneori încă din faza incipientă/inițială) și civilizația umană (ex. în a înțelege și reduce discrepanțele sociale/regionale excesive). Mai mult, la nivel individual, omul are și mecanismele psihologice de reglare a acestui potențial control psihologic, doar că acestea trebuie activate. Așadar, care este rețeta psihologică de protecție față de un potențial control psihologic prin analiza datelor personale?

  • (1) Fii un cetățean activ și proactiv. În acest sens, este important să-ți stabilești un set valoric (aș sugera inițial maximum trei valori cardinale), care să-ți ghideze viața, cel puțin în domeniile majore (unde vrei să nu fii controlat psihologic). Spre exemplu, o valoare asumată ca „Tradiția”, te poate face să prețuiești seniorii și trecutul și să contribui, alături de alții cu care împărtășești această valoare, la nașterea unor comunități puternice, deschise și generoase dedicate prețuirii trecutului și seniorilor. O valoare ca „Excelența” te poate face să dorești mereu să atingi cele mai ridicate standarde în tot ceea ce faci. În principal, ceva (X) este o valoare, dacă acel ceva (X) este considerat bun/valoros într-o societate (exemplu de valori: familia, armonia, munca, cariera, tradiția, excelența, etc.) M-aș bucura dacă cât mai mulți oameni și-ar stabili acest set valoric și l-ar ști așa cum își știu numele, lăsându-l apoi să le coloreze/influențeze viața. În acest fel, spre exemplu, dacă ai opțiuni clare, ești mai puțin vulnerabil la mesaje trimise pentru a te controla, de cineva care îți cunoaște deja profilul psihologic. Controlul psihologic acționează mai eficient în zonele de incertitudine și indecizie.
    • TEST: Care sunt cele trei valori cardinale care se exprimă în viața ta, în domeniile majore ale vieții tale?
  • (2) Dezvoltă-ți ca abilitate fundamentală gândirea rațională/critică, prin logică și teoria argumentării.
    • TEST: Știi logică și teoria argumentării? Minimal:
      • Știi principiile și operațiile logicii?
      • Știi regulile (inclusiv erorile) majore ale raționamentului inductiv? Dar cele ale raționamentului deductiv?
      • Știi structura generală a argumentării și erorile în argumentare?
      • Înțelegi diferența între un discurs teoretic și unul practic?
      • Înțelegi diferența dintre verificabilitate și falsificabilitate?
      • Ai noțiuni de bază de logică simbolică (ex. înțelegi relația între sens/semnificație)?
  • (3) Selectează și analizează sursa informațiilor, cu relevanța pentru deciziile tale în domenii majore. Așa cum atunci când îți este foame nu mănânci de oriunde/orice (sigur, cu excepția situațiilor triste/nedrepte, în care încă unii oameni sunt forțați de sărăcie să facă asta!), nu accepta să te expui la informație transmisă de orice sursă. Poate că unele informații sunt de tip Fake News și țintesc controlul tău psihologic, pe baza profilului psihologic pe care cineva ți-l știe deja. Dacă hrana nesănătoasă te îmbolnăvește/contaminează fizic, sursele proaste de informații de îmbolnăvesc/contaminează psihologic!
    • TEST: Care sunt trusturile majore și sursele massmedia din care te informezi, mai precis televiziunile, ziarele, sursele online, etc.? Care sunt jurnaliștii tăi de referință? Sunt acestea/aceștia credibile/credibili (quality)?
    • Verifici o informație importantă încrucișat, în cadrul tău de referință credibil, și prin opoziție cu zonele mai puțin credibile?
  • (4) Nu te expune informațiilor relevante pentru tine atunci când ești obosit, stresat sau presat de timp, deoarece nu ai resursele cognitive pentru a analiza adecvat – cât de cât critic – informațiile primite.
    • TEST: Tratezi diferențiat informațiile relevante (ex. îți creezi un mediu fizic și psihologic propice de analiză a informațiilor relevante?) și pe cele nerelevante pentru tine? Crezi că dacă știi că ceva este fals, atunci nu te va influența? (vezi punctul 7, dacă răspunsul la ultima întrebare este DA).
  • (5) Ai grijă la datele personale pe care le oferi în spațiul public. Reglementările europene și acum românești, deși sunt complicate și enervante, încearcă să ne ajute, dar trebuie să ne ajutăm și singuri!
    • TEST: Citești informațiile/contractele online atunci când ți se cere acordul pentru ele sau bifezi că ești de acord, fără să le citești cu atenție?
  • (6) Utilizează Rețeta de prevenție a contaminării psihologice.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?
  • (7) Utilizează Rețeta de decontaminare psihologică, dacă ești deja contaminat psihologic.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?

Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie. Per Aspera Ad Astra.

I. Introducere

La baza culturii europene stau două sisteme mitologice majore, cu derivaţii în contemporaneitate, uneori cu efecte separate, alteori împletite: Olimpul (începând din perioada antică, pe fundament greco-roman) şi Camelotul (începând din perioada medievală, ulterior cu influenţe creştine) (vezi David Leeming, 2003: From Olympus to Camelot: the world of European mythology). Modelele europene s-au extins apoi şi în alte culturi derivate iniţial din cea europeană (vezi spre exemplu „Camelotul american” din timpul preşedinţiei lui John F. Kennedy; vezi şi AICI). Într-adevăr, cine are o pregătire culturală adecvată ştie ca acele paternuri culturale care au un substrat evoluţionist – adesea exprimate în mituri esenţiale ale omenirii – tind să se perpetueze la timpuri diferite, cu oameni şi cu conţinuturi diferite. Ele exprima măreţia şi limitele speciei noastre, mare parte stabilite genetic.

II. Context

În fiecare iunie/iulie, de ani buni, în cadrul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) sărbătorim Şcoala (pentru mai multe informaţii despre Şcoală vezi AICI). Sunt momente de destindere şi team building pentru un grup care academic munceşte enorm, cu rezultate ştiinţifice importante care contribuie la prestigiul, vizibilitatea, impactul şi poziţionarea internaţională a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).

Ca fondator al acestei Şcoli, în acest an, cu ocazia acestui eveniment, m-am gândit să încadrez mai explicit această Şcoală în mitologia/legendele arthuriene, pe care, în diverse forme, păstrând proporţiile şi caracterul cultural/metaforic, după modelul altor grupuri academice din străinătate (vezi Donal Katzner, 2011: At the edge of the Camelot, cu referire la evenimente din University of Massachusetts), le invocăm adesea cu referire la noi şi/sau la unele proiecte ale noastre. Într-adevăr, cu referire la noi, prima analogie arthuriană a făcut-o marele psiholog american Albert Ellis care, văzând cercetările grupului de aici, a spus că sunt un nestemat şi că un Camelot se naşte la Cluj-Napoca (în sensul unei modernizări a psihologiei de aici). Noi am preluat metafora şi substanţa acesteia care au fost apoi promovate într-o formă academică în construcţiile instituţionale (ex. vezi AICI) şi de massmedia românească (ex. vezi  AICI).

III. Despre Camelot

Camelotul din legendele arthuriene, în centrul căruia se afla Masa Rotundă (şi Cavalerii acesteia), a fost astfel construit încât a reprezentat altceva faţă de lumea înconjurătoare de atunci (vezi AICI). Camelotul şi Cavalerii Mesei Rotunde reprezentau un ideal construit din valori cardinale ca putere pentru excelenţă şi adevăr (”Might for Right/Truth”, cum il definea T.H. White), loialitate şi bun simţ (”Loyalty and Goodness”), onoare şi curaj (”the Chivalry Code”), la care se adăuga apoi un ansamblu de valori principale şi secundare. Camelotul era un ideal care trebuia să inspire oamenii să dorească să fie mereu mai buni, poziţia în societate fiindu-le determinată de propriile realizări; aşadar, într-o lume absolutistă şi rigidă social, Camelotul era o formă avansată de democraţie fundamentată pe merit. Păstrând proporţiile, mesajul era că a trăi în Camelot era echivalent cu perfecţiunea umană şi „Paradisul” pe pământ! Acestă diferenţiere – a fi altfel decât cei din jur –, exprimată în lupta pentru a implementa un ideal, le-a adus însă mulţi adversari (ex. Morgana, Mordread, Malagant etc.; vezi pentru detalii AICI), care cu timpul s-au infiltrat puternic şi în interiorul Camelotului. Într-adevăr, este un dat al speciei noastre ca atunci când apare o deviere de la majoritate să reacţionăm. Dacă o dorim şi noi şi simţim că putem să o avem, atunci evoluăm spre aceasta, ceea ce este un lucru bun! Dacă o dorim şi noi, dar nu o putem avea, atunci încercăm să o anihilăm, să o înecăm în masa mare; este o atitudine compensatorie clasică a celor complexaţi, adesea de frustrare exprimată în încercarea de distrugere şi/sau trădare. Dacă nu o dorim – nu reprezintă un lucru valoros în sine –, atunci fie o ignorăm fie o anihilăm prin asimilare (lucru negrav în această situaţie).

În impunerea valorilor Camelotului Regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde erau foarte fermi! Nimeni nu te forţa să aderi la aceste valori, dar dacă ai aderat şi doreai să trăieşti în Camelot trebuia să le respecţi deoarece ele erau fundaţia Camelotului şi condiţia existenţei şi progresului acestuia. Atitudinea sa fermă a trezit nu doar adversari din exterior (adesea invidioşi pe bunăstarea şi măreţia Camelotului), ci şi trădători şi agitatori din interior (care nu mai făceau faţă valorilor şi regulilor Camelotului) care încercau să fisureze şi să distrugă Camelotul, prezentându-i valorile ca tiranie/dictatură. Aşadar, Camelotul, din invidie, frustrare şi ură, a ajuns să fie atacat şi denigrat din exterior şi din interior. Am lecturat recent un astfel de text, prezentat şi într-un film, în care un astfel de agitator/trădător spunea:

„…Other people live by other laws, Arthur. Or is the law of Camelot to rule the entire world?…You’re going to get what you deserve. We take no responsibility for our actions if you continue to deny us our supposed „rights…”.

“…Alţi oameni pot avea şi trăi după alte legi, Arthur. Or de ce trebuie ca legea ta şi a Camelotului să fie legea tuturor? Vei plăti pentru asta. Vom acţiona împotriva ta fără să ne pese de nimic dacă ne negi drepturile pe care ni le dorim…”

Apoi, acelaşi agitator/trădător, adresându-se locuitorilor Camelotului le spune:

„…What I offer you is freedom; freedom from Arthur’s tyrannical dream; fredom from Arthur’s tyrannical rules;….”

“…Ceea ce vă ofer eu este libertatea; libertatea din visul tiranic al lui Arthur; libertatea din legile tiranice ale lui Arthur…”

La toate acestea rege Arthur a răspuns simplu:

“…If that battle must come, I will fight it!…”

“…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”

Aşa cum spuneam, modelul arthurian (ex. personaje, valori etc.) a fost preluat ca ideal, direct sau indirect, de multe segmente din societatea umana (ex. artă, administraţie, politică), inclusiv din mediul academic. Este un patern cultural repetabil istoric, în care fiecare din prezent, ca să folosesc o formulare de fizică aristoteliană, se regăseşte în rolul care i se cuvine!

IV. Despre Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie

Când m-am întors în ţară definitiv şi am început construcţia unei Şcoli de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai am avut un vis (constrâns de mesajul din Dacă, a lui Rudyard Kipling): să construim în ţară o unitate academică competitivă internaţional, după valorile şi practicile universităţilor de prestigiu, care să genereze pentru ţară brain-gain ca un antidot la brain-drain. În această construcţie am luat ca model legendele arthuriene. De ce aceste legende? Deoarece Albert Ellis făcuse deja analogia, contextele şi scopurile formale erau similare, iar împletirea democraţiei cu meritocraţia – aşa cum promova Camelotul – este şi esenţa mediului academic modern! Într-adevăr, dacă democraţia este, în general, esenţa societăţii moderne, democraţia colorată meritocratic este esenţa mediului academic modern şi performant (vezi pentru detalii universităţile de tip world-class din Ivy League). Balanţa echilibrată între democraţie şi meritocraţie este calea regală spre succesul academic, care evită atât „dictatura” mediocrităţii – care prin număr poate impune standarde scăzute care duc la neperformanţă – cât şi „dictatura” elitismului – care prin pârghiile de putere poate încerca să impună utopii/lucruri de nerealizat la nivel general; într-un mediu ghidat de o astfel de filosofie fiecare, dacă este raţional şi cinstit cu el/ea însuşi/însăşi, îşi poate găsi locul potrivit, onorabil şi mulţumitor.

Când noi am început să construim o Şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie la UBB am venit cu valori şi practici moderne, cam neobişnuite pentru peisajul românesc, dar standard pentru bunele practici internaţionale în universităţile de top. Iată câteva de astfel de practici:

(1) Practicile academice de zi cu zi sunt determinate de trei factori: (1) reglementări legale explicite (la diverse niveluri); (2) legitimitate (lucruri implicite derivate din reglementări legale explicite) şi (3) cutumele academice şi learshipul informal fundamentate pe valori ca Tradiţie-Bun simţ, Excelenţă-Raţiune şi Onoare-Curaj. Legitimitatea şi leadershipul informal au fost mereu valorizate (recunoscute şi acceptate) pentru colegi care confirmă caracterial-valoric şi academic:

    1. Publică internaţional ca autori principali;
    2. Aduc granturi ca director;
    3. Atrag studenţi.

Vocea lor este ascultată şi contează, chiar dacă formal nu sunt „şefi”!

(2) Promovarea academică nu depinde de vechime, ci de realizările individuale, de necesităţile academice şi resursele financiare ale unităţii academice. Vechimea poate nuanţa lucrurile, dar nu poate substitui criteriile de performanţă.

(3) Exprimăm puncte de vedere diferite şi divergenţe într-un cadru descris de Tradiţie prin Bun-simţ, Excelenţă prin Raţionalitate şi Onoare prin Curaj; dar odată ales/asumat un punct de vedere (ex. prin consens şi/sau majoritate) mergem pe el, fără alte discuţii! Acest lucru ne-a permis să dezvoltăm cercetări programatice şi programe de cercetare progresive care ne-au poziţionat ca un grup academic reprezentativ naţional şi competitiv internaţional (vezi AICI). Punctele de vedere care transced cadrul definit de aceste valori (ex. lipsa respectului faţă de cei care au contribuit decisiv la ceea ce avem şi la mediul în care lucrăm, înlocuirea excelenţei cu vechimea în promovarea academică, echivalarea standardelor academice internaţionale cu standarde derivate din situaţii personale şi/sau căutarea de a obţine avantaje academice prin alte mijloace decât cele care sunt exprimate în standardele academice internaţionale şi ale Şcolii etc.) nu corespund mediului Şcolii noastre. Într-o formulă kantiană, as spune că atitudinea mea în acest grup este ghidată de „cerul înstelat deasupra mea (a se citi – valorile asumate) şi legea morală în mine (a se citi – ceva trebuie făcut pentru că aşa trebuie, prin prisma valorilor asumate şi pentru păstrarea acestora, chiar dacă îmi fac inamici şi indiferent că îmi place sau nu)”.

(4) Pentru a genera un mediu de cercetare dinamic şi stimulativ prezenţa la locul de muncă este obligatorie (deşi nu avem încă cartele electronice ca universităţile americane!), dincolo de prezenţa la orele de predare sau şedinţele standard. Numai aşa putem avea un mediu de cercetare performant, în care oamenii interacţionează şi discută între ei, dezvoltând idei şi proiecte noi şi mentorandu-i pe cei mai tineri aflaţi la început.

(5) Pentru dezvoltarea resursei umane am implementat principiul ”No one left behind”. Toţi din grup trebuie să primească şanse şi oportunităţi. Dacă sunt utilizate, atunci fiecare are şansa să stea academic pe propriile picioare, are legitimitate şi vocea ascultată şi poate să ofere la rândul său oportunităţii pentru tinerii care vin. Dacă nu sunt folosite şi/sau realizate performant, atunci oportunităţile se îndreaptă spre cei noi care vin, dar cei care le-au ratat pot să-şi continue activitatea în mod normal dacă aceasta se face la un nivel acceptabil (nu toţi pot să fie peste media grupului sic!) şi fără să interfereze cu cei care fac excelenţă (orchestra are valoare în ansamblu, fiecare având rolul său stabilit de dirijor într-o orchestră în care nu toţi sunt vioara I, dar cei care sunt vioara întâi contează decisiv); în aceste condiţii, dacă totuşi nu te simţi confortabil cu pierderea influenţei formale şi/sau informale, şi ai demnitate, poţi să părăseşti echipa, pentru a nu ocupa din bani publici o poziţie pe care ar putea veni un tânăr dedicat şi performant, iar la cerere, dacă meriţi caracterial, poţi avea chiar suportul grupului (ex. recomandare corectă etc.) pentru a găsi o poziţie mai adecvată intereselor şi abilităţilor tale altundeva (o practică obişnuită la universităţile de prestigiu).

(6) Am fost primii din UBB (poate şi din ţară) care am angajat lectori univ. pe perioadă determinată. În acest fel universităţile mari din lume îşi testează angajaţi, iar aceştia au ocazia să testeze dacă mediul academic este ceea ce îşi doresc sau nu. Este un ”win-win”! Acum, acest lucru, văzut în ţară ca ciudat la început, este o practică tot mai răspândită în UBB şi în alte universităţi româneşti, după modele universităţilor de tip world-class.

Aceste practici academice moderne ne-au adus în anul 2011 titlul de cel mai bun grup academic din ţară în cadrul Galei Premiilor în Educaţie (vezi AICI).

Sigur că, ştiind paternurile umane de răspuns descrise în modelul arthurian, ne-am pregătit şi pentru reacţii externe şi interne negative. Niciun lucru bun care exprima idealuri majore nu scapă frustrărilor şi trădărilor omeneşti (vezi metaforele Olimpiene, Arthuriene/Camelotul, Creştine etc.), după formule ca „niciun ideal netrădat”, „niciun succes neinvidiat”, „nicio prosperitate nepedepsită” etc. Într-adevăr, din nefericire există mereu unii care aleg şi intră în aceste roluri ingrate, asumându-şi o filosofie atât de bine descrisă în Anti Dacă, a lui Kostas Varnalis.

De-a lungul timpului şi noi am avut „morganele”, „mordreadii” şi „malaganţii” noştri, cu atacurile şi denigrările externe şi interne inevitabile. Am reuşit însă să facem faţă mai bine ca în poveşte! În poveste, aşa cum spuneam că se întâmplă cu marile idealuri, Camelotul a căzut în urma trădărilor şi invidiilor omeneşti, regele Arthur retrângându-se în Avalon, un loc magic, plin de mister, de unde, lăsând speranţă oamenilor, poate cândva se va reîntoarce să creeze un nou Camelot. Acestă speranţă se simte mai ales în momente grele, nu doar în cazul celor care s-au regăsit în Camelot ci, paradoxal, chiar în cazul unora din cei care au trădat, invidiat şi urât Camelotul, realizând ulterior greşelile făcute!

Şcoala noastră a făcut faţă mai bine deoarece partea academică sănătoasă este încă puternică şi, mai important, devine tot mai puternică (încă nu este momentul să ajungem la sfârşitul poveştii…!). Într-adevăr, evaluările informale recente (ex. 2014) – evaluări pe care noi le facem destul de des ca practică instituţională de dezvoltare/optimizare – au arătat că, păstrând metafora şi proporţiile, majoritatea membrilor Şcolii sunt încă „Cavaleri ai Mesei Rotunde”, fără ca asta să însemne că nu putem avea sugestii normale de îmbunătăţire/dezvoltare (chiar eu simt mereu nevoia de inovaţii care să ne ducă înainte). De asemenea, au rămas „Cavaleri ai Mesei Rotunde” cei mai mulţi dintre foştii angajaţi care se regăsesc acum la universităţi din ţară şi/sau străinătate şi au devenit „Cavaleri ai Mesei Rotunde” toţi colaboratorii din străinătate care lucrează în echipe de cercetare cu noi. Aşadar, deşi construcţia este grea, am pierdut foarte puţini colegi pe drum. Când spun că i-am pierdut nu mă refer la cei care au plecat pur şi simplu în alte unităţi academice; acestă fluctuaţie este una normală şi un semn de excelenţă într-un departament performant, iar cei mai mulţi din aceştia au plecat la mai bine, adesea în străinătate, cu recomandarea noastră, purtând cu ei valorile învăţate aici. Mă refer la unii, e drept, foarte puţini, care într-un fel s-au întors împotriva valorilor, standardelor şi regulilor/ care i-au adus în mediul academic şi care ne-au dus pe noi la succes, adesea atunci când nu se mai regăseau în aceste valori/standarde/reguli, unii considerându-le, ca în poveste, chiar tiranice (sic!). Chiar îmi pare rău şi de aceştia, deoarece eu evaluez răspunsurile oamenilor, nu pe omul care generează răspunsurile, om pe care, ca supervizor în psihoterapie cognitiv-comportamentală, am învăţat să-l accept necondiţionat ca persoană, fără însă să-i accept şi comportamentele distructive!

V. Concluzii

Închei spunând că simt că ceea ce am adus noi nou în mediul academic românesc prinde rădăcini dincolo de noi şi contribuim astfel, alături de alţii (colegi şi instituţii din ţară), la o modernizare a mediului academic românesc (pentru detalii privind realizările Şcolii vezi AICI). Le sunt recunoscător colegilor mei care au apărat şi apără valorile cu care am pornit la drum şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat împreună până acum! Răspunsul meu la unele blocaje, reacţii denigratoare şi atacuri care au fost, sunt şi/sau vor veni este simplu, ghidat de Dacă, a lui Rudyard Kipling, urmând ferm metafora arthuriană: „…If that battle must come, I will fight it!…” („…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”) sau, mai latin conceptualizat, Per Aspera Ad Astra!

 

Scurt eseu despre Onoare şi Curaj

Am fost întrebat adesea de cititori ce anume înţeleg exact prin valori precum Onoare, Tradiţie şi Excelenţă şi prin mijloacele de implementare a lor, respectiv Curaj, Bun-simţ şi Raţionalitate/Gândire critică. M-am gândit că o clarificare a acestui lucru ar putea nu doar să răspundă acestor cititori, ci să aibă o anvergură mai mare, pentru publicul larg. Încep aşadar analiza cu valoarea Onoare şi cu mijlocul asociat ei, Curaj, celelalte valori şi mijloace de implementare a lor urmând să fie abordate în articolele viitoare.

Ce este Onoarea?

Onoarea are sensuri şi semnificaţii multiple. Ea a fost analizată mai ales în filosofie şi teologie, dar implicaţiile ei pragmatice au fost studiate experimental în psihologie. Definiţia de lucru, după care mă voi ghida, este aceea care ne spune că Onoarea înseamnă să ai o grila explicită de valori pe care să o implementezi constant în ceea ce faci, iar atunci când nu o implementezi, din motive diverse, inclusiv independente de tine, să fii dispus să-ţi asumi comportamente corective şi responsabilitatea eşecului (responsabilitate operaţionalizabilă comportamental).  În contextul moralei (care se referă la valori – ce trebuie făcut) şi al eticii (care se ocupă de studiul sistematic al valorilor), Onoarea apare ca un profil valoric/cod de valori care ne ghidează comportamentul într-un mediul social. Aşadar, esenţa Onoarei sunt valorile şi implementarea lor. Simplu spus, valorile reprezintă generalizări ale valenţelor la nivel social, valenţele definind la rândul lor capacitatea unor lucruri/fenomene de a ne satisface nevoile. Aşa cum ne ştim numele, înălţimea etc., ar trebui să ştim explicit care sunt cele 2-3 valori cardinale pe care le avem (eventual încă câteva principale şi secundare). Această conştientizare a profilului valoric ne ajută să-l implementăm în viaţa de zi cu zi. Asta nu înseamnă că nu există oameni cu Onoare care nu-şi conştientizează însă valorile. Există, dar valorile lor sunt implicite, adesea asimilate printr-o educaţie/creştere într-un mediu în care guvernează bunul simţ; aceşti oameni au Onoare, pot funcţiona ca modele implicite pentru alţii, dar nu îşi realizează maximal trăirea subiectivă pozitivă şi rolul de modele sociale, prin asumarea şi promovarea explicită a unor valori.

Sigur, valorile care constituie fundamentul Onoarei trebuie să aibă anumite caracteristici, astfel încât Onoarea să fie una sănătoasă şi constructivă. Iată cele mai importante caracteristici de acest tip:

• Valorile trebuie să corespundă unui model cultural-ideal şi/sau să nu vină în opoziţie cu valorile umane generale. Dacă nu corespund unui model cultural-ideal (vezi detalieri aici) şi au consecinţe negative pentru individ şi/sau societate, probabil că se înscriu în ceea ce numit tulburări psihice, de tipul psihopatiei sau sociopatiei; sunt valori nesănătoase!

 • Valorile trebuie să fie flexibile. Altfel spus, valorile, deşi prescriptive, trebuie formulate preferenţial, nu în termeni rigizi şi absolutişti (vezi articolul anterior despre raţionalitate aici).

• Valoare formulată raţional (preferenţial): „Vreau să fiu un bun creştin şi fac tot ce depinde de mine omeneşte în acest sens; în consecinţă, încerc să-mi iubesc aproapele, iar dacă greşesc cer iertare şi încerc să mă corectez.”

 • Valoare formulată iraţional (absolutist): „Trebuie sa fiu un bun creştin şi în consecinţă trebuie cu necesitate să-mi iubesc aproapele; nu pot accepta şi tolera să greşesc, iar dacă greşesc este groaznic/catastrofal, de neacceptat, iar eu sunt damnabil.”

Dacă valorile nu sunt formulate preferenţial ajungem la fundamentalism.

• Profilul valoric pe care îl asumăm trebuie să ne asigure capacitatea să acceptăm şi să înţelegem valorile (sănătoase) altora, chiar atunci cand ele sunt în opoziţie cu ale noastre. Altfel spus, asumarea personală a unor valori nu trebuie să ducă la încălcarea valorilor sănătoase ale altora. Libertatea ta de a avea valori (sănătoase) care nu îmi plac este condiţia libertăţii mele de a avea valorile proprii! Dacă nu există acest lucru ajungem la intoleranţă.

Onoarea trebuie să fie însoţită de Curaj. Într-adevăr, nu este uşor să-ţi exprimi valorile atunci când în jurul tău sunt oameni care nu le înţeleg, care te descurajează, te judecă, sau te atacă. În astfel de situaţii eşti mereu tentat să renunţi şi să te adaptezi contextului. Sigur, cineva ar putea spune: dacă valorile corespund unui model cultural-ideal, de ce s-ar opune cineva (sau societatea) la ele? Ei bine, modelul cultural-ideal este multidimensional, cu valori care se pot opune unele altora. Apoi, oamenii şi grupurile diferite de oameni şi asumă valori diferite din repertoriul divers oferit de modelul cultural-ideal. Aşadar, este posibil ca valori care corespund unui model cultural-ideal să nu fie apreciate într-un context anume. Curajul este însă mecanismul care permite valorilor să se exprime comportamental, chiar atunci când contextul nu le favorizează; altfel Onoarea rămâne o vorbă frumoasă! Concluzionând, dacă Onoarea este scopul, Curajul este mijlocul de atingere a scopului.

De ce este importantă Onoarea?

Individual vorbind, Onoarea este fundamentul Demnităţii, care, în formularea kantiană, îţi asigură autonomia şi independenţa ca fiinţă umană. Îţi eşti răspunzător doar ţie şi valorilor (sănătoase) pe care le ai. De asemenea, profilul valoric este fundamentul pentru ceea ce se numeşte „meanigful life”, adică viaţa cu sens, o componentă cheie a stării de fericire. Social vorbind, Onoarea este mijlocul de promovare a valorilor şi a modelelor cultural-ideale, cele care trag societatea înainte, cele care transformă „o ceată/un grup de homo sapines” într-o civilizaţie umană. Civilizaţia şi progresul societăţii sunt asigurate doar de câţiva oameni care sunt creatori şi asumatori de valori. Ei sunt eroii şi geniile care ne creează paradigmele în care trăim şi pe care, atunci când au şi Onoare, uneori îi ridicăm la rang de sfinţi (ca să folosesc paradigma lui Ţuţea).

Riscurile Onoarei

Paradoxal, deşi sună bine şi mulţi vorbesc despre ea, puţini sunt cei care înţeleg şi apreciază cu adevărat Onoarea. Cei mai mulţi vor avea atitudini negative faţă de un om cu Onoare, atitudini exprimate adesea prin două tipuri de reacţii, în funcţie de nivelul lor de înţelegere:

(1) Unii te vor acuza că eşti rigid, mai ales când implementarea valorilor tale îi afectează negativ, dar justificat, pe ei şi/sau pe tine.

(2) Unii te vor acuza că nu ai coloana vertebrală. Într-adevăr, paradoxal, un profil valoric te poate face să fii astăzi într-o echipă, iar mâine în altă echipă. Schimbarea nu este determinată de oportunism, ci de faptul că eşti cu acea echipă care îţi asumă valorile. Faptul ca ieri erai în echipă cu X, iar astăzi cu Y, nu înseamnă că tu faci compromisuri, ci, pentru un om cu Onoare, înseamnă că X nu mai respectă astăzi valorile în care aţi crezut împreună ieri. Acestea fiind spuse, evident, dacă Onoarea permite o schimbare de acest tip, nu înseamnă că orice schimbare de acest tip exprimă Onoare (uneori schimbarea de acest tip este doar simplu oportunism, prostie, ignoranţă, sau slăbiciune).

Aşadar, calea Onoarei nu este uşoară, de aceea îşi trebuie Curaj pentru a o implementa; implicaţiile pozitive pe termen mediu şi lung sunt însă evidente atât pentru individ cât şi pentru societate. Să avem aşadar Curaj în a o implementa!

Pastilă psihologică pentru dezvoltarea Onoarei

• Stabileşte-ţi 2-3 valori cardinale care te definesc şi în cadrul cărora doreşti să-ţi trăieşti viaţa; poţi să-ţi nuanţezi profilul valoric cu valori principale şi secundare, dar cele cardinale sunt cheie!

• Înţelege-le bine şi aminteşte-ţi de ele (valorile cardinale) ca de propriul nume

• Asumă-le şi implementează-le în tot ceea ce faci  (valorile cardinale); lasă-le să-ţi coloreze viaţa cotidiană

• Chiar dacă beneficiul pe termen scurt al valorilor asumate nu pare clar uneori, pe termen mediul şi lung vei fi protejat de ele; aşadar, implementează-le chiar dacă doare, cu Curaj!

Cum să fim fericiţi. Un scurt ghid de bune practici!

10 noiembrie 2010 50 comentarii

Motto: Epictet „Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm

M-am gândit în acest vremuri tulburi să scriu un articol mai altfel, care să meargă direct la cei în nevoie, iar pentru ceilalţi, care nu au neapărat nevoie de acest Ghid, să fie un exemplu de cum se aplică astăzi psihologia ştiinţifică la viaţa cotidiană!

Aşadar, cum să fim fericiţi? Fericirea este un lucru bun şi simplu de atins în viaţă, prin interpretarea adecvată a evenimentelor pe care le trăim. Haideţi să vedem cum putem ajunge să experienţiem/să trăim această stare cât mai des de acum înainte (chiar în situaţii de criză economică!).

I. Ce este fericirea?

Fericirea a primit de-a lungul evoluţiei omenirii înţelesuri diferite. Fără a intra în detalii, menţionez doar că în filosofiile şi culturile occidentale au apărut următoarele înţelesuri (vezi pentru detalii vezi McMahon, 2006): (1) fericirea ca expresie a norocului (homerică) şi/sau a virtuţii în diversele ei forme (Grecia clasică, cu accent pe abordările epicurienilor şi stoicilor, dar şi ale lui Socrate, Platon, Aristotel etc.) – în Antichitate; (2) fericirea în asociere cu paradisul – în Evul Mediu; (3) fericirea prin activităţile care îţi produc plăcere – în Epoca Modernă. În perioada postmodernă, înţelegerea fericirii s-a diversificat în prea multe abordări pentru a le discuta aici. Conform  filosofiilor şi culturilor estice, fericirea poate fi atinsă în această viaţă, prin virtute, în diversele ei forme, dar va fi desăvârşită în etapele următoare ale vieţii (ex. Nirvana).

În perioada contemporană, mai ales în psihologie, fericirea a primit un înţeles pragmatic şi a început să fie studiată ştiinţific (prin studii riguroase de psihologie experimentală, clinică şi pozitivă). Astfel, fericirea este definită ca o trăire emoţională pozitivă faţă de propria viaţă. Evident, când vorbeşti de propria viaţă te referi la trecut, prezent şi viitor. Aşadar, pentru a fi fericit, trebuie să fii (1) mulţumit de trecut, (2) (cât mai) bucuros în prezent şi (3) optimist faţă de viitor.

II. De ce este importantă fericirea?

Din punct de vedere evoluţionist fericirea nu este un scop. Ea devine însă un mijloc în atingerea scopului. Fericirea favorizează acele comportamente (adaptative) şi structuri mintale (ex. funcţii executive, stil de gândire) care au funcţie evolutivă. În plus, fericirea poate creşte speranţa de viaţă cu aproximativ 10 ani (susţinând stări de sănătate fizică şi psihologică). O scurtă precizare aici: fumatul reduce speranţa de viaţă cu aproximativ 3 până la 10 ani (depinde de vârstă şi sex); aşadar, aviz fumătorilor: dacă fumaţi, încercaţi măcar să fiţi fericiţi! Există discuţii în literatură dacă nu cumva performanţa unui guvernări ar trebui să fie exprimată nu în produsul intern brut, ci în nivelul de fericire al poporului guvernat (mai ales că avem instrumente cu calităţi psihometrice riguroase ca să măsurăm nivelul de fericire); o singură ţară face asta oficial la nivel internaţional, şi anume Bhutan.

III. Cum este generată fericirea? (Scurtă incursiune în teoriile fericirii)

Cauzele fericirii – susţinute de multe cercetări din literatura de specialitate – sunt complexe. Într-o scurtă sumarizare ele pot si sintetizate astfel (pentru detalii vezi aici şi Lyubomirsky, 2008):

(1) Factorii genetici – aproximativ 50%

(2) Circumstanţele de viaţă (ceea ce ţi se întâmplă) – aproximativ 10%

(3) Factori psihosociali – aproximativ 40%:

  • Sănătatea şi un stil de viaţă sănătos
  • Reţelele sociale:
    • Lipsa reţelelor sociale (ex. familie, prieteni) poate fi compensată de un venit anual de aproximativ 50000 USD (date obţinute pe polulaţia americană)
    • Căsătoria creşte speranţa de viaţă cu aproximativ 7 ani la bărbaţi şi cu aproximativ 4 ani la femei
  • Religia/Cultura (care îţi dau sens şi semnificaţie)
  • Banii:
    • Banii sunt importanţi până la un nivel mediu-superior; după acest nivel mai mulţi bani nu aduc mai multă fericire, dar pot aduce mai multe necazuri (ex. vecinul are o maşină mai nouă decât a ta care are deja doi ani…)

Înţelegând aceste cercetări, ideile simţului comun că fericirea ar fi asociată mai ales cu evenimentele de viaţă, banii/venitul, clima, vârsta, etc. sunt, aşa cum se întâmplă adesea cu cunoaşterea generată de simţul comun, false; simţul comun este bun în a genera morală, nu cunoaştere.

Psihologul american Martin Seligman arată – pe baza studiilor de specialitate – că fericirea are trei componente („fericiri”) diferite (Seligman, 2006):

(1)   Fericirea produsă de ceea ce faci (ex. faci sport, gândeşti, ieşi cu prietenii etc.) – Viaţă Plăcută („Pleasant Life”)

(2)   Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor personale care exprimă punctele tari pe care le avem ca indivizi (ex. realizarea unui proiect dacă eşti un om de ştiinţă etc.) – Viaţă Bună („Good Life”)

(3)   Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor transpersonale (ex. norme şi valori asumate de noi şi comunitate) – Viaţă cu Sens („Meaningful Life”)

Toate cele trei componente sunt importante pentru o viaţă fericită, dar cea mai stabilă şi puternică este Viaţa cu Sens!

IV. Un Scurt Ghid pentru Fericire

Aşa cum spuneam mai sus, fericirea este o trăire emoţională pozitivă faţă de propria viaţă: (1) trebuie să fii mulţumit de trecut, (2) (cât mai) bucuros în prezent şi (3) optimist faţă de viitor. Sintetizând discuţiile de mai sus, să vedem în continuare cum putem deveni fericiţi şi, astfel, trăi probabil cu 10 ani în plus (sic!).

IV.A. Cum poţi să fii mulţumit de trecut?

            Dacă trecutul tău este ceva de care eşti mulţumit deja, lucrurile sunt în ordine. Dacă trecutul nu te mulţumeşte, trebuie să faci nişte schimbări.Evident, trecutul este greu de schimbat (sic!). Sunt însă patru lucruri pe care le poţi face pentru a ajunge să-l accepţi şi să fii mulţumit de el (vezi pentru detalii www.thefourthings.org/ şi Byock, 2004):

(a) Iartă-ipe cei care ţi-au greşit; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IERT!

(b) Recunoaşte greşelile pe care le-ai făcut; dacă se poate, cere-ţi iertare de la persoanele cărora le-ai greşit. S-ar putea ca unele să nu te ierte, dar vei rămâne împăcat că ai făcut tot ce depinde de tine în acest sens. Cuvântul/gândul cheie este: IARTĂ-MĂ!

(c) Fii recunoscător celor care te-au ajutat; dacă se poate, multumeşte-le. Cuvântul/gândul cheie este: MULŢUMESC!

(d) Iubeşte-i pe cei care contează; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IUBESC! 

IV.B. Cum poţi să fii bucuros în prezent?

(1)   Trebuie să faci lucruri care îţi produc plăcere („pleasant life”). Mulţi oameni, dacă sunt întrebaţi, nu sunt capabili să menţioneze imediat zece activităţi care le produc plăcere. Unii pot face lista, dar numai după un timp de gândire. Foarte mulţi, deşi pot genera lista, nu implementează aceste activităţi. Aşadar, sumarizând, puţini oameni sunt conştienţi de activităţile care le produc plăcere (aşa cum ştim cum ne cheamă, ce înălţime avem etc.) şi le implementează sistematic în viaţa de zi cu zi.

(2)   Trebuie să-ţi formulezi dorinţe realiste, care corespund punctelor tari pe care le ai ca individ, în termeni raţionali („good life”). Altfel spus, o dorinţă se formulează în termeni „preferenţiali” nu în termeni „absolutişti/rigizi” (de „trebuie cu necesitate”). Semnificaţiile iraţionale sunt exprimate de: (1) Eu trebuie să…; (2) Ceilalţi trebuie să…; (3) Viaţa trebuie să… Semnificaţiile raţionale sunt exprimate de: (1) Eu prefer să…; (2) Aş prefera ca ceilalţi să…; (3) Ar fi bine ca viaţa să… (pentru detalii vezi la http://www.albertellis.org).

Exemple:

Cu referire la propria persoană:

(a)   „Trebuie cu necesitate să reuşesc în această sarcină şi nu pot concepe şi accepta altceva.” (iraţional)

(b)   „Mi-ar plăcea teribil de mult să reuşesc în această sarcină şi fac tot ce depinde de mine (omeneşte) în acest sens, dar accept faptul că uneori, indiferent ce fac eu, lucrurile nu se întâmplă aşa cum îmi doresc.” (raţional)

Cu referire la ceilalţi:

(a)    „Ceilalţi trebuie (cu necesitate) să mă aprecieze şi nu pot concepe şi accepta altceva.” (iraţional)

(b)   „Mi-ar plăcea teribil de mult ca ceilalţi să mă aprecieze şi fac tot ce depinde de mine (omeneşte) în acest sens, dar accept faptul că uneori, indiferent ce fac eu, lucrurile nu se întâmplă aşa cum îmi doresc.” (raţional)

Cu referire la viaţă:

(a)    „Viaţa trebuie (cu necesitate) să fie uşoară (dreaptă/frumoasă) şi nu o pot concepe şi accepta altfel.” (iraţional)

(b)   „Mi-ar plăcea teribil de mult ca viaţa să fie uşoară (dreaptă/frumoasă) şi fac tot ce depinde de mine (omeneşte) în acest sens, dar accept faptul că uneori, indiferent ce fac eu, lucrurile nu se întâmplă aşa cum îmi doresc.” (raţional)

Dorinţele formulate raţional pot fi: (a) cât mai multe şi mai diverse – stil care potriveşte cultura modernă/occidentală sau (b) prudente – îţi doreşti doar ceea ce ştii că poţi obţine sau (c) minimale – îţi doreşti doar ceea ce ai deja. Într-o variantă budistă, poţi renunţa la dorinţe, dar atunci nu vei fi fericit în sensul descris aici, ci poate, vorbind în termeni budişti, „eliberat/iluminat” (sic!).

(3)   Trebuie să ai o grilă de valori explicite care să susţină dezvoltarea unor relaţii transcendente (ex. Dumnezeu, umanitate, fiinţe superioare, univers). Mulţi oameni, dacă sunt întrebaţi, nu sunt capabili să menţioneze imediat valorile cardinale şi centrale pe care le au în viaţă. Unii pot face o listă cu ele, dar numai după un timp de gândire. Foarte mulţi, deşi pot genera lista de valori, nu implementează aceste valori în viaţa de zi cu zi. Aşadar, puţini oameni au şi/sau sunt conştienţi de valori care să le marcheze viaţă (aşa cum ştim cum ne cheamă, ce înălţime avem etc.) şi le implementează sistematic în cotidian.  

IV.C. Cum poţi să fii optimist cu privire la viitor?

Ce este optimismul? Optimismul derivă din latinescul „optimum” care înseamnă „cel mai bun”. Aşadar, optimismul este un stil cognitiv care te determină ca în orice situaţie să vezi şi/sau să aştepţi/să prezici cel mai bun rezultat. În contrapondere, pesimismul derivă din latinescul „pessimus” care înseamnă “cel mai rău”. Aşadar, pesimismul este un stil cognitiv care te determină ca în orice situaţie să vezi şi/sau să aştepţi/să prezici cel mai rău rezultat. În ciuda înţelesurilor etimologice, studiile de specialitate arată că optimismul şi pesimismul nu sunt concepte bipolare: optimism crescut nu înseamnă pesimism scăzut sau invers. Cineva care nu este optimist poate să fie realist (din latinescul „realis” adică „real”) sau dezinteresat de a face predicţii/a aştepta ceva. Nu orice formă de optimism este însă bună. Trebuie să avem un „optimism realist”. Pesimismul susţine stări emoţionale negative (ex. tristeţe), făcându-ne să pierdem oportunităţi. Optimismul susţine stări emoţionale pozitive, dar ne poate reduce capacităţile de a identifica pericole şi vulnerabilităţi. Realismul, în sensul său profund, este greu de atins dată fiind complexitatea lumii în care trăim, raportată la limitele minţii umane. Putem miza însă pe un „optimism realist”, adică un optimism dublat şi controlat de gândire raţională (care are suport logic, empiric şi/sau pragmatic). Aşadar, cum poţi să fii optimist? (1) Fixează-ţi scopuri pro-sociale, care corespund unui ideal cultural din mediul din care faci parte, iar apoi (2) elaborează planuri pentru atingerea lor şi (3) încearcă să le implementezi, urmând aceste planuri şi aşteptându-te să obţii rezultatele dorite.

V. Ghidul pentru Fericire în Reţete, Pastile şi Exerciţii

Unii oamenii au nevoie de o descriere implementaţională a Ghidului prezentat mai sus, pentru a-l înţelege bine şi a beneficia de pe urma lui. Iată aşadar o astfel de formă a Ghidului descris mai sus.

1. Reţeta Ştiinţifică a Fericirii

  • A face frecvent comportamente care ne produc plăcere („pleasant life”), dar care nu au costuri majore pe termen mediu şi lung (lista lor variază de la un individ la altul). Iată câteva exemple (dar fiecare om trebuie să-şi stabilească lista proprie):
    • A face sport, a bea moderat, a ieşi cu prietenii etc. (adaptative)
    • A consuma droguri, a face sex neprotejat etc. (dezadaptative-de evitat)
  • A avea dorinţele personale şi transpersonale:
    • Corect orientate
      • Dorinţele personale orientate asupra („good life”):
        • Sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos
        • Dezvoltării unor relaţii interumane satisfăcătoare
        • Implicării active în diverse proiecte profesionale şi/sau de viaţă care exprimă punctele tari pe care le ai ca persoană
      • Dorinţele transpersonale orientate asupra („meaningful life”):
        • Dezvoltării unor relaţii transcendente (ex. Dumnezeu, fiinţe superioare, umanitate, univers)
        • Asumării unei grile de valori explicite şi ierarhizate, active. Lista acestora variază de la un individ la altul. Iată câteva exemple:
          • 1-2 cardinale (ex. excelenţă, cunoaştere)
          • 2-4 centrale (ex. altruism, onoare, corectitudine, inteligenţă)
          • 4-6 principale (ex. tradiţie, respect pentru valoare, familie, umor, distracţie)
          • >6 secundare (ex. protecţia mediului etc.)
    • Corect formulate
      • Preferenţial, acceptând raţional că s-ar putea să nu se îndeplinească mereu

2. Pastila Psihologică a Fericirii

  1. Fă ceea ce îţi place, dar care nu-ţi face rău!
  2. Fii implicat în proiecte personale!
  3. Construieşte-ţi o reţea socială minimală!
  4. Construieşte-ţi sens şi semnificaţie prin asumarea unor valori şi a unor relaţii transpersonale!
  5. Schimbă ceea ce nu îţi place!
  6. Acceptă ceea ce nu poţi schimba!
  7. Fă diferenţa între 5 şi 6!

3. Exerciţii pentru Fericire

  • Elaboraţi o listă de 10 comportamente care vă produc plăcere şi pe care le veţi face în următoarea lună
  • Stabiliţi-vă ca scopuri personale:
    • Îmbunătăţirea sănătăţii – ce veţi face?
    • Întărirea/dezvoltarea unor reţele sociale (inclusiv interacţiuni mai frecvente în familie) – ce veţi face?
    • Implementarea unor proiecte realiste (care pot aduce şi venituri) – ce veţi face?
  • Stabiliţi-vă scopuri transpersonale şi o grilă de valori:
    • Dezvoltaţi sens şi semnificaţie prin religie şi/sau cultură – ce veţi face?
    • Precizaţi-vă grila de valori şi să o ştiţi precum propriul nume

VI. Referinţe şi conexiuni

Teme asociate în acest blog:

 Referinţe selective:

  • Referinţe:

Byock, I. (2004). The four things that matter most. A book about living. New York: Atria Books.

Ellis, A. (1994) Reason and Emotion in Psychotherapy: Comprehensive Method of Treating Human Disturbances : Revised and Updated. New York, NY: Citadel Press.

Lyubomirsky, S. (2008). The how of happiness. A New Approach to Getting the Life You Want. New York: Penguine Books.

McMahon, D. (2006). Happiness: A history. New York: Grove Press.

Seligman, M.E.P. (2002). Authentic Happiness: Using the New Positive Psychology to Realize Your Potential for Lasting Fulfillment. New York, NY: Free Press.

  • Site-uri:

–        http://www.authentichappiness.org

–        http://www.worlddatabaseofhappiness.eur.nl

–        http://www.albertellis.org; http://www.REBT.org

  • Autori:

–        Albert Ellis şi colaboratorii:

  • A guide to personal happiness
  • A guide to rational living

–        Martin Seligman şi colaboratorii:

  • Authentic happiness

–        Ed Diener şi colaboratorii:

  • Rethinking happiness

Notă. Am utilizat mai des textul scris cu „bold” deoarece articolul este mai lung şi am vrut să punctez idei care sintetizează mesajul. De asemenea, unele concepte apar în articol atât în limba română cât şi în limba engleză (adesea în ghilimele), deoarece ele nu au fost încă adaptate în literatura română de specialitate şi am vrut astfel să las cititorilor libertatea de a le citi şi din surse originale, nu doar prin prisma traducerilor mele.