Arhiva

Archive for the ‘Despre Psihologie’ Category

Despre schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei. Un Ghid practic

28 martie 2020 9 comentarii

Până acum, intervențiile mele publice în legătură cu epidemia COVID19 s-au focalizat dominant pe componenta cognitivă din modificările cognitiv-comportamentale, pentru a înțelege într-un mod deștept, opus psihologiei de simț comun, că nu situațiile practice de viață prin care trecem ne generează reacțiile psihologice (emoționale și comportamentale), ci modul în care noi interpretăm situațiile (vezi aici). Așadar, dacă uneori nu putem controla situațiile practice pe care le întâlnim în viață, răspunsurile noastre psihologice la orice situație pot fi mereu sub controlul nostru.

  • În acest sens, aceia dintre noi care ne raportăm irațional negativ la situația practică de epidemie (și/sau la o eventuală contaminare) – prin (1) gândire rigidă („Nu trebuia să se întâmple”/”Nu pot concepe asta”), (2) catastrofare („Este groaznic că s-a întâmplat”), (3) intoleranță la frustrare („Nu pot suporta”) și (4) evaluări globale („Lumea/ceilalți sunt periculoși”; „Eu sunt slab”) – vom dezvolta răspunsuri psihologice nesănătoase (ex. stări de panică/anxietate, depresie, furie/agresivitate, vinovăție clinică). Aceste răspunsuri sunt nesănătoase deoarece ne afectează calitatea vieții și capacitatea noastră de a face față situației practice (ex. când ești panicat nu mai iei eficient decizii, iar dacă ești depresiv devii submotivat) și, în plus, îi afectează pe cei din jurul nostru (copii/familie).
  • Cei care ne raportăm irațional pozitiv la situația practică de epidemie (ex. prin iluzii pozitive, detașare) vom fi calmi și relaxați, poate chiar cu emoții pozitive, dar aceste răspunsuri psihologice nu sunt sănătoase când trebuie să ne confruntăm cu un pericol sau cu o situație practică de rezolvat, deoarece adesea ne submotivează.
  • Atitudinea adecvată la situația practică de epidemie (și/sau la o eventuală contaminare) este gândirea rațională, prin (1) flexibilitate cognitivă („Îmi doresc să nu se întâmple și fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că unele lucruri nu sunt sub controlul meu”), (2) noncatastrofare (nuanțarea negativului – „Este foarte rău, dar nu catastrofic, nu cel mai mare rău care se poate întâmpla”), (3) toleranță la frustrare („Nu-mi place, dar pot tolera și încerca să ies din situație”) și (4) evaluare nuanțată („Lumea/ceilalți au manifestări periculoase, dar asta nu înseamnă că sunt mereu periculoși”; „Eu am comportamente slabe uneori, dar asta nu mă face un om slab în general”). Această raportare rațională va genera emoții negative sănătoase (ex. îngrijorare, dar nu panică/anxietate; nemulțumire, dar nu furie/agresivitate; tristețe/supărare, dar nu depresie; regret dar nu vinovăție clinică). Aceste răspunsuri sunt sănătoase deoarece ne mobilizează în confruntarea cu situația practică/pericolul și permit apariția unor emoții pozitive asociate altor evenimente din această perioadă, ceea ce duce la o bună calitate a vieții; spre exemplu, în această perioadă, o stare de îngrijorare față de epidemie permite apariția bucuriei legată de ziua de naștere a copilului, dar una de panică/depresie nu!
  • Pentru a învăța raportarea rațională am recomandat Pastilele Psihologice!

Acum este momentul să accentuăm componenta comportamentală din modificările cognitiv-comportamentale. Într-adevăr, este evident că situația prin care trecem, prelungindu-se, ne provoacă rutina comportamentală zilnică, forțându-ne la dezvoltarea unei rutine comportamentale noi. Dar dezvoltarea unei rutine noi nu se face simplu, deoarece veche rutină se activează adesea automat/involuntar și astfel este greu de controlat. De aceea, este important să planificăm eficient o nouă rutină, pe principii psihologice riguroase:

  • Pasul 1: Să gândim/înțelegem bine de ce vechea rutină este un risc și trebuie schimbată (epidemia este un risc pentru toți, mai ales pentru seniori).
    • Aici trebuie să accesăm doar surse de încredere și să evităm Fakenews.
  • Pasul 2: Să facem un orar săptămânal scris (sâmbătă/duminică pentru următoarea săptămână), la un interval de o oră, maximum de două ore. Seniorii pot fi ajutați de familie/apropiați să-și facă orarul; însă în acest proces ei trebuie să fie parteneri, să aibă libertate de decizie și nu să li se prescrie orarul. În general, orarul trebuie să fie bine personalizat și acceptat, pentru a deveni în timp, prin practică, o nouă rutină comportamentală de viață!
Luni Marți Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică
8-10
10-12
12-14
14-16
16-18
18-20
20-22
22-

 

  • Pasul 3: În acest orar trebuie să prindem zilnic, în scris (în logica psihologiei cognitiv-comportamentale/pozitive validată științific):
    • (1) Activitățile de bază (ex. igienă, masă, studiu/serviciu, relaționare interpersonală, joacă/relaxare, somn):
      • Dieta trebuie controlată riguros, pentru a fi sănătoasă și a nu duce la creșterea în greutate sau la alte condiții clinice.
      • Includerea activităților sportive în activitățile de bază este foarte importantă în această perioadă, mai ales în asociere cu dieta, ambele contribuind la un stil de viață sănătos.
    • (2) Cel puțin un comportament, care, dacă îl facem, ne produce plăcere (pleasant life/viață plăcută):
      • vizionarea unui film/citirea unei cărți/sport, etc.
    • (3) Cel puțin un comportament congruent cu aspectele definitorii din personalitatea noastră (good life/viață bună):
      • Dacă suntem sociabili/extravertiți, putem suna pentru suport social apropiații care au nevoie de asta.
    • (4) Cel puțin un comportament congruent cu cele două/trei valori cardinale pe care le-am asumat în viața personală (meaningful life/viață cu sens):
      • Dacă generozitatea este o valoare pentru tine, poți face voluntariat care ajută în această perioadă.
    • (5) Comportamente de socializare (stress antidote/ca un antidot la stres):
      • Izolarea fizică, în lumea digitalizată, nu înseamnă și izolare psihosocială. În acest proces de socializare, deși este bine să planificăm în orar multe activități în comun în cupul/familie, trebuie lăsat însă și spațiu personal/individual.
  • Pasul 4: Este important ca cineva să ne verifice, o data sau de două ori pe zi, că urmăm și implementăm orarul, mai ales în cazul acelora dintre noi care știm că avem avem dificultăți de autodisciplină și/sau de autocontrol. Această monitorizare suportivă este fundamentală mai ales pentru seniorii aflați în izolare și poate să fie făcută de aparținători sau prieteni (ca suport reciproc).
  • Pasul 5: Dacă orarul nu este implementat eficient, analizăm cauzele, le eliminăm și-l refacem până când acesta devine acceptat și implementat. În timp, aceste practici cognitiv-comportamentale vor deveni o nouă rutină sănătoasă de viață, unele lucruri putând fi păstrate apoi și în perioada postcriză!

Dacă implementăm hotărâți modificările cognitiv-comportamentale recomandate aici, nu doar că vom reduce negativul (suferința psihologică și reacțiile disfuncționale la criză), dar vom dezvolta pozitivul, epidemia și problemele asociate (ex. o potențială contaminare, izolarea, etc.) putând deveni astfel nu doar tolerabile, ci și oportunități de dezvoltare personală. Succes tuturor!

P.S. Recomandări suplimentare

  • Aceia dintre voi, care ați avut probleme psihologice și erați în tratament la momentul declanșării crizei, continuați tratamentul după recomandarea terapeutului cu care ați lucrat/cu care lucrați (Ghidul de față poate să fie utilizat complementar).
  • Aceia dintre voi, care ați avut probleme psihologice pe care le-ați rezolvat, dar simțiți că acestea sunt reactivate de criză, intrați în legătură online cu fostul terapeut (Ghidul de față poate să fie utilizat complementar).
  • Aceia dintre voi, care simțiți că dezvoltați probleme psihologice, în ciuda recomandărilor de aici, contactați serviciile de urgență disponibile online (vezi și la Clinica UBB).

STAI ACASĂ! – Despre epidemia cu COVID19 și Sărutul mortal al Generațiilor X, Y, Z și Alpha pentru Generația Baby Boomers și Generația Tăcută!

21 martie 2020 3 comentarii

Un model generațional larg acceptat (Pew Research Center) vorbește despre următoarele categorii:

  • Generația Tăcută (cei născuți între 1928-1945 – astăzi între 75-92 de ani);
  • Generația Baby-Boomers (cei născuți între 1946-1964 – astăzi între 56-74 de ani);
  • Generația X (cei născuți între 1965-1980 – astăzi între 40-55 de ani);
  • Generația Y/Mileniarii (cei născuți între 1981-1996 – astăzi între 24-39 de ani);
  • Generația Z (cei născuți între 1997-2012 – astăzi între 8-23 de ani);
  • Generația Alpha (cei născuți începând cu 2013 până în prezent).

Unele din lucrurile importante pe care le știm până acum despre COVID19 sunt următoarele: (vezi aici https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/events-as-they-happen, aici https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/prepare/transmission.html și aici https://gov.ro/ro/recomandari):

  • Virusul poate afecta oamenii indiferent de vârstă și este extrem de contagios (se propagă relativ ușor);
  • Aproximativ 80% dintre cei care au contractat COVID19/boala dezvoltă simptome ușoare/medii (adesea se pot vindeca acasă), aproximativ 14% au simptome severe și aproximativ 5% dezvoltă simptome grave/critice.
  • Severitatea simptomelor crește cu vârsta și cu pre-existența unor condiții medicale complicate (ex. anumite boli cronice), mortalitatea foarte crescută fiind mai ales în aceste condiții. Într-adevăr, se pare că cei mai tineri/sănătoși duc mai ușor boala decât cei în vârstă și cu condiții medicale complicate. Acest profil este mai atipic față de “gripa clasică”, unde și copiii foarte mici sunt extrem de vulnerabili, având reacții clinice mai severe/critice.

Așadar, este foarte important ca seniorii și cei cu condiții medicale complicate să nu contracteze virusul! De aceea:

  • Izolarea seniorilor/celor cu condiții medicale complexe este fundamentală, nu o joacă. Chiar poate să fie cu adevărat o problemă de viață și de moarte! În primul rând, ei trebuie să fie responsabili și să se (auto)izoleze, iar dacă nu o fac, atunci responsabilitatea revine aparținătorilor și celor care îi iubesc!
  • Tinerii trebuie să evite interacțiunile cu seniorii, deoarece le-ar putea transmite virusul (mai ales că unii tineri care au COVID19 sunt asimptomatici și/sau au simptome foarte ușoare, adesea greu de identificat). Dacă îți pasă și îți iubești părinții și bunicii, nu-i vizita și nu interacționa direct cu ei. Să nu uităm că tinerii sunt „generația digitală” și hai să dovediți creativ/inovativ asta acum, în interacțiunile sociale digitale, nu directe, cu cei în vârstă!
  • Pentru a lupta și mai eficient cu pandemia, majoritatea statelor afectate (inclusiv România) a luat măsuri drastice de distanțare socială și în grupele de vârstă în care boala nu reprezintă pe scară largă un pericol mortal, ca un mijloc agresiv de luptă cu pandemia pe termen scurt/mediu (în logica unui „atac” care poate schimba rapid soarta “războiului”). Aceste măsuri trebuie respectate de fiecare dintre noi! Sigur, la acest moment nu știm cât pot dura aceste măsuri, autoritățile având de găsit pe termen mediu/lung soluții deștepte între distanțare socială și funcționarea economiei/a lumii. Ambele strategii – distanțare socială radicală vs. distanțare socială gradată/imunizare de masă – există în manualele de specialitate, alegerea fiind probabil influențată și de profilul psihocultural al țării, astfel încât implementarea lor să fie cât mai eficientă la nivelul comportamentului individual. Ca observații preliminare, țările care au un nivel mai crescut al concentrării puterii sociale (autoritarism mai crescut) și/sau al evitării incertitudinii (văd incertitudinea ca pericol, nu ca oportunitate) și/sau al colectivismului (grupul domină radical autonomia individului) și/sau al controlului comportamentului prin pedepse tind să impună măsuri mai drastice și generalizate (ex. China, Italia), în timp ce celelalte țări aleg strategii mai gradate/diferențiate (ex. Olanda, UK) (studiu/analiză în derulare).

Am inclus mai jos o serie de recomandări psihologice pentru această perioadă (reunind mai multe recomandări date în ultima săptămână în contexte diferite). Sintetizându-le, nucleul psihologic sănătos (rațional) în aceste vremuri înseamnă gândire flexibilă, lipsa catastrofării și toleranță la frustrare. Spre exemplu, să nu exagerăm cu dificultatea izolării, în condițiile în care starea de urgență a fost impusă doar de o săptămână (ex. cei sănătoși o pot vedea încă prin analogie cu o vacanță mai lungă de Crăciun în sânul familiei!). Dacă însă se va prelungi, atunci da, izolarea poate deveni un stresor și vă sugerez să urmați recomandările psihologice de mai jos (în legătură cu cele menționate acolo, gândirea și implementarea unei noi rutine zilnice care să le cuprindă va fi fundamentală, alături de un stil de viață sănătos, prin sport și mâncare). De asemenea, generațiile tinere au fost mereu tachinate că sunt prea vulnerabile la stresori  (“fulgi de nea”); este timpul să vedem dacă “vulnerabilii” pot deveni eroi toleranți la frustrare, în condițiile în care crizele sunt oportunități pentru astfel de schimbări majore. În fine, așa cum am arătat în monografia dedicată psihologiei românilor, în general, românii nu se caracterizează prin autodisciplină ridicată; hai să vedem dacă putem depăși acum această limită, respectând exact recomandările autorităților, și aici criza putând fi un motivator determinat pentru schimbări psihologice majore la scară socială.

Recomandări psihologice:

(1) Cum să ne raportăm psihologic la pandemie

(2) Izolarea ca factor de dezvoltare personală

(3) Cum să ne raportăm la ceilalți

(4) Pastile psihologice pentru criză (video/online)

https://www.ubbcluj.ro/ro/infoubb/covid19/#1

 

 

 

 

Psihologia/Sfaturi psihologice în lupta împotriva epidemiei de coronavirius (COVID-19)

12 martie 2020 17 comentarii

Omenirea se confruntă astăzi cu o problemă practică majoră, și anume epidemia de coronavirus (COVID-19). Prin modul în care ne raportăm la această problemă practică, putem genera răspunsuri psihologice adaptative/funcționale sau dezadaptative/disfuncționale. Răspunsurile psihologice adaptative ne ajută să confruntăm mai bine problema practică și efectele inerente acesteia. Răspunsurile psihologice dezadaptative complică problema practică și efectele inerente acesteia, generând chiar probleme psihologice adiționale. Așadar, psihologia științifică ne poate ajuta în trei feluri în această situație:

  • (1) Cum să abordăm mai eficient problema practică a epidemiei;
  • (2) Cum să ne raportăm psihologic la problema practică a epidemiei pentru a nu dezvolta răspunsuri dezadaptative (probleme psihologice), ci adaptative;
  • (3) Cum să facem față problemelor psihologice dacă au apărut.

Implementarea adecvată a acestor aspecte poate duce la efecte colective benefice!

(I) Cum să abordăm eficient problema practică a epidemiei

  • În primul rând, trebuie să fim corect informați! De aceea, informațiile trebuie luate doar din surse credibile (autorități ale statului dublate de specialiști și jurnaliști/media credibilă). Spre exemplu, vezi aici: http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/ De asemenea, este bine să coroborăm informațiile naționale cu cele internaționale (spre exemplu, vezi aici: https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019). În această perioadă trebuie să evităm să citim despre epidemie din surse necredibile și/sau să ascultăm astfel de surse. Mintea umană este predispusă la contaminare psihologică și astfel la Fake News! Așadar, să refuzăm contaminarea psihologică, informându-ne despre epidemie doar din sursele credibile și refuzând să ne expundem mintea la surse necredibile și/sau la pseudoștiință (vezi aici despre Contaminarea psihologică și cum să ne ferim de ea).
  • Apoi, trebuie să urmăm exact cerințele autorităților naționale (dublate de specialiști), pe care este bine să le coroborăm cu sursele credibile media și surse credibile internaționale (dacă apar discrepanțe, să solicităm autorităților explicații pentru acestea), iar apoi să le implementăm adecvat în viața noastră. Aceste autorități ne vor spune mai ales ce să facem și ce să nu facem. Iar acestea sunt lucruri fundamentale! Dar aceste lucruri, pentru a fi implementate eficient în comportamentele noastre, trebuie asimilate eficient de mintea umană, iar aici, psihologia, prin intervențiile cognitiv-comportamentale, are rolul principal. De aceea, cred că astfel de autorități trebuie să includă și specialiști psihologi și/sau să colaboreze strâns cu organizațiile majore ale psihologilor (ex. Asociația Psihologilor din România/Colegiul Psihologilor din România).
    • Cum ne raportăm psihologic la sfaturile autorităților/specialiștilor legate de Ce să facem?
      • Sfaturile bune trebuie formulate implementational de fiecare din noi, în funcție de situațiile în care suntem, adică după formula Dacă (timp/context), Atunci (fac asta).
        • Sfat bun: Să mă spăl des pe mâini.
        • Sfat bun implementațional: Dacă este oră fixă, Atunci mă spăl pe mâini. Dacă urmează să mănânc, Atunci mă spăl pe mâini, Dacă am atins obiecte atinse de alții, Atunci mă spăl pe mâini, etc.
    • Cum ne raportăm psihologic la sfaturile autorităților/specialiștilor legate de Ce să nu facem?
      • Conform „metaforei mortului” din psihologie, unui mort poți să-i spui să nu facă lucruri și te va asculta. Unei ființe vii trebuie însă să-i spui și alternativele implementaționale (în formula Dacă/Atunci).
        • Sfat bun: Nu particip la adunări cu peste 100 de oameni.
        • Sfat bun implementațional: Nu particip la adunări cu peste 100 de oameni, așadar, Dacă sunt invitat la adunări cu peste 100 de oameni, Atunci refuz. Dar dacă sunt invitat la adunări cu un număr mic de participanți Atunci pot considera a potențială participare, luându-mi însă măsurile adecvate de igienă.
  • Despre izolare. Sugestiile de izolare date în mod corect de autorități trebuie utilizate creativ și în aceeași logică implementațională. Spre exemplu, izolarea poate să fie un moment în care ne ocupăm de lucruri importante pentru noi, de care până acum nu am avut timp (ex. să vedem un film/să citim o carte), sau în care încercăm lucruri noi (ex. să învățăm o limbă străină/să ne pregătim pentru cursuri clasice oferite în regim online). De asemenea, izolarea fizică nu poate împiedica conectarea psihologică cu ajutorul tehnologie; deci, este momentul să menținem/reîntărim relațiile familiale și sociale (pe care poate le-am ignorat în vârtejul activităților cotidiene înainte de epidemie), relații care apoi contribuie la bunăstarea noastră psihologică. În fine, izolarea nu trebuie văzută excesiv, interacțiunile sociale și viața trebuind să continue cât mai normal posibil în condițiile date, cu o grijă serioasă la indicațiile legate de protejarea față de contaminare (ex. atingeri, distanță, număr de persoane participante, igienă, etc.). În profilul nostru psihologic ca națiune avem tendința să interpretăm incertitudinile ca pericole, nu ca oportunități; de aceea, în acest context aș sugera să fim atenți la pericole, dar să nu ratăm oportunitățile de normalitate și chiar de dezvoltare/progres (exersându-ne responsabil creativitatea).

(II) Cum ne raportăm psihologic la problema practică

  • Raportare cognitivă irațională
    • Nu trebuia să (mi) se întâmple/Nu pot accepta că (mi) se întâmplă. (gândire rigidă/absolutistă/inflexibilă)
    • Este o catastrofă/cel mai rău lucru care se putea întâmpla. (catastrofare)
    • Nu pot tolera/suporta această situație. (intoleranță la frustrare)
    • Viața (epidemia) este nedreaptă. (evaluare globală a vieții/situației) / Oamenii sunt periculoși. (evaluarea globală a celorlalți) / Eu sunt slab/vulnerabil. (autoevaluarea globală)
  • Raportare cognitivă rațională
    • Mi-aș fi dorit să nu se întâmple, dar accept faptul că există și fac tot ce este omenește posibil pentru a-i reduce impactul. (gândire flexibilă)
    • Este foarte rău că se întâmplă asta, dar nu-i o catastrofă. (îngrijorare adaptativă non-catastrofică, prin nuanțarea negativului și recunoașterea pozitivului). Spre exemplu (aceste informații trebuie însă verificate constant, prin raportare la noile date oferite de autorități/specialiști):
      • Deși virusul este foarte contagios, rata de mortalitate nu este una excesivă (chiar în comparație cu alte virusuri din aceeași familie), mai ales în segmentele mai tinere ale populației.
      • Larga majoritate a celor infectați au simptome moderate și se vindecă.
    • Pot tolera situația deși este greu/neplăcut. (toleranță la frustrare)
    • Viața este cum este și o pot influența doar în anumite privințe. (acceptarea activă a situației) / Niciun om nu este total bun sau rău în sine, ci are comportamente mai bune sau mai rele la care ne putem raporta adecvat și diferențiat. (acceptarea necondiționată activă a celorlalți) / Sunt un om cu bune și rele, încercând să maximimez punctele bune. (autoacceptarea necondiționată activă)
    • Despre îngrijorarea sănătoasă. În legătură cu îngrijorarea, care apare în mod natural în astfel de situații, aceasta poate să fie programată pe parcursul zilei. Spre exemplu, una din tehnicile cognitiv-comportamentale este ca dacă ne vin în minte teme de îngrijorare (ex. contaminare, boală, moarte, etc.), să le notăm, dar să le analizăm rațional doar într-un interval prestabilit de noi (ex. 18-18.30), fără a le lăsa să ne macine ziua oricând.

(III). Cum ne raportăm la problema psihologică

  • Problema psihologică derivă din stilul de gândire/cognitiv irational. În acest fel se nasc uneori chiar probleme psihologice clinice de tipul anxietății/panicii, depresiei, furiei/agresivității și/sau vinovăției. Aceste probleme clinice afectează calitatea vieții/bunăstarea psihologică (nu doar a noastră, ci și a persoanele apropiate și copiilor care sunt în jurul nostru) și pot amplifica chiar efectul problemei practice (ex. generează stres, care reduce apoi capacitatea de apărare imunologică a organismului, susțin decizii proaste în/față de problema practică, etc.); în plus, nu permit apariția cu ușurință a unor emoții pozitive amorsate de eventuale evenimente pozitive de viață. În fine, dacă apar pe scară largă, pot genera, prin agregare, efecte colective de panică/agresivitate/depresie.
    • Dacă vă aflați în această situație, atunci încercați să schimbați stilul irațional de gândire în cel rațional.
      • Spre exemplu, repetați, atunci când apar intens problemele psihologice, cognițiile raționale, inițial cu voce tare (aproximativ 30 de secunde), apoi în gând (aproximativ 30 de secunde). Dacă nu au efect după minim 1-2 zile de practică, atunci adresati-vă rapid unui specialist în psihologie clinică/psihoterapie. Pentru simplitate, folosiți pastilele psihologice din link (după David, 2012), pe care le puteți adapta condițiilor specifice în care sunteți (Pastile Psihologice).
  • Răspunsurile psihologice sunt normale/sănătoase, dacă derivă dintr-un stil de gândire/cognitiv rațional. În acest fel se nasc răspunsuri adaptative/funcționale în situația practică problematică, și anume îngrijorare (dar nu anxietate/panică), tristețe (dar nu depresie), nemulțumire (dar nu furie/agresivitate) și părere de rău (dar nu vinovăție). Aceste răspunsuri vă mobilizează pentru a face mai bine față situației practice, iar dacă apar pe scară largă, pot genera, prin agregare, efecte colective adaptative/funcționale/sănătoase; în plus, permit mai ușor apariția unor emoții pozitive amorsate de eventuale evenimente pozitive de viață. Dar, dacă devin prea frecvente și/sau de lungă durată, le puteți ține sub control astfel (dacă nu funcționează, apelați la un specialist în psihologie clinică/consiliere psihologică/psihoterapie):
    • (1) Relaxare/Meditație (dimineața/seara sau când starea psihologică o cere)
      • Relaxare: Controlați-vă pentru a respira uşor şi lent pe nas (3-4 secunde inspiraţia, 4 secunde expiraţia). Respiraţia toracică tinde să genereze hiperventilație, ceea ce duce apoi la o concentraţie mai mare a oxigenului în sânge şi la simptome similare celor din debutul atacurilor de panică. Respirând calm, după modelul de mai sus, minimum 3-5 minute, se generează răspunsul de relaxare.
      • Meditaţia de tip transcendental a fost preluată în SUA şi adaptată pentru a putea fi utilizată fără încărcătura ei mistică şi într-o manieră în care efectele ei să fie clar măsurabile. Meditaţia transcedentală este o tehnică utilă pentru a genera răspunsul de relaxare, răspuns opus stresului. Etapele meditaţiei de tip transcendental sunt (vezi Benson, 1996, apud David, 2012):
        • Pasul 1: Alege un cuvânt sau o propoziţie care are semnificaţie importantă pentru tine (în acest caz ar fi de preferat una optimistă).
        • Pasul 2: Stai liniştit, într-o poziţie confortabilă.
        • Pasul 3: Închide ochii.
        • Pasul 4: Lasă corpul şi musculatura să se relaxeze.
        • Pasul 5: Respiră lent, dar natural, iar în timpul respiraţiei, focalizează-te şi repetă mental formula aleasă în Pasul 1.
        • Pasul 6: Adoptă o atitudine pasivă. Nu te gândi cât de bine o faci sau dacă o să-ţi iasă. Dacă pe parcursul procedurii îţi vin în minte alte gânduri, lasă-le să vină fără a te opune (cum vin, aşa vor pleca), tu focalizându-te în continuare pe formula aleasă.
        • Pasul 7: Continuă acest exerciţiu timp de 5-10 de minute.
        • Pasul 8: La sfârşit, nu te ridica imediat. Stai liniştit, aproximativ un minut, restabilind treptat legătura cu mediul înconjurător. Apoi deschide ochii şi stai aşa încă un minut înainte de a te ridica.
      • Meditație de tip mindfulness a fost la rândul ei preluată în SUA şi adaptată astfel încât să fie utilizată fără încărcătura ei mistică şi într-un mod în care efectele ei să fie clar măsurabile. Meditaţia mindfulness este o tehnică utilă pentru a genera răspunsul de detașare, răspuns opus stresului. Etapele meditaţiei de tip mindfulness sunt (vezi și David, 2012):
        • Pasul 1: Aleg o poziție confortabilă și un context liniștit.
        • Pasul 2: Sunt conştient de corpul meu (inspir). Mă accept așa cum sunt (expir).
        • Pasul 3: Conştientizez gândurile negative (inspir). Accept gândurile negative așa cum sunt (expir).
        • Pasul 4: Accept faptul că ele îmi pot produce o stare psihologică negativă (inspir). Ştiu însă că suferinţa este tolerabilă (expir).
        • Pasul 5: Conştientizez şi gândurile mele pozitive (inspir). Le accept așa cum sunt (expir).
        • Pasul 6: Conştientizez stările pozitive (inspir). Le accept (expir).
        • Pasul 7: Continui acest exerciţiu timp de 5-10 de minute.
        • Pasul 8: La sfârşit, nu mă ridic imediat. Stau liniştit, aproximativ un minut, restabilind treptat legătura cu mediul înconjurător. Apoi deschid ochii şi stau aşa încă un minut înainte de a mă ridica.
    • (2) Activare comportamentală prin activități care (a) vă fac plăcere (ex. sport), (b) corespund valorilor pe care le aveți (ex. activități mai multe în familie) și/sau (c) derivă din calitățile pe care le aveți (ex. sfaturi/ajutor pentru alții), respectând însă constrângerile date de problema practică.

Referințe selective.

  • David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Editura Polirom, Iași.

Alte referințe utile:

Considerații personale despre „Legea psihologului”

9 aprilie 2019 46 comentarii

Există acum o dezbatere importantă privind proiectul de “Lege a psihologului”. Asociația Psihologilor din România (APR – http://www.apsi.ro) s-a exprimat asupra acestui lucru AICI. Ideea principală a APR este că legea este necesară, dar dezbaterea trebuie să fie largă și transparentă!

Sunt însă bombardat de unii colegi pentru un punct de vedere mai detaliat, reprosându-mi-se indirect că adesea unii dintre noi (cu oarecare vizibilitate publică) evităm să fim tranșanți în astfel de situații critice. Eu nu evit, iar cine mă cunoaște știe asta. Nu mă tem de critici să-mi exprim clar poziția și respect pozițiile opuse, chiar dacă nu sunt de acord cu acestea (uneori știu, în logica hegeliană, că sinteza bună rezultă din teză și antiteză). Pur și simplu nu am fost foarte implicat în aceste demersuri și a trebuit să mă documentez pentru a înțelege unele detalii. Iar după documentare, văzând ce se întâmplă, sunt îngrozit și nu, nu vreau să fiu ambiguu deloc.

Așadar, iată, sincer și direct spus, punctul meu de vedere, fără ca acesta să reprezinte cu necesitate punctul de vedere al APR, al universităților (ex. Consorțiul Universitaria) sau al unor asociații profesionale (ex. APCCR). Poate că unele idei vin în coliziune cu cele ale altor grupuri, dar și așa poate ajută în discuțiile care au loc.

  1. Cred sincer că este iresponsabil față de psihologi și psihologie să problematizăm dacă masteratul trebuie sau nu să devină o condiție pentru psihologul cu practică independentă. Și dragi colegi, este un lucru ticălos (și/sau prostesc) să legăm rolul masteratului în profesie de interese ascunse ale universităților. Interesele există, dar sunt legitime și explicite! Iată argumentele pentru ceea ce afirm, ca să nu mi se reproșeze în logica ticăloasă de mai sus (deși unii oricum o vor face!) că, fiind implicat în masterate, le apăr partizan, nu rațional. A fi împotriva masteratelor/universităților este ca și cum am spune că medicii nu trebuie formați prin UMFuri+Clinici Universitare și că cine dorește asta exprimă interesul UMFurilor. Așa cum am spus, este ticălos acest discurs, deoarece de fapt reproșul (absurd) către universități urmărește doar să privatizeze profesia/formarea. Este ca și cum am spune că medicii trebuie formați prin ONGuri private, nu prin UMFuri+Clinici Universitare. În acest context, a contra psihologii care sunt și cadre universitare cu psihologii care nu sunt în universități arată în plus ignoranță și manipulare. Este ca și cum ai spune că profesorii de medicină – unii adevărate somități care au introdus tratamente inovative în țară – nu sunt medici, deoarece sunt și profesori universitari. Cum am ajuns la astfel de aberații, la răsturnarea normalității și, mai mult, la tupeul de a le spune public?
  2. Fără doi ani de master, psihologia ajunge în România profesia din domeniul sănătății cu cei mai puțini ani de studii superioare. Acest lucru nu ne permite să pretindem salarizare și/sau tarife comparabile cu cele ale celorlalte profesii relevante din domeniu (ex. medici/asistente/moașe), rămânând periferici. Ajungem astfel să lucrăm la tarife derizorii, toți încercând apoi să devenim cât mai repede formatori pentru a putea trăi pe seama formărilor pe care le impunem celor tineri care intră în profesie, ca într-un joc piramidal periculos. Nu e nimic rău în a fi formator – mai ales aceia dintre noi pe care îi recomandă pregătirea/experiența -, dar e rău că nu facem mai mult pentru a genera o profesie care să atragă resurse din servicii directe către societate.
  3. Fără cei doi ani de master, psihologii certificați în țară nu sunt integrabili în aria internațională (în special în țările vestice), astfel că îi condamnăm la izolare, mai ales pe tinerii care vor dori, ca cetățeni europeni, să practice psihologia oriunde în Uniunea Europeană. EFPA vorbește clar de 3 (licență) + 2 (master) ani, iar în SUA nici nu te poți numi psiholog fără masterat în psihologie (în unele specializări ai nevoie chiar de doctorat); sigur că rămâne de stabilit cât de specific trebuie să fie masteratul, lucru care diferă chiar în spațiul vestic de la o țară la alta, dar nu dacă trebuie masterat de psihologie. Am întâlnit mulți tineri în străinătate, care, neavând masterat în psihologie, în ciuda certificărilor Colegiului Psihologilor din România (CPR), au trebuind să-și continue acolo studiile pentru a putea practica ceea ce noi le-am dat (adesea iluzoriu) în țară. Ne-au bătut obrazul! Să nu ne mai expunem și să nu-i mai expunem la asta!
  4. Aceastea fiind spuse, evident că implementarea acestei viziuni trebuie făcută rațional:

4a. Programele de master trebuie organizate riguros; dincolo de acreditarea academică trebuie și o avizare profesională, care să certifice că programul îndeplinește standardele de calitate profesională, dincolo de cele academice; sunt multe programe de master slabe nu doar profesional, ci și academic. Dar asta nu înseamnă să facem nebunii similare scoaterii formării medicilor din UMFuri și mutarea acesteia în privat, ci să corectăm/controlăm calitatea programelor academice.

4b. Evident că se poate discuta de unde să se aplice efectul masteratului (și cât de specific să fie). Ținând cont de faptul că psihologii nu sunt plătiți în timpul formării (așa cum sunt, spre exemplu, medicii în rezidențiat), eu aș sugera ca masteratul să fie obligatoriu de la nivelul certificării ca specialist, ca până atunci psihologul să poată lucra în baza licenței. Dar asta sau cât de specific trebie să fie masteratul psihologic trebuie decis după un studiu de impact și consultarea comunității (ex. știu că unii colegi cred că masteratul, început sau absolvit, poate condiționa chiar intrarea în profesie, cel puțin în anumite specialități și nu există încă un acord ferm asupra cât de specific să fie masteratul psihologic).

4c. Asociațiile profesionale și practica lor adecvată trebuie valorizată, în special ca parte a formării continue. În domeniile în care practica internațională face asta, asociațiile profesionale trebuie să dubleze formarea prin programe de master (master+asociație profesională). Spre exemplu, în psihoterapie, rolul formator al asociațiilor profesionale în formarea inițială este fundamental (nu poți face formare doar prin masterat, în afara unei școli profesionale dintr-o asociație profesională acreditată).

4d. Pregătirea academică nu trebuie să se substituie pregătirii profesionale. Dacă un universitar dorește să practice psihologia, acesta trebuie să urmeze toate standardele profesiei, fără să invoce titlurile academice ca substitut pentru pregătirea profesională.

  1. Astfel de reglementări trebuie să acționeze prospectiv, nu retroactiv. Altfel spus, acestea ar trebui să se aplice doar celor care intră în facultățile de psihologie/programe de formare în psihoterapie din 2019. Ceilalți trebuie să parcurgă reglementările vechi.

Cred că este momentul să separăm apele, iar cei care doresc să facă în România din formarea psihologului doar un business privat să înțeleagă că este o greșeală și așa ceva este imposibil într-o țară europeană. Mai mult, accentuarea nepermisă a acestui aspect, introduce inegalități între cei care își vor permite financiar și cei care care nu își vor permite financiar formarea în psihologie; așa ceva este inacceptabil într-o profesie cu relevanță publică! Chiar dacă prin absurd și conjuncturi politice așa ceva s-ar întâmpla, ar dura puțin, ca orice nefiresc, iar la reintrarea în normalitate ar fi mulți colegi afectați. Prin funcția cheie/importantă pe care o are în societate, psihologia trebuie să aibă și o componentă „publică”, așa cum este și cazul altor profesii similare (ex. Colegiul Medicilor, etc.), păstrând însă caracterul profesional, nu „funcționăresc”. Dacă am implementa o viziune adecvată (nu pretind că cea descrisă aici de mine este singura posibilă, dar pretind că este după modele internaționale pe care în discurs cam toți le avem ca reper!), atunci cred că reușim: (1) să dăm profesiei prestigiul academic/profesional pe care îl merită (inclusiv în ceea ce privește veniturile psihologilor), (2) să dăm șansa psihologilor români să fie bine integrați în aria internațională (inclusiv să circule și să lucreze în spațiul internațional) și (3) să validăm experiența asociațiilor profesionale meritorii, alături de programele universitare de calitate.

Sfatul meu (pentru cine este interesat de acesta) este să fim echilibrați, să participăm la dezbatere elegant (ca limbaj/atitudine), să ascultăm cu bună credință punctele de vedere, să contribuim doar unde credem că avem ceva de spus prin expertiza pe care o avem și să încercăm prin solidaritate/cooperare să ajungem la concluzia rațională, care exprimă cel mai bine interesele psihologilor în cadrul standardelor profesiei (așa cum este aceasta în lume). Să fim însă atenți și la modul în care sunt spuse unele lucruri; limbajul suburban, lipsa logicii/pseudo-argumentarea și critica/atacurile la persoană nu sugerează să lăsăm profesia în acea zonă și la decizia celor care o reprezintă! Ne-am compromis destul în ultimii 2 ani în societatea românească prin scandalurile publice prin care am trecut ca profesie, iar dacă mai continuăm cu acest stil anarhic, vom pierde orice brumă de credibilitate și respect, lucruri greu de recuperat în societate pentru o profesie după ce sunt afectate! Între concentrarea puterii în instituții profesionale conduse autoritar/dictatorial de puțini (cum au fost și ale noastre) și situația anarhică de acum, în care mi se pare că (prea)mulți gândesc în logica „…eu sunt instituția!”, trebuie să existe o normalitate instituțională, reglementată de norme transparente adoptate democratic și de bunul simț pe care psihologul trebuie nu doar să-l ceară de la alții, în intervențiile profesionale pe care le face, ci să-l aibă cu prisosință!

Categorii:Despre Psihologie Etichete:

Prezentare despre roboți și sănătate la Parlamentul European

16 februarie 2019 2 comentarii

La Parlamentul European va fi organizată o dezbatere despre utilizarea roboților/inteligenței artificiale în domeniul sănătății: Robots in Healthcare: A Solution or a Problem?

Programul detaliat este prezentat mai jos. Eu voi vorbi despre aplicații în domeniul psihologiei/sănătății mintale.

Înțelegerea modului în care roboții/inteligența artificială contribuie la starea noastră de sănătate este fundamentală, într-o lume în care inteligența artificială este într-o dezvoltare explozivă. În acest context, și modulul etic devine vital, pentru o integrare înțeleaptă a inteligenței artificiale în asigurarea sănătății oamenilor.

Parlamentul European este sensibil și încearcă să înțeleagă aceste dezvoltări și prin astfel de demersuri, care ar trebui să fie un model pentru orice conducere a unei națiuni/a unui stat, care dorește o societate avansată bazată pe cunoaștere, în beneficiul calității vieții oamenilor.

 

Evenimentul va fi transmis online aici: http://www.europarl.europa.eu/ep-live/en/other-events/video?event=20190219-1500-SPECIALs

Organised by the Policy Department – Committee on the Environment, Public Health and Food Safety (ENVI)

Tuesday 19 February 2019 from 15:00 to 17:00

European Parliament, Brussels

Chairs Health Working Group: Ms Soledad CABEZÓN RUIZ (member of European Parliament/MEP) and Mr Alojz PETERLE (MEP)

The purpose of this workshop is to inform participants and Members of the ENVI Committee about the current status and potential applications of robotic and artificial intelligence (AI) in healthcare. The first part of the workshop will provide an overview of current uses and potential applications of robotics and AI in healthcare – including clinical practice, non-clinical activities in healthcare establishments and other healthcare activities such as rehabilitation or long-term care. The second part of the workshop will discuss the ethical and legal challenges as well as socio-economic implications of using robots and AI in healthcare.

AGENDA

15:00 – 15:05         Opening and welcome by the co-chair Mr Alojz PETERLE (MEP)

15:05 – 15:15         Statement by Ms Mady DELVAUX-STEHRES (MEP), JURI Vice Chair  Rapporteur of the Report with recommendations to the Commission on Civil Law Rules on Robotics.

 

Panel 1: Practical applications of Artificial Intelligence (AI) and robots in healthcare

15:15 – 15:25         Current use of robots in clinical practice (inside the body, on the body and outside the body) and its perspectives

Prof. Alexandre Mottrie, Onze-Lieve-Vrouw Hospital Morgan Rouprêt, University Hospital Pitié-Salpêtrière

15:25 – 15:35         Robots in general service delivery of healthcare establishments

Dr. Kathrin Cresswell, Chief Scientist Office Chancellor’s Fellow, Director of Innovation, Usher Institute of Population Health Sciences and Informatics at the University of Edinburgh

15:35 – 15:45         Other healthcare related areas of implementation of robot technologies

Prof. Daniel David, Professor of Clinical Psychology and Psychotherapy at the University of Cluj-Napoca

15:45 – 16:00         Questions & Answers

 

Panel 2: Ethical evaluation and responsibilities of AI and robots in healthcare

16:00 – 16:10         Ethical aspects of using robots in healthcare

Prof. Raja Chatila, Professor of Artificial Intelligence, Robotics and Ethics at Pierre and Marie Curie University

16:10 – 16:20         Main challenges (including legal ones) and opportunities of using robots in healthcare

Associate Prof. Robin L Pierce, Associate Professor of the Tilburg Institute for Law, Technology, and Society at the University of Tilburg

16:20 – 16:30         Socio-economic rationale of implementing robot technologies in healthcare

Andrea Renda, Senior Research Fellow and Head of Global Governance, Regulation, Innovation and the Digital Economy at the Centre for European Policy Studies and Digital Innovation Chair in the European Economic Studies Department at the College of Europe

16:35 – 16:50         Questions & Answers

 

Closing Session

16:50 – 17:00         Conclusions and closing by the co-chair Alojz PETERLE (MEP)

 

Noi dezvoltări în psihologia clinică la nivel european – Contribuția Școlii clujene de psihologie clinică și psihoterapie

Simplu spus, psihologia clinică se referă la factorii psihologici implicați în sănătate și boală. Psihologia clinică este cea mai veche specializare aplicativă a psihologiei, cu numărul cel mai mare de practicieni la nivel internațional. De asemenea, psihologia clinică este un domeniu de vârf în ceea ce privește partea academică și de cercetare în psihologie, care atrage cele mai multe resurse de cercetare din psihologie.

Datorită complexității și vechimii domeniului, asociațiile profesionale naționale și internaționale s-au organizat din start (1) în subdomenii ale domeniului clinic (psihoterapie/consiliere-sănătate/life coaching-psihologie pozitivă), (2) în forme ale psihopatologiei (ex. depresie/anxietate/psihoze/tulburări de personalitate, etc.), (3) în psihologia clinică dedicată grupelor de vârstă (copii/adulți/vârsta a treia) și/sau în alte subdomenii definite prin diverse criterii cu relevanță clinică (ex. sănătate mintală). În prezent, asociațiile de referință dedicate specific psihologiei clinice ca domeniu sunt mai mult naționale (ex. Society of Clinical Psychology-American Psychological Association/American Academy of Clinical Psychology/The Association of Clinical Psychologists-UK, etc.), decât internaționale.

Varietatea și specificitatea sunt bune, dar din nevoia de a tine unită paradigma clinică la nivel internațional, recent s-a înființat European Association of Clinical Psychology and Psychological Treatment (EACLIPT)  În curând va apărea și revista asociației, și anume Clinical Psychology in Europe (CPE). EACLIPT are ca fundament paradigmatic abordarea științifică în domeniul clinic, abordare fundamentală, acum când întregul domeniu clinic (inclusiv medicina) este sub asaltul pseudoștiinței.

Școala clujeană de psihologie clinică și psihoterapie are doi membri în boardul editorial al revistei (conf. univ. dr. Ioana Cristea și cu mine). Eu am fost numit și reprezentat național în EACLIPT, poziție din care vă încurajez să vă înscrieți în asociație și să submiteți articole de calitate către revistă.

 

 

 

Categorii:Despre Psihologie Etichete:

Despre psihologia românilor și a europenilor la Parlamentul European

15 septembrie 2018 9 comentarii

Luni, 17 septembrie 2018, voi avea o prezentare despre psihologia românilor la Parlamentul European.

Conferința este în cadrul unei universități de vară, organizată de Unitatea Română de Interpretare a Parlamentului European, în vederea pregătirii preluării președinției rotative a Consiliului European de către România.

Pornind de la monografia dedicată psihologiei românilor (David, D., 2015 – Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom) și de la lucrarea, aflată în pregătire, dedicată psihologiei europenilor (David, D, în pregătire – The psychology of European People, Oxford University Press), voi încerca, în logica științelor cognitive/psihologiei interculturale, să reliefez punctele tari și vulnerabilitățile (alături de modalitățile de corectare a acestora) României din punct de vedere psihocultural, într-o lume globalizată și în contextul multicultural complex în care România va avea președinția rotativă a Consiliului European.

Sper ca discuțiile și concluziile să fie interesante și utile!

Categorii:Despre Psihologie Etichete: