Arhiva

Archive for the ‘Despre Psihologie’ Category

Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni – România de peste hotare și România modernă: un Dialog

Update: Am promis că revin cu un Update după eveniment. Prezentările celor doi colegi de dezbatere au fost foarte interesante! Dr. Ghițulescu a prezentat o „poveste” adevărată a unui personaj din istoria țării, care poate să fie și astăzi o bună matrice pentru cum putem contribui la o Românie modernă. Apoi, accentul pus de Dr. Vianu pe abilități (inteligență) și valorizarea acestora trebuie analizat cu atenție (pentru a ne utiliza cât mai bine potențialul). Românii din diasporă/de pretutindeni, participanți la eveniment, au avut intervenții care au arătat clar dorința de implicare în țară și în modernizarea acesteia, dar într-o manieră pragmatică, dincolo de vorbe (fie acestea și frumoase!). Organizatorii – doamna Pralog și echipa + moderatorul – au manageriat foarte bine evenimentul, atât ca organizare, cât și ca armonizare a oamenilor/punctelor de vedere (uneori destul de diferite, ceea ce a făcut însă întâlnirea autentică!).

Voi participa în 23 mai 2018 la dezbaterea de deschidere a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni, intitulată «Românii de peste hotare și România modernă – un Dialog». Dezbaterea are loc de la ora 17, în Sala Tronului din fostul Palat Regal, acum Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53). Tema este una extrem de relevantă, atât pentru noi, cei din țară, cât și pentru diaspora românească.

Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Dan Cărbunaru, fondatorul CaleaEuropeana.ro, și voi participa alături de Dr. Constanța Ghițulescu (Academia Română) și Dr. Ion Vianu (cunoscutul disident, filosof și scriitor din Elveția). Prezentarea mea este legată mai ales de cum diaspora românească poate contribui eficient la un proiect de țară pentru o Românie cu un profil psihocultural modern (o Românie modernă). Sper să rezulte concluzii interesante și utile în urma dezbaterii (le voi sumariza ca Update la acest anunț).

 

Reclame

Să nu ne temem, dar nici să fim naivi! Despre controlul psihologic al oamenilor prin analiza datelor personale

Scandalul Facebook-Cambridge Analytica a declanșat o situație de teamă față de posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale. S-au activat astfel instituții ale statului (ex. prin comisii de anchetă), organizații guvernamentale și non-guvernamentale, specialiști și nespecialiști, etc. Mișcarea este una globală, internațională, iar în acest demers, pe lângă abordările serioase, s-au născut imediat și cele mai aberante teorii ale conspirației și cele mai caraghioase atitudini/explicații posibile. Mai mult, au apărut peste noapte (pseudo)”experții” în fenomen, oferindu-și (pseudo)”servicii” de protecție! În acest demers s-a putut observa că nu doar simțul comun, ci uneori și instituțiile statutului sunt neinformate și pot deveni caraghioase și vulnerabile. Pericolul este însă acum să trecem dintr-o extremă (în care nu ne prea păsa de fenomen la modul serios/responsabil) în altă extremă (fenomenul devine atât de relevant, încât s-ar putea să nu mai putem avea o atitudine rațională față de el).

Încerc în această scurtă analiză să prezint echilibrat fenomenul, pentru a-i maximiza aspectele pozitive și pentru a-i reduce aspectele negative. Ar fi multe de spus, dar, deocamdată, să începem ușor și vom progresa în înțelegerea fenomenului prin articole viitoare, pas cu pas. De asemenea, sper ca acest demers să ne ajute să discernem adevărul de neadevăr și specialiștii de pseudospecialiști (care încearcă să capitalizeze pe frica oamenilor/instituțiilor).

Am scris anul trecut, în revista Sinteza (Revistă de cultură și gândire strategică), despre “Contaminarea Psihologică: Manipulare și Contaminare Mentală, în contextul pericolului știrilor false (Fake News), și anume ce este și cum să ne apărăm de contaminarea psihologică. Articolul respectiv este o sinteză la zi a ceea ce există în câmpul cunoașterii psihologice la nivel internațional, inclusiv al cercetărilor noastre (care au început încă din 1996!), exprimată într-un limbaj de popularizare, pentru a ajunge și a proteja cât mai mulți oameni, nespecialiști în domeniu. În acest spirit este scris și acest articol. Simplu spus, contaminarea psihologică se referă la faptul că răspunsurile noastre emoționale/cognitive/comportamentale/psihobiologice sunt influențate de informații false/nerelevante. Dacă aceste informații false/nerelevante sunt plasate de alții cu scopul de a ne influența și sunt crezute de noi, atunci vorbim despre manipulare psihologică. Dacă nu sunt crezute de noi, dar, totuși, ne influențează inconștient, atunci vorbim despre contaminare mentală.

Tema abordată aici – controlul psihologic prin analiza datelor personale – este însă mai generală și înglobează partea legată de contaminarea psihologică. Așadar, chiar există posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale? În sens larg, prin date personale înțelegem date cu referire la atributele/răspunsurile subiectului uman.

Tema nu este nouă și, așa cum am spus, noi și alții am abordat fenomenul (ex. contaminarea psihologică în controlul comportamentului uman) încă din anii ’90! Dar acum lucrurile se desfășoară metodologic la altă scară, cu altă anvergură! Adevărul este că acum, în epoca internetului, suntem capabili să culegem și să stocăm un număr uriaș de date (big data) despre atributele/răspunsurile subiecților umani: (1) subiectiv-emoționale (ex. starea emoțională, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize faciale la distanță), (2) cognitive (ex. preferințe, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analiza likeurilor/alegerilor pe care le facem), (3) comportamentale (ex. în ce perioadă a zilei faci cumpărături online, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin înregistrarea automată a accesării siteurilor) și/sau (4) psihobiologice (ex. starea de activare fiziologică, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize pe bază de senzori la distanță). Unele date sunt culese cu acordul nostru conștient, altele fără acordul nostru conștient sau chiar fără acord. Apoi, prin supercomputere ajungem la analiza complexă a acestor date (ex. data mining), adesea folosind și inteligența artificială (ex. machine learning). Să analizăm succint, în continuare, care este impactul unui astfel de demers în controlul psihologic al oamenilor.

  • (1) Putem prezice răspunsurile subiectului uman pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric)? DA! Mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se poate face acest lucru astăzi într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, răspunsul trecut al subiectului uman, mai ales contextualizat, este un predictor foarte bun al aceluiași răspuns în viitor (mai ales în același context). Așadar, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile trecute ale subiectului uman, cu atât le putem prezice mai bine. Mai mult, răspunsurile subiectului uman se află adesea interrelaționate, astfel încât folosind un răspuns, putem prezice un alt răspuns. Din nou, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile subiectului uman, cu atât le putem analiza mai comprehensiv – găsind relații/paternuri între ele -, pentru a face apoi predicții acurate.
  • (2) Putem construi profiluri psihologice pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric), pe care să le utilizăm apoi pentru a prezice răspunsurile subiectului uman sau pentru a-l influența? DA și DA! Din nou, mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se pot face și aceste lucruri într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, pe baza unor indicatori precum date demografice generale (ex. gen/vârstă/profesie), indicatori lingvistici (ex. lungimea textelor scrise, valența cuvintelor folosite), indicatori comportamentali (ex. gradul de accesare a reței sociale, numărul de likeuri), etc. putem elabora profiluri psihologice riguroase (ex. de personalitate, de psihopatologie), individuale și/sau de grup. Spre exemplu, analiza likeurilor tale pe Facebook – efectuată de către un sistem artificial de analiză/învățare – poate duce adesea la o predicție a profilului tău de personalitate mai bună decât cea pe care o pot face cei apropiați ție (ex. colegi/prieteni/familie). Similar, acuratețea predicției prezenței depresiei, în baza unor analize lingvistice (ex. numărul de cuvinte/prezența cuvintelor încărcate emoțional) și comportamentale (ex. momentul când subiectul intră în rețeaua socială și cât stă) din diverse rețele sociale, poate ajunge până la peste 80% din cazuri. Aceste profiluri psihologice pot apoi să fie utilizate astfel:
    • (2a) Pentru a prezice comportamente viitoare. Spre exemplu, deja știm din psihologie la ce să ne așteptăm de la un subiect depresiv sau de la subiect uman cu un profil de personalitate caracterizat de extraversiune mare și conștiinciozitate scăzută.
    • (2b) Pentru manipulare. În acest sens se pot transmite subiectului uman mesaje manipulatorii, informate de profilul psihologic pe care îl are. Spre exemplu, dacă din analiza profilului psihologic al unui subiect țintă rezultă că acesta are frică de schimbare, un fake news poate să-i mobilizeze atitudinea negativă față de o personalitate, dacă în fake news se promovează ideea că acea personalitate promovează/susține tocmai schimbările de care se teme subiectul țintă.

În concluzie, vestea neutră este că în situația actuală a dezvoltării științei psihologice și a informaticii a crescut foarte mult rigoarea în predicția și controlul comportamentului uman. Iar acest lucru se dezvoltă constant, prin acumularea de bigger data și data mining prin machine learning/artificial intelligence! Vestea proastă este că aceste dezvoltări pot să fie utilizate de unii pentru controlul psihologic al oamenilor. Iar acest lucru trebuie să ne ingrijoreze și să ne responsabilizeze pentru a deveni proactivi și înțelepți în magagementul unui astfel de pericol. Nu trebuie însă să ne speriem și să dezvoltăm “paranoia socială”, deoarece o astfel de atitudine duce la exagerări și conflicte și la incapacitatea de a manageria înțelept aceste dezvoltări ale științei, în beneficiul, nu în detrimentul oamenilor. Dacă reacționăm punitiv față de aceste dezvoltări, spre exemplu interzicându-le,  atunci acestea se vor dezvolta pe ascuns, tocmai în zona ”celor răi”, fără să le putem controla. Vestea bună este că aceste dezvoltări, utilizate de specialiști („cei buni”), în condiții stricte de transparență și etică profesională bine definite, pot ajuta oamenii (ex. prin identificarea rapidă și tratamentul adecvat în cazul unor tulburări psihice, uneori încă din faza incipientă/inițială) și civilizația umană (ex. în a înțelege și reduce discrepanțele sociale/regionale excesive). Mai mult, la nivel individual, omul are și mecanismele psihologice de reglare a acestui potențial control psihologic, doar că acestea trebuie activate. Așadar, care este rețeta psihologică de protecție față de un potențial control psihologic prin analiza datelor personale?

  • (1) Fii un cetățean activ și proactiv. În acest sens, este important să-ți stabilești un set valoric (aș sugera inițial maximum trei valori cardinale), care să-ți ghideze viața, cel puțin în domeniile majore (unde vrei să nu fii controlat psihologic). Spre exemplu, o valoare asumată ca „Tradiția”, te poate face să prețuiești seniorii și trecutul și să contribui, alături de alții cu care împărtășești această valoare, la nașterea unor comunități puternice, deschise și generoase dedicate prețuirii trecutului și seniorilor. O valoare ca „Excelența” te poate face să dorești mereu să atingi cele mai ridicate standarde în tot ceea ce faci. În principal, ceva (X) este o valoare, dacă acel ceva (X) este considerat bun/valoros într-o societate (exemplu de valori: familia, armonia, munca, cariera, tradiția, excelența, etc.) M-aș bucura dacă cât mai mulți oameni și-ar stabili acest set valoric și l-ar ști așa cum își știu numele, lăsându-l apoi să le coloreze/influențeze viața. În acest fel, spre exemplu, dacă ai opțiuni clare, ești mai puțin vulnerabil la mesaje trimise pentru a te controla, de cineva care îți cunoaște deja profilul psihologic. Controlul psihologic acționează mai eficient în zonele de incertitudine și indecizie.
    • TEST: Care sunt cele trei valori cardinale care se exprimă în viața ta, în domeniile majore ale vieții tale?
  • (2) Dezvoltă-ți ca abilitate fundamentală gândirea rațională/critică, prin logică și teoria argumentării.
    • TEST: Știi logică și teoria argumentării? Minimal:
      • Știi principiile și operațiile logicii?
      • Știi regulile (inclusiv erorile) majore ale raționamentului inductiv? Dar cele ale raționamentului deductiv?
      • Știi structura generală a argumentării și erorile în argumentare?
      • Înțelegi diferența între un discurs teoretic și unul practic?
      • Înțelegi diferența dintre verificabilitate și falsificabilitate?
      • Ai noțiuni de bază de logică simbolică (ex. înțelegi relația între sens/semnificație)?
  • (3) Selectează și analizează sursa informațiilor, cu relevanța pentru deciziile tale în domenii majore. Așa cum atunci când îți este foame nu mănânci de oriunde/orice (sigur, cu excepția situațiilor triste/nedrepte, în care încă unii oameni sunt forțați de sărăcie să facă asta!), nu accepta să te expui la informație transmisă de orice sursă. Poate că unele informații sunt de tip Fake News și țintesc controlul tău psihologic, pe baza profilului psihologic pe care cineva ți-l știe deja. Dacă hrana nesănătoasă te îmbolnăvește/contaminează fizic, sursele proaste de informații de îmbolnăvesc/contaminează psihologic!
    • TEST: Care sunt trusturile majore și sursele massmedia din care te informezi, mai precis televiziunile, ziarele, sursele online, etc.? Care sunt jurnaliștii tăi de referință? Sunt acestea/aceștia credibile/credibili (quality)?
    • Verifici o informație importantă încrucișat, în cadrul tău de referință credibil, și prin opoziție cu zonele mai puțin credibile?
  • (4) Nu te expune informațiilor relevante pentru tine atunci când ești obosit, stresat sau presat de timp, deoarece nu ai resursele cognitive pentru a analiza adecvat – cât de cât critic – informațiile primite.
    • TEST: Tratezi diferențiat informațiile relevante (ex. îți creezi un mediu fizic și psihologic propice de analiză a informațiilor relevante?) și pe cele nerelevante pentru tine? Crezi că dacă știi că ceva este fals, atunci nu te va influența? (vezi punctul 7, dacă răspunsul la ultima întrebare este DA).
  • (5) Ai grijă la datele personale pe care le oferi în spațiul public. Reglementările europene și acum românești, deși sunt complicate și enervante, încearcă să ne ajute, dar trebuie să ne ajutăm și singuri!
    • TEST: Citești informațiile/contractele online atunci când ți se cere acordul pentru ele sau bifezi că ești de acord, fără să le citești cu atenție?
  • (6) Utilizează Rețeta de prevenție a contaminării psihologice.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?
  • (7) Utilizează Rețeta de decontaminare psihologică, dacă ești deja contaminat psihologic.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?

Despre componenta psihologică în identitatea românească – Simpozionul Internațional Dumitru Stăniloae

UPDATE – Câteva informații post-simpozion pot fi găsite AICI.

În data de 9 mai 2018 voi participa la dezbaterea publică „Există o identitatea românească?„, în cadrul Simpozionului Internațional Dumitru Stăniloae „Local și Universal în Ortodoxia românească. Credință – Unitate – Identitate (Iași). Dezbaterea va fi moderată de Radu Preda  (colegul meu de la UBB și președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc/IICCMER) și vor mai participa doi colegi din Iași (Cătălin Turliuc, Academia România/Iași și Eugen Munteanu, UAIC/Iași).

Am acceptat cu plăcere invitația organizatorilor – dincolo de prietenia și prețuirea pe care le port moderatorului -, din trei motive principale.

  • (1) Componenta psihologică este o componentă fundamentală a oricărei identități naționale. Așadar, atunci când este vorba despre o interogație referitoare la identitatea românească, cu siguranță psihologia are ceva major de spus. În acest sens, am fost invitat atât ca autor al monografiei psihologiei românilor (David, 2015 – Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom), cât și ca președinte al Asociației Psihologilor din România.
  • (2) Perspectiva ortodoxiei este la rândul ei fundamentală în înțelegerea identității românești, ținând cont de istoria și impactul actual al ortodoxiei în cadrul societății românești. Am vorbit în monografie (și în cadrul diverselor conferințe invitate) despre rolul religiei în profilul psihologic al românilor, așa că dezvoltarea acestui aspect în cadrul unei dezbateri pe o temă mai integrativă este absolut necesară și binevenită. Iar Dumitru Stăniloae, cu care poți sau nu să fii de acord în diverse teze pe care le-a asumat/argumentat, a fost un gânditor marcant în acest sens, cu contribuții și impact internațional de referință (de aici interesul meu față de activitatea sa academică).
  • (3) Participanții la dezbatere sunt colegi și profesioniști de marcă, astfel încât, urmând o logică hegeliană, din teze și antiteze poate reușim să ajungem la sinteze superioare/interesante, dincolo de tezele personale (nu știu acum exact cât de apropiate sau de divergente sunt aceste teze cu referire la această temă specifică – deși le-am citit unele din lucrările lor de referință -, urmând însă să le clarificăm în cursul dezbaterii).

Afișul Simpozionului – care poate fi diseminat celor interesați – este disponibil AICI!

Interviu Dilema Veche – Despre Psihologia Românilor

Recent am dat un interviu pentru Dilema Veche, despre psihologia românilor. Îl găsiți AICI.

Mi-a plăcut modul în care a fost gândit interviul, deoarece a scos din volumul mare de informații prezentate în monografia dedicată psihologiei românilor aspecte pe care nu le-am discutat până acum în spațiul public separat.

Sper să-l găsiți interesant și util!

Din nou despre fericire…

21 ianuarie 2018 3 comentarii

Unul dintre cele mai de succes articole de popularizare a psihologiei de pe Blog (Top-10) este cel Despre fericire, scris la sfârșitul anului 2010, adunând până astăzi peste 22000 de cititori (mai precis, până ieri, 22336). A fost unul dintre articolele de popularizare care, alături de cursurile/conferințele/workshopurile mele academice și de publicațiile științifice anterioare pe care le-am avut, a stimulat dezvoltarea psihologiei pozitive în România. Între timp am avut zeci de conferințe științifice și/sau de popularizare pe această temă (în țară & în străinătate), multe emisiuni TV (vezi spre exemplu aici și aici), un număr consistent de publicații științifice în țară & în străinătate (vezi spre exemplu aici), iar în 2017, în sfârșit, a apărut și primul tratat din țară în domeniu (Tratatul de Psihologie Pozitivă).

Recent am fost provocat din nou de jurnalistul clujean Ion Novăcescu de a avea o prezentare/dezbatere cu ultimele noutăți pe această temă de larg interes, la Berăria Culturală, miercuri, 31 ianuarie, de la ora 19 (vezi afișul de mai jos).

Considerându-mă prin mottoul Sapere Aude un „iluminist modern” – eu cred că cunoașterea psihologică trebuie să ajungă la oameni, pentru a le face viața și societatea mai bune -, am acceptat cu plăcere invitația. Așadar, pentru cei interesați de „formula fericirii” și/sau de noile evoluții/dezvoltări în domeniu, vă aștept să fim Fericiți la Berăria Culturală!

Categorii:Despre Psihologie Etichete:

Ghid de Igienă Mintală şi Interacţiune Socială pentru Politicieni (şi pentru alţii interesaţi…)

1 ianuarie 2018 3 comentarii

Motto: „Viaţa noastră este ceea ce gândurile noastre fac din ea.” (Marcus Aurelius) / Omul nu este afectat de lucruri, ci de modul în care interpretează lucrurile.” (Epictetus)

I. Introducere

Ca psiholog (şi preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România/APR – deşi nu vorbesc aici în numele APR), la început de an m-am gândit să propun ceva important şi constructiv, care, dacă ar fi implementat, ne-ar face tuturor nu doar viaţa mai frumoasă, ci şi societatea mai sănătoasă şi prosperă!

Tema este una generoasă, care se adresează tuturor oamenilor, dar m-aş bucura dacă unii politicieni responsabili ar găsi Ghidul propus aici dacă nu interesant, măcar util şi dacă ar fi dispuşi să-l testeze în activitatea lor curentă. Cred sincer că multe probleme de interacţiune socială pe care le vedem şi pe care le criticăm la politicienii noştri nu apar adesea cu rea intenţie, ci din lipsa unei psihoeducaţii în acest sens. Ghidul de faţă îşi propune să ofere o astfel de psihoeducaţie. De ce specific politicienii? Iata în continuare de ce…(şi ca să fiu complet transparent, trebuie să spun că sugestia/cerinţa a venit chiar de la unii fosti/actuali politicieni, din cam tot spectrul politic).

II. Problema/Contextul

Într-o societate modernă şi democratică, factorul politic (partide/politicieni) reprezintă motorul principal, care poate stimula sau bloca evoluţia civilizaţiei în societatea respectivă.

Din păcate, am asistat în ultimii ani în România la o creştere a agresivităţii verbale şi comportamentale între politicienii români – în formula „care pe care” -, anulându-se adesea cooperarea absolut necesară între aceştia şi punându-se astfel la risc până la urmă chiar evoluţia ţării. Oamenii nu mai ştiu să interacţioneze social purtând dezbateri – fie ele şi încinse – într-un cadru logic şi argumentativ, ci au paradigma „ceilalţi” trebuie/sunt damnaţi ca persoane, iar „ai noştrii” sunt buni, orice fac. Asta dincolo de faptul că aceste paternuri negative de interacţiune umană, bine mediatizate, servesc apoi şi ca modele care se generalizează în mai toate sferele societăţii româneşti. Românii ajung astfel să nu mai ştie să dezbată probleme şi să polemizeze elegant, ci transformă totul într-un scandal. În contextul Centenarului – care ar trebuie să unească toate energiile pentru un nou salt civilizaţional al ţării –, acest război între politicieni, care anulează încrederea şi cooperarea, devine cu atât mai grav.

Eu cred că unele cunoştinţe de psihologie pot contribui la o normalizare a arenei politice, mai ales a modului de comunicare şi interacţiune socială între politicieni. Sigur că aceste cunoştinţe sunt importante pentru interacţiunile umane în general, dar, dacă politicenii şi le-ar însuşi, asta ar normaliza arena politică şi ar servi apoi ca model prosocial mai general în societate. Evident că există multe ghiduri de interacţiune socială eficientă, elaborate de specialişti din diverse domenii (ex. comunicare, psihologie socială, sociologie, etc.), iar acestea trebuie studiate. Eu încerc însă aici, dintr-o perspectivă a ştiinţelor cognitive, să ajung la un mecanism psihologic raţional, bazal şi generativ, care fundamentează apoi mecanisme de suprafaţă, exprimate într-o mulţime de reguli de interacţiune socială mai specifice (ex. conversaţie/comunicare/argumentare, etc.). Cine va înţelege şi va aplica acest mecanism psihologic nu va avea nevoie să înveţe sau va învăţa uşor toate regulile specifice, deoarece acestea derivă chiar din mecanismul propus aici. Cine nu-l înţelege ar trebui atunci să facă efortul să înveţe regulile specifice. Adevărul este că nu strică ca astfel de reguli specifice să fie studiate de fapt de toţi, indiferent că îşi însuşesc sau nu mecanismul propus aici prin Pastila Psihologică.

Voi prezenta în cele ce urmează, succint, următoarele aspecte: (1) Fundamente cognitive ale interacţiunilor sociale (III); (2) Pastila Psihologică care implementează mecanismul raţional, bazal şi generativ, ce poate ghida interacţiunea între politicieni (IV); (3) Referinţe bibliografice şi Sugestii pentru aprofundarea temei (V).

III. Fundamente cognitive ale interacţiunilor sociale (după Beck, 1999; David, 2012; Ellis şi Harper, 1975)

În interacţiune cu situaţiile de viaţă, fiinţa umană/persoana generează o serie de răspunsuri subiectiv-emoţionale (ex. „mă simt fericit”), comportamentale (ex. „trec strada pentru a evita o altă persoană”), cognitive (ex. „mă gândesc că celălalt este nesimţit”) şi psihobiologice (ex. „îmi creşte ritmul cardiac/rata respiraţiei”).

Noi observăm la alte persoane şi în cazul nostru aceste răspunsuri specifice. Eroarea logică majoră pe care o facem se numeşte « generalizare excesivă », prin care, pornind de la astfel de răspunsuri specifice, ajungem la evaluări globale ale (esenţei) persoanei (worth), mai ales în termeni de „bun” (prosocial) sau „rău” (antisocial). Spre exemplu, dacă vedem mai multe comportamente etichetabile ca „nesimţite” prin raportare la standardele sociale, ajungem să etichetăm global persoana care face aceste comportamente ca „nesimţită”. Dar concluzia unui raţionament inductiv nu poate să fie generală decât dacă am epuizat toată clasa de răspunsuri analizată. Altfel spus, un număr de comportamente „nesimţite” nu permite automat atribuirea etichetei de „nesimţit” ca o caracterizare generală/esenţială a persoanei, deoarece, în principiu, oricând este posibil ca următorul comportament al persoanei incriminate să nu fie „nesimţit”, ci cu bun-simţ. În plus, fiinţa umană care generează răspunsurile este atât de complexă şi de dinamică, încât a i se atribui etichete prin evaluări globale în logica identităţii este o eroare. Acest lucru nu înseamnă că în cazul fiinţei umane nu putem atribui euristic/pragmatic etichete: (1) când acestea se referă la categorii definite prin atribute clare sau standardizate (ex. statutul social de „politician”; diagnostice clinice; încadrări juridice); (2) când acestea epuizează clasa de răspunsuri/atribute căreia i se adresează şi/sau (3) când acestea nu sunt (foarte) încărcate moral şi ajută organizarea socială; deşi şi în aceste cazuri sunt riscuri (ex. eticheta tinde să menţină sau să capete conţinutul pe care îl descrie, chiar dacă poate nu-l avea initial; eticheta poate implica şi în aceste cazuri generalizare excesivă, etc.) – şi trebuie să facem tot posibilul să le minimizăm -, avantajele aduse organizării sociale pot uneori domina şi astfel se justifică etichetarea. Discuţia critică este aici asupra evaluării globale a esenţei personale relevantă moral, caz în care etichetarea are prea multe consecinţe negative pentru a fi acceptată/încurajată. Această paradigmă  trebuie aplicată şi comportamentelor prosociale, eroarea fiind de acelaşi tip, indiferent că duce la concluzii negative („nesimţit”) sau pozitive („generos”). Într-adevăr, având un astfel de patern irational de gândire, aşa cum la momentul t1/în contextul c1 vei ajunge la concluzia „generos”, la momentul t2/în contextul c2 vei ajunge la concluzia  „nesimţit”. Aşadar, „acceptarea” fiinţei umane aşa cum există aceasta, fără evaluări globale definitive, ci doar contextuale (focalizate pe răspunsurile persoanei), este nu doar un fapt susţinut de majoritatea religiilor lumi (ex. în cele mai multe variante de creştinism este vizat păcatul, nu păcătosul, care are mereu posibilitatea de îndreptare, dacă alege asta), ci unul cu suport ştiinţific. Mai simplu spus, nimeni nu este ca om superior altui om, ci diferenţele, atunci când apar, sunt contextuale şi se referă la răspunsurile noastre (ex. faptul că cineva ştie mai bine legislaţia nu-l face mai important ca om faţă de ceilalţi colegi, ci poate mai bun jurist).

Atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă, care îi blochează dorinţele/interesele legitime şi/sau îi anulează munca/eforturile făcute, un om sănătos nu reacţionează cu emoţii pozitive sau cu stări de calm/relaxare/detaşare. Un om sănătos reacţionează cu emoţii negative! Dar aceste emoţii negative trebuie să fie funcţionale, care să-l ajute să treacă peste obstacole, nu disfuncţionale, care să-l blocheze şi/sau să-i genereze probleme în plus.

Emoţiile negative funcţionale sunt stările de îngrijorare, tristeţe, nemulţumire şi/sau regret/părere de rău. Acestea ne stimulează să confruntăm situaţiile problematice şi să găsim soluţii faţă de ele. Emoţiile negative disfuncţionale sunt anxietatea/panica (în loc de îngrijorare), depresia (în loc de tristeţe), furia/agresivitatea (în loc de nemulţumire) şi vinovăţia (în loc de regret/părere de rău). Acestea ne blochează în procesul de rezolvare (ex. panica/furia), nu ne stimulează să căutăm soluţii (ex. depresia/vinovăţia) şi/sau ne creează probleme suplimentare (ex. agresivitatea). Emoţiile negative disfuncţionale nu sunt emoţii negative funcţionale mai intense; altfel spus, panica nu este îngrijorare mai intensă. Între cele două categorii de emoţii (funcţionale vs. disfuncţionale) există diferenţe calitative, derivând din stiluri cognitive diferite (raţional vs. iraţional), ambele putând fi mai mult sau mai puţin intense. Altfel spus, în general, într-o situaţie negativă de viaţă un om sănătos nu este nici bucuros, nici calm, dar nici nervos, ci poate îngrijorat, nemulţumit, trist şi/sau cu regrete!

Trebuie să înţelegem că răspunsurile noastre subiectiv-emoţionale, comportamentale şi psihobiologice sunt adesea postcognitive, rezultând din modul în care interpretăm evenimentele de viaţă. Aşadar, nu suntem furioşi pentru că ceilalţi ne critică, ci suntem furioşi pentru că interpretăm într-un anumit mod faptul că ceilalţi ne critică. Acest lucru este de fapt o confirmare empirică/ştiinţifică a unor intuiţii filosofice vechi, exprimate şi în mottourile acestui articol.

În general, emoţiile funcţionale, fie acestea pozitive sau negative, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de flexibilitate psihologică (raţionalitate). Flexibilitatea psihologică implică faptul că dorinţele noastre sunt formulate preferenţial+motivaţional+flexibil:

  • „Îmi doresc să reuşesc şi fac tot ceea ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc.”
  • „Îmi doresc ca ceilalţi să mă respecte şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
  • „Îmi doresc ca viaţa să fie dreaptă/plăcută şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”

În general, emoţiile disfuncţionale, fie acestea pozitive sau negative, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de rigiditate psihologică (iraţionalitate), în care dorinţele sunt formulate dogmatic/absolutist (cu semnificaţia de „trebuie cu necesitate„):

  • „Trebuie să reuşesc cu orice preţ şi nu pot accepta altfel.”
  • „Ceilalţi trebuie să mă respecte şi nu pot accepta altfel.”
  • „Viaţa trebuie să fie dreaptă/plăcută şi nu pot accepta altfel.”

IV. Pastila Psihologică

Pornind de la cele menţionate mai sus, mecanismul psihologic raţional, bazal şi generativ, care poate ameliora interacţiunile între oameni, presupune o serie de reguli (vezi şi David, 2012; David, 2014a; 2014b):

1. Să înţelegem că emoţiile şi comportamentele noastre sunt adesea postcognitive! Prin „cognitiv” înţelegem prelucrări conştiente şi prelucrări inconştiente de informative; dar chiar emoţiile generate iniţial de cogniţii inconştiente pot însă să fie ulterior modificate/influenţate de cogniţii conştiente. Aşadar, schimbându-ne interpretările iraţionale (rigiditate psihologică) în interpretări rationale (flexibilitate psihologică), ne schimbăm emoţiile disfuncţionale în emoţii funcţionale şi comportamentele dezadaptative în comportamente adaptative.

  • Exemplu corect (flexibilitate psihologică: stil preferenţial+motivaţional+flexibil): „Îmi doresc ca ceilalţi să mă trateze corect şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
  • Contraexemplu (rigiditate psihologică): „Ceilalţi trebuie să mă trateze corect şi nu pot accepta altfel.”

2. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, este bine să vizeze doar răspunsurile persoanei într-un anumit context, nu persoana care generează răspunsurile!

  • Exemplu corect: „Comportamentul tău a fost neadecvat şi chiar nesimţit. Mă aştept să-l schimbi data viitoare.”
    • În această logică evaluăm comportamentul contextual, protejând persoana; mai mult, persoanei îi dăm în plus creditul că poate să-şi schimbe în viitor comportamentul. În fine, aici trebuie să înţelegem că este omenesc să facem greşeli; important este să le asumăm şi să căutăm să ne corectăm! Insistenţa unor politicieni de a-şi reformula trecutul şi de a-şi justifica prezentul pentru a nu accepta public că au greşit/pot greşi nu face decât să inspire neîncredere şi reacţii negative (ex. ură); cineva îi învaţă greşit aici: vrând să pară public perfecţi, ajung să se vadă defecţi!
  • Contraexemplu: „Esti nesimţit.”
    • În această logică evaluăm persoana şi o condamnăm; aşa cum credem că un crocodil va avea comportamente de tip crocodil şi unei persoane căreia îi atribuim eticheta de „nesimţit” îi comunicăm că nu-i dăm sansă/nu o credem capabilă de schimbare, ceea ce îi poate întări chiar comportamentele „nesimţite” (de ce/cum ne aşteptăm de la un „nesimţit” să se comporte cu bun-simţ?)

3. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, ar fi bine să fie flexibile!

  • Exemplu corect: „Mi se pare că ai un comportament nesimţit.”
    • Adăugând formule precum „Eu cred că…”, Mie mi se pare că…” reflectăm mai acurat caracterul personal şi/sau construit al unor „realităţi” mai mult sau mai puţin sociale; altfel spus, prin astfel de formule refuzăm iniţial „realităţilor” noastre un caracter ontologic pozitivist, ceea ce lasă loc de o întâlnire mai puţin conflictuală cu „realităţile” altora. În această formulă chiar evaluarea globală îşi poate pierde din „forţa malefică”: spre exemplu, formula „Mie mi se pare că eşti un nesimţit” (o perspectivă asupra unei „realităţi” posibile) este mai tolerabilă psihologic decât formula „Eşti un nesimţit” (care implică o „realitate” deja stabilită).
  • Contraexemplu: „Cu siguranţă, eşti nesimţit.”
    • Acest contraexemplu aduce pe lângă eroarea identificată până acum – generalizarea excesivă într-un raţionament inductiv – şi eroarea legată de proiectarea fără o analiză critică a unei „realităţi” personale/construite, ca o „realitate” ontologic-pozitivistă.

4. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, pot să fie formulate în limbajul R-prime!

Simplu spus, după modelul E-prime (E provine de la English – limba engleză), limbajul R-prime (R – limba română) îşi propune să elimine verbul „a fi” din limbaj, pentru a evita astfel evaluări globale şi a flexibiliza evaluările (pentru o discuţie mai aprofundată despre R-prime – avantajele, limitele şi exagerările sale – vezi David, 2014a). Altfel spus, limbajul R-prime poate face simultan lucrurile descrise anterior la punctele 2 şi 3.

Spre exemplu, dacă persona A crede/spune ca „Ana este frumoasă”, iar persoana B crede/spune că „Ana nu este frumoasă, ba este chiar urâtă”, evaluările lor intră pe traiectorie de coliziune, disputându-şi modul în care arată „realitatea”. Dacă am folosi limbajul R-prime, atunci persoana A ar spune „Mie îmi place Ana”, iar persoana B ar spune „Mie nu-mi place Ana”. Deşi se află încă pe poziţii diferite, conflictul este atenuat, deoarece fiecare înţelege că poziţia celuilalt este una cu pretenţie iniţial personală, nu ontologic-pozitivistă.

5. Conţinutul transmis în formele descrise mai sus (1-4) ar fi bine să fie prosocial, pentru a întări încrederea/cooperarea (vezi David şi colab., 2017)

  • Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) atât competenţa cât şi preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim „admiraţi” (admiration) de ceilalţi.
  • Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) doar competenţa, nu şi preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim „invidiaţi” (envy) de ceilalţi.
  • Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) doar preocuparea pentru oameni, nu şi competenţa, atunci creşte probabilitatea să fim cel mult „simpatizaţi” (sympathy) de ceilalţi.
  • Dacă prin conţinut arătăm că nu valorizăm (şi suntem ce valorizăm) nici competenţa şi nici preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim percepuţi foarte „negativ” (disgust) de către ceilalţi.

Aşadar, sintetizând lucrurile, Pastila Psihologică, care implementează mecanismul psihologic rational, bazal şi generativ, ce poate ghida interacţiunea între oameni (cu accent aici pe politicieni), presupune următoarele:

  1. Înţelege şi acceptă că interpretările tale asupra evenimentelor de viaţă, nu evenimentele de viaţă în sine, îţi generează emoţiile şi comportamentele.
  2. Pentru a-ţi genera emoţii funcţionale şi comportamente adaptative dezvoltă-ţi flexibilitatea psihologică (raţionalitatea), ca antidot la rigiditatea psihologică (iraţionalitatea) care îţi susţine emoţiile disfuncţionale şi comportamentele dezadaptative.
  3. Evaluează răspunsul persoanei, nu persoana (lasă-i acesteia umanitatea/valoarea umană pe care o are exact ca tine).
  4. Fă evaluări flexibile, după formule de genul „Eu cred…”, „Mie mi se pare…”, etc.
  5. Utilizează limbajul R-prime (cât de des sau măcar când contextul o cere).
  6. Recunoaşte-ţi greşelile, acceptă critici raţionale (care îţi vizează răspunsurile eronate, nu persoana) şi asumă-ţi responsabilitatea pentru corectarea greşelilor şi/sau a consecinţelor acestora.
  7. Transmite mesaje prosociale, reunind competenţa şi preocuparea pentru oameni.

Persoana care îşi va administra această Pastilă Psihologică atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă nu va experienţia nici emoţii pozitive (ar fi absurd – acestea apar în situaţii pozitive de viaţă!), nici calm/relaxare (ar fi ineficient – acestea nefixându-ne în zona optimului motivational) şi nici emoţii negative disfuncţionale (ex. furie/agresivitate – ar fi ineficient!), ci va experienţia emoţii negative funcţionale (ex. nemulţumire) care o vor ajuta să abordeze eficient, uman şi carismatic situaţiile problematice.

V. Referinţe selective şi Sugestii pentru aprofundarea temei

Referinţe selective

  • Beck, A. T. (1999). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. New York: Harper Collins (Bestseller).
  • David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Editura Polirom: Iaşi.
  • David, D. (2014a). Despre limbajul R-prime. În David, D. (2014a). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi. Varianta online: https://danieldavidubb.wordpress.com/2010/11/10/despre-limbajul-r-prime/
  • David, D, (2014b). Despre raţionalitate şi sănătate psihică. Decalogul raţionalităţii şi pastile psihologice pentru sănătatea mintală. În David, D. (2014b). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi. Varianta online: https://danieldavidubb.wordpress.com/2012/06/06/despre-rationalitate-si-sanatate-psihica-decalogul-rationalitatii-si-pastile-psihologice-pentru-sanatatea-mintala/
  • David, D. şi colab. (2017). The effect of research method type on stereotypes’ content: A brief research report. Journal of Social Psychology, Aug 7:1-14. doi: 10.1080/00224545.2017.1361375. [Epub ahead of print].
  • Ellis, A şi Harper, R. (1975). A guide to rational living. Wilshire Book Co; 3rd edition (Bestseller).

Sugestii pentru aprofundarea temei

  • Beck, A. T. (1999). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. New York: Harper Collins (Bestseller).
  • Ellis, A şi Harper, R. (1975). A guide to rational living. Wilshire Book Co; 3rd edition (Bestseller).
  • David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Editura Polirom: Iaşi.
  • David, D. (2014). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi.
  • Pentru detalii şi suport ştiinţific vezi şi Albert Ellis Institute, New York, USA (http://www.albertellis.org)
Categorii:Despre Psihologie Etichete:

Despre timp şi controlul acestuia sau Cum să fii mulţumit cu cât ai trăit

27 decembrie 2017 4 comentarii

Când Sfântul Augustin a reflectat la ce este Timpul, a spus cam aşa (citare/traducere aproximativă din Confesiuni, Cartea XI): „…Dacă nu mă întreabă nimeni ce este timpul, atunci ştiu ce este/pot spune multe despre timp; dar dacă vreau să-i explic celui care mă întreabă, atunci nu mai ştiu.”

Începând într-o formulă colorată de umor, aş spune că deoarece nu m-a întrebat nimeni despre timp, iată, în continuare, ce ştiu eu despre acesta din psihologie.

Timpul poate să fie analizat fizic şi/sau psihologic. Timpul psihologic este legat de cel fizic, dar această legătură este una complexă, nu direct deterministă. În primul rând, timpul fizic nu este stabil, acesta putând fi dilatat sau contractat, aşa cum ne arată fizica prin teoria relativităţii (şi alte teorii/modele ale fizicii). Această modificabilitate a timpului fizic se poate, în principiu, exprima şi în timpul psihologic. Dar timpul psihologic la rândul lui poate să fie dilatat sau contractat, independent de cel fizic. Când ne raportăm la timpul psihologic abordarea este una foarte complexă, aparent chiar dezarmant de complicată, dar, dacă ne ordonăm logic gândirea, poate deveni uşor de înţeles. Hai să încercăm acest lucru în ceea ce urmează.

Simplu spus, timpul psihologic se referă la modul în care experienţiem timpul la nivelul minţii umane. La timpul psihologic ne putem raporta în două modalităţi: (1) trecerea timpului (time passage) şi (2) durata timpului (length), ambele în trei variante: (1) proactiv (cum anticipăm că vor fi cele două modalităţi), (2) în prezent (cum experienţiem că sunt cele două modalităţi) şi (3) retroactiv (cum experienţiem că au fost cele două modalităţi). Rezultă astfel şase situaţii care generează fenomene/experienţieri diferite ale timpului psihologic, având cauze adesea diferite (alături de unele comune). Dacă la această imagine adăugăm şi faptul că fenomenele depind de faptul că participanţii ştiu (prospectiv) sau nu (retrospectiv) de la început că li se vor cere estimări ale trecerii/duratei timpului, imaginea devine extrem de complexă, psihologia timpului fiind un subdomeniu major de cercetare/studiu al psihologiei.

Evident că nu toate variantele descrise mai sus au însă aceeași valoare ecologică pentru viaţa omului, unele corespunzând mai ales unor sarcini mai mult sau mai puţin artificiale de laborator. Într-adevăr, situaţia prospectivă – oamenii ştiu înainte de intra în anumite situaţii de viaţă că vor trebuie să evalueze (a) cum va trece (proactiv)/trece (prezent)/a trecut (retroactiv) timpul şi/sau (b) durata situaţiilor de viaţă prin care vor trece (proactiv)/trec (prezent)/au trecut (retroactiv) – poate să fie modelată în sarcini de laborator, dar rareori o întâlnim în situaţii concrete de viaţă. În situaţii obişnuite de viaţă, evaluări ale timpului au sens mai ales retrospectiv – oamenii evaluează trecerea sau durata timpului după ce intră în anumite situaţii de viaţă -, în prezent şi/sau retroactiv; varianta proactivă este imposibilă în paradigma retrospectivă, iar evaluarea retrospectivă a duratei timpului în prezent este considerată de unii autori un artefact experimental. Într-adevăr, privind retrospectiv, pentru unii oameni timpul trece (în prezent) şi/sau a trecut (retroactiv) repede (ex. „timpul zboară”/„nici nu ştiu când au trecut anii”), iar pentru alţii lent (ex. „nu se mai termină”/„nu se mai terminau”). În ceea ce priveşte durata timpului, pentru unii oameni, în prezent/retroactiv, timpul este/a fost lung (ex. „am o viaţă lungă”/„am avut o viaţă lungă”), iar pentru alţii scurt (ex. „viaţa mi se pare scurtă”/„viaţa a fost scurtă”).

Omul şi-a pus mereu problema imortalităţii şi a încercat de cele mai multe ori să o rezolve focalizându-se pe timpul fizic, mai precis pe dilatarea acestuia. Dar dacă ar exista şi o altă soluţie, e drept, aproximativă, dar mai facilă? Spre exemplu, cum ar fi ca în fiecare moment al vieţii să avem sentimentul că a trecut încet (prea)mult timp, astfel încât la bătrâneţe sentimentul să fie că am trăit suficient, chiar până la saturaţie?

Pentru asta ar trebui ca evaluarea în prezent şi retroactivă a trecerii timpului să ne dea sentimentul că timpul trece/a trecut lent, iar evaluarea în prezent şi retroactivă a duratei timpului să ne dea sentimentul că acesta este/a fost mare. Acest lucru este însă complicat, deoarece mintea umană a fost construită ca dacă în prezent/retroactiv timpul este perceput că trece/a trecut lent, durată estimată să fie scurtă şi invers. Aşadar, nu este în natura minţii umane ca într-o evaluare retrospectivă să avem simultan o trecere lentă a timpului şi a durată mare a acestuia.

Într-o logică retrospectivă, trecerea timpului este percepută în prezent/retroactiv ca mai lentă, dacă nu suntem implicaţi în activităţi şi/sau dacă activităţile pe care le facem sunt plictisitoare/nedorite; de asemenea, trecerea timpului este încetinită când suntem atenţi la trecerea timpului şi/sau atunci când experienţiem stări de activare fiziologică crescută, asociată unor emoţii negative intense (ex. panică/frică). Dacă suntem implicaţi în activităţi, mai ales când acestea ne fac şi plăcere, atunci timpul trece repede; altfel spus, emoţiile pozitive şi implicarea atenţională în sarcini fac ca timpul să treacă mai repede (Droit-Volet şi Wearden, 2016), fără ca vârsta să fie, aşa cum se credea iniţial – în baza faptului că seniorii au adesea sentimentul că timpul trece mai repede decât atunci când erau copii -, un factor relevant aici (Wearden, 2005). Tot în logica retrospectivă, în prezent/retroactiv, timpul are o durată mare dacă facem/am făcut multe activităţi (mai ales plăcute) şi una mai scurtă, dacă facem/am făcut puţine activităţi (sau activităţi neplăcute) (vezi şi Wearden, 2005).

Aşadar, mai simplu spus, în principiu, timpul care a trecut repede se dilată ca durată la reamintire, iar cel care a trecut greu se contractă ca durată la reamintire! Altfel spus, durata lungă la reamintire, corespunde trecerii rapide a timpului, iar durata scurtă corespunde trecerii lente a timpului. Coroborând cele două situaţii se pare că suntem condamnaţi să nu putem avea atât experienţa psihologică a trecerii lente a timpului, cât şi durata mare a timpului trecut.

Cercetările recente de psihologie arată însă că anumite tehnici psihologice ne pot ajuta să depăşim această limită a minţii umane (vezi Sucală, Scheckner şi David, 2013; Sucală şi David, 2013). Altfel spus, am putea învăţa să fim mindful. Mindful înseamnă că în timp ce desfăşurăm diverse activităţi atenţia ne este orientată asupra informaţiilor din prezent, într-o manieră nonevaluativă, conştientizând distincţia dintre subiect-actul mintal-obiectul actului mintal(fenomenul). În această atitudine mintală atenţia este focalizată atât asupra sarcinii, în structura descrisă anterior, cât şi asupra trecerii timpului. Spre exemplu, mintea umană redefineşte realitatea în structura: Eu (subiectul) Văd (actul mintal) Filmul (fenomenul- obiectul actului mintal). Capacitatea de a fi mindul se poate dezvolta prin tehnici de meditaţie (vezi pentru detalii David, 2012).

Pornind de la analiza de mai sus, Pastila Psihologică pentru dilatarea până la saturaţie a timpului psihologic – atât experienţa psihologică a trecerii lente a timpului, cât şi durata mare a timpului trecuteste următoarea:

  • Atunci când derulezi activităţi, derulează-le într-o atitudine mindful. Te concentrezi asupra sarcinii, dar fără să pierzi din vedere celelalte elemente prezente în mediu. În acest fel vei experienţia trecerea timpului ca lentă. Sigur, dacă doreşti ca timpul să treacă mai repede, atunci renunţă la atitudinea de tip mindful şi implică-te în sarcini, de preferat sarcini care îţi fac plăcere. Atenţie, atitudinea mindful nu este de dorit în sarcini care necesită deadline-uri presante, timp rapid de reacţie şi/sau automatisme (ex. conducerea autovehiculului).
  • Fii în viaţă cât mai activ/Derulează în viaţă cât mai multe activităţi. În acest fel atunci când te vei gândi retroactiv, ţi se va părea că viaţa a fost foarte lungă. Dacă aceste activităţi sunt încărcate afectiv, pozitiv, este şi mai bine.
  • Coroborând 1 şi 2: Fă cât mai multe lucruri, de preferință pozitive, într-o atitudine mindful. În acest fel timpul va trece mai încet, iar durata perioadei care a trecut o vei considera mai lungă. 

În concluzie, luând pastila psihologică de mai sus s-ar putea spre bătrâneţe să simţi că ai trăit mult şi destul…!

Referinţe selective

  • David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportementale. Editura Polirom: Iaşi.
  • Droit-Volet, S. şi Wearden, J. (2016). Passage of time judgments are not duration judgments: Evidence from a study using experience sampling methodology, Frontiers in Psychology, 7, 176-.
  • Sucală, M., Scheckner, B şi David, D. (2010). Psychological time: Interval length judgments and subjective passage of time judgments. Current Psychology Letters, 26(2), 2-.
  • Sucală, M. şi David, D. (2013). Mindful about time in a fast forward world. The effects of mindfulness exercise on time perception. Transylvanian Journal of Psychology, 14(2), 243-.
  • Wearden, J. H. (2005). The wrong tree: time perception and time experience in the elderly, în J. Duncan, L. Phillips şi P. McLeod (eds.), Measuring the mind: speed, age, and control. Oxford: Oxford University Press.

 

Categorii:Despre Psihologie Etichete: