Arhiva

Archive for the ‘Educaţie şi Cercetare’ Category

Despre România Educată – Învățământul superior și cercetarea au rămas „analfabeți funcțional”!

UPDATE: Vezi și AICI.

Textul de față se referă doar la partea legată de învățământul superior/cercetare din proiectul România Educată (https://www.g4media.ro/breaking-raportul-romania-educata-a-fost-lansat-public-de-presedintele-klaus-iohannis-teze-unice-bac-aplicat-salarizare-diferentiata-printre-propuneri.html).

IDEI ÎN SINTEZĂ

  • În perioada comunistă universitățile au fost tratate ca „școli mai avansate”, focalizate pe predare la nivel de licență; cercetarea se făcea în institute de cercetare, deoarece acolo comuniștii puteau controla mai bine cunoașterea generată astfel. În perioada postcomunistă s-au adăugat ciclurile de master și doctorat, dar universitățile au rămas ca mentalitate tot „școli mai avansate”. În acest proiect le stimulăm ca „școli mai avansate” cu pretenții europene, dar nu devin universități adevărate, în condițiile în care (1) cercetarea, care definește o universitate modernă, este redusă la cea educațională, asociată ciclurilor de studiu, și (2) referința majoră în promovarea academică devine „competența pedagogică”, nu „competența științifică”.
    • Diferențierea și meritocrația (ex. ierarhie/clasament) – elementele fundamentale ale unei universități – sunt adesea mascate (pe alocuri chiar anulate) de propuneri de inspirație colectivistă care uniformizează. Întărind aceasta idee, ca o surpriză neplăcută, conceptul de excelență, care fundamentează învățământul superior și cercetarea la nivel european/internațional, nu apare în asociere cu învățământul superior și cercetarea din România!
    • În acest context, învățământul centrat pe student rămâne nevalorificat la potențialul său, în detrimentul studenților, deoarece aceștia nu-și dezvoltă suficient de bine și capacitatea de a genera independent cunoaștere, lucru care i-ar poziționa favorabil pe piața muncii și a viitorului, ci asimilează mai ales cunoștințele prezentului care îi pot conecta doar temporar cu piața muncii.
  • Relația universităților cu piața muncii este distorsionată, chiar prezentată invers decât ar fi cazul conform bunelor practici internaționale.
  • Relația dintre universități și cercetare nu corespunde cu setul de bune practici internaționale.
  • Cercetarea fundamentală este minimizată incorect, prin raportare la rolul acesteia în universitățile de referință ale lumii.

Învățământul superior și cercetarea din proiectul România Educată au rămas din păcate – și o spun cu tristețe – actori „analfabeți funcțional”, deoarece se documentează și citesc ce trebuie să facă pentru a se integra eficient în aria academică internațională/europeană, dar nu înțeleg ce trebuie să facă.

Am fost unul dintre susținătorii ideii proiectului România Educată al președintelui Iohannis. Apoi, văzând cum merge și ce filosofie i se dă de către coordonatori, am devenit un critic constructiv (http://www.romaniacurata.ro/domnule-presedinte-al-romaniei-asta-nu-asa-se-face-o-scurta-nota-asupra-proiectului-prezidential-romania-educata/). Am spus atunci că în domeniile în care există practici consacrate la care încercăm să ne racordăm, este timp pierdut și lipsă de viziune să implementăm un demers bottom-up, întrebând oamenii cum ar trebui să fie. Ba este și un risc și poate chiar o aroganță față de oamenii consultați: ce facem dacă oamenii cer un sistem diferit de modelul Bologna, când noi știm că nu-l putem evita ca membri ai Uniunii Europene? Aici trebuiau identificate întâi top-down cele 4-5 modele majore din aria academică internațională/europeană (se putea face asta în maximum 6 luni) și puse apoi în discuție, pentru a vedea ce alegem și/sau cum le adaptăm în țară, fără a le modifica esența. Mi s-a spus de către unii coordonatori că se vor corecta unele lucruri, pe această linie. A apărut proiectul, dar, din păcate, fără corecțiile necesare.

Ce este de făcut acum? Aș aprecia să nu mi se spună după aproape 4 ani de când a demarat proiectul că mă pot implica în dezbaterile de acum! După 4 ani de dezbateri ar fi trebuit să fie un alt nivel al discuțiilor, nu alte dezbateri. Mai mult, nu are sens să mă implic în alte dezbateri, deoarece arhitectura proiectului este greșită pe componenta învățământ superior/cercetare. Nu poți polei ceva ce are fundație strâmbă, că oricum va arăta prost și se va prăbuși. Ca să rămân însă în spirit constructiv și să salvăm ce se poate salva, secțiunea învățământ superior/cercetare ar trebui corectată/completată rapid (prin niște anexe – supplementary materials), prin modelul top down menționat anterior, și pusă apoi în dezbatere publică în forma completată și în logica discutată mai sus. Încă mai cred că ideea bună a președintelui merită urmată și mai are o șansă, în condițiile în care coordonatorii proiectului devin mai flexibili.

Continuând tot constructiv, caut și văd din start că există multe idei bune în proiect. Iată câteva: misiunea diferențiată a universităților, flexibilizarea finanțării, internaționalizarea universităților, mobilitatea studenților, flexibilizarea programelor, concentrarea resurselor (ex. universități europene, universități+institute de cercetare) și dezvoltarea de poli academici, echitate, integritate etc. Există însă și multe idei greșite (pe care le discut mai jos); acestea sunt greșite nu pentru că nu-mi plac mie, ci pentru că nu se regăsesc în bunele practici academice internaționale și, în consecință, ne vor bloca integrarea eficientă în aria academică internațională/europeană. Din păcate, arhitectura demersului este fundamental greșită, ceea ce face ca ideile bune să rămână sloganuri, iar cele eronate să devină foarte influente. Eroarea fundamentală de arhitectură a demersului este legată de faptul că nu s-au tratat diferențiat ciclurile Bologna în toate segmentele proiectului, modelul Bologna formând arhitectura sistemului academic național și european (în relaționare cu cel american). Or acestea au misiuni specifice și practici academice diferite! În consecință, legătura proiectată între învățământul superior și piața muncii, pe o parte, și între învățământul superior și cercetare, pe de altă parte, devine disfuncțională fără această diferențiere (inclusiv învățământul centrat pe student are logici diferite, în cicluri diferite). Să argumentăm această teză.

Legătura cu piața muncii devine din nevoie justificată, cu care toți suntem de acord în limite raționale, o obsesie și un slogan și, în consecință, ajunge astfel nefuncțională; exagerând-o devine pe alocuri caricaturizată! În loc să fie informată de filosofia europeană, propunerea din proiect aduce aminte de perioada comunistă, când partea academică nu avea vreun rol dacă nu contribuia la dezvoltarea economiei socialiste și la dezvoltarea multilaterală a României; astfel, științele socio-umane nu aveau vreun rol academic sau social, ci doar unul ideologic (și acum ni se spune în proiect că sunt prea multe astfel de științe în țară!). În filosofia europeană, legătura directă cu piața muncii trebuie făcută mai ales la licență, iar aici cu precădere în domeniile vocaționale/tehnice/profesionale. La nivel de masterat relația se flexibilizează, deoarece absolvenții nu trebuie doar să se adapteze la piața muncii, ci și să o schimbe! La nivel de doctorat lucrurile sunt și mai complexe, distanța trebuind să fie și mai mare, tocmai pentru a putea schimba paradigme culturale și civilizaționale. Dar relația necesară cu piața muncii, pe care nu o neagă nimeni când este pusă rațional, nu trebuie să reducă rolul cultural și/sau de introducere în domeniu pentru licență – așa cum apare în proiect -, care devin astfel chiar dominante în domenii non-vocaționale și non-tehnice. Să nu uităm că sistemul Bologna s-a născut pentru compatibilizare și a fost inspirat de sistemul american, unde nivelul undergraduate/bachelor are tocmai acest rol cultural/generalist. Noi trebuie să servim atât studenții, cât și companiile. Dar atunci când între cei doi actori apar divergențe, să ne amintim că universitatea este și a studenților, iar interesele lor primează. Universitățile nu produc meseriași, gata să satisfacă fișa de post a nu știu cărei companii, ci profesioniști/specialiști care pot alege dinamic și flexibil pe piața muncii. Companiile trebuie să investească ele însele în formarea profesională pentru expertiza specifică asociată fișelor lor de post (ex. prin internship), nu să aștepte ca universitățile să facă asta. Universitățile nu pot satisface toate idiosincraziile numeroaselor companii, ci acestea generează profesioniști, care au abilitățile necesare ca printr-o formare de scurtă durată în companie să potrivească exact fișa de post din compania țintă. Așadar, după modelele internaționale/europene, companiile trebuie să-și asume costurile și responsabilitatea pentru un astfel de demers, independent sau prin demersuri comune cu universitățile, în programe postuniversitare/formare continua, nu să le plaseze universităților și/sau să solicite bani de la buget pentru acest lucru. În acest context apar rapid monstruozități. Spre exemplu, în loc să exemplificăm nevoia de doctorat științific bine finanțat și/sau de doctorat european, defilăm de prea multe ori prin proiect cu ceea ce la alții este secundar (second class), și anume doctorat aplicativ, la comandă economică!

Cercetarea este tratată în aceeași logică greșită. Despre rolul cercetării în universități se discută doar în rapoarte, nu în documentele de sinteză/promovare, unde universitățile sunt tratate ca „școli mai avansate” (cu obsesie pe predare/competențe pedagogice etc.). În documentele de sinteză cercetarea apare doar ca asociată actului didactic (master/doctorat), neînțelegându-se că cercetarea din universități nu este doar una educațională, ci una care generează astăzi stocul major de cunoaștere la nivel internațional. În aceste condiții, ideile bune legate de internaționalizare și de mobilitate a studenților (inclusiv de branding) devin fără sens: universitățile românești se pot internaționaliza și promova ca brand prin contribuții științifice reprezentative internațional și școli de știință recunoscute internațional. Un student străin nu va veni în universitățile românești în primul rând pentru bună administrație/predare/echitate/incluziune etc. – deși și acestea contează, dar ca motivație secundară -, ci pentru că aici există o școală de știință și personalități academice care contează în lume, altfel spus pentru prestigiul și reputația academică a universității. Sigur, cu excepții care țin de deformări legislative: spre exemplu, taxe mari și locuri limitate în propriile țări pot împinge studenții spre România, dar nu cred că așa vrem să ne internaționalizăm. Internaționalizarea nu se face la comandă, ci prin performanțe științifice internaționale și reputație/prestigiu academic internațional. Acest aspect fundamental este tratat inacceptabil de superficial în proiect! Apoi, și rolul important al cercetării aplicative/inovării/antreprenoriatului devine din nevoie justificată, cu care toți suntem de acord în limite raționale, obsesie, alunecând astfel iar în disfuncție și exagerare. Când stocul de cunoaștere fundamentală și resursa umană în cercetare sunt competitive, atunci se generează cercetări aplicative/inovații/demersuri antreprenoriale cu avantaj competitiv. Cercetarea aplicativă/inovarea/demersurile antreprenoriale trebuie susținute mai ales din mediul privat (alături de unele fonduri publice), bugetul public susținând major (ca pondere public/privat) cercetarea fundamentală/exploratorie/de bază, care schimbă paradigme și formează resursă umană, dar care adesea nu aduce imediat un beneficiu economic (și, în consecință, companiile nu sunt interesate să o finanțeze). Așa sunt SUA și țările mai dezvoltate ale Uniunii Europene, care, ca să-și mențină avantajul competitiv, investesc în continuare masiv din bugetul de stat în cercetarea fundamentală/translațională, iar companiile lor investesc masiv în cercetarea aplicativă/inovare. România nu este însă ca SUA sau alte țări dezvoltate! Stocul nostru de cunoaștere nu este avansat, pentru a susține demersuri aplicative/inovative/antreprenoriale cu avantaj competitiv (http://www.romaniacurata.ro/cercetarea-romaneasca-astazi-mergem-spre-un-nou-lastun-like-technology/). Suntem deficitari inclusiv la calitatea resursei umane. În fine, și când unele demersuri aplicative sunt mai inovative, inovația este adesea mai mult locală/incrementală, nu disruptivă. Ce se propune în această situație în proiect? Finanțarea de la buget a cercetării aplicative, salvând astfel de responsabilitate mediul economic! Banii vor intra astfel în găuri negre care vor produce aplicații/inovații banale, iar stocul de cunoaștere și resursa umană vor fi în cele din urmă atât de slăbite, încât cercetarea-dezvoltarea-inovarea de calitate vor deveni o ciudățenie în România. Într-o logică strâmbă, se dorește creșterea finanțării de la buget tocmai în zonele unde aceasta vine/poate veni din mediul socio-economic! Într-o logică de bun simț, finanțarea cercetării de la buget ar trebui asigurată în zonele în care aceasta nu este de interes pentru mediul socio-economic, dar fără de care nu se formează nici stocul de cunoaștere avansată, care poate susține inovații de calitate, nici resursa umane de calitate, care poate face apoi inclusiv cercetare aplicativă.

În fine, mă aștept ca dacă „competențele pedagogice” vor condiționa, așa cum se propune în proiect, promovarea academică în învățământul superior – logică preluată fără analiză reflexivă din preuniversitar -, așa cum nobeliștii nu au fost eligibili pentru profesuri în România, să întărim și să extindem blocajul și la colegi din universități din Top-500, care nu vor avea respectivul modul pedagogic! Nimeni nu spune că promovarea în învățământul superior trebuie să depindă numai de partea științifică, dar între a lua în calcul cu ponderi raționale indicatori de predare/învățare (ex. evaluarea studenților/evaluarea didactică – care se aplică și acum), după seturi de bune practici internaționale, și a condiționa cu sintagma “competențe pedagogice” este o mare diferență. Și acum există cerința normală pentru cadrele didactice care intră în universitate de a avea pregătire pedagogică, iar evaluările studenților contează la promovare, dar să condiționezi promovare în universități de „competențe pedagogice” arată mentalitatea de „școli mai avansate”, un demers în beneficiul sistemului, nu al studenților. Să vedeți numai ce monstru se poate naște din sintagma prăfuită în limbaj de lemn de „competențe pedagogice în universitate” (ex. metodologii stufoase similare celor din preuniversitar, de ce nu planuri de lecție?, zone de putere care bat competența – doar am interzis noi nobeliști și experți străini în mediul academic românesc, așa că pe ai noștri, dacă nu vorbesc în limbajul adesea de lemn al sistemului, îi pedepsim cu inapt pentru învățământ superior/cercetare etc.); consultați pedagogii buni „din noul val” din universități și vă vor spune același lucru ca mine, în ceea ce privește condiționarea. Ce mă sperie aici este că cineva s-a putut gândi din start la condiționare (nu la ceva opțional/facultativ, acolo unde sunt deficite rezultate din evaluarea studenților sau alte tipuri de evaluări), în condițiile în care aceasta nu este o practică de referință la marile universități ale lumii.

În concluzie, în spiritul unui astfel de proiect: (1) trebuie să recunosc că a fost perfect justificată tăierea locurilor bugetate la marile universități ale țării (ex. cu argumente distorsionate ca piața muncii/cercetare aplicativă etc.), inclusiv că se justifică criticile/”persecuțiile” la adresa acestora și (2) nu avem șansa să dezvoltăm universități de tip world-class (care contribuie la cultura lumii și împing civilizația prin inovații paradigmatice și cercetare avansată – Harvard University/Oxford University etc.), ci doar universități de toate felurile (ex. college/heart/civice/antreprenoriale/incluziv-echitabile etc.). Nu-i o problemă că le avem pe cele din urmă, ba este chiar bine și este nevoie și de unele ca ele, dar este o problemă că nu putem avea și universități de tip world-class (cum apar tendințe/încercări în această direcție, intervine brațul de fier al uniformizării colectiviste), lăsând astfel România fără avantaje competitive la nivel internațional, înapoiată și sărăcită.

Încă nu-i târziu să corectăm ce este de corectat, inclusiv în dezbaterile care vor avea loc, dacă însă redefinim în mod corect arhitectura sistemului! Nu trebuie să facem nimic, decât să ne uităm la ce fac cei pe care îi folosim ca modele. Cât de complicat să fie asta, dacă există bună-credință?

P.S. Ca o notă secundară, văd în textul proiectului că doar universitățile de mai jos au fost implicate în organizarea dezbaterilor regionale ale proiectului (nu înțeleg cum au fost ordonate în textul proiectului, dar asta este și mai secundar). Poate era bine să nu lipsească UMF-urile și USAMV-urile (alături de mai multe universități românești tehnice/comprehensive de referință la nivel internațional).

  • Universitatea din Craiova
  • Universitatea Transilvania din Brașov
  • Universitatea de Vest din Timișoara
  • Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
  • Universitatea Ovidius din Constanța
  • Universitatea Româno-Americană
Reclame
Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:

Despre psihologia românilor la TVR – România 9

27 august 2018 3 comentarii

Am acceptat cu plăcere invitația realizatorilor emisiunii România 9, de la TVR, de a discuta despre psihologia românilor și cum ne poate ajuta aceasta (1) să înțelegem prezentul complicat din aceste zile/săptămâni/luni și (2) să gândim un viitor de succes pentru țară (vezi AICI). Timpul a fost cam scurt pentru complexitatea temei, dar sper să o găsiți interesantă și, mai ales, utilă (cu acest scop am și acceptat invitația). A rămas să continuăm poate discuția în cadrul unor emisiuni/colaborări viitoare. Dacă emisiunea va fi accesibilă online, voi posta AICI linkul.

27 august, 2018, ora 21:00
România 9
*Talk-show Moderator Ionuţ Cristache * Psihologia poporului român – Invitat prof.univ.dr. Daniel David, preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România Jurnalişti: Anda Docea şi Oana Cucuruzeanu Producător Livia Şerban Iancu
Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:

Despre mediul academic românesc – În NATURE și Times Higher Education

15 august 2018 Un comentariu

Legat de clasificarea/ierahizarea universităților din România, recent a apărut textul nostru în revista NATURE (David & Marko: Don’t decouple Romanian universities from international excellence). Follow-up-ul acestuia este analiza mai detaliată din Times Higher Education (David Matthews: Romanian universities cry foul over ‘political’ new ranking). Ordinea apariției acestor texte nu reflectă ordinea elaborării lor.

Am țintit să ducem discuția despre clasificarea universităților din România în cele mai prestigioase publicații științifice (ex. NATURE) și de politică a științei (ex. Times Higher Education) la nivel internațional, nu pentru a convinge colegii noștri români implicați în elaborarea documentelor (cu ei discutăm în țară), ci pentru a avertiza “experții” străini, angajați (și adesea invocați ca paravan) de factorul politic pentru a-i justifica academic viziunea adesea vetustă, că nu pot face chiar orice în această țară. Totuși, România are și oameni și instituții academice de top la nivel internațional, așa că nu poți să te comporți ca într-un no man’s land, spunând solemn banalități și/sau uneori chiar aberații. Eu, personal, am fost iritat/dezamăgit mai ales de răspunsurile primite din partea „experților” străini în timpul dezbaterii de la Cluj-Napoca, când, la întrebările constructive/academice ale colegului conf. univ. dr. Marko Balint, ni s-a spus cam asa (chiar nu mă așteptam la așa ceva și am avut sentimentul că reluăm în mediul academic logica scandalului mâncării de calitate îndoielnică trimisă spre Europa Centrală/de Est!):

(1)    Clasificarea propusă României este un model de caz de succes în Bulgaria. Ei bine, oricâte relații bune am avea cu bulgarii, modelul nostru de proiecție academică este, totuși, reprezentat de universitățile de top din spatiul vestic, nu de universitățile din Bulgaria (iar colegii din Bulgaria gândesc în acest sens ca noi!).

(2)    Să nu ne propunem să punem accentul atât de mult pe performanță/competitivitate, ci pe heart (suflet), noi trebuind să scoatem în față universitățile cu suflet. Aș vrea să-i văd că spun asta universităților de top, precum Harvard/Yale/Oxford/Cambridge, etc. si că mai rămân cu vreun dram de respect. Da, universitățile trebuie să aibă suflet (și chiar mult, foarte mult!), pentru a nu deveni doar niște instituții cinice, fie acestea și performante, și pentru a nu-și pierde angajamentul umanist în care au fost create; dar acestea trebuie să aibă și performanță! Este simplu să spui că performanța se face altundeva, iar noi nici măcar să nu tindem spre ea, ci să căutam un alt model. Așa unii (unele țări) devin tot mai puternici, cu un nivel de trai tot mai ridicat, iar alții rămân doar…cu sufletul și în sărăcie și înapoiere. Eu cred ca trebuie să avem și suflet și performanță! Adica, mai precis spus, performanță făcută cu suflet!

Așadar, generalizând, mesajul unora dintre “experți” a fost să nu ne propunem să jucăm în liga mare, ci doar pe aici, mai est-european/balcanic, și să jucăm în logica sufletului, nu a performanței. Ce convenabil pentru unii și ce condamnare la înapoiere și sărăcie pentru cei care cad în capcana acestui discurs, potențial seducător pentru necunoscători! Nu sunt naiv să cred că suntem la UBB ca cei mai buni din această lume, dar vreau să am libertatea să vreau să fiu ca ei (să pot să-mi doresc ce este mai bun pentru UBB) și speranța că poate cândva vom fi si noi prin preajma lor/pe acolo. Succesul universităților românești înseamnă studenți bine educați (care devin apoi buni profesioniști)/cunoaștere/inovație și astfel, în final, bunăstare pentru români (knowledge-based society). Nu cred că alți („străinii”) au ceva cu noi, știu însă clar ca unii (nu mulți!) „străini” pot să fie utilizați de aceia dintre noi care, având temporar acces la pârghii de putere, se comportă naiv/prostește (nu înțeleg răul pe care îl fac) sau uneori chiar ticălos (asumă răul care vine pentru mulți, de dragul binelui personal/unui grup restrâns sau pentru a-și rezolva agresiv niște complexe de inferioritate).

P.S. În acest context vezi și Comunicatul UBB privind performanța universităților românești în Academic Ranking of World Universities (Clasamentul Shaghai).

Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:

Despre Campionatul Mondial de Fotbal, Ministerul Adevărului și Clasificarea Universităților din România

Ministerul Educației Naționale se află în faza în care caută suport larg pentru metodologia greșită de clasificare a universităților/ierarhizare a domeniilor de studiu din România.  Am văzut că la nici două ore, Comunicatul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) față de aceste demers a devenit viral în mass-media. Comunicatul este explicit, dar tehnic și succint! De aceea, prin acest text, încerc să-l traduc într-un limbaj de interfață, pentru nespecialiști.

  • Însă înainte de a face acest lucru, precizez că mi-ar fi plăcut (și încă posibilitatea nu este pierdută!) ca ministerul să folosească demersurile de clasificare a universităților/școlilor doctorale pentru a pacifica mediul academic românesc, aducându-l prin raționalitate în normalitate. Spre exemplu, oricâte „vrăji” s-ar încerca, rațional vorbind, Universitatea din Suceava (sau alte universități similare din orașe mici/mijlocii) nu se poate compara ca tradiție academică, mărime (și potențial de creștere) și competitivitate-excelență la nivel internațional cu Universitatea din București (sau cu alte universități tradiționale din marile centre academice ale țării – nu am folosit UBB ca model, ca să nu fiu acuzat de subiectivism!). Și nici nu trebuie să se compare. Într-adevăr, asta nu înseamnă că unele universități sunt în esență superioare altora, decât dacă greșim cadrul de analiză, așa cum face prezenta metodologie (eu cunosc și colaborez cu mulți colegi de valoare din ambele universități menționate mai sus). Spre exemplu, dimpotrivă, prin prisma rolului local/regional, Universitatea din Suceava poate avea un rol fundamental, mult mai important în zonă/regiune decât Universitatea din București. În multe lucrări în domeniu, urmând practicile internaționale, am propus ca România să-și stabilească trei clase relevante de universități (naționale vs. regionale vs. locale), fiecare clasă fiind definită prin indicatori proprii și cu roluri academice/sociale respectabile și bine definite, în funcție de nevoile țării. Aceste clase nu sunt, așa cum am spus mai sus, clase definite în termeni de inferioritate/superioritate, ci în funcție de nevoile societății pe care le servesc. Într-un astfel de demers, valorizând principiul autonomiei univeresitare, fiecare universitate poate apoi să-și aleagă în mod rațional clasa în care dorește să fie inclusă și ierarhizată, în funcție de misiunea academică pe care și-o asumă în mod voluntar prin Carta Universitară. Spre exemplu, într-un astfel de demers, indicatori precum proporția de studenți din zona geografică  a universități – indicator inclus acum în mod absurd ca unul general în metodologia ministerului – rămâne nerelevant pentru universitățile care se definesc ca naționale și care trebuie să atragă studenți din toată țară (și din străinătate), nu doar din zonă/regiune, dar devine unul relevant pentru universitățile care se autodefinesc ca locale/regionale. Dacă ministerul educației are bună credință și chiar dorește să valorizeze universitățile românești, cu profilurile specifice pe care le au, în scopul unei dezvoltări echilibrate a țării, ar trebui să implementeze un astfel de demers, iar UBB îl va susține. Nu în ultimul rând, un astfel de demers ne-ar ajuta să clarificăm și problema finanțării, inclusiv pentru a satisface astfel mai bine atât standardele ARACIS (ex. raportul profesori/studenți), cât și solicitările administrative recente ale studenților de bună credință. Domnule ministru, încă avem șansa să facem ceea ce trebuia făcut de mult!

Revenind, pe lângă Comunicatul UBB, și Consorțiul Universitaria a încercat recent să explice ministerului greșelile pe care le face și implicațiile nefaste ale unui astfel de demers, prin Rezoluția Consorțiului Universitaria din iunie 2018, de la Cluj-Napoca. Poate și aici lucrurile au fost însă prea tehnice. Așadar, așa cum am spus mai sus, prin acest text, încerc să traduc aceste critici constructive într-un limbaj de interfață, pentru nespecialiști. Într-adevăr, pentru cei care nu sunt specialiști în scientometrie și politica științei este dificil să înțeleagă de ce această metodologie este fundamental greșită, astfel încât unii pot să devină vulnerabili la pseudoargumentul unora dintre cei care au propus metodologia, și anume că protestele marilor universități sunt atacuri motivate egoist (ex. ignorând nevoile universităților mici) și/sau politic (ex. ar fi anti-PSD). De aceea, mulți oameni fiind deja amorsați de Campionatul Mondial de Fotbal, am să folosesc fotbalul ca model accesibil, pentru a înțelege ce încearcă ministerul de specialitate să facă, adaugând contextul lucrării lui George Orwell, O mie nouă sute optezi și patru (roman publicat în 1949).

  • Așadar, dacă regimul totalitar din Oceania, condus de Fratele cel Mare, și-ar fi propus să arate că echipele sale de fotbal sunt la fel de bune, spre exemplu, ca Barcelona – argumentând astfel valoarea/justețea regimului -, probabil că Ministerul Adevărului (Minadev) ar fi implementat o metodologiei ca cea de mai jos, combinând regulile că (a) „cel/cea care controlează prezentul controlează trecutul” și (b) „cel/cea care controlează trecutul controlează viitorul”
    • Criteriul 1 – Competitivitate-Excelență
      • Numărul de victorii în ultimii 5 ani
      • Număr de cupe câștigate
      • Etc.
    • Criteriul 2 – Acreditare
      • Existența unui teren de fotbal
      • Jucătorii au ghete de fotbal în picioare, ghete care corespund mărimii piciorului
      • Etc. (cât mai mulți astfel de indicatori sub umbrela criteriului 2)

În timp ce Criteriul 1 mimează competitivitate-excelența, indicatorii sunt astfel gândiți încât echipele fanion ale Oceaniei să fie clasate mai bine ca Barcelona. Într-adevăr, în această logică, victoria este victorie, indiferent că s-a obtinut în Liga Campionilor sau în Campionatul Național al Oceaniei. Similară este situația cu numărul cupelor: nu contează care sunt și de unde sunt, o cupă este o cupă, ne va spune Minadev!

Criteriul 2 este unul care reduce diferențele dintre Barcelona și orice echipă acreditată din Oceania (sau din lume). Sigur că acest criteriu nu ar trebui să fie prins într-un demers de clasificare/ierarhizare, ci în unul de acreditare. Dar dacă Minadev îl dorește, atunci este acolo, deoarece servește scopului, și anume poate justifică un clasament deja stabilit (doar Minadev știe, nu mai trebuie să analizeze!). Și cu cât ponderea acestui criteriu este mai mare în scorul final, cu atât șansa echipelor din Oceania crește.

Fără glumă și exagerare, cam în această logică este gândită metodologia de clasificare/ierarhizare a universităților românești. Spre exemplu, la criteriul de competitivitate, publicațiile internaționale sunt amestecate cu cele locale, cele de top cu cele comerciale, iar în funcție de ponderea ce va fi dată de minister, cele irelevante putând compensa/bate publicațiile relevante. La asta se adaugă, în mod ciudat și fără un argument clar, indicatorul „academic” legat de contribuțiile/vizibilitatea universității în mass-media…! Apoi, (prea) mulți indicatori sunt de acreditare, nu de clasificare/ierahizare (ex. numărul de săli; tipurile sălilor), reducând astfel diferențele dintre universitățile competitive și cele mai puțin competitive, deoarece cam toate ating în mod similar aceste criterii.

Așadar, marile universități ale țării vor o metodologie care să fie congruentă cu metodologiile europene/internaționale, respectându-se rolurile și profilurile academice diferite ale universităților din România. Nici mai mult, nici mai puțin! Domnule ministru, este atât de simplu să normalizăm mediul academic românesc, în beneficiul studenților, cadrelor didactice/de cercetare, iar în final pentru competitivitatea țării, cu impact apoi asupra calității vieții tuturor oamenilor acesteia!

 

 

 

 

Categorii:Educaţie şi Cercetare Etichete:

Academia Europeană pentru Tinerii Lideri Politici – 2018

Am fost invitat și am participat astăzi, 24 iunie, 2018, la Academia Europeană pentru Tinerii Lideri Politici (în Poiana Brașov). Evenimentul este la ediția a XIX-a și este organizat de Centrul Român de Politici Europene.

Am acceptat cu plăcere invitația, deoarece eu cred că politicienii trebuie să înțeleagă întâi tensiunile psihoculturale pe care le experiențiază astăzi românii, iar apoi, imediat, nevoia de schimbare a paradigmei psihoculturale, de la o Românie veche la o Românie modernă! Schimbarea paradigmatică trebuie și poate să fie susținută de orice partid/orientare politică care își dorește o Românie modernă, partidele politice neavând apoi decât să coloreze noua paradigmă cu ideologia proprie, dacă câștigă democratic alegerile. Nefăcând politică, miza mea principală este schimbarea de paradigmă, o Românie modernă, nu atât ideologia ulterioară!

Așadar, prezentarea mea a fost: România Veche vs. România Modernă. Tinerii politicieni – din toate partidele reprezentative/parlamentare – au avut întrebări și comentarii foarte pertinente, ceea ce îmi arată că mai este speranță…! În Program au fost incluse și alte prezentări ale unor specialiști din domenii diferite și discuții cu ambasadorii Belgiei și Germaniei în România.

Image may contain: 9 people, people smiling, people standing

Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni – România de peste hotare și România modernă: un Dialog

Update: Am promis că revin cu un Update după eveniment. Prezentările celor doi colegi de dezbatere au fost foarte interesante! Dr. Ghițulescu a prezentat o „poveste” adevărată a unui personaj din istoria țării, care poate să fie și astăzi o bună matrice pentru cum putem contribui la o Românie modernă. Apoi, accentul pus de Dr. Vianu pe abilități (inteligență) și valorizarea acestora trebuie analizat cu atenție (pentru a ne utiliza cât mai bine potențialul). Românii din diasporă/de pretutindeni, participanți la eveniment, au avut intervenții care au arătat clar dorința de implicare în țară și în modernizarea acesteia, dar într-o manieră pragmatică, dincolo de vorbe (fie acestea și frumoase!). Organizatorii – doamna Pralog și echipa + moderatorul – au manageriat foarte bine evenimentul, atât ca organizare, cât și ca armonizare a oamenilor/punctelor de vedere (uneori destul de diferite, ceea ce a făcut însă întâlnirea autentică!).

Voi participa în 23 mai 2018 la dezbaterea de deschidere a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni, intitulată «Românii de peste hotare și România modernă – un Dialog». Dezbaterea are loc de la ora 17, în Sala Tronului din fostul Palat Regal, acum Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53). Tema este una extrem de relevantă, atât pentru noi, cei din țară, cât și pentru diaspora românească.

Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Dan Cărbunaru, fondatorul CaleaEuropeana.ro, și voi participa alături de Dr. Constanța Ghițulescu (Academia Română) și Dr. Ion Vianu (cunoscutul disident, filosof și scriitor din Elveția). Prezentarea mea este legată mai ales de cum diaspora românească poate contribui eficient la un proiect de țară pentru o Românie cu un profil psihocultural modern (o Românie modernă). Sper să rezulte concluzii interesante și utile în urma dezbaterii (le voi sumariza ca Update la acest anunț).

 

Să nu ne temem, dar nici să fim naivi! Despre controlul psihologic al oamenilor prin analiza datelor personale

Scandalul Facebook-Cambridge Analytica a declanșat o situație de teamă față de posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale. S-au activat astfel instituții ale statului (ex. prin comisii de anchetă), organizații guvernamentale și non-guvernamentale, specialiști și nespecialiști, etc. Mișcarea este una globală, internațională, iar în acest demers, pe lângă abordările serioase, s-au născut imediat și cele mai aberante teorii ale conspirației și cele mai caraghioase atitudini/explicații posibile. Mai mult, au apărut peste noapte (pseudo)”experții” în fenomen, oferindu-și (pseudo)”servicii” de protecție! În acest demers s-a putut observa că nu doar simțul comun, ci uneori și instituțiile statutului sunt neinformate și pot deveni caraghioase și vulnerabile. Pericolul este însă acum să trecem dintr-o extremă (în care nu ne prea păsa de fenomen la modul serios/responsabil) în altă extremă (fenomenul devine atât de relevant, încât s-ar putea să nu mai putem avea o atitudine rațională față de el).

Încerc în această scurtă analiză să prezint echilibrat fenomenul, pentru a-i maximiza aspectele pozitive și pentru a-i reduce aspectele negative. Ar fi multe de spus, dar, deocamdată, să începem ușor și vom progresa în înțelegerea fenomenului prin articole viitoare, pas cu pas. De asemenea, sper ca acest demers să ne ajute să discernem adevărul de neadevăr și specialiștii de pseudospecialiști (care încearcă să capitalizeze pe frica oamenilor/instituțiilor).

Am scris anul trecut, în revista Sinteza (Revistă de cultură și gândire strategică), despre “Contaminarea Psihologică: Manipulare și Contaminare Mentală, în contextul pericolului știrilor false (Fake News), și anume ce este și cum să ne apărăm de contaminarea psihologică. Articolul respectiv este o sinteză la zi a ceea ce există în câmpul cunoașterii psihologice la nivel internațional, inclusiv al cercetărilor noastre (care au început încă din 1996!), exprimată într-un limbaj de popularizare, pentru a ajunge și a proteja cât mai mulți oameni, nespecialiști în domeniu. În acest spirit este scris și acest articol. Simplu spus, contaminarea psihologică se referă la faptul că răspunsurile noastre emoționale/cognitive/comportamentale/psihobiologice sunt influențate de informații false/nerelevante. Dacă aceste informații false/nerelevante sunt plasate de alții cu scopul de a ne influența și sunt crezute de noi, atunci vorbim despre manipulare psihologică. Dacă nu sunt crezute de noi, dar, totuși, ne influențează inconștient, atunci vorbim despre contaminare mentală.

Tema abordată aici – controlul psihologic prin analiza datelor personale – este însă mai generală și înglobează partea legată de contaminarea psihologică. Așadar, chiar există posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale? În sens larg, prin date personale înțelegem date cu referire la atributele/răspunsurile subiectului uman.

Tema nu este nouă și, așa cum am spus, noi și alții am abordat fenomenul (ex. contaminarea psihologică în controlul comportamentului uman) încă din anii ’90! Dar acum lucrurile se desfășoară metodologic la altă scară, cu altă anvergură! Adevărul este că acum, în epoca internetului, suntem capabili să culegem și să stocăm un număr uriaș de date (big data) despre atributele/răspunsurile subiecților umani: (1) subiectiv-emoționale (ex. starea emoțională, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize faciale la distanță), (2) cognitive (ex. preferințe, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analiza likeurilor/alegerilor pe care le facem), (3) comportamentale (ex. în ce perioadă a zilei faci cumpărături online, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin înregistrarea automată a accesării siteurilor) și/sau (4) psihobiologice (ex. starea de activare fiziologică, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize pe bază de senzori la distanță). Unele date sunt culese cu acordul nostru conștient, altele fără acordul nostru conștient sau chiar fără acord. Apoi, prin supercomputere ajungem la analiza complexă a acestor date (ex. data mining), adesea folosind și inteligența artificială (ex. machine learning). Să analizăm succint, în continuare, care este impactul unui astfel de demers în controlul psihologic al oamenilor.

  • (1) Putem prezice răspunsurile subiectului uman pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric)? DA! Mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se poate face acest lucru astăzi într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, răspunsul trecut al subiectului uman, mai ales contextualizat, este un predictor foarte bun al aceluiași răspuns în viitor (mai ales în același context). Așadar, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile trecute ale subiectului uman, cu atât le putem prezice mai bine. Mai mult, răspunsurile subiectului uman se află adesea interrelaționate, astfel încât folosind un răspuns, putem prezice un alt răspuns. Din nou, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile subiectului uman, cu atât le putem analiza mai comprehensiv – găsind relații/paternuri între ele -, pentru a face apoi predicții acurate.
  • (2) Putem construi profiluri psihologice pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric), pe care să le utilizăm apoi pentru a prezice răspunsurile subiectului uman sau pentru a-l influența? DA și DA! Din nou, mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se pot face și aceste lucruri într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, pe baza unor indicatori precum date demografice generale (ex. gen/vârstă/profesie), indicatori lingvistici (ex. lungimea textelor scrise, valența cuvintelor folosite), indicatori comportamentali (ex. gradul de accesare a reței sociale, numărul de likeuri), etc. putem elabora profiluri psihologice riguroase (ex. de personalitate, de psihopatologie), individuale și/sau de grup. Spre exemplu, analiza likeurilor tale pe Facebook – efectuată de către un sistem artificial de analiză/învățare – poate duce adesea la o predicție a profilului tău de personalitate mai bună decât cea pe care o pot face cei apropiați ție (ex. colegi/prieteni/familie). Similar, acuratețea predicției prezenței depresiei, în baza unor analize lingvistice (ex. numărul de cuvinte/prezența cuvintelor încărcate emoțional) și comportamentale (ex. momentul când subiectul intră în rețeaua socială și cât stă) din diverse rețele sociale, poate ajunge până la peste 80% din cazuri. Aceste profiluri psihologice pot apoi să fie utilizate astfel:
    • (2a) Pentru a prezice comportamente viitoare. Spre exemplu, deja știm din psihologie la ce să ne așteptăm de la un subiect depresiv sau de la subiect uman cu un profil de personalitate caracterizat de extraversiune mare și conștiinciozitate scăzută.
    • (2b) Pentru manipulare. În acest sens se pot transmite subiectului uman mesaje manipulatorii, informate de profilul psihologic pe care îl are. Spre exemplu, dacă din analiza profilului psihologic al unui subiect țintă rezultă că acesta are frică de schimbare, un fake news poate să-i mobilizeze atitudinea negativă față de o personalitate, dacă în fake news se promovează ideea că acea personalitate promovează/susține tocmai schimbările de care se teme subiectul țintă.

În concluzie, vestea neutră este că în situația actuală a dezvoltării științei psihologice și a informaticii a crescut foarte mult rigoarea în predicția și controlul comportamentului uman. Iar acest lucru se dezvoltă constant, prin acumularea de bigger data și data mining prin machine learning/artificial intelligence! Vestea proastă este că aceste dezvoltări pot să fie utilizate de unii pentru controlul psihologic al oamenilor. Iar acest lucru trebuie să ne ingrijoreze și să ne responsabilizeze pentru a deveni proactivi și înțelepți în magagementul unui astfel de pericol. Nu trebuie însă să ne speriem și să dezvoltăm “paranoia socială”, deoarece o astfel de atitudine duce la exagerări și conflicte și la incapacitatea de a manageria înțelept aceste dezvoltări ale științei, în beneficiul, nu în detrimentul oamenilor. Dacă reacționăm punitiv față de aceste dezvoltări, spre exemplu interzicându-le,  atunci acestea se vor dezvolta pe ascuns, tocmai în zona ”celor răi”, fără să le putem controla. Vestea bună este că aceste dezvoltări, utilizate de specialiști („cei buni”), în condiții stricte de transparență și etică profesională bine definite, pot ajuta oamenii (ex. prin identificarea rapidă și tratamentul adecvat în cazul unor tulburări psihice, uneori încă din faza incipientă/inițială) și civilizația umană (ex. în a înțelege și reduce discrepanțele sociale/regionale excesive). Mai mult, la nivel individual, omul are și mecanismele psihologice de reglare a acestui potențial control psihologic, doar că acestea trebuie activate. Așadar, care este rețeta psihologică de protecție față de un potențial control psihologic prin analiza datelor personale?

  • (1) Fii un cetățean activ și proactiv. În acest sens, este important să-ți stabilești un set valoric (aș sugera inițial maximum trei valori cardinale), care să-ți ghideze viața, cel puțin în domeniile majore (unde vrei să nu fii controlat psihologic). Spre exemplu, o valoare asumată ca „Tradiția”, te poate face să prețuiești seniorii și trecutul și să contribui, alături de alții cu care împărtășești această valoare, la nașterea unor comunități puternice, deschise și generoase dedicate prețuirii trecutului și seniorilor. O valoare ca „Excelența” te poate face să dorești mereu să atingi cele mai ridicate standarde în tot ceea ce faci. În principal, ceva (X) este o valoare, dacă acel ceva (X) este considerat bun/valoros într-o societate (exemplu de valori: familia, armonia, munca, cariera, tradiția, excelența, etc.) M-aș bucura dacă cât mai mulți oameni și-ar stabili acest set valoric și l-ar ști așa cum își știu numele, lăsându-l apoi să le coloreze/influențeze viața. În acest fel, spre exemplu, dacă ai opțiuni clare, ești mai puțin vulnerabil la mesaje trimise pentru a te controla, de cineva care îți cunoaște deja profilul psihologic. Controlul psihologic acționează mai eficient în zonele de incertitudine și indecizie.
    • TEST: Care sunt cele trei valori cardinale care se exprimă în viața ta, în domeniile majore ale vieții tale?
  • (2) Dezvoltă-ți ca abilitate fundamentală gândirea rațională/critică, prin logică și teoria argumentării.
    • TEST: Știi logică și teoria argumentării? Minimal:
      • Știi principiile și operațiile logicii?
      • Știi regulile (inclusiv erorile) majore ale raționamentului inductiv? Dar cele ale raționamentului deductiv?
      • Știi structura generală a argumentării și erorile în argumentare?
      • Înțelegi diferența între un discurs teoretic și unul practic?
      • Înțelegi diferența dintre verificabilitate și falsificabilitate?
      • Ai noțiuni de bază de logică simbolică (ex. înțelegi relația între sens/semnificație)?
  • (3) Selectează și analizează sursa informațiilor, cu relevanța pentru deciziile tale în domenii majore. Așa cum atunci când îți este foame nu mănânci de oriunde/orice (sigur, cu excepția situațiilor triste/nedrepte, în care încă unii oameni sunt forțați de sărăcie să facă asta!), nu accepta să te expui la informație transmisă de orice sursă. Poate că unele informații sunt de tip Fake News și țintesc controlul tău psihologic, pe baza profilului psihologic pe care cineva ți-l știe deja. Dacă hrana nesănătoasă te îmbolnăvește/contaminează fizic, sursele proaste de informații de îmbolnăvesc/contaminează psihologic!
    • TEST: Care sunt trusturile majore și sursele massmedia din care te informezi, mai precis televiziunile, ziarele, sursele online, etc.? Care sunt jurnaliștii tăi de referință? Sunt acestea/aceștia credibile/credibili (quality)?
    • Verifici o informație importantă încrucișat, în cadrul tău de referință credibil, și prin opoziție cu zonele mai puțin credibile?
  • (4) Nu te expune informațiilor relevante pentru tine atunci când ești obosit, stresat sau presat de timp, deoarece nu ai resursele cognitive pentru a analiza adecvat – cât de cât critic – informațiile primite.
    • TEST: Tratezi diferențiat informațiile relevante (ex. îți creezi un mediu fizic și psihologic propice de analiză a informațiilor relevante?) și pe cele nerelevante pentru tine? Crezi că dacă știi că ceva este fals, atunci nu te va influența? (vezi punctul 7, dacă răspunsul la ultima întrebare este DA).
  • (5) Ai grijă la datele personale pe care le oferi în spațiul public. Reglementările europene și acum românești, deși sunt complicate și enervante, încearcă să ne ajute, dar trebuie să ne ajutăm și singuri!
    • TEST: Citești informațiile/contractele online atunci când ți se cere acordul pentru ele sau bifezi că ești de acord, fără să le citești cu atenție?
  • (6) Utilizează Rețeta de prevenție a contaminării psihologice.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?
  • (7) Utilizează Rețeta de decontaminare psihologică, dacă ești deja contaminat psihologic.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?