Arhiva

Archive for the ‘Social şi Politic’ Category

Să nu ne temem, dar nici să fim naivi! Despre controlul psihologic al oamenilor prin analiza datelor personale

Scandalul Facebook-Cambridge Analytica a declanșat o situație de teamă față de posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale. S-au activat astfel instituții ale statului (ex. prin comisii de anchetă), organizații guvernamentale și non-guvernamentale, specialiști și nespecialiști, etc. Mișcarea este una globală, internațională, iar în acest demers, pe lângă abordările serioase, s-au născut imediat și cele mai aberante teorii ale conspirației și cele mai caraghioase atitudini/explicații posibile. Mai mult, au apărut peste noapte (pseudo)”experții” în fenomen, oferindu-și (pseudo)”servicii” de protecție! În acest demers s-a putut observa că nu doar simțul comun, ci uneori și instituțiile statutului sunt neinformate și pot deveni caraghioase și vulnerabile. Pericolul este însă acum să trecem dintr-o extremă (în care nu ne prea păsa de fenomen la modul serios/responsabil) în altă extremă (fenomenul devine atât de relevant, încât s-ar putea să nu mai putem avea o atitudine rațională față de el).

Încerc în această scurtă analiză să prezint echilibrat fenomenul, pentru a-i maximiza aspectele pozitive și pentru a-i reduce aspectele negative. Ar fi multe de spus, dar, deocamdată, să începem ușor și vom progresa în înțelegerea fenomenului prin articole viitoare, pas cu pas. De asemenea, sper ca acest demers să ne ajute să discernem adevărul de neadevăr și specialiștii de pseudospecialiști (care încearcă să capitalizeze pe frica oamenilor/instituțiilor).

Am scris anul trecut, în revista Sinteza (Revistă de cultură și gândire strategică), despre “Contaminarea Psihologică: Manipulare și Contaminare Mentală, în contextul pericolului știrilor false (Fake News), și anume ce este și cum să ne apărăm de contaminarea psihologică. Articolul respectiv este o sinteză la zi a ceea ce există în câmpul cunoașterii psihologice la nivel internațional, inclusiv al cercetărilor noastre (care au început încă din 1996!), exprimată într-un limbaj de popularizare, pentru a ajunge și a proteja cât mai mulți oameni, nespecialiști în domeniu. În acest spirit este scris și acest articol. Simplu spus, contaminarea psihologică se referă la faptul că răspunsurile noastre emoționale/cognitive/comportamentale/psihobiologice sunt influențate de informații false/nerelevante. Dacă aceste informații false/nerelevante sunt plasate de alții cu scopul de a ne influența și sunt crezute de noi, atunci vorbim despre manipulare psihologică. Dacă nu sunt crezute de noi, dar, totuși, ne influențează inconștient, atunci vorbim despre contaminare mentală.

Tema abordată aici – controlul psihologic prin analiza datelor personale – este însă mai generală și înglobează partea legată de contaminarea psihologică. Așadar, chiar există posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale? În sens larg, prin date personale înțelegem date cu referire la atributele/răspunsurile subiectului uman.

Tema nu este nouă și, așa cum am spus, noi și alții am abordat fenomenul (ex. contaminarea psihologică în controlul comportamentului uman) încă din anii ’90! Dar acum lucrurile se desfășoară metodologic la altă scară, cu altă anvergură! Adevărul este că acum, în epoca internetului, suntem capabili să culegem și să stocăm un număr uriaș de date (big data) despre atributele/răspunsurile subiecților umani: (1) subiectiv-emoționale (ex. starea emoțională, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize faciale la distanță), (2) cognitive (ex. preferințe, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analiza likeurilor/alegerilor pe care le facem), (3) comportamentale (ex. în ce perioadă a zilei faci cumpărături online, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin înregistrarea automată a accesării siteurilor) și/sau (4) psihobiologice (ex. starea de activare fiziologică, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize pe bază de senzori la distanță). Unele date sunt culese cu acordul nostru conștient, altele fără acordul nostru conștient sau chiar fără acord. Apoi, prin supercomputere ajungem la analiza complexă a acestor date (ex. data mining), adesea folosind și inteligența artificială (ex. machine learning). Să analizăm succint, în continuare, care este impactul unui astfel de demers în controlul psihologic al oamenilor.

  • (1) Putem prezice răspunsurile subiectului uman pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric)? DA! Mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se poate face acest lucru astăzi într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, răspunsul trecut al subiectului uman, mai ales contextualizat, este un predictor foarte bun al aceluiași răspuns în viitor (mai ales în același context). Așadar, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile trecute ale subiectului uman, cu atât le putem prezice mai bine. Mai mult, răspunsurile subiectului uman se află adesea interrelaționate, astfel încât folosind un răspuns, putem prezice un alt răspuns. Din nou, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile subiectului uman, cu atât le putem analiza mai comprehensiv – găsind relații/paternuri între ele -, pentru a face apoi predicții acurate.
  • (2) Putem construi profiluri psihologice pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric), pe care să le utilizăm apoi pentru a prezice răspunsurile subiectului uman sau pentru a-l influența? DA și DA! Din nou, mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se pot face și aceste lucruri într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, pe baza unor indicatori precum date demografice generale (ex. gen/vârstă/profesie), indicatori lingvistici (ex. lungimea textelor scrise, valența cuvintelor folosite), indicatori comportamentali (ex. gradul de accesare a reței sociale, numărul de likeuri), etc. putem elabora profiluri psihologice riguroase (ex. de personalitate, de psihopatologie), individuale și/sau de grup. Spre exemplu, analiza likeurilor tale pe Facebook – efectuată de către un sistem artificial de analiză/învățare – poate duce adesea la o predicție a profilului tău de personalitate mai bună decât cea pe care o pot face cei apropiați ție (ex. colegi/prieteni/familie). Similar, acuratețea predicției prezenței depresiei, în baza unor analize lingvistice (ex. numărul de cuvinte/prezența cuvintelor încărcate emoțional) și comportamentale (ex. momentul când subiectul intră în rețeaua socială și cât stă) din diverse rețele sociale, poate ajunge până la peste 80% din cazuri. Aceste profiluri psihologice pot apoi să fie utilizate astfel:
    • (2a) Pentru a prezice comportamente viitoare. Spre exemplu, deja știm din psihologie la ce să ne așteptăm de la un subiect depresiv sau de la subiect uman cu un profil de personalitate caracterizat de extraversiune mare și conștiinciozitate scăzută.
    • (2b) Pentru manipulare. În acest sens se pot transmite subiectului uman mesaje manipulatorii, informate de profilul psihologic pe care îl are. Spre exemplu, dacă din analiza profilului psihologic al unui subiect țintă rezultă că acesta are frică de schimbare, un fake news poate să-i mobilizeze atitudinea negativă față de o personalitate, dacă în fake news se promovează ideea că acea personalitate promovează/susține tocmai schimbările de care se teme subiectul țintă.

În concluzie, vestea neutră este că în situația actuală a dezvoltării științei psihologice și a informaticii a crescut foarte mult rigoarea în predicția și controlul comportamentului uman. Iar acest lucru se dezvoltă constant, prin acumularea de bigger data și data mining prin machine learning/artificial intelligence! Vestea proastă este că aceste dezvoltări pot să fie utilizate de unii pentru controlul psihologic al oamenilor. Iar acest lucru trebuie să ne ingrijoreze și să ne responsabilizeze pentru a deveni proactivi și înțelepți în magagementul unui astfel de pericol. Nu trebuie însă să ne speriem și să dezvoltăm “paranoia socială”, deoarece o astfel de atitudine duce la exagerări și conflicte și la incapacitatea de a manageria înțelept aceste dezvoltări ale științei, în beneficiul, nu în detrimentul oamenilor. Dacă reacționăm punitiv față de aceste dezvoltări, spre exemplu interzicându-le,  atunci acestea se vor dezvolta pe ascuns, tocmai în zona ”celor răi”, fără să le putem controla. Vestea bună este că aceste dezvoltări, utilizate de specialiști („cei buni”), în condiții stricte de transparență și etică profesională bine definite, pot ajuta oamenii (ex. prin identificarea rapidă și tratamentul adecvat în cazul unor tulburări psihice, uneori încă din faza incipientă/inițială) și civilizația umană (ex. în a înțelege și reduce discrepanțele sociale/regionale excesive). Mai mult, la nivel individual, omul are și mecanismele psihologice de reglare a acestui potențial control psihologic, doar că acestea trebuie activate. Așadar, care este rețeta psihologică de protecție față de un potențial control psihologic prin analiza datelor personale?

  • (1) Fii un cetățean activ și proactiv. În acest sens, este important să-ți stabilești un set valoric (aș sugera inițial maximum trei valori cardinale), care să-ți ghideze viața, cel puțin în domeniile majore (unde vrei să nu fii controlat psihologic). Spre exemplu, o valoare asumată ca „Tradiția”, te poate face să prețuiești seniorii și trecutul și să contribui, alături de alții cu care împărtășești această valoare, la nașterea unor comunități puternice, deschise și generoase dedicate prețuirii trecutului și seniorilor. O valoare ca „Excelența” te poate face să dorești mereu să atingi cele mai ridicate standarde în tot ceea ce faci. În principal, ceva (X) este o valoare, dacă acel ceva (X) este considerat bun/valoros într-o societate (exemplu de valori: familia, armonia, munca, cariera, tradiția, excelența, etc.) M-aș bucura dacă cât mai mulți oameni și-ar stabili acest set valoric și l-ar ști așa cum își știu numele, lăsându-l apoi să le coloreze/influențeze viața. În acest fel, spre exemplu, dacă ai opțiuni clare, ești mai puțin vulnerabil la mesaje trimise pentru a te controla, de cineva care îți cunoaște deja profilul psihologic. Controlul psihologic acționează mai eficient în zonele de incertitudine și indecizie.
    • TEST: Care sunt cele trei valori cardinale care se exprimă în viața ta, în domeniile majore ale vieții tale?
  • (2) Dezvoltă-ți ca abilitate fundamentală gândirea rațională/critică, prin logică și teoria argumentării.
    • TEST: Știi logică și teoria argumentării? Minimal:
      • Știi principiile și operațiile logicii?
      • Știi regulile (inclusiv erorile) majore ale raționamentului inductiv? Dar cele ale raționamentului deductiv?
      • Știi structura generală a argumentării și erorile în argumentare?
      • Înțelegi diferența între un discurs teoretic și unul practic?
      • Înțelegi diferența dintre verificabilitate și falsificabilitate?
      • Ai noțiuni de bază de logică simbolică (ex. înțelegi relația între sens/semnificație)?
  • (3) Selectează și analizează sursa informațiilor, cu relevanța pentru deciziile tale în domenii majore. Așa cum atunci când îți este foame nu mănânci de oriunde/orice (sigur, cu excepția situațiilor triste/nedrepte, în care încă unii oameni sunt forțați de sărăcie să facă asta!), nu accepta să te expui la informație transmisă de orice sursă. Poate că unele informații sunt de tip Fake News și țintesc controlul tău psihologic, pe baza profilului psihologic pe care cineva ți-l știe deja. Dacă hrana nesănătoasă te îmbolnăvește/contaminează fizic, sursele proaste de informații de îmbolnăvesc/contaminează psihologic!
    • TEST: Care sunt trusturile majore și sursele massmedia din care te informezi, mai precis televiziunile, ziarele, sursele online, etc.? Care sunt jurnaliștii tăi de referință? Sunt acestea/aceștia credibile/credibili (quality)?
    • Verifici o informație importantă încrucișat, în cadrul tău de referință credibil, și prin opoziție cu zonele mai puțin credibile?
  • (4) Nu te expune informațiilor relevante pentru tine atunci când ești obosit, stresat sau presat de timp, deoarece nu ai resursele cognitive pentru a analiza adecvat – cât de cât critic – informațiile primite.
    • TEST: Tratezi diferențiat informațiile relevante (ex. îți creezi un mediu fizic și psihologic propice de analiză a informațiilor relevante?) și pe cele nerelevante pentru tine? Crezi că dacă știi că ceva este fals, atunci nu te va influența? (vezi punctul 7, dacă răspunsul la ultima întrebare este DA).
  • (5) Ai grijă la datele personale pe care le oferi în spațiul public. Reglementările europene și acum românești, deși sunt complicate și enervante, încearcă să ne ajute, dar trebuie să ne ajutăm și singuri!
    • TEST: Citești informațiile/contractele online atunci când ți se cere acordul pentru ele sau bifezi că ești de acord, fără să le citești cu atenție?
  • (6) Utilizează Rețeta de prevenție a contaminării psihologice.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?
  • (7) Utilizează Rețeta de decontaminare psihologică, dacă ești deja contaminat psihologic.
    • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?
Reclame

Interviu Dilema Veche – Despre Psihologia Românilor

Recent am dat un interviu pentru Dilema Veche, despre psihologia românilor. Îl găsiți AICI.

Mi-a plăcut modul în care a fost gândit interviul, deoarece a scos din volumul mare de informații prezentate în monografia dedicată psihologiei românilor aspecte pe care nu le-am discutat până acum în spațiul public separat.

Sper să-l găsiți interesant și util!

Despre educaţie şi cercetare în noul guvern PSD – “The winter is coming!”

4 Ianuarie 2017 4 comentarii

Notă: Scriind acest articol trebuie să spun că nu am fost şi nu sunt membru de partid, opţiunile mele fiind legate suportiv sau critic de angajamentele diverselor partide din România faţă de mediul academic, doar în funcţie de corespondenţa între ceea ce se face în ţară în domeniul educaţiei/cercetării şi ceea ce se face la nivel european/internaţional.

Oricine cunoaşte modelele educaţionale internaţionale înţelege că ieşirea României din impasul perpetuu (ex. ba economic, ba politic, etc.) şi intrarea în modernitatea europeană de astăzi depind de organizarea competentă şi înţeleaptă a ariei româneşti a educaţiei şi cercetării. O organizare competentă şi înţeleaptă a ariei româneşti a educaţiei şi cercetării ne poate integra în aria europeană/internaţională a educaţiei şi cercetării, cu beneficii enorme. Într-adevăr, aria românească a educaţiei şi cercetării poate miza pe un potenţial intelectual de creativitate şi inteligenţă al românilor comparabil cu cel din ţările/culturile moderne ale lumii (aşa cum am arătat în monografia dedicată psihologiei românilor – David, 2015); în consecinţă, bine organizată, aceasta poate genera cunoaştere avansată, exprimată apoi în formarea de cetăţeni educaţi, care asigură avantaje competitive ţării şi servicii inovative către societate, cu impact asupra calităţii vieţii oamenilor.

Dacă nu înţelegem să punem în centrul oricăror „proiecte de ţară” sau politici publice de arhitectură a ţării actul educaţional şi de cercetare, ca motor generator, atunci nu ne utilizăm potenţialul intelectual bun de inteligenţă şi creativitate şi suntem astfel condamnaţi la înapoiere, sărăcie şi marginalizare într-o lume tot mai globalizată. Ţările pe care vrem să le ajungem din urmă economic/ca nivel de trai aşa fac, ce este atât de greu de înţeles? Nu sunt nici mai inteligenţi şi nici mai creativi, ci au instituţii educaţionale moderne care le utilizează mai bine potenţialul intelectual.

Partidul Social Democrat (PSD) reuşeşte să dezamăgească din nou. Pe când crezi sau speri că, iată, chiar poate intra ca mentalitate în social-democraţia europeană modernă, te izbeşte cu nişte decizii vetuste care te îngheaţă. Ultima decizie pe această temă este separarea educaţiei de cercetare, prin organizarea a două ministere independente în noul guvern PSD. Nu ştiu cine i-a sfătuit, dar, sincer, a fost un sfat prost! Când în toată lumea se vorbeşte de integrarea educaţiei (mai precis a învăţământului superior) şi cercetării într-o arie comună a educaţiei şi cercetării – pentru a uni eficient generarea, diseminarea şi utilizarea cunoaşterii -, noi avem din nou „inovaţii” instituţionale care ne vor îngropa. Nu ajunge că suntem pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte performanţa învăţământului preuniversitar (vezi rezultatele la testele P.I.S.A), învăţământului universitar (vezi clasamentele universităţilor) şi cercetării ştiinţifice (vezi clasamentele bazate pe inovaţie), – asta în condiţiile în care potenţialul nostru de inteligenţă şi creativitate nu este mai prejos -, dar cu noua opţiune administrativă a PSD se pare că chiar vrem să ne aşezăm bine pe aceste locuri, cu impact nefast asupra competitivităţii ţării şi calităţii vieţii oamenilor.

Nu intru în detalii, că probabil conducerea PSD-ului a fost intoxicată cu pseudoargumente de cei care au convins-o că această opţiune este cea bună. Ca să mă scutesc şi să vă scutesc de lupta surdă cu astfel de pseudoargumente, hai să vedem cinstit, direct şi simplu cum sunt organizate aceste domenii în ţările care contează ca şi competitivitate, ţări pe care vrem să le ajungem şi la care ne raportăm, cel puţin în teorie, mereu, fiind primele în clasamentele internaţionale care vizează domeniile preuniversitar, universitar şi de inovaţie (folosesc numele în engleză, pentru a nu greşi în traducere – mai ales din japoneză – şi pentru a se verifica informaţiile mai uşor pe net):

  • Danemarca – Ministry of Higher Education and Science
  • Franţa – Ministry of Higher Education and Research
  • Germania – Federal Ministry of Education and Research
  • Italia – Ministry of Education, University, and Research
  • Japonia – Ministry of Education, Culture, Sports, Science, and Technology
  • Marea Britanie – Minister of State for Universities and Science
  • Norvegia – Ministry of Education and Research
  • Olanda – Ministry of Education, Culture and Science
  • Suedia – Ministry of Education and Research
  • SUA – în SUA organizarea este mai descentralizată, dar între departamentele federale (echivalente ministerelor) există doar un departament de educaţie (Department of Education), care include şi inovarea, nu şi unul de cercetare, cercetarea fiind coordonată de mai multe instituţii, neorganizate însă la nivel de department federal.

Aşadar, se poate observa că în ţările moderne şi competitive cercetarea/ştiinţa este în aceeaşi structură administrativă cu educaţia (mai ales cea legată de învăţământul superior). Aşa cum am spus mai sus, numai astfel se pot uni eficient generarea, diseminarea şi utilizarea cunoaşterii, pentru a asigura competitivitate ţării şi bunăstare oamenilor. Modelul separării învăţământului şi cercetării a existat în comunism şi am văzut ce a generat!

Unii, mai puţin informaţi sau având interese de a le separa (interese care ne vor costa ca ţară!), vor spune că şi în cadrul Comisiei Europene cele două domenii sunt separate în Directorate-General for Education and Culture şi Directorate-General for Research and Innovation. Aşa este, dar cine ştie istoria acestei organizări ştie şi de ce sunt separate şi nu poate fi prostit. Organizatoric vorbind, era dificil să existe un singur Directorate-General for Education and Research la nivelul Comisiei Europene, deoarece domeniile sunt prea complexe la scară europeană, mai ales că Directorate-General for Education and Culture, include educaţia, cultura, tineretul, limbile şi sportul. Dar Directorate-General for Research and Innovation pune în toate documentele proprii în prim plan relaţia cu universităţile, iar ţările competitive ale lumii, aşa cum se vede clar mai sus, au urmat modelul combinării lor administrative (ţinând cont că la nivel de ţară, chiar mare fiind, nu există complexitatea care există la nivel european).

Aşadar, speranţa „normalizării” cu care a venit PSD moare, cel puţin în domeniul educaţiei şi cercetării, întorcându-ne la un model bine aşezat din perioada comunistă, în care universitățile „predau”, iar cercetarea „adevărată” se face în institutele de cercetare de către oameni „atestaţi” prin patalamale/hărtii, nu neapărat prin rezultate ştiinţifice! Atenţie, nu vreau să alunecăm în discursul steril legat de cine este mai important în cercetare: universităţi vs. institute de cercetare! Cercetători buni şi slabi există în ambele structuri. Astăzi, în lumea modernă, logica nu este „universităţi SAU institute”, ci „universităţi ŞI institute”, rolul mai important sau mai puţin important în cercetare fiind determinat de performanţa obţinută.

Încă mai sper ca cei doi miniștri, oameni cărora trebuie să le acordăm inițial credit şi bună-credinţă, vor face tot posibilul să unească ministerele în politicile lor, pentru a nu ne îngropa definitiv prin reglementări şi practici diferite, depăşite de vremuri. Acelaşi lucru îl sper de la comisiile de specialitate din parlament, care, dacă doresc, pot servi ca „gardieni” ai normalităţii academice. De siguranţă, poate că primul-ministru al României ar putea monitoriza şi asigura această integrare funcţională printr-un consilier/grup de experţi în cadrul cancelariei proprii. În viitor însă, dacă PSD chiar doreşte o „Românie normală”, cele două ministere trebuie reunite (cel puţin învăţământul superior şi cercetarea, dacă nu educaţia şi cercetarea)!

Păcat că prin astfel de decizii, fără analiză de substanţă, nu doar că ratăm o şansă de a ne utiliza potenţialul intelectual bun de inteligenţă şi creativitate pe care îl avem ca popor, dar facem paşi fermi spre trecut, inventând din nou (oare a câta oară şi când vom înţelege că trebuie să ne oprim…?) instituţii care ne blochează acest potenţial. Astfel ne rupem de aria europeană/internaţională a educaţiei şi cercetării, marginalizându-ne noi, fără să ne forţeze nimeni!

Despre patriotism şi Ziua Naţională a României

2 Decembrie 2016 1 comentariu

Cu ocazia Zilei Naţionale a României  cred că este bine să medităm la patriotism. De aceea vă semnalez două articole despre patriotism: (1) Un articol mai vechi şi (2) Unul mai nou (interviu, cu ocazia celebrării Zilei Naţionale, în decembrie 2017).

Categorii:Social şi Politic Etichete:

Gânduri despre prieteni şi politică

19 Noiembrie 2016 3 comentarii

În ultimele săptămâni, mai multe segmente din mass-media (ex. ziare, televiziuni, siteuri) m-au întrebat despre o serie de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare: ba ce cred despre unul sau despre altul, ba să le fac profiluri psihologice etc. Am refuzat, deoarece nu am fost şi nu sunt implicat politic, iar astfel de comentarii, direct sau indirect, te atrag în „jocul” politic.

Unele întrebări au vizat însă oamenii pe care îi ştiu foarte bine, din afara politicii. M-am mirat şi m-am interesat ce se întâmplă. Aşa am descoperit că foarte mulţi tineri, oameni care nu au făcut până acum politică, unii universitari, s-au angajat în aceste alegeri. Asta m-a provocat să gândesc asupra fenomenului.

Nu am de gând să scriu despre prietenii/cei pe care îi ştiu foarte bine şi care sunt angajaţi în partidele tradiţionale sau devenite deja establishment (cu conexiuni în partidele/mişcările europene). În cazul lor, partidele sunt cele care, în general, colorează discursul, iar şansele lor sunt mai mult legate de şansele partidului. Mulţi sunt oameni valoroşi, implicaţi în PSD, PNL, PMP, ALDE, UDMR etc., dar, fiind noi in politică, nu ştiu câtă forţă şi libertate vor avea să influenţeze deja partidele din care fac parte (dar este un început…).

Mi se pare însă interesant USRul, fiind un partid nou, încă în fază de definire şi greu de aşezat pe eșichierul politic. Aşadar, voi face câteva comentarii despre cei pe care îi ştiu şi care au oarecare şanse să fie aleşi în noul Parlament, deoarece ei colorează USRul şi nu invers, iar asta mi se pare fascinat şi interesant din punct de vedere psiho-socio-cultural. Într-adevăr, mă interesează şi am scris despre profilul psihocultural al României, iar acesta depinde în mare parte de politicile pe care le fac oamenii politici.

  • Nicuşor Dan (primul pe listă la Camera Deputaţilor – Bucureşti): pe Nicuşor Dan îl ştiu încă din 2005, ca un om de ştiinţă/cercetător de top în matematică. M-a mirat intrarea lui în politică! Eu îl ştiu ca un om foarte deştept, cu bun simţ, cinstit/onest şi foarte serios când îşi fixează obiective. Îmi place că şi atunci când face ceva ce iese prost, pot să ştiu că o face din greşeală/eroare, nu intenționat, şi este dispus să recunoască şi să îndrepte greşeala, lucru rar astăzi când toţi se cred fără de prihană!
  • Emanuel Ungureanu (primul pe listă la Camera Deputaţilor – Cluj): Este un om despre care presa a scris mult, adesea de bine, şi cred că nu a greşit scriind aşa. Eu îl ştiu ca un om cinstit/onest, creativ în rezolvarea problemelor şi dedicat unor cauze bune (adesea punându-şi propriile interese legitime pe locul doi, după cauza bună în care s-a angajat).
  • Mihai Goţiu (primul pe listă la Senat – Cluj): Şi despre el presa a scris mult, şi bine şi mai puţin bine. Eu îl ştiu pe Mihai din studenţie, ca un om cinstit/onest, jurnalist şi activist preocupat de oameni şi problemele lor şi un intelectual/scriitor interesant (membru al Uniunii Scriitorilor). Eu nu-l ştiu nici (eco)anarhist, nici stângist, cum l-a caracterizat o parte a presei, deşi înţeleg că un individ autonom (fie el mai de dreapta sau mai de stânga) sperie şi poate fi perceput (sau chiar etichetat negativ în mod intenţionat, cu gândul scoaterii din scenă) astfel într-un mediu social dominat de neîncredere şi/sau într-un mediu politic dominat de reţele de interese nelegitime.
  • Christian Schuster (primul pe listă la Camera Deputaţilor – Alba): Este colegul meu de UBB, pe care îl ştiu un profesionist/intelectual serios şi un om cinstit/onest. Intrarea lui în politică m-a surprins cel mai mult, dar o văd şi ca un semn de potenţială schimbare în bine a contextului nostru psiho-socio-cultural.

Dincolo de diferenţe, ceea ce îi uneşte pare să fie cinstea/onestitatea, preocuparea pentru oameni şi faptul că sunt buni/competenţi în ceea ce fac. Aşadar, ei vin în politică fiind deja definiţi ca oameni şi profesionişti, fără să aibă nevoie să folosească politica ca să se definească (vin să facă politică, nu să-i facă politica!). M-aş bucura să reuşească, deşi cred că este greu, iar dacă vor reuşi în alegeri abia atunci vor da piept cu mediul cinic al politicii româneşti. Dar cineva, de undeva, trebuie să înceapă. Succes dragi prieteni!

În final urez însă success şi oamenilor cu profiluri similare din celelalte partide participante la alegerile din decembrie 2016! Păstrând rivalităţile politice inerente, oameni cu astfel de profiluri pot genera o clasă politică nouă, care să gândească şi să interacţioneze diferit (nu în logica „care pe care” sau „cei din alte partide nu sunt competitori, ci inamici şi, aşadar, trebuie distruşi”), în beneficiul modernizării ţării şi ancorării acesteia în spaţiul psihocultural vestic.

Categorii:Social şi Politic Etichete:

Olimpiada din 2016 în psihologia românilor sau Bine aţi venit în normalitate! O altă perspectivă asupra Jocurilor Olimpice de vară din 2016

Apariţia acestui articol a fost stimulată de un interviu care mi-a fost solicitat recent de către Radio France International (RFI), în legătură cu analiza reacțiilor românilor în spaţiul public faţă de performanțele obţinute de România la Jocurile Olimpice de vară din 2016, din Brazilia. În general, reacţiile în spaţiul public au fost extrem de critice, rezultatul României fiind privit ca unul catastrofal, atât din afara sistemului, cât şi din cadrul sistemului! Sper ca această analiză să aducă o doză de raţionalitate – contribuind la unele clarificări, fără pretenţii de adevăr unic – şi să fie de folos atât cetăţenilor interesaţi de mişcarea sportivă, cât şi  sportivilor şi decidenților în domeniu. Mai mult, pornind de la aceste analize preliminare, specialiștii interesați din domeniu pot efectuat analize suplimentare complexe, luându-se în calcul mai multe variabile și modele de combinare a acestora.

Direct si simplu spus, eu cred că reacțiile românilor în spaţiul public faţă de performanțele obţinute de România la Jocurile Olimpice de vară din 2016 pot fi pricepute mai bine dacă ne raportăm corect atât la psihologia românilor, cât şi la performanţele obţinute la Olimpiadă.

În ceea ce priveşte psihologia românilor, concluzionam în monografia dedicată psihologiei românilor (David, 2015) că:

  1. Faţă de realitate, noi adesea ne credem aşa cum nu suntem, dar, totuşi, ne credem aşa cum am putea să fim;
  2. Pentru a ne înţelege corect comportamentele trebuie să ne raportăm la un cadru de referinţă, iar într-o lume globalizată acesta este reprezentat de celelalte ţări ale acestei lumi (nu ne putem raporta doar noi la noi);
  3. Printre alte atribute psihologice (ex. potenţialul intelectual), ne caracterizează şi emoţionalitatea – tendinţa de a exagera atât negativul, cât şi pozitivul -, pe un fond puternic de cinism.

Aşadar, aceste concluzii pot fi utilizate pentru a înţelege reacţii din spaţiul public faţă de performanţa românească la Jocurile Olimpice de vară din 2016, din Brazilia.

În ceea ce priveşte performanţele obţinute, analizând istoria olimpismului (Jocurile Olimpice de vară), în principiu ţările bogate şi mai mari sub aspectul populaţiei tind să obţină un număr mai mare de medalii olimpice. Să analizăm în cele ce urmează obiectiv performanța României la Jocurile Olimpice de vară din 2016, din Brazilia, prin prisma acestei tendinţe, urmând însă ordinea concluziilor derivate din psihologia românilor (vezi mai sus):

  1. Care este realitatea/cum suntem (vezi şi AICI):
    1. Este evident că prin prisma experiențelor trecute – începând cu Olimpiada din 1956 – (1956-13 medalii; 1960-10; 1964-12; 1968-15; 1972-16; 1976-27; 1980-25; 1984-53; 1988-24; 1992-18; 1996-20; 2000-26; 2004-19; 2008-8; 2012-9), performanţa din prezent (2016-5 medalii) nu ne mulţumeşte. Performanţa din prezent este apropiată ca număr total de medalii de cea din 1952 (4 medalii) şi peste celelalte obţinute de România de la începutul mişcării olimpice moderne (1896) până în 1952 (1900-0 medalii; 1924-1; 1928-0; 1936-1; în 1896, 1904, 1908, 1912, 1920, 1932, 1948, 1952 România nu a participat la Olimpiadă, iar în 1916, 1940 şi 1944 Olimpiada nu s-a organizat).
  2. Cadrul de referinţă al Jocurilor Olimpice de vară din 2016, din Brazilia (după Clasamentul Olimpic, 2016 şi Compania Bloomberg, 2016):
    1. 87 de ţări au câştigat cel puţin o medalie, numărul total de ţări/comitete olimpice participante fiind de 207 (206 plus o delegație sub egidă olimpică). România are un total de 5 medalii (1-aur; 1-argint; 3-bronz).
    2. În Clasamentul Olimpic (2016) care combină medaliile (nr. total de medalii + tipul de medalii), România se află pe poziţia 42, având 41 de ţări în faţa ei, aflându-se astfel în primele 20% dintre ţările participante (48% dintre ţările care au obţinut cel puţin o medalie). Ca referinţă, ţări precum Argentina, Norvegia, Irlanda, Israel, Austria, Finlanda sau Portugalia se află la acest indicator sub România; trebuie însă adăugat aici faptul că pentru unele ţări (ex. Finlanda, Norvegia) clima poate să fie un impediment pentru performanţa la Jocurile Olimpice de vară, aceste ţări putând probabil performa mai bine la Jocurile Olimpice de iarnă.
    3. Dacă considerăm doar suma medaliilor – 5 medalii -, după Compania Bloomberg (2016), România se află pe poziţia poziţia 22 – având 41 de ţări în faţa ei (mai multe ţări se află pe aceeaşi poziţie) -, aflându-se astfel în primele 21% dintre ţările participante (50.6% dintre ţările care au obţinut cel puţin o medalie). Ca referinţă, ţări precum Argentina, Norvegia, Irlanda, Israel, Austria, Finlanda sau Portugalia se află la acest indicator sub România. Numărul total de medalii al ţărilor care au obţinut cel puţin o medalie corelează puternic şi semnificativ statistic (p<0.05) cu numărul medaliilor de aur (0.98), argint (0.96) şi bronz (0.96) al ţărilor respective (sunt conștient aici de pericolul violării „independenței datelor” – scorul total cuprinzând celelalte variabile -, dar valorile sunt prezentate doar pentru a arăta că scorul total poate fi justificat ca variabilă dependentă de referință, în raport cu fiecare din celelalte trei variabile).
    4. Există o corelaţie semnificativă statistic (p<0.05) de aproximativ 0.79 între numărul total de medalii şi produsul intern brut în cazul ţărilor care au câştigat cel puţin o medalie olimpică; asta înseamnă că 62% din varianţa în medaliile obţinute de diverse ţări poate fi explicată de produsul intern brut al ţărilor respective. Altfel spus, cu cât produsul intern brut al ţărilor respective este mai mare, cu atât numărul total de medalii creşte. Într-adevăr, un produs intern brut crescut poate susţine o mişcare sportivă puternică, prin infrastructură avansată şi venituri mai consistente pentru sportivi.
      1. Dacă raportăm numărul de medalii la produsul intern brut (vezi Compania Bloomberg, 2016), România se află pe poziţia 47, situându-se astfel în primele 24% dintre ţările participante (57.5% dintre ţările care au obţinut cel puţin o medalie). Ca referinţă, ţări precum Norvegia, Polonia, Germania, Spania, Japonia, SUA, Brazilia, Turcia, Finlanda, Argentina, China, Portugalia sau Austria se află la acest indicator sub România. Aşadar, considerând produsul intern brut, România nu face o figură proastă la Olimpiadă, prin raportare la alte ţări de referinţă la nivel internaţional.
    5. Există o corelaţie semnificativă statistic (p<0.05) de aproximativ 0.37 între numărul total de medalii şi mărimea populaţiei în cazul ţărilor care au câştigat cel puţin o medalie olimpică; asta înseamnă că peste 14% din varianţa în medaliile obţinute de diverse ţări poate fi explicată de mărimea populaţiei ţărilor respective. Altfel spus, cu cât populaţia ţărilor respective este mai mare, cu atât numărul total medalii creşte. Într-adevăr, o populaţie mare poate constitui un bazin important pentru selecţia unor sportivi cu potenţial. Interesant însă, dacă controlăm pentru produsul intern brut, atunci corelaţia dintre mărimea populaţiei şi numărul de medalii rămâne semnificativă statistic (p<0.05), dar devine negativă; altfel spus, la acelaşi produs intern brut avem relaţia: populaţie mica, număr total de medalii mare!
      1. Dacă raportăm numărul de medalii la mărimea populaţiei (vezi Compania Bloomberg, 2016), România se află pe poziţia 44, situându-se astfel în primele 26% dintre ţările participante (62.1% dintre ţările participante care au obţinut cel puţin o medalie). Ca referinţă, sub noi se află Finlanda, Austria, Turcia, Brazilia, Portugalia, Argentina sau China. Peste noi, dar în poziţii destul de apropiate, se află Rusia (poziţia 36), SUA (37), Spania (38), Japonia (39) sau Polonia (40). Aşadar, considerând mărimea populaţiei, România nu face o figură proastă, prin raportare la alte ţări de referinţă la nivel internaţional.
    6. Aşa cum ar fi de aşteptat, există o corelaţie semnificativă statistic (p<0.05) de aproximativ 0.82 între numărul total de medalii şi numărul de atleţi în cazul ţărilor care au câştigat cel puţin o medalie olimpică; asta înseamnă că aproximativ 67% din varianţa în numărul total de medaliile obţinute de diverse ţări poate fi explicată de numărul de atleţi implicaţi de fiecare din ţările respective (asta deşi un atlet poate câştiga mai multe medalii). Altfel spus, cu cât numărul de atleţi din ţările respective este mai mare, cu atât numărul total de medalii este mai mare.
      1. Corelaţia dintre populaţia ţărilor care au câştigat cel puţin o medalie olimpică şi numărul lor de atleţi implicaţi la Olimpiadă este de aproximativ 0.32 (semnificativă statistic – p<0.05); altfel spus, cu cât populaţia ţărilor respective este mai mare, cu atât numărul de atleţi înscrişi la Olimpiadă este mai mare. Sigur, acest indicator trebuie înţeles în contextul în care deşi numărul de atleţi participanţi la Olimpiadă nu se stabileşte direct în funcţie de populaţia ţării, ci de performanţele anterioare, performanţele anterioare pot la rândul lor depinde de mărimea populaţiei (vezi mai sus punctul 5).
  3. Ca urmare a discrepanţei dintre cum ne credem (proiecţie susţinută totuşi de performanţele vechi) şi cum suntem (performanţa din 2016), apare o emoţionalitate negativă, accentuată de un fond colectivist şi cinic/ironic, bine exprimată în spaţiul public, cu reacţii şi contrareacții vehemente, care antrenează uneori şi sportivii (vezi discuţiile din mass-media – ex. AICI sau AICI).

În concluzie, dacă considerăm mărimea populaţiei sau produsul intern brut, în ciuda aparenţelor, România nu a făcut o figură proastă la Jocurile Olimpice de vară din 2016, prin raportare la alte ţări de referinţă pentru noi (ex. SUA sau alte ţări din spaţiul Uniunii Europene) sau la nivel internaţional (ex. China, Rusia). Sau dacă totuşi considerăm că România a făcut o figură proastă, atunci trebuie spus imediat şi faptul că folosind această unitate de măsură o figură proastă au făcut şi ţări bine profilate internaţional, precum SUA, Germania, China, Rusia, etc. Altfel spus, în principiu, la indicatorii principali (vezi mai sus), România se află cel puţin între primele 25% dintre ţările participante.

Este drept însă că în trecut adesea România a făcut o figură mai bună la olimpiade! Asta s-a întâmplat deoarece şi-a utilizat mult mai eficient potenţialul – mărimea populaţiei şi produsul intern brut -, prin raportare la mişcarea sportivă, angajând politici naţionale programatice în această direcţie. Într-adevăr, în perioada comunistă sportul era un ambasador important – să demonstrăm altora forţa noastră şi a „orânduirii” -, astfel că regimul comunist a transformat sportul în domeniu strategic, cu impact asupra imaginii naţionale. Mai mult, sintagmele utilizate în spaţiul public cu referire la performanţele sportivilor erau în România mai mereu formulate colectivist (ex. „noi”, „fetele noastre”, „se întorc acasă”), sportivii reprezentându-ne pe toţi în competiţia cu ceilalţi, generând astfel un angajament emoţional puternic şi cvasigeneral. Asta în timp ce în spaţiul vestic discursul asupra acestui fenomen era/este mai temperat, adesea în spiritul comunităţilor indivizilor autonomi (ex. „echipa de gimnastică a ţării/SUA”). După Revoluţia din 1989 nu am mai urmat o astfel de reţetă de activare intenţionată şi maximală a potenţialului, astfel că o vreme am trăit prin prisma generaţiilor/şcolilor formate în trecut. În consecinţă, astăzi, la aproape 27 după Revoluţia din 1989, când ar fi trebuit să avem o nouă generaţie de sportivi/şcoli, am ajuns să ne înscriem în „normalitatea internaţională” în ceea ce priveşte raportul dintre numărul de medalii olimpice, produsul intern brut şi mărimea populaţiei; altfel spus, potenţialul se exprimă natural în funcţie de contextul existent (ca în alte ţări moderne), fără a genera intenţionat contexte maximizatoare ale potenţialului. Nu spun că asta este bine sau rău, pur şi simplu este o constatare.

Aşa cum am arătat mai sus, această discrepanţa dintre cum ne credem (proiecţie susţinută de performanţele vechi) şi cum suntem (performanţa din 2016 sub nivelul proiecţiilor) generează o emoţionalitate negativă, cu reacţii şi contrareacții puternice în spaţiul public, pe un fond colectivist şi cinic/ironic, care angajează uneori şi sportivii.

Dacă vrem să menţinem performanţa sportivă la nivelul vechi, componentă a imaginii naţionale, atunci resursele trebuie ghidate centralizat în această direcţie. Spre deosebire de învăţământ, unde focalizarea pe olimpici duce uneori la ignorarea unei pregătiri foarte bune a masei largi de elevi, în domeniul sportului focalizarea pe olimpici, presupune adesea şi dezvoltarea sportului de masă, ca bază de selecţie pentru olimpiade. Există însă şi alternativa să lăsăm resursele descentralizate, acoperind astfel poate mai bine nevoile multiple ale societăţii. Ce cale alegem depinde de cum înţelegem aceste date şi implicaţiile lor psihosociale şi de cum ne proiectăm modelul cultural-ideal. De aceea cred că ar trebui să folosim reacţiile/certurile care există cu referire la performanţa României la Jocurile Olimpice de vară din 2016, din Brazilia, pentru a genera o dezbatere publică asupra mişcării sportive în România, ocazie cu care putem corecta prin date şi o serie de iluzii/înţelegeri greşite. Mai mult, dacă tot discutăm despre proiecte de ţară, cred că în cadrul lor ar trebui să abordăm şi rolul mişcării sportive în România (ex. Vrem olimpici? Vrem o mişcare sportivă mai largă cu rol în sănătatea populaţiei? Le vrem pe amândouă? Dacă da, avem resurse?).

Referinţe selective

Categorii:Social şi Politic Etichete:

Perspectiva UBB asupra „proiectului prezidenţial” România Educată!

Revista Market Watch – care apare sub egida ministerului educaţiei şi cercetării – ne-a solicitat perspectiva Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) asupra „proiectului prezidenţial” România Educată. Perspectiva UBB (prin componenta executivă) poate fi găsită AICI (de la pg. 14 la pg. 16).

Perspectiva Universităţii din Bucureşti asupra aceluiaşi proiect poate fi găsită AICI.

Pentru alte perspective asupra educaţiei şi cercetării, prezentate în aceeaşi revistă, vezi AICI (interviu despre cercetare/educaţiei) şi AICI (despre universitatea world-class).

Sper să găsiti aceste texte interesante şi utile