Arhiva

Posts Tagged ‘articole recente’

Scurte considerații la cald despre noua lege a învățământului superior

Sunt tot mai des solicitat de mass-media să am o poziție față de propunerile recente de “legi ale educației”.

Pentru început clarific una din întrebările frecvente, spunând că, în afară de analizele (punctele de vedere/dezbaterile) publice pe care le-am inițiat sau la care am participat în legătură cu un modelul normativ modern al învățământului superior în România, nu am contribuit direct și nu am fost consultat cu privire la textul concret al propunerilor de legi, deși unele concluzii/recomandări ale acestor analize le văd pe alocuri reflectate în lege.

Ca să fie clară opțiunea mea generală, dincolo de nuanțele din diverse situații, iată cum văd proiectul de lege dedicat învățământului superior apărut astăzi, urmând să discut mai multe detalii în zilele următoare (în privința celuilalt proiect, dedicat învățământului preuniversitar, mă voi exprima mai încolo):

  1. Sub aspect de viziune-arhitectură, în sinteză, este o schimbare majoră de paradigmă, care, în esență, duce puterea de decizie spre actorii din domeniu (ex. universități), iar statul, prin autoritățile sale (alături de diverse consilii consultative), păstrează mai ales mecanisme de standardizare/control/monitorizare. Spre exemplu și simplu spus, doctoratul, abilitarea și diplomele rămân la nivel de universitate, fără să mai depindă de analize-decizii directe la nivel de minister. Este așadar un demers de “high risk” (risc mare), care va duce la “high gain” (câștiguri mari) doar dacă mecanismele de control-monitorizare își vor face treaba, altfel putem ajunge la situații dezastruoase. Dacă se dorește, aceste mecanisme de control-monitorizare se mai pot clarifica în cursul dezbaterilor care urmează, acum nefiind adecvat stabilizate în lege.
  2. Sub aspect de organizare/funcționare, (1) se introduc o serie de mecanisme noi, absolut necesare, (2) se renunță la și/sau se reformulează o serie de lucruri existente în prezent și (3) se păstrează multe lucruri, inclusiv ca formulare, din legea actuală. Ca mecanisme noi majore se observă (1) introducerea învățământului superior de scurtă durată, (2) accentul pe relația cu societatea (ex. învățământul dual, detalierea învățării pe parcursul vieții, microcertificări, un cadru mai riguros de organizare a potențialelor societăți comerciale ale universităților, rolul extensiilor universitare etc.), (3) accentuarea rolului universităților în certificare (foarte important în lumea de azi!) și (4) sistemul hibrid. De asemenea, se observă că înființarea unei universități va fi mai simplă, prin Hotărâre de Guvern, nu prin lege. S-a renunțat la unele lucruri nefuncționale (ex. trecerea asistenților de pe „determinat” pe „nedeterminat”, fără concurs). În fine, este foarte bine că universitățile trebuie să-și aleagă o misiune din cele trei menționate în lege, dar modul de formulare a misiunilor este neinspirat (ex. introducerea “excelenței” îi va determina pe toți să se focalizeze pe aceasta, modificându-i apoi esența), mai ales că misiunea nu este corelată, fie și orientativ, cu criteriile de evaluare ale acesteia (ex. criterii de excelență). Demersurile din lege sunt importante, dar riscul este asociat unor incoerențe (și chiar contradicții) în unele segmente (ex. normă universitară vs. normă didactică; personal didactic/de cercetare auxiliar formulat în diverse variante care aduc confuzie; pensionarea descrisă confuz, mai ales cu referire la semnificația limitelor de vârstă etc.); de asemenea, rolul unor mecanisme noi, precum învățământul de scurtă durată, trebuia mai bine prezentat. Dacă se dorește, toate aceste chestiuni se pot corecta în formulare și sens/semnificații în cursul dezbaterilor care urmează.
  3. Sub aspect metodologic, legea ne spune că arhitectura și organizarea/funcționarea vor fi detaliate într-o mulțime de acte subsecvente legii. Dacă aceste acte nu vor fi elaborate în spiritul legii, eșecul este garantat, deoarece legea nu s-a protejat suficient față de posibile distorsiuni prin acte subsecvente. Dacă vor fi elaborate profesionist, atunci lucrurile vor merge în spiritul legii, putându-se inclusiv corecta unele scăpări chiar de după dezbateri. Dacă se dorește, unele protecții/măsuri de siguranță se pot introduce în cursul dezbaterilor care urmează.
  4. Eu am argumentat recent în spațiul public că trei mecanisme pot da un avantaj competitiv rapid universităților românești: (1) susținerea cercetării în universități – iar acest lucru este menționat explicit în noua lege, inclusiv prin finanțare specifică/dedicată (de aceea o bifez pozitiv!); (2) concentrările academice – care din nou apar explicit în lege (deci trebuie o nouă bifare pozitivă!) și (3) organizarea modernă a resurselor umane în universități (ex. traiectorii diferite de carieră/”head hunting”/promovarea după modele internaționale/regândirea conceptului de “normă”) – lucru care din păcate nu este evident în noua lege (deci nu-l bifez pozitiv!).
  5. Alte aspecte mai specifice relevante academic și/sau social (ex. mandatul rectorilor, durata doctoratului) trebuie dezbătute la rândul lor, iar propunătorii trebuie să-și argumenteze opțiunile.

Așadar, în această fază proiectul este cam ca pisica lui Schrodinger, cu viitor sau fără în funcție de demersul nostru acțional de acum (ex. cum/dacă ne uităm). Hai să-l facem viu, ca să nu rămânem cu o pisică moartă aruncată în curte de factorul politic, factor care este deja decis să alunge din curte pisica vie care nu-i mai place!

 

Despre noua poziție în Consiliul Național al Rectorilor

30 decembrie 2020 6 comentarii

Astăzi am preluat pentru următoarele șase (6) luni președinția Consiliului Național al Rectorilor (CNR). În condițiile în care președintele actual, profesorul Sorin Cîmpeanu, a devenit ministru, a trebuit să se suspende din poziția de președinte CNR. După discuții interne în Biroul CNR, s-a ajuns la concluzia că ar trebui să avem o președinție rotativă, la fiecare șase luni, iar la propunerea președintelui actual și cu votul majoritar al Biroului CNR, am fost desemnat să încep eu.

Sincer și direct spus, în ciuda faptului că nu am avut un interes major pentru a ocupa poziții de conducere în CNR (abia am preluat conducerea celei mai mari universități a țării, și asta în condiții de pandemie), am acceptat acum acest demers din următoarele două motive:

(1) Sunt încă mâhnit de lipsa de viziune politică în separarea recentă a învățământului superior de activitatea de cercetare științifică (cercetare-dezvoltare-inovare/CDI), în două ministere distincte (Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării). Asta ne poate costa mult ca țară, foarte mult! Nu mai reiau argumentele, cei interesați le pot găsi în multele interviuri recente pe care le-am dat pe această temă. Din această poziție, împreună cu colegii din CNR, voi încerca să încurajez public acele politici care duc măcar la o coordonare adecvată a celor două activități, din cele două ministere diferite.

(2) În legătură cu educația (mai ales învățământul superior) și cercetarea (CDI), cunosc bine atât angajamentele din programul de guverare, cât și cum trebuie acestea puse în practică (din experiența ca student/profesor în sistemele academice vestice). Multe angajamente sunt excelente pentru învățământul superior și pentru CDI, fiind practic derivate din programele anunțate în campania electorală de către PNL/USR-PLUS/UDMR. Spre exemplu, pentru CDI (dar și învățământul superior), Pactul Ad Astra, în care am fost și eu implicat, este asumat de toți partenerii de guvernare; să-l vedem acum și implementat! Atenție însă, schimbările majore nu trebuie percepute ca fiind împotriva oamenilor (cu atât mai mult să fie împotriva lor!), ci oamenii, inclusiv sindicatele, trebuie să fie parte a soluțiilor; altfel orice modificare este temporară sau iluzorie. Împreună cu colegii din CNR voi fi o voce publică care monitorizează sistematic și critic-constructiv implementarea angajamentelor din programul de guvernare în învățământul superior și în activitatea de CDI. Înțeleg prin asta (a) să încurajăm și să susținem demersurile bune din programul de guvernare, (b) să facem sugestii după bune practici europene, acolo unde lucrurile sunt ambigue sau pot căpăta traiectorii diferite în același angajament și (c) să criticăm nerealizarea angajamentelor și/sau unele angajamente mai puțin fericite (dar aici revenind cu propunerea de variante cât mai constructive). Iar asta trebuie făcut din ianuarie, când se stabilesc multe lucruri, strategii, inclusiv bugetul!

Le mulțumesc tuturor pentru încredere și la mulți ani!