Românii și știința în 2024/2025. Riscuri și implicații

Recent s-a publicat o analiză la nivel european privind știința/tehnologia (incluzând în eșantion tineri, adulți și seniori, începând de la vârsta de 15 ani).

Iată câteva rezultate cu privire la România, în sinteza mea (pentru detalii, vezi linkul indicat):

• Aproximativ o treime (1/3  – 32%) din populație are o atitudine negativă față de știință și tehnologie (iar 3% nu se exprimă). Este cea mai ridicată atitudine negativă dintre țările Uniunii Europene (media UE este în jur de 17%).
• Doar 50% din populație consideră că impactul științei/tehnologiei are un efect pozitiv asupra vieții. Este cea mai scăzută rată din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 67%).
• 45% din populație consideră că oamenii, nu autoritățile, trebuie să caute/să-și asigure beneficiile noilor tehnologii. Este cea mai mare rată din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 28%). Asta după mine arătând neîncredere în „adevărul/disponibilitatea” autorităților (deși aceasta ar trebui să fie misiunea lor) și tendința de a căuta acest „adevăr/beneficiu” pe cont propriu (în loc de a reforma instituțiile care nu funcționează bine).
• Doar 55% din populație consideră că rezultatele științei obținute din fonduri publice trebuie prezentate public la modul gratuit (4% nu se exprimă). Este cea mai scăzută rată din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 80%).
• Doar 25% din populație consideră că descoperirile științifice-tehnologice bazate pe inteligența artificială sunt de încredere. Este cea mai scăzută încredere din Uniunea Europeană (media UE este în jur de 38%).

Concluzii:

Atitudinea românilor față de știință/tehnologie, în comparație cu alte țări ale Uniunii Europene, este cea mai nefavorabilă și de neîncredere, oamenii alegând să se documenteze singuri, nu prin instituții, ceea ce ne predispune la pseudoștiință și ne vulnerabilizează la conspirații și „fakenews”. Acest fenomen intră în relații bidirecționale cu abandonul școlar și analfabetismul funcțional prin care se amplifică reciproc, până la a deveni risc de securitate națională.

Implicații:

Vocea directă a oamenilor este mai importantă în cazul valorilor etice/morale (construind pe bunul-simț ceea ce este „bine”) și valorilor estetice (ce este „frumos”), instituțiile aici trebuind să se bazeze mai mult pe implicarea directă a oamenilor.

Dar în ceea ce privește valoarea de „adevăr”, în evoluția noastră ca specie și ca civilizație, noi am creat instituții (experți) prin care să ne protejăm noi de noi, am creat „Școala”, ca „adevărul” să fie stabilit prin știință/experți, nu prin vocea celor mai agresivi sau care strigă cel mai tare. Doar așa am reușit să devenim o civilizație, în care nu mai vânăm vrăjitoare și nu mai impunem prin forță/manipulare „adevăruri” bizare care ne distrug și/sau care ne limitează dezvoltarea.

De aceea, regândirea modului în care facem educația formală în școală și accentuarea învățării pe tot parcursul vieții, inclusiv prin educație nonformală, stau la baza salvării civilizației noastre astăzi, când prea mulți cred că știu „adevărul” și nu mai au nevoie de știință; mai mult, riscul astăzi, uitând lecțiile trecutului și ale științelor sociale, este că ne autodistrugem în condițiile în care atacăm „sistemul” nu pentru a-l facem mai bun în a servi oamenii, ci pentru că fiecare vrea să fie el „șef” sau să aibă o relație privilegiată cu „șeful”, deși acest lucru este imposibil (indiferent de ce ne spun cei care vor să ne manipuleze, nu putem toți să fim în aceste situații, astfel încât vom intra în demersuri anarhice prin care ne atacăm mereu liderii și instituțiile existente la un moment dat).

Sub aspectul inteligenței și creativității, tinerii români (și românii în general) nu sunt în urma altora, de aceea, educația trebuie să folosească, nu să irosească acest potențial. În consecință, le cer oamenilor educației și cercetării să respingă obscurantismul și să facem echipă, angajându-ne în a duce mai eficient lumina cunoașterii și culturii în școli/universități și în societate, de dragul copiilor noștri și al țării, pe care numai astfel îi putem proteja de obscurantismul adus de pseudocunoaștere, asigurându-le un prezent și un viitor bun, nu o lume impredictibilă, periculoasă și bizară!

Dezbaterea planurilor-cadru pentru învățământul liceal în Blaj. Spre un nou iluminism

După cum am anunțat din timp, astăzi, 21 februarie 2025, am participat la dezbaterea planurilor-cadru pentru învățământul liceal, în cadrul Conferinței Naționale a Asociației Colegiilor și Liceelor Pedagogice 2025, organizată la Blaj, în perioada 20 – 22 februarie, sub genericul Spre un nou iluminism – Noile planuri-cadru pentru liceu în actualitate și în consultare publică. 

Așa cum am spus la momentul anunțului, sistemul nostru de educație are lumini și umbre. Umbrele cresc însă mai puternic în societate, sub impulsul pseudoștiinței și pseudoreligiei. Este momentul ca prin educație și cercetare să protejăm și să eliberăm oamenii, aducând mai multă lumină, lumina cunoașterii și culturii, și, de unde ar fi mai potrivit să începem și să transmitem acest mesaj dacă nu din Blaj, inima iluminismului românesc?! Aprinderea luminii cunoașterii și culturii în educației are atât rostul de a ne elibera de umbrele obscurantismului, cât și de a ne arăta lucrurile care nu funcționează bine și pe care trebuie să le îmbunătățim (în domeniul educației și în societate).

Și am găsit la Blaj oameni ai educației serioși, sosiți din toată țara, care au venit cu analize, simulări și propuneri de îmbunătățire a proiectelor propuse. A fost o experiență plăcută și intelectuală în același timp și le mulțumesc tuturor pentru invitație și atmosfera colegială creată. Împreună am mai întărit lumina cunoașterii și culturii în educația românească, cu impact așteptat apoi în societatea noastră.

Dacă în unele societăți și vremuri se ajunge la cultură prin libertate, noi am învățat, prin iluminismul Școlii Ardelene exprimat plenar prin Adunarea Națională de la Blaj pe Câmpia Libertății, că uneori ajungi la libertate – inclusiv la eliberarea de obscurantism – prin cultură. Iar factorul mediator în oricare variantă este mereu educația, de aceea este important să o facem bine!

…

 

Despre alegeri, americani și antisistem. Câteva răspunsuri punctuale

Am fost întrebat frecvent în ultimele ore ce părere am despre declarația vicepreședintelui american JD Vance cu privire la alegerile din România, care vorbea de anularea alegerilor din 2024 pe baza unor „dovezi firave” și „presiuni continentale” – ”…flimsy suspicions of an intelligence agency and enormous pressure from its continental neighbors” –, și cum mă proiectez în ecuația sistem-antisistem. (Această din urmă întrebare este una mai veche, la care nu am găsit timp să răspund până acum.)

Am fost întrebat nu atât ca ministru, ci ca profesor implicat atât în România, cât și în SUA, un om format academic și cultural în SUA și care de-a lungul timpului a primit critici în țară pentru poziția uneori prea proamericană. Ca să detaliez contextul și să fiu transparent, dincolo de  formarea și implicarea mea academică în SUA, am rude (cu rădăcini în primele emigrări transilvane de la începutul secolului XX) și colegi/prieteni acolo, atât în „America profundă”, cât și în „America modernă”,  așa că cunosc foarte bine și nuanțat societatea americană.

În acest moment, mi se pare că cele două probleme ridicate sunt legate, așadar voi răspunde succint în continuare.

În legătură cu prima întrebare, cred că din perspectiva SUA, care este o democrație puternică, lucrurile stau așa cum a declarat vicepreședintele american. Dar în cazul țării noastre, o democrație încă tânără, ceea ce este puțin (firav) pentru o democrație puternică ca SUA poate deveni mult (periculos) pentru noi! Iar Uniunea Europeană, care este mai aproape și înțelege mai bine situația țării, a fost pe aceeași linie cu țara noastră. În această logică aș înțelege eu o poziționare normală a țării în acest moment (așa cum am văzut că a făcut de altfel președintele interimar, domnul Ilie Bolojan). Ca o extensie a acestei idei, așa cum am spus fără să mă feresc, eu am citit cu atenție toate rapoartele desecretizate și am ascultat punctele de vedere instituționale (naționale, ale Comisiei Europene, ale Departamentului de Stat din SUA), așa că sunt convins de faptul că alegerile au fost influențate în afara reglementărilor contextului electoral. Ar mai fi de adăugat aici faptul că este posibil ca unele instituții implicate în decizia de anulare a alegerilor să fi avut probabil acces și la unele informații despre care vom afla public peste zeci de ani (cum se întâmplă și în SUA și alte democrații cu informațiile clasificate – vezi cazurile Watergate, JFK etc.). Dar eu sunt un om care crede că instituțiile sociale (ca reguli de urmat / grupuri de experți) sunt cele care ne transformă dintr-un grup într-o civilizație, care ne feresc de agresivitatea și de vocea celor care strigă cel mai tare în stabilirea adevărului și a comportamentului etic, așa că tind mereu să le dau inițial credit, alături de evaluările proprii (obligatorii). Alți români nu au fost mulțumiți și nu sunt mulțumiți, dorind o decizie mai participativă (să vadă ei personal toate dovezile existente), având suspiciuni față de instituții; și trebuie respectată și această atitudine!

În legătură cu a doua întrebare, în sens clasic, nu, eu nu sunt antisistem! (și nici suveranist, așa cum am spus AICI). Deși, înainte să devin rector și ministru, eram adesea perceput de cei din „establishment” ca antisistem. Mai precis spus, nu sunt antisistem în sensul anarhic (Să distrugem instituțiile și vom vedea apoi ce facem, cine supraviețuiește și cum ne reorganizăm.) sau în sensul politic (Să plece ei, să venim noi!). Am fost însă și sunt „antisistem în sistem” (sau „sistem de tip antisistem”), în sensul că mereu încerc să fac ca instituțiile să funcționeze tot mai bine, forțându-le să se schimbe constant pentru a servi oamenii, nu pe ele însele!

Important este însă ca în acest proces de „luptă electorală” care urmează – cu decizia finală în luna mai 2025 – să nu rupem țesutul social dintre noi prin decizii și acțiuni impulsive, țesut care ne ține împreună ca popor, respectând votul celor mai mulți pentru cine să ne reprezinte, așa cum se cuvine într-o democrație.

Dezbateri naționale asupra planurilor-cadru din învățământul liceal – Cluj-Napoca, 2025

A doua dezbatere națională asupra planurilor-cadru din învățământul liceal a avut loc în 14 februarie 2025, în Cluj-Napoca.

Cu fiecare întâlnire oamenii educației sunt tot mai informați și mai constructivi, generând idei excelente, care pot îmbunătăți proiectele de tip expert pe care le dezbatem.

Sunt convins că împreună putem reaprinde luminile educației, întâi pentru domeniul nostru aflat acum între lumini și umbre, unde să formăm absolvenți buni specialiști, buni cetățeni și oameni echilibrați psihologic (mulțumiți de propria viață), iar apoi să ducem lumina cunoașterii în societate, pentru a proteja oamenii și țara de obscurantismul pseudoștiinței și pseudoreligiei.

…

17 februarie 2025 – Cluj-Napoca

O întâlnire de lucru a urmat dezbaterii naționale de vineri din Cluj-Napoca – organizată la UBB, luni, 17 februarie 2025 -, cu participarea unor profesori din universitar (decani) și din preuniversitar (inspectori școlari), explorând mai detaliat și cu exemple concrete impactul proiectelor de planuri-cadru pentru diverse discipline (ex. biologie, chimie, fizică, geografie, matematică).

În drumul dinspre Cluj-Napoca și București m-am bucurat să pot deschide și saluta și dezbaterile organizate de Coaliția pentru Educație în București, cu actorii principali implicați în filiera tehnologică (elevi, profesori, agenți economici etc.). Aștept să aflu concluziile și sugestiile acestei dezbateri.

Câteva idei și în apărarea Academiei Române!

Am văzut comentariile critice publice și numeroase legate de decizia Academiei Române prin care s-a respins propunerea ca scriitorul Mircea Cărtărescu să devină membru corespondent.

Înțeleg aceste critici, mai ales ca om care am susținut prin vot în Adunarea Generală a Academiei Române ca Mircea Cărtărescu să devină membru corespondent. Dar nu putem să nu vedem și că această propunere a fost susținută de o majoritate largă a Academiei, chiar dacă, din păcate, nu s-a ajuns acum la pragul critic (a lipsit un singur vot!). Acum unii colegi au crezut altfel. Mircea Cărtărescu va deveni însă membru al Academiei Române în viitorul apropiat, sunt sigur de asta, și mă voi bucura să-l pot saluta în Aula Academiei în acel moment.

Deocamdată trebuie să înțelegem că Academia Română are dificila misiune de a promova excelența cu oameni care o înțeleg pe alocuri diferit, prinși între tradiție vs. modernitate sau între trecut vs. prezent vs. viitor. Mai mult, unii (adesea membri mai vechi) consideră Academia ca fiind mai a noastră (de aici urmând: „cine pe cine aduce”), nu ca o instituție a țării („cine are merite pentru a fi propus”). În fine, da, unii dintre noi (dar tot mai puțini) amestecă uneori omenescul cu instituționalul, multe decizii și acțiuni devenind astfel prea personale. Iar vremurile acestea agitate nu ne ajută, ci mai degrabă mai tulbură apele și în Academia Română. Într-o Românie polarizată și conflictuală nu poți să te aștepți la o Academie complet altfel, deși academicul și angajamentul comun pentru excelență mai atenuează neînțelegerile dintre noi și canalizează, în interior, lucrurile și în sensul bun, lăsând loc și de „bună ziua”.

Dar eu cred că drumul Academiei Române este unul în direcția și sensul corecte, având deja o majoritate de oameni valoroși și înțelepți, majoritate care crește de la an la an și care normalizează Academia și duce la definirea corectă a excelenței în înțelegerea ei academică și culturală, fără excesele unor lupte între tradiție vs. modernitate sau trecut vs. prezent vs. viitor.

Sigur că, în acest proces de transformare, trebuie să fim toți mai atenți la nuanțe și la declarațiile publice, pentru a comunica corect cu societatea și pentru a nu expune Academia sau unii colegi unor critici injuste. Ca să nu mai spun că apar uneori și situații hilare – care devin deliciul publicului, dar afectează seriozitatea Academiei – în care, spre exemplu, culmea, un om mai de centru-dreapta ca mine (prin prisma angajamentului pentru excelență/meritocrație/competiție) este văzut de unii colegi din Academie ca „progresist”, iar președintele mai tradiționalist (așa cum se autodefinește) al Academiei, împreună cu întreaga conducere, devin acum în ochii unor colegi mai mult decât „progresiști”, chiar „woke”, evident, ambele calificative fiind negative în înțelegerea colegilor evaluatori.

Sfatul meu este să ne folosim academic diferențele și divergențele dintre noi și să fim înțelepți, știind când să fim de acord că nu suntem de acord, căutând însă să cooperăm elegant pentru a da forță Academiei Române – inclusiv prin oamenii buni care îi devin membri an de an -, ca forul suprem de știință și cultură al țării de unde împreună să putem servi cât mai bine țara și oamenii ei.

Dezbateri naționale asupra planurilor-cadru din învățământul liceal – București, 2025

I. Prima dezbatere națională asupra planurilor-cadru pentru învățământul liceal – București,  11 februarie 2025

Și am avut prima dezbatere națională asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal. Iar oamenii educației au început să arate de ce sunt ai educației! Spre deosebire de spațiul public (rețele de socializare, chiar diverse publicații etc.) – unde, pe lângă analize serioase, găsești încă prea des banalități solemne, îngrijorări iraționale și/sau semidocte, dacă nu doar critici virulente/agresive sau felicitări dezarmante -, aici au fost analize și discuții convergente și divergente, mai cerebrale sau mai emoționale, toate însă focalizate pe probleme și soluții. Au participat mulți și, evident într-un astfel de demers, nu toți s-au putut exprima. Dar toți pot trimite sugestii în scris (la emailul de contact al consultării publice), iar din feedbackuri încercăm și să îmbunătățim formatul dezbaterilor următoare. Din acest demers rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai. 

Sincer și direct spus, nu sunt bucuros că încep acest mandat de ministru cu un astfel de proiect, care, inevitabil, vine și cu scandaluri. Dar planurile-cadru reprezintă (1) urgențe curriculare (ar fi trebuit introduse cel târziu în 2021), (2) legale (sunt impuse de noile reglementări legale din 2023), (3) moral-psihologice (nu ne mai putem pune la risc copiii, punându-le pe umeri o încărcătură exagerată de discipline și ore, adesea fără o organizare psihopedagogică adecvată) și, teribil de important, (4) de securitate națională (analfabetismul funcțional ne pune deja la risc țara). Așa nu se mai poate continua! Iar rolul unui ministru responsabil este să abordeze tocmai astfel de probleme/reforme. Mai mult, rolul unui ministru al educației este și să educe oamenii (fie și informal), dacă este cazul, despre cum se fac rațional dezbaterile asupra unei teme cu relevanță pentru țară. Așadar, să facem împreună ca educația să nu fie un risc pentru națiune, ci o oportunitate pentru copii și țară!

Vezi mai multe sinteze AICI.

Următoarea dezbatere națională va avea loc la Cluj-Napoca. 

 

 

Constatări după primele 10 zile de dezbateri ale planurilor-cadru

După primele 10 zile de dezbateri ale planurilor-cadru, iată primele constatări:

1. Sunt optimist că învățăm să dezbatem. Acest exercițiu de dezbatere a planurilor-cadru este și unul educațional. Dacă în primele zile reacțiile au fost de critică sau susținere (adesea necondiționate), la apelul meu că acest lucru nu mă ajută în a găsi cea mai bună variantă pentru elevi, profesori, părinți și societate, oamenii educației au început să vină cu propuneri tot mai bune și suntem pe drumul corect.
2. Am început astfel să înțelegem filosofia acestor planuri-cadru, și anume nu de a „scoate” discipline/ore pentru a reduce simplu încărcarea pe elevi, ci de a reduce centralismul (caracterul obligatoriu) prin unele descentralizări la nivelul școlii și la nivelul deciziei elevilor (caracterul opțional). Așadar, demersul înseamnă de fapt încurajarea unui registru opțional mai consistent, în care să ținem cont și de alegerile școlilor și ale elevilor (nu doar ale ministerului), pentru a personaliza educația. Rămâne de văzut cât se va descentraliza, în această formă unii considerând că este prea mult, alții că este prea puțin. Cu siguranță, în cazul latinei voi propune, în final, revenirea la elementul centralizat, descentralizarea, bună ca intenție, neasigurând încă alegerea rațională acolo unde s-ar cuveni dacă latina rămâne opțională (așa cum am fost convins prin discuțiile cu specialiștii și organizațiile profesionale din domeniu).
3. Am cerut tuturor disciplinelor (specialiștilor care se ocupă de acestea) să gândească modele noi, nu doar număr de ore, în forma actuală lucrurile nefuncționând bine, în condițiile în care școala produce prea mult analfabetism funcțional pentru secolul XXI. Chiar nu se mai poate așa! Iar profesorii și organizațiile profesionale au început să înțeleagă asta. Astfel, spre exemplu, după mai mult de 20 de ani de lipsă, vom readuce ca nume discipline care contribuie direct la cultura națională (ex. Istoria românilor), pentru a da un semnal clar că o lume modernă nu poate exista fără identitatea națională, iar gramatica va reveni, de asemenea, la liceu; așa cum am spus la lansarea planurilor-cadru, prea mulți copii nu-și cunosc corect istoria sau geografia națională și vorbesc prost limba română.
4. Este clar că aerisirea curriculumului trebuie să se facă apoi și la nivel de programe, aici gândindu-mă deja la impunerea unui procent din orele alocate disciplinelor care să fie dedicat doar consolidării, activităților remediale și transferului de cunoștințe în viața reală.

Dezbaterile continuă, în final, urmărind să avem planuri-cadru în care modernitatea și tradiția contribuie la formarea unor absolvenți buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți de propria viață. Așa cum am spus la lansarea lor, urmăresc ca planurile-cadru care vor rezulta din aceste dezbateri să fie larg acceptate pentru a moderniza educația românească!

Dezbatem modernizarea educației românești

Am prezentat azi în Coaliția de guvernare strategia de consultare/dezbatere publică a proiectelor planurilor-cadru pentru învățământul liceal. Așa cum am anunțat deja în diverse contexte, aceasta presupune următoarele:

(1)     Colectarea propunerilor până în 6 martie 2025, alături de o serie de dezbateri naționale deja anunțate;

(2)     Adaptarea proiectelor planurilor-cadru pe baza acestor propuneri, pentru a exprima o modernizare a educației din țară, larg acceptată în sistem, care să pună în centru elevul, să susțină profesorii și să lase loc pentru implicarea părinților/societății;

(3)     O atenție specială va fi acordată dezvoltării curriculumului legat de cultura și identitatea națională, prin colaborare cu actorii principali din domeniu, în principal cu Academia Română.

Vă invit așadar să construim împreună educația pentru viitorul națiunii noastre!

Ofensiva pentru normalitate și invitație la parteneriat. Un răspuns unui coleg și prieten – Președintele Academiei Române

Am citit cu surprindere un articol publicat recent de președintele Academiei Române, în care se vorbește, cu referire la planurile-cadru pentru învățământul liceal puse recent în consultare/dezbatere, despre „o nouă ofensivă contra istoriei și geografiei”.

Inițial am fost surprins, atât de titlu – amândoi știind că atâta timp cât sunt eu ministru, de la acest nivel nu va fi vreo „ofensivă” contra acestor domenii –, cât și de mesajul public, când de fapt noi doi am început deja să discutăm despre cum ar putea arăta o soluție bună pentru aceste domenii. Asta este ceva ce ne leagă, dincolo de multe viziuni diferite, și  anume preocuparea pentru identitatea și cultura națională bine făcute.

Apoi am văzut asta ca o oportunitate de clarificare, încurajare și parteneriat, ceea ce fac succint aici.

Așadar, îl întreb pe președintele Academiei Române dacă ne place cum actualul sistem de educație ne tratează copiii și domeniile legate de identitatea/cultura națională. Mie, nu (și știu că nici lui)! Mă uit la testele naționale și internaționale și sunt extrem de îngrijorat când văd procente adesea de peste 40% sub sau la limita funcționalității. Mă uit în jur și văd prea mulți copii care nu vorbesc corect limba română, se plictisesc de clasicii literaturii noastre, au teorii istorice pseudoștiințifice, fac confuzii grosolane în geografia țării, latina devine subiect de ironii etc. Acestea, prin faptul că sunt un risc inacceptabil care afectează cultura națională, devin chiar probleme de securitate națională. Acum avem oportunitatea să regândim sistemul care a generat acest risc și această problemă. Aștept din partea specialiștilor și a organizațiilor profesionale propuneri prin care să tratăm cu respect și eficient aspectele de identitate/cultură națională. Aș vrea să văd predate conținuturi mai aerisite și relevante, cu mijloace de predare și manuale atractive, care să-i încurajeze și să-i entuziasmeze, nu să-i plictisească pe copiii noștri, atunci când vorbim despre aspectele legate de identitatea/cultura națională. Despre asta este vorba întâi și abia apoi despre numărul de discipline și ore, iar dacă văd un astfel de model credibil, numărul de discipline/ore va fi susținut la modul natural. Acum, pentru a ajunge la acest model mai aerisit și flexibil, am mizat în cazul unor discipline/ore pe o distribuire a responsabilității între centralizare (decizii impuse de minister) și descentralizare (decizii la nivelul școlilor și/sau al elevilor) – fără a se pierde astfel ore -, dar sunt dispus să discutăm chiar procentele celor două, dacă avem propuneri de modele bune pentru lucruri care țin de cultura și identitatea națională. Așadar, voi susține cât trebuie un astfel de model bun. Îl aștept, ca parte din consultare/dezbatere!

În acest context, spun că acest mesaj este și pentru științe, acum când pseudoștiința devine și aici o problemă de securitate națională, ceea ce ne arată că așa cum am tratat până acum științele nu a funcționat. Este o oportunitate de restartare și în această zonă, așadar, să nu o pierdem. Încurajez specialiștii și societățile profesionale să-mi facă astfel de propuneri raționale, iar susținerea mea va fi acolo.

În concluzie, avem șansa să trecem de la un sistem de educație în care se predă mult și prost (avem printre cele mai multe ore/an între țările OECD), foarte centralizat (cu puține opțiuni la nivel de școală și/sau elevi), care, dincolo de faptul că este învechit (se bazează pe modele și unele manuale din 2004), chiar prin rezultatele generate ne pune adesea la risc copiii și societatea, la unul în care se predă mai aerisit și relevant, bine și cu echilibru între centralizare și descentralizare. În acest proces, să ne gândim în primul rând la copii – nimeni nu se prea gândește la ei în aceste discuții –, fără însă să lăsăm profesorii deoparte și să nu închidem școala pentru părinți sau societate. Vă invit să nu pierdem această oportunitate și aștept propuneri concrete, mai ales că țin ca varianta finală să aibă un suport cât mai larg în comunitate, așa cum este normal în această fază de consultare/dezbatere. 

Hai să stopăm împreună conspirațiile – acum despre discipline (istoria națională) și planuri-cadru – măcar în domeniul educației!

Dragi colegi, oameni ai educației și din societate în general,

Acest text este o notă mai personală, într-un limbaj mai personal, de aceea apare pe blogul propriu, nu în zonele unor instituții în care sunt implicat acum.

Hai să stopăm împreună conspirațiile/dezinformările despre discipline și planuri-cadru, pentru a ne focaliza responsabil pe construcțiile viitoare pentru copiii noștri și pentru sistemul nostru de educație, prin consultare/dezbatere normală. Măcar în domeniul educației să facem angajamentul acesta și să spunem NU conspirațiilor și dezinformărilor. Nu pot răspunde la orice conspirație/dezinformare, dar încerc aici să setez un model pentru oamenii de bun-simț (pe care îi rog să fie mai atenți la rândul lor și la unele distorsiuni involuntare pe care le-ar putea face, dar sensibile într-un context al unor consultări/dezbateri), cu referință la o ultimă conspirație legată de istoria națională

Eu sunt un om care nu mă ascund să-mi asum părerile, deoarece știu când să tac (mai ales dacă nu mă pricep), când să pun întrebări altora mai informați, când să am convingeri/ipoteze educate și când să-mi afirm ferm cunoașterea.

Așadar, să mă suspectezi că aș dezavantaja istoria națională în noile proiecte de planuri-cadru pentru liceu, când pentru mine patriotismul și românismul sunt unele din valorile centrale, arată multe despre această suspiciune…și nimic bun! Și nu-mi plac cei care vor să confiște pentru interesul propriu aceste valori. 

În noile proiecte de planuri-cadru de liceu istoria este prinsă foarte bine în trunchiul comun (chiar în comparație cu alte științe la rândul lor clasice), iar apoi, în funcție de specializare, poate beneficia, direct și/sau dacă doresc școala și elevii, de ore în plus. Așadar, pentru istoria națională, luându-se în calcul rolul său, alegerile școlii și ale elevilor există, dar sunt constrânse pentru a asigura minimul necesar. Spun asta pentru că în trunchiul comun am inclus, așa cum se vede clar în propuneri, că demersurile ar trebui să fie focalizate pe istoria națională mai repede (din clasele a IX-a sau a X-a), deoarece așa ajungem la toți elevii, indiferent de filieră (teoretică/vocațională/tehnologică), în timp ce în clasa a XII-a cei care nu sunt la specializarea umanistă nu mai acordă suficient timp istoriei naționale, investind mai mult în materiile de bacalaureat de specialitate. Așadar, istoria națională este tratată mai bine și cu mai multă atenție prin ceea ce propunem acum, iar pentru ca lucrurile să iasă bine sunt în contact cu specialiști din Academia Română pentru a găsi cele mai bune variante finale.

În general, am avut astfel de demersuri pentru toate disciplinele relevante, chiar dacă nu le comentez aici; atrag însă atenție la rolul curriculumului de specialitate, dincolo de trunchiul comun, și la numărul de ore ce pot fi alocate flexibil sau la dispoziția elevului din oferta școlii. Trebuie să avem mai multă încredere și în școlile noastre, în profesorii noștri și în copiii noștri (și părinții lor) și să le lăsăm libertate de alegere, desigur, controlată de reguli generale de asigurare a calității impuse de minister, astfel încât niciun ministru să nu bage cu forța pe gât copiilor și școlilor orice și oricâte discipline/teme, uneori și la un număr nerezonabil de ore.

În concluzie, în cazul istoriei naționale nu este cazul să fiu convins de nimic, eu ca psiholog (și absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie) știind rolul istoriei naționale în identitatea personală, și cu siguranță nu pot fi convins de ceva prin amenințări sau violență morală/psihologică, ci sunt mai ușor de convins prin discuții raționale. Într-un fel, în aceste consultări/dezbateri pe planurile-cadru învățăm cu toții și cum să facem cu încredere și cooperare consultare/dezbatere.

În încheiere, amintesc foarte serios că avem un proces de consultare publică/dezbatere națională (nimic nu este definitivat încă) și spun ceva foarte clar:  dacă după aceste cinci (5) săptămâni de consultare publică/dezbateri naționale, nu voi putea veni în luna mai cu o variantă larg acceptată de mediul educațional și de societate, ținând cont că ținta este implementarea din anul școlar 2026-2027, vom relua întregul proces până când obținem acest lucru! Doar așa ne antrenăm să fim oameni buni și responsabili pentru copii și societate!

…

Sugestiile/propunerile se fac la adresa de email consultare@rocnee.ro , până la data de 6 martie 2025, și în timpul dezbaterilor naționale anunțate. 

Pentru istoria discuțiilor vezi:

• https://www.edu.ro/mesaj_ministru_Daniel_David_conspub_planuri_cadru_liceu
• https://www.edu.ro/comunicat_presa_03_2025_precizari_ministru_consultare_planuri_cadru_liceu