Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie la „the 7th World Congress of Behavioral and Cognitive Therapies”

Mă bucur să anunţ că Simpozionul propus de Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a fost acceptat la „the 7th World Congress of Behavioral and Cognitive Therapies„, din 22 – 25 iulie, 2013, in Lima, Peru.

De obicei, acceptarea unui simpozion la un mare congres internaţional este un lucru foarte important, adesea prestigios, dar nu neapărat unul extraordinar/excepţional. Aşadar, de ce cred şi spun că acceptarea acestui Simpozion este un lucru extraordinar?

În primul rând, Simpozionul propus nu este unul standard, paradigmatic şi cuminte, care se poate accepta uşor. Dimpotrivă, este unul îndrăzneţ şi provocator faţă de starea actuală şi mainstream-ul domeniului, care practic propune o nouă paradigmă – o nouă etapă inovativă – în dezvoltarea psihoterapiilor cognitive şi comportamentale (vezi mai jos Overview). În al doilea rând, Simpozionul nu este unul colaborativ (ex. cu invitaţi din alte ţări – lucru care i-ar fi crescut şansele de acceptare), ci reflectă doar realizările şi viziunea Şcolii noastre în domeniu. În consecinţă, acceptarea lui este un lucru extraordinar/excepţional, care mă bucură realmente, exprimând recunoaşterea şi impactul Şcoli clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din UBB la nivel internaţional! Să vedem dacă vom putea iniţia un al patrulea val în domeniu…(sic!).

Găsiţi mai jos detaliile:

Title of symposium: Developments in Technology and Clinical Cognitive Science: The “4th wave” in CBT?

Chair: Daniel David, Ph.D.; Professor, Babes-Bolyai University; Adjunct Professor, Mount Sinai School of Medicine

Overview:

Cognitive-behavioral therapy (CBT) has evolved through so-called three waves: (1) first wave (behavioral), second wave (cognitive-behavioral), and third wave (mindfulness/acceptance-enhanced cognitive-behavioral). Based on the integration of new advances in (1) clinical cognitive sciences (e.g. implicit processes, embodied cognitions) and (2) technological developments (e.g., virtual realities, online and computer-based interventions), we think that a new “(r)evolution” in CBT is prefigured in the form of a “4^th wave” CBT.

In this symposium, integrations and implications of these discoveries and evolutions in clinical cognitive sciences and technology in CBT theory and practice are discussed. The first presentation (Dr. David) will offer a comprehensive perspective on the integration of technology and discoveries in fundamental cognitive sciences research into the CBT framework. The second presentation (Dr. Opriş and Matu) will be focused on the use of virtual reality technology in CBT for various mental conditions. The third presentation (Dr. Sucală and Dr. Dobrean) will describe the state of the art in internet delivered CBT (iCBT) and mobile delivered CBT. The forth paper (Dr. Ştefan) will present results from a controlled trial on the efficacy of a one-session CBT intervention delivered face-to-face versus videoconference systems (classic and EON Holopodium). The following presentations (Dr. Oana David) will refer to a new CBT app developed based on the emotion-regulation paradigm, and will present pilot data on the efficacy of CBT delivered by a new robot (RETMAN) promoting emotional resilience in children. The final paper of the symposium (Dr. Mogoaşe) is concerned with CBT interventions based on the cognitive bias modification paradigm (i.e., attention and memory biases modifications). The symposium concludes (Dr. David et al.) with a general discussion of future research directions in what we have called the “4^th wave” in CBT.

Speakers:

Daniel David, Ph.D.

David Opriş, Ph.D. and Silviu Matu, MA.

Mădălina Sucală, Ph.D. and Anca Dobrean, Ph.D.

Simona Ştefan, Ph.D.

Oana David, Ph.D.

Cristina Mogoaşe, M.A.

Săptămâna PSI la Librăria Cărtureşti

Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie susţine săptămâna PSI la Librăria Cărtureşti din Cluj-Napoca (vezi şi aici):

PROGRAM CLUJ-NAPOCA  – Librăria Cărtureşti (Iulius Mall)

1. Denumirea evenimentului : Ce este psihoterapia validată ştiinţific?
Invitat: Daniel David
Data: 22 aprilie (luni) – ora 18.00

2. Denumirea evenimentului : Parenting raţional pentru gestionarea

comportamentului dificil al copiilor.
Invitat: Oana David
Data: 23 aprilie (marti) – ora 18.00

3. Denumirea evenimentului:  Anxietatea la copii.

Ce este şi cum putem să o controlăm.
Invitat: Anca Dobrean
Data: 25 aprilie (joi) – ora 18.00

4. Denumirea evenimentului:   Fericirea ca alegere.
Invitat: Aurora Szentagotai
Data: 26 aprilie (vineri) – ora 18.00

 

COGNITIVE BIBLIOTHERAPY FOR MILD DEPRESSIVE SYMPTOMATOLOGY. RANDOMIZED CLINICAL TRIAL OF EFFICACY AND MECHANISMS OF CHANGE

Moldovan, Cobeanu, and David – A Clinical Trial of Cognitive Bibliotherapy for Depression

• Acest articol prezintă un studiu clinic randomizat, publicat in Clinical Psychology and Psychotherapy (vezi şi aici), care oferă un suport experimental riguros distincţiei propuse de Albert Ellis dintre „feeling better” şi „getting better„. Intervenţia psihoterapeutică cognitiv-comportamentală (în forma biblioterapiei cognitive) a redus la postintervenţie atât simptomele depresive cât şi mecanismele cognitive subiacente, ambele modificări menţinându-se la 3 luni follow-up („getting better”). Pe de altă parte, grupul Placebo a reacţionat doar cu modificări la nivelul simptomelor (fără modificări în mecanismele lor cognitive subiacente – „feeling better„), simptome care, ca urmare a faptului că mecanismele lor etiopatogenetice nu au fost modificate, au reapărut după trei luni. Celelalte grupuri de control (No-treatment şi Delayed-treatment) nu au reacţionat, simptomatologia şi mecanismele lor subiacente rămânând neschimbate semnificativ. Articolul este parte a tezei de doctorat realizate şi susţinute de către lector univ. dr. Ramona Moldovan, sub supervizarea prof. univ. dr. Daniel David. Oana Cobeanu a avut de asemenea o contribuţie importantă la culegerea datelor, implementarea intervenţiei şi elaborarea manuscrisului.

• Notă: lucrarea ştiinţifică prezentată aici “full text” trebuie utilizată doar pentru uzul personal al cititorului, în scop educaţional şi de cercetare, şi nu se acceptă diseminarea ei individuală mai departe în nicio formă!

E-PRIME/R-PRIME AND EMOTION REGULATION IN THE CONTEXT OF THE BINARY MODEL OF DISTRESS: AN EXPERIMENTAL INVESTIGATION BASED ON THE GENERAL SEMANTICS FRAMEWORK

David – Limbajul R-Prime în Psihoterapie/R-Prime/E-Prime and Psychotherapy

• Acest articol, publicat in JCBP, investigheaza pentru prima data, sub aspectul rolului său potenţial în intervenţiile psihoterapeutice, o nouă variantă de utilizare a limbii române, denumită „R-Prime„. Limbajul R-Prime exprimă în limba română limbajul „E-Prime„. Aşa cum E-Prime se referă la o variantă a limbii engleze (E-Standard/Clasic), R-Prime reprezintă o variantă a limbii române (R-Standard/Clasic). Ceea ce înseamnă acest „nou limbaj” poate fi înţeles parcurgând articolul de mai sus, din JCBP, sau textul în care l-am introdus prima dată în ţară, în anul 2010 (vezi aici). Chiar cred că această nouă versiune de exprimare a limbii române poate fi uneori extrem extrem de utilă. Nu fac aici greşeala Semanticii Generale de a exagera rolul acestuia, dar cred că, în anumite contexte, R-Prime poate deveni foarte util şi inovativ, cu efecte majore asupra creşterii inteligibilităţii textelor scrise în acest limbaj şi, uneori, chiar cu efecte artistice interesante! Întregul articol din JCBP este publicat în limbajul E-Prime (ca de altfel şi această scurtă introducere care, evident, apare în limbajul R-Prime, sic!).

• Notă: lucrarea ştiinţifică prezentată aici “full text” trebuie utilizată doar pentru uzul personal al cititorului, în scop educaţional şi de cercetare, şi nu se acceptă diseminarea ei individuală mai departe în nicio formă!

O scurtă analiză critică a conceptului de „Învăţământ Centrat pe Student”

Am fost rugat de Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) să scriu un articol în care să exprim un punct de vedere legat de anumite componente ale „Procesul Bologna” pentru „Editia Aniversară a Galei Profesorului Bologna”, din 19-21 aprilie 2013, care va avea loc la Cluj-Napoca.

O fac cu plăcere! Mereu am susţinut activităţile ANOSR şi de cele mai multe ori împărtăşesc cu ei aceleaşi valori şi ne-am aflat de aceeaşi parte a baricadei în lupta pentru modernizarea mediului academic românesc. Sigur, au fost, sunt şi probabil vor mai fi şi situaţii când ne despărţim, dar şi atunci o facem printr-o dispută intelectuală şi academică, cu argumente. În acest context le mulţumesc că şi ei au recunoscut aceste eforturi ale mele prin faptul că am primit distincţia „Profesor Bologna” în primul an de organizare a acestui eveniment.

Mereu am spus că „Procesul Bologna”, aşa cum a fost gândit iniţial, este unul foarte bun, fără a fi perfect! Printe altele, el şi-a propus patru lucruri esenţiale: (1) stabilirea unor standarde de calitate şi de practică academică în toate ţările europene; acest lucru poate stimula apoi (2) libera circulaţie a studenţilor şi profesorilor şi inserţia lor rapidă pe piaţa muncii; (3) compatibilizarea cu sistemul american de învăţământ superior (şi atragerea de studenţi de acolo) şi (4) legătura ariei europene a educaţiei cu aria europeană a cercetării. Din păcate, el a fost implementat prost în cele mai multe ţări europene şi catastrofal în România. Am vorbit despre aceste lucruri în multe întâlniri cu studenţii şi cu organizaţiile acestora (inclusiv cu ANOSR) sau în diverse conferinţe de politica educaţiei şi cercetării pe care le-am susţinut. Nu intru acum în detalii. Aici vreau doar să punctez succint propria mea poziţie faţă de o componentă cheie a „Procesului Bologna” şi anume „Învăţarea Centrată pe Student”.

Cred că învăţământul tradiţional, adesea focalizat pe interesele şi nevoile profesorului, era unul foarte prost şi incorect! Cred însă la fel de mult şi sincer că lozinca mai nouă a învăţământului european şi anume: „învăţământul trebuie centrat/focalizat pe student”, este la fel de proastă şi incorectă! Trecem practic, agitaţi şi fără orizont clar, dintr-o extremă în alta, disperaţi să găsim la nivel european o soluţie (care ne cam scapă) care să ne apropie ca performanţă de învăţământul şi cercetarea americană (care ne-au cam luat-o în faţă, în cele mai multe domenii). Dar, ştim din logica hegeliană că saltul din teză în antiteză nu este soluţia. Soluţia este sinteza între teză şi antiteză!

Da, la nivel de licenţă, învăţământul poate fi focalizat pe student, printr-un act de predare modernă, ancorat în nevoile studentului. Dar şi aici focalizarea nu trebuie să fie una rigidă şi excesivă, înţeleasă a la DEX! Nevoile iniţiale ale studenţilor sunt importante şi programul de licenţă trebuie să graviteze în jurul lor, printr-un act de predare inovativă. Dar să nu uităm că universităţile de top sunt nu doar „satisfăcătoare de nevoi” (sic!), ci sunt mai ales „creatoare de noi nevoi”. Într-adevăr, prin valorile pe care le promovează şi prin mediul academic pe care îl creează, universităţile generează noi nevoi, astfel încât să asigure studenţilor un salt cultural şi social, nu doar cantitativ, ci mai ales calitativ (ex. să-şi dorească să ajungă unde nici nu s-au gândit înainte).

La nivel de master şi mai ales doctorat (”graduate school”, cum se numeşte în SUA), învăţământul focalizat pe student, în definiţia europeană, este o piatră de moară care ne trage în jos şi/sau ne încetineşte în progres. Aici învăţământul trebuie să fie focalizat pe actul de cunoaştere, în care profesorul şi studentul sunt parteneri. Sigur, fiecare vine în acest parteneriat pentru actul producerii de cunoaştere cu nevoile şi extertiza sa. Aşadar, la acest nivel, studentul învaţă prin cercetare şi face cercetare mentorată; predarea, fie ea şi modernă, este aici mai puţin relevantă, fără însă a lipsi. În acest fel, există un ”win-win”. Studentul dobândeşte expertiză şi valori pentru a deveni (1) un bun profesionist, pregătit pentru o piaţă a muncii dinamică şi pentru profesii prin care se poate adapta la şi/sau poate schimba piaţa muncii şi (2) un bun cetăţean, cu gândire critică şi valori proprii bine clarificate. Pe de altă parte, universitatea are astfel nu doar rolul de a genera buni profesionişti şi cetăţeni, ci contribuie direct la producerea de cunoaştere, cu impact asupra practicilor sociale, nivelului de trai, culturii şi civilizaţiei umane. Aşadar, cunoaşterea este aurul socieţilor moderne! Ne mai miră în acest context faptul că universităţile americane ocupă adesea primele locuri în topurile internaţionale care consideră importantă cercetarea?  Vrei să fie la tine aşa cum este la Universitatea Harvard? Atunci comportă-te ca atare…nu urma practici vetuste şi/sau neperformante.

Eu cred că ANOSR a făcut şi face o treabă excelentă pentru studenţii din România. Cred însă că în acest demers specific s-au lăsat poate prea mult influenţati de această filosofie europeană ambalată frumos, dar goală de conţinut sau chiar cu un conţinut periculos! Uite, după părerea mea, chiar din start, lucrurile nu sunt serioase – ca să nu spun că unele sunt chiar caraghioase – cu referire la modul în care se prezintă această perspectivă, în unele lucrări de referinţă. Spre exemplu, am văzut că motto-ul promovat pe o lucrare asumată de European Student’s Union – Student centered leaning. Time for a paradigm change –  era: „Nu poţi învăţa un om ceva. Poţi doar să-l ajuţi să descopere acel lucru în interiorul lui” (Galileo Galilei). Chiar aşa…? Iată de ce spun că această cale este greşită (chiar dacă, aparent, este susţinută de marele Galileo, sic!), plină de retorici şi motto-uri care de care mai pompoase, care însă la o minimă analiză critică se prăbuşesc lamentabil. Eu spun, de la nivelul meu mult mai modest, că: Ba poţi învăţa un om lucruri noi pe care nu le-a avut şi nu le are în interiorul său! De fapt, chiar cred că aceasta este esenţa civilizaţiei şi evoluţiei umane! Nu vreau să intru în argumente complexe. Dau un exemplu simplu şi banal: tabla înmulţirii (sic!).

Mie mi-ar plăcea ca ANOSR să-şi asume un rol activ la nivel european pentru promovarea acestui principiu, dar formulat în mod corect şi doar acolo unde el funcţionează. De asemenea, poate că ar merita ca ANOSR să promoveze la nivel european ideea că acest principiu ar trebui completat (sau reformulat) la nivel de master şi doctorat cu o altă paradigmă: ”Partnership between student and professor for knowledge generation: learning through  research and mentored research”. Şi da, în acest sens este timpul pentru o schimbare de paradigmă!

P.S. Aş adăuga faptul că aceste idei le-am prezentat studenţilor şi atunci când am primit distincţia de „Profesor Bologna”. Aşa cum am spus, eu cred sincer în acest proces, dar definit şi aplicat în mod corect! În fine, sper ca studenţii să înţeleagă că, în sens şi semnificaţie, această analiza critică este pentru susţinerea a ceva în beneficiul lor, nu împotriva lor (cum ar putea sugera o analiza superficială de titlu).

Psihologia pentru viaţa cotidiană

Am avut de-a lungul timpului o serie de discuţii despre psihologie şi viaţă în cadrul unei Emisiuni „Pas în Doi”. Am discutat despre modul în care psihologia poate conceptualiza viaţa cotidiană, pe diverse teme specifice, şi cum o poate apoi optimiza practic. Ştiu că au fost emisiuni urmărite de mulţi, foarte mulţi oameni. Recent, am observat că televiziunea respectivă a postat unele emisiuni şi pe Youtube. Aşadar, cei interesaţi le pot găsi aici:

• Despre valori, modele şi oameni (care se poate corobora şi cu această prezentare TEDx: aici)
• Despre liberul arbitru (care se poate corobora şi cu această prezentare TEDx: aici). Aici chiar este fascinant de urmărit cum aceste prezentări, mai precis această temă, au fost înţelese prost de unii (ne)gânditori, iar reacţiile acestora au fost, aşa cum era normal, ferme şi clar formulate, aşa cum stă bine unor intelectuali (prea)siguri pe sine, posesorii unei culturi şi logici avansate şi vaste de tip ad verecundiam şi/sau ad hominem (sic!).
• Despre discordie

SELF-ACCEPTANCE AND THE PARENTING OF CHILDREN

Gavita, DiGiuseppe, and David – Rational Parenting

• Acest capitol publicat la Springer discuta despre conceptul de „Rational Pareting”, prezentând unele rezultate experimentale noi şi propunand noi direcţii inovative de cercetare şi de practică în domeniu. Co-autorul american – Dr. DiGiuseppe – este profesor şi director al Departamentului de Psihologie de la St John’s University, SUA, directorul programului educaţional la Albert Ellis Institute din New York şi preşedintele ales al Diviziei de Psihoterapie din cadrul American Psychological Association. Pentru mai multe informaţii privind activităţile şi publicaţiile sale ştiinţifice (poate unele accesibile în mod gratuit) vezi aici:
  • Raymond DiGiuseppe

• Notă: lucrarea ştiinţifică prezentată aici “full text” este doar pentru uzul personal al cititorului, în scop educaţional şi de cercetare, şi nu poate fi diseminată individual mai departe în nicio formă!

SELF-ACCEPTANCE IN BUDDHISM AND RATIONAL-EMOTIVE AND COGNTIVE-BEHAVIORAL THERAPY

David, Lynn, and Lama Surya Das – Buddhism and Psychotherapy

• Acest capitol publicat la Springer discută conceptul de „Unconditional Self-Acceptance” în contextul psihoterapiei şi Budismului. Lama Surya Das este, evident (sic!), un expert internaţional (teoretician şi practician) al Budismului. Profesorul Steven Lynn şi cu mine suntem doi psihologi clinicieni şi psihoterapeuţi interesaţi şi de filosofiile/religiile estice şi de modul în care unele practici ale acestora (ex. meditaţiile de tip concentrativ şi de tip „mindfulness„) pot fi asimilate, pe baze experimentale, în practica clinică şi psihoterapia ştiinţifică; Dr. Lynn este un leader internaţional în domeniul psihologiei: „…He was ranked in the Journal of Clinical Psychology as one of the „Top Producers of Scholarly Publications in Clinical Psychology Ph.D. Programs”…”. Sper ca aceste expertize, puse împreună, să fi generat un demers ştiinţific inovativ, cu noi implicaţii teoretice şi aplicative pentru psihologie (au fost multe multe discuţii cu aceşti colegi şi prieteni până cînd am reuşit să propunem o versiune agreată de fiecare!). Menţionez că acest capitol ar putea fi coroborat cu un altul din aceeaşi lucrare, care discută practicile (noastre) creştine în legătură cu  „Unconditional Self-Acceptance”, pentru a avea o imagine integrativă asupra fenomenului (eu am acum în pregătire o astfel de lucrare, pentru a integra filosofiile/religiile vestice şi estice în practicile actuale de „evidence-based mental health„). Pentru a afla mai multe despre co-autori şi alte publicaţii relevante ale lor (poate unele accesibile în mod gratuit) vezi aici:
  • Steven Jay Lynn
  • Lama Surya Das

• Notă: lucrarea ştiinţifică prezentată aici „full text” este doar pentru uzul personal al cititorului, în scop educaţional şi de cercetare, şi nu poate fi diseminată individual mai departe în nicio formă!

SELF-ACCEPTANCE AND HAPPINESS

Szentagotai and David – Rational Hapiness

• Acest capitol publicat la Springer introduce conceptul de „Rational Hapiness” (anticipat şi discutat de Albert Ellis) în contextul paradigmei de Psihologie Pozitivă şi al modului în este abordată „fericirea” în această paradigmă teoretico-experimentală.

• Notă: lucrarea ştiinţifică prezentată aici „full text” este doar pentru uzul personal al cititorului, în scop educaţional şi de cercetare, şi nu poate fi diseminată individual mai departe în nicio formă!

Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie la moment de sărbătoare. Despre Catedre/Departamente versus Şcoli în psihologia de la Universitatea Babeş-Bolyai

Am fost tot mai des întrebat în ultima vreme de ce folosesc sintagma de „Şcoală” în loc de „Departament”, atunci când vorbesc de psihologia de la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB), în general, şi de psihologia clinică şi psihoterapia din UBB, în particular.

Am răspuns la această întrebare indirect, prin scrierile mele şi prin conferinţele invitate (vezi unele dintre ele menţionate la referinţe; vezi şi aici). Astăzi am hotărât să prezint acest text (care nuanţează şi detaliază publicaţii şi conferinţe proprii prezentate anterior) şi cu ocazia faptului că recent am ţinut o conferinţă invitată despre „Istoria Psihologiei în România”, în cadrul Zilelor Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din UBB (anii trecuţi, în cadru aceluiaşi eveniment, am discutat despre „Istoria Psihologiei Internaţionale” şi „Istoria Psihologiei Clujene”). Aşadar, am aceste informaţii proaspete în minte, inclusiv interviurile şi discuţiile realizate în acest scop cu foştii şi actualii mari profesori ai psihologiei clujene. Nu în ultimul rând, anul acesta, în toamnă, sărbătorim 10 ani de Şcoală clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie! Bazele ei au fost puse în 2000/2001, odată cu înfiinţarea Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România şi a „Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies„, dar cristalizarea formală a acesteia a avut loc în 2003/2004, odată cu planificarea şi înfiinţarea Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată, un Institut de referinţă la nivel internaţional, fondat, în cadrul UBB, de UBB şi „Albert Ellis Institute„, din SUA; aşadar, acest articol este unul introductiv, dintr-o serie care va fi dedicată acestui eveniment!

Ei bine, răspunsul iniţial, scurt, este că psihologia clujeană a fost mereu organizată ca o Şcoală care fundamenta academic şi valoric Catedra/Departamentul ca structura administrativă. Să analizăm această teză în cele ce urmează.

Despre Şcoli academice de ştiinţă

Simplu spus, o Şcoală se referă la un grup de profesionişti (între care, de obicei, există şi/sau au existat  relaţii de mentorare de durată) care lucrează împreună de mult timp, cu metode înţelese şi agreate în comun, asupra unor teme comune şi/sau interrelaţionate; aşadar, un grup de cercetare, o echipă de lucru, un colectiv de specialişti etc. nu reprezintă în sine o Şcoală, chiar dacă sunt organizaţi într-o structură academică.

Faptul că profesioniştii dintr-o Şcoală lucrează împreună duce la constituirea unui mediu academic şi de cercetare care poate susţine cercetarea programatică. Altfel, putem vorbi de o sumă de colegi, fiecare cu interesele lui, fără însă a marca academic domeniul de referinţă prin rezultatele comprehensive ale unei cercetări de tip programatic. Este foarte important ca grupul care formează o Şcoală să fie deschis spre oameni noi, de valoare, care pot contribui la prestigiul şi performanţa Şcolii, dar şi să fie capabil în momente cheie să nu accepte în grup specialişti care au interese (poate unele valoroase în sine) opuse Şcolii. Faptul că metodele de cercetare sunt comune susţine cercetarea riguroasă şi controlul reciproc; într-un astfel de grup este mai puţin probabil să apară eşecuri sau distorsiuni etice în cercetare. Sigur, pentru a evita fundamentalismul şi dogmatismul trebuie să ne asigurăm că metodele sunt constant reevaluate critic, astfel încât să fie utilizată mereu cea mai avansată metodologie ştiinţifică. Faptul că se abordează doar anumite teme (explicit şi conştient refuzându-se altele) permite o cercetare cumulativă, cu impact şi vizibilitate în domeniu. Sigur, trebuie să fim atenţi astfel încât Şcoala să abordeze teme de tip „mainstream” sau progresive, fără a se cantona în programe academice regresive. Aşadar, o Şcoală permite o cercetare programatică riguroasă, cu efecte cumulative, asigurând astfel calitate academică (didactică, în cercetare, în servicii inovative şi chiar în administraţia universitară), impact şi vizibilitate! Pentru a se menţine progresivă, o Şcoală trebuie să fie autoreflexivă astfel încât (1) să includă mereu oameni de calitate care, cu excepţiile de rigoare, pot lucra bine şi în echipă (inclusiv să fie orientată spre aducerea de oameni noi, foarte buni, prin „head-hunting„), (2) să excludă, în mod academic, dar ferm, membrii care deviază de la programul, standardele şi valorile Şcolii (aici aş menţiona că americani ştiu bine de ce oferă „tenure” doar mai târziu, după ce ai confirmat atât profesional cât şi caracterial!), (3) să utilizeze cea mai avansată şi mai inovativă metodologie ştiinţifică şi (4) să abordeze teme care definesc probleme relevante şi cu impact teoretic (ex. prin cercetare fundamentală/exploratorie/de bază), metodologic şi/sau practic (ex. prin cercetare translaţională, de tip aplicativ şi de tip dezvoltare-inovare).

Departamentele de profil din universităţile de top au adesea o structură de tip Şcoală! Spre exemplu, la Universitatea Harvard nu vei vedea preocupări asupra unor teme revolute sau foarte diverse sub aspect de conţinut şi metodă, ci abordări de tip Şcoală. La Universitatea Harvard nu se va angaja sau promova un specialist care are realizări sau interese care nu corespund valorilor, standardelor şi/sau programului progresiv al Şcolii (acesta, dacă este bun, îşi poate găsi locul altundeva, unde există poate alte programe progresive direct legate de interesele sale). De aceea universităţile de top dau direcţia în domeniu! Departamentele fără Şcoală sunt ca nişte unităţi administrative, în care fiecare vine cu interese şi valori proprii, îşi face treaba mai bine sau mai prost, fără însă a avea un rol major în domeniu; într-un astfel de mediu eşti un salariat, poate uneori chiar performant ca cercetător sau cadru didactic individual, dar care, totuşi, rezolvi doar probleme de tip „puzzle”, într-un „puzzle” creat însă de oamenii de ştiinţă care contează. Iar oamenii de ştiinţă care contează, de regulă, se nasc şi lucrează în Şcoli academice şi/sau creeză Şcoli academice ei înşişi!

Despre Şcoala clujeană de psihologie

Şcoala clujeană de psihologie a fost înfiinţată de Florian Ştefănescu-Goangă. Aşa cum spuneam în textele mele anterioare şi în prezentările/conferinţele invitate despre istoria psihologiei la nivel internaţional, în ţară şi la Cluj, ca om de ştiinţă, Florian Ştefănescu-Goangă a creat un cadru paradigmatic care marchează psihologia clujeană până astăzi (vezi aici). Astfel, pentru a avea o Şcoală, noi credem, urmând modelul profesorului Florian Ştefănescu-Goangă, că este nevoie să dezvolţi patru componente cheie ale cunoaşterii, toate ancorate internaţional:

(1) Generarea de cunoaştere – prin cercetare avansată; a înfiinţat în anul 1922 Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată, primul institut de psihologie experimentală din România, formând astfel o echipă valoroasă de psihologi experimentalişti. Psihologia clujeană a rămas astfel, până astăzi, pe un fundament experimental riguros.

(2) Transmiterea de cunoaştere – prin activităţi didactice performante care generează absolvenţi care sunt buni profesionişti şi buni cetăţeni; a dezvoltat catedra şi disciplinele academice de specialitate.

(3) Utilizarea cunoaşterii – prin servicii inovative către comunitate; prin funcţiile publice pe care le-a avut, Florian Ştefănescu-Goangă a introdus fişa de observaţie psihologică în toate şcolile din România şi a înfiinţat institute psihotehnice la Bucureşti şi Cluj.

(4) Diseminarea cunoaşterii prin publicaţii, inclusiv reviste şi edituri proprii; a fondat şi a condus Revista de Psihologie, apărută la Cluj între 1938-1949.

Cei mai mulţi membri de start ai Şcolii au fost studenţii profesorului Florian Ştefănescu-Goangă, dar unii dintre ei au fost atraşi şi din alte domenii, datorită calităţilor şi meritelor ştiinţifice personale care puteau ajuta şi dezvolta Şcoala clujeană de psihologie; sigur, şi aceştia au fost iniţial mentoraţi de profesorul Florian Ştefănescu-Goangă, fie ca tineri cercetători la doctorat sau în echipe de cercetare, fie ca noi colegi care se integrau în Şcoala/echipa deja constituită. Acest mod de gândire şi de lucru a fost continuat şi implementat sistematic de toţi marii profesori ai Şcolii clujene de psihologie.

Pentru a înţelege fundamentele Şcolii clujene de psihologie, care ne marchează şi astăzi, vezi AICI un „articol istoric” al profesorului Mariana Roşca!

Despre Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie

Faptul că acest „părinte fondator” ne-a marcat serios pe cei care reprezentăm astăzi psihologia clujeană nu este doar o vorbă frumoasă, spusă din respect pentru memoria unui mare înaintaş. Spre exemplu, ca şef (2007-2012) al celei mai noi catedre de specialitate din psihologia clujeană – Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie – am fost mereu preocupat – dacă am reuşit sau nu trebuie să judece alţii – să dau viaţă acestei viziuni, lucru care ne-a menţinut în top la nivel naţional (ex. Catedra este în topul catedrelor de specialitate din ţară în ceea ce priveşte activitate de cercetare-dezvoltare-inovare) şi ancoraţi în reţele internaţionale de prestigiu. Astfel:

(1) Pentru a stimula generarea de cunoaştere am înfiinţat „International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health” (Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată), co-fondat de UBB împreună cu Albert Ellis Institute, SUA, un reper în domeniu la nivel internaţional; Institutul este astăzi vârful de lance al Departamentului în competiţia internaţională.

(2) Pentru a stimula transferul cunoaşterii prin educaţie am înfiinţat o catedră universitară – Catedra de Psihologie Clinică şi Psihoterapie – (astăzi Departament) şi am introdus în premieră în ţară o serie de discipline noi care existau la nivel internaţional: (1) psihologia evoluţionistă; (2) consilierea genetică; (3) psihoterapiile validate ştiinţific (incluzând psihoterapia prin realitate virtuală şi roboterapia); şi (4) psihologia pozitivă. De asemenea, prin Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România, pe care am fondat-o în 2000 şi al cărei preşedinte am fost până în anul 2011, am introdus şi structurat, după modele internaţionale, predarea şi practica psihoterapiei cognitiv-comportamentale, oferind formare profesională iniţială şi/sau continuă absolvenţilor/specialiştilor în domeniu (de ordinul a câteva mii), la standarde şi recunoaştere internaţionale. Scopul nostru final aici este să transferăm cunoaşterea pentru a produce absolvenţi/specialişti care sunt excelenţi profesionişti (ajutând la rândul lor zeci de mii de oameni care au diverse probleme psihologice şi/sau suferă de o serie de tulburări psihice) şi buni cetăţeni (ex. cu gândire critică şi valori personale şi pro-sociale clarificate).

(3) Pentru a stimula utilizarea cunoaşterii în viaţa cotidiană am înfiinţat Clinica Universitară de Psihologie „Babeş-Bolyai – PsyTech” şi „International Coaching Institute”, primele de acest tip din ţară, prin care oferim servicii inovative către comunitate, la preţuri accesibile (servicii avansate/de ultimă generaţie la care altfel, un om obişnuit, fără resurse financiare serioase, nu ar avea acces).

(4) Pentru a stimula diseminarea cunoaşterii am fondat „Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies”, cea mai vizibilă şi influentă revistă de psihologie din ţară şi singura indexată Web of Science din domeniu din Centrul şi Estul Europei.

             Toate aceste realizări au fost posibile, având în minte modelul şi viziunea date de acest „părinte fondator” al psihologiei clujene (şi de profesorii fondatori care au continuat şi dezvoltat Şcoala clujeană de psihologie până la noi: Roşca/Mărgineanu-Radu). Cu timpul s-a creat un grup unit de profesionişti (foşti studenţi, foşti doctoranzi, foşti postdoctoranzi ai mei, dar şi colegi şi cercetători membrii în granturile/proiectele mele iniţiale) care funcţionează ca o Şcoală reflexivă de psihologie clinică şi psihoterapie, în componentele administrative descrise mai sus. Suntem o Şcoală deoarece în toate aceste contexte noi lucrăm ca un grup unit de profesionişti (un grup în care există relaţii colegiale de mentorare în evoluţia academică), cu metode comune (un substrat experimental de tip „personalized evidence-based clinical science”), asupra unor teme majore (sănătate mintală abordată din perspectiva multinivelară a ştiinţelor cognitive), după modele şi standarde internaţionale. Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie s-a putut constitui destul de rapid deoarece am depus efort continuu în această direcţie, conştientizând „anatomia” unei Şcoli academice, prescrisă de fondatori, şi beneficiind de fundamentul experimental al vechii Şcolii clujene de psihologie. Bazele Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie au fost puse în anii 2000-2001, odată cu constituirea Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (atunci Asociaţia de Hipnoză şi Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală din România) şi a „Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies” (atunci „Romanian Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies„), aceasta s-a cristalizat formal în 2003-2004, odată cu crearea Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată, iar apoi s-a stabilizat în forma actuală în anul 2007, odată cu constituirea Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie (atunci Catedră) şi a Clinicii Universitare de Psihologie „Babeş-Bolyai – PsyTech”.

            Pentru a înţelege componentele Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie şi rezultatele ştiinţifice majore ale acesteia vezi aici: Departamentul, Institutul, Clinica şi Revista. Menţionez în acest text doar că psihologia clujeană din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) s-a situat pe locul întâi în ţară în ierarhizarea programelor universitare efectuată de Ministerul Educaţiei şi Cercetarii (2006-2010). Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie a avut o contribuţie importantă în această poziţionare, alături de celelalte două departamente de psihologie din cadrul UBB. De asemenea, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din UBB, prin Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, a obţinut Premiul I în Gala Premiilor în Educaţie -2011 (pe locul II s-a situat Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti, iar pe locul III s-a situat Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor din Universitatea de Vest din Timişoara).

          În încheiere, aş spune că la 10 ani de existenţă noi credem că suntem o Şcoală şi, în consecinţă, ne comportăm ca atare, nu ca un simplu grup de specialişti reuniţi într-un Departament şi/sau Institut. Aşa cum observa profesorul Roşca în articol indicat mai sus, noi trebuie, în sens kantian, să ne facem datoria academică şi să lăsăm apoi oamenii şi timpul să judece! Rămâne aşadar să arătăm constant şi să confirmăm prin rezultate de nivel naţional şi internaţional că suntem o Şcoală de Elită în UBB, care continuă, prin Excelenţă şi Onoare, Tradiţia fondatorilor!

Referinţe selective

• David, D. (2001). Cognitive-behavior therapy in Romania. Letter to the International Association of Cognitive Psychotherapy.
• David, D. (2001). The history of hypnosis and hypnotherapy in Romania. Psychological Hypnosis, American Psychological Association.
• David, D., & Miclea, M. (2002). Behavior therapy in Romania. A brief history of theory, reseach, and practice. The Behavior Therapist, 25(10), 181-185.
• David, D., Moore, M., & Domuta, A. (2002). Romanian psychology on the international psychological scene: A preliminary critical and empirical approach. European Psychologist, 7, 153-160.