ReStart – Despre pandemie, autorități și oameni

Am tot evitat provocările mass-mediei în legătură cu analiza pandemiei/vaccinării – cu mici excepții, pe bază de comentarii punctuale, de nerefuzat în discuția adesea neanticipată –, pentru că nu am vrut să mai complic și eu lucrurile. Pe parcursul anului 2021 intențiile bune ale autorităților s-au ciocnit adesea de propria neputință și obtuzitate la specialiști/știință, așa că există deja destulă tensiune.

Am urmărit însă cu atenție manifestațiile din 2 octombrie 2021 și am văzut acolo și mulți oameni de bun simț, aduși nu de ignoranța lor, ci de aroganța, confuziile și nepăsarea autorităților. Când cei puși să te apere și să te sfătuiască fac prostii, evident că te uiți altundeva, de unde poți dobândi simplu sensuri/semnificații de care ai nevoie în perioade complicate ca aceasta, chiar dacă acestea pot fi conspiraționiste. Iar asta m-a întristat teribil și m-a determinat să punctez câteva lucruri care poate ajută și dau de gândit măcar unora dintre decidenți.

La începutul anului 2021, sondajele arătau, în general, că românii erau distribuiți relativ egal în cele trei categorii: (1) provaccinare; (2) nehotărâți; (3) antivaccinare. Era, totuși, un start destul de bun, cu expertiză adecvată, putând ajunge spre 70% vaccinați în toamna anului 2021. Dar apoi cursa a fost catastrofală:

1.     Nu a existat un pact politic pentru a lupta cu pandemia. Fiecare dorea ca el să câștige, iar ceilalți să piardă, asta pe morții din România. De aceea nici reglementările naționale privind măsurile nu au putut să fie cele mai riguroase (legi), ci am riscat totul pe hotărâri de guvern, atacabile. Situația este agravată nu doar de faptul că nu am putut uni puterea și opoziția, ci chiar puterea și-a pulverizat infantil coaliția care a instituit-o!

2.     Autoritățile au fost/sunt „psihotice” și nu acceptă că nu sunt vectori de influență în România, asta într-o țară în care datele arată clar că încrederea în autorități este la pământ de ani de zile. Ba mai mult, pentru mulți sunt contramodele! Dar s-au proiectat ca modele principale, generând astfel dezinteres sau chiar reacții inverse.

3.     Autoritățile nu au avut/nu au la rândul lor încredere în oameni. În loc să-i trateze cu empatie și să le lase marjă pentru liberul arbitru, au mers pe varianta mai dură de convingere (nu educație), generând reactanță psihologică masivă.

4.     Autoritățile nu au valorizat comprehensiv nici expertiza științifică avansată (au mizat pe anumite domenii, ignorând altele – dupa un model biomedical depășit, în dauna modelului modern bio-psiho-social), nici datele necesare în astfel de situații (evidence-based decision). Spre exemplu, foarte grav, au anunțat/au pus constrângeri și/sau au eliminat constrângeri comportamentale când/cum nu trebuia, pe baza unei psihologii de simț comun, ca niște vecine/vecini cu experiență bogată de viață (vezi relaxările pentru vara anului 2021 sau planurile pentru toamna anului 2021). Într-adevăr, deși experții UBB au arătat scenariul periculos în care vom ajunge în septembrie/octombrie, autoritățile vorbeau de relaxări și intrarea în normalitate, fără să o condiționeze de vaccinare (asta într-o țară care abia atinge 30% procentul de vaccinare!); de ce să te mai vaccinezi în astfel de condiții? În fine, un alt exemplu recent: cum să nu încurajezi oamenii să creadă conspiraționist că pandemia este o minciună, când tu elimini pragul de 6/1000 pentru a menține școala deschisă tocmai când pandemia este într-un punct critic? Da, școlile trebuie ținute deschise – politica ministerului că școlile se închid ultimele și se deschid primele, cu condiția asigurării sănătății, este bună -, dar ministerului trebuia să i se permită să anunțe/să facă asta mai devreme, nu în plină expansiune a pandemiei!; dincolo de argumentele științifice – care pot fi pro și contra, poate chiar în favoarea acestei decizii –, este vorba de mesajul psihologic către oameni: între asta și „jos pandemia”, care este acum diferența?

5.     Mecanismele psihologice care trebuiau comunicate pentru a pune în practică sfaturile medicale au lipsit sau au fost prost gândite. Cum vrei să schimbi atitudini/comportamente (ex. adaptare la pandemie/vaccinare) fără implicarea specialiștilor în domeniu? Dacă organizațiile de specialitate ale psihologilor ar fi fost implicate de la început, cred că cea mai mare parte din nehotărâții din ianuarie era acum provaccinare și altfel ar arăta astăzi rata de vaccinare și țara (mult mai aproape de 70%).

Care este salvarea? Cred că asta este rețeta realistă: (1) pact politic pentru a ataca pandemia; (2) întărirea încrederii bilaterale (autorități-oameni); (3) valorizarea comprehensivă a experților (organizațiilor profesionale) și a datelor științifice. Cum se pot obține aceste ingrediente? Pentru punctul 1 inițiativa trebuie să vină de la președintele țării. Pentru punctul 2 pașii de urmat pot veni de la organizațiile reprezentative ale psihologilor (Asociația Psihologilor din România + Colegiul Psihologilor din România). Pentru punctul 3 trebuie implicate trei componente: medical+psihologic+socio-comunicațional (inclusiv fonduri pentru a culege date despre bariere/facilitatori etc. în timp real, date care să fundamenteze campaniile/intervențiile, atât generale, cât și particularizate pe diverse regiuni). Dacă facem asta, probabil că în decembrie sau la începutul anului viitor situația va arăta mai bine. Dacă nu facem asta, poate va fi mai bine, după ce va fi însă mult mai rău!