Arhiva

Archive for the ‘Despre Viaţă’ Category

Psihologia/Sfaturi psihologice în lupta împotriva epidemiei de coronavirius (COVID-19)

12 martie 2020 17 comentarii

Omenirea se confruntă astăzi cu o problemă practică majoră, și anume epidemia de coronavirus (COVID-19). Prin modul în care ne raportăm la această problemă practică, putem genera răspunsuri psihologice adaptative/funcționale sau dezadaptative/disfuncționale. Răspunsurile psihologice adaptative ne ajută să confruntăm mai bine problema practică și efectele inerente acesteia. Răspunsurile psihologice dezadaptative complică problema practică și efectele inerente acesteia, generând chiar probleme psihologice adiționale. Așadar, psihologia științifică ne poate ajuta în trei feluri în această situație:

  • (1) Cum să abordăm mai eficient problema practică a epidemiei;
  • (2) Cum să ne raportăm psihologic la problema practică a epidemiei pentru a nu dezvolta răspunsuri dezadaptative (probleme psihologice), ci adaptative;
  • (3) Cum să facem față problemelor psihologice dacă au apărut.

Implementarea adecvată a acestor aspecte poate duce la efecte colective benefice!

(I) Cum să abordăm eficient problema practică a epidemiei

  • În primul rând, trebuie să fim corect informați! De aceea, informațiile trebuie luate doar din surse credibile (autorități ale statului dublate de specialiști și jurnaliști/media credibilă). Spre exemplu, vezi aici: http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/ De asemenea, este bine să coroborăm informațiile naționale cu cele internaționale (spre exemplu, vezi aici: https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019). În această perioadă trebuie să evităm să citim despre epidemie din surse necredibile și/sau să ascultăm astfel de surse. Mintea umană este predispusă la contaminare psihologică și astfel la Fake News! Așadar, să refuzăm contaminarea psihologică, informându-ne despre epidemie doar din sursele credibile și refuzând să ne expundem mintea la surse necredibile și/sau la pseudoștiință (vezi aici despre Contaminarea psihologică și cum să ne ferim de ea).
  • Apoi, trebuie să urmăm exact cerințele autorităților naționale (dublate de specialiști), pe care este bine să le coroborăm cu sursele credibile media și surse credibile internaționale (dacă apar discrepanțe, să solicităm autorităților explicații pentru acestea), iar apoi să le implementăm adecvat în viața noastră. Aceste autorități ne vor spune mai ales ce să facem și ce să nu facem. Iar acestea sunt lucruri fundamentale! Dar aceste lucruri, pentru a fi implementate eficient în comportamentele noastre, trebuie asimilate eficient de mintea umană, iar aici, psihologia, prin intervențiile cognitiv-comportamentale, are rolul principal. De aceea, cred că astfel de autorități trebuie să includă și specialiști psihologi și/sau să colaboreze strâns cu organizațiile majore ale psihologilor (ex. Asociația Psihologilor din România/Colegiul Psihologilor din România).
    • Cum ne raportăm psihologic la sfaturile autorităților/specialiștilor legate de Ce să facem?
      • Sfaturile bune trebuie formulate implementational de fiecare din noi, în funcție de situațiile în care suntem, adică după formula Dacă (timp/context), Atunci (fac asta).
        • Sfat bun: Să mă spăl des pe mâini.
        • Sfat bun implementațional: Dacă este oră fixă, Atunci mă spăl pe mâini. Dacă urmează să mănânc, Atunci mă spăl pe mâini, Dacă am atins obiecte atinse de alții, Atunci mă spăl pe mâini, etc.
    • Cum ne raportăm psihologic la sfaturile autorităților/specialiștilor legate de Ce să nu facem?
      • Conform „metaforei mortului” din psihologie, unui mort poți să-i spui să nu facă lucruri și te va asculta. Unei ființe vii trebuie însă să-i spui și alternativele implementaționale (în formula Dacă/Atunci).
        • Sfat bun: Nu particip la adunări cu peste 100 de oameni.
        • Sfat bun implementațional: Nu particip la adunări cu peste 100 de oameni, așadar, Dacă sunt invitat la adunări cu peste 100 de oameni, Atunci refuz. Dar dacă sunt invitat la adunări cu un număr mic de participanți Atunci pot considera a potențială participare, luându-mi însă măsurile adecvate de igienă.
  • Despre izolare. Sugestiile de izolare date în mod corect de autorități trebuie utilizate creativ și în aceeași logică implementațională. Spre exemplu, izolarea poate să fie un moment în care ne ocupăm de lucruri importante pentru noi, de care până acum nu am avut timp (ex. să vedem un film/să citim o carte), sau în care încercăm lucruri noi (ex. să învățăm o limbă străină/să ne pregătim pentru cursuri clasice oferite în regim online). De asemenea, izolarea fizică nu poate împiedica conectarea psihologică cu ajutorul tehnologie; deci, este momentul să menținem/reîntărim relațiile familiale și sociale (pe care poate le-am ignorat în vârtejul activităților cotidiene înainte de epidemie), relații care apoi contribuie la bunăstarea noastră psihologică. În fine, izolarea nu trebuie văzută excesiv, interacțiunile sociale și viața trebuind să continue cât mai normal posibil în condițiile date, cu o grijă serioasă la indicațiile legate de protejarea față de contaminare (ex. atingeri, distanță, număr de persoane participante, igienă, etc.). În profilul nostru psihologic ca națiune avem tendința să interpretăm incertitudinile ca pericole, nu ca oportunități; de aceea, în acest context aș sugera să fim atenți la pericole, dar să nu ratăm oportunitățile de normalitate și chiar de dezvoltare/progres (exersându-ne responsabil creativitatea).

(II) Cum ne raportăm psihologic la problema practică

  • Raportare cognitivă irațională
    • Nu trebuia să (mi) se întâmple/Nu pot accepta că (mi) se întâmplă. (gândire rigidă/absolutistă/inflexibilă)
    • Este o catastrofă/cel mai rău lucru care se putea întâmpla. (catastrofare)
    • Nu pot tolera/suporta această situație. (intoleranță la frustrare)
    • Viața (epidemia) este nedreaptă. (evaluare globală a vieții/situației) / Oamenii sunt periculoși. (evaluarea globală a celorlalți) / Eu sunt slab/vulnerabil. (autoevaluarea globală)
  • Raportare cognitivă rațională
    • Mi-aș fi dorit să nu se întâmple, dar accept faptul că există și fac tot ce este omenește posibil pentru a-i reduce impactul. (gândire flexibilă)
    • Este foarte rău că se întâmplă asta, dar nu-i o catastrofă. (îngrijorare adaptativă non-catastrofică, prin nuanțarea negativului și recunoașterea pozitivului). Spre exemplu (aceste informații trebuie însă verificate constant, prin raportare la noile date oferite de autorități/specialiști):
      • Deși virusul este foarte contagios, rata de mortalitate nu este una excesivă (chiar în comparație cu alte virusuri din aceeași familie), mai ales în segmentele mai tinere ale populației.
      • Larga majoritate a celor infectați au simptome moderate și se vindecă.
    • Pot tolera situația deși este greu/neplăcut. (toleranță la frustrare)
    • Viața este cum este și o pot influența doar în anumite privințe. (acceptarea activă a situației) / Niciun om nu este total bun sau rău în sine, ci are comportamente mai bune sau mai rele la care ne putem raporta adecvat și diferențiat. (acceptarea necondiționată activă a celorlalți) / Sunt un om cu bune și rele, încercând să maximimez punctele bune. (autoacceptarea necondiționată activă)
    • Despre îngrijorarea sănătoasă. În legătură cu îngrijorarea, care apare în mod natural în astfel de situații, aceasta poate să fie programată pe parcursul zilei. Spre exemplu, una din tehnicile cognitiv-comportamentale este ca dacă ne vin în minte teme de îngrijorare (ex. contaminare, boală, moarte, etc.), să le notăm, dar să le analizăm rațional doar într-un interval prestabilit de noi (ex. 18-18.30), fără a le lăsa să ne macine ziua oricând.

(III). Cum ne raportăm la problema psihologică

  • Problema psihologică derivă din stilul de gândire/cognitiv irational. În acest fel se nasc uneori chiar probleme psihologice clinice de tipul anxietății/panicii, depresiei, furiei/agresivității și/sau vinovăției. Aceste probleme clinice afectează calitatea vieții/bunăstarea psihologică (nu doar a noastră, ci și a persoanele apropiate și copiilor care sunt în jurul nostru) și pot amplifica chiar efectul problemei practice (ex. generează stres, care reduce apoi capacitatea de apărare imunologică a organismului, susțin decizii proaste în/față de problema practică, etc.); în plus, nu permit apariția cu ușurință a unor emoții pozitive amorsate de eventuale evenimente pozitive de viață. În fine, dacă apar pe scară largă, pot genera, prin agregare, efecte colective de panică/agresivitate/depresie.
    • Dacă vă aflați în această situație, atunci încercați să schimbați stilul irațional de gândire în cel rațional.
      • Spre exemplu, repetați, atunci când apar intens problemele psihologice, cognițiile raționale, inițial cu voce tare (aproximativ 30 de secunde), apoi în gând (aproximativ 30 de secunde). Dacă nu au efect după minim 1-2 zile de practică, atunci adresati-vă rapid unui specialist în psihologie clinică/psihoterapie. Pentru simplitate, folosiți pastilele psihologice din link (după David, 2012), pe care le puteți adapta condițiilor specifice în care sunteți (Pastile Psihologice).
  • Răspunsurile psihologice sunt normale/sănătoase, dacă derivă dintr-un stil de gândire/cognitiv rațional. În acest fel se nasc răspunsuri adaptative/funcționale în situația practică problematică, și anume îngrijorare (dar nu anxietate/panică), tristețe (dar nu depresie), nemulțumire (dar nu furie/agresivitate) și părere de rău (dar nu vinovăție). Aceste răspunsuri vă mobilizează pentru a face mai bine față situației practice, iar dacă apar pe scară largă, pot genera, prin agregare, efecte colective adaptative/funcționale/sănătoase; în plus, permit mai ușor apariția unor emoții pozitive amorsate de eventuale evenimente pozitive de viață. Dar, dacă devin prea frecvente și/sau de lungă durată, le puteți ține sub control astfel (dacă nu funcționează, apelați la un specialist în psihologie clinică/consiliere psihologică/psihoterapie):
    • (1) Relaxare/Meditație (dimineața/seara sau când starea psihologică o cere)
      • Relaxare: Controlați-vă pentru a respira uşor şi lent pe nas (3-4 secunde inspiraţia, 4 secunde expiraţia). Respiraţia toracică tinde să genereze hiperventilație, ceea ce duce apoi la o concentraţie mai mare a oxigenului în sânge şi la simptome similare celor din debutul atacurilor de panică. Respirând calm, după modelul de mai sus, minimum 3-5 minute, se generează răspunsul de relaxare.
      • Meditaţia de tip transcendental a fost preluată în SUA şi adaptată pentru a putea fi utilizată fără încărcătura ei mistică şi într-o manieră în care efectele ei să fie clar măsurabile. Meditaţia transcedentală este o tehnică utilă pentru a genera răspunsul de relaxare, răspuns opus stresului. Etapele meditaţiei de tip transcendental sunt (vezi Benson, 1996, apud David, 2012):
        • Pasul 1: Alege un cuvânt sau o propoziţie care are semnificaţie importantă pentru tine (în acest caz ar fi de preferat una optimistă).
        • Pasul 2: Stai liniştit, într-o poziţie confortabilă.
        • Pasul 3: Închide ochii.
        • Pasul 4: Lasă corpul şi musculatura să se relaxeze.
        • Pasul 5: Respiră lent, dar natural, iar în timpul respiraţiei, focalizează-te şi repetă mental formula aleasă în Pasul 1.
        • Pasul 6: Adoptă o atitudine pasivă. Nu te gândi cât de bine o faci sau dacă o să-ţi iasă. Dacă pe parcursul procedurii îţi vin în minte alte gânduri, lasă-le să vină fără a te opune (cum vin, aşa vor pleca), tu focalizându-te în continuare pe formula aleasă.
        • Pasul 7: Continuă acest exerciţiu timp de 5-10 de minute.
        • Pasul 8: La sfârşit, nu te ridica imediat. Stai liniştit, aproximativ un minut, restabilind treptat legătura cu mediul înconjurător. Apoi deschide ochii şi stai aşa încă un minut înainte de a te ridica.
      • Meditație de tip mindfulness a fost la rândul ei preluată în SUA şi adaptată astfel încât să fie utilizată fără încărcătura ei mistică şi într-un mod în care efectele ei să fie clar măsurabile. Meditaţia mindfulness este o tehnică utilă pentru a genera răspunsul de detașare, răspuns opus stresului. Etapele meditaţiei de tip mindfulness sunt (vezi și David, 2012):
        • Pasul 1: Aleg o poziție confortabilă și un context liniștit.
        • Pasul 2: Sunt conştient de corpul meu (inspir). Mă accept așa cum sunt (expir).
        • Pasul 3: Conştientizez gândurile negative (inspir). Accept gândurile negative așa cum sunt (expir).
        • Pasul 4: Accept faptul că ele îmi pot produce o stare psihologică negativă (inspir). Ştiu însă că suferinţa este tolerabilă (expir).
        • Pasul 5: Conştientizez şi gândurile mele pozitive (inspir). Le accept așa cum sunt (expir).
        • Pasul 6: Conştientizez stările pozitive (inspir). Le accept (expir).
        • Pasul 7: Continui acest exerciţiu timp de 5-10 de minute.
        • Pasul 8: La sfârşit, nu mă ridic imediat. Stau liniştit, aproximativ un minut, restabilind treptat legătura cu mediul înconjurător. Apoi deschid ochii şi stau aşa încă un minut înainte de a mă ridica.
    • (2) Activare comportamentală prin activități care (a) vă fac plăcere (ex. sport), (b) corespund valorilor pe care le aveți (ex. activități mai multe în familie) și/sau (c) derivă din calitățile pe care le aveți (ex. sfaturi/ajutor pentru alții), respectând însă constrângerile date de problema practică.

Referințe selective.

  • David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Editura Polirom, Iași.

Alte referințe utile:

Psihologia pentru oameni cu formația rock Compact

Update:

Eu cred că evenimentul a fost un succes prin (1) numărul mare al participanților (din toate generațiile!), (2) prin atmosfera creată, (3) prin diseminarea unor cunoștințe de psihologie validată științific, care pot ajuta oamenii în autoreglarea emoțională, cognitivă, comportamentală și psihobiologică, cu impact asupra unei vieți trăite cu sens și semnificație și (4) și, poate cel mai important, mai ales prin atingerea scopului de a mobiliza suport în vederea ajutorării unor cazuri sociale! Mulțumesc tuturor, mai ales Formației Compact și Fundației UBB!

Unul din scopurile mele ca psiholog și om de știință, dincolo de predare în beneficiul studenților și cercetare avansată pentru progres, este să duc psihologia oamenilor, pentru a-i ajuta să-și trateze problemele psihologice (psihosomatice), să-și mențină sănătatea și să se optimizeze/dezvolte personal și relațional (să-și folosească potențialul), în final pentru a fi mai fericiți și satisfăcuți cu propria viață.

Dincolo de intervențiile de specialitate în cabinetul propriu (și la Clinica UBB), am încercat să diseminez cunoașterea psihologică, cu scopul menționat mai sus, și prin mijloace alternative, precum povești raționale (pentru copii și  adulți), benzi desenate (pentru copii și adulți), desene animate (pentru copii și adulți), jucării robotice, etc. – vezi pentru detalii la http://retman.ro/ – și prin artă  (vezi spre exemplu Simfonia Iubirii cu Young Famous Orchestra, analize psihologice asupra picturilor, operelor literare, muzicii, etc.) și emisiuni TV (vezi spre exemplu seria seria TV Călătorii Interioare).

Acum este rândul rockului de a fi un astfel de vehicul. Mă bucur că legendara formație rock Compact a acceptat acest proiect inițiat de Fundația Alma Mater Napocensis (Fundația UBB). Și eu am acceptat imediat invitația Fundației UBB, nu doar pentru că mă ajută în misiunea personală de care pomeneam mai sus, ci și pentru că formația Compact a fost și este pentru mine una de referință în preferințele muzicale (vezi și aici). Cred că împreună le putem propune participanților la concert modalități inedite de prelegeri psihologice în contextul muzicii rock, prin care iubirea și prietenia să le coloreze viața și să-i facă fericiți!

Fondurile obținute din concert vor fi utilizate în proiectele sociale ale Fundației UBB. Pentru a cunoaște unele din astfel de proiecte ale Fundației UBB vezi AICI.

Vă aștept cu drag la concert!

Afișul evenimentului este mai jos, iar clipul de prezentare este AICI.

 

Image may contain: 6 people, text

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni – România de peste hotare și România modernă: un Dialog

Update: Am promis că revin cu un Update după eveniment. Prezentările celor doi colegi de dezbatere au fost foarte interesante! Dr. Ghițulescu a prezentat o „poveste” adevărată a unui personaj din istoria țării, care poate să fie și astăzi o bună matrice pentru cum putem contribui la o Românie modernă. Apoi, accentul pus de Dr. Vianu pe abilități (inteligență) și valorizarea acestora trebuie analizat cu atenție (pentru a ne utiliza cât mai bine potențialul). Românii din diasporă/de pretutindeni, participanți la eveniment, au avut intervenții care au arătat clar dorința de implicare în țară și în modernizarea acesteia, dar într-o manieră pragmatică, dincolo de vorbe (fie acestea și frumoase!). Organizatorii – doamna Pralog și echipa + moderatorul – au manageriat foarte bine evenimentul, atât ca organizare, cât și ca armonizare a oamenilor/punctelor de vedere (uneori destul de diferite, ceea ce a făcut însă întâlnirea autentică!).

Voi participa în 23 mai 2018 la dezbaterea de deschidere a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni, intitulată «Românii de peste hotare și România modernă – un Dialog». Dezbaterea are loc de la ora 17, în Sala Tronului din fostul Palat Regal, acum Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53). Tema este una extrem de relevantă, atât pentru noi, cei din țară, cât și pentru diaspora românească.

Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Dan Cărbunaru, fondatorul CaleaEuropeana.ro, și voi participa alături de Dr. Constanța Ghițulescu (Academia Română) și Dr. Ion Vianu (cunoscutul disident, filosof și scriitor din Elveția). Prezentarea mea este legată mai ales de cum diaspora românească poate contribui eficient la un proiect de țară pentru o Românie cu un profil psihocultural modern (o Românie modernă). Sper să rezulte concluzii interesante și utile în urma dezbaterii (le voi sumariza ca Update la acest anunț).

 

Psihologie şi muzică clasică: călătorii interioare prin ABC-ul muzicii raţionalităţii

UP-DATE: Un articol de specialitate, scris după concert, poate fi găsit AICI.

Young Famous Orchestra mi-a făcut o provocare şi o invitaţie de a prezenta împreună un spectacol numit de ei „Simfonia Iubirii”.

Am acceptat imediat, atât din respect pentru valoarea lor profesională (şi a dirijorului Vlad Agachi), cât şi pentru psihologie. Pentru mine, ca psiholog, acest eveniment este o oportunitate de a facilita publicului o călătorie interioară, cu scop de autocunoaştere şi dezvoltare personală, prin ABC-ul muzicii raţionalităţii şi al psihologiei pozitive. După ce am diseminat psihologia către publicul larg prin benzi terapeutice desenate, poveşti raţionale, desene animate terapeutice şi roboterapie (vezi AICI), a venit acum timpul muzicii simfonice/clasice.

Pentru mai multe informaţii despre eveniment şi locaţia acestuia vezi AICI. Pentru un promo vezi AICI.

Sper să-l găsiţi interesant!

 

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Psihologia în expoziţia de fotografie „Just Shoe It!”

Expoziţia „Just Shoe It”, a lui Adrian Radic, va avea loc între 15 (de la ora 17) şi 24 mai în cafeneaua La Cizmărie din Cluj-Napoca (Strada Samuil Micu nr. 6, Cluj-Napoca ). Autorul pote fi găsit în cadrul expoziţiei, pentru discuţii, în 15 (de la ora 17) mai.
Expoziţia este parte a Photo Romanian Festival 2015.
M-am bucurat că psihologia a fost una dintre influenţele importante asupra sa!
Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Despre „Liberul Arbitru şi Predestinare” la Berăria Culturală

Şi va fi un nou eveniment la Berăria Culturală, eveniment la care am fost invitat şi eu. Berăria Culturală din Cluj Napoca este un proiect cultural şi comunitar al Fundaţiei Armonia, susţinut de către Ursus (iniţat şi organizat de către jurnalistul şi istoricul Ion Novăcescu). Am mai participat anterior la Berăria Culturală (vezi aici) şi mi s-a părut un eveniment interesant şi util pentru Cluj-Napoca, stimulând sentimentul civic, implicarea socială şi gândirea critică.

Tema abordată acum este una complicată şi provocatoare, fiind legată de „Liberul Arbitru şi Predestinare”.

Aceasta temă, în sine, fără dezbateri, generează reacţi diverse: (1) unii se simţi revoltaţi prin simplu fapt că mintea umană îşi permite să problematizeze aşa ceva, temându-se de implicaţii/concluzii care le-ar zgudui propria concepţie (psihologic îi înţeleg foarte bine…, deşi, după un dezechilibru iniţial, orice înţelegere nouă este un pas înainte, spre un nou echilibru mai comprehensive; îi încurajez să-şi testeze un pic convingerile, poate ţin, sau poate nu…); (2) alţii – cei mai mulţi – sunt interesaţi să vadă ce şi cum se problematizează, urmând apoi să-şi tragă propriile concluzii (psihologic şi cultural îi apreciez foarte mult…); şi, în fine, (3) alţii pur şi simplu nu o înţeleg şi nu-i văd rostul…(la urma urmei nu este clar că avem „liber arbitru”? discutam banalităţi evidente ca „dacă există răsărit şi apus de soare”? – îi încurajez şi pe aceştia să problematizeze un pic lucrurile, ca să nu cadă în formula „puţine cunoştinţe, multe, prea multe, convingeri”…).

Eu  sper ca împreună cu părintele Teodor Lazăr să problematizăm şi să analizăm această temă sub cât mai multe aspecte, astfel încât apoi participanţii să-şi poată trage propriile concluzii. Suntem departe, din punctul meu de vedere, de a formula concluzii ferme cu referire la „liberul arbitru”, dar am progresat în faptul că este o temă care, sub influenţa noilor date ştiinţifice din neuroştiinţele cognitive clinice, nu mai este intangibilă sau tabu, ci este problematizabilă în mod serios nu doar filosofic/teologic, ci şi empiric, cu potenţiale implicaţii ştiinţifice, sociale şi etice/morale.

Beraria XXVI.

Radiografia Psihologică a Poporului Român după Eliberare. Avanpremieră a lucrării Psihologia Poporului Român (de Daniel David).

30 noiembrie 2014 12 comentarii

UPDATE – Metodologie + (pentru mai multe detalii vezi AICI)

Acest update descrie mai detaliat metodologia utilizată în textul de mai jos. Un eşantion românesc (N=2200; vârsta 14-62 de ani) a fost comparat cu unul americani (N=1000; vârsta 14-65 de ani), prin prisma a cinci atribute/dimensiuni psihologice de personalitate: (1) extraversiunea; (2) deschiderea psihologică; (3) conştiinciozitatea; (4) agreabilitatea; şi (5) neuroticismul. Acestea au fost măsurate cu instrumental NEO PI-R (adaptat în România de Iliescu şi colab., 2010). Pentru interpretarea psihologică a profilului, prezentat în textul de mai jos, am considerat în analizele secundare de date (secondary data analysis) doar diferenţele semnificative statistic (p<0.05), cu o mărime a efectului (Cohen’s d) mai mare ca 0.20, pentru fiecare din cele 5 atribute de personalitate. Înterpretarea s-a bazat pe structura factorială a instrumentului NEO PI-R, luând în calcul 5 dimensiuni şi atributele celor 30 de  faţete ale lor.

Distincţia dintre profilul de adâncime şi cel de suprafaţă pentru un atribut psihologic a fost utilizată acolo unde: (1) exista această distinctie în teoria analizată sau (2) a putut fi aplicată ca urmare a faptului că atributul se bazează în definirea lui pe analize factoriale; altfel spus, factorii ca variabile latent identificate statistic (profilul de adâncime) explică variabilitatea unor variabile manifeste (profilul de suprafaţă).

TEXT

Motto: Sapere Aude

Notă: Acest text a apărut în revista Sinteza (numărul din noiembrie 2014 – Zidul Care Cade, Ziduri Care Cresc), la solicitarea editorilor acestei reviste. Îl reproduc aici cu acordul editorilor revistei, cu ocazia Zilei Naţionale a României, spunând “La Mulţi Ani România!” şi “Se Poate şi Va Fi Mai Bine!”. În contextul Zilei Naţionale vezi şi textul „Despre Patriotism„.

Atunci când elaborezi profilul psihologic al unui popor faci anumite generalizări care, evident, surprind tendinţele generale, tipologice şi nomotetice, nu toate aspectele idiografice ale fiecărui membru al poporului respectiv. Un astfel de profil general este însă foarte informativ dacă doreşti să gândeşti politici publice şi proiecte de ţară. Este greu de conceput un proiect de ţară care să aibă succes, dar care să nu fie bazat pe înţelegerea profilului psihologic al oamenilor acelei ţări. Când vorbesc de poporul român mă refer la cetăţenii români. Sigur că nucleul majoritar al poporului român este definit etnic de români (aprox. 83.4%), dar să nu uităm însă că există şi alte etnii componente, dintre care cea maghiară este mai importantă numeric (aprox. 6%). Analizele noastre şi ale altor colegi (Iliescu şi colab., 2010) au arătat că, în general, nu există diferenţe semnificative ecologic între aspectele psihologice majore ale diverselor etnii din România (cu unele excepţii notabile, dar care nu sunt însă discutate aici).

În ţară, academicianul Constantin Rădulescu-Motru a avut mai multe lucrări dedicate psihologiei poporului român (vezi Rădulescu-Motru 1999). După redactarea acestor lucrări, Constantin Rădulescu-Motru a spus: „…peste 50 de ani, nu mai târziu, cele publicate sau crezute de mine şi de oamenii din timpul meu vor deştepta din nou interesul publicului românesc…” (3 februarie 1946).

Noi am reluat acest proiect după aproape 70 de ani, deci cu oarecare întârziere faţă de predicţia făcută de academicianul Constantin Rădulescu-Motru – întârziere justificată de desfiinţarea psihologiei în perioada comunistă -, cu o metodologie nouă şi mai riguroasă (ex. care face diferenţă între o abordare fenomenologico-hermeneutică – cum credem noi că suntem ca popor – şi o abordare pozitivist-pragmatică – cum suntem cu adevărat ca popor), având în pregătire o lucrare complexă care vă aparea în primăvara anului 2015. Anticipez aici însă unele rezultate care vor apărea în lucrarea mai sus menţionată.

Astfel, orice subiect uman poate fi analizat sub mai multe aspecte psiho-comportamentale: (1) subiectiv-emoţional; (2) cognitiv; (3) comportamental; (4) psihofiziologic/biologic. Elementele mai stabile, trans-situaţionale, ale celor patru aspecte psiho-comportamentale formează structura de personalitate. Aşadar, profilul psihologic al unui popor trebuie să surprindă toate aceste aspecte.

Profilul psihologic de adâncime al unui popor se referă la aspecte psiho-comportamentale relativ stabile. Acestea rezultă ca urmare a evoluţiei istorice a unui popor într-un anumit context geografic. Interacţiunea dintre contextul socio-cultural din prezent si profilul de adâncime generează profilul psihologic de suprafaţă al unui popor. Sigur, un profil de suprafaţă de durată poate fi asimilat în timp în profilul de adâncime.

Odată clarificate aceste fundamente teoretico-metodologice, să ne întoarcem la tema specifică a acestui articol.

Revoluţia anticomunistă din 1989 a schimbat în mod evident contextul socio-cultural. Aşadar, deşi profilul psihologic de adâncime este foarte probabil încă similar astăzi cu cel din perioada de dinainte de 1989, profilul psihologic de suprafaţă a căpătat aspecte noi.

Analizat prin prima modelelor psihologice clasice (ex. modelul Big Five – vezi Costa şi McCrae, 1989), profilul psihologic de adâncime al poporului român, în comparaţie cu cel american/SUA, se prezintă, orientativ, astfel (eşantionul românesc: 2200 participanţi, vârsta 14-62 de ani; eşantionul american: 1000 participanţi, vârsta 14-65 de ani; pragul de semnificaţie statistică p < .05; vezi David, 2014; Iliescu şi colab., 2010):

  1. Extraversiunea este mai ridicată la români decât la americani, atunci când este evaluată de alţii (heteroevaluare), dar este fără diferenţe semnificative statistic când este vorba de autoevaluare. La acest nivel o componentă importantă este Spiritul Gregar, care este mai ridicat la români decât la americani (aşa cum bine anticipa Constantin Rădulescu-Motru);
  2. Deschiderea psihologică este mai ridicată la americani decât la români, când este autoevaluată, şi este mai ridicată la români decât la americani, când este vorba de evaluările făcute de alţii (heteroevaluare);
  3. Conştinciozitatea este mai ridicată la americani decât la români;
  4. Agreabilitatea este mai ridicată la americani decât la români;
  5. Nevroticismul este mai ridicat la români decât la americani.

Aceste dimensiuni de bază se pot exprima la nivelul profilului psihologic de suprafaţă în mod mai pozitiv sau mai negativ, în funcţie de contextul socio-cultural. În Tabelul 1 prezentăm comparativ un profil de suprafaţă orientativ/preliminar, cu ambele exprimări, prima pozitivă, iar a doua mai negativă (vezi şi David, 2014).

Tabelul 1. Pattern-uri posibile ale profilului psihologic de suprafaţă la români (coloana II), în comparaţie cu americanii (coloana III), în baza dimesiunilor fundamentale de personalitate din profilul psihologic de adâncime (Coloana I).

Picture2

Perioada comunistă a construit un context socio-cultural mai monolitic, astfel că profilul de suprafaţă de atunci a fost probabil mult mai omogen. Perioada postrevoluţionară, în spirit democratic, propune şi acceptă modele şi contexte diferite, astfel că profilul de suprafaţă al poporului român este unul mai heterogen, putând cuprinde cel puţin trei clase majore:

(1) Profil Psihologic Pozitiv, caracterizat prin următoarele aspectele: flexibilitate/dinamism afectiv, spirit gregar/căldură în relaţii interpresonale, respect pentru autoritate, ambiţie şi creativitate;

(2) Profil Psihologic Negativ, caracterizat prin următoarele aspecte: instabilitate afectivă, autonomie redusă, rezistenţă la schimbare, suspiciune şi invidie, lipsa disciplinei;

(3) Profil Psihologic Mixt: conţinând în diverse forme combinaţiile dintre 1 şi 2, pe dimeniunile descrise în Tabelul 1.

Aşadar, la nivelul profilului psihologic de adâncime al poporului român regăsim aspectele fundamentale de personalitate existente în majoritatea culturilor lumii (aici probabil că nu suntem nici „mai buni” nici „mai răi” ca alte popoare ale lumii!).

Acestea fiind spuse, întrebarea cheie devine acum: cum putem construi şi promova în prezent modele socio-culturale care să favorizeze exprimarea aspectele fundamentale de personalitate descrise în Tabelul 1 (Coloana I) într-un profil psihologic de suprafaţă cât mai pozitiv şi sănătos?

Uitându-mă la diaspora românească în ştiinţă şi/sau la muncitorii români din străinătate pot vedea performanţa şi respectul de care se bucură acolo cei mai mulţi (ex. dacă în ţară se mai contaminează cu reguli ca „las’ că merge şi aşa”, acolo devin adesea modele de urmat!). Cine face diferenţa? De ce au putut performa acolo, dar nu şi în ţară, în condiţiile în care este puţin probabil ca profilul psihologic de adâncime să se fi modificat la plecarea din ţară?

Ei bine, este contextul socio-cultural de acolo cel care scoate din profilul nostru de adâncime tot ceea ce este mai bun şi limitează expresia aspectelor negative. Aşadar, dacă ne pasă de ţara aceasta şi de poporul acesta, atunci eu cred că este sarcina unei noi generaţii de intelectuali (definită nu prin vârstă, ci prin valorile asumate!) de a construi un nou „Ethos” al poporului român, care să folosească maximal potenţialul din profilul psihologic de adâncime, determinând printr-un context socio-cultural modern un profil psihologic de suprafaţă care să ne transforme într-un popor fericit şi respectat, cu contribuţii cheie la civilizaţia umană. Pentru asta este nevoie însă de o schimbare de paradigmă la toate nivelurile, schimbare care poate să fie făcută în beneficiul tuturor doar de cei care gândesc altfel şi cărora le pasă! Nu va fi uşor – vechile paradigme prin oamenii lor aflaţi în poziţii de putere socială se vor opune explicit sau prin înşelătorii suave -, dar este o datorie a oricărui om care este patriot să-şi asume riscurile şi să ducă reacţiile negative şi mizeriile care vor veni asupra lui din partea establishment-ului, în numele unor valori care vor servi ţara şi pe cei mai mulţi cetăţeni români.

Referinţe selective

Costa, P.T., Jr. & McCrae, R.R. (1989). The NEO-PI/NEO-FFI manual

supplements. Odessa, FL: Psychological Assessment Resources.

David, D. (2014). Elemente de psihologie a poporului român. Rolul voevozilor

maramureşeni în Ţara Codrului. Simpozionul Cultură şi Civilizaţia în Maramureş, Săliştea de Sus, Maramureş.

Iliescu, D. şi colab. (2010). NEO PI-R. Editura Sinapsis, Cluj-Napoca.

Rădulescu-Motru, C. (1999). Psihologia poporului român. Editura Paideia, Bucureşti.

 

 

 

 

 

Din Nou la Berăria Culturală

POZE POSTEVENIMENT

Nov 12 Fab bere-1Nov 12 Fab bere-34Nov 12 Fab bere-35Nov 12 Fab bere-62

Cunoscutul jurnalist clujean Ion Novăcescu mi-a făcut o provocare: să abordez în cadrul Berăriei Culturale, un forum de dezbateri culturale şi sociale, tema „Trăire vs Vieţuire la Omul Modern”, o temă de interes şi pentru dânsul (vezi AICI).

Am acceptat cu plăcere deoarece: (1) rezist cu greu provocărilor bune; (2) am mai participat anterior la evenimentele de la Berăria Culturală şi le consider importante (vezi AICI) şi (3) tema este una provocatoare pentru mine, la interfaţa dintre abordarea pragmatic-(neo)pozitivistă şi abordarea mai existenţial-experienţială, fundamentată fenomenologico-hermeneutic, înscriindu-se în teme de dezvoltare personală şi socială despre care am publicat recent o lucrare (vezi AICI).

Evenimentul va avea loc miercuri, 12 noiembrie 2014, ora 19, la Berăria Culturală.

Beraria Culturala XXIV

 

Din participarea anterioară la Berăria Culturală:

Feb 5 Dan Daniel-30Feb 5 Dan Daniel-23

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie. Per Aspera Ad Astra.

I. Introducere

La baza culturii europene stau două sisteme mitologice majore, cu derivaţii în contemporaneitate, uneori cu efecte separate, alteori împletite: Olimpul (începând din perioada antică, pe fundament greco-roman) şi Camelotul (începând din perioada medievală, ulterior cu influenţe creştine) (vezi David Leeming, 2003: From Olympus to Camelot: the world of European mythology). Modelele europene s-au extins apoi şi în alte culturi derivate iniţial din cea europeană (vezi spre exemplu „Camelotul american” din timpul preşedinţiei lui John F. Kennedy; vezi şi AICI). Într-adevăr, cine are o pregătire culturală adecvată ştie ca acele paternuri culturale care au un substrat evoluţionist – adesea exprimate în mituri esenţiale ale omenirii – tind să se perpetueze la timpuri diferite, cu oameni şi cu conţinuturi diferite. Ele exprima măreţia şi limitele speciei noastre, mare parte stabilite genetic.

II. Context

În fiecare iunie/iulie, de ani buni, în cadrul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) sărbătorim Şcoala (pentru mai multe informaţii despre Şcoală vezi AICI). Sunt momente de destindere şi team building pentru un grup care academic munceşte enorm, cu rezultate ştiinţifice importante care contribuie la prestigiul, vizibilitatea, impactul şi poziţionarea internaţională a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).

Ca fondator al acestei Şcoli, în acest an, cu ocazia acestui eveniment, m-am gândit să încadrez mai explicit această Şcoală în mitologia/legendele arthuriene, pe care, în diverse forme, păstrând proporţiile şi caracterul cultural/metaforic, după modelul altor grupuri academice din străinătate (vezi Donal Katzner, 2011: At the edge of the Camelot, cu referire la evenimente din University of Massachusetts), le invocăm adesea cu referire la noi şi/sau la unele proiecte ale noastre. Într-adevăr, cu referire la noi, prima analogie arthuriană a făcut-o marele psiholog american Albert Ellis care, văzând cercetările grupului de aici, a spus că sunt un nestemat şi că un Camelot se naşte la Cluj-Napoca (în sensul unei modernizări a psihologiei de aici). Noi am preluat metafora şi substanţa acesteia care au fost apoi promovate într-o formă academică în construcţiile instituţionale (ex. vezi AICI) şi de massmedia românească (ex. vezi  AICI).

III. Despre Camelot

Camelotul din legendele arthuriene, în centrul căruia se afla Masa Rotundă (şi Cavalerii acesteia), a fost astfel construit încât a reprezentat altceva faţă de lumea înconjurătoare de atunci (vezi AICI). Camelotul şi Cavalerii Mesei Rotunde reprezentau un ideal construit din valori cardinale ca putere pentru excelenţă şi adevăr (”Might for Right/Truth”, cum il definea T.H. White), loialitate şi bun simţ (”Loyalty and Goodness”), onoare şi curaj (”the Chivalry Code”), la care se adăuga apoi un ansamblu de valori principale şi secundare. Camelotul era un ideal care trebuia să inspire oamenii să dorească să fie mereu mai buni, poziţia în societate fiindu-le determinată de propriile realizări; aşadar, într-o lume absolutistă şi rigidă social, Camelotul era o formă avansată de democraţie fundamentată pe merit. Păstrând proporţiile, mesajul era că a trăi în Camelot era echivalent cu perfecţiunea umană şi „Paradisul” pe pământ! Acestă diferenţiere – a fi altfel decât cei din jur –, exprimată în lupta pentru a implementa un ideal, le-a adus însă mulţi adversari (ex. Morgana, Mordread, Malagant etc.; vezi pentru detalii AICI), care cu timpul s-au infiltrat puternic şi în interiorul Camelotului. Într-adevăr, este un dat al speciei noastre ca atunci când apare o deviere de la majoritate să reacţionăm. Dacă o dorim şi noi şi simţim că putem să o avem, atunci evoluăm spre aceasta, ceea ce este un lucru bun! Dacă o dorim şi noi, dar nu o putem avea, atunci încercăm să o anihilăm, să o înecăm în masa mare; este o atitudine compensatorie clasică a celor complexaţi, adesea de frustrare exprimată în încercarea de distrugere şi/sau trădare. Dacă nu o dorim – nu reprezintă un lucru valoros în sine –, atunci fie o ignorăm fie o anihilăm prin asimilare (lucru negrav în această situaţie).

În impunerea valorilor Camelotului Regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde erau foarte fermi! Nimeni nu te forţa să aderi la aceste valori, dar dacă ai aderat şi doreai să trăieşti în Camelot trebuia să le respecţi deoarece ele erau fundaţia Camelotului şi condiţia existenţei şi progresului acestuia. Atitudinea sa fermă a trezit nu doar adversari din exterior (adesea invidioşi pe bunăstarea şi măreţia Camelotului), ci şi trădători şi agitatori din interior (care nu mai făceau faţă valorilor şi regulilor Camelotului) care încercau să fisureze şi să distrugă Camelotul, prezentându-i valorile ca tiranie/dictatură. Aşadar, Camelotul, din invidie, frustrare şi ură, a ajuns să fie atacat şi denigrat din exterior şi din interior. Am lecturat recent un astfel de text, prezentat şi într-un film, în care un astfel de agitator/trădător spunea:

„…Other people live by other laws, Arthur. Or is the law of Camelot to rule the entire world?…You’re going to get what you deserve. We take no responsibility for our actions if you continue to deny us our supposed „rights…”.

“…Alţi oameni pot avea şi trăi după alte legi, Arthur. Or de ce trebuie ca legea ta şi a Camelotului să fie legea tuturor? Vei plăti pentru asta. Vom acţiona împotriva ta fără să ne pese de nimic dacă ne negi drepturile pe care ni le dorim…”

Apoi, acelaşi agitator/trădător, adresându-se locuitorilor Camelotului le spune:

„…What I offer you is freedom; freedom from Arthur’s tyrannical dream; fredom from Arthur’s tyrannical rules;….”

“…Ceea ce vă ofer eu este libertatea; libertatea din visul tiranic al lui Arthur; libertatea din legile tiranice ale lui Arthur…”

La toate acestea rege Arthur a răspuns simplu:

“…If that battle must come, I will fight it!…”

“…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”

Aşa cum spuneam, modelul arthurian (ex. personaje, valori etc.) a fost preluat ca ideal, direct sau indirect, de multe segmente din societatea umana (ex. artă, administraţie, politică), inclusiv din mediul academic. Este un patern cultural repetabil istoric, în care fiecare din prezent, ca să folosesc o formulare de fizică aristoteliană, se regăseşte în rolul care i se cuvine!

IV. Despre Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie

Când m-am întors în ţară definitiv şi am început construcţia unei Şcoli de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai am avut un vis (constrâns de mesajul din Dacă, a lui Rudyard Kipling): să construim în ţară o unitate academică competitivă internaţional, după valorile şi practicile universităţilor de prestigiu, care să genereze pentru ţară brain-gain ca un antidot la brain-drain. În această construcţie am luat ca model legendele arthuriene. De ce aceste legende? Deoarece Albert Ellis făcuse deja analogia, contextele şi scopurile formale erau similare, iar împletirea democraţiei cu meritocraţia – aşa cum promova Camelotul – este şi esenţa mediului academic modern! Într-adevăr, dacă democraţia este, în general, esenţa societăţii moderne, democraţia colorată meritocratic este esenţa mediului academic modern şi performant (vezi pentru detalii universităţile de tip world-class din Ivy League). Balanţa echilibrată între democraţie şi meritocraţie este calea regală spre succesul academic, care evită atât „dictatura” mediocrităţii – care prin număr poate impune standarde scăzute care duc la neperformanţă – cât şi „dictatura” elitismului – care prin pârghiile de putere poate încerca să impună utopii/lucruri de nerealizat la nivel general; într-un mediu ghidat de o astfel de filosofie fiecare, dacă este raţional şi cinstit cu el/ea însuşi/însăşi, îşi poate găsi locul potrivit, onorabil şi mulţumitor.

Când noi am început să construim o Şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie la UBB am venit cu valori şi practici moderne, cam neobişnuite pentru peisajul românesc, dar standard pentru bunele practici internaţionale în universităţile de top. Iată câteva de astfel de practici:

(1) Practicile academice de zi cu zi sunt determinate de trei factori: (1) reglementări legale explicite (la diverse niveluri); (2) legitimitate (lucruri implicite derivate din reglementări legale explicite) şi (3) cutumele academice şi learshipul informal fundamentate pe valori ca Tradiţie-Bun simţ, Excelenţă-Raţiune şi Onoare-Curaj. Legitimitatea şi leadershipul informal au fost mereu valorizate (recunoscute şi acceptate) pentru colegi care confirmă caracterial-valoric şi academic:

    1. Publică internaţional ca autori principali;
    2. Aduc granturi ca director;
    3. Atrag studenţi.

Vocea lor este ascultată şi contează, chiar dacă formal nu sunt „şefi”!

(2) Promovarea academică nu depinde de vechime, ci de realizările individuale, de necesităţile academice şi resursele financiare ale unităţii academice. Vechimea poate nuanţa lucrurile, dar nu poate substitui criteriile de performanţă.

(3) Exprimăm puncte de vedere diferite şi divergenţe într-un cadru descris de Tradiţie prin Bun-simţ, Excelenţă prin Raţionalitate şi Onoare prin Curaj; dar odată ales/asumat un punct de vedere (ex. prin consens şi/sau majoritate) mergem pe el, fără alte discuţii! Acest lucru ne-a permis să dezvoltăm cercetări programatice şi programe de cercetare progresive care ne-au poziţionat ca un grup academic reprezentativ naţional şi competitiv internaţional (vezi AICI). Punctele de vedere care transced cadrul definit de aceste valori (ex. lipsa respectului faţă de cei care au contribuit decisiv la ceea ce avem şi la mediul în care lucrăm, înlocuirea excelenţei cu vechimea în promovarea academică, echivalarea standardelor academice internaţionale cu standarde derivate din situaţii personale şi/sau căutarea de a obţine avantaje academice prin alte mijloace decât cele care sunt exprimate în standardele academice internaţionale şi ale Şcolii etc.) nu corespund mediului Şcolii noastre. Într-o formulă kantiană, as spune că atitudinea mea în acest grup este ghidată de „cerul înstelat deasupra mea (a se citi – valorile asumate) şi legea morală în mine (a se citi – ceva trebuie făcut pentru că aşa trebuie, prin prisma valorilor asumate şi pentru păstrarea acestora, chiar dacă îmi fac inamici şi indiferent că îmi place sau nu)”.

(4) Pentru a genera un mediu de cercetare dinamic şi stimulativ prezenţa la locul de muncă este obligatorie (deşi nu avem încă cartele electronice ca universităţile americane!), dincolo de prezenţa la orele de predare sau şedinţele standard. Numai aşa putem avea un mediu de cercetare performant, în care oamenii interacţionează şi discută între ei, dezvoltând idei şi proiecte noi şi mentorandu-i pe cei mai tineri aflaţi la început.

(5) Pentru dezvoltarea resursei umane am implementat principiul ”No one left behind”. Toţi din grup trebuie să primească şanse şi oportunităţi. Dacă sunt utilizate, atunci fiecare are şansa să stea academic pe propriile picioare, are legitimitate şi vocea ascultată şi poate să ofere la rândul său oportunităţii pentru tinerii care vin. Dacă nu sunt folosite şi/sau realizate performant, atunci oportunităţile se îndreaptă spre cei noi care vin, dar cei care le-au ratat pot să-şi continue activitatea în mod normal dacă aceasta se face la un nivel acceptabil (nu toţi pot să fie peste media grupului sic!) şi fără să interfereze cu cei care fac excelenţă (orchestra are valoare în ansamblu, fiecare având rolul său stabilit de dirijor într-o orchestră în care nu toţi sunt vioara I, dar cei care sunt vioara întâi contează decisiv); în aceste condiţii, dacă totuşi nu te simţi confortabil cu pierderea influenţei formale şi/sau informale, şi ai demnitate, poţi să părăseşti echipa, pentru a nu ocupa din bani publici o poziţie pe care ar putea veni un tânăr dedicat şi performant, iar la cerere, dacă meriţi caracterial, poţi avea chiar suportul grupului (ex. recomandare corectă etc.) pentru a găsi o poziţie mai adecvată intereselor şi abilităţilor tale altundeva (o practică obişnuită la universităţile de prestigiu).

(6) Am fost primii din UBB (poate şi din ţară) care am angajat lectori univ. pe perioadă determinată. În acest fel universităţile mari din lume îşi testează angajaţi, iar aceştia au ocazia să testeze dacă mediul academic este ceea ce îşi doresc sau nu. Este un ”win-win”! Acum, acest lucru, văzut în ţară ca ciudat la început, este o practică tot mai răspândită în UBB şi în alte universităţi româneşti, după modele universităţilor de tip world-class.

Aceste practici academice moderne ne-au adus în anul 2011 titlul de cel mai bun grup academic din ţară în cadrul Galei Premiilor în Educaţie (vezi AICI).

Sigur că, ştiind paternurile umane de răspuns descrise în modelul arthurian, ne-am pregătit şi pentru reacţii externe şi interne negative. Niciun lucru bun care exprima idealuri majore nu scapă frustrărilor şi trădărilor omeneşti (vezi metaforele Olimpiene, Arthuriene/Camelotul, Creştine etc.), după formule ca „niciun ideal netrădat”, „niciun succes neinvidiat”, „nicio prosperitate nepedepsită” etc. Într-adevăr, din nefericire există mereu unii care aleg şi intră în aceste roluri ingrate, asumându-şi o filosofie atât de bine descrisă în Anti Dacă, a lui Kostas Varnalis.

De-a lungul timpului şi noi am avut „morganele”, „mordreadii” şi „malaganţii” noştri, cu atacurile şi denigrările externe şi interne inevitabile. Am reuşit însă să facem faţă mai bine ca în poveşte! În poveste, aşa cum spuneam că se întâmplă cu marile idealuri, Camelotul a căzut în urma trădărilor şi invidiilor omeneşti, regele Arthur retrângându-se în Avalon, un loc magic, plin de mister, de unde, lăsând speranţă oamenilor, poate cândva se va reîntoarce să creeze un nou Camelot. Acestă speranţă se simte mai ales în momente grele, nu doar în cazul celor care s-au regăsit în Camelot ci, paradoxal, chiar în cazul unora din cei care au trădat, invidiat şi urât Camelotul, realizând ulterior greşelile făcute!

Şcoala noastră a făcut faţă mai bine deoarece partea academică sănătoasă este încă puternică şi, mai important, devine tot mai puternică (încă nu este momentul să ajungem la sfârşitul poveştii…!). Într-adevăr, evaluările informale recente (ex. 2014) – evaluări pe care noi le facem destul de des ca practică instituţională de dezvoltare/optimizare – au arătat că, păstrând metafora şi proporţiile, majoritatea membrilor Şcolii sunt încă „Cavaleri ai Mesei Rotunde”, fără ca asta să însemne că nu putem avea sugestii normale de îmbunătăţire/dezvoltare (chiar eu simt mereu nevoia de inovaţii care să ne ducă înainte). De asemenea, au rămas „Cavaleri ai Mesei Rotunde” cei mai mulţi dintre foştii angajaţi care se regăsesc acum la universităţi din ţară şi/sau străinătate şi au devenit „Cavaleri ai Mesei Rotunde” toţi colaboratorii din străinătate care lucrează în echipe de cercetare cu noi. Aşadar, deşi construcţia este grea, am pierdut foarte puţini colegi pe drum. Când spun că i-am pierdut nu mă refer la cei care au plecat pur şi simplu în alte unităţi academice; acestă fluctuaţie este una normală şi un semn de excelenţă într-un departament performant, iar cei mai mulţi din aceştia au plecat la mai bine, adesea în străinătate, cu recomandarea noastră, purtând cu ei valorile învăţate aici. Mă refer la unii, e drept, foarte puţini, care într-un fel s-au întors împotriva valorilor, standardelor şi regulilor/ care i-au adus în mediul academic şi care ne-au dus pe noi la succes, adesea atunci când nu se mai regăseau în aceste valori/standarde/reguli, unii considerându-le, ca în poveste, chiar tiranice (sic!). Chiar îmi pare rău şi de aceştia, deoarece eu evaluez răspunsurile oamenilor, nu pe omul care generează răspunsurile, om pe care, ca supervizor în psihoterapie cognitiv-comportamentală, am învăţat să-l accept necondiţionat ca persoană, fără însă să-i accept şi comportamentele distructive!

V. Concluzii

Închei spunând că simt că ceea ce am adus noi nou în mediul academic românesc prinde rădăcini dincolo de noi şi contribuim astfel, alături de alţii (colegi şi instituţii din ţară), la o modernizare a mediului academic românesc (pentru detalii privind realizările Şcolii vezi AICI). Le sunt recunoscător colegilor mei care au apărat şi apără valorile cu care am pornit la drum şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat împreună până acum! Răspunsul meu la unele blocaje, reacţii denigratoare şi atacuri care au fost, sunt şi/sau vor veni este simplu, ghidat de Dacă, a lui Rudyard Kipling, urmând ferm metafora arthuriană: „…If that battle must come, I will fight it!…” („…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”) sau, mai latin conceptualizat, Per Aspera Ad Astra!

 

Despre patriotism. Ce inseamna astăzi să fii un bun patriot român?

1 februarie 2014 18 comentarii

Tema acestui articol este legată de discuţiile din spaţiul public cu privire la patriotism şi la ce înseamnă să fii patriot. Cum văd eu patriotismul? 

În Dicţionarul explicativ al limbii române patriotismul este definit ca “…sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei…”. Mai simplu şi scurt spus, patriotism înseamnă dragostea faţă de ţară/popor.

Pentru unii patriotismul este totul. Pentru alţii este ceva desuet. Eu cred că patriotismul trebuie să facă parte din cultura fiecărui om; el trebuie însă înţeles şi exprimat corect, pentru a nu aluneca nici în fundamentalism şi obsesie, nici în desuetudine.

La o analiză atentă se poate observa că patriotismul este legat de o stare emoţională, şi anume dragostea. O stare emoţională are mai multe componente: (1) trăirea subiectivă; (2) cogniţiile (gândurile/credinţele) asociate; (3) comportamentele efectuate şi (4) posibilele reacţii psihofiziologice (ex. o stare de activare fiziologică/arousal).

  • Trăirea subiectivă se referă la ceea ce simţim emoţional (ex. dragostea/devotamentul). Acestă simţire provine adesea din gândurile, comportamentele şi reacţiile noastre psihofiziologice.
  • Gândurile patriotice trebuie să exprime valorile unui popor şi grija faţă de acesta. Într-un patriotism modern, gândurile patriotice trebuie să fie raţionale, exprimând flexibil, dar ferm, valorile unui popor, fără a ofensa însă valorile altor popoare. Atunci când valorile sunt exprimate iraţional, rigid, şi ofensator la adresa altor popoare, vorbim de fundamentalism, nu de patriotism!
  • Comportamentul patriotic trebuie, de asemenea, să fie unul congruent cu valorile unui popor. Aşadar, comportamentul pe care îl facem trebuie să exprime valorile noastre, fără însă a afecta valorile altor popoare.
  • Reacţiile psihofiziologice (ex. inima îţi bate mai repede), când şi dacă apar, se asociază trăirilor emoţionale.

Aşadar, putem fi buni patrioţi, ajutându-ne ţara, făcându-ne bine treaba acolo unde suntem şi asumându-ne ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – şi cu rele – cu care trebuie să luptăm.

După cum vedem, elementul cheie în patriotism este legat de valori. Astfel că, pentru a înţelege ce înseamnă a fi un bun patriot român, trebuie să ne întoarcem la întrebarea: care sunt valorile patriei/poporului român? Greu de răspuns…Eu cred că încă nu avem un ethos modern, clar definit, o înţelegere valorică a românismului în contextul de astăzi. Mai cred ca este sarcina noilor generaţii de intelectuali să contribuie la crearea acestora, în contextul celei de-a doua ţări pe care o avem, şi anume Europa! Până atunci ne putem defini (1) prin valorile de bun simţ (ex. cei şapte ani de acasă – valori stabilite în familie), (2) prin valorile comunităţii mai mici din care facem parte, adesea mai uşor de identificat (ex. valori transilvane) şi (3) prin valorile general europene, mai clar precizate, Europa fiind acum a doua noastră patrie. Toate aceste valori vor trebui, inevitabil, asimilate în ethosul românismului. Nu în ultimul rând, trebuie să ne asumăm şi valorile general umane (ex. stabilite prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), care trebuie oricum să fie asimilate în ethosul modern al oricărui popor.

Patriotismul se poate manifesta în mai multe forme, prezentate sintetic în tabelul de mai jos, în ordinea importanţei lor.

 NIVELURI Patriotism complex Patriotism comportamental Patriotism cognitiv Patriotism subiectiv/emoţional Lipsa de patriotism
Subiectiv-psihofiziologic

+

+

Cognitiv

+

+

Comportamental

+

+

  • Patriotismul complex – simţi (adesea cu reacţii fiziologice), gândeşti/crezi şi de comporţi patriotic. Aceasta este forma maximă de patriotism, care, prin congruenţa promovată între ce simţi, gândeşti/crezi şi faci, îţi oferă satisfacţie, sens şi semnificaţie!
  • Patriotismul comportamental – faci ceea ce este patriotic, fără însă să simţi şi/sau să gândeşti/crezi patriotic. Acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate prin faptele angajate, deşi adesea aceste fapte pot fi motivate extrinsec şi/sau pot avea motivaţii nepatriotice. Adesea acesta este însoţit de o stare de distres/insatisfacţie, deoarece există o disonanţă psihologică între ceea ce simţi, gândeşti/crezi şi faci.
  • Patriotismul cognitiv – gândeşti patriotic, dar gândurile tale nu se exprimă în ceea ce simţi şi în ceea ce faci. La rândul său şi acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate, contribuind spre exemplu la cultura (poveştile şi modelele) patriotică. Utilitatea sa rămâne însă limitată, fiind declarativă – mai mult vorbe –, nu faptică. Şi în acest caz poate să apară o stare de distres/insatisfacţie, deoarece există o disonanţă psihologică între ceea ce simţi, gândeşti/crezi şi faci.
  • Patriotismul subiectiv/emoţional – simţi dragostea faţă de patria ta, dar nu spui şi nu faci nimic pentru a o exprima. Şi aici există disonanţa cognitivă care poate genera distres/insatisfacţie.
  • Lipsa de patriotism – este un fenomen, cred eu larg răspândit. Deşi nu există disonanţă cognitivă între componentele patriotismului, alienarea psihologică poate, totuşi, să apară în cazul unor indivizi din acestă categorie, atunci când aceştia ajung (dacă ajung) să-şi problematizeze identitatea şi/sau sensul şi semnificaţia în viaţă.
  • Unele din aceste unităţi de bază se pot combina logic, generând „patriotisme cvasi-complexe” [ex. patriotism subiectiv/emoţional-comportamental (+ – +), patriotism subiectiv/emoţional-cognitiv (+ + -), patriotism cognitiv-comportamental (- + +)], cu limitele lor inerente.

Toate aceste fiind spuse, ne întrebăm în mod natural: ce trebuie să facă nişte buni patrioţi pentru ţara lor astăzi? Deşi v-am obişnuit cu reţete care conţin pastile psihologice (sic!), acum vă voi prezenta un exemplu personal recent.

  • Pentru mine a fost o bucurie extraordinară când Cluj-Napoca a fost selectat ca în 2017 să organizeze Congresul Internaţional de Psihoterapie Cognitivă. Asta după ce acest eveniment major în domeniu – organizat din 3 în3 ani şi care atrage sute/mii de participanţi din toată lumea – a fost organizat până acum în locaţii ca New York, Barcelona, Roma, Istanbul, Hong Kong etc. Este un eveniment de prestigiu profesional/academic, cu impact social major. De ce s-a întâmplat asta? Deoarece am fost serioşi în ceea ce facem şi astfel i-am făcut pe alţii să ne respecte şi să nu ne poată ignora. Odată ce ai acces la astfel de evenimente, le poţi utiliza pentru a promova valorile patriotice de care vorbeam. Astfel, ca român m-am simţit mândru şi egal oricăror alte naţionalităţi de pe acestă planetă atunci când am prezentat în acest context câteva filme documentare despre Universitatea-Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Transilvania şi România, filme care au ajuns la zeci de mii de profesionişti şi studenţi din toată lumea. Iar acest lucru a fost foarte important, deoarece se întâmpla chiar în momentul când românii erau demonizaţi că invadează Europa (ex. chiar studenţii români din străinătate au devenit suspecţi!). Nu cred că cei care ne demonizau pe nedrept şi/sau erau influenţaţi de cei care o făceau s-au simţit mândri de ceea ce fac şi/sau cred, atunci când au fost confruntaţi cu prezenţa noastră academică şi culturală. Cred că unii s-au trezit, iar apoi s-au simţit chiar prost! Nu doar că astfel am atacat un stereotip, dar am venit cu un mesaj pozitiv alternativ. Astfel de lucruri simple putem face fiecare, acolo unde suntem, dacă vrem să fim patrioţi!

În concluzie, cred că fiecare, acolo unde suntem, prin gesturi simple, putem fi patrioţi: hai să ne facem bine treaba acolo unde suntem şi să ne asumăm ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – şi cu rele – cu care trebuie să luptăm! Iar ceea ce suntem trebuie asumat multinivelar. Spre exemplu, o astfel de analiză pentru un individ din Cluj-Napoca ar putea reflecta (fără a fi obligatorii) următoarele niveluri: (1) clujean; (2) transilvănean; (3) român; (4) european; (5) om! Sigur, nivelurile pe care ţi le asumi trebuie definite individual, dar, cu siguranţă, pe lângă niveluri de tip 1-2 (definite diferit şi idiosincratic de la individ la individ), astăzi, pentru un român, nu pot lipsi niveluri comune: 3, 4 şi 5. Aşadar, patrioţii adevăraţi din această lume, dedicaţi ţărilor lor, nu sunt inamici, ci trăiesc diversitatea (ex. nivelurile 1-3) în unitatea care îi leagă (ex. nivelurile 4-5). Iar în acestă schema, patriotismul  modern nu este nici fundamentalism periculos, nici desuetudine. Este ceva care îţi dă sens şi semnificaţie, contribuind astfel la o viaţă bine trăită!

P.S. În lumea de astăzi, cu mici excepţii (pe care poate le vom discuta altcândva), când faci lucrurile corect şi sincer, respectul celorlalţi vine în mod natural. Nu trebuie să-l ceri şi/sau să-l impui prin acte care să reflecte un patriotism fundamentalist. Spre exemplu, îmi amintesc acum un fapt mai inedit: fiind profesor asociat la Mount Sinai School of Medicine, New York, SUA şi directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute, New York, SUA, colegii americani mi-au pregătit birourile având în ele, la scară redusă, steagul României (sigur, pe lângă glumele inevitabile legate de Dracula). Cum era să cer eu asta – adevărul este că nici măcar nu m-am gândit la aşa ceva, deşi cand l-am văzut m-am bucurat -, înainte de a arăta că merit?

P.P.S. Completez articolul cu câteva „sugested readings” – comentând la nivel de interfaţă, în diverse variante, rezultate ştiinţifice -, pe teme care analizează patriotismul şi din punct de vedere psihologic, mai precis sub aspectul impactului acestuia asupra stării de sănătate mintală.

Memento Mihai Eminescu

15 ianuarie 2014 3 comentarii

Mihai Eminescu a trezit de-a lungul timpului reacţii diverse, de la elogiu la denigrare. Sigur, elogiul şi uneori chiar transformarea lui în statuie (sic!) au fost, totuşi, dominante în cultura română. Uneori, ca un clişeu, pur şi simplu dă bine să te asociezi cu Eminescu, chiar dacă nu-l înţelegi sau nu ai citit decât textele obligatorii din şcoală!

Mie, fără a-l face statuie, chiar îmi place, fiind, alături de Lucian Blaga, unul dintre poeţii preferaţi. Eu chiar îl consider genial! Sigur, asta nu înseamnă că toate scrierile sale sunt geniale, dar unele chiar frizează geniul!

De aceea, astăzi, când aniversăm 164 de ani de la naşterea sa, vă propun să ne amintim o poezie, care pe mine (şi probabil pe mulţi alţii) m-a marcat şi mă marchează profund: vezi AICI

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Predicţii psiho-sociale pentru anul 2014: Anul „Îngerilor şi Demonilor”

De obicei mă feresc de previziuni asupra lumii. Asta deoarece eu cred că viitorul nu există ca un dat, ci el se construieşte! Încerc însă, când sunt solicitat în mod serios, predicţii asupra lumii construite, bazate pe cunoaştere; fac asta într-o formă mai metaforică, pentru a le diferenţia, totuşi, de ştiinţa standard şi de ipoteze, unde lucrurile sunt şi mai circumscrise şi mai precise.

Astfel, am acceptat în prag de an nou o asemenea provocare din partea jurnalistei Ruxandra Hurezean, vorbind despre caracteristicile psiho-sociale majore ale anului 2014.

Am pus anul 2014 sub semnul „Îngerilor şi Demonilor”. De ce asta? Fiind un an cu multe evenimente politice cheie, acestea vor colora şi vor amplifica inevitabil tendinţa noastră psiho-socio-culturală funciară de a exagera atât pozitivul cât şi negativul, distorsionând astfel pozitivul omenesc spre idoli/îngeri, iar negativul omenesc spre demoni. Iar apoi sărim uşor de la o extremă la alta…Aşadar, vom fi transformaţi în îngeri/idoli sau demoni, nelăsând loc omului raţional şi omenescului acestuia. Nu (doar) factorul politic este cauza majoră a distorsiunilor şi instabilităţii psiho-socio-culturale extreme – deşi şi acesta alunecă uneori în lupte prea primitive -, ci însăşi vulnerabilitatea noastră psiho-socio-culturală, caracterizată prin gândire dihotomică iraţională (ex. alb-negru, totul sau nimic etc.), devine cauză principală a acestor fenomene psiho-sociale. Într-adevăr, în loc ca modelele psiho-socio-culturale mature să îmblânzească şi să educe factorul politic – factor care prin natura sa caută să obţină puterea şi prin ea controlul social -, aşa cum s-a întâmplat şi se întâmplă încă în ţările civilizate, din cauză că acestea sunt  iraţionale, factorul politic ajunge să le sălbăticească uneori complet.

Anul 2014 va fi o lume dificilă pentru oamenii normali şi de onoare, care mai încearcă să menţină echilibre psiho-socio-culturale, ale căror medii vor fi ameninţate de acest tăvălug al gândirii dihotomizate şi exagerate, alimentată de energia care este pusă în joc de factorul politic. Ce le rămâne acestora de făcut? Mânaţi de onoare, urmându-l pe Ahile ca model, unii pot încerca să-şi menţină poziţiile în spaţiul public şi/sau chiar se pot arunca mai curajos în acest spaţiu pentru a-i menţine umanitatea şi echilibru în timpuri dificile. Cred însă că din cauza contextului politic, prin aceste gesturi, cei mai mulţi vor fi striviţi; sigur, pot cădea frumos, astfel încât să rămână inspiraţional în memoria colectivă şi în modelele psiho-socio-culturale şi să-i micească pe cei care i-au făcut să cadă (poate unora din aceştia chiar ajungând să le fie jenă). În urma lor vor veni apoi alţii care îi vor avea ca modele şi vor duce schimbarea pozitivă mai departe, implementând-o în cele din urmă. Alţii, într-un mediu atât de ostil, urmându-l pe Odiseu ca model, pot alege să intre în conservare, observând lucrurile, urmând să aducă normalitatea şi să corecteze exagerările atunci când acestea nu vor fi alimentate politic atât de puternic; acesta ar fi un gest onorabil, temperat de înţelepciune. Deoarece sunt atât de puţini oameni de onoare, nu ne putem permite să-i pierdem uşor; sunt foarte greu de înlocuit! Dacă am avea suficienţi oameni de onoare în această ţară, fără să stau pe gânduri, aş sugera prima strategie ahiliană. Cred însă că a doua strategie odiseică este mai indicată pentru anul 2014, ţinând cont de contextul românesc şi de scopurile schimbărilor pozitive vizate pe termen mediu şi lung.

Găsiţi articolul complet AICI.

Colindă Raţională

21 decembrie 2013 2 comentarii

Complexul Camelot/Avalon al Institutului Internaţional de Psihoterapie din UBB a primit joi seara colindători (studenţi masteranzi şi doctoranzi), în cadrul evenimentului legat de sărbătorile de iarnă! După o serie de colinde tradiţionale româneşti superbe, surpriza, evident plăcută, a apărut în încheiere sub forma unei „Colinde Raţionale” (sic! – vezi aici).

Mă bucură această iniţiativă a studenţilor noştri deoarece ea se înscrie în alte tradiţii internaţionale. Mari psihologi americani (ex. Albert Ellis) au pus în versuri şi/sau în cântece raţionale, cu tentă mai serioasă sau mai umoristică, acele cogniţii raţionale care ne protejează de iraţionalitate şi care susţin sănătatea noastră psihologică (vezi aici şi aici). Windy Dryden, profesor univ. dr. la London University, UK, a creat la rândul său o serie de cântece umoristice prin care promovează raţionalitatea (vezi aici). Ideea este să promovezi cogniţiile raţionale care susţin sănătatea psihologică şi/sau să ridiculizezi – prin umor, ironie, autoironie – cogniţiile iraţionale care susţin tulburările psihologice/emoţionale.

Sper să urmeze cât mai multe astfel de iniţiative – complementare demersurilor academice tradiţionale – prin care mesajul psihologic să ajungă cât mai uşor în spaţiul socio-cultural românesc, la generaţii cât mai diverse. Umorul cu bun simţ este unul din vehiculele puternice în comunicare, care trebuie utilizat în mod serios (sic!)!

Sărbători Fericite!

Top-12 cântece româneşti

6 octombrie 2013 5 comentarii

În anii trecuţi mi s-a cerut de mai multe librării online să fac o listă cu cele mai  importante cărţi, aşa cum le văd eu, pentru a fi promovate cu rol formativ asupra unui profil cultural. Până la urmă am făcut o astfel de listă de 50 de cărţi (ex. pentru librăria Okian). Cărţile selectate au fost acelea care au fost/sunt importante pentru mine şi care cred că au un rol important în formarea culturală a unui om. Lista poate să fie găsită şi AICI.

Începând cu acestă listă de cărţi am fost apoi mereu întrebat de cititorii Blogului (dar şi de studenţi, colegi etc.) de poeziile preferate, cântecele preferate etc. Probabil erau curioşi de cum se relaţionează toate acestea cu atitudinile şi poziţiile mele sociale/publice. Am evitat până acum să fac acest lucru deoarece aici lucrurile sunt mult mai complicate, opţiunile artistice (ex. poeziile, cântecele etc.) fiind mult, mult mai personale; în plus, adesea alegerea lor este state-dependent, ceea ce face dificilă construirea unei liste cu validitate trans-situaţională şi/sau stabilitate în timp!

Totuşi, acum m-am hotărât să fac un pas în această direcţie, prezentând aici o lista de 12+ cântece româneşti. De ce fac asta? Mă gândesc că pot fi cântece frumoase, cu mesaj valoric şi formativ pentru un om. Cred că pot fi importante mai ales astăzi când suntem într-o debusolare valorică şi atitudinală extraordinară. Apoi, unele dintre ele sunt ascunse sub praful timpului, adesea necunoscute (ex. am rămas mirat când, vorbind cu tineri din noile generaţii, am descoperit că mulţi nu ştiau de „Mistreţul cu colţi de argint”); m-am gândit, aşadar, că ar merita readuse în prim plan, măcar pe acest Blog. De ce 12? Pur şi simplu pentru că numărul potriveşte cel mai bine lista scurtă şi, în plus, dacă vrem, i se pot găsi uşor şi multiple semnificaţii culturale (ex. artistice/muzicale).

Pentru a fi cât mai congruent, am făcut lista fără a gândi prea mult. Am lăsat să  emeargă fenomenologic primele melodii, pe care apoi le-am ordonat raţional în listă, pentru a le da, totuşi, şi un sens pragmatic, formativ. Este un top aproximativ, deoarece ordinea nu exprimă neapărat şi valoarea, ci mai ales funcţia lor formativă, aşa cum este ea descrisă mai jos. În final a rezultat lista de mai jos, pe care sper să o găsiţi interesantă şi, mai important, să vă placă! Când timpul îmi va permite, voi prezenta poate şi cântece internaţionale, poezii etc.

Top-12 cântece româneşti cu rol formativ

Aşa cum am spus, rolul formativ al cântecelor este unul personal, dar cred că ele pot avea un rol similar şi pentru alţii. Atenţie: să ne focalizăm pe cântec şi mesajul său pe care să le separăm de autori/interpreţi (ex. în cazul unora din aceştia, chiar dacă nu le împărtăşesc valorile, le pot aprecia opera artistică). Sunt conştient că liniile melodice ale unora dintre cântecele selectate nu sunt româneşti, dar, cântecele prezentate aici, incluzând versuri româneşti noi şi/sau traduceri româneşti ale versurilor originale, s-au consacrat în ţară.

Primele şapte melodii reprezintă pentru mine transpunerea artistică a valorilor umaniste, care, cred eu, ne transformă dintr-un grup de Homo Sapiens Sapiens într-o civilizaţie umană. Următoarele patru cântece reprezintă partea mea transilvană, colorată academic, la care rezonez puternic mereu. Aceste doua secţiuni sunt cele care simt că mă fac să caut mereu Excelenţa (în toate domeniile şi aspectele vieţii), sigur, fără a avea pretenţia că o şi ating; dar încerc măcar să tind spre ea, în tot ceea ce fac. Cântecele patriotice sunt cele care mă leagă de istoria ţării şi îmi amintesc de Onoare; este însă o istorie înţeleasă non-dogmatic, într-un context european modern. În fine, cântecele populare, religioase şi colindele sunt cele care mă leagă de fundamente vechi, arhaice, şi îmi amintesc astfel de Tradiţie (hardrock-ul face parte din Tradiţia mea sic!). Iar Enescu, muzical vorbind, este, după mine, sinteza tuturor…

Aşa cum ştim, în general, despre gusturi nu se discută, în sensul că ele nu se argumentează şi/sau contra-argumentează, ci se asumă şi se iau aşa cum sunt. Aşadar, fiecare cu gusturile noastre, dar dacă unora vă vor face plăcere alegerile mele, mă bucură. Dacă nu vă plac, înţeleg şi sunt convins (şi sper) că vă plac alegerile voastre (sic!).

Lista de mai jos are linkuri, aşa cum le-am găsit disponibile pe internet (fără criterii speciale de selecţie; singurul criteriu a fost: să se audă bine!).

1. Te salut generaţie în Blugi

2. Un om real (fără a fi membru PNL – acesta fiind şi Imnul PNL -, eu fiind apolitic, pur şi simplu îmi plac melodia şi mesajul său valoric despre ceea ce ar trebui să fie un Om!)

3. Mistreţul cu colţi de argint şi Sunt Tânăr, Doamnă (ştiu, ştiu că nu sunt cântece, dar poeziile acestea au melodia lor…!)

4. Ploaia care va veni 

5. Vinovaţii fără vină

6. Vânare de vânt

7. Vis de primăvară

8. Iarna în Ardeal

9. Toamna la Cluj

10. Dor de Cluj, Dor de Blaga (este şi imnul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai/UBB)

11. Imnul U Cluj (ambele cântece – partea cu „Slava Ţie Studenţie” este şi cadrul sonor al unor evenimente academice cu studenţii, în cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie/UBB; evident, această selecţie nu angajează automat şi suportul pentru echipa de fotbal, fără însă a-l exclude – deciziile sunt însă individuale!)

12. Altele (evident, a trebuit să includ această categorie pentru a face loc mai multor cântece, măcar la nivel general…). Pentru fiecare categorie voi oferi aici un exemplu, dar merită căutate şi ascultate mai multe exemple din fiecare categorie.

  • Cântece patriotice/militare (ex. Corul Bărbătesc din Finteuşul Mare/Maramureş)
  • Cântece populare şi religioase
    • Cântece populare Codreneşti (vezi spre exemplu aici şi aici) şi Oşeneşti (vezi spre exemplu aici, aici şi aici), incluzând şi zonele de interferenţă: Ţara Oaşului-Maramureş
    • Cântece religioase de inspiraţie Ortodoxă şi Gregoriană (le-am inclus şi pe acestea în categoria „româneşti”, deşi, evident, nu sunt româneşti, deoarece există mulţi români catolici care se raportează la ele ca parte integrantă a culturii lor). În relaţie cu cântecele liturgice  (vezi exemplele şi comentariul cititorului emsorban” – doamna Şorban – asupra acestui text, cu privire la cântecele liturgice), multe cântece religioase actuale, inclusiv cele din exemplele mele de mai sus, sunt prelucrări postmoderne ale muzicii liturgice.
  • Colinde româneşti (ex. Nu-i lumină nicări)
  • În general, hardrock-ul (şi uneori folk-ul) românesc (ex. Iris, Compact, Phoenix, Cargo, Vali Sterian, Vama Veche, Stigma etc.)
  • Muzica clasică românească
Categorii:Despre Viaţă

Psihologia pentru viaţa cotidiană

10 aprilie 2013 2 comentarii

Am avut de-a lungul timpului o serie de discuţii despre psihologie şi viaţă în cadrul unei Emisiuni „Pas în Doi”. Am discutat despre modul în care psihologia poate conceptualiza viaţa cotidiană, pe diverse teme specifice, şi cum o poate apoi optimiza practic. Ştiu că au fost emisiuni urmărite de mulţi, foarte mulţi oameni. Recent, am observat că televiziunea respectivă a postat unele emisiuni şi pe Youtube. Aşadar, cei interesaţi le pot găsi aici:

  • Despre valori, modele şi oameni (care se poate corobora şi cu această prezentare TEDx: aici)
  • Despre liberul arbitru (care se poate corobora şi cu această prezentare TEDx: aici). Aici chiar este fascinant de urmărit cum aceste prezentări, mai precis această temă, au fost înţelese prost de unii (ne)gânditori, iar reacţiile acestora au fost, aşa cum era normal, ferme şi clar formulate, aşa cum stă bine unor intelectuali (prea)siguri pe sine, posesorii unei culturi şi logici avansate şi vaste de tip ad verecundiam şi/sau ad hominem (sic!).
  • Despre discordie

Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie din UBB se implică în diseminarea cunoaşterii ştiinţifice pentru publicul larg

17 martie 2013 3 comentarii

Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) – reprezentată de Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie şi de Institutul Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată – este orientată asupra cercetării avansate fundamentale, translaţionale, aplicative şi de tip dezvoltare-inovare în domeniu. Cunoştinţele dobândite sunt apoi diseminate în comunitatea ştiinţifică prin publicaţii, servicii şi produse inovative şi training-uri, Departamentul (http://www.clinicalpsychologoy.ro) şi Institutul (http://www.psychotherapy.ro) fiind unele dintre cele mai performante din domeniu la nivel naţional şi competitive internaţional.

Pentru diseminarea cunoaşterii psihologice la nivelul publicului larg am acceptat de-a lungul timpului – începând din 2004, odată cu formarea Institutului şi cu accent din 2007, odată cu fondarea Departamentului – să participăm la o serie de emisiuni de tipul „Educaţie pentru Ştiinţă”, prin care să educăm publicul în psihologia validată ştiinţific. Acest demers este absolut necesar acum când spaţiul public este răvăşit de prezentări ale pseudoştiinţei care ne amintesc de practici obscurantiste, care nu fac cinste unei civilizaţii umane avansate. Nu voi menţiona aici toate emisunile în care am participat în ultimii ani cu acest scop; ele pot fi găsite şi accesate pe internet/youtube. Doresc însă să semnalez două demersuri educaţionale recente, sistematice şi programatice, pe care vă îndemn – studenţi, profesionişti şi public larg – să le urmăriţi şi să le comentaţi.

Este datoria unei Şcoli universitare să nu lase spaţiul public la discreţia pseudoştiinţei, iar noi am hotărât să onorăm această datorie. Mulţumesc TVR Cluj pentru invitaţie şi pentru suportul adus diseminării în spaţiul public cunoştinţelor ştiinţifice de psihologie!

I. Emisiunea „Călătorii Interioare

  • Realizator/Producător: Mihaiela Ilea
  • Difuzare: TVR 3, sâmbăta de la ora 19.30 (reluare duminica pe TVR Cluj), cu începere din data de 6 aprilie 2013 (această serie are programate un număr de aproximativ 12 emisiuni, din care s-au realizat deja un număr de 8)
  • Daniel David şi Viorel Lupu – Hipnoză şi Hipnoterapie
    • Daniel David este prof. univ. dr., psiholog clinician şi psihoterapeut, directorul Institutului Internaţional de Studii Avansate de Psihoterapie şi Sănătate Mintală Aplicată
    • Viorel Lupu este conf. univ. dr., psihiatru şi psihoterapeut, Şeful Clinicii de Psihiatrie Pediatrică, Cluj-Napoca
  • Daniel David şi Ioana Cristea – Despre Emoţii Funcţionale şi Disfuncţionale
    • Ioana Cristea este lector univ. dr., psiholog clinician şi psihoterapeut, cercetător asociat şi Universităţii din Pisa
  • Daniel David şi Silviu Matu – Robotică şi Tehnologie în Psihoterapie
    • Silviu Matu este psiholog clinician şi psihoterapeut, doctorand în psihologie clinică şi psihoterapie
  • Daniel David şi Simona Ştefan: Psihoterapie prin Realitate Virtuală şi Online
    • Simona Ştefan este lector univ. dr., psiholog clincian şi psihoterapeut
  • Daniel David şi Anca Dobrean – Despre Inteligenţă I
    • Anca Dobrean este conf. univ. dr., psiholog clincian şi psihoterapeut, directorul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie
  • Daniel David şi Bogdan Voinescu – Despre Tulburările de Somn şi Tratamentul Acestora
    • Bogdan Voinescu este lector univ. dr., psihiatru şi psihoterapeut
  • Daniel David şi Anca Dobrean – Despre Inteligenţă II
  • Daniel David şi Aurora Szentagotai – Psihologia Pozitivă sau Cum să Fim Fericiţi
    • Aurora Szentagotai este conf. univ. dr., psiholog clinician şi psihoterapeut, prodecanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din UBB

II. Emisunea „Ştiinţă şi Cunoaştere

  • Realizator/Producător: Cristian Mureşanu
  • Difuzare: TVR Cluj, duminica de la ora 18 (reluare lunea de la ora 11 şi sâmbata de la ora 18), cu începere din data 17 martie 2013.
  • Prof. univ. dr. Daniel David şi Acad. Prof. univ. dr. Octavian Popescu

Pentru a vedea ceea ce înţelegem noi prin „Psihoterapie validată ştiinţific” (evidence-based) vezi aici şi aici câteva prezentări făcute pentru studenţi, în anul 2011, în cadrul Congresului Naţional al Studenţilor la Psihologie – COGNOSIS (Federaţia Asociaţiilor Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din România).

Onoarea – Calea Sfântului, Eroului şi Geniului. Dar noi?

13 ianuarie 2013 12 comentarii

În primul rând doresc să vă spun La Mulţi Ani, vouă cititorilor acestui blog.

Încep primul articol din acest an (2013) cu o temă în legatură cu care am primit multe, extrem de multe întrebări de-a lungul timpului (ex. în conferinţele publice pe care le-am susţinut). Eu am mai scris despre această temă (vezi aici), acest articol fiind însă o completare şi o dezvoltare absolut necesare în vremurile în care trăim. Pentru a arăta importanţa psihologică şi moral-socială a acestei valori, eu voi pune anul 2013 sunt semnul Onoarei!

Socrate spunea ca „Onoarea” înseamnă să fii ceea ce pretinzi că eşti! Atenţie însă, aceasta nu înseamnă să pretinzi că eşti ceea ce eşti, ci să fii (şi anume să faci) ceea ce pretinzi că eşti, şi asta este un lucru complet diferit.

Într-adevăr, a pretinde că eşti ceea ce în fapt eşti este un lucru bun, care îţi conferă congruenţă psihologică (prerechizită pentru o oarecare linişte sufletească). A fi însă în comportament ceea ce pretinzi că eşti este un lucru diferit, măreţ, eroic, mai ales atunci când ceea ce pretinzi că eşti este altceva decât ceea ce eşti; în acest caz poţi experienţia bucurie/plăcere în unele momente, dar nu cu necesitate şi pace sufletească. Sigur că pacea sufletească vine pe măsură ce, fâcând ceea ce pretinzi că eşti, ajungi să fii ceea ce pretinzi că eşti şi ceea ce faci. Să analizăm puţin unele variante ale acestei idei şi implicaţiile lor:

(1)   Fie A, B, X, Y şi Z modele culturale; Fie A un model cultural-ideal de dorit, iar B un model cultural-ideal neutru sau negativ.

(2)   Eşti într-un anumit fel, pe care să-l numim A, pretinzi că eşti A şi te comporţi relativ constant ca un A. Există aici o congruenţă deplină, stabilă, fără mecanisme defensive, care implică o autocunoaştere şi o morală extrem de avansate! Cred însă că, în termenii lui Petre Ţuţea, acest model este accesibil cu adevărat doar „Sfântului”.

(3)   Eşti într-un anumit fel, pe care să-l numim B, X, Y sau Z, pretinzi că eşti A şi te comporţi relativ constant ca un A. Aici cred (mai ales dacă la bază eşti B) că dorea Socrate să reliefeze forţa şi măreţia omului, atunci când, de dragul oamenilor şi al societăţii, omul se transformă pe sine! Poate că nu are încă linişte/pace sufletească, dar are bucuria faptului că ceilalţi cresc şi de dezvoltă în jurul său, folosindu-l ca model. Probabil că „Geniul” şi „Eroul”, ca să stăm în paradigma lui Petre Ţuţea, pot face asta relativ constant. Cu timpul, „Geniul” şi „Eroul” se pot transforma în „Sfânt”; asta se întâmplă, aşa cum spuneam mai sus, atunci când, fâcând repetat ceea ce pretinzi că eşti, ajungi să fii ceea ce pretinzi că eşti şi ceea ce faci, iar cu asta poate veni şi liniştea sufletească (pentru cei care o doresc).

(4)   Normalitatea obişnuită este aceea în care eşti X, pretinzi că eşti când X, când Y, când Z şi te comporţi când ca un X, când ca un Y, când ca un Z. Adică eşti variabil, în funcţie de context. Acest lucru este omenesc, extrem de omenesc! (pentru o discuţie asupra „omenescului” din noi vezi aici). Sigur că acest model al omului obişnuit are în el potenţialul pentru „Sfânt”, „Erou” şi „Geniu”, dar el nu se exprimă în formele de instanţiere a acestor categorii, ci în forme de instanţiere extrem de omeneşti, cum ar fi spre exemplu cele de mai jos:

  1. Eşti X, pretinzi că eşti X şi te comporţi ca un Y
  2. Eşti X, pretinzi că eşti Y şi te comporţi ca un X sau Z

Onoarea, aşadar, în sensul ei tare, nu face parte din normalitatea obişnuită, ea aparţinând cu adevărat doar „Sfântului”, „Eroului” şi „Geniului”. Oamenii obişnuiţi pot avea „momente de Onoare”, dar este bine să tindă constant spre ea, deoarece,  aşa cum spuneam într-un articol anterior cu referire la „Onoare” (vezi aici), aceasta ne conferă sens şi semnificaţie, asigurându-ne o independenţă lăuntrică faţă de lumea înconjurătoare, independenţă care ne permite apoi echilibru şi ponderare în comportament şi în judecăţile evaluative pe care le facem. Toate acestea pot deveni ulterior prerechizite pentru o viaţă fericită (împăcare cu trecutul; satisfacţii în prezent; optimism faţă de viitor), în folosul personal şi al comunităţii.

În concluzie, să încercăm, ca oameni obişnuiţi, ca prin „Onoare”, să tindem spre „Sfânt”, „Erou” şi „Geniu”. Mă rog, în cazul „Geniului” este mai greu, că a fi geniali nu depinde de noi (sic!). Probabil că cea mai accesibilă calea pentru început este calea „Eroului”! Cum putem face acest lucru? Ei bine, poate voi discuta asta într-un articol viitor, deoarece, deşi am utilizat aici paradigma lui Petre Ţuţea, am utilizat-o cu rol instrumental, fără a angaja cu necesitate şi complet în referinţele mele personale şi/sau conceptuale distincţiile şi conceptualizările sale cu referire la „Sfânt”, „Erou” şi „Geniu”. Până atunci pot fi găsite câteva sugestii utile aici.

Închei aceste articol de început de an spunând: Onoarea să fie cu noi!

P.S. Acesta este un articol dificil. Unii s-ar putea să nu-şi dea timp să-l înţeleagă în profunzime, ci să vadă doar discrepanţe de suprafaţă care îi poate duce la gândul că unele atitudini descrise spre exemplu la punctul 3 (ex. în cazul „Eroului” şi „Geniului” discrepanţa iniţială între ceea ce eşti şi ceea ce pretinzi că eşti) se pot intersecta cu ceea ce numim ipocrizie. Este fals! Într-adevăr, ipocrizia presupune o discrepanţă (ex. între ceea ce eşti şi ce pretinzi că eşti), dar ea este obligatoriu asociată cu un comportament care are în spate un interes egoist, local şi personal, care nu vizează un bine social, ci doar avantaje personale. În plus, pentru „Sfânt”, „Erou” şi „Geniu” comportamentul corespunzând unui model cultural-ideal este relativ constant, pe când pentru un ipocrit acesta este conjunctural şi variabil.

Despre stres, depresii şi sinucideri în perioada sarbătorilor de iarnă. Realitate şi mit. Cum să facem să fie bine?

21 decembrie 2012 2 comentarii

În mass-media, în perioada sărbătorilor de iarnă, revine mereu ideea că aceste sărbători constituie o perioadă mai stresantă, perioadă care în cazul unora dintre noi poate determina şi/sau amplifica stresul, „depresiile” şi sinuciderile. Este acest lucru adevărat? Este el un mit? Hai să vedem, în mod raţional, cum stau lucrurile (pentru detalii vezi David, 2006/2012).

Sărbătorile, prin solicitările  pe care le aduc (ex. pregătiri pentru oaspeţi, călătorii, activităţi multe şi foarte diverse: rutiniere şi noi) şi prin faptul că ne schimbă rutina, constituie, evident, un stresor. Efectul acestui stresor asupra organismului este starea de stres. Atenţie însă: stresul (starea de stres)  poate să fie pozitiv (eustres) – are consecinţe funcţionale – sau negativ (distres) – are consecinţe disfuncţionale!  Aşadar, stresorii, fie ei evenimente pozitive sau negative (definite astfel statistic şi/sau individual), prin solicitările pe care le aduc, pot genera eustres sau distres.

Eustresul are consecinţe funcţionale pentru noi, în sensul că ne ajută să ne mobilizăm atunci când suntem confruntaţi cu situaţii noi şi/sau provocatoare/solicitante. Spre exemplu, suntem stresaţi şi atunci când apar evenimente pozitive (ex. căsătoria; sărbătorile de iarnă), prin faptul că acestea ne solicită faţă de starea în care suntem; asta nu înseamnă însă că diversele consecinţe ale stresului în aceste situaţii pozitive sunt automat ceva negativ (fie experienţial fie prin efectele lor); dimpotrivă, emoţii pozitive, ca starea de bucurie sau optimism, ne ajută să facem faţă solicitărilor noi. Evident, dacă ne confruntăm cu situaţii negative (ex. pierderea unei persoane apropiate), eustresul, în forma emoţiilor negative funcţionale (ex. tristeţe, dar nu deprimare; îngrijorare, dar nu panică; nemulţumire, dar nu furie; regrete, dar nu vinovăţie), din nou, ne ajută să facem faţă situaţiilor solicitante.

În această discuţie, clinic, ne interesează distresul care se poate exprima în (sau amplifica) tulburări emoţionale (ex. stări de deprimare, anxietate/panică, furie, vinovăţie) şi/sau în tulburări psihice (ex. diverse tulburări depresive şi anxioase). Tulburările emoţionale sunt probleme psihologice subclinice, în forma emoţii negative disfuncţionale, care nu au atins încă nivelul patologiei psihice, dar care ne pot afecta calitatea vieţii şi uneori chiar funcţionarea socială; aşadar, dacă patologia psihică (care presupune distress puternic şi/sau dizabilitate psiho-socială) implică emoţii negative disfuncţionale, nu toate emoţiile negative disfuncţionale constituie patologie psihică. Sigur, de cele mai multe ori distresul este asociat cu evenimente negative de viaţă, dar trebuie să înţelegem că uneori şi evenimentele pozitive de viaţă, mai ales cele extrem de solicitante ş/sau surprinzătoare, pot genera distres.

Acesta fiiind spuse, ce se întâmplă în perioada sărbătorilor de iarnă cu sănătatea noastră psihică? Este ea atât de „grav afectată” pe cât se sugerează de unele „teorii de simţ comun”? Răspunsul trebuie nuanţat, în funcţie de tipul de populaţie din care facem parte şi de suportul social pe care îl avem.

  • Pentru populaţia sănătoasă, da, sărbătorile contribuie la creşterea nivelui de stres, atât pozitiv (eustres) cât şi negativ (distres). Important aici este să reducem doar distresul, manifestat adesea ca tulburări emoţionale!
  • Pentru populaţia cu vulnerabilitate la probleme psihologice (ex. cei care au avut anterior tulburări psihice, cei care au un nivel crescut de iraţionalitate etc.) perioada sărbătorilor poate declanşa tulburări emoţionale şi psihice, mai ales pentru aceia care nu au un suport social adecvat. Important şi aici este să reducem apariţia tulburărilor emoţionale şi psihice!
  • Pentru populaţia care suferă deja de o tulburare emoţională sau psihică sărbătorile (1) amplifică simptomatologia, pentru aceia care nu au un suport social adecvat şi (2) pot, în mod surprinzător, ameliora condiţia clinică pentru aceia care au un suport social adecvat, suport mobilizat mai puternic în perioada sărbătorilor prin natura tradiţiilor (ex. reîntâlnirea familiei reduce riscul de suicid, din cauza unei supravegheri mai crescute). Din nou, important aici este să reducem simptomatologia tulburărilor emoţionale şi psihice, atunci când ea apare! Sigur, o subcategorie a tulburărilor depresive, – „depresia sezonieră” -, este asociată cu venirea iernii şi creşte inevitabil în prevalenţă; ea apare mai ales din cauza reducerii luminozităţii şi se tratează, printre alte tehnici, şi cu tehnica expunerii la lumină.

Care sunt lucrurile pe care le putem face pentru a preveni aceste probleme psihologice (atunci când apar) şi pentru a promova o stare de sănătate psihică şi o calitate crescută a vieţii în perioada sărbătorilor de iarnă? Sigur, pe lângă căutarea suportului social (care poate fi găsit în familie, alături de colegi şi/sau prieteni, în comunităţi spirituale şi/sau religioase) şi/sau implicarea în comunitate, cred că cele mai importante şi mai simplu de implementat proceduri psihologice, analizând studiile de specialitate din psihologie, proceduri care depind doar de noi, sunt următoarele:

(1) Planificare şi organizare

  • Pentru a controla diversitatea şi complexitatea situaţiilor la care trebuie să facem faţă în această perioadă este important să ne planificăm şi să ne organizăm activităţile, mai mult decât o facem pe parcursul anului, dacă este cazul, cu creionul în mână şi cu hârtia în faţă!

(2) Reconectare socială

  • Deoarece specia noastră – Homo Sapiens – are înnăscută nevoia de relaţionare socială, căutarea suportului social (care poate fi găsit în familie, alături de colegi şi/sau prieteni, în comunităţi spirituale şi/sau religioase) şi/sau implicarea în comunitate sunt factori care ne protejează faţă de stres şi care ne ajută să avem o calitate crescută a vieţii. Chiar dacă nu avem rude, prieteni, sau resurse materiale, nu ne opreşte nimeni să ne implică ca voluntari în diverse comunităţi care îi ajută pe cei cu probleme, iar comunităţile spirituale şi/sau religioase sunt deschise tuturor.

(3) Gândire raţională

  • Gândirea raţională se referă la ceea ce ne dorim şi la cum ne dorim diverse lucruri. Este important să ne dorim lucrurile pe care le avem şi/sau pe care le putem avea, fără aşteptări nerealiste; tot aici este important să ne planificăm, măcar în termeni generali, activităţile pentru următorul an. Apoi, formularea dorinţelor trebuie să fie în termeni preferenţiali, nedogmatici, acceptând faptul că, deşi încercăm să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a ne satisface dorinţele, s-ar putea ca lucrurile să nu stea aşa cum vrem noi; să acceptăm această situaţie, căutând şi găsind poate mulţumire în alte situaţii (vezi AICI cum putem face asta).
  • Să ne împăcăm cu trecutul, să fim mulţumiţi/fericiţi în prezent şi să privim cu optimism în viitor (vezi AICI şi AICI cum putem face asta).

(4) Gândire pozitivă

  • Este bine să ne clarificăm valorile, ele oferindu-ne meaningful life (viaţă cu sens), si să le exprimăm în ceea ce gândim, spunem şi facem. Perioada sărbătorilor este o perioadă excelentă pentru clarificarea valorilor şi reconectare socială (ex. familie, comunitate). Dacă suntem creştini, să înţelegem sensul creştin al sărbătorilor. Pentru atei este bine să se clarifice şi să se exprime valorile umaniste în această perioadă (ex. generozitate faţă de cei nevoiaşi). Pentru mai multe detalii vezi AICI şi AICI.

(5) Alte comportamente care pot fi făcute pentru promovarea sănătăţii în această perioadă

  • Din când în când să ne dăm timp pentru noi (10-15 minute în fiecare zi), – poate meditând, poate făcând ceva important pentru noi sau poate stând pur şi simplu -, nelăsându-ne cuprinşi de vârtejul sarcinilor de sărbători
  • Să facem în continuare lucrurile care ne fac plăcere (ex. sport)

(6) Dacă nici unul din aceste sfaturi nu funcţionează putem apela la un specialist în psihologie clinică/consiliere psihologică/psihoterapie (ex. vezi AICI).

În final, de sărbători, dedic o melodie de sezon, specială pentru mine, tuturor cititorilor Blogului (vezi AICI) şi vă urez Sărbători Fericite!

Referinţe selective:

David, D (2006/2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom, Iaşi.

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Despre raţionalitate şi sănătate psihică. Decalogul raţionalităţii şi Pastile psihologice pentru sănătatea mintală

Motto: „Viaţa noastră este ceea ce gândurile noastre fac din ea” (Marc Aurelius)

Prin natura speciei noastre, avem dorinţe/scopuri. Ele sunt un indicator (marker) al umanităţii din noi. Problema nu este că avem aceste dorinţe. Problema este că adesea mediul/viaţa nu dă doi bani pe aceste dorinţe. În principiu, dacă ele sunt satisfăcute de viaţă, atunci trăirea psihologică este una pozitivă. Dacă nu sunt satisfăcute, trăirea psihologică este una negativă. În general oamenii sunt hedonişti, preferând trăirile pozitive (ex. bucurie, pace sufletească etc.) şi evitând trăirile negative (ex. stări depresive, anxietate etc.) (pentru detalii vezi David, 2006/2012; Ellis, 1994).

De-a lungul vremurilor oamenii au încercat să controleze acest dorinţe, simţind că ele sunt punctul de început care generează lanţul de procese mintale care duce la suferinţă psihologică (vezi David, 2006/2012; Ellis, 1994).

  • Unele încercări filosofico-religioase şi-au propus anularea dorinţelor, ceea ce practic înseamnă în final trecerea într-un alt registru al existenţei: nu mai suntem oameni, în sensul pe care îl ştim acum! Spre exemplu, Budismul consideră că anularea dorinţei – parte a celor Patru Adevăruri Nobile -,  urmând Calea celor Opt Paşi -, ne eliberează din condiţia umană a suferinţei şi ajungem astfel în Nirvana. Milioane de oameni de pe acest pământ îşi trăiesc viaţa, urmând, prin practici specifice (ex. meditaţie), această cale.
  • Alte modele, de inspiraţie europeană, şi-au propus păstrarea umanităţii (a dorinţei), dar controlul ei. Astfel, epicurienii considerau că restrângerea numărului de dorinţe la cele absolut indispensabile ar fi calea de urmat; într-adevăr, dacă avem puţine dorinţe, atunci probabilitatea ca ele să fie invalidate de mediu este mai scăzută şi, în consecinţă, suferinţa este mai puţin probabilă. Stoicii au ales o „cale/logică eroică”, spunând că de fapt invalidarea dorinţelor trebuie privită ca o aparenţă. Răul fiind corelatul binelui, înseamnă că binele nu poate exista fără rău; deci, în esenţă, dacă înţelegi profund lucrurile, răul este bine!

Psihologia a ales o altă cale pentru a face faţă acestei situaţii (pentru detalii vezi David, 2006/2012; Ellis, 1994). Fiind o abordare ştiinţifică, a căutat o cale care încearcă să cuprindă şi să se aplice tuturor membrilor speciei noastre. Astfel, soluţia este, conform abordării cognitiv-comportamentale (Albert Ellis, Aaron Beck etc.), că poţi avea oricâte dorinţe vrei, dacă le formulezi raţional. Formularea lor raţională înseamnă o formulare preferenţială, nedogmatică. Formularea iraţională este una dogmatică, în termeni de „trebuie cu necesitate”, care nu are suport logic, empiric sau pragmatic. Nu are suport logic deoarece niciunde nu scrie că dacă ne dorim ceva atunci acel lucru trebuie să se întâmple; altfel spus, nu există o legatură validă între premise şi concluzie. Nu are suport empiric deoarece de multe ori viaţa ne-a arătat că lucrurile nu se întâmplă aşa cum spunem noi că trebuie să se întâmple. Nu are suport pragmatic deoarece cei care gândesc iraţional dezvoltă emoţii şi comportamente patologice, ceea ce îi împiedică să-şi atingă scopurile. Practic cei care gândesc în termeni de „trebuie cu necesitate” se consideră „mici Dumnezei”. Dacă Dumnezeu ar spune că „Trebuie să plouă”, ar ploua. Dacă un om spune că „Trebuie să plouă” sau că „Trebuie ca ceilalţi să mă respecte”, devine caraghios; el ar putea să spună, într-o manieră raţională,: „Mi-aş dori foarte mult să plouă” sau „Mi-aş dori teribil de mult ca ceilalţi să mă respecte şi fac tot ce depinde în acest sens, dar accept faptul că lucrurile nu stau mereu aşa cum doresc eu”. Unii însă uită că sunt oameni şi îşi transformă dorinţele în cerinţe ontologice, suferind apoi sever când viaţa nu dă doi bani pe dorinţele lor.

(1) Formularea iraţională a dorinţelor: „Trebuie să ..X.. altfel nu pot concepe lucrurile.”

  • Atenţie: formularea regulilor raţionale în termeni de „trebuie” nu este dogmatism. Spre exemplu, dacă doresc să-mi iau examenul atunci „trebuie” să realizez sarcinile de seminar. Lipsa dogmatismului apare prin faptul că ai libertatea de a decide dacă doreşti sau nu sa iei examenul. Similar stau lucrurile cu referire la codurile etice, ale căror reguli sunt formulate adesea în termeni de „trebuie” (ex. dacă doreşti să fii un bun creştin, atunci „trebuie” să respecţi cele zece porunci formulate imperativ; sigur, asta nu implică dogmatism, deoarece decizi liber dacă îţi asumi sau nu rolul de bun creştin).
  • Formularea raţională a dorinţelor vizează trei zone:
    • Propria persoană: „Eu trebuie cu necesitate să…” (ex. „Eu trebuie cu necesitate să fiu primul”);
    • Ceilalţi oameni: „Ceilalţi trebuie cu necesitate să…” (ex. „Soţia trebuie să mă asculte mereu”);
    • Viaţa: „Viaţa trebuie să fie cu necesitate…” (ex. Viaţa trebuie să fie uşoară”).
  • Formularea iraţională a dorinţelor este urmată de alte paternuri cognitive iraţionale:
    • Catastrofarea (ex. „Este groaznic că soţia nu mă ascultă”);
    • Lipsa toleranţei la frustrare (ex. „Nu pot tolera faptul că soţia nu mă ascultă”);
    • Evaluarea globală:
      • A propriei persoane (ex. „Sunt un soţ/persoană slab/slabă”);
      • A celorlalţi (ex. „Soţia este nerecunoscătoare”);
      • A vieţii (ex. „Viaţa este nedreaptă”).

(2) Formularea raţională a dorinţelor: „Îmi doresc ..X.. şi fac tot ce depinde de mine omeneşte şi moral posibil să obţin asta, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu.”

  • Atenţie: formularea raţională nu înseamnă lipsă de motivaţie! (ex. nu îmi pasă, dacă se întâmplă X, dacă nu se întâmplă X atunci este bine şi aşa etc.); formularea raţională înseamnă o motivaţie intensă, chiar foarte intensă, în zona optimului motivaţional, dar refuzarea dogmatismului (ex. dacă îmi doresc, atunci trebuie să se întâmple) care poate duce la hipermotivare cu efecte negative asupra performanţelor proprii.
  • Formularea raţională a dorinţelor vizează trei zone:
    • Propria persoană (ex. „Îmi doresc să fiu primul şi fac tot ceea ce depinde de mine omenşte posibil să se întâmple, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu”);
    • Ceilalţi oameni (ex. „Îmi doresc teribil de mult ca soţia să mă asculte şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu”);
    • Viaţa (ex. „Îmi doresc ca viaţa să fie uşoară şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum doresc eu”).
  • Formularea raţională a dorinţelor este urmată de alte paternuri cognitive raţionale:
    • Evaluare în termeni de „rău”, nu în termeni catastrofici (ex. „Este foarte rău că soţia nu mă ascultă, dar nu este cel mai mare rău care se poate întâmpla”);
    • Toleranţă la frustrare (ex. „Pot tolera faptul că soţia nu mă ascultă, deşi nu îmi face plăcere acest lucru”);
    • Acceptare necondiţionată şi evaluare punctuală:
      • A propriei persoane (ex. „Mă accept necondiţionat ca persoană, deşi unele comportamente nu sunt performante şi încerc să le schimb”);
      • A celorlalţi (ex. „O accept necondiţionat deşi nu îmi place ce face şi încerc să o determin să-şi schimbe comportamentul”):
      • A vieţii (ex. „Accept viaţa aşa cum este, deşi încerc să fac astfel încât cât mai multe lucruri să meargă bine”).

Aşa cum spuneam, o mare parte din trăirile psihologice îşi are originea în acest punct:  dorinţă/scop.

  • Dacă dorinţele sunt formulate raţional şi sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate pozitivă sănătoasă, funcţională (ex. bucurie, mulţumire etc.). Dacă sunt formulate raţional, dar nu sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate negativă, dar ea va fi una sănătoasă, funcţională. (ex. tristeţe, îngrijorare etc.).
  • Dacă dorinţele sunt formulate iraţional şi sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate pozitivă disfuncţională (ex. bucurie disfuncţională); este disfuncţională deoarece ea întăreşte stilul iraţional care a generat-o. Dacă dorinţele sunt iraţionale şi nu sunt confirmate de viaţă, vom experienţia afectivitate negativă patologică, disfuncţională (ex. stări depresive în loc de tristeţe, stări de panică în loc de îngrijorare etc.).

Aşadar, elementul sănătos nu este gândirea pozitivă, cum fals se crede la nivel simţului comun. Gândirea pozitivă poate să fie iraţională. Elementul sănătos este reprezentat de gândirea raţională, fie ea pozitivă (ex. „Îmi doresc să reusesc la examen şi aştept evenimentul cu încredere”) sau negativă (ex. într-o situaţie de viaţă negativă este normal să ai gânduri negative: „Mi-aş fi dorit sa nu moară soţia şi sunt extrem de trist că acest lucru s-a întâmplat, dar sunt lucruri care trebuie acceptate ca parte a vieţii”). Raţionalitatea, defintă ca aici, este „Calea Regală” spre sănătatea mintală!

Aceste cercetări internaţionale şi naţionale le-am sintetizat în ceea ce am numit „Pastile Psihologice” (David, 2003 şi David, 2006: Tratat de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale, Editura Polirom). Prezint mai jos câteva dintre ele, în speranţa că vor ajuta un număr cât mai mare de oameni.

PRINCIPII GENERALE PENTRU O VIAŢĂ FERICITĂ

I. DECALOGUL IRAŢIONALITĂŢII (Merită cunoscut pentru a-l evita)
1. TREBUIE să reuşeşti în tot ceea ce faci ALTFEL eşti fără valoare ca om (eşti neimportant/inferior/slab).
2. TREBUIE să reuşeşti în tot ceea ce faci ALTFEL este groaznic şi catastrofal (este cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla).
3. TREBUIE să reuşeşti în tot ceea ce faci ALTFEL nu poţi tolera/suporta acest lucru (este insuportabil).
4. TREBUIE ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine ALTFEL eşti fără valoare ca om (eşti neimportant/inferior/slab).
5. TREBUIE ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos ALTFEL este groaznic şi catastrofal (este cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla).
6. TREBUIE ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos ALTFEL nu poţi tolera/suporta acest lucru (este insuportabil).
7. TREBUIE ca viaţa să fie dreaptă cu tine şi uşoară ALTFEL eşti fără valoare ca om (eşti neimportant/inferior/slab).
8. TREBUIE ca viaţa să fie dreaptă şi uşoară ALTFEL este groaznic şi catastrofal (este cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla).
9. TREBUIE ca viaţa să fie dreaptă şi uşoară ALTFEL nu poţi tolera/suporta acest lucru (este insuportabil.
10. EU, CEILALŢI ŞI/SAU VIAŢA TREBUIE CU NECESITATE SĂ…

II. DECALOGUL RAŢIONALITĂŢII (A se citi zilnic, dimineaţa sau seara înainte de culcare)
1. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde de tine în acest sens DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, nu înseamnă că eşti fără valoare ca om ci doar că ai avut un comportament mai puţin performant, care probabil poate fi îmbunătăţit în viitor.
2. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde de tine în acest sens DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla).
3. AR FI PREFERABIL să reuşeşti în tot ceea ce faci şi fă tot ce depinde de tine în acest sens DAR DACĂ NU REUŞEŞTI, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi să mergi mai departe bucurându-te de viaţă, chiar dacă este mai greu la început.
4. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos cu tine DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, nu înseamnă că tu sau ei sunteţi fără valoare ca oameni.
5. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla).
6. AR FI PREFERABIL ca ceilalţi să se comporte corect şi/sau frumos DAR DACĂ NU SE COMPORTĂ AŞA, poţi tolera/suporta acest lucru neplăcut şi mergi mai departe bucurându-te de viaţă, chiar dacă este mai greu la început.
7. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie dreaptă cu tine şi uşoară DAR DACĂ NU ESTE, nu înseamnă că viaţa este nedrepată şi/sau că tu eşti fără valoare ca om.
8. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie dreaptă şi uşoară DAR DACĂ NU ESTE, aminteşte-ţi că este doar (foarte) rău, fără a fi însă catastrofal (cel mai rău lucru care se putea întâmpla).
9. AR FI PREFERABIL ca viaţa să fie dreaptă şi uşoară DAR DACĂ NU ESTE, poţi tolera/suporta acest lucru şi să mergi mai departe bucurându-te de viaţă, chiar dacă este mai greu la început.
10. SINGURUL LUCRU CARE TREBUIE ESTE CĂ NIMIC NU TREBUIE CU NECESITATE.

III. NUCLEUL NEBUNIEI (Merită cunoscut pentru a-l evita)

1. Eu TREBUIE CU NECESITATE SĂ….
2. Ceilalţi TREBUIE CU NECESITATE SĂ…
3. Viaţa TREBUIE CU NECESITATE SĂ…

IV. NUCLEUL SĂNĂTĂŢII (A se citi zilnic, dimineaţa sau seara înainte de culcare)

1. Formulează-ţi dorinţele preferenţial şi acceptă ceea ce nu se poate schimba.
2. Fă tot ceea este omeneşte posibil să schimbi ce se poate schimba, amintindu-ţi însă mereu că uneori lucrurile nu TREBUIE să se întâmple cum vrei tu.
3. Fă diferenţa dintre 1 şi 2.

V. SFATURI PENTRU O VIAŢĂ RAŢIONALĂ ŞI FERICITĂ (A se citi zilnic, dimineaţa sau seara înainte de culcare)

1. Urmează Decalogul Raţionalităţii şi evită Decalogul Iraţionalităţii.
2. Asimilează Nucleul Sănătăţii şi renunţă la Nucleul Nebuniei.
3. Să doreşti şi să faci tot ceea ce depinde de tine ca lucrurile să se întâmple aşa cum vrei tu dar în acelaşi timp să ţii minte că nu scrie niciunde că lucrurile TREBUIE cu necesitate să se întâmple aşa cum vrei tu.
4. Ar fi de dorit ca ceilalţi să te trateze corect dar asta nu înseamnă că şi TREBUIE cu necesitate să o facă.
5. Ar fi de dorit să reuseşti în tot ceea ce faci dar asta nu înseamnă că şi TREBUIE cu necesitate să reuşeşti.
6. Ar fi de dorit ca viaţa să fie uşoară şi dreaptă dar asta nu înseamnă că şi TREBUIE cu necesitate să fie aşa.
7. Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit asta nu înseamnă că eşti fără valoare ca om ci doar că ai avut un comportament mai puţin performant care probabil poate fi îmbunătăţit.
8. Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit nu înseamnă că este o catastrofă (cel mai rău lucru care ţi se putea întâmpla) ci este doar un lucru neplăcut (poate până la extrem de neplăcut), fără ca asta să însemne totuşi că este cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla şi că nu te mai poţi bucura de viaţă.
9. Dacă lucrurile nu se întâmplă aşa cum ţi-ai dorit poţi tolera asta şi merge mai departe bucurându-te de viaţă, deşi este mai greu la început, până porneşti.
10. Este plăcut să ai aprobarea şi dragostea celorlalţi şi fă tot ceea ce este omeneşte posibil să le obţii dar aminteşte-ţi că şi fără ele te poţi accepta ca fiinţă umană care are dreptul să se bucure de viaţă.
11. Este de preferat să faci lucrurile perfect dar este omeneşte să faci greşeli.
12. Oamenii reacţionează aşa cum doresc ei nu cum doreşti tu şi aminteşte-ţi că ei, ca şi tine, nu sunt perfecţi.

PRINCIPII SPECIFICE PENTRU O VIAŢĂ FERICITĂ

(Atunci cand apare problema specifică, pastila se citeşte zilnic, dimineaţa şi seara înainte de culcare, şi ori de câte ori este nevoie pe parcursul zilei)

PASTILĂ PSIHOLOGICĂ ÎMPOTRIVA FURIEI, NEMULŢUMIRII, AGRESIVITĂŢII, IRITĂRII, FRUSTRĂRII

  • „Mi-aş dori ca situaţia să fie alta, însă ştiu că dorinţa mea nu devine obligatoriu realitate doar pentru că vreau eu asta.”
  • „Pot să accept că în viaţă mi se întâmplă şi lucruri pe care nu le doresc, deşi este neplăcut.”
  • „Pot suporta să mi se întâmple aşa ceva, deşi nu îmi doresc şi nu îmi place.”
  • „Pot tolera ceea ce simt, chiar dacă nu simt ceva plăcut.”
  • „Pot să suport prezenţa acestui gând, deşi nu îmi place.”
  • „Pot accepta că am făcut asta chiar dacă preferam să nu o fac.”
  • „Îi pot accepta pe ceilalţi ca oameni, chiar dacă aceştia nu fac întotdeauna ce mi-aş dori eu şi îmi este greu să le accept comportamentul.”

PASTILĂ PSIHOLOGICĂ ÎMPOTRIVA ANXIETĂŢII, PANICII, FRICII, NELINIŞTII

  • „Mi-aş dori ca situaţia să fie alta, însă ştiu că dorinţa mea nu devine obligatoriu realitate doar pentru că vreau eu asta.”
  • „Pot să accept că în viaţă mi se pot întâmpla şi lucruri pe care nu le doresc, deşi este neplăcut şi am făcut tot posibilul ca să le evit.”
  • „Este extrem de neplăcut că mi s-a întâmplat aşa ceva, însă nu este cel mai rău lucru care mi s-ar fi putut întâmpla (nu este o catastrofă).”
  • „Cred că pot face faţă şi la situaţii mai rele decât cea în care mă găsesc acum.”
  • „Este extrem de neplăcut, însă nu catastrofal dacă în această situaţie nu voi putea deţine controlul aşa cum mi-aş dori.”
  • “Sunt o persoană valoroasă, prin simplul fapt că sunt om.”
  • „Este rău, dar nu dezastruos să trăieşti astfel de emoţii.”
  • „Este neplăcut, dar nu catastrofal să ai astfel de gânduri.”

PASTILĂ PSIHOLOGICĂ ÎMPOTRIVA DEPRIMĂRII, DEPRESIEI, TRISTEŢII

  • „Mi-aş dori ca situaţia să fie alta, însă ştiu că dorinţa mea nu devine obligatoriu realitate doar pentru că vreau eu asta.”
  • „Pot să accept că în viaţă mi se întâmplă şi lucruri pe care nu le doresc, deşi este trist.”
  • „Am greşit comportându-mă astfel, însă eu rămân întotdeauna o persoană valoroasă, prin simplul fapt că sunt om, încercând să mă corectez.”
  • „Poate că această reacţie a mea este o dovadă de slăbiciune, însă asta nu arată valoarea mea ca persoană.”
  • „Chiar dacă nu mă descurc întotdeauna aşa de bine cum mi-aş dori, rămân o persoană bună şi valoroasă care încearcă să-şi îmbunătăţească comportamentul.”
  • „Sunt mulţumit de mine, deşi ştiu că nu sunt perfect şi încerc să mă dezvolt.”

Referinţe selective:

David, D (2006/2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom, Iaşi.

Ellis, A. (1994) Reason and Emotion in Psychotherapy: Comprehensive Method of Treating Human Disturbances : Revised and Updated. New York, NY: Citadel Press.

Vară, simplu!

17 august 2011 4 comentarii

Am discutat în texte anterioare despre toamnă, iarnă şi primăvară. Acum, a venit şi rândul verii!

Vara este anotimpul în care ideile (cu scopurile asociate), operaţionalizate iarna pe baza reflecţiilor tomnatice şi puse în practică acţional primăvara, generează emoţiile „post-goal” (adică emoţiile asociate atingerii scopurilor). Dacă scopurile au fost atinse, emoţiile vor fi pozitive (ex. satisfacţie, mulţumire). Dacă scopurile nu vor fi atinse, emoţiile negative generate de acest lucru sunt mai uşor de tolerat, vara fiind perioada repausului (concediilor), care poate atenua stresul indus de emoţiile negative. Aşadar, vara este un amestec de relaxare leneşă şi activare inerţială, cu inerţia rămasă din impetuozitatea primăveri şi cu activarea focalizată mai mult pe „pleasant life” (vezi aici).  Pentru mine, cea mai frumoasă parte a verii este reprezentată de nopţile de vară care, asociate cu emoţii pozitive fără activare crescută (ex. relaxare, mulţumire),  te pot face să crezi ca vara este anticamera paradisului sau chiar o mostră din el!

În concluzie, vara este anotimpul care adesea ne colorează viaţa pozitiv, atât ca urmare a efectelor activităţilor reuşite de primăvară cât şi ca urmare a implicării noastre directe în „pleasant life”. Vara este un amestec de relaxare şi activare care, în funcţie de ponderea acestora pentru individ, îl plasează pe acesta într-un paradis mai mult apolinic (echilibrat/contemplativ) sau dionisiac (exuberant). Vara este astfel veriga de trecere dintre frenezia primăverii şi liniştea reflexivă a toamnei, având caracteristici ale amândurora, care se manifestă cu ponderi diferite de la individ la individ.

Dacă în cazul celorlalte anotimpuri m-am focalizat şi pe modul în care acestea se exprimă în locurile în care trăiesc acum (Cluj/Transilvania/România), în cazul acesta nu am experienţe specifice şi deosebite cu vara la Cluj, deoarece de peste zece ani îmi petrec cea mai mare parte a verii în New-York (fiind profesor asociat la Mount Sinai School of Medicine), iar verile mai vechi le petreceam în vacanţe la bunici (unde vara era, simplu spus, o mostră de paradis). Aşadar, transcultural (sic!), poate că totuşi vara este pentru cei mai mulţi din lumea aceasta un „paradis dionisiac”, şi dacă este aşa poate că este cel mai bine reprezentată de melodia „Summer Wine” (vezi aici în varianta Valo/Avelon); pentru mine, care sunt mai des un apolonic şi doar din când în când un dionisiac, „May Way” (vezi aici) a lui Frank Sinatra mă ajută mereu să echilibrez lucrurile (ex. să pot fi când trebuie, dar fără să rămân, un dionisiac).

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Scurt eseu despre Excelenţă şi Raţionalitate/Gândire critică

17 august 2011 3 comentarii

În tradiţia eseurilor despre Onoare (prin Curaj) şi Tradiţie (prin Bun-simţ), a venit astăzi rândul Excelenţei (prin Raţionalitate/Gândire critică). Atipic, „eseul” meu va fi acum unul mai mult vorbit, deoarece, de data aceasta, am sa evit un text scris, propunându-vă în schimb câteva discursuri TEDx sau interviuri pe care le-am avut recent şi care abordează această temă. Nu au ieşit chiar aşa cum doream, dar, ştiind că sunt mai perfecţionist, cred că în general sunt în regulă, iar mesajul fundamental este acolo! Aşadar, ceea ce înţeleg eu prin „Excelenţă prin Raţionalitate/Gândire critică” poate fi găsit aici:

(1) Despre excelenţă în ştiinţă şi morală; se înscrie în celebra formulare kantiană: „…cerul înstelat deasupra mea şi legea morală în mine…

(2) Despre liberul arbitru. Există decizii libere?; se înscrie în celebra formulare socratică „…ştiu că nu ştiu nimic…”

(3) Despre cărţi; se poate corobora cu articolul Top- 50 cărţi şi/sau cu articolul Top 50 cărți realizat de psihologul Daniel David

P.S. Ca exemple elocvente de lucrări scrise în spiritul raţionalităţii/gândirii critice vă recomand, ca lucrări de excelenţă (sic!) în domeniul psihologiei, următoarele două cărţi:

Lilienfeld şi colab.  (2010). Psychology: From Inguiry to Understanding. Person Education.

Lilienfeld şi colab. (2009). 50 Great Myths of Popular Psychology: Shattering Widespread Misconceptions about Human Behavior. John Wiley & Sons, Inc (tradusă şi în limba română la Editura Trei).

Top-50 Cărţi

22 aprilie 2011 52 comentarii

În ultima vreme, mai multe edituri mi-au solicita o listă a celor mai bune cărţi pe care le-am citit, aşa cum o văd eu. Văd că este o practică, probabil bună, preluată de la nivel internaţional, unde este foarte răspândită. După ce am făcut lista m-am gândit să o postez, cu un mic comentariu, şi pe blog, deoarece oricum va apărea public pe site-urile editurilor care mi-au solicitat-o.

Daniel DAVID – TOP-50 Cărţi

I. Introducere

      Cred că fiecare om trebuie să fie preocupat de cultura personală, cultura fiind cea care îl transformă dintr-un Homo Sapiens într-o persoană, parte a unei civilizaţii. Sigur, astăzi, odată cu explozia cunoaşterii şi a lărgirii accesului la ea, este greu să mai fii un spirit enciclopedic – ca Leonardo da Vinci sau alte personalităţi ale Antichităţii, Evului Mediu sau Renaşterii. Poţi însă să fii un om cult şi educat care ştie unde să caute cunoaşterea atunci când nu ştie ceva şi/sau când este nevoie de ea.

Pentru mine un om cult/educat este astăzi un om care cunoaşte într-un mod structural şi la un nivel mediu de analiză:

  • Filozofie estică şi vestică (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale)
  • Logică, retorică şi teoria argumentării
  • Istoria naţională şi cea universală (caracteristicile şi evenimentele majore din perioadele istorice clasice)
  • Literatura/arta naţională (inclusiv gramatica) şi internaţională (caracteristicile, reprezentanţii şi operele programatice ale curentelor principale)
  • Domeniul în care activează (istoria şi reprezentanţii de marcă)

Apoi, din fiecare dintre aceste aspecte trebuie să alegem cel puţin o temă/curent/autor de interes pe care trebuie să-l aprofundăm pe verticală (aprofundarea domeniului în care activezi este obligatorie).

II. Top-50 Cărţi care Merită Citite

Iată, mai jos, cele mai importante 50 de lucrări care fac parte din bagajul meu intelectual, pe care le-am aprofundat pe verticală (sic!); nu am inclus aici poezia, care ar trebui să aibă o categorie aparte (dacă aş face-o, ţin să spun că i-aş include  obligatoriu pe Eminescu şi Blaga). Titlurile cărţilor sunt prezentate în limba în care le-am citit (pe multe dintre ele le-am citit în engleză, când am studiat/lucrat în SUA). Ele pot fi grupate în cinci categorii:

  • Lucrările 1-11: Fundamentale pentru copilărie (formarea personalităţii)
  • Lucrările 12-14: Fundamentale pentru dezvoltarea imaginaţiei
  • Lucrările 15-22: Fundamentale pentru stabilizarea şi nuanţarea personalităţii
  • Lucrările 23-36: Fundamentale pentru minte şi anvergură intelectuală/culturală (cum să înţelegem corect lumea şi pe noi înşine)
  • Lucrările 37-50: Fundamentale pentru înţelepciune (cum să ne înţelegem pe noi înşine, în mod adecvat,  în raport cu viaţa cotidiană)

TOP-50 Cărţi

  1. Biblia (care merită comparată în perioada adultă cu Coranul, Scrierile Vedice şi Budiste)
  2. Basme (Andersen, Creangă, Ispirescu, fraţii Grimm)
  3. Legendele Olimpului (în adaptarea lui Mitru Alexandru)
  4. Homer: Iliada (la care trebuie adăugate Odiseea şi lucrarea lui Vergilius: Eneida)
  5. M. Ludemis: Icar
  6. K. May: Winnetou (dar merită citite toate lucrările din serie)
  7. J. Verne: 20.000 de Leghe Sub Mări (dar merită citite toate lucrările din serie)
  8. D. Defoe: Robinson Crusoe
  9. M. Twain: Aventurile lui Huckleberry Finn
  10. J. London: Chemarea Străbunilor (Sălbăticiei, aş fi spus eu)
  11. A. Dumas: Contele de Monte Cristo
  12. I. Asimov: Roboţii de pe Aurora (dar şi Zeii Înşişi)
  13. J.R.R. Tolkien: The Hobbit (dar şi Lord of the Rings)
  14. L. Carroll: Alice in Wonderland
  15. M. Eliade: Maitreyi
  16. U. Eco: Numele Trandafirului
  17. T. Mann: Muntele Vrăjit
  18. H. Hesse: Jocul cu Mărgele de Sticlă
  19. E. Hemingway: The Snows of Kilimanjaro (dar şi The Old Man and the Sea)
  20. F. Dostoievski: Fraţii Karamazov
  21. L. Tolstoi: Război şi Pace
  22. F. Kafka: Procesul
  23. Platon: The Republic
  24. Aristotel: Politics
  25. Plutarch: Lives of the Noble Greeks and Romans
  26. I. Kant: Critica Raţiunii Pure (dublată de celelalte două „Critici”)
  27. F. Nietzsche: Aşa Grăit-a Zarathustra (dar şi Omenesc, prea Omenesc)
  28. A.N. Whitehead şi B. Russell: Principia Mathematica
  29. L. Wittgenstein: Tractatus Logico-Philosophicus (traducerea Pears-McGuinness din 1961)
  30. R. Carnap: The Logical Structure of the World (dar şi Pseudoproblems in Philosophy)
  31. K. Popper: The Logic of Scientific Discovery
  32. W. Quine: From a Logical Point of View. (conţine „Two Dogmas of Empiricism”)
  33. T. Kuhn: Structura Revoluţiilor Ştiinţifice
  34. P. Feyerabend: Against Method
  35. C. Peirce: Collected Papers (lucrările fundamentale despre pragmatism; editori: Charles Hartshorne şi Paul Weiss).
  36. C. Perelman: The New Rhetoric and the Humanities: Essays on Rhetoric and its Applications
  37. Epictet: Discourses
  38. Marcus Aurelius: Meditations
  39. Sfântul Augustin: Confessions
  40. Sun Tzu: The Art of War  
  41. N. Machiavelli: Principele
  42. J. Piaget: Inţelepciunea şi Iluziile Filozofiei
  43. C. Darwin: The Expression of the Emotions in Man and Animals (dublată de Originea Speciilor)
  44. B.F. Skinner: Walden Two (dublată de About Behaviorism)
  45. A. Ellis şi R. Harper: Ghid pentru o Viaţă Raţională (dublată de Reason and Emotion in Psychotherapy)
  46. P. Churchland: Matter and Consciousness
  47. D. Dennet: Consciousness Explained
  48. R. Dawkins: The Selfish Gene
  49. G. Orwell: 1984 (dar şi Ferma Animaleor)
  50. S.P. Huntington: Clash of Civilizations

Notă: Ordinea lucrărilor (poziţia în Top) nu exprimă valoarea lor, ci perioadele de vârstă şi competenţele pe care le vizează (le cer şi/sau le formează), corespunzând celor cinci categorii menţionate în introducere (în cadrul fiecărei categorii ordinea este în funcţie de înlănţuirea logică, psihologică şi/sau istorică). Cele mai multe lucrări din Top-50 sunt cărţi din literatura internaţională; deşi lucrările româneşti nu se regăsesc în număr mare în Top-50 (suferind, din punctul meu de vedere, mai ales la originalitate/primatul ideilor), ele se regăsesc în număr mare în Top-100 personal.

Alte comentarii şi discuţii ale mele despre cărţi pot fi găsite aici şi aici.

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Primăvară la Cluj

21 aprilie 2011 4 comentarii

Am discutat într-un text anterior despre toamnă (vezi aici). Apoi, în alt text, am discutat despre iarnă (vezi aici), spunând: „…iarna este anotimpul naşterii ideilor şi planurilor care se bazează pe reflecţiile “tomnatice” şi care se vor definitiva şi implementa însă acţional doar odată cu venirea primăverii. Aşadar, ea poate însemna şi naştere – noi planuri şi idei – şi moarte – reducerea activităţilor asociate noilor idei, pentru a le planifica bine, fără grabă – (nu mă refer aici la sporturile de iarnă, sic!) în acelaşi timp, ceea ce îi dă un farmec aparte: este o speranţă trăită, dar netestată şi implementată încă în realitate. Trăim astfel într-o lume suspendată între imaginar şi real, plină de basm şi legende, în care fantezia poate bate realitatea…”.

Acum, a venit rândul primăverii!

Primăvara este anotimpul în care ideile, gândite iarna pe baza reflecţiilor tomnatice, sunt formulate şi puse în practică acţional; ele devin „embodied cognitions” (vezi aici şi aici), primăvara fiind timpul faptelor! Se face astfel în mintea noastră o legătură privilegiată între cogniţie şi acţiune, legătură stimulată sistematic de emoţiile induse de frumuseţea primăverii. Aşadar, pragmatismul şi trăirea ancorată într-o natură renăscută bat de data aceasta fantezia; este o renaştere a naturii şi a viului exprimată acţional, în care frumuseţea naturii face ca însăşi fantezia şi magia să devină banale.

În plus, dacă eşti creştin, primăvara este anotimpul Sărbătorilor de Paşte, cel mai important eveniment al creştinilor. Adevărul – cunoscut de puţini – este că Isus nu a murit şi înviat (doar sau în primul rând) pentru a ne salva şi a ne ierta păcatele, aşa cum cred foarte mulţi; D-zeu fiind, putea face asta, simplu, printr-un singur cuvânt. El a făcut asta pentru a ne arăta cât de mult ne iubeşte şi cât este dispus să sufere pentru noi. Aşadar, trebuie să fie ceva bun în fiecare din noi; să-l facem să se exprime în ceea ce facem şi să nu pregetăm nici noi să ne sacrificăm în numele binelui.

Primăvara clujeană este o combinaţie unică (multiculturală) și fascinantă între cele două aspecte discutate mai sus, Clujul (vezi aici Dor de Cluj, Dor de Blaga) fiind (1) atât un Boston al României, academic vorbind, sau, vorba poetului, „un creier cu gânduri aprinse în el” (2) cât şi „hohotire de clopote” (tot vorba poetului, sic!).

Probabil că primăvara şi sinteza a ceea ce am spus sunt cel mai bine exprimate de următorul cântec: Vis de Primăvară (apasă aici) – Florian Pittiş

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Scurt eseu despre Tradiţie şi Bun-simţ

19 aprilie 2011 21 comentarii

Relaţiile între trecut, prezent şi viitor sunt interesante, nu doar din punctul de vedere al istoriei (sau fizicii), ci mai ales al psihologiei. Psihologic vorbind, aceste relaţii ne definesc adesea starea de sănătate, fericirea şi eficienţa în ceea ce facem.

Influenţa intenţionată a trecutului asupra prezentului şi viitorului învaţă din trecuteste un truism la nivelul cunoaşterii de simţ comun. De asemenea, influenţa neintenţionată a trecutului asupra prezentului şi viitorului este un fapt interesant, bine ştiut deja din psihologia ştiinţifică; experienţele şi paternurile din trecut ne influenţează reacţiile psiho-comportamentale în prezent şi ne predispun spre anumite reacţii în viitor. Aceste cunoştinţe care ne spun că prezentul şi viitorul sunt influenţate (neintenţionat sau intenţionat) de trecut trebuie însă completate cu un lucru mai fascinant: Trecutul este influenţat (neintenţionat) de prezent! Într-adevăr, ştim din cercetări mai recente de psihologie că sistematic, în mod neintenţionat, ne modificăm trecutul, reconstruindu-l automat/inconştient pentru a ne justifica prezentul; atunci când facem acest lucru intenţionat este o „fraudă” istorică şi intrăm într-un alt registru care nu face obiectul acestei discuţii.

Din punct de vedere psihologic, trecutul – mai ales când se exprimă în forma tradiţiei – este important pentru că ne oferă sens şi semnificaţie, absolut necesare pentru a potoli nevoia noastră înnăscută de predictibilitate care, dacă nu este satisfăcută, are consecinţe grave asupra stării de sănătate psihică şi fizică. Se asigură astfel un sentiment mai puternic al prezentului şi o viziune mai articulată pentru viitor. Trebuie spus însă clar că trecutul, prin tradiţie, este important, indiferent dacă (1) continuăm tradiţia sau (2) vrem să producem o „ruptură” faţă de aceasta. Tradiţia este înţeleasă aici ca un ansamblu de valori, credinţe, afecte şi paternuri comportamentale constituite în cadrul unei comunităţi sociale şi transmise din generaţie în generaţie.

Valorizarea tradiţiei nu este însă un lucru uşor. Motivele sunt multiple. În primul rând, aşa cum spuneam mai sus, în mod frecvent ne modificăm inconştient trecutul pentru a ne justifica prezentul. Ca să minimizăm acest lucru trebuie aşadar să acordăm o atenţie deosebită înţelegerii trecutului, din surse cât mai diverse şi mai obiective. Apoi, mulţi au ambiţia să considere că lumea sau „lucrul” începe cu ei. Atunci au tendinţa să ignore sau să distorsioneze tradiţia în mod intenţionat. Aceste distorsiuni intenţionate sau neintenţionate ne fac instabili în prezent şi fără viziune pentru viitor. În plus, dacă ignorăm tradiţia când de fapt o continuăm, arătăm lipsă de credibilitate. Dacă ignorăm tradiţia, chiar atunci când ne „rupem” de ea, putem ajunge în derivă sau putem repeta în mod stupid greşelile trecutului.

A recunoaşte tradiţia, indiferent că o continui sau te „rupi” de ea, presupune în mod obligatoriu bun-simţ. Dacă nu ai bun-simţ nu poţi respecta tradiţia (printre altele) şi vei fi în derivă. Aşadar, ca să fii (1) robust psihologic şi credibil în prezent şi (2) cu viziune articulată pentru viitor, înţelege tradiţia şi ai bunul-simţ să o respecţi, indiferent dacă o continui sau de separi de ea!

Scurt eseu despre Onoare şi Curaj

Am fost întrebat adesea de cititori ce anume înţeleg exact prin valori precum Onoare, Tradiţie şi Excelenţă şi prin mijloacele de implementare a lor, respectiv Curaj, Bun-simţ şi Raţionalitate/Gândire critică. M-am gândit că o clarificare a acestui lucru ar putea nu doar să răspundă acestor cititori, ci să aibă o anvergură mai mare, pentru publicul larg. Încep aşadar analiza cu valoarea Onoare şi cu mijlocul asociat ei, Curaj, celelalte valori şi mijloace de implementare a lor urmând să fie abordate în articolele viitoare.

Ce este Onoarea?

Onoarea are sensuri şi semnificaţii multiple. Ea a fost analizată mai ales în filosofie şi teologie, dar implicaţiile ei pragmatice au fost studiate experimental în psihologie. Definiţia de lucru, după care mă voi ghida, este aceea care ne spune că Onoarea înseamnă să ai o grila explicită de valori pe care să o implementezi constant în ceea ce faci, iar atunci când nu o implementezi, din motive diverse, inclusiv independente de tine, să fii dispus să-ţi asumi comportamente corective şi responsabilitatea eşecului (responsabilitate operaţionalizabilă comportamental).  În contextul moralei (care se referă la valori – ce trebuie făcut) şi al eticii (care se ocupă de studiul sistematic al valorilor), Onoarea apare ca un profil valoric/cod de valori care ne ghidează comportamentul într-un mediul social. Aşadar, esenţa Onoarei sunt valorile şi implementarea lor. Simplu spus, valorile reprezintă generalizări ale valenţelor la nivel social, valenţele definind la rândul lor capacitatea unor lucruri/fenomene de a ne satisface nevoile. Aşa cum ne ştim numele, înălţimea etc., ar trebui să ştim explicit care sunt cele 2-3 valori cardinale pe care le avem (eventual încă câteva principale şi secundare). Această conştientizare a profilului valoric ne ajută să-l implementăm în viaţa de zi cu zi. Asta nu înseamnă că nu există oameni cu Onoare care nu-şi conştientizează însă valorile. Există, dar valorile lor sunt implicite, adesea asimilate printr-o educaţie/creştere într-un mediu în care guvernează bunul simţ; aceşti oameni au Onoare, pot funcţiona ca modele implicite pentru alţii, dar nu îşi realizează maximal trăirea subiectivă pozitivă şi rolul de modele sociale, prin asumarea şi promovarea explicită a unor valori.

Sigur, valorile care constituie fundamentul Onoarei trebuie să aibă anumite caracteristici, astfel încât Onoarea să fie una sănătoasă şi constructivă. Iată cele mai importante caracteristici de acest tip:

• Valorile trebuie să corespundă unui model cultural-ideal şi/sau să nu vină în opoziţie cu valorile umane generale. Dacă nu corespund unui model cultural-ideal (vezi detalieri aici) şi au consecinţe negative pentru individ şi/sau societate, probabil că se înscriu în ceea ce numit tulburări psihice, de tipul psihopatiei sau sociopatiei; sunt valori nesănătoase!

 • Valorile trebuie să fie flexibile. Altfel spus, valorile, deşi prescriptive, trebuie formulate preferenţial, nu în termeni rigizi şi absolutişti (vezi articolul anterior despre raţionalitate aici).

• Valoare formulată raţional (preferenţial): „Vreau să fiu un bun creştin şi fac tot ce depinde de mine omeneşte în acest sens; în consecinţă, încerc să-mi iubesc aproapele, iar dacă greşesc cer iertare şi încerc să mă corectez.”

 • Valoare formulată iraţional (absolutist): „Trebuie sa fiu un bun creştin şi în consecinţă trebuie cu necesitate să-mi iubesc aproapele; nu pot accepta şi tolera să greşesc, iar dacă greşesc este groaznic/catastrofal, de neacceptat, iar eu sunt damnabil.”

Dacă valorile nu sunt formulate preferenţial ajungem la fundamentalism.

• Profilul valoric pe care îl asumăm trebuie să ne asigure capacitatea să acceptăm şi să înţelegem valorile (sănătoase) altora, chiar atunci cand ele sunt în opoziţie cu ale noastre. Altfel spus, asumarea personală a unor valori nu trebuie să ducă la încălcarea valorilor sănătoase ale altora. Libertatea ta de a avea valori (sănătoase) care nu îmi plac este condiţia libertăţii mele de a avea valorile proprii! Dacă nu există acest lucru ajungem la intoleranţă.

Onoarea trebuie să fie însoţită de Curaj. Într-adevăr, nu este uşor să-ţi exprimi valorile atunci când în jurul tău sunt oameni care nu le înţeleg, care te descurajează, te judecă, sau te atacă. În astfel de situaţii eşti mereu tentat să renunţi şi să te adaptezi contextului. Sigur, cineva ar putea spune: dacă valorile corespund unui model cultural-ideal, de ce s-ar opune cineva (sau societatea) la ele? Ei bine, modelul cultural-ideal este multidimensional, cu valori care se pot opune unele altora. Apoi, oamenii şi grupurile diferite de oameni şi asumă valori diferite din repertoriul divers oferit de modelul cultural-ideal. Aşadar, este posibil ca valori care corespund unui model cultural-ideal să nu fie apreciate într-un context anume. Curajul este însă mecanismul care permite valorilor să se exprime comportamental, chiar atunci când contextul nu le favorizează; altfel Onoarea rămâne o vorbă frumoasă! Concluzionând, dacă Onoarea este scopul, Curajul este mijlocul de atingere a scopului.

De ce este importantă Onoarea?

Individual vorbind, Onoarea este fundamentul Demnităţii, care, în formularea kantiană, îţi asigură autonomia şi independenţa ca fiinţă umană. Îţi eşti răspunzător doar ţie şi valorilor (sănătoase) pe care le ai. De asemenea, profilul valoric este fundamentul pentru ceea ce se numeşte „meanigful life”, adică viaţa cu sens, o componentă cheie a stării de fericire. Social vorbind, Onoarea este mijlocul de promovare a valorilor şi a modelelor cultural-ideale, cele care trag societatea înainte, cele care transformă „o ceată/un grup de homo sapines” într-o civilizaţie umană. Civilizaţia şi progresul societăţii sunt asigurate doar de câţiva oameni care sunt creatori şi asumatori de valori. Ei sunt eroii şi geniile care ne creează paradigmele în care trăim şi pe care, atunci când au şi Onoare, uneori îi ridicăm la rang de sfinţi (ca să folosesc paradigma lui Ţuţea).

Riscurile Onoarei

Paradoxal, deşi sună bine şi mulţi vorbesc despre ea, puţini sunt cei care înţeleg şi apreciază cu adevărat Onoarea. Cei mai mulţi vor avea atitudini negative faţă de un om cu Onoare, atitudini exprimate adesea prin două tipuri de reacţii, în funcţie de nivelul lor de înţelegere:

(1) Unii te vor acuza că eşti rigid, mai ales când implementarea valorilor tale îi afectează negativ, dar justificat, pe ei şi/sau pe tine.

(2) Unii te vor acuza că nu ai coloana vertebrală. Într-adevăr, paradoxal, un profil valoric te poate face să fii astăzi într-o echipă, iar mâine în altă echipă. Schimbarea nu este determinată de oportunism, ci de faptul că eşti cu acea echipă care îţi asumă valorile. Faptul ca ieri erai în echipă cu X, iar astăzi cu Y, nu înseamnă că tu faci compromisuri, ci, pentru un om cu Onoare, înseamnă că X nu mai respectă astăzi valorile în care aţi crezut împreună ieri. Acestea fiind spuse, evident, dacă Onoarea permite o schimbare de acest tip, nu înseamnă că orice schimbare de acest tip exprimă Onoare (uneori schimbarea de acest tip este doar simplu oportunism, prostie, ignoranţă, sau slăbiciune).

Aşadar, calea Onoarei nu este uşoară, de aceea îşi trebuie Curaj pentru a o implementa; implicaţiile pozitive pe termen mediu şi lung sunt însă evidente atât pentru individ cât şi pentru societate. Să avem aşadar Curaj în a o implementa!

Pastilă psihologică pentru dezvoltarea Onoarei

• Stabileşte-ţi 2-3 valori cardinale care te definesc şi în cadrul cărora doreşti să-ţi trăieşti viaţa; poţi să-ţi nuanţezi profilul valoric cu valori principale şi secundare, dar cele cardinale sunt cheie!

• Înţelege-le bine şi aminteşte-ţi de ele (valorile cardinale) ca de propriul nume

• Asumă-le şi implementează-le în tot ceea ce faci  (valorile cardinale); lasă-le să-ţi coloreze viaţa cotidiană

• Chiar dacă beneficiul pe termen scurt al valorilor asumate nu pare clar uneori, pe termen mediul şi lung vei fi protejat de ele; aşadar, implementează-le chiar dacă doare, cu Curaj!

Despre Prostie. Omul între Homo Sapiens şi Homo Stupidus

29 ianuarie 2011 66 comentarii

Motto: „…Împotriva prostiei Zeii înşişi luptă în zadar…” (Schiller)

1. Motivaţie

Cred că un intelectual, cu atât mai mult un psiholog, trebuie să abordeze frontal teme majore care ţin de om şi rolul acestuia în societate, cu un scop pragmatic, acela de a disemina cunoaşterea ştiinţifică utilă în viaţa de zi cu zi, într-un limbaj accesibil, pentru a creşte calitatea vieţii oamenilor şi funcţionarea socială. Eu m-am obligat să fac asta din când în când, în ciuda constrângerilor de timp, vorbind până acum despre teme precum fericirea, moartea, cunoaşterea, mintea umană, emoţiile umane, etc. Astăzi a venit rândul Prostiei! De ce prostia şi nu altă temă? Oricum îi venea rândul cândva. Am scris acum acest articol fiind exasperat de debandada societăţii în care trăim, care se generalizează la nivelul grupurilor şi experienţelor personale. Modelul cultural ideal, care ar trebui să genereze coeziune socială şi să tragă civilizaţia înainte, este contaminat astăzi de prostie, contaminare exprimată plenar prin câţiva indicatori cheie:

(1) la nivelul cunoaşterii: apar acţiuni care fac concesii pseudo şi nonştiinţelor (ex. se reduc fondurile pentru cercetarea ştiinţifică şi se critică cu tupeu cercetarea ştiinţifică de către actori interesaţi de banii şi abordări alternative, nu de progresul cunoaşterii ştiinţifice), la postul public de televiziune se discută pretenţios dacă Astrologia este ştiinţă, unii demnitari (ex. miniştri) declară public că ei cred în Horoscop şi că îşi ghidează comportamentul (sper că cel de acasă, nu şi deciziile administrative care mă afectează şi pe mine) şi în funcţie de acesta, etc.;

(2) la nivelul moralei: asistăm la o relativizare a valorilor, în care cultul trupului, asociat cu prostia, tupeul şi obrăznicia bate cultul spiritului, raţionalităţii/logicii şi bunului simţ.

Toate acestea se întâmplă acum când omenirea se confruntă cu probleme majore (ex. schimbarea climei, suprapopularea, epuizarea resurselor, foametea şi mortalitatea infantilă uriaşă în anumite zone de pe glob, ameninţările meteoriţilor etc.), iar societatea românească este serios afectată de criza economică şi de cea axiologică.

Inevitabil, văzând acestă stare de fapt, ajungi să te întrebi: suntem proşti? Dacă da, cât de proşti suntem şi de ce? Ca să răspundem la aceste întrebări hai să vedem întâi ce este prostia (vezi şi Erasmul 1509; Matthijs şi Boxsel, 2003; Pitkin, 1953; Sternberg, 2002).

2. Clarificări conceptuale

Etimologic vorbind, în limba engleză, limba în care a fost scrisă cea mai mare parte a bibliografiei acestui text, termenul de prostie (stupidity) provine din latinescul „stupere” care înseamnă stupefiere (ex. mirare, uimire, uluire, toate într-o lentoare până la încremenire). Într-o definiţie de lucru, prostia se referă la capacitatea scăzută de a realiza concordanţa între scopurile pe care ni le propunem şi mijloacele de atingere a lor; aşadar, ea apare la interacţiunea dintre scopuri şi mijloacele de atingere a lor.

Formula Prostiei şi a Inteligenţei:

  • P(prostia) = S(scopuri) ∩ M(mijloace)
    • Profilul: 1-0; Prost cu pretenţii/autentic: are/îşi propune scopuri variate (adesea ca urmare a presiunii şi modelelor sociale şi educaţionale), dar nu are mijloacele intelectuale adecvate realizării lor.
    • Profilul: 0-1; Prost simpatic/ignorant: nu îşi propune/nu are scopuri adecvate sau variate, dar ar avea mijloacele intelectuale necesare realizării lor.
    • Profilul: 1-1; Inteligent activ: are/îşi propune scopuri variate şi are mijloacele necesare atingerii lor.
    • Profilul: 0-0; Inteligent pasiv sau Prost adaptat; doar dacă îi mobilizezi în sarcini poţi să-i diferenţiezi. Moliere spunea cu referire la această situaţie că un învăţat (inteligent) care tace nu se deosebeşte de un prost care nu spune niciun cuvânt.
  • Legenda: 1-prezenţa sau exces; 0-deficit sau absenţă

Aşa cum se vede mai sus, prostul nu este antitetic deşteptului. El este antitetic inteligentului. Opusul deşteptului este novicele. Altfel spus, inteligenţa (şi prin contrapondere prostia) se referă la capacitatea de (1) a ne organiza mintal pentru a rezolva probleme şi/sau a descoperi probleme şi (2) a învăţa rapid şi eficient cunoştinţe noi. Când vorbim de deştept versus novice ne referim la cunoştinţele acumulate. Cineva care este inteligent poate să nu fie foarte deştept, în sensul că nu are un volum mare de cunoştinţe. Această conceptualizare duce la o categorie fascinantă de „proşti deştepţi/experţi”, adică oameni cărora nu le prea funcţionează mintea rapid şi eficient, dar au un volum mare de cunoştinţe, obţinute prin muncă şi efort, care, punctual şi contextual, pot fi utilizate cu succes, ca expertiză, adesea rigidă, inflexibilă! Atenţie însă, dacă un prost poate să fie expert, nu înseamnă că orice expert este prost (aceasta a fost o notă explicită pentru cei tentaţi să interpreteze altfel lucrurile, sic!). Moliere spunea cu referire la această categorie că un prost învăţat este mai prost ca unul neînvăţat.

Din punct de vede al stabilităţii, prostia poate să apară în două variante: ca stare şi/sau ca trăsătură. În literatura de specialitate prostia ca stare apare definită prin următoarele aspecte, numite şi ispite ale prostiei (ex. Perkins, 2002): (1) Impulsivitate; (2) Neglijenţă; (3) Procrastinare (amânare); (4) Ambivalenţa; (5) Automatism (habit); (6) Excese; (7) Experienţa (veteran); (8) Tentaţii. Aşadar, aceste ispite fiind foarte omeneşti,  omul are în structura lui predispoziţia spre prostie şi, în consecinţă, în situaţii ţintă, şi un inteligent se poate comporta temporar ca un prost; vestea bună este că aceste ispite pot fi totuşi controlate şi astfel inteligentului îi poate trece prostia. Dacă este vorba de prostie ca trăsătură, lucrurile sunt mai stabile şi adesea nemodificabile; vestea bună aici este însă că fericirea nu depinde de inteligenţă!

Din punct de vedere al cauzelor, prostia poate să fie normală sau patologică. Spre exemplu, dacă ai un coeficient de inteligenţă foarte scăzut, care te situează în zona debilităţii mintale, a imbecilităţii sau idioţeniei, sau dacă ai o tulburare psihică severă, prostia este rezultatul unui proces patologic. Altfel, prostia te reprezintă aşa cum eşti tu, ca stare sau ca trăsătură, fără a avea scuza ca eşti bolnav!

3. Prostia în societate

La nivelul simţului comun prostia este privită adesea cu îngăduinţă, este asociată cu o pace sufletească şi corelată cu alte însuşiri superioare cum ar fi bunătate, altruism, calm, etc. Aici prostul este, cum spunea Pavelcu (1999), adesea favoritul destinului; vezi fenomenul legat de „Norocul Prostului” în cultura populară, când prostul apare ca erou simpatic, superior inteligentului viclean (Pavelcu, 1999). La acest nivel foarte puţini reacţionează negativ la prostie, unii, care nu reacţionează pozitiv şi îngăduitor, având totuşi o neutralitate mai mult sau mai puţin binevoitoare. Această atitudine este de înţeles, deoarece simţul comun este interesat să genereze mai ales morală adecvată, nu cunoaştere; iar în morală trebuie să ne regăsim toţi, indiferent cât suntem de inteligenţi sau proşti.

Religios vorbind, prostia poate îmbrăca veşmântul virtuţii, reprezentată prin umilinţă, resemnare, evlavie, simplitate, candoare (Pavelcu, 1999). Erasmus vorbea despre „…chipul seducător al prostului serafic…”. Din nou, această atitudine este de înţeles, deoarece religia este interesată mai ales de morală.

În societăţile dezvoltate însă interesul ţine nu doar de morală, ci şi de cunoaştere avansată şi riguroasă. Aşadar, odată cu preţuirea inteligenţei, apare pericolul deprecierii prostiei. Prostia însă, prin forţa numărului şi a tupeului, se reinventează mereu. Astfel, au apărut categorii noi (vezi şi Pavelcu, 1999), cum ar fi „prostul cu pretenţii” (adesea „prost cu diplomă”), „prostul deştep/expert” (discutat mai sus) şi chiar „prostul erudit”; ei sunt încurajaţi, în numele umanismului şi accesului la educaţie, să aibă multe scopuri şi idealuri, deşi nu au mijloacele intelectuale să le atingă. Practic, prin astfel de atitudini, vrând să faci un bine prostului, faci rău tuturor, lui şi celorlalţi. Fiecare trebuie încurajat să facă ceea ce poate face, fără să i se dea iluzii dincolo de zona proximei lui dezvoltări. Atitudinea unui om inteligent faţă de aceste variaţiuni de proşti este diferită. Unii, ca să nu şi-i ridice în cap, tac şi îi ignoră. Acest lucru este grav, deoarece proştii consideră asta ca încurajare şi ca dovadă că au dreptate. Aşa cum am spus mai sus, Moliere spunea în acest context că un învăţat (inteligent) care tace nu se deosebeşte de un prost care nu spune niciun cuvânt. Alţii mizează pe prostia altora, urmând sfatul lui Churchill care spunea că nu merită să râzi de prostia altuia, deoarece ea este şansa ta! Unii se feresc să comită în faţa prostului un act de inteligenţă, făcându-l pe acesta să se simtă prost, deoarece răzbunarea acestuia este înverşunată, prostia fiind dispreţuită chiar în lumea proştilor (Pavelcu, 1999)! În fine, unii inteligenţi merg până acolo încât, ca să nu aibă probleme cu intoleranţa prostului faţă de inteligenţă, simulează prostia.

4. Ce suntem noi?

Homo Sapiens înseamnă omul înţelept/inteligent a cărui minte este orientată spre adevăr şi raţiune, are scopuri diverse şi mijloace adecvate pentru atingerea lor. În plus, el poate înţelege şi accepta lucrurile şi evenimentele analizându-le sau văzându-le la alţii, spre deosebire de prost care adesea trebuie să le trăiască/experienţieze el însuşi – uneori cu costuri foarte mari – pentru a se convinge de realitatea lor, a le înţelege şi accepta.

Homo Stupidus are mintea orientată spre mituri şi iluzii, scopuri minimale sau prea diverse şi ambiţioase pentru cât îl duce capul şi mijloace inadecvate şi/sau insuficiente pentru atingerea scopurilor.

Din nefericire există multă prostie în societate. Russell spunea că omul n-ar trebui sa facă aceeaşi prostie de două ori; există atâta prostie că ai de unde alege. Confimându-l, Einstein afirma că două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; dar despre primul nu era sigur! Aşadar, ce suntem noi?

Noi suntem oameni, unii mai aproape de „sapiens” alţii mai aproape de „stupidus”. Este adevărat că şi cei inteligenţi se pot comporta prosteşte uneori, dar le trece repede. Cei proşti (ca trăsătură) au un comportament inteligent doar din greşeală, greşeală care se repetă rar. Cu proştii trebuie să fii foarte atent. Cei a căror prostie derivă dintr-o boală şi/sau au totuşi o înţelegere minimală a condiţiei lor, trebuie susţinuţi şi protejaţi pentru o calitate a vieţii cât mai bună. Cei erudiţi şi cu diplome trebuie să fie înfruntaţi, astfel încât impactul lor asupra mersului societăţii să fie minimal. Acest lucru se poate face doar într-o societate în care funcţionează meritocraţia. Lasă-l pe prost să fie fericit, dar nu îl aduce în poziţii de putere în societate. Unii aleg să-i ignore pe proştii cu diplomă/erudiţi, lăsându-i să se autoorganizeze. Mare greşeală! Aceştia nu au conştiinţa propriilor limite şi, fiind mulţi, se vor întoarce cu forţă să-şi implementeze propria viziune (sic!) asupra lumii şi societăţii; ideile mari ale civilizaţiei umane vor deveni astfel liliputane şi maltratate, spunea Pavelcu, căci doar aşa pot încăpea ele în mintea prostului.

Aşadar, dacă eşti mai aproape de „sapiens” asumă-ţi un cod moral şi un rol activ în societate, şi nu uita că inamicul progresului şi în final al fericirii tale şi a altora asemeni ţie este prostul (mai ales prostia ca trăsătură). Dacă eşti mai aproape de „stupidus” încearcă măcar să ai bun simţ şi foloseşte pastile psihologice (sic!).

4. Pastile Psihologice pentru Prostie şi Inteligenţă

  • Fii conştient/ă de nivelul tău intelectual (metacogniţie):
    • Fă-ţi o testare psihologică ca să ştii cum stai. Faptul că nu o faci şi că nu ştii cum stai, nu anulează realitatea care există acolo.
  • Dacă eşti “mai înspre” inteligent („sapiens”):
    • Evită cele opt Ispite (ca să nu ai pusee de prostie);
    • Dacă îţi pasă de societate şi de oameni, luptă împotriva prostiei (Inteligentul Erou);
    • Dacă nu îţi pasă de societate şi vrei doar să ai o viaţa personală liniştită, evită să arăţi inteligenţă în faţa prostului! (dar vei fi un Inteligent Laş).
  • Dacă eşti “mai înspre” prost, ca trăsătură („stupidus”):
    • Acceptă acest lucru;
    • Aminteşte-ţi mereu acest lucru, dar şi că fericirea nu depinde de inteligenţă;
    • Lucrează pentru a fi fericit, nu pentru a fi performant;
    • Respectă-i pe cei inteligenţi şi fă-ţi-i prieteni;
    • Fixează-ţi scopuri realiste care pot fi atinse cu mijloacele pe care le ai;
    • Acumulează cunoştinţe pentru a fi măcar un prost deştept/expert!

5. Referinţe selective

Cărţi:

  • Erasmus (1509). Elogiul prostiei.
  • Matthijs van Boxsel (2003). The Encyclopedia of stupidity. London: Reaktion Books.
  • Pavelcu, V. (1999). Elogiul prostiei. Psihologie aplicată la viaţa cotidiană. Polirom. Iaşi.
  • Perkins, D. N. (2002). The engine of folly. in R. Sternberg (ed.), Why smart people can be so stupid. New-York: Yale University Press.
  • Pitkin, W.B. (1935). A short introduction to the history of human stupidity. Oxford: Allen & Unwin.
  • Sternberg, R. (2002). Why smart people can be so stupid. New-York: Yale University Press.

Articole:

  • Edward, M. (1997). The survival of genes for stupidity: Consistency of fitness and heritability. Personality and Individual Differences, 22, 433-436.
  • Kruger, J., & Dunning, D. (1999). Unskilled and unaware of it: How difficulties in recognizing one’s own incompetence lead to inflated self-awareness. Journal of Personality and Social Psychology, 77, 1121/1134.

Websites:

Iarnă de Cluj, iarnă în Ardeal…

2 decembrie 2010 7 comentarii

Iarna are semnificaţii diferite în mentalul colectiv al umanităţii. Uneori ea este asociată cu moartea şi „depresia”; la grecii antici spre exemplu, iarna semnifica „depresia” lui Demetra legată de faptul că Persefona urmează să stea 6 luni în ţinutul lui Hades. Alteori (spre exemplu în cultura persană) iarna este asociată cu începutul naşterii (Yalda) lui Mithra (Zeul Soare) care semnifică lumina şi binele; ultima zi din iarnă, adică începutul primăverii, este momentul încheierii acestei naşteri, când binele a învins! În creştinism, de asemenea, iarna semnifică naşterea speranţei, reprezentată de Isus.

Într-o logică dialectică hegeliană, eu aş spune că teza (naşterea) şi antiteza (moartea) generează sinteza în mentalul colectiv al umanităţii, şi anume că iarna este anotimpul naşterii ideilor şi planurilor care se bazează pe reflecţiile tomnatice (vezi aici)” şi care se vor definitiva şi implementa însă acţional doar odată cu venirea primăverii. Aşadar, ea poate însemna şi naşterenoi planuri şi idei – şi moartereducerea activităţilor asociate noilor idei, pentru a le planifica bine, fără grabă – (nu mă refer aici la sporturile de iarnă, sic!) în acelaşi timp, ceea ce îi dă un farmec aparte: este o speranţă trăită, dar netestată şi implementată încă în realitate. Trăim astfel într-o lume suspendată între imaginar şi real, plină de basm şi legende, în care fantezia poate bate realitatea.

Iată cum este trăit acest sentiment în Ardeal, la Cluj:

Iarna în Ardeal (apasă aici): Versuri: Adrian Păunescu; Muzica: Vasile Mardare

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Despre cunoaşteri. Pro şi contra TEDTalks!

27 noiembrie 2010 18 comentarii

1. Despre cunoaşteri

            Într-o definiţie de lucru, cunoştinţele sunt informaţii cărora le asignăm prin cercetare, în mod corect, valoarea de adevăr. Uneori asignarea valorii de adevăr prin cercetare poate fi greşită şi atunci vorbim de cunoştinţe false. Unele cunoştinţe pot fi descoperite prin întâmplare, dar apoi sunt incluse şi organizate în sistem prin cercetare; alteori cunoştinţele pornesc de la convingeri/credinţe – informaţii cărora le asignăm valoarea de adevăr adesea prin experienţă -, verificate însă prin cercetare sub aspectul asignării valorii de adevăr.

            Ştiinţa (cunoaşterea ştiinţifică) se referă la cunoştinţe a căror valoare de adevăr este asignată prin cercetare ştiinţifică – utilizând mijloace raţionale/logico-matematice şi/sau empirice/experimentale; asignarea valorii de adevăr prin această metodă reduce riscul generării cunoştinţelor false. Cunoaşterea religioasă se referă la cunoştinţe a căror valoare de adevăr este asignată prin cercetarea care implică revelaţie, dublată uneori de mijloace raţionale şi/sau empirice; dacă apar discrepanţe între cele două, revelaţia bate raţionalitatea şi empiricul! Cunoaşterea de simţ comun, din cauza (1) unei cercetări mai puţin riguroase şi controlate şi/sau (2) angajării experienţei ca mijloc major de cunoaştere, implică adesea o asignare a valorii de adevăr lipsită de validitate; adică generează cunoştinţe false, respectiv multe convingeri/credinţe neverificate care, la o verificare prin cercetare, se dovedesc adesea false. Spre exemplu, pe baza unor observaţii şi experienţe necontrolate de simţ comun, oamenii au crezut sute de ani că pământul este plat, că într-un obiect compact (de exemplu, în piatră) există mai mult spaţiu ocupat decât spaţiu gol şi au elaborat sisteme complexe prin care să inducă sens şi semnificaţie în lumea în care trăiau: unde sunt zeii olimpieni de altădată sau elefantul care sprijină Pământul? Din această cunoaştere de simţ comun au derivat apoi pseudoştiinţele (spre exemplu, horoscopul, psihoenergiile) şi/sau nonştiinţele (spre exemplu, vrăjitoria, ghicitul viitorului), mai sistematizate, dar care oferă cunoaştere tot la fel de puţin validă, deoarece lipsesc controlul şi rigoarea în asignarea valorii de adevăr. Unii autori vorbesc şi despre o cunoaştere artistică. Astăzi, o astfel de sintagmă este considerată adesea desuetă în epistemologie. Cunoaşterea implică informaţii evaluate prin prisma valorii de adevăr. Producţiile artistice, pe de altă parte, sunt evaluate prin prisma valorilor estetice (spre exemplu, frumosul, măreţia etc.). Produsul artistic poate conţine informaţii importante, iar asupra lui se poate aplica un demers ştiinţific pentru a surprinde acele informaţii prin prisma valorilor de adevăr; produsul artistic poate fi input pentru cunoaşterea ştiinţifică sau mijloc de diseminare a ei. Nu valorile de adevăr sunt însă importante pentru artă, în evaluarea produselor sale, ci valorile estetice.

            Cunoaşterea ştiinţifică este sistematizată în publicaţii şi în şcoli/universităţi. Cunoaşterea religioasă este sistematizată în publicaţii şi biserici. Această sistematizare permite o diseminare mai bună a cunoaşterii. Cunoaşterea de simţ comun nu este bine sistematizată, deşi există o modalitate de sistematizare a ei sub forma pseudoştiinţelor şi nonştiinţelor în publicaţii şi organizaţii de profil. Această lipsă de sistematizare serioasă a cunoaşterii de simţ comun este un lucru excelent, deoarece de cele mai multe ori ea este, aşa cum am arătat mai sus, falsă; simţul comun poate genera mai ales morală adecvată, dar ratează des când generează cunoaştere! Cunoaşterea de simţ comun nu poate fi nu trebuie să fie oprită, dar nu cred că trebuie sistematizată şi diseminată programatic!

2. Despre TEDTalks

            Odată cu apariţia TEDTalks (Talks about Technology Entertainment and Design) se creează contextul sistematizării cunoaşterii de simţ comun. Sigur, seriile TEDTalks nu îşi propun asta. Ele îşi propun să disemineze idei care merită auzite! S-a început cu aspecte riguroase de tehnologie şi design, iar apoi subiectele s-au extins la ştiinţă şi cultură. Adesea sunt invitaţi experţi în diverse domenii, care oferă cunoaşterea ştiinţifică în formate accesibile majorităţii populaţiei, ceea ce este un lucru bun. Aşa cum am mai spus în scrierile mele, informaţiile ştiinţifice complexe pot fi înţelese doar de cei cu un IQ de peste 120, care reprezintă aproximativ 10% din populaţia globului. În plus, în condiţiile în care în România spre exemplu, doar 15% din populaţie este alfabetizată ştiinţific, avem nevoie de acest demers ca de aer!

            Partea negativă este că adesea sunt invitaţi ca vorbitori în seriile TEDTalks nu doar experţi, aşa cum s-a început iniţial, ci şi “oameni de succes” fără o pregătire ştiinţifică şi/sau culturală adecvată. Sigur, dacă ei ar vorbi doar despre evenimentele şi strategiile care i-au dus la succes şi/sau despre valorile lor, lucrurile ar fi în regulă. Merită să aflăm cum au reuşit şi în ce lucruri cred. Din păcate însă, cei mai mulţi nu se mulţumesc cu atât, nu stau aproape de fapte, ci doresc să devină şi “profesori” pentru alţii, alunecând în analize teoretice şi interpretări. Vor să-şi generalizeze succesul prin teorii. Astfel, ei îşi teoretizează experienţele şi realizările şi ne vând aceste teorii (adesea banalităţi sau falsuri ordinare) ca şi cunoştinţe; fac asta din poziţia de “coach” (antrenor de oameni), în baza succesului de viaţă pe care îl au. Fiind ambalate cu proceduri de success şi cu valori (care nu sunt în sine adevărate sau false), teoriile sunt considerate valide de cei care ascultă seriile TEDTalks, care uneori nu au o gândire critică, ştiinţifică şi/sau culturală, adecvată. Suntem astfel contaminaţi psihologic (vezi aici articolul despre contaminarea psihologică). Ştiinţa are însă alte reguli şi rigori! Iată un exemplu care reliefează unele din aceste reguli şi rigori, şi anume faptul că dacă o procedură/tehnică este eficientă, nu înseamnă că teoretizarea din spatele ei, adesea naivă, este corectă.

  • Numele de “malarie” provine de la “aer rău” Mult timp oamenii au controlat boala prin închiderea uşilor şi ferestrelor când apăreau primele semne de malarie în comunitate, evident, pentru a împiedica circulaţia aerului rău (sic!). Aparent, această abordare s-a dovedit destul de utilă! Aşadar, dacă la un TEDTalk vine un „om de succes” care a nu s-a îmbolnăvit şi nu a murit ca ceilalţi datorită faptului că a închis uşile şi geamurile, stând în casă când a apărut boală, acestă persoană poate fi utilă în comunitatea sa, prin împărtăşirea unei experienţe de succes. Dacă însă începe să-şi “teoretizeze” experienţa şi să-mi spună că boala este cauzată de aerul rău şi că de aceea trebuie să stăm în casă cu geamurile şi uşile închise, alunecă în penibil şi îmi insultă inteligenţa (asta dacă o am!). Abia atunci când am înţeles, pornind de la cercetări ştiinţifice, nu de la intuiţii de simţ comun, că malaria este cauzată de un agent infecţios purtat de ţânţar, am reuşit să controlăm boala pe scară largă şi, în plus, am înţeles de ce închizând uşile aveam un oarecare efect: nu opream circulaţia aerului rău, ci opream intrarea ţânţarilor (sic!). Din păcate, unele TEDTalks ne învaţă cu fermitate ceva de genul: malaria este produsă de aerul rău şi pentru a o controla trebuie să închidem geamurile şi uşile, menţinându-ne astfel în ignoranţă şi într-o iluzie a cunoaşterii penibile; dar cum se spune, puţine cunoştinţe înseamnă multe certitudini şi puţine îndoieli…

3. Concluzii

            TEDTalks au un rol cheie în diseminarea informaţiilor ştiinţifice şi culturale către populaţie. Este extraordinar că au apărut şi trebuie susţinute! Organizatorii TEDTalks trebuie însă să fie atenţi să nu transforme aceste evenimente în diseminatori de cunoştinţe false de simţ comun, de pseudoştiinţe şi nonştiinţe. Atunci când la TEDTalks vorbesc “oameni de succes”, fără o cultură ştiinţifică, şi nu sunt abordate teme ştiinţifice sau culturale, organizatorii trebuie să le ceară să se menţină în proximitatea a ceea ce au făcut şi a valorilor în care cred (adică să prezinte ceea ce ştiu să facă şi unde excelează). Vorbitorii trebuie să se abţină de la a-şi împărtăşi teoretizările reuşitelor, de la a fi “profesori” şi “antrenori de oameni”, deoarece cele mai multe “descoperiri” sunt absurde, banale şi caraghioase; ele fac astfel foarte mult rău deoarece trebuie apoi ca ştiinţa să facă eforturi să decontamineze minţile oamenilor, în loc să se focalizeze pe dezvoltarea cunoaşterii. Iar procesul de „decontaminare psihologică” este mult mai dificil ca cel de „contaminare psihologică„! Ştiinţa funcţionează după alte reguli şi rigori, iar succesul se stabileşte altfel, prin cercetare, nu prin convingere, vot şi carismă! Teoriile trebuie să rămână în sarcina ştiinţei, deoarece, pe termen lung, aşa cum se ştie în filosofia ştiinţei, cel mai practic lucru pentru o civilizaţie este o teorie bună (vezi şi exemplu “malariei” discutat mai sus). 

Note:

  • Nu am intrat în nuanţele legate de definirea cunoştinţelor şi în disputa epistemologică legată de “justified true beliefs” (vezi „problema Gettier„, dar şi soluţia lui Robert Nozick). Conceptualizarea prezentată aici este una de lucru, utilizată în disciplinele şi domeniile care se ocupă de generarea cunoaşterii, accentul dorind să fie pus pe TEDTalks ca modalitate de diseminare a cunoaşterii, cu implicaţiile aferente.
  • Termenul de “empiric” este utilizat în sensul său internaţional din ştiinţele experimentale, şi anume “bazat pe dovezi”, nu în sensul său din DEX.

Omenesc, mult prea omenesc!*

13 noiembrie 2010 34 comentarii

Natura umană reprezintă un amalgam complex de pozitiv şi negativ, slăbiciuni şi puncte tari, normalitate şi elemente accentuate (uneori chiar patologice). Pentru a avansa, o societate îşi creează însă din caracteristicile pozitive, atâtea câte pot genera sau câte există în membrii speciei, un model cultural ideal, spre care îşi stimulează membrii să tindă. Acest model cultural ideal vizează zona proximei dezvoltări şi trage societatea şi civilizaţia înainte ca un magnet. 

Modelul cultural ideal trebuie să conţină obligatoriu două componente cheie: morala şi ştiinţa. Morala, prin regulile de comportament pe care le aduce, transformă o „ceată de homo sapiens” într-o societate, iar ştiinţa, prin cunoaşterea pe care o aduce, transformă o societate într-o civilizaţie umană avansată. Societatea fără morală (morală adesea de inspiraţie religioasă şi/sau atee) nu poate exista, iar fără cunoaşterea adusă de ştiinţă devine primitivă şi oarbă.

Pentru a avea o funcţie pozitivă, liderii unei societăţi trebuie să promoveze şi să tindă spre modelul cultural ideal. Sigur, prin însăşi natura lor umană, şi ei au slăbiciuni şi preocupări uneori (prea) omeneşti, asemenea tuturor. Acestea trebuie ţinute însă în regim privat (chiar aici trebuind civilizate maximal), public manifestându-se caracteristicile constructive şi pozitive care susţin modelul cultural ideal. Asta înseamnă „Lider” sau, în registru politic, „Om de Stat”, care mişcă oameni şi popoare!

Mă uit cu îngrijorare astăzi la marile democraţii şi văd lideri care pun civilizaţia umană pe o cale periculoasă. Acestora, spre deosebire de vechii lideri ai societăţilor democratice, le place prea mult să exacerbeze slăbiciunile omeneşti din ei, exprimând public mai degrabă un „model prototip” al comunităţii pe care o reprezintă decât un „model cultural ideal” spre care societatea şi membrii acesteia să tindă. Altfel spus, ei cantonează societatea în prezent, fără să o orienteze spre viitor. Astfel, văd lideri cărora le place să se ştie că au succes la femei, care beau şi participă apoi la întâlniri privind viitorul lumii, care îşi expun viaţa privată (ex. ce câine au, cum dorm, cum se distrează) în mod public, pentru a deveni mai simpatici şi a arăta că au natură omenească, (deşi ştim cu toţii că o au, prin simplu fapt că sunt oameni). Unii promovează sau par deschişi spre (asta părându-li-se o „chestie avansată spiritual„; sic!) practici obscurantiste de genul pseudo-ştiinţelor (ex. horoscop, psihoenergii etc.) şi non-ştiinţelor (ex. vrăjitorie, ghicitul viitorului etc.) sau spre banalităţile ambalate solemn ale simţului comun (simţul comun generează morală adecvată, dar ratează adesea când vorbim de cunoaştere!). Astfel de atitudini rezultă dintr-o nevoie psihologică, determinată genetic, de predictibilitate. Mintea umană poate pune mult mai multe întrebări decât răspunsurile pe care le poate oferi ştiinţa la momentul respectiv, astfel că uneori nu avem răspunsuri ştiinţifice la întrebările pe care le ridicăm; ştiinţa se dezvoltă continuu şi va avea răspunsuri, dar câteodată nu le are exact când le cerem. În această situaţie, unii, cu „minţi mai slabe” (nicidecum mai „sofisticate” sau mai „avansate spiritual„; sic!) dar cu pretenţii mari, nu pot tolera incertitudinea şi alunecă în explicaţii şi (pseudo)răspunsuri iluzorii oferite de pseudo-ştiinţe, non-ştiinţe sau de intuiţiile adesea banale (ex. de factura celor generate de „o vecină cu experienţă bogată de viaţă”) ale simţului comun. Acestea devin un fel de „fast food” pentru minte şi nu ne fac bine deoarece satisfac momentan nevoia de predictibilitate, prin sens şi semnificaţie, dar nu şi prin cunoaştere ştiinţifică (ceea ce pe termen lung ne „îmbolnăveşte” civilizaţia şi o împiedică să se dezvolte). Tot ceea ce înseamnă cunoaştere, adevăr ştiinţific, (ex. vezi informaţiile/povestirile despre cucerirea Daciei de către romani) ne dă şi sens şi semnificaţie, dar nu tot ceea ce are sens şi semnificaţie (vezi informaţiile/povestirile despre zeii olimpieni) conţine şi informaţii adevărate. Nu am inclus în această analiză religia; relaţia dintre religie şi ştiinţă am discutat-o în alte articole (vezi aici).

Prin acest gen de atitudini (prea) omeneşti omorâm idealul, în numele unui populism ieftin, cu consecinţe asupra evoluţiei civilizaţiei umane. Marii conducători care au schimbat lumea în bine au avut şi ei slăbiciuni, dar, de regulă, nu le-au ridicat la rang de valoare şi/sau nu le-au promovat public. Asta nu înseamnă însă a nu opta pentru sinceritate sau naturaleţe în ceea ce simţi, gândeşti, crezi, spui şi faci, ci înseamnă a-ţi asuma rolul unui lider responsabil, mişcător de popoare şi creator de civilizaţie. Ţine-ţi slăbiciunile acasă, în regim privat, fără a le nega (poate încercând să le civilizezi maximal), dar şi fără a le expune public, în mod demonstrativ! Dacă ţii neapărat, le poţi expune public în memorii, când nu mai ai funcţii în stat sau societate, şi/sau te poţi asigura că devin publice postmortem.

Ce putem face, ca intelectuali, pentru  a avea lideri care să se înscrie într-un model cultural ideal?

  • Intelectualii trebuie să educe populaţia, astfel încât aceasta să înţeleagă nevoia de lideri care promovează un model progresist (care dezvoltă civilizaţia umană) şi nevoia de a-i penaliza (prin vot) pe cei care promovează un model populist (care practic ne opreşte din evoluţie). Un lider trebuie să aibă (1) deschidere spre cunoaşterea ştiinţifică, dublată de toleranţă la frustrare, ca să nu cadă în practici obscurantiste sau de simţ comun, atunci când vorbim de cunoaştere şi (2) o morală care corespunde unui model cultural ideal.
  • Intelectualii trebuie să expună aceste mecanisme şi rolul modelului cultural ideal într-un limbaj accesibil publicului larg. Să nu uităm că informaţiile complexe (ex. ştiinţifice) pot ajunge direct şi uşor doar la cei cu un coeficient de inteligenţă de peste 120, iar aceştia reprezintă aproximativ 10% din populaţia pământului; aşadar, pentru educarea şi salvarea restului, intelectualii au de lucru, traducând informaţia complexă în formate simple, uşor de înţeles de cei mai mulţi.
  • Intelectualii trebuie să susţină ei înşişi, în mod direct, lideri care corespund modelului cultural ideal (chiar cunoscându-le slăbiciunile) şi să devină adversarii direcţi ai populismului ieftin şi obscurantismului.

Notă: Articolul apare scris în limbaj „R-prime”. Pentru a afla ce înseamnă limbajul R-prime vezi aici.

 

Cum să fim fericiţi. Un scurt ghid de bune practici!

10 noiembrie 2010 50 comentarii

Motto: Epictet „Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm

M-am gândit în acest vremuri tulburi să scriu un articol mai altfel, care să meargă direct la cei în nevoie, iar pentru ceilalţi, care nu au neapărat nevoie de acest Ghid, să fie un exemplu de cum se aplică astăzi psihologia ştiinţifică la viaţa cotidiană!

Aşadar, cum să fim fericiţi? Fericirea este un lucru bun şi simplu de atins în viaţă, prin interpretarea adecvată a evenimentelor pe care le trăim. Haideţi să vedem cum putem ajunge să experienţiem/să trăim această stare cât mai des de acum înainte (chiar în situaţii de criză economică!).

I. Ce este fericirea?

Fericirea a primit de-a lungul evoluţiei omenirii înţelesuri diferite. Fără a intra în detalii, menţionez doar că în filosofiile şi culturile occidentale au apărut următoarele înţelesuri (vezi pentru detalii vezi McMahon, 2006): (1) fericirea ca expresie a norocului (homerică) şi/sau a virtuţii în diversele ei forme (Grecia clasică, cu accent pe abordările epicurienilor şi stoicilor, dar şi ale lui Socrate, Platon, Aristotel etc.) – în Antichitate; (2) fericirea în asociere cu paradisul – în Evul Mediu; (3) fericirea prin activităţile care îţi produc plăcere – în Epoca Modernă. În perioada postmodernă, înţelegerea fericirii s-a diversificat în prea multe abordări pentru a le discuta aici. Conform  filosofiilor şi culturilor estice, fericirea poate fi atinsă în această viaţă, prin virtute, în diversele ei forme, dar va fi desăvârşită în etapele următoare ale vieţii (ex. Nirvana).

În perioada contemporană, mai ales în psihologie, fericirea a primit un înţeles pragmatic şi a început să fie studiată ştiinţific (prin studii riguroase de psihologie experimentală, clinică şi pozitivă). Astfel, fericirea este definită ca o trăire emoţională pozitivă faţă de propria viaţă. Evident, când vorbeşti de propria viaţă te referi la trecut, prezent şi viitor. Aşadar, pentru a fi fericit, trebuie să fii (1) mulţumit de trecut, (2) (cât mai) bucuros în prezent şi (3) optimist faţă de viitor.

II. De ce este importantă fericirea?

Din punct de vedere evoluţionist fericirea nu este un scop. Ea devine însă un mijloc în atingerea scopului. Fericirea favorizează acele comportamente (adaptative) şi structuri mintale (ex. funcţii executive, stil de gândire) care au funcţie evolutivă. În plus, fericirea poate creşte speranţa de viaţă cu aproximativ 10 ani (susţinând stări de sănătate fizică şi psihologică). O scurtă precizare aici: fumatul reduce speranţa de viaţă cu aproximativ 3 până la 10 ani (depinde de vârstă şi sex); aşadar, aviz fumătorilor: dacă fumaţi, încercaţi măcar să fiţi fericiţi! Există discuţii în literatură dacă nu cumva performanţa unui guvernări ar trebui să fie exprimată nu în produsul intern brut, ci în nivelul de fericire al poporului guvernat (mai ales că avem instrumente cu calităţi psihometrice riguroase ca să măsurăm nivelul de fericire); o singură ţară face asta oficial la nivel internaţional, şi anume Bhutan.

III. Cum este generată fericirea? (Scurtă incursiune în teoriile fericirii)

Cauzele fericirii – susţinute de multe cercetări din literatura de specialitate – sunt complexe. Într-o scurtă sumarizare ele pot si sintetizate astfel (pentru detalii vezi aici şi Lyubomirsky, 2008):

(1) Factorii genetici – aproximativ 50%

(2) Circumstanţele de viaţă (ceea ce ţi se întâmplă) – aproximativ 10%

(3) Factori psihosociali – aproximativ 40%:

  • Sănătatea şi un stil de viaţă sănătos
  • Reţelele sociale:
    • Lipsa reţelelor sociale (ex. familie, prieteni) poate fi compensată de un venit anual de aproximativ 50000 USD (date obţinute pe polulaţia americană)
    • Căsătoria creşte speranţa de viaţă cu aproximativ 7 ani la bărbaţi şi cu aproximativ 4 ani la femei
  • Religia/Cultura (care îţi dau sens şi semnificaţie)
  • Banii:
    • Banii sunt importanţi până la un nivel mediu-superior; după acest nivel mai mulţi bani nu aduc mai multă fericire, dar pot aduce mai multe necazuri (ex. vecinul are o maşină mai nouă decât a ta care are deja doi ani…)

Înţelegând aceste cercetări, ideile simţului comun că fericirea ar fi asociată mai ales cu evenimentele de viaţă, banii/venitul, clima, vârsta, etc. sunt, aşa cum se întâmplă adesea cu cunoaşterea generată de simţul comun, false; simţul comun este bun în a genera morală, nu cunoaştere.

Psihologul american Martin Seligman arată – pe baza studiilor de specialitate – că fericirea are trei componente („fericiri”) diferite (Seligman, 2006):

(1)   Fericirea produsă de ceea ce faci (ex. faci sport, gândeşti, ieşi cu prietenii etc.) – Viaţă Plăcută („Pleasant Life”)

(2)   Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor personale care exprimă punctele tari pe care le avem ca indivizi (ex. realizarea unui proiect dacă eşti un om de ştiinţă etc.) – Viaţă Bună („Good Life”)

(3)   Fericirea produsă de îndeplinirea/satisfacerea dorinţelor transpersonale (ex. norme şi valori asumate de noi şi comunitate) – Viaţă cu Sens („Meaningful Life”)

Toate cele trei componente sunt importante pentru o viaţă fericită, dar cea mai stabilă şi puternică este Viaţa cu Sens!

IV. Un Scurt Ghid pentru Fericire

Aşa cum spuneam mai sus, fericirea este o trăire emoţională pozitivă faţă de propria viaţă: (1) trebuie să fii mulţumit de trecut, (2) (cât mai) bucuros în prezent şi (3) optimist faţă de viitor. Sintetizând discuţiile de mai sus, să vedem în continuare cum putem deveni fericiţi şi, astfel, trăi probabil cu 10 ani în plus (sic!).

IV.A. Cum poţi să fii mulţumit de trecut?

            Dacă trecutul tău este ceva de care eşti mulţumit deja, lucrurile sunt în ordine. Dacă trecutul nu te mulţumeşte, trebuie să faci nişte schimbări.Evident, trecutul este greu de schimbat (sic!). Sunt însă patru lucruri pe care le poţi face pentru a ajunge să-l accepţi şi să fii mulţumit de el (vezi pentru detalii www.thefourthings.org/ şi Byock, 2004):

(a) Iartă-ipe cei care ţi-au greşit; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IERT!

(b) Recunoaşte greşelile pe care le-ai făcut; dacă se poate, cere-ţi iertare de la persoanele cărora le-ai greşit. S-ar putea ca unele să nu te ierte, dar vei rămâne împăcat că ai făcut tot ce depinde de tine în acest sens. Cuvântul/gândul cheie este: IARTĂ-MĂ!

(c) Fii recunoscător celor care te-au ajutat; dacă se poate, multumeşte-le. Cuvântul/gândul cheie este: MULŢUMESC!

(d) Iubeşte-i pe cei care contează; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IUBESC! 

IV.B. Cum poţi să fii bucuros în prezent?

(1)   Trebuie să faci lucruri care îţi produc plăcere („pleasant life”). Mulţi oameni, dacă sunt întrebaţi, nu sunt capabili să menţioneze imediat zece activităţi care le produc plăcere. Unii pot face lista, dar numai după un timp de gândire. Foarte mulţi, deşi pot genera lista, nu implementează aceste activităţi. Aşadar, sumarizând, puţini oameni sunt conştienţi de activităţile care le produc plăcere (aşa cum ştim cum ne cheamă, ce înălţime avem etc.) şi le implementează sistematic în viaţa de zi cu zi.

(2)   Trebuie să-ţi formulezi dorinţe realiste, care corespund punctelor tari pe care le ai ca individ, în termeni raţionali („good life”). Altfel spus, o dorinţă se formulează în termeni „preferenţiali” nu în termeni „absolutişti/rigizi” (de „trebuie cu necesitate”). Semnificaţiile iraţionale sunt exprimate de: (1) Eu trebuie să…; (2) Ceilalţi trebuie să…; (3) Viaţa trebuie să… Semnificaţiile raţionale sunt exprimate de: (1) Eu prefer să…; (2) Aş prefera ca ceilalţi să…; (3) Ar fi bine ca viaţa să… (pentru detalii vezi la http://www.albertellis.org).

Exemple:

Cu referire la propria persoană:

(a)   „Trebuie cu necesitate să reuşesc în această sarcină şi nu pot concepe şi accepta altceva.” (iraţional)

(b)   „Mi-ar plăcea teribil de mult să reuşesc în această sarcină şi fac tot ce depinde de mine (omeneşte) în acest sens, dar accept faptul că uneori, indiferent ce fac eu, lucrurile nu se întâmplă aşa cum îmi doresc.” (raţional)

Cu referire la ceilalţi:

(a)    „Ceilalţi trebuie (cu necesitate) să mă aprecieze şi nu pot concepe şi accepta altceva.” (iraţional)

(b)   „Mi-ar plăcea teribil de mult ca ceilalţi să mă aprecieze şi fac tot ce depinde de mine (omeneşte) în acest sens, dar accept faptul că uneori, indiferent ce fac eu, lucrurile nu se întâmplă aşa cum îmi doresc.” (raţional)

Cu referire la viaţă:

(a)    „Viaţa trebuie (cu necesitate) să fie uşoară (dreaptă/frumoasă) şi nu o pot concepe şi accepta altfel.” (iraţional)

(b)   „Mi-ar plăcea teribil de mult ca viaţa să fie uşoară (dreaptă/frumoasă) şi fac tot ce depinde de mine (omeneşte) în acest sens, dar accept faptul că uneori, indiferent ce fac eu, lucrurile nu se întâmplă aşa cum îmi doresc.” (raţional)

Dorinţele formulate raţional pot fi: (a) cât mai multe şi mai diverse – stil care potriveşte cultura modernă/occidentală sau (b) prudente – îţi doreşti doar ceea ce ştii că poţi obţine sau (c) minimale – îţi doreşti doar ceea ce ai deja. Într-o variantă budistă, poţi renunţa la dorinţe, dar atunci nu vei fi fericit în sensul descris aici, ci poate, vorbind în termeni budişti, „eliberat/iluminat” (sic!).

(3)   Trebuie să ai o grilă de valori explicite care să susţină dezvoltarea unor relaţii transcendente (ex. Dumnezeu, umanitate, fiinţe superioare, univers). Mulţi oameni, dacă sunt întrebaţi, nu sunt capabili să menţioneze imediat valorile cardinale şi centrale pe care le au în viaţă. Unii pot face o listă cu ele, dar numai după un timp de gândire. Foarte mulţi, deşi pot genera lista de valori, nu implementează aceste valori în viaţa de zi cu zi. Aşadar, puţini oameni au şi/sau sunt conştienţi de valori care să le marcheze viaţă (aşa cum ştim cum ne cheamă, ce înălţime avem etc.) şi le implementează sistematic în cotidian.  

IV.C. Cum poţi să fii optimist cu privire la viitor?

Ce este optimismul? Optimismul derivă din latinescul „optimum” care înseamnă „cel mai bun”. Aşadar, optimismul este un stil cognitiv care te determină ca în orice situaţie să vezi şi/sau să aştepţi/să prezici cel mai bun rezultat. În contrapondere, pesimismul derivă din latinescul „pessimus” care înseamnă “cel mai rău”. Aşadar, pesimismul este un stil cognitiv care te determină ca în orice situaţie să vezi şi/sau să aştepţi/să prezici cel mai rău rezultat. În ciuda înţelesurilor etimologice, studiile de specialitate arată că optimismul şi pesimismul nu sunt concepte bipolare: optimism crescut nu înseamnă pesimism scăzut sau invers. Cineva care nu este optimist poate să fie realist (din latinescul „realis” adică „real”) sau dezinteresat de a face predicţii/a aştepta ceva. Nu orice formă de optimism este însă bună. Trebuie să avem un „optimism realist”. Pesimismul susţine stări emoţionale negative (ex. tristeţe), făcându-ne să pierdem oportunităţi. Optimismul susţine stări emoţionale pozitive, dar ne poate reduce capacităţile de a identifica pericole şi vulnerabilităţi. Realismul, în sensul său profund, este greu de atins dată fiind complexitatea lumii în care trăim, raportată la limitele minţii umane. Putem miza însă pe un „optimism realist”, adică un optimism dublat şi controlat de gândire raţională (care are suport logic, empiric şi/sau pragmatic). Aşadar, cum poţi să fii optimist? (1) Fixează-ţi scopuri pro-sociale, care corespund unui ideal cultural din mediul din care faci parte, iar apoi (2) elaborează planuri pentru atingerea lor şi (3) încearcă să le implementezi, urmând aceste planuri şi aşteptându-te să obţii rezultatele dorite.

V. Ghidul pentru Fericire în Reţete, Pastile şi Exerciţii

Unii oamenii au nevoie de o descriere implementaţională a Ghidului prezentat mai sus, pentru a-l înţelege bine şi a beneficia de pe urma lui. Iată aşadar o astfel de formă a Ghidului descris mai sus.

1. Reţeta Ştiinţifică a Fericirii

  • A face frecvent comportamente care ne produc plăcere („pleasant life”), dar care nu au costuri majore pe termen mediu şi lung (lista lor variază de la un individ la altul). Iată câteva exemple (dar fiecare om trebuie să-şi stabilească lista proprie):
    • A face sport, a bea moderat, a ieşi cu prietenii etc. (adaptative)
    • A consuma droguri, a face sex neprotejat etc. (dezadaptative-de evitat)
  • A avea dorinţele personale şi transpersonale:
    • Corect orientate
      • Dorinţele personale orientate asupra („good life”):
        • Sănătăţii şi a unui stil de viaţă sănătos
        • Dezvoltării unor relaţii interumane satisfăcătoare
        • Implicării active în diverse proiecte profesionale şi/sau de viaţă care exprimă punctele tari pe care le ai ca persoană
      • Dorinţele transpersonale orientate asupra („meaningful life”):
        • Dezvoltării unor relaţii transcendente (ex. Dumnezeu, fiinţe superioare, umanitate, univers)
        • Asumării unei grile de valori explicite şi ierarhizate, active. Lista acestora variază de la un individ la altul. Iată câteva exemple:
          • 1-2 cardinale (ex. excelenţă, cunoaştere)
          • 2-4 centrale (ex. altruism, onoare, corectitudine, inteligenţă)
          • 4-6 principale (ex. tradiţie, respect pentru valoare, familie, umor, distracţie)
          • >6 secundare (ex. protecţia mediului etc.)
    • Corect formulate
      • Preferenţial, acceptând raţional că s-ar putea să nu se îndeplinească mereu

2. Pastila Psihologică a Fericirii

  1. Fă ceea ce îţi place, dar care nu-ţi face rău!
  2. Fii implicat în proiecte personale!
  3. Construieşte-ţi o reţea socială minimală!
  4. Construieşte-ţi sens şi semnificaţie prin asumarea unor valori şi a unor relaţii transpersonale!
  5. Schimbă ceea ce nu îţi place!
  6. Acceptă ceea ce nu poţi schimba!
  7. Fă diferenţa între 5 şi 6!

3. Exerciţii pentru Fericire

  • Elaboraţi o listă de 10 comportamente care vă produc plăcere şi pe care le veţi face în următoarea lună
  • Stabiliţi-vă ca scopuri personale:
    • Îmbunătăţirea sănătăţii – ce veţi face?
    • Întărirea/dezvoltarea unor reţele sociale (inclusiv interacţiuni mai frecvente în familie) – ce veţi face?
    • Implementarea unor proiecte realiste (care pot aduce şi venituri) – ce veţi face?
  • Stabiliţi-vă scopuri transpersonale şi o grilă de valori:
    • Dezvoltaţi sens şi semnificaţie prin religie şi/sau cultură – ce veţi face?
    • Precizaţi-vă grila de valori şi să o ştiţi precum propriul nume

VI. Referinţe şi conexiuni

Teme asociate în acest blog:

 Referinţe selective:

  • Referinţe:

Byock, I. (2004). The four things that matter most. A book about living. New York: Atria Books.

Ellis, A. (1994) Reason and Emotion in Psychotherapy: Comprehensive Method of Treating Human Disturbances : Revised and Updated. New York, NY: Citadel Press.

Lyubomirsky, S. (2008). The how of happiness. A New Approach to Getting the Life You Want. New York: Penguine Books.

McMahon, D. (2006). Happiness: A history. New York: Grove Press.

Seligman, M.E.P. (2002). Authentic Happiness: Using the New Positive Psychology to Realize Your Potential for Lasting Fulfillment. New York, NY: Free Press.

  • Site-uri:

–        http://www.authentichappiness.org

–        http://www.worlddatabaseofhappiness.eur.nl

–        http://www.albertellis.org; http://www.REBT.org

  • Autori:

–        Albert Ellis şi colaboratorii:

  • A guide to personal happiness
  • A guide to rational living

–        Martin Seligman şi colaboratorii:

  • Authentic happiness

–        Ed Diener şi colaboratorii:

  • Rethinking happiness

Notă. Am utilizat mai des textul scris cu „bold” deoarece articolul este mai lung şi am vrut să punctez idei care sintetizează mesajul. De asemenea, unele concepte apar în articol atât în limba română cât şi în limba engleză (adesea în ghilimele), deoarece ele nu au fost încă adaptate în literatura română de specialitate şi am vrut astfel să las cititorilor libertatea de a le citi şi din surse originale, nu doar prin prisma traducerilor mele.

Despre contaminarea psihologică şi cum să ne protejăm de ea

3 noiembrie 2010 42 comentarii

UPDATE (6.08.2015)

Am observat că articolul a devenit extrem de accesat în aceste zile. Aşadar, în articolul iniţial de mai jos (scris în urmă cu 5 ani), am inclus link-uri către câteva articole de referinţă (incluse în lucrarea mea din 2004), care între timp au devenit însă accesibile gratuit şi full text.

Noi oamenii înţelegem foarte bine riscurile contaminării fizice, cum ar fi contaminarea cu pesticide, otrăvuri, radiaţii etc. Înţelegând acest risc, suntem atenţi şi încercăm să ne protejăm, evitând astfel (în anumite limite) contaminarea fizică. Suntem însă naivi în ceea ce priveşte contaminarea psihologică, care are costuri psihologice şi sociale imense, afectând aşadar atât individul cât şi societatea!

Scriu acest articol ca un tribut al psihologului către comunitatea din care face parte, într-o vreme în care omul simplu este supus unei manipulări politice şi socio-economice agresive, adesea prin mass-media. Este ceea ce pot face eu, ca psiholog, pentru a ajuta omul simplu care trăieşte astfel de vremuri să se protejeze şi să ia decizii corecte, evitând (în anumite limite) contaminarea psihologică. Aşadar să începem…(vezi pentru detalii David, 2004 şi studiile citate în lucrare).

I. Despre contaminarea psihologică

Contaminarea psihologică se referă la faptul că informaţiile despre care ştim că sunt false şi/sau irelevante ne influenţează reacţiile emoţionale şi comportamentale, chiar dacă noi nu dorim acest lucru şi/sau nu credem că acest lucru se întâmplă (pentru detalii vezi Wilson şi Brekke, 1994 – AICI).

Această contaminare psihologică apare din iluzia omului că poate controla eficient informaţia. Având această iluzie, omul nu este preocupat să controleze contaminarea psihologică şi devine astfel vulnerabil la manipulare. Spre exemplu, în psihologie ştim foarte clar că dacă ni se prezintă informaţii negative despre o persoană X, informaţii despre care aflăm apoi că sunt false şi/sau irelevante, acestea continuă să ne influenţeze inconştient (ex. prin memoria implicită) – ca şi cum ar fi încă adevărate şi/sau relevante – modul în care simţim şi ne raportăm la persoana X . Altfel spus, informaţia falsă şi/sau irelevantă ne influenţează ca şi cum ar fi adevărată, fără ca noi să dorim sau să ştim despre această influenţă. Acesta este mecanismul utilizat în cazul proceselor – când avocatul uneia dintre părţi oferă intenţionat informaţii negative despre cealaltă parte, chiar dacă ştie că aceste informaţii vor fi descoperite/etichetate apoi ca false şi/sau irelevante de alţii – şi/sau al campaniilor de denigrare – când denigratorul produce cât mai multe informaţii negative, chiar dacă sunt false, ştiind că ceva va rămâne; mizând pe acest mecanism, şeful propagandei naziste spunea (citez aproximativ): “O minciună spusă de o mie de ori se transformă în adevăr”.

A existat în filosofie o controversă celebră între poziţia lui Descartes şi cea a lui Spinoza cu referire la înţelegere (comprehensiune).

Descartes a propus următorul model de funcţionare a minţii umane, cu referire la comprehensiune:

Pasul 1: atunci când mi se transmite o informaţie, trebuie iniţial să o înţeleg; evident, dacă aceasta este într-o limbă pe care nu o cunosc, comprehensiunea se opreşte aici;

Pasul 2: după ce înţeleg mesajul, decid, prin analize conştiente sau automate, dacă acesta este adevărat sau fals.

Spinoza a propus următorul model de funcţionare a minţii umane, cu referire la comprehensiune:

Pasul 1: atunci când mi se transmite o informaţie, iniţial o înţeleg, dar odată cu înţelegerea, o consider, din start, ca fiind adevărată;

Pasul 2: analizez informaţia pe care am primit-o şi decid, prin analize conştiente şi/sau automate, dacă aceasta este chiar adevărată sau dacă este falsă.

Studiile moderne de psihologie cognitivă/socială experimentală (vezi David, 2004 şi studiile citate în lucrare) au arătat clar că Spinoza a avut dreptate (pentru detalii vezi rezultatele grupului lui Gilbert şi colab. – AICI şi AICI).

Aşadar, orice informaţie pe care o “pricepem” (înţelegem) este codată în mintea noastră ca fiind adevărată (adesea acest lucru se face prin procesări automate/implicite/inconştiente). Aceasta este o slăbiciune majoră a speciei noastre! Dacă nu reuşim să parcurgem Pasul 2, informaţia falsă/irelevantă rămâne în mintea noastră ca adevărată. Pasul 2 nu este parcurs atunci când: (1) primim prea multe informaţii deodată şi nu le putem analiza critic (resursele cognitive ale minţii umane sunt limitate); (2) suntem prea stresaţi sau obosiţi (nu avem resurse cognitive executive/atenţionale care să funcţioneze adecvat pentru a parcurge această etapă); (3) informaţia este transmisă subliminal; (4) avem iluzia că avem controlul propriei minţi şi nu facem efortul să analizăm/controlăm informaţia căreia i-am permis să ne intre în minte cu statutul de informaţie adevărată. În plus, să nu uităm că informaţiile complexe (ex. ca cele de tip ştiinţific) pot fi generate, pricepute şi analizate critic, direct şi uşor, doar de cei cu un coeficient de inteligenţă de peste 120, iar aceştia reprezintă aproximativ 10% din populaţia pământului…; aşadar, restul populaţiei este foarte vulnerabil la falsurile transmise prin mijloace manipulative complexe!

Marii manipulatori (oameni şi/sau instituţii) cunosc aceste mecanisme psihologice şi slăbiciuni ale minţii umane şi se prevalează de acestea sistematic, cel mai puternic mediu prin care îşi trimit mesajul fiind adesea mass-media. Mass-media poate deveni însă un vehicul la fel de puternic al “antidotului” pentru contaminarea psihologică. Vă prezint în continuare un “antidot” la contaminarea psihologică, bazat pe studii recente de (neuro)ştiinţe cognitive.

II. Reţetă psihologică pentru a evita contaminarea psihologică

• Evită sursele care ştii că oferă informaţii false şi/sau irelevante;

• Dacă totuşi te expui sau eşti expus la astfel de surse, uneori din motive independente de tine, fii atent să nu fii obosit, stresat sau neatent;

• Fii atent la informaţia pe care o primeşti (ex. nu asculta în timp ce mânânci sau vorbeşti cu altcineva) şi analizeaz-o critic;

• Dacă îţi dai seama că informaţia este falsă şi/sau irelevantă, pentru a bloca contaminarea psihologică indusă automat de ea (mai ales dacă înainte ai crezut sincer că este adevărată):

o Neagă explicit (în limbaj extern sau intern) informaţia pe care ai descoperit-o ca fiind falsă şi/sau irelevantă şi afirmă explicit (în limbaj extern sau intern) informaţia alternativă adevărată;

 “Ştiu că este fals şi/sau irelevant că…/Nu este adevărat că…Adevărul este că…”

o Anticipează modul în care te-ar putea influenţa infomaţia falsă şi/sau irelevantă în ceea ce simţi, gândeşti şi faci;

o Anticipează modul în care ar trebui să te influenţeze informaţia alternativă, adevărată, în ceea ce simţi, gândeşti şi faci;

o Monitorizează ceea ce simţi, gândeşti şi modul în care te comporţi faţă de persoanele şi/sau situaţiile despre care ai aflat informaţii false şi/sau irelevante; atunci când vezi că simţi, gândeşti şi/sau te comporţi ca şi cum informaţia falsă şi/sau irelevantă ar fi adevărată/relevantă, implementează intenţionat, imediat, comportamentele susţinute de informaţia alternativă adevărată.

III. Referinţe selective

• David, D. (2004). Prelucrări inconştiente de informaţie. Contaminarea psihologică în mass-media, practica clinică şi juridică. Editura Tritonic, Bucureşti.

TEDxCluj: „Excelenţa în Ştiinţă şi Morală sau Despre cum să fii un OM: Un scurt Ghid spre Autodescoperire şi Autorealizare”

30 octombrie 2010 5 comentarii

Pornind de la comentariile şi sugestiile voastre, cititorii acestui blog, coroborate cu opţiunile proprii, am ales titlul prezentării pe care o voi avea în cadrul TEDxCluj. Acesta este „ Excelenţa în Ştiinţă şi Morală sau Despre cum să fii un OM: Un scurt Ghid spre Autodescoperire şi Autorealizare” . Prezentarea va dura aproximativ 18-20 de minute şi va fi în limba română.

Structura discursului va fi următoarea:

Motto: „We should rather die of thirst than drink from the cup of mediocrity

Ce este excelenţa?

De ce focalizarea pe ştiinţă şi morală?

  • Ce este ştiinţa? (accent pe cunoaştere)
  • Ce înţelegem aici prin morală? (accent pe valori)
  • Ştiinţa (cunoaştere) + Morală (valori) = Viaţă care merită trăită atât în beneficul individual cât şi social (al speciei din care faci parte), împingând în faţă civilizaţia umană

De ce este excelenţa importantă în ştiinţă?

Cum se poate ajunge la excelenţă în ştiinţă?

Ce înseamnă şi ce riscuri generează lipsa de excelenţă în ştiinţă?

De ce este excelenţa importantă în morală?

Cum se poate ajunge la excelenţă în morală?

Ce înseamnă şi ce riscuri generează lipsa de excelenţă în morală?

Despre riscurile şi preţul asumării excelenţei

Cine poate fi excelent? Putem fi toţi excelenţi?

Sumarizare – Un scurt ghid pentru excelenţă, adică pentru a fi OM! Un OM este o fiinţă umană -parte a speciei homo sapiens – eliberată prin autodescoperire/autocunoaştere şi autorealizare

Nu intru acum în detalii referitoare la conţinut. El va fi însă organizat într-un cadru definit ca mesaj de poezia „If” („Dacă„) a lui Rudyard Kipling (vezi mai jos varianta în limba română) şi poezia „Glossă” (apasă/vezi aici) a lui Mihai Eminescu, evident ambele ca teze ale antitezei „Anti-If” („Anti-Dacă„) (vezi mai jos) de Kostas Varnalis. Evident, într-o logică hegeliană, speranţa este ca teza şi antiteza să ducă la un nivel superior de sinteză!

I. „DACĂ”…de Rudyard Kipling                                                            

De poţi să nu-ţi pierzi capul, când toţi în jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi nicio clipă încrederea în tine;
De poţi s-aşepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea,
De rabzi să fii minţit, fără ca tu să minţi,
Sau când, hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;

De poţi visa, dar fără să te robeşti visării,
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta un ţel,
De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării,
Succesul şi dezastrul primindu-le la fel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;
De poţi să-ţi vezi idealul distrus, şi din ruine
Să-l reclădeşti cu ardoarea fierbinte din trecut;

De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere,
Şi tot ce-ai strâns o viaţa să pierzi într-un minut,
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere,
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;
Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă,
Şi numai cu străşnicia voinţei tale,

Să steie peste vreme aşa cum stă o stâncă;

De poţi vorbi mulţimii, fără să minţi,

De poţi sta lângă regii, fără a te-ngânfa,
De, nici amici, nici duşmani, nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru ca doar dreptatea e călăuza ta;
Şi dacă poţi să umpli minuta trecătoare,
Să nu pierzi nicio filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul, cu bunurile-i toate
Şi, ceea ce-i mai mult chiar, să ştii, vei fi un OM!”

 

II. „Anti-Dacă”…de Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostul când altul te repede –

făcând-o pe deşteptul – şi c-un cuvânt nu-l cerţi;

de nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede;

de-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

de nu amâni o clipă un rău să-l împlineşti

şi dacă minţi mai tare când alţii nu spun drept;

de-ţi place în iubire cu ură să izbeşti

şi totuşi îţi pui masca de sfânt şi de-nţelept;

de te târăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul

şi numai interesul îl sui la rang de ţel;

de părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul

şi-i vinzi, fără sfială, pe amândoi la fel;

de rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite

drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă şi

când vorbele şi fapta în vânt ţi-s risipite,

tu, dându-le la dracu, poţi altele scorni;

de poţi să faci într-una dintr-un câştig, o mie

şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;

de nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,

dar tu să fii plătitul găseşti că-i drept şi demn;

de poţi să-ţi storci şi gândul şi inima şi nervii,

îmătrânite-n rele, să facă rele noi

şi sub nehotărâre plecându-te ca servii,

când toţi strigă:” ‘nainte!” doar tu să strigi:” ‘napoi!”

dacă, stând în mulţime te-mpăunezi semeţ,

dar lângă cel puternic îngenunchezi slugarnic

şi pe duşmani sau prieteni, tratându-i cu dispreţ,

te faci că ţii la dânşii, dar îi înşeli amarnic;

dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău

şi-n umbra lui te-linişti ca-n umbra unui pom,

al tău va fi Pământul cu tot prisosul său;

vei fi-ntre Domni, întâiul,

dar niciodată OM! „

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Toamnă de Cluj…

26 octombrie 2010 6 comentarii

Logic vorbind, într-o abordare nomotetică, este un truism să afirmi că fiecare anotimp are farmecul său.  Afirmaţia poate însă căpăta sens atunci când devine individualizată, într-o abordare idiografică.

Pentru mine toamna este anotimpul reflecţiilor, aducând o doză de melancolie, în varianta unei tristeţi funcţionale. Tristeţea funcţională are rolul de a preveni implicarea imediată în noi sarcini, dându-ţi astfel o pauză necesară (1) sedimentării psihologice a experienţelor avute; (2) stabilirii de noi scopuri/obiective şi a planurilor de implementare asociate şi (3) refacerii fizice şi psihologice, absolut necesare după efortul verii. Această stare „tomnatică” (melancolie/tristeţe funcţională) este un fenomen psihologic evoluţionist foarte important, care practic nu te lasă să te implici în noi sarcini până când nu eşti pe deplin pregătit şi/sau refăcut după efortul verii. Altfel spus, îţi maximizează şansele de reuşită în viitor. Aşadar, toamna este perioada când îţi „prioritizezi”, prin reflecţii raţionale, proiectele şi viaţa. În consecinţă, ea trebuie trăită şi experienţiată subiectiv… Şi ce poate fi mai de ajutor pentru inducerea acestei trăiri decât un „cântec terapeutic„. Aşadar, de la Cluj, în toamnă, o dedicaţie cititorilor şi prietenilor acestui blog, cu scopul terapeutic de dezvoltare şi optimizare personală…

 De Juventute (apasă aici): Muzica: Vali Şerban; Versuri: Horia Bădescu.

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Cum să murim bine şi frumos. Un scurt ghid de bune practici!

18 octombrie 2010 52 comentarii

Multă lume crede că dacă ceva este cert cu referire la specia noastră, este faptul că la un moment dat murim. Această concluzie certă şi pesimistă (sic!) este rezultatul unei ignoranţe ştiinţifice şi/sau religioase. Să înţelegem de ce susţin asta.

Ştiinţific (logic) vorbind, concluzia că „toţi oamenii mor” (care susţine şi viitorul particularizat „voi muri”) este adesea rezultatul unui raţionament inductiv. Prin urmare, această concluzie este probabilă, poate chiar foarte probabilă, dar nicidecum certă! Nu intru aici în detalii privind raţionamentul inductiv; ele pot fi găsite în orice manual de logică. Spun doar, ca exemplu, că o concluzie de tipul „toţi corbii sunt negri” este o concluzie probabilă. Văzând un corb, un al doilea corb şi un al X-lea corb şi văzând că sunt negri, concluzionăm „toţi corbii sunt negri”. Dar dacă X+1, pe care încă nu l-am văzut, este galben? Dar dacă se „naşte”  mâine unul gaben? Aşadar, concluzia corectă este „foarte probabil că toţi corbii sunt negri”. În cazul raţionamentului inductiv concluzia poate deveni certă doar dacă clasa de obiecte (ex. corbii) este limitată şi am analizat fiecare membru al clasei. Revenind de la corbi la oameni, oameni noi (asemenea corbilor) se nasc mereu, deci clasa nu este limitată; în plus, nu am văzut pe fiecare membru al speciei murind (sic!). Dincolo de analiza logică, suficientă în ea însăşi, un argument suplimentar este că printr-o astfel de atitudine refuzăm în mod iraţional ştiinţei posibilitatea unor descoperiri care pot prelungi viaţa la infinit (puţin probabil în baza a ceea ce ştim azi, dar posibil). Religios vorbind, nu poţi, printr-o astfel de atitudine – „murim cu certitudine” -, lua libertatea lui Dumnezeu de a nu te lăsa să mori. A mai arătat că uneori face asta (vezi cazului Proorocului Ilie)!

Sintetizând, raţional vorbind, este neserios să gândeşti că vei muri cu certitudine. Pe baza a ceea ce ştim până acum este însă foarte probabil să se întâmple acest lucru aşa că, tot raţional vorbind, este bine (1) să nu refuzi sau să eviţi defensiv ideea, (2) să fii gata/pregătit să mori oricând şi (3) să te pregăteşti pentru o moarte bună şi frumoasă. Dacă reuşeşti să asumi aceste trei lucruri, viaţa în sine devine mai interesantă şi mai plăcută de trăit!

Aşadar, cum să murim bine atunci când ştim cu ceva vreme înainte că se apropie sfârşitul? (voi aborda cu altă ocazie situaţia în care moartea se instalează pe neaşteptate şi foarte rapid). Iată un scurt ghid de bune practici, bazat pe studii de psihologie (combinând studiile de „psihologie a morţii” cu cele de „psihologie pozitivă”; vezi şi referinţele bibliografice).

I. GENEREAZĂ-ŢI CONFORT PSIHOLOGIC. La nivel psihologic ţintim fie pacea sufletească („ataraxia”, cum o numeau epicurienii) fie chiar o stare de fericire. Ca să ajungi să simţi astfel trebuie însă să:

(1) Fii mulţumit cu trecutul tău (viaţa ta) şi să-l accepţi aşa cum a fost. Evident, trecutul este greu de corectat! Sunt însă patru lucruri pe care le poţi face pentru a ajunge să-l accepţi şi să fii mulţumit de el (vezi pentru detalii www.thefourthings.org/ şi Byock, 2004):

(a) Iartă-i pe cei care ţi-au greşit; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IERT!

(b) Recunoaşte greşelile pe care le-ai făcut; dacă se poate, cere-ţi iertare de la persoanele cărora le-ai greşit. S-ar putea ca unele să nu te ierte, dar vei rămâne împăcat că ai făcut tot ce depinde de tine în acest sens. Cuvântul/gândul cheie este: IARTĂ-MĂ!

(c) Fii recunoscător celor care te-au ajutat; dacă se poate, multumeşte-le. Cuvântul/gândul cheie este: MULŢUMESC!

(d) Iubeşte-i pe cei care contează; dacă se poate, spune-le asta. Cuvântul/gândul cheie este: TE IUBESC!

(2) Fii fericit în prezent. Pentru a fi fericit în prezent, chiar în preajma morţii fiind, trebuie să:

(a) Faci lucrurile care îţi generează plăcere şi pe care încă le poţi face.

(b) Interacţionezi cu persoanele care sunt importante pentru tine, dacă sunt şi ele disponibile şi interesate (nu te izola de bună voie!). Cei mai mulţi dintre noi nu doresc să rămână singuri în preajma morţii.

(c) Faci lucruri care corespund setului tău de valori. Cei mai mulţi dintre noi doresc să fie trataţi cu demnitate, ca fiinţe umane cu drepturi depline, până la moarte.

(d) Dezvolţi relaţii şi semnificaţii transpersonale (dincolo de tine şi relaţiile imediate), cu/prin divinitate (dacă eşti religios) şi/sau printr-o metafizică cu implicaţii axiologice (ex. rolul unui om care îşi asumă în lume valori „umaniste”).

(e) Formulezi dorinţele în termeni preferenţiali şi să-ţi doreşti doar ceea ce ai sau ceea ce poţi avea în termen scurt; nu mai este timp şi nu are rost să te implici în alte lucruri care pot genera disconfort şi/sau să-ţi doreşti lucruri pe care nu le (mai) poţi avea.

(3) Fii optimist în legatură cu viitorul. Cum să fii optimism când eşti în preajma morţii, ar putea întreba cineva? Simplu, aş răspunde eu:

(a) Dacă eşti o persoană religioasă, ai certitudinea unei noi vieţi (aici sau altundeva). Chiar dacă nu ai umblat doar pe căile „drepte”, Dumnezeu (din orice religie) este milostiv şi există căi de corectare (ex. rugăciunile celor vii, schimbarea atitudinii înainte de moarte, ritual religios al morţii etc.). Spre exemplu, un creştin adevărat ar trebui să fie fericit când moare el sau când îi mor cei apropiaţi, deoarece astfel se ajunge mai aproape de Dumnezeu şi se începe o nouă viaţă!

(b) Dacă nu eşti o persoană religioasă, optimismul poate fi legat de realizările pe care le ai şi de ceea ce ai făcut şi ai lăsat în urmă, cu impact în viitor. Gândeşte-te la ce ai făcut bine şi fă o listă a acestor lucruri. Fiecare om poate stabili o listă cu lucruri bine făcute, chiar dacă ele variază ca importanţă socială de la un individ la altul (ex. ai ajutat pe cineva); contează valoarea personală a lucrului bine făcut şi asta va da sens şi semnificaţie vieţii tale şi rolului tău în lume.

(II) OBŢINE CONFORT BIOLOGIC/MEDICAL. Suferinţa biologică trebuie să fie minimală; controlul durerii şi disconfortului, mai ales, sunt foarte importante! Asta se poate obţine prin asistenţă medicală, aşa că, dacă este cazul şi se poate face, nu o refuza.

(III) CREEAZĂ-ŢI CONFORT SOCIAL

(1) Lasă lucrurile importante în care eşti implicat bine organizate şi transparente (ex. parole de e-mail, conturi bancare, acte de proprietate etc.).

(2) Fă, dacă este posibil, aranjamentele legate de înmormântare (ex. locaţia).

(3) Fă-ţi testamentul.

Aşadar, dacă tot ne va veni rândul să murim, măcar să murim bine şi frumos! Urmează sfaturile simple de mai sus şi va fi bine!

Pentru referinţe şi detalii vezi şi:

 P.S. Mulţi clienţi/pacienţi îmi spun adesea că se tem de moarte. Le dau mereu răspunsul epicurienilor. Tu nu ai întâlnit şi nu vei întâlni moartea niciodată. Când ea apare, tu nu mai exişti; cât timp tu exişti, moartea încă nu a apărut. Aşadar, nu vă veţi întâlni niciodată şi nu are sens să vă temeţi unul de celălalt. În plus, frica se naşte din gânduri iraţionale de genul – „Nu trebuie să mor/nu pot concepe să mor, trebuie cu necesitate să trăiesc, este groaznic dacă mor” (cu variaţii lingvistice de la un om la altul, dar cu aceeaşi semnificaţie). Dacă pot accepta şi asuma semnificaţia raţională alternativă – „Mi-ar plăcea teribil de mult să nu mor şi fac tot ceea ce depinde de mine să trăiesc, dar accept, fără să-mi placă, faptul că uneori lucrurile nu se întâmplă cum vreau eu” -, ea va fi însoţită de un distres uşor şi stimulativ. Ideea că „nu trebuie să mor/nu pot concepe să mor…” este iraţională deoarece (1) nu are suport logic (ex. simplu fapt că îţi doreşti ceva nu înseamnă şi că trebuie cu necesitate să se întâmple), (2) empiric (ex. probabilitatea de a muri este foarte mare) şi/sau (3) pragmatic (gândind astfel îţi generezi suferinţă emoţională, care nu te scapă de moarte, ci o face mai mizerabilă).

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

TEDxCluj

11 octombrie 2010 41 comentarii

Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanţii „TEDxCluj” (independently organized TED event). Sunt oameni interesanţi, tineri şi bine intenţionaţi!

TEDTalks (Technology Entertainment and Design) se referă la un set de conferinţe iniţiate de Sapling Foundation, USA cu scopul de a disemina idei importante („ideas worth spreading„). Găsiţi aici conceptul de bază: www.TED.com  

Reacţiile faţă de prima ediţie TEDxCluj (şi Bucureşti) au fost în general pozitive, cei mai mulţi fiind foarte mulţumiţi. Vezi aici prima ediţie (cu particularităţile proprii – „independently organized TED event„) şi vorbitorii, precum şi informaţii despre noua ediţie: www.TEDxCluj.com  

Am acceptat să fac o prezentare pentru această ediţie, ghidată de tema „Inspiring Actions”. Urmând modelul TEDTalks original, voi lansa o temă clară de discuţie, o voi argumenta, voi arăta cum trebuie implementată şi voi trage o concluzie.

Vă propun sa mă ajutaţi să aleg tema, dintre următoarele pe care le-am sugerat şi discutat şi cu organizatorii (titlul specific al prezentării va fi stabilit împreună cu organizatorii):

  • Despre implementarea serviciilor de sănătate mintală validate ştiinţific (un fel de echivalent SMURD – înţeles ca rigoare, calitate şi eficienţă –  în domeniul sănătăţii mintale), cu impact asupra domeniului sănătăţii mintale şi asupra comunităţii
  • Despre cum să construieşti o şcoală de psihologie care să genereze o schimbare de paradigmă în domeniu, în ţară, şi care să modifice modul în care sunt percepute psihologia şi beneficiile ei la nivel social
  • Excelenţa în ştiinţă şi viaţă – despre valori şi implementarea lor
  • Despre sănătatea mintală: ce este, ce nu este şi cum ar trebui să fie?
  • Ştiinţă, religie şi cunoaştere – implicaţii pentru viaţă
  • Despre raţionalitate şi fericire – implicaţii pentru viaţă
  • Despre psihoterapie şi realitate virtuală – cum să te ancorezi în viitor?

De asemenea, să alegem limba în care să fac prezentarea. Dacă o fac în limba engleză, audienţa din afara ţării ar fi mai mare, dar mulţi români nu vor avea acces la ea. Dacă o fac în limba română, evident, mă adresez doar românilor. Fiind TEDxCluj, probabil că ar fi mai înţelept să fac prezentarea în limba română. Ce credeţi?

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Când în viaţă “pozitivul” devine “negativ”

28 septembrie 2010 10 comentarii

Am discutat, într-un articol anterior din această secţiune, situaţia în care emoţiile negative sunt, de fapt, utile şi funcţionale (“negativul” este „pozitiv”). Am promis atunci că voi aborda şi situaţia inversă, “pozitivul” ca „negativ”, când voi avea puţin răgaz. Iată, pe scurt, cum stau lucrurile când emoţii pe care le considerăm “bune” (pozitive) sunt de fapt “rele” (negative).

Noi credem adesea că emoţiile cu valenţă pozitivă (de exemplu, bucuria, mulţumirea, optimismul) ne fac bine. Deşi au valenţă pozitivă, ele pot fi funcţionale sau disfuncţionale, afectându-ne sănătatea mintală şi interacţiunile sociale. Caracterul lor funcţional sau disfuncţional este determinat de mai mulţi factori. Haideți să îi discutăm pe scurt! (vezi şi David, 2006/2012; Ellis, 1994).

Primul factor se referă la momentul apariţiei emoţiilor pozitive. Raportat la scopurile pe care le avem, emoţiile pozitive pot să apară înainte de atingerea lor (“pre-goal emotions”) sau după ce ele au fost atinse (“post-goal emotions“). Emoţiile pozitive “pre-goal” funcţionale sunt cele care măresc capacitatea memoriei de lucru şi a altor funcţii executive, stimulându-ne să ne mobilizăm în vederea atingerii scopului propus; din această categorie fac parte trăiri precum optimismul, speranţa, încrederea și nerăbdarea. Emoţiile “post-goal“ funcţionale sunt cele care stabilizează în memorie informaţiile obţinute după atingerea scopului; aici intră emoţii precum bucuria, mulţumirea, satisfacţia și relaxarea. Ei bine, dacă emoţiile “post-goal“ apar înaintea atingerii scopului propus, ele devin disfuncţionale, reducând capacităţile noastre executive. În mod similar, dacă emoţiile “pre-goal“ apar după atingerea scopului, ele devin disfuncţionale, deoarece nu asigură perioada de “linişte” necesară pentru sedimentarea informaţiilor obţinute, ci ne pregătesc şi mobilizează rapid pentru o altă sarcină. Abia ieşiţi dintr-o sarcină, nu suntem pregătiţi la capacitate maximă pentru una nouă.

Al doilea factor se referă la intensitatea emoţiilor pozitive. Orice emoţie iniţial pozitivă, dacă devine foarte intensă, ne afectează capacitatea de a rezolva sarcini, mai ales sarcini complexe. Un exemplu cunoscut este acela al trăirilor emoţionale pozitive care apar în episoadele (hipo)maniacale. Fiind foarte intense, ele ne fac să credem că avem resurse extraordinare, că putem rezolva sarcini foarte grele, că nimeni nu se poate compara cu noi, că nimeni nu ne poate sta în cale. Ele devin un factor de risc comportamental, prin faptul că ne angajăm în situaţii la care nu putem face faţă (se reduce capacitatea executivă de a evalua critic riscul şi problemele pe care vrem să le rezolvăm).

Al treilea factor se referă la procesele cognitive care cauzează aceste emoţii pozitive. Astfel, dacă emoţiile pozitive derivă din cogniţii iraţionale (inflexibile şi absolutiste, exprimate în termeni de “trebuie cu necesitate”) de genul: “Trebuie neapărat să fiu apreciat de toţi“, ele sunt disfuncţionale. Se poate întâmpla uneori ca unele cogniţii iraţionale (care afirmă lucruri puţin plauzibile) să fie confirmate de evenimente şi să trăim astfel emoţii pozitive. Pe termen mediu şi lung însă, este puţin probabil să fii mereu apreciat de toată lumea. Atunci când acest lucru nu se va mai întâmpla, vei cădea de pe soclu (sic!), dacă gândeşti în acest fel. Altfel spus, vei trăi emoţii negative disfuncţionale (de ex., de tip depresiv) care nu permit apariţia concomitentă sau alternativă a emoţiilor pozitive şi funcţionale, care definesc şi jalonează calitatea vieţii. Dacă emoţiile pozitive derivă din cogniţii raţionale (flexibile, exprimate în termeni “preferenţiali”) de genul: “Mi-ar plăcea foarte mult să fiu apreciat de toţi şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar pot accepta faptul că unii nu mă vor aprecia indiferent ce aş face“, ele sunt funcţionale. Dacă cogniţia raţională este confirmată, vei experienţia emoţii pozitive funcţionale, iar dacă nu este confirmată, vei experienţia emoţii negative funcţionale, care însă permit apariţia simultană sau alternativă şi a emoţiilor pozitive funcţionale.

Aşadar, pentru ca pozitivul să fie cu adevărat pozitiv, el trebuie: (1) să derive din cogniţii raţionale (fii motivat, dar flexibil, în stabilirea scopului); (2) să nu aibă o intensitate exagerată (controlează stările de activare fiziologică exagerată) şi (3) să fie consistente, din punct de vedere temporal, cu scopul (nu te bucura înainte de a-ţi atinge scopul şi nu uita să iei o pauză după atingerea lui, pentru a „savura” reușita).

Coroborând cele două articole pe această temă, atunci când situaţiile de viaţă îţi invalidează aşteptările, este sănătos să trăiești emoţii negative funcţionale. Atunci când situaţiile de viaţă îţi validează aşteptările, este sănătos să experienţiezi emoţii pozitive funcţionale. Este întotdeauna bine să-ţi formulezi aşteptările în termeni flexibili şi preferenţiali. Succes!

Referinţe selective:

David, D (2006/2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom, Iaşi.

Ellis, A. (1994). Reason and Emotion in Psychotherapy: Comprehensive Method of Treating Human Disturbances : Revised and Updated. New York, NY: Citadel Press.

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Când în viaţă “negativul” devine “pozitiv”

19 septembrie 2010 9 comentarii

Am fost întrebat recent de mai mulţi cunoscuţi şi clienţi/pacienţi dacă este normal (adică sănătos psihologic) (1) să avem emoţii negative (ex. tristeţe puternică, îngrijorări, stări de nemulţumire intensă, regrete puternice) şi/sau (2) să fim frustraţi.

Am hotărât să „postez” un scurt comentariu despre acest lucru, deoarece exact aceasta a fost tema pe care am prezentat-o la Conferinţa Europeană de Psihologia Sănătăţii din această lună şi, aşadar, o am proaspătă în minte.

Sănătatea mintală este definită ca o stare de bine fizic, psihic şi social (OMS). Acest „bine” nu trebuie însă echivalat cu „pozitivul”, aşa cum facem adesea (vezi şi Ellis, 1994).

Uneori a fi „normal” înseamnă a reacţiona la confruntarea cu evenimente stresante (negative) cu emoţii negative funcţionale. Spre exemplu, atunci când te părăseşte persoana iubită este „normal” să fii foarte trist, teribil de îngrijorat, poate să ai regrete şi/sau să fii foarte nemultumit; toate acestea sunt un semn de normalitate, şi te fac să fii om. În plus, aceste emoţii sunt funcţionale deoarece te ajută să te confrunţi cu situaţia negativă şi să cauţi soluţii creative de ieşire din impas. Nu este normal însă să reacţionezi la un astfel de eveniment stresant (negativ) cu emoţii negative disfuncţionale. Dacă eşti deprimat (nu trist), panicat/anxios (nu îngrijorat), furios/agresiv (nu nemulţumit), şi/sau copleşit de vinovăţie (nu de regrete), aluneci în psihopatologie, deoarece aceste stări afective nu te ajută să găseşti soluţii adecvate la situaţiile negative cu care te confrunţi; un depresiv, un anxios, un om furios, sau un om copleşit de vinovăţie nu mai caută şi/sau nu poate găsi uşor soluţii creative de ieşire din impas, deoarece aceste emoţii ne reduc capacitatea motivaţională şi ne afectează resursele mintale. Similar, nu este normal să reacţionăm la evenimente negative cu stări emoţionale pozitive (ex. bucurie, calm şi relaxare), ele neajutându-ne nici psihologic nici biologic să trecem peste trauma suferită (este şi contraintuitiv). Aşadar, în anumite situaţii „negativul” este „pozitiv”, adică este bun!

Cât priveşte frustrarea, lucrurile sunt nuanţate. Frustrarea poate fi şi ea raţională sau iraţională. Dacă cineva „calcă” obraznic şi cu tupeu munca, idealurile şi dorinţele tale, pentru care ai depus efort, vei fi frustrat (dorinţele nu s-au realizat). Dacă frustrarea rezultă dintr-o formulare/conceptualizare raţională, preferenţială şi flexibilă, a dorinţelor (ex. „Mi-aş dori teribil de mult şi fac tot ce depinde de mine să…dar pot accepta faptul, chiar dacă nu îmi place, că uneori lucrurile nu stau cum vreau eu”) şi este urmată de emoţii funcţionale şi negative (ex. tristeţe şi/sau îngrijorare şi/sau nemulţumire şi/sau regrete), atunci frustrarea este una raţională, şi este pentru noi un semn de normalitate. Dacă frustrarea rezultă dintr-o formulare/conceptualizare iraţională, dogmatică (în termeni de „trebuie cu necesitate”), a dorinţelor (ex. „Trebuie cu necesitate să…şi nu pot concepe altfel”) şi este urmată de emoţii disfuncţionale şi negative (stări depresive şi/sau panică/anxietate şi/sau furie şi/sau vinovăţie) care te împiedică în atingerea scopurilor, atunci frustarea este una iraţională. Aşadar, în anumite condiţii, când dorinţele (neîndeplinite) sunt flexibile şi reacţiile emoţionale sunt negative dar funcţionale, a fi frustrat este un semn de normalitate!

În multe situaţii negative mi se spune şi mie de către unii colegi: „Dane, tu eşti psiholog. Nu trebuie să fii aşa de nemulţumit”. Lumea înţelege prost normalitatea. A fi psiholog nu înseamnă că nu eşti om şi că nu trebuie să reacţionezi normal! Cum ar trebui să reacţioneze un om atunci când alţii îi calcă în picioare dorinţele, munca etc.? Cu emoţii pozitive? Calm şi relaxat? Păi asta nu este normalitate mintală…Ar trebui să reacţioneze cu emoţii negative funcţionale (ex. nemulţumire) care îl fac să găsească soluţii (ex. să confrunte în mod asertiv şi corect agresorul); nu trebuie însă să reacţioneze cu emoţii negative disfuncţionale (ex. furie), deoarece ele doar complică situaţia.

Aşadar, aminteşte-ţi cititorule că uneori „negativul” este „pozitiv”, iar în următoarea postare voi discuta despre cum „pozitivul” poate deveni „negativ”. Până atunci fii normal: dă-ţi voie să experienţiezi în situaţii problematice emoţii negative funcţionale, iar atunci când este cazul poţi să fii şi frustrat, dar să fie o frustrare raţională!

Note: Pentru detalii privind aceste distincţii vezi lucrările psihologului american Albert Ellis, iar în limba română lucrările proprii (David, D (2006). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale, Editura Polirom, Iaşi). Pentru uşurinţa discursului adresat publicului am folosit aici termenul de „emoţii” sinomim cu cel de „stări afective”.

Categorii:Despre Viaţă Etichete: