Arhiva

Archive for the ‘Despre Viaţă’ Category

Psihologie şi muzică clasică: călătorii interioare prin ABC-ul muzicii raţionalităţii

UP-DATE: Un articol de specialitate, scris după concert, poate fi găsit AICI.

Young Famous Orchestra mi-a făcut o provocare şi o invitaţie de a prezenta împreună un spectacol numit de ei „Simfonia Iubirii”.

Am acceptat imediat, atât din respect pentru valoarea lor profesională (şi a dirijorului Vlad Agachi), cât şi pentru psihologie. Pentru mine, ca psiholog, acest eveniment este o oportunitate de a facilita publicului o călătorie interioară, cu scop de autocunoaştere şi dezvoltare personală, prin ABC-ul muzicii raţionalităţii şi al psihologiei pozitive. După ce am diseminat psihologia către publicul larg prin benzi terapeutice desenate, poveşti raţionale, desene animate terapeutice şi roboterapie (vezi AICI), a venit acum timpul muzicii simfonice/clasice.

Pentru mai multe informaţii despre eveniment şi locaţia acestuia vezi AICI. Pentru un promo vezi AICI.

Sper să-l găsiţi interesant!

 

Anunțuri
Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Psihologia în expoziţia de fotografie „Just Shoe It!”

Expoziţia „Just Shoe It”, a lui Adrian Radic, va avea loc între 15 (de la ora 17) şi 24 mai în cafeneaua La Cizmărie din Cluj-Napoca (Strada Samuil Micu nr. 6, Cluj-Napoca ). Autorul pote fi găsit în cadrul expoziţiei, pentru discuţii, în 15 (de la ora 17) mai.
Expoziţia este parte a Photo Romanian Festival 2015.
M-am bucurat că psihologia a fost una dintre influenţele importante asupra sa!
Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Despre „Liberul Arbitru şi Predestinare” la Berăria Culturală

Şi va fi un nou eveniment la Berăria Culturală, eveniment la care am fost invitat şi eu. Berăria Culturală din Cluj Napoca este un proiect cultural şi comunitar al Fundaţiei Armonia, susţinut de către Ursus (iniţat şi organizat de către jurnalistul şi istoricul Ion Novăcescu). Am mai participat anterior la Berăria Culturală (vezi aici) şi mi s-a părut un eveniment interesant şi util pentru Cluj-Napoca, stimulând sentimentul civic, implicarea socială şi gândirea critică.

Tema abordată acum este una complicată şi provocatoare, fiind legată de „Liberul Arbitru şi Predestinare”.

Aceasta temă, în sine, fără dezbateri, generează reacţi diverse: (1) unii se simţi revoltaţi prin simplu fapt că mintea umană îşi permite să problematizeze aşa ceva, temându-se de implicaţii/concluzii care le-ar zgudui propria concepţie (psihologic îi înţeleg foarte bine…, deşi, după un dezechilibru iniţial, orice înţelegere nouă este un pas înainte, spre un nou echilibru mai comprehensive; îi încurajez să-şi testeze un pic convingerile, poate ţin, sau poate nu…); (2) alţii – cei mai mulţi – sunt interesaţi să vadă ce şi cum se problematizează, urmând apoi să-şi tragă propriile concluzii (psihologic şi cultural îi apreciez foarte mult…); şi, în fine, (3) alţii pur şi simplu nu o înţeleg şi nu-i văd rostul…(la urma urmei nu este clar că avem „liber arbitru”? discutam banalităţi evidente ca „dacă există răsărit şi apus de soare”? – îi încurajez şi pe aceştia să problematizeze un pic lucrurile, ca să nu cadă în formula „puţine cunoştinţe, multe, prea multe, convingeri”…).

Eu  sper ca împreună cu părintele Teodor Lazăr să problematizăm şi să analizăm această temă sub cât mai multe aspecte, astfel încât apoi participanţii să-şi poată trage propriile concluzii. Suntem departe, din punctul meu de vedere, de a formula concluzii ferme cu referire la „liberul arbitru”, dar am progresat în faptul că este o temă care, sub influenţa noilor date ştiinţifice din neuroştiinţele cognitive clinice, nu mai este intangibilă sau tabu, ci este problematizabilă în mod serios nu doar filosofic/teologic, ci şi empiric, cu potenţiale implicaţii ştiinţifice, sociale şi etice/morale.

Beraria XXVI.

Radiografia Psihologică a Poporului Român după Eliberare. Avanpremieră a lucrării Psihologia Poporului Român (de Daniel David).

30 Noiembrie 2014 11 comentarii

UPDATE – Metodologie + (pentru mai multe detalii vezi AICI)

Acest update descrie mai detaliat metodologia utilizată în textul de mai jos. Un eşantion românesc (N=2200; vârsta 14-62 de ani) a fost comparat cu unul americani (N=1000; vârsta 14-65 de ani), prin prisma a cinci atribute/dimensiuni psihologice de personalitate: (1) extraversiunea; (2) deschiderea psihologică; (3) conştiinciozitatea; (4) agreabilitatea; şi (5) neuroticismul. Acestea au fost măsurate cu instrumental NEO PI-R (adaptat în România de Iliescu şi colab., 2010). Pentru interpretarea psihologică a profilului, prezentat în textul de mai jos, am considerat în analizele secundare de date (secondary data analysis) doar diferenţele semnificative statistic (p<0.05), cu o mărime a efectului (Cohen’s d) mai mare ca 0.20, pentru fiecare din cele 5 atribute de personalitate. Înterpretarea s-a bazat pe structura factorială a instrumentului NEO PI-R, luând în calcul 5 dimensiuni şi atributele celor 30 de  faţete ale lor.

Distincţia dintre profilul de adâncime şi cel de suprafaţă pentru un atribut psihologic a fost utilizată acolo unde: (1) exista această distinctie în teoria analizată sau (2) a putut fi aplicată ca urmare a faptului că atributul se bazează în definirea lui pe analize factoriale; altfel spus, factorii ca variabile latent identificate statistic (profilul de adâncime) explică variabilitatea unor variabile manifeste (profilul de suprafaţă).

TEXT

Motto: Sapere Aude

Notă: Acest text a apărut în revista Sinteza (numărul din noiembrie 2014 – Zidul Care Cade, Ziduri Care Cresc), la solicitarea editorilor acestei reviste. Îl reproduc aici cu acordul editorilor revistei, cu ocazia Zilei Naţionale a României, spunând “La Mulţi Ani România!” şi “Se Poate şi Va Fi Mai Bine!”. În contextul Zilei Naţionale vezi şi textul „Despre Patriotism„.

Atunci când elaborezi profilul psihologic al unui popor faci anumite generalizări care, evident, surprind tendinţele generale, tipologice şi nomotetice, nu toate aspectele idiografice ale fiecărui membru al poporului respectiv. Un astfel de profil general este însă foarte informativ dacă doreşti să gândeşti politici publice şi proiecte de ţară. Este greu de conceput un proiect de ţară care să aibă succes, dar care să nu fie bazat pe înţelegerea profilului psihologic al oamenilor acelei ţări. Când vorbesc de poporul român mă refer la cetăţenii români. Sigur că nucleul majoritar al poporului român este definit etnic de români (aprox. 83.4%), dar să nu uităm însă că există şi alte etnii componente, dintre care cea maghiară este mai importantă numeric (aprox. 6%). Analizele noastre şi ale altor colegi (Iliescu şi colab., 2010) au arătat că, în general, nu există diferenţe semnificative ecologic între aspectele psihologice majore ale diverselor etnii din România (cu unele excepţii notabile, dar care nu sunt însă discutate aici).

În ţară, academicianul Constantin Rădulescu-Motru a avut mai multe lucrări dedicate psihologiei poporului român (vezi Rădulescu-Motru 1999). După redactarea acestor lucrări, Constantin Rădulescu-Motru a spus: „…peste 50 de ani, nu mai târziu, cele publicate sau crezute de mine şi de oamenii din timpul meu vor deştepta din nou interesul publicului românesc…” (3 februarie 1946).

Noi am reluat acest proiect după aproape 70 de ani, deci cu oarecare întârziere faţă de predicţia făcută de academicianul Constantin Rădulescu-Motru – întârziere justificată de desfiinţarea psihologiei în perioada comunistă -, cu o metodologie nouă şi mai riguroasă (ex. care face diferenţă între o abordare fenomenologico-hermeneutică – cum credem noi că suntem ca popor – şi o abordare pozitivist-pragmatică – cum suntem cu adevărat ca popor), având în pregătire o lucrare complexă care vă aparea în primăvara anului 2015. Anticipez aici însă unele rezultate care vor apărea în lucrarea mai sus menţionată.

Astfel, orice subiect uman poate fi analizat sub mai multe aspecte psiho-comportamentale: (1) subiectiv-emoţional; (2) cognitiv; (3) comportamental; (4) psihofiziologic/biologic. Elementele mai stabile, trans-situaţionale, ale celor patru aspecte psiho-comportamentale formează structura de personalitate. Aşadar, profilul psihologic al unui popor trebuie să surprindă toate aceste aspecte.

Profilul psihologic de adâncime al unui popor se referă la aspecte psiho-comportamentale relativ stabile. Acestea rezultă ca urmare a evoluţiei istorice a unui popor într-un anumit context geografic. Interacţiunea dintre contextul socio-cultural din prezent si profilul de adâncime generează profilul psihologic de suprafaţă al unui popor. Sigur, un profil de suprafaţă de durată poate fi asimilat în timp în profilul de adâncime.

Odată clarificate aceste fundamente teoretico-metodologice, să ne întoarcem la tema specifică a acestui articol.

Revoluţia anticomunistă din 1989 a schimbat în mod evident contextul socio-cultural. Aşadar, deşi profilul psihologic de adâncime este foarte probabil încă similar astăzi cu cel din perioada de dinainte de 1989, profilul psihologic de suprafaţă a căpătat aspecte noi.

Analizat prin prima modelelor psihologice clasice (ex. modelul Big Five – vezi Costa şi McCrae, 1989), profilul psihologic de adâncime al poporului român, în comparaţie cu cel american/SUA, se prezintă, orientativ, astfel (eşantionul românesc: 2200 participanţi, vârsta 14-62 de ani; eşantionul american: 1000 participanţi, vârsta 14-65 de ani; pragul de semnificaţie statistică p < .05; vezi David, 2014; Iliescu şi colab., 2010):

  1. Extraversiunea este mai ridicată la români decât la americani, atunci când este evaluată de alţii (heteroevaluare), dar este fără diferenţe semnificative statistic când este vorba de autoevaluare. La acest nivel o componentă importantă este Spiritul Gregar, care este mai ridicat la români decât la americani (aşa cum bine anticipa Constantin Rădulescu-Motru);
  2. Deschiderea psihologică este mai ridicată la americani decât la români, când este autoevaluată, şi este mai ridicată la români decât la americani, când este vorba de evaluările făcute de alţii (heteroevaluare);
  3. Conştinciozitatea este mai ridicată la americani decât la români;
  4. Agreabilitatea este mai ridicată la americani decât la români;
  5. Nevroticismul este mai ridicat la români decât la americani.

Aceste dimensiuni de bază se pot exprima la nivelul profilului psihologic de suprafaţă în mod mai pozitiv sau mai negativ, în funcţie de contextul socio-cultural. În Tabelul 1 prezentăm comparativ un profil de suprafaţă orientativ/preliminar, cu ambele exprimări, prima pozitivă, iar a doua mai negativă (vezi şi David, 2014).

Tabelul 1. Pattern-uri posibile ale profilului psihologic de suprafaţă la români (coloana II), în comparaţie cu americanii (coloana III), în baza dimesiunilor fundamentale de personalitate din profilul psihologic de adâncime (Coloana I).

Picture2

Perioada comunistă a construit un context socio-cultural mai monolitic, astfel că profilul de suprafaţă de atunci a fost probabil mult mai omogen. Perioada postrevoluţionară, în spirit democratic, propune şi acceptă modele şi contexte diferite, astfel că profilul de suprafaţă al poporului român este unul mai heterogen, putând cuprinde cel puţin trei clase majore:

(1) Profil Psihologic Pozitiv, caracterizat prin următoarele aspectele: flexibilitate/dinamism afectiv, spirit gregar/căldură în relaţii interpresonale, respect pentru autoritate, ambiţie şi creativitate;

(2) Profil Psihologic Negativ, caracterizat prin următoarele aspecte: instabilitate afectivă, autonomie redusă, rezistenţă la schimbare, suspiciune şi invidie, lipsa disciplinei;

(3) Profil Psihologic Mixt: conţinând în diverse forme combinaţiile dintre 1 şi 2, pe dimeniunile descrise în Tabelul 1.

Aşadar, la nivelul profilului psihologic de adâncime al poporului român regăsim aspectele fundamentale de personalitate existente în majoritatea culturilor lumii (aici probabil că nu suntem nici „mai buni” nici „mai răi” ca alte popoare ale lumii!).

Acestea fiind spuse, întrebarea cheie devine acum: cum putem construi şi promova în prezent modele socio-culturale care să favorizeze exprimarea aspectele fundamentale de personalitate descrise în Tabelul 1 (Coloana I) într-un profil psihologic de suprafaţă cât mai pozitiv şi sănătos?

Uitându-mă la diaspora românească în ştiinţă şi/sau la muncitorii români din străinătate pot vedea performanţa şi respectul de care se bucură acolo cei mai mulţi (ex. dacă în ţară se mai contaminează cu reguli ca „las’ că merge şi aşa”, acolo devin adesea modele de urmat!). Cine face diferenţa? De ce au putut performa acolo, dar nu şi în ţară, în condiţiile în care este puţin probabil ca profilul psihologic de adâncime să se fi modificat la plecarea din ţară?

Ei bine, este contextul socio-cultural de acolo cel care scoate din profilul nostru de adâncime tot ceea ce este mai bun şi limitează expresia aspectelor negative. Aşadar, dacă ne pasă de ţara aceasta şi de poporul acesta, atunci eu cred că este sarcina unei noi generaţii de intelectuali (definită nu prin vârstă, ci prin valorile asumate!) de a construi un nou „Ethos” al poporului român, care să folosească maximal potenţialul din profilul psihologic de adâncime, determinând printr-un context socio-cultural modern un profil psihologic de suprafaţă care să ne transforme într-un popor fericit şi respectat, cu contribuţii cheie la civilizaţia umană. Pentru asta este nevoie însă de o schimbare de paradigmă la toate nivelurile, schimbare care poate să fie făcută în beneficiul tuturor doar de cei care gândesc altfel şi cărora le pasă! Nu va fi uşor – vechile paradigme prin oamenii lor aflaţi în poziţii de putere socială se vor opune explicit sau prin înşelătorii suave -, dar este o datorie a oricărui om care este patriot să-şi asume riscurile şi să ducă reacţiile negative şi mizeriile care vor veni asupra lui din partea establishment-ului, în numele unor valori care vor servi ţara şi pe cei mai mulţi cetăţeni români.

Referinţe selective

Costa, P.T., Jr. & McCrae, R.R. (1989). The NEO-PI/NEO-FFI manual

supplements. Odessa, FL: Psychological Assessment Resources.

David, D. (2014). Elemente de psihologie a poporului român. Rolul voevozilor

maramureşeni în Ţara Codrului. Simpozionul Cultură şi Civilizaţia în Maramureş, Săliştea de Sus, Maramureş.

Iliescu, D. şi colab. (2010). NEO PI-R. Editura Sinapsis, Cluj-Napoca.

Rădulescu-Motru, C. (1999). Psihologia poporului român. Editura Paideia, Bucureşti.

 

 

 

 

 

Din Nou la Berăria Culturală

POZE POSTEVENIMENT

Nov 12 Fab bere-1Nov 12 Fab bere-34Nov 12 Fab bere-35Nov 12 Fab bere-62

Cunoscutul jurnalist clujean Ion Novăcescu mi-a făcut o provocare: să abordez în cadrul Berăriei Culturale, un forum de dezbateri culturale şi sociale, tema „Trăire vs Vieţuire la Omul Modern”, o temă de interes şi pentru dânsul (vezi AICI).

Am acceptat cu plăcere deoarece: (1) rezist cu greu provocărilor bune; (2) am mai participat anterior la evenimentele de la Berăria Culturală şi le consider importante (vezi AICI) şi (3) tema este una provocatoare pentru mine, la interfaţa dintre abordarea pragmatic-(neo)pozitivistă şi abordarea mai existenţial-experienţială, fundamentată fenomenologico-hermeneutic, înscriindu-se în teme de dezvoltare personală şi socială despre care am publicat recent o lucrare (vezi AICI).

Evenimentul va avea loc miercuri, 12 noiembrie 2014, ora 19, la Berăria Culturală.

Beraria Culturala XXIV

 

Din participarea anterioară la Berăria Culturală:

Feb 5 Dan Daniel-30Feb 5 Dan Daniel-23

Categorii:Despre Viaţă Etichete:

Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie. Per Aspera Ad Astra.

I. Introducere

La baza culturii europene stau două sisteme mitologice majore, cu derivaţii în contemporaneitate, uneori cu efecte separate, alteori împletite: Olimpul (începând din perioada antică, pe fundament greco-roman) şi Camelotul (începând din perioada medievală, ulterior cu influenţe creştine) (vezi David Leeming, 2003: From Olympus to Camelot: the world of European mythology). Modelele europene s-au extins apoi şi în alte culturi derivate iniţial din cea europeană (vezi spre exemplu „Camelotul american” din timpul preşedinţiei lui John F. Kennedy; vezi şi AICI). Într-adevăr, cine are o pregătire culturală adecvată ştie ca acele paternuri culturale care au un substrat evoluţionist – adesea exprimate în mituri esenţiale ale omenirii – tind să se perpetueze la timpuri diferite, cu oameni şi cu conţinuturi diferite. Ele exprima măreţia şi limitele speciei noastre, mare parte stabilite genetic.

II. Context

În fiecare iunie/iulie, de ani buni, în cadrul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) sărbătorim Şcoala (pentru mai multe informaţii despre Şcoală vezi AICI). Sunt momente de destindere şi team building pentru un grup care academic munceşte enorm, cu rezultate ştiinţifice importante care contribuie la prestigiul, vizibilitatea, impactul şi poziţionarea internaţională a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB).

Ca fondator al acestei Şcoli, în acest an, cu ocazia acestui eveniment, m-am gândit să încadrez mai explicit această Şcoală în mitologia/legendele arthuriene, pe care, în diverse forme, păstrând proporţiile şi caracterul cultural/metaforic, după modelul altor grupuri academice din străinătate (vezi Donal Katzner, 2011: At the edge of the Camelot, cu referire la evenimente din University of Massachusetts), le invocăm adesea cu referire la noi şi/sau la unele proiecte ale noastre. Într-adevăr, cu referire la noi, prima analogie arthuriană a făcut-o marele psiholog american Albert Ellis care, văzând cercetările grupului de aici, a spus că sunt un nestemat şi că un Camelot se naşte la Cluj-Napoca (în sensul unei modernizări a psihologiei de aici). Noi am preluat metafora şi substanţa acesteia care au fost apoi promovate într-o formă academică în construcţiile instituţionale (ex. vezi AICI) şi de massmedia românească (ex. vezi  AICI).

III. Despre Camelot

Camelotul din legendele arthuriene, în centrul căruia se afla Masa Rotundă (şi Cavalerii acesteia), a fost astfel construit încât a reprezentat altceva faţă de lumea înconjurătoare de atunci (vezi AICI). Camelotul şi Cavalerii Mesei Rotunde reprezentau un ideal construit din valori cardinale ca putere pentru excelenţă şi adevăr (”Might for Right/Truth”, cum il definea T.H. White), loialitate şi bun simţ (”Loyalty and Goodness”), onoare şi curaj (”the Chivalry Code”), la care se adăuga apoi un ansamblu de valori principale şi secundare. Camelotul era un ideal care trebuia să inspire oamenii să dorească să fie mereu mai buni, poziţia în societate fiindu-le determinată de propriile realizări; aşadar, într-o lume absolutistă şi rigidă social, Camelotul era o formă avansată de democraţie fundamentată pe merit. Păstrând proporţiile, mesajul era că a trăi în Camelot era echivalent cu perfecţiunea umană şi „Paradisul” pe pământ! Acestă diferenţiere – a fi altfel decât cei din jur –, exprimată în lupta pentru a implementa un ideal, le-a adus însă mulţi adversari (ex. Morgana, Mordread, Malagant etc.; vezi pentru detalii AICI), care cu timpul s-au infiltrat puternic şi în interiorul Camelotului. Într-adevăr, este un dat al speciei noastre ca atunci când apare o deviere de la majoritate să reacţionăm. Dacă o dorim şi noi şi simţim că putem să o avem, atunci evoluăm spre aceasta, ceea ce este un lucru bun! Dacă o dorim şi noi, dar nu o putem avea, atunci încercăm să o anihilăm, să o înecăm în masa mare; este o atitudine compensatorie clasică a celor complexaţi, adesea de frustrare exprimată în încercarea de distrugere şi/sau trădare. Dacă nu o dorim – nu reprezintă un lucru valoros în sine –, atunci fie o ignorăm fie o anihilăm prin asimilare (lucru negrav în această situaţie).

În impunerea valorilor Camelotului Regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde erau foarte fermi! Nimeni nu te forţa să aderi la aceste valori, dar dacă ai aderat şi doreai să trăieşti în Camelot trebuia să le respecţi deoarece ele erau fundaţia Camelotului şi condiţia existenţei şi progresului acestuia. Atitudinea sa fermă a trezit nu doar adversari din exterior (adesea invidioşi pe bunăstarea şi măreţia Camelotului), ci şi trădători şi agitatori din interior (care nu mai făceau faţă valorilor şi regulilor Camelotului) care încercau să fisureze şi să distrugă Camelotul, prezentându-i valorile ca tiranie/dictatură. Aşadar, Camelotul, din invidie, frustrare şi ură, a ajuns să fie atacat şi denigrat din exterior şi din interior. Am lecturat recent un astfel de text, prezentat şi într-un film, în care un astfel de agitator/trădător spunea:

„…Other people live by other laws, Arthur. Or is the law of Camelot to rule the entire world?…You’re going to get what you deserve. We take no responsibility for our actions if you continue to deny us our supposed „rights…”.

“…Alţi oameni pot avea şi trăi după alte legi, Arthur. Or de ce trebuie ca legea ta şi a Camelotului să fie legea tuturor? Vei plăti pentru asta. Vom acţiona împotriva ta fără să ne pese de nimic dacă ne negi drepturile pe care ni le dorim…”

Apoi, acelaşi agitator/trădător, adresându-se locuitorilor Camelotului le spune:

„…What I offer you is freedom; freedom from Arthur’s tyrannical dream; fredom from Arthur’s tyrannical rules;….”

“…Ceea ce vă ofer eu este libertatea; libertatea din visul tiranic al lui Arthur; libertatea din legile tiranice ale lui Arthur…”

La toate acestea rege Arthur a răspuns simplu:

“…If that battle must come, I will fight it!…”

“…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”

Aşa cum spuneam, modelul arthurian (ex. personaje, valori etc.) a fost preluat ca ideal, direct sau indirect, de multe segmente din societatea umana (ex. artă, administraţie, politică), inclusiv din mediul academic. Este un patern cultural repetabil istoric, în care fiecare din prezent, ca să folosesc o formulare de fizică aristoteliană, se regăseşte în rolul care i se cuvine!

IV. Despre Camelotul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie

Când m-am întors în ţară definitiv şi am început construcţia unei Şcoli de psihologie clinică şi psihoterapie la Universitatea Babeş-Bolyai am avut un vis (constrâns de mesajul din Dacă, a lui Rudyard Kipling): să construim în ţară o unitate academică competitivă internaţional, după valorile şi practicile universităţilor de prestigiu, care să genereze pentru ţară brain-gain ca un antidot la brain-drain. În această construcţie am luat ca model legendele arthuriene. De ce aceste legende? Deoarece Albert Ellis făcuse deja analogia, contextele şi scopurile formale erau similare, iar împletirea democraţiei cu meritocraţia – aşa cum promova Camelotul – este şi esenţa mediului academic modern! Într-adevăr, dacă democraţia este, în general, esenţa societăţii moderne, democraţia colorată meritocratic este esenţa mediului academic modern şi performant (vezi pentru detalii universităţile de tip world-class din Ivy League). Balanţa echilibrată între democraţie şi meritocraţie este calea regală spre succesul academic, care evită atât „dictatura” mediocrităţii – care prin număr poate impune standarde scăzute care duc la neperformanţă – cât şi „dictatura” elitismului – care prin pârghiile de putere poate încerca să impună utopii/lucruri de nerealizat la nivel general; într-un mediu ghidat de o astfel de filosofie fiecare, dacă este raţional şi cinstit cu el/ea însuşi/însăşi, îşi poate găsi locul potrivit, onorabil şi mulţumitor.

Când noi am început să construim o Şcoală de psihologie clinică şi psihoterapie la UBB am venit cu valori şi practici moderne, cam neobişnuite pentru peisajul românesc, dar standard pentru bunele practici internaţionale în universităţile de top. Iată câteva de astfel de practici:

(1) Practicile academice de zi cu zi sunt determinate de trei factori: (1) reglementări legale explicite (la diverse niveluri); (2) legitimitate (lucruri implicite derivate din reglementări legale explicite) şi (3) cutumele academice şi learshipul informal fundamentate pe valori ca Tradiţie-Bun simţ, Excelenţă-Raţiune şi Onoare-Curaj. Legitimitatea şi leadershipul informal au fost mereu valorizate (recunoscute şi acceptate) pentru colegi care confirmă caracterial-valoric şi academic:

    1. Publică internaţional ca autori principali;
    2. Aduc granturi ca director;
    3. Atrag studenţi.

Vocea lor este ascultată şi contează, chiar dacă formal nu sunt „şefi”!

(2) Promovarea academică nu depinde de vechime, ci de realizările individuale, de necesităţile academice şi resursele financiare ale unităţii academice. Vechimea poate nuanţa lucrurile, dar nu poate substitui criteriile de performanţă.

(3) Exprimăm puncte de vedere diferite şi divergenţe într-un cadru descris de Tradiţie prin Bun-simţ, Excelenţă prin Raţionalitate şi Onoare prin Curaj; dar odată ales/asumat un punct de vedere (ex. prin consens şi/sau majoritate) mergem pe el, fără alte discuţii! Acest lucru ne-a permis să dezvoltăm cercetări programatice şi programe de cercetare progresive care ne-au poziţionat ca un grup academic reprezentativ naţional şi competitiv internaţional (vezi AICI). Punctele de vedere care transced cadrul definit de aceste valori (ex. lipsa respectului faţă de cei care au contribuit decisiv la ceea ce avem şi la mediul în care lucrăm, înlocuirea excelenţei cu vechimea în promovarea academică, echivalarea standardelor academice internaţionale cu standarde derivate din situaţii personale şi/sau căutarea de a obţine avantaje academice prin alte mijloace decât cele care sunt exprimate în standardele academice internaţionale şi ale Şcolii etc.) nu corespund mediului Şcolii noastre. Într-o formulă kantiană, as spune că atitudinea mea în acest grup este ghidată de „cerul înstelat deasupra mea (a se citi – valorile asumate) şi legea morală în mine (a se citi – ceva trebuie făcut pentru că aşa trebuie, prin prisma valorilor asumate şi pentru păstrarea acestora, chiar dacă îmi fac inamici şi indiferent că îmi place sau nu)”.

(4) Pentru a genera un mediu de cercetare dinamic şi stimulativ prezenţa la locul de muncă este obligatorie (deşi nu avem încă cartele electronice ca universităţile americane!), dincolo de prezenţa la orele de predare sau şedinţele standard. Numai aşa putem avea un mediu de cercetare performant, în care oamenii interacţionează şi discută între ei, dezvoltând idei şi proiecte noi şi mentorandu-i pe cei mai tineri aflaţi la început.

(5) Pentru dezvoltarea resursei umane am implementat principiul ”No one left behind”. Toţi din grup trebuie să primească şanse şi oportunităţi. Dacă sunt utilizate, atunci fiecare are şansa să stea academic pe propriile picioare, are legitimitate şi vocea ascultată şi poate să ofere la rândul său oportunităţii pentru tinerii care vin. Dacă nu sunt folosite şi/sau realizate performant, atunci oportunităţile se îndreaptă spre cei noi care vin, dar cei care le-au ratat pot să-şi continue activitatea în mod normal dacă aceasta se face la un nivel acceptabil (nu toţi pot să fie peste media grupului sic!) şi fără să interfereze cu cei care fac excelenţă (orchestra are valoare în ansamblu, fiecare având rolul său stabilit de dirijor într-o orchestră în care nu toţi sunt vioara I, dar cei care sunt vioara întâi contează decisiv); în aceste condiţii, dacă totuşi nu te simţi confortabil cu pierderea influenţei formale şi/sau informale, şi ai demnitate, poţi să părăseşti echipa, pentru a nu ocupa din bani publici o poziţie pe care ar putea veni un tânăr dedicat şi performant, iar la cerere, dacă meriţi caracterial, poţi avea chiar suportul grupului (ex. recomandare corectă etc.) pentru a găsi o poziţie mai adecvată intereselor şi abilităţilor tale altundeva (o practică obişnuită la universităţile de prestigiu).

(6) Am fost primii din UBB (poate şi din ţară) care am angajat lectori univ. pe perioadă determinată. În acest fel universităţile mari din lume îşi testează angajaţi, iar aceştia au ocazia să testeze dacă mediul academic este ceea ce îşi doresc sau nu. Este un ”win-win”! Acum, acest lucru, văzut în ţară ca ciudat la început, este o practică tot mai răspândită în UBB şi în alte universităţi româneşti, după modele universităţilor de tip world-class.

Aceste practici academice moderne ne-au adus în anul 2011 titlul de cel mai bun grup academic din ţară în cadrul Galei Premiilor în Educaţie (vezi AICI).

Sigur că, ştiind paternurile umane de răspuns descrise în modelul arthurian, ne-am pregătit şi pentru reacţii externe şi interne negative. Niciun lucru bun care exprima idealuri majore nu scapă frustrărilor şi trădărilor omeneşti (vezi metaforele Olimpiene, Arthuriene/Camelotul, Creştine etc.), după formule ca „niciun ideal netrădat”, „niciun succes neinvidiat”, „nicio prosperitate nepedepsită” etc. Într-adevăr, din nefericire există mereu unii care aleg şi intră în aceste roluri ingrate, asumându-şi o filosofie atât de bine descrisă în Anti Dacă, a lui Kostas Varnalis.

De-a lungul timpului şi noi am avut „morganele”, „mordreadii” şi „malaganţii” noştri, cu atacurile şi denigrările externe şi interne inevitabile. Am reuşit însă să facem faţă mai bine ca în poveşte! În poveste, aşa cum spuneam că se întâmplă cu marile idealuri, Camelotul a căzut în urma trădărilor şi invidiilor omeneşti, regele Arthur retrângându-se în Avalon, un loc magic, plin de mister, de unde, lăsând speranţă oamenilor, poate cândva se va reîntoarce să creeze un nou Camelot. Acestă speranţă se simte mai ales în momente grele, nu doar în cazul celor care s-au regăsit în Camelot ci, paradoxal, chiar în cazul unora din cei care au trădat, invidiat şi urât Camelotul, realizând ulterior greşelile făcute!

Şcoala noastră a făcut faţă mai bine deoarece partea academică sănătoasă este încă puternică şi, mai important, devine tot mai puternică (încă nu este momentul să ajungem la sfârşitul poveştii…!). Într-adevăr, evaluările informale recente (ex. 2014) – evaluări pe care noi le facem destul de des ca practică instituţională de dezvoltare/optimizare – au arătat că, păstrând metafora şi proporţiile, majoritatea membrilor Şcolii sunt încă „Cavaleri ai Mesei Rotunde”, fără ca asta să însemne că nu putem avea sugestii normale de îmbunătăţire/dezvoltare (chiar eu simt mereu nevoia de inovaţii care să ne ducă înainte). De asemenea, au rămas „Cavaleri ai Mesei Rotunde” cei mai mulţi dintre foştii angajaţi care se regăsesc acum la universităţi din ţară şi/sau străinătate şi au devenit „Cavaleri ai Mesei Rotunde” toţi colaboratorii din străinătate care lucrează în echipe de cercetare cu noi. Aşadar, deşi construcţia este grea, am pierdut foarte puţini colegi pe drum. Când spun că i-am pierdut nu mă refer la cei care au plecat pur şi simplu în alte unităţi academice; acestă fluctuaţie este una normală şi un semn de excelenţă într-un departament performant, iar cei mai mulţi din aceştia au plecat la mai bine, adesea în străinătate, cu recomandarea noastră, purtând cu ei valorile învăţate aici. Mă refer la unii, e drept, foarte puţini, care într-un fel s-au întors împotriva valorilor, standardelor şi regulilor/ care i-au adus în mediul academic şi care ne-au dus pe noi la succes, adesea atunci când nu se mai regăseau în aceste valori/standarde/reguli, unii considerându-le, ca în poveste, chiar tiranice (sic!). Chiar îmi pare rău şi de aceştia, deoarece eu evaluez răspunsurile oamenilor, nu pe omul care generează răspunsurile, om pe care, ca supervizor în psihoterapie cognitiv-comportamentală, am învăţat să-l accept necondiţionat ca persoană, fără însă să-i accept şi comportamentele distructive!

V. Concluzii

Închei spunând că simt că ceea ce am adus noi nou în mediul academic românesc prinde rădăcini dincolo de noi şi contribuim astfel, alături de alţii (colegi şi instituţii din ţară), la o modernizare a mediului academic românesc (pentru detalii privind realizările Şcolii vezi AICI). Le sunt recunoscător colegilor mei care au apărat şi apără valorile cu care am pornit la drum şi sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat împreună până acum! Răspunsul meu la unele blocaje, reacţii denigratoare şi atacuri care au fost, sunt şi/sau vor veni este simplu, ghidat de Dacă, a lui Rudyard Kipling, urmând ferm metafora arthuriană: „…If that battle must come, I will fight it!…” („…Dacă acestă bătălie trebuie dusă, o voi duce…”) sau, mai latin conceptualizat, Per Aspera Ad Astra!

 

Despre patriotism. Ce inseamna astăzi să fii un bun patriot român?

1 Februarie 2014 16 comentarii

Tema acestui articol este legată de discuţiile din spaţiul public cu privire la patriotism şi la ce înseamnă să fii patriot. Cum văd eu patriotismul? 

În Dicţionarul explicativ al limbii române patriotismul este definit ca “…sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei…”. Mai simplu şi scurt spus, patriotism înseamnă dragostea faţă de ţară/popor.

Pentru unii patriotismul este totul. Pentru alţii este ceva desuet. Eu cred că patriotismul trebuie să facă parte din cultura fiecărui om; el trebuie însă înţeles şi exprimat corect, pentru a nu aluneca nici în fundamentalism şi obsesie, nici în desuetudine.

La o analiză atentă se poate observa că patriotismul este legat de o stare emoţională, şi anume dragostea. O stare emoţională are mai multe componente: (1) trăirea subiectivă; (2) cogniţiile (gândurile/credinţele) asociate; (3) comportamentele efectuate şi (4) posibilele reacţii psihofiziologice (ex. o stare de activare fiziologică/arousal).

  • Trăirea subiectivă se referă la ceea ce simţim emoţional (ex. dragostea/devotamentul). Acestă simţire provine adesea din gândurile, comportamentele şi reacţiile noastre psihofiziologice.
  • Gândurile patriotice trebuie să exprime valorile unui popor şi grija faţă de acesta. Într-un patriotism modern, gândurile patriotice trebuie să fie raţionale, exprimând flexibil, dar ferm, valorile unui popor, fără a ofensa însă valorile altor popoare. Atunci când valorile sunt exprimate iraţional, rigid, şi ofensator la adresa altor popoare, vorbim de fundamentalism, nu de patriotism!
  • Comportamentul patriotic trebuie, de asemenea, să fie unul congruent cu valorile unui popor. Aşadar, comportamentul pe care îl facem trebuie să exprime valorile noastre, fără însă a afecta valorile altor popoare.
  • Reacţiile psihofiziologice (ex. inima îţi bate mai repede), când şi dacă apar, se asociază trăirilor emoţionale.

Aşadar, putem fi buni patrioţi, ajutându-ne ţara, făcându-ne bine treaba acolo unde suntem şi asumându-ne ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – şi cu rele – cu care trebuie să luptăm.

După cum vedem, elementul cheie în patriotism este legat de valori. Astfel că, pentru a înţelege ce înseamnă a fi un bun patriot român, trebuie să ne întoarcem la întrebarea: care sunt valorile patriei/poporului român? Greu de răspuns…Eu cred că încă nu avem un ethos modern, clar definit, o înţelegere valorică a românismului în contextul de astăzi. Mai cred ca este sarcina noilor generaţii de intelectuali să contribuie la crearea acestora, în contextul celei de-a doua ţări pe care o avem, şi anume Europa! Până atunci ne putem defini (1) prin valorile de bun simţ (ex. cei şapte ani de acasă – valori stabilite în familie), (2) prin valorile comunităţii mai mici din care facem parte, adesea mai uşor de identificat (ex. valori transilvane) şi (3) prin valorile general europene, mai clar precizate, Europa fiind acum a doua noastră patrie. Toate aceste valori vor trebui, inevitabil, asimilate în ethosul românismului. Nu în ultimul rând, trebuie să ne asumăm şi valorile general umane (ex. stabilite prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), care trebuie oricum să fie asimilate în ethosul modern al oricărui popor.

Patriotismul se poate manifesta în mai multe forme, prezentate sintetic în tabelul de mai jos, în ordinea importanţei lor.

 NIVELURI Patriotism complex Patriotism comportamental Patriotism cognitiv Patriotism subiectiv/emoţional Lipsa de patriotism
Subiectiv-psihofiziologic

+

+

Cognitiv

+

+

Comportamental

+

+

  • Patriotismul complex – simţi (adesea cu reacţii fiziologice), gândeşti/crezi şi de comporţi patriotic. Aceasta este forma maximă de patriotism, care, prin congruenţa promovată între ce simţi, gândeşti/crezi şi faci, îţi oferă satisfacţie, sens şi semnificaţie!
  • Patriotismul comportamental – faci ceea ce este patriotic, fără însă să simţi şi/sau să gândeşti/crezi patriotic. Acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate prin faptele angajate, deşi adesea aceste fapte pot fi motivate extrinsec şi/sau pot avea motivaţii nepatriotice. Adesea acesta este însoţit de o stare de distres/insatisfacţie, deoarece există o disonanţă psihologică între ceea ce simţi, gândeşti/crezi şi faci.
  • Patriotismul cognitiv – gândeşti patriotic, dar gândurile tale nu se exprimă în ceea ce simţi şi în ceea ce faci. La rândul său şi acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate, contribuind spre exemplu la cultura (poveştile şi modelele) patriotică. Utilitatea sa rămâne însă limitată, fiind declarativă – mai mult vorbe –, nu faptică. Şi în acest caz poate să apară o stare de distres/insatisfacţie, deoarece există o disonanţă psihologică între ceea ce simţi, gândeşti/crezi şi faci.
  • Patriotismul subiectiv/emoţional – simţi dragostea faţă de patria ta, dar nu spui şi nu faci nimic pentru a o exprima. Şi aici există disonanţa cognitivă care poate genera distres/insatisfacţie.
  • Lipsa de patriotism – este un fenomen, cred eu larg răspândit. Deşi nu există disonanţă cognitivă între componentele patriotismului, alienarea psihologică poate, totuşi, să apară în cazul unor indivizi din acestă categorie, atunci când aceştia ajung (dacă ajung) să-şi problematizeze identitatea şi/sau sensul şi semnificaţia în viaţă.
  • Unele din aceste unităţi de bază se pot combina logic, generând „patriotisme cvasi-complexe” [ex. patriotism subiectiv/emoţional-comportamental (+ – +), patriotism subiectiv/emoţional-cognitiv (+ + -), patriotism cognitiv-comportamental (- + +)], cu limitele lor inerente.

Toate aceste fiind spuse, ne întrebăm în mod natural: ce trebuie să facă nişte buni patrioţi pentru ţara lor astăzi? Deşi v-am obişnuit cu reţete care conţin pastile psihologice (sic!), acum vă voi prezenta un exemplu personal recent.

  • Pentru mine a fost o bucurie extraordinară când Cluj-Napoca a fost selectat ca în 2017 să organizeze Congresul Internaţional de Psihoterapie Cognitivă. Asta după ce acest eveniment major în domeniu – organizat din 3 în3 ani şi care atrage sute/mii de participanţi din toată lumea – a fost organizat până acum în locaţii ca New York, Barcelona, Roma, Istanbul, Hong Kong etc. Este un eveniment de prestigiu profesional/academic, cu impact social major. De ce s-a întâmplat asta? Deoarece am fost serioşi în ceea ce facem şi astfel i-am făcut pe alţii să ne respecte şi să nu ne poată ignora. Odată ce ai acces la astfel de evenimente, le poţi utiliza pentru a promova valorile patriotice de care vorbeam. Astfel, ca român m-am simţit mândru şi egal oricăror alte naţionalităţi de pe acestă planetă atunci când am prezentat în acest context câteva filme documentare despre Universitatea-Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Transilvania şi România, filme care au ajuns la zeci de mii de profesionişti şi studenţi din toată lumea. Iar acest lucru a fost foarte important, deoarece se întâmpla chiar în momentul când românii erau demonizaţi că invadează Europa (ex. chiar studenţii români din străinătate au devenit suspecţi!). Nu cred că cei care ne demonizau pe nedrept şi/sau erau influenţaţi de cei care o făceau s-au simţit mândri de ceea ce fac şi/sau cred, atunci când au fost confruntaţi cu prezenţa noastră academică şi culturală. Cred că unii s-au trezit, iar apoi s-au simţit chiar prost! Nu doar că astfel am atacat un stereotip, dar am venit cu un mesaj pozitiv alternativ. Astfel de lucruri simple putem face fiecare, acolo unde suntem, dacă vrem să fim patrioţi!

În concluzie, cred că fiecare, acolo unde suntem, prin gesturi simple, putem fi patrioţi: hai să ne facem bine treaba acolo unde suntem şi să ne asumăm ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – şi cu rele – cu care trebuie să luptăm! Iar ceea ce suntem trebuie asumat multinivelar. Spre exemplu, o astfel de analiză pentru un individ din Cluj-Napoca ar putea reflecta (fără a fi obligatorii) următoarele niveluri: (1) clujean; (2) transilvănean; (3) român; (4) european; (5) om! Sigur, nivelurile pe care ţi le asumi trebuie definite individual, dar, cu siguranţă, pe lângă niveluri de tip 1-2 (definite diferit şi idiosincratic de la individ la individ), astăzi, pentru un român, nu pot lipsi niveluri comune: 3, 4 şi 5. Aşadar, patrioţii adevăraţi din această lume, dedicaţi ţărilor lor, nu sunt inamici, ci trăiesc diversitatea (ex. nivelurile 1-3) în unitatea care îi leagă (ex. nivelurile 4-5). Iar în acestă schema, patriotismul  modern nu este nici fundamentalism periculos, nici desuetudine. Este ceva care îţi dă sens şi semnificaţie, contribuind astfel la o viaţă bine trăită!

P.S. În lumea de astăzi, cu mici excepţii (pe care poate le vom discuta altcândva), când faci lucrurile corect şi sincer, respectul celorlalţi vine în mod natural. Nu trebuie să-l ceri şi/sau să-l impui prin acte care să reflecte un patriotism fundamentalist. Spre exemplu, îmi amintesc acum un fapt mai inedit: fiind profesor asociat la Mount Sinai School of Medicine, New York, SUA şi directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute, New York, SUA, colegii americani mi-au pregătit birourile având în ele, la scară redusă, steagul României (sigur, pe lângă glumele inevitabile legate de Dracula). Cum era să cer eu asta – adevărul este că nici măcar nu m-am gândit la aşa ceva, deşi cand l-am văzut m-am bucurat -, înainte de a arăta că merit?

P.P.S. Completez articolul cu câteva „sugested readings” – comentând la nivel de interfaţă, în diverse variante, rezultate ştiinţifice -, pe teme care analizează patriotismul şi din punct de vedere psihologic, mai precis sub aspectul impactului acestuia asupra stării de sănătate mintală.