Inteligenţa între ştiinţă şi pseudoştiinţă

Profesorul Andrei Pleșu face (august 2015) – într-un articol de pe blogul personal: „Cum stăm cu inteligența” – o analiză critică filosofică succintă a conceptului psihologic de „inteligență națională”, concept promovat de profesorul britanic Richard Lynn (de la Universitatea din Ulster). Este o abordare interesantă şi necesară, în care, în mod corect, filosoful, nefiind specialist în psihologie, abordează nu demersul psihologic în sine, ci potenţialul impact al acestui demers şi al concluziilor sale. Este genul de abordare/dezbatere de care avem mare nevoie pentru a lega mai strâns cultura românescă de demersurile ştiinţifice moderne.

Scriu acest text, tot pe blogul personal, deoarece (a) „inteligenţa naţională” este un concept pe care l-am analizat și eu (iulie 2015) în lucrarea monografică despre psihologia românilor (vezi AICI), dintr-o perspectivă psihologică, diferită deci de cea a profesorul Pleşu, şi (b) ca psiholog, m-au intrigat trei întrebări ridicate de profesorul Pleșu: (1) de ce se fac cercetări care nasc controverse?; (2) oare se poate modifica coeficientul de inteligență (intelligence quotient/IQ)? și (3) nu seamănă cercetările profesorului Lynn cu un demers mengelian? Dacă întrebările 1 şi 3 se înscriu relativ bine într-o problematizare filosofică (care cred însă că poate beneficia de un input de specialitate psihologică), întrebarea a doua intră deja în specialitatea de psihologie. Aşadar, fac în continuare câteva considerații de specialitate, de dragul preciziei în circumscrierea unor clase de răspunsuri potenţial serioase la cele trei întrebări. Atenţie însă, trebuie precizat clar de la început că dacă „inteligenţa naţională” poate fi văzută ca o formă de IQ, nu orice IQ se reduce la conceptul de „inteligenţă naţională” (nu mai insist aici şi asupra diferenţei dintre inteligenţă şi IQ, care este una clasică în literatura de specialitate).

În știință, într-un domeniu anume, există adesea teorii aflate în competiție și/sau controversate, unele în cadrul aceleași paradigme științifice, altele, în termeni kuhnieni, în paradigme diferite. Spre exemplu, poate cele mai cunoscute controverse/dispute care au fost cunoscute în afara domeniului lor de specialitate sunt cele între teoria relativității și teoria cuantică. În principiu, în cadrul aceleași paradigme, aceste dispute se rezolvă prin formularea de întrebări empirice și testarea lor empirică (evidence-based). Dacă disputele sunt între paradigme, atunci, de obicei, tot pe un fond dominant empiric, are loc modificarea și/sau schimbarea unei paradigme. Progresul științei a implicat adesea competiție, dezbateri și controverse (teoria controversată de astăzi, poate să devină paradigma clasică de mâine); important este să nu ieşim însă din constrângerile eticii cercetării.

Modelul profesorului Lynn are caracteristicile unui demers important în ceea ce priveşte analiza IQ în ţări/culturi diferite – prin publicarea rezultatelor în cele mai importante reviste internaționale în domeniu (ex. Intelligence) -, aflat în competiție cu alte modele marcante din domeniu. În acelaşi timp are, aşa cum am arătat în monografie, oponenţi foarte serioşi mai ales în modul de interpretare a rezultatelor obţinute, oponenţi în cadrul cărora mă înscriu activ şi eu. Dar a-l asocia cu un demers mengelian, doar în baza demersului clasificatoriu pe care îl asumă (clasifică ţările/culturile în funcţie de IQ) nu este corect. Urmând raționamentul profesorului Andrei Pleșu atunci și testarea P.I.S.A., pe care o face OECD, ar putea fi văzută de unii ca având sorginte mengeliană, deoarece clasifică țările/culturile prin prisma unor abilități și competențe intelectuale; or mă îndoiesc că OECD și-ar asuma un demers mengelian. Mai mult, asocierea dintre „inteligența națională”, așa cum este evaluată în modelul profesorului Lynn, și performanța la testele P.I.S.A. este recunoscută în literatura de specialitate, mulţi autori considerând testele P.I.S.A. – prin faptul că nu măsoară direct cunoștințe, ci modul de utilizare a acestora – o formă de teste de inteligență (cristalizată).

Cred că motivația critică a profesorului Pleșu poate fi înţeleasă raţional prin teama faţă de o psihologie esențialistă care ar clasifica popoarele (ţările/culturile) în funcție de o inteligență intrinsecă nemodificabilă, determinată genetic, şi care ar justifica astfel asocierea cu demersuri rasiste/mengeliene. Dar la o analiză de specialitate, această teamă nu este justificată în contextul psihologiei moderne. Dimpotrivă! Adevărul este că în psihologia modernă IQ este stabilit mereu printr-un standard de referinţă/etalon, astfel că nu trebuie să ne mire că IQ-ul aceluiaşi agent (individ/ţară) este diferit în funcție de referinţa/etalonul la care ne raportăm, ieșind astfel dintr-o logica esențialistă. Mai mult, studiile de specialitate sugerează că nu există diferențe majore la nivelul potențialului intelectual/de inteligență (mai apropiat de genetic) între ţări/culturi diferite (ieşind astfel din nou din logica esenţialistă). Pot exista însă diferențe în modul în care, prin instituțiile socio-culturale pe care le avem, transformăm acest potențial intelectual în IQ. Spre exemplu, dacă pe un potențial intelectual bun punem un curriculum școlar prost şi/sau nu-l valorizăm prin programe de educaţie timpurie, nu va rezulta un nivel crescut și competitiv al IQ (ex. inteligenței cristalizate). În acest context, trebuie înţeles că modelul profesorului Lynn se referă la IQ, nu la potențialul intelectual. Este însă drept că profesorul Lynn nu asumă – aşa cum am arătat în monografie că este tendinţa dominantă (mainstream) în psihologia modernă– faptul că diferenţele potenţiale de IQ dintre ţări/culturi diferite se datorează factorilor socio-culturali, nu celor genetici, lăsând astfel loc pentru critici de genul celor formulate de profesorul Pleşu, cred eu justificate dacă ne raportăm la componenta genetică din modelul profesorului Lynn. De aici şi divergenţa mea faţă de modelul global al profesorului Lynn, eu, analizând datele existente, refuzând explicaţia genetică a diferenţelor şi argumentând pentru un potential intelectual relativ omogen distribuit în populaţia diverselor ţări/culturi ale lumii (ex. prin simplu fapt că toţi facem parte din aceeaşi specie), care însă poate fi utilizat mai bine sau mai prost în funcţie de instituţiile socio-culturale existente la un moment dat într-o ţară/cultură. Scurt spus, majoritatea largă a profesioniştilor în psihologie (inclusiv eu) nu au o problemă cu clasificarea unor ţări/culturi prin prisma IQ-ului, dar considerăm că aceste diferenţe, când şi dacă apar, nu sunt determinate genetic (aşa cum am spus, potenţialul intelectual, mai apropiat de genetic, fiind relativ similar distribuit în populaţia umană din diferite ţări/culturi), ci socio-cultural, lăsând astfel loc pentru programe psiho-sociale de dezvoltare a IQ-ului astfel înţeles (atenţie: nu tot ce este stabil este şi nemodificabil!).

Așadar, revenind la considerațiile făcute de dragul preciziei în circumscrierea unor clase de răspunsuri potenţial serioase la cele trei întrebări ridicate de profesorul Pleşu, spun că: (1) se fac astfel de cercetări (constrânse de etica cercetării domeniului) asupra IQ-ului din pur interes teoretic și/sau pragmatic (ex. IQ-ul este un predictor major pentru o mulțime de alte variabile psiho-sociale); (2) IQ-ul este în anumite componente ale sale (ex. inteligenţa cristalizată) modificabil prin intervenții psiho-sociale (ex. programe de educație timpurie, de modificabilitate cognitivă etc.) şi (3) raționamentul care ne-ar duce la ideea că o clasificare a ţărilor/culturilor prin IQ este un demers mengelian este incorect (cu riscul de a extinde critica incorectă la multe demersuri importante, cum ar fi spre exemplu testarea P.I.S.A. a OECD). În acest cadru cred că într-adevăr merită problematizat conceptul de „inteligență națională”, aşa cum a început profesorul Pleşu, pentru a înţelege bine, avantajele, limitele şi riscurile sale. Ieşirea din acest cadru prin alt gen de răspunsuri la întrebările corect ridicate de profesorul Pleşu (ex. 1. trebuie studiat doar ceea ce considerăm la un moment dat că este necontroversat; 2. IQ-ul este un dat genetic nemodificabil; şi 3. orice clasificare a unor ţări/culturi prin prisma IQ-ului este o resuscitare a rasismului) ne aruncă în ideologie şi pseudoştiinţă.

Astfel de problematizări/discuţii asupra inteligenţei sunt binecunoscute în psihologie şi au fost abordate nu doar în articole/cărţi ştiinţifice, ci au făcut obiectul analizei de specialitate în comisii profesionale (vezi Raportul American Psychological Association asupra inteligenţei din 1996). M-am gândit însă că nu strică să le reamintesc succint, mai ales că mediul academic şi cultural românesc le-a cunoscut mai puţin, în condiţiile în care psihologia fusese desfiinţată ca specializare în perioada 1977-1989, iar apoi (1990-2000) a fost focalizată initial pe propria reconstructie, nu pe popularizarea marilor dezbateri internaţionale din perioada reconstrucţiei sau din perioada desfiinţării ei.

 

 

 

Publicaţii ştiinţifice internationale derivate din monografie şi publicaţii ştiinţifice postmonografie (naţionale/internaţionale)

Aici voi prezenta publicaţiile ştiinţifice internationale derivate din monografie şi publicaţii ştiinţifice postmonografie (naţionale/internaţionale).

I. PUBLICAŢII INTERNAŢIONALE

Una din mizele majore ale monografiei este ancorarea psihologiei românilor în cercetările/discursurile internationale din domeniu, contribuind astfel la internaţionalizarea cercetărilor psihologice româneşti în domeniu şi a aspectelor culturale legate de acestea. Sigur că publicarea şi recenziile naţionale de specialitate sunt necesare şi suficiente pentru un demers ştiinţific serios în limba română – aşa cum s-a întâmplat deja în cazul monografiei (care are chiar şi unele recenzii internationale) -, dar publicaţiile internationale reprezintă testul definitiv şi etapa finală ale unui astfel de demers care are miza menţionată anterior.

Aşa cum am arătat în monografie, datele altor autori, care au făcut obiectul analizei noastre secundare de date, au trecut deja testul comunităţii internationale, fiind (1) publicate în reviste/edituri de prestigiu la nivel international şi/sau (2) accesibile în baze de date internationale (ex. World Values Survey). Rămân însă să fie integrate international cele trei studii noi şi, mai ales, cadrul general de conceptualizarea inovativă cognitiv-experimentală a psihologiei românilor (care, cred eu, poate chiar iniţia/genera un program de cercetare de interes international); toate acestea se află în prezent sub recenzie la reviste internationale, iar pe măsură ce vor fi publicate le voi semnala aici.

• Cross Cultural Research
• Journal of Cross-Cultural Research
• The Journal of Social Psychology

II. PUBLICAŢII NAŢIONALE/INTERNAŢIONALE POSTMONOGRAFIE

• Profilul personalităţii românilor. Articolul în text complet, în limba engleză, se află AICI.
• Profilul inteligenţei românilor.

Alte aspecte relevante asociate monografiei

Aici voi posta materialele legate indirect de monografia despre psihologia românilor.

• Recent, profesorul Vintilă Mihăilescu a scris un articol (Narcis şi psihologia poporului) în Dilema veche (nr. 600, 13-19 august 2015), în care problematizează conceptul de „psihologia poporului”, argumentând, printre altele, că, pentru ieşi dintr-un narcisism etnocentric, este nevoie de analize comparative, într-o logică „populaţională”.
  • Am preluat provocarea colegului Vintilă Mihăilescu, deoarece cred că critica făcută de dânsul ar putea fi înţeleasă de unii nespecialişti prea general (David, D.: Despre Cerber, Narcis şi Psihologia poporului, Dilema Veche nr. 601, 19-25 august 2015).
    • Vezi AICI articolul din Dilema Veche (David, 2015), în text complet (cu titlul iniţial).
  • Profesorul V. Mihăilescu revine cu un punct de vedere în revista Dilema Veche, nr. 603, 3-9 septembrie (Despre cerberi). I-am răspuns într-un cadru mai general, incluzând răspunsuri şi la alte comentarii, în revista La Punkt (Să nu ne temen de cuvinte. Invocându-l pe Wittgenstein în „psihologia poporului/naţiunii„).
  • Într-o lucrare despre excepționalism, pe care o editează în 2017 la Polirom, V. Mihăilescu include, printr-o notă de subsol, și demersul monografic legat de psihologia românilor în categoria excepționalismului, menționând din nou despre erorile metodologice ale monografiei (mă rog, așa cum le înțelege dânsul). Această recidivă apare în ciuda efortului meu de a explica lucrurile și pe înțelesul nepsihologilor. Cu toată politețea, renunț să-i mai răspund. Evident, nefiind specialist în psihologie, face confuzie între psihologia interculturală și excepționalism și nu înțelege metodologia psihologiei comparate (ex. aceeași metodologie utilizată în monografie o voi utiliza într-o lucrare la Oxford University Press, planificată pentru 2018, pentru a înțelege psihologia europenilor).
• Profesorul Andrei Pleșu face (august 2015) – într-un articol de pe blogul personal: „Cum stăm cu inteligența” – o analiză critică filosofică succintă a conceptului psihologic de „inteligență națională” promovat de profesorul britanic Richard Lynn (de la Universitatea din Ulster).
  • Ţinând cont de faptul că am analizat la rândul meu acest concept în monografia despre psihologia românilor, am făcut câteva precizări de specialitate în legătură cu textul profesorului Pleşu, tot pe blogul personal, sub titlul „Inteligenţa între ştiinţă şi pseudoştiinţă”, pentru o mai bună circumscriere a analizei critice.
• O scurtă prezentare a monografiei, în contextul mai larg al cercetărilor/activităţilor academice proprii, a apărut în Adevărul de Weekend, ediţia din 28 august 2015 (vezi AICI).
• Mai multe texte din seria „Sapere Aude – Să ne cunoaştem contextual psihocultural” -, reliefând mai ales implicaţiile practice ale monografiei, vor apărea în revista de cultură La Punkt
  • Primul text: Despre construirea încrederii.
  • Al doilea text: Despre construirea cooperării.
  • Al treilea text: Despre construirea raţionalităţii şi reducerea exagerărilor: Implicaţii pentru profilul naţional de personalitate al românilor.
  • Al patrulea text: Despre utilizarea potenţialului intelectual al românilor.
  • Al cincilea text: Despre utilizarea competitivităţii românilor.
  • Al şaselea text: Despre religiozitatea românilor.
• Un text reliefând dezvoltările teoretico-culturale derivate din monografie a apărut în revista LaPunk.
• Am utilizat paradigma folosită în monografia despre psihologia românilor pentru a înţelege noul val de imigranţi din Europa şi politicile pe care ar trebui să le aibă Uniunea Europeană, într-un articol din România Curată.
• Am explorat impactul concluziilor monografiei în înţelegerea eşecului reformelor de modernizare a României (De ce eşuează reformele de modernizare a României. Cazul educaţiei), într-un articol din România Curată.
• Am utilizat cadrul conceptual al monografie pentru un articol despre plictiseală, în revista Dilema Veche: David, D: Despre plictiseală – o analiză psihologică, în Dilema Veche, nr. 605, 17-23 septembrie 2015
• Agerpres mi-a solicitat o analiză psihoculturală legată de manifestaţiile din noiembrie 2015 (vezi AICI).
• Adevărul mi-a solicitat o analiză psihoculturală legată de manifestaţiile din noiembrie 2015 (vezi AICI şi AICI şi AICI).
• O analiză psihoculturală despre manifestaţiile de stradă, preluată de Hotnews şi LaPunkt (vezi AICI).
• Cultură şi Identitate Naţională în Dilema Veche (David, 2017).

Cronici/recenzii

I. Aici prezint interviuri şi cronici/recenzii asupra monografiei scrise după apariţia acesteia, focalizate nu atât pe demersul academic (aspect abordat în secţiunea de analize/recenzii de specialitate) cât pe implicaţiile psihoculturale ale concluziilor monografiei:

• Adevărul – Semnalare/Recenzie (vezi AICI)
• Bookhub – Recenzie (vezi AICI)
• Bookhub – Interviu (vezi AICI)
• Caţavencii – Interviu (vezi AICI)
• Clujul Cultural – Cartea zilei (vezi AICI)
• Evenimentul Zilei – Semnalare/Recenzie (vezi AICI)
• La Punkt – Interviu (vezi AICI)
• Observatorul Cultural – Recenzie (AICI)
• Radio România Cultural – Interviu (emisiunile: Izvoare de Filosofie şi Timpul Prezent)
• Recenzie/interviu privind implicaţii ale concluziilor monografiei pentru comunitatea maghiară pot fi găsite AICI.
• Revista de Politică a Ştiinţei şi Scientometrie (vezi AICI)
• Revista Sinteza (Octombrie 2015) – Psihologia poporului/naţiunii între Kuhn şi Torquemada: Şi totuşi se mişcă… (contributor invitat)
• România literară nr 34/2015 – Recenzie (vezi AICI)
  • România Literară nu publică comentarii la recenziile sale. Aşa că am răspuns unor aspecte interesante ridicate în textul din România Literară în La Punkt (vezi AICI)
• Ziarul Financiar (Ziarul de Duminică – pentru prima parte a interviului vezi AICI; pentru partea a doua a interviului vezi AICI).

II. În fine, tot aici voi prezenta revistele cu cultură care au preluat texte din monografie:

• Revista 22 (AICI şi AICI)
• Revista Sinteza (revistă de cultură şi gândire strategică) (AICI)
• Tomisul Cultural

Diseminare/conferinţe

I. INFORMAŢII GENERALE

Urmând un model international al lucrărilor de interes mai general, am acceptat să am o serie de scurte prezentări în avanpremieră ale lucrării, în marile centre academice din ţară şi în unele reviste culturale de profil, prezentări care au fost apoi preluate şi în massmedia. Aceste prezentări – la conferinţe au participat peste 1000 de profesionişti în psihologie, oameni de ştiinţă, studenţi în diverse domenii şi publicul larg – au servit unor discuţii critice, care m-au ajutat să aproximez mai bine concluziile finale ale monografiei. Alte discuţii/analize au avut loc în grupuri restrânse, cu experţii în domeniu, din ţară şi străinătate, unii devenind consultanţi ştiinţifici ai monografiei.

I.1. Conferinţe invitate (2015 – înainte de publicarea monografiei):

• Martie – Cluj-Napoca (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca/Asociaţia Studenţilor Psihologi din România)
  • În luna mai a avut loc, tot în Cluj-Napoca, o prezentare în context cultural şi pentru publicul mai larg (nu doar academic), la Berăria Culturală
• Aprilie – Iaşi (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi)
• Mai – Timişoara (Universitatea de Vest din Timişoara şi Asociaţia Cluburilor Lions din România/în prezenţa E.S. Matthijs van Bonzel, Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos/Olandei)
• Mai – Bucureşti (Universitatea din Bucureşti şi Camera de Comert Româno-Germană)

Selecţie de poze de la aceste conferinţe:

I.2. Publicaţii invitate:

• Părţi din monografie au fost publicate în avanpremieră în reviste de cultură şi gândire critică – (1) Sinteza: (a) „Radiografia psihologică a poporului român după eliberare. Avanpremieră a lucrării Psihologia poporului român” (noiembrie 2014 – Zidul care cade, ziduri care cresc – părţi din capitolul 4, secţiunea personalitate – David, 2014); (b) „Despre psihologia românilor” (martie 2015 – Obsesia imaginii –, părţi din capitolul 5 – David, 2015) şi (c) „Ce s‑a schimbat în psihologia poporului român după 100 de ani” (aprilie 2015 – Generaţia înfrântă –, părţi din capitolul 5 – David, 2015); (2) în revista de cultură Tomisul Cultural: „Psihologia poporului român, de la clasici în prezent. O microanaliză comparativă” (iunie 2015 – părţi din capitolul 5 – David, 2015) şi (3) Revista de Politică a Ştiinţei şi Scientometrie: „Cum s‑a născut monografia Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor. Provocarea peste timp a lui Constantin Rădulescu‑Motru” (iunie 2015).

I.3. Alte planuri de publicare/diseminare:

• Unele informaţii din monografie vor fi publicate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate (toate cele trei studii originale sunt deja trimise spre publicare la reviste internaţionale de profil). Părţi din monografie vor fi postate aici (pe blogul personal la https://danieldavidubb.wordpress. com/2015/04/17/intrebari‑si‑raspunsuri‑cu‑referire‑la‑lucrarea‑psihologia‑romanilor/), unde vor avea loc şi discuţii asupra lucrării.

I.4. Unele din aceste conferinţe şi publicaţii au generat prezentări în massmedia:

• Adevărul, Hotnews, etc.
• Digi 24, Realitatea TV, Look TV, etc.

I.5. Alte conferinţe şi dezbateri în ţară şi diasporă au fost planificate/vor fi planificate şi organizate în perioada septembrie-decembrie 2015, după lansarea şi publicarea lucrării (la sfârşitul lunii iunie/începutul lunii iulie).

Întrebările/sugestii legate de organizarea unor astfel de conferinţe/dezbateri trebuie să fie puse prin email (danieldavid@psychology.ro). Într-un cadru normal, pentru a păstra dezbaterile într-un context raţional şi profesional, mă aştept ca debaterile care implică psihologi să fie focalizate atât asupra cercetării cât şi asupra implicaţiilor concluziilor cercetării, iar dezbaterile care implică nepsihologi (ex. profesionişti din alte domenii, societatea civilă, publicul larg) să fie focalizate mai ales asupra implicaţiilor concluziilor cercetării (fără a anula însă posibile întrebări punctuale clarificatoare asupra cercetării).

Prezentări/dezbateri planificate (până în prezent):

• În cadrul Simpozionul „Cultură şi civilizaţie românească”, Săliştea de Sus, Maramureş (luna august, 2015; vezi AICI şi AICI).
• În cadrul Congresului Național al Studenților la Psihologie (CNSP), din 3-6 septembrie 2015, de la Alba-Iulia (vezi AICI).
• În lunile octombrie/noiembrie 2015 vor avea loc prezentări/dezbateri în marile centre universitare (Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara), acolo unde au avut loc şi conferinţele dinaintea apariţiei monografiei.
  • UBB (Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării) – Seminarul de Cercetare Interdisciplinară a Religiilor şi Ideologiilor (vezi AICI) (conferinţă/dezbatere)
  • UB (Facultatea de Filosofie) – Centrul de Cercetări în Logica, Filosofia şi Istoria Ştiinţei (prelegere/dezbatere)
  • UAIC (lansare de carte)
• În cadrul celei dea 167-a Gală „Medicină, Artă, Cultură”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (vezi AICI).
• În cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (vezi AICI).
• În cadrul cercului ştiinţific interdisciplinar „Critical Thinking in Frontier Science” din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (luna octombrie 2015).
• Architecture Expo Conference/RIFF – Special guest at SHARE-lead architects and contractor, Bucureşti, octombrie 2015
• Quality Days, Sibiu (vezi AICI) (workshop). Lansare Sibiu – vezi AICI.
• În cadrul celei de-a XXII-a ediţie a Tîrgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, 18-22 noiembrie, 2015, Bucureşti (Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti).
• O serie de articole de popularizare a profilului psihocultural pot fi găsite în Ziarul de Cluj (AICI, AICI şi AICI).
• O serie de articole care analizează implicaţiile profilului psihocultural va fi publicată în massmedia-reviste de cultură (vezi AICI pentru un articol de acest tip).
• Intervenţii massmedia [ex. massmedia locală, TVR Cluj/TVR 3 (ex. seria „Călătorii Interioare”), Realitatea TV, Adevărul, Look TV, etc.].
• Reacţii/interviu privind implicaţii ale concluziilor monografiei pentru comunitatea maghiară pot fi găsite AICI.

FAQ – Întrebări şi Răspunsuri

II. ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI (cu segmente preluate din lucrarea monografică – David, 2015)

Deocamdată răspund mai jos la întrebările generate de articolele în avanpremieră şi de conferinţe susţinute. După apariţia lucrării/cărţii monografice (în luna iunie/iulie, la editura Polirom), tot aici, voi răspunde la întrebări legate de aceasta (vezi şi AICI pentru discuţii mai vechi).

1. De ce şi cum s-a pornit proiectul?

Proiectul a fost gândit din anul 2005. Aşa cum am mai spus, în 2005 a apărut un articol interesant în prestigioasa revista Science care analiza, în 49 de culturi/ţări ale lumii, diferenţa dintre „cum suntem” sub aspectul trăsăturilor de personalitate şi „cum credem” că suntem (national character) (Terracciano şi colab., 2005). România lipsea din această analiză! Ţinând cont de tradiţia pe care am avut-o în astfel de teme – prin Constantin Rădulescu-Motru şi Dumitru Drăghicescu –, am decis să corectez această lipsă (eu publicând anterior lucrări comparative între români şi alte popoare/culturi/ţări, prin prisma unor atribute psihologice – am adaptat scale/teste psihologice). De asemenea, începând acest demers, am hotărât să-l fac mai complex, incluzând în analiză cât mai multe din studiile deja publicate în literatura de profil în care românii sunt comparaţi cu alte popoare/culturi/ţări (aşa cum am spus în una din avanpremiere, am analizat studiile disponibile până în ianuarie 2015). Aşadar, sintetic spus, aşa s-a născut fundamentul acestui proiect/demers: „cum sunt” vs. „cum se cred” românii.

2. De ce acest titlu? („Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor”). Nu este prea pretenţios/preţios sau prea de simţ comun?

Am lăsat în titlu „Psihologia poporului român” pentru a arăta conexiunea – ca preocupare, nu ca şi cadru teoretico-metodologic – cu lucrarea anterioară a lui Constantin Rădulescu-Motru; sintagma, fiind mai veche, nu se regăseşte şi în lucrare. Am adăugat însă în subtitlu „profilul psihologic” şi „psihologia românilor” pentru a ne diferenţia (sintagme utilizate şi în lucrare). În literatura psihologică de profil se utilizează frecvent termeni precum „cultură”, „ţară”, „populaţie” (şi eu am utilizat aceşti termeni în carte), dar la fel de bine se găsesc în titluri ale lucrărilor sau în texte ştiinţifice (sau guvernamentale) sintagme precum psychology of americans, psychology of italians, etc. sau, cu referire la atributele psihologice ale unei populaţii, se folosesc pentru aceasta termeni precum americans, germans, etc. În fine, Schmitt şi colab. (2007) utilizează sintagme precum national personality profile, profiles of individual nations, iar Terracciano şi colab. (2005) investighează „caracterul national” (national character). Pentru alte exemple vezi mai jos:

„…Because the same traits can be found in every culture, intercultural comparisons and correlations are possible: Are Italians more extraverted than the British?…” (Terracciano şi McCrae, 2006, pg. 178). Traducere: Deoarece aceleaşi trăsături pot fi găsite în fiecare cultură, comparaţiile şi corelaţiile interculturale sunt posibile. Sunt italienii mai extravertiţi decât britanicii?

“…It is perhaps not surprising that Australians see themselves as extraverts, German Swiss believe they are typically high in conscientiousness, and Canadians describe themselves as  Agreeable…” (Terracciano şi colab., 2005, pg. 98). Traducere: Probabil nu este surprinzător că australienii se văd ca extravertiţi, elveţienii germani cred că sunt foarte disciplinaţi şi canadienii se descriu ca agreabili.

După cum se vede în textele citate mai sus, chiar în revista Science (Terracciano şi colab., 2005), se vorbeşte simplu şi fără complexe şi ocolişuri despre “britanici”, “italieni”, “canadieni” etc., prin prisma unor atribute psihologice ca “extraversiunea” sau  “agreabilitatea” comparabile între astfel de populaţii şi/sau agregate statistic. Aşadar, utilizarea termenilor de „români”, „psihologia românilor”, „profilul psihologic al românilor” nu este problematică într-o lucrare monografică de acest tip, ci se înscrie în paradigma domeniului.

3. De ce a durat atât (2005-2015)?

În primul rând am vrut ca această analiză să fie una riguroasă şi complexă. Din păcate, la data respectivă (2005) nu existau adaptate în România principalele teste/instrumente psihologice care să ne permită astfel de analize valide. Atât Constantin Rădulescu-Motru cât şi Dumitru Drăghicescu au generat concluzii bazate pe metodologia de vârf existentă la la vremea lor. Dar cum nu existau atunci multe date disponibile, prin prisma metodologiei de astăzi, majoritatea concluziilor lor au de fapt o valoare epistemică mai apropiată de ipoteze interesante, decât de cunoştinţe validate (şi nu au făcut diferenţa între „cum suntem” vs. „cum credem că suntem”). Ştiam în 2005 că există un program complex de adaptare a mai multor teste psihologice majore în România, aşa că am preferat să aştept apariţia lor (la adaptarea unora m-am implicat personal) pentru a aborda tema la nivelul de vârf al metodologiei vremurilor noastre (care probabil va fi la rândul ei depăşită în viitor).

Aşadar, „studiul”, aşa cum greşit a fost prezentat în mass-media, este de fapt o carte monografică complexă care se bazează pe mai multe studii. Unele studii deja publicate (de noi sau de alţi autori) sunt integrate teoretic în carte. Alte studii fac obiectul analizei secundare de date (ex. calcularea şi comparare mărimii efectului), analiză efectuată de noi pornind de la datele primare şi/sau din rezultatele sintetice prezentate în aceste studii. În fine, alte date primare noi au fost culese şi analizate ca parte a acestui proiect.

4.  Care sunt fundamentele metodologice ale lucrării?

Metodologia este una standard în domeniu. Să o analizăm pe componentele principale:

4.1. Care este esenţa metodologică a lucrării?

Preluând modelul articolului din revista Science (Terracciano şi colab., 2005), suntem interesaţi în diferenţierea celor două componente din psihologia românilor: „cum sunt” vs. „cum cred că sunt” sub aspectul unor atribute psihologice. Simplu spus, pentru a înţelege „cum sunt românii” am comparat atribute psihologice ale românilor (în eşantioane reprezentative naţional şi/sau de convenienţă) cu cele ale altor popoare/culturi/ţări, comparaţia de referinţă fiind cea cu SUA. Am ales SUA deoarece este unul din modele de referinţă pentru democraţiile lumii moderne, o ţară la care ne raportăm frecvent ca model. Utilizarea SUA ca element de referinţă în astfel de studii apare şi în alte lucrări (ex. Schmitt şi colab., 2007; Terracciano şi colab., 2005). Pentru o perspectivă mai integrată şi comprehensivă am inclus însă în analize, acolo unde există date, şi alte ţări/culturi (occidentale şi estice). Pentru a înţelege „cum cred românii că sunt” am utilizat metodologia standard pentru identificarea stereotipurilor.

4.2. Dar putem agrega atribute psihologice la astfel de niveluri (de ţară/cultură)?

Da, şi există sute de studii de acest tip în domenii precum psihologia interculturală/socială/culturală (vezi spre exemplu Schmitt şi colab., 2007; Terracciano şi colab., 2005).

4.3. Ce date am utilizat şi agregat noi? Cum le-am interpretat?

1. Am utilizat date culese de noi în cadrul acestui demers (3 studii noi), pe care le-am agregat doar dacă existau astfel de agregări anterioare pentru alte popoare/culturi de referinţă (ex. SUA), având astfel o justificare ştiinţifică a agregării.

2. Am utilizat date deja agregate (1) în publicaţii ştiinţifice selectate din bazele de date internationale, pe baza unor algoritmi cu cuvinte cheie (până în ianuarie 2015) şi (2) în manualele unor teste psihologice adaptate în ţară (de mine sau de alţi colegi), asupra cărora am făcut analize secundare de date (ex. analiza mediilor latente, calcularea semnificaţiei statistice şi a mărimii efectului, etc.); aşadar, aici datele şi agregarea lor  statistică la nivel de ţară/cultură au trecut deja testul comunităţii ştiinţifice.

3. Am utilizat date deja existente în baze de date international (ex. World Values Survey), asupra cărora am efectuat analize secundare de date (ex. analiza mediilor latente, calcularea semnificaţiei statistice şi a mărimii efectului, etc.); aşadar, şi aici datele şi agregarea lor  statistică la nivel de ţară/cultură au trecut deja testul comunităţii ştiinţifice.

Un atribut psihologic a fost inclus în profilul românilor dacă a îndeplinit simultan două criterii: (1) semnificaţie statistică (p <0.05) şi (2) o mărime a efectului Cohen’s d>0.35 (d>0.20 pentru trăsăturile de personalitate).

În analiza stereotipurilor am utilizat metodologia standard (ex. analiza frecvenţei, indicele de accesibilitate mnezică, saturaţia, etc.).

4.4. Care este modalitatea teoretico-metodologică de a diferenţia între profilul psihologic de adâncime şi profilul psihologic de suprafaţă?

Distincţia dintre profilul de adâncime şi cel de suprafaţă pentru un atribut psihologic a fost utilizată acolo unde: (1) exista această distinctie în teoria analizată sau (2) a putut fi aplicată ca urmare a faptului că atributul se bazează în definirea lui pe analize factoriale; altfel spus, factorii ca variabile latent identificate statistic (profilul de adâncime) explică variabilitatea unor variabile manifeste (profilul de suprafaţă). Vezi ca exemplu instrumentul psihologic NEO PI-R din avanpremiera 1.

4.5. Are acest tip de cercetare vreo legătură cu Volkerpsychologie?

Nu, ba sunt chiar în opoziţie! Volkerpsychologie este o abordare vetustă, moartă ştiinţific (nimeni nu face astăzi Volkerpsychologie). Aceasta a eşuat din cauze ştiinţifice – teoria substanţializării/esenţializării ethosului unei naţiuni a fost invalidată – şi ideologice (a fost utilizată în mişcări extremiste/rasiste). Demersul nostru este ancorat în psihologia modernă, în forma psihologiei cognitive/clinice/interculturale/sociale/culturale; a le confunda pe acestea cu Volkerpsychologie este o eroare gravă şi un semn de incultură ştiinţifică. Aşadar, o populaţie nu are o psihologie în sensul Volkerpsychologie – un suflet/ethos propriu substanţializat şi esenţialist -, dar poate avea un profil psihologic format dintr-o serie de atribute psihologice rezultate din generalizare statistică. În avanpremiere am spus foarte clar, încă din primul paragraf, că profilul este statistic, aşadar ancorat în psihologia modernă, nu unul substanţial/esenţialist, ca în vechea şi depăşita paradigmă Volkerpsychologie.

5. Ce sperăm de la acest demers ?

Mai multe lucruri:

1. O primă sinteză modernă a atributelor psihologice ale românilor, cu implicaţii pentru cercetări viitoare şi aplicaţii (ex. cum să ne dezvoltăm ca societate);
2. O oportunitate de autocunoaştere a românilor;
3. O carte ştiinţifică contributoare la cultura română.

Aşadar, lucrarea se adresează nu doar ştiinţei psihologice din ţară, ci românilor ca public larg şi culturii româneşti. Ca psiholog din şcoala clujeană de psihologie iniţiată de Florian Ştefănescu-Goangă, abordez psihologia într-un cadru empiric/experimental. Această lucrare nu este doar o lucrare de psihologie ştiinţifică, ci sper să aducă o componentă complementară de tip knowledge-based/evidence-based culture. Prin asimilarea unui filon empiric de tip knowledge-based/evidence-based – insist aici: „complementar”, nu „alternativ”! -, cultura românească poate deveni mai complexă şi mai puternică. Într-adevăr, precum ştiinţele umaniste, psihologia ar trebui să contribuie masiv la cultura naţională. Rezultatele cercetărilor psihologice sunt însă de interes internaţional, în psihologie neexistând teorii locale, specific naţionale; mintea umană, ca biologia umană, nu este definită naţional! Şi atunci când se abordează teme de interes local şi naţional această abordare se face cu un aparat conceptual şi metodologic internaţional. Aşadar, publicaţiile româneşti de psihologie, importante ştiinţific şi cultural, trebuie să reflecte cunoştinţe care au trecut testul comunităţii psihologice internaţionale, nu produse locale, adesea fără valoare epistemică/culturală.

6. De ce publicaţiile şi conferinţele în avanpremieră?

Aşa cum am spus, cartea nu îşi doreşte să fie doar de interes ştiinţific, ci doreşte să aducă în spaţiul românesc şi o componentă de cultură bazată pe cunoştinţe (knowledge-based culture sau evidence-based culture). Aşadar, unele aspecte cu relevanţa culturală au fost prezentate în revista Sinteza, care este o revistă de cultură şi gândire critică. Analizele statistice care stau în spatele concluziilor nu puteau fi prezentate în detaliu într-o revistă de cultură, de aceea am prezentat în ambele articole doar indicatori metodologici şi statistici bazali (ex. numărul participanţilor americani vs. români, informaţii despre vârsta acestora, pragul de semnificaţie la care s-a lucrat) care mi s-au permis (şi aşa mi s-a spus că textul este prea tehnic). Am mizat pe faptul că (1) metodologia noastră este una standard (comparaţii ale unor atribute psihologice între români şi alte populaţii – aşa că în formatul redus, numărul şi vârsta subiecţilor erau cei mai importanţi indicatori) şi (2) fiind o revistă de cultură se problematizează mai mult ideile şi implicaţiile lor (ex. are psihologia un rol cultural?); câte din discuţiile/dezbaterile culturale sunt însoţite de datele statistice subiacente – dacă acestea există – prezentate detaliat? Mai mult, dacă ne uităm la cărţi de sinteză prin care ştiinţa pătrunde în cultură (ex. Pinker, Dawkins, Dennett) o să vedem că adesea ideea/concluzia (bazată pe zeci de studii anterioare ale autorului) este formulată simplu de autor şi/sau este însoţită de o citare sau date minimale (aşa cum am prezentat şi eu în avanpremiere), nu de rezultatele şi analizele statistice subiacente detaliate. Am procedat similar, deşi, spre exemplu, pentru prima avanpremieră există toate referinţele necesare pentru verificare indicate în articol, iar pentru a doua avanpremieră am spus cum au fost derivate concluziile ca metodologie generală.

Aceste avanpremiere (culturale – în forma articolelor – şi ştiinţifice – în forma conferinţelor la universităţi) invitate, prin reacţiile la ele, mă ajută să aproximez mai bine formulările finale ale cărţii.  Altfel spus, avanpremierile, în forma unor conferinţe ştiinţifice şi articole scurte de sinteză,  au aici un rol fundamental pentru a stabili nuanţele finale ale lucrării, lucru foarte important considerând atât (1) tema acestei lucrări şi sensibilităţile legate de această temă cât şi (2) istoria psihologiei româneşti.

Într-adevăr, vocea culturală a psihologiei s‑a auzit mai rar după desfiinţarea acesteia de către regimul comunist şi chiar după reinstituirea ei din cauza nevoii de maturizare a domeniului, astfel că pentru a introduce un mesaj atât de sensibil şi de nou în spaţiul cultural românesc era nevoie de o acţiune în etape (de exemplu, conferinţe – lucrări sintetice scurte – monografia). Aşa cum am arătat în monografie, începând din 1977, iar apoi definitiv în 1982, psihologia a fost desfiinţată în România de regimul comunist, fiind acuzată de: (1) impostură – promovând idei şi metodologii mistice şi învechite, care nu erau în concordanţă cu noua ideologie comunistă, (2) caracter subversiv/periculos – devoalând mecanismele minţii umane, erau supuse riscului strategiile comuniste de manipulare în formarea omului nou şi (3) inutilitate – activiştii de partid erau consideraţi cei mai buni psihologi. Aşadar, această strategie a fost absolut necesară mai ales ţinând cont de contextul cultural al psihologiei, de anvergura lucrării şi de sensibilitatea temei.

Lucrările clasice asupra psihologiei românilor au apărut la momente de cotitură pentru istoria noastră (de exemplu, pregătirea, formarea şi consolidarea statului naţional românesc). Într‑adevăr, cercetarea psihologiei românilor a fost din start asociată cu identitatea naţională, ceea ce face ca această temă să fie încărcată de emoţie şi chiar de o suspiciune protectivă (de înţeles psihologic, având în vedere istoria românilor). Prin comparaţie, publicarea unor cercetări asupra atributelor psihologice la americani sau la alte popoare (vezi, de exemplu, profilul de personalitate al americanilor în Terracciano et al., 2005) este luată ca orice alt demers ştiinţific, fără a genera o emoţionalitate mai mare decât este cazul. Cred însă că psihologia românească a ajuns să aibă forţa şi maturitatea ştiinţifică de a aborda această temă, într‑o logică dominant etică (dar cu elemente emice), după modele internaţionale, direct, constructiv şi fără complexe. Şi mai cred că miza integrării noastre în Uniunea Europeană, cu bătaie lungă din punct de vedere istoric, este pentru români un astfel de moment de cotitură în prezent, care cere o astfel de monografie (păstrând raţional proporţiile, aşa cum au intervenit decisiv la vremea lor – pentru modernizarea ţării şi emanciparea românilor – Şcoala Ardeleană, Generaţia Paşoptistă, Junimea Română etc.).

7. Nu este neobişnuit să discutăm public rezultate ale unor cercetări care nu sunt încă publicate full text?

Discutarea unor rezultate prezentate la conferinţe ştiinţifice (cum sunt şi cele pe care le-am avut/le voi mai avea) înainte de publicarea lor într-un text complet (full text), publicare care poate dura mult timp, în funcţie de procesul editorial, nu este un lucru atât de neobişnuit astăzi, mai ales dacă rezultatele sunt de mare interes public şi există acordul editorului pentru rezultatele deja acceptate spre publicare; mai mult, chiar formularea în scris a unor concluzii pe baza unor conferinţe, cu prezentarea minimală şi sintetică a rezultatelor  discutate la conferinţă, se regăseşte sub forma de meeting abstracts chiar în Web of Science. Aşadar, într-un mediu de încredere, orice rezultat ştiinţific de mare interes, care a trecut un proces minimal de recenzie profesională (peer-review), chiar într-o formă sintetică fiind (ex. abstract), poate să fie discutat public, chiar dacă rezultatele detaliate apar mai târziu; dacă cineva doreşte mai multe detalii înainte de publicarea textului complet le cere autorului. Această practică devine tot mai frecventă astăzi; vezi ca un exemplu în acest sens articolul din the Guardian (despre concluziile unui studiu prezentat la o conferinţă, care urmează să fie trimise spre publicare).  În cazul nostru, lucrarea a fost recenzată de colegi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, apărând apoi articolele de sinteză şi conferinţele (preluate apoi de massmedia), aşa că eu nu văd absolut nicio problemă în acest demers, fiind mereu deschis să comunic detalii celor interesaţi, până la apariţia lucrării full text. Mai mult, „pre-publication excerpts from books” (prezentarea publică a unor fragmente din cărţi acceptate spre publicare, cu câteva luni înainte de apariţia cărţii) reprezintă o practică curentă a editurilor de prestigiu international. Nu văd de ce să nu facem la fel şi în ţară!

Dar recunosc însă că am fost prins nepregătit şi am subestimat interesul foarte larg pentru temă şi deci nevoia legitimă a unor aspecte metodologice mult mai detaliate decât cele prezentate sumar de mine. S-au mai scris şi s-au mai făcut cercetări pe această temă, fără un ecou atât de puternic; am crezut că va fi aceeaşi situaţie şi aici, dar m-am înşelat. Aşadar, sincer şi direct spus, nu am urmărit un proiect de « promovare a lucrării », fiind eu însumi surprins de ecoul media al unor texte publicate de mine într-o revistă de cultură şi pe blogul personal (sau a unor conferinţe susţinute). Recunoscând însă această situaţie neanticipată, am hotărât (1) să fac această secţiune de întrebări şi răspunsuri (FAQ), (2) să prezint mai multe informaţii metodologice ca update în cele două avanpremiere (avanpremiera 1 şi avanpremiera 2) şi (3) să lungesc timpul pentru întrebări şi dezbateri în cadrul conferinţelor invitate. Nu voi mai prezenta însă alte concluzii în afara celor prezentate deja în avanpremierele sub forma articolelor de sinteză, până la apariţia lucrării în format complet (iunie, 2015), cu excepţia discuţiilor ştiinţifice din cadrul conferinţelor invitate.

8. Care este rolul eşantioanelor reprezentative în monografia dedicată psihologiei românilor? Se aplică aici eroarea asociată „legii numerelor mici”?

Pentru răspuns reiau un text care va apărea într-o formă relativ similară într-un articol din RPSS (2015 – voi actualiza bibliografia când va fi publicat):

Am dedicat mai multe paragrafe în monografie pentru a-i face pe nepsihologi să înţeleagă cum se face psihologia modernă. Nu mai reiau ce am scris în monografie, ci sumarizez cu rol educaţional.

Măsurătorile psihologice sunt complexe şi necesită locaţii fixe (ex. laborator) şi/sau timp îndelungat de administrare a măsurătorilor (ex. unele teste psihologice au sute de itemi). Aşadar, logica eşantioanelor reprezentative nu este dominantă în psihologie, pentru simplu motiv că nu se poate aplica eficient, psihologia dezvoltându-şi o altă metodologie riguroasă. Aici este vorba despre o decizie practică, nu despre o minimizare teoretico-metodologică a eşantioanelor reprezentative.

Aşa cum se învaţă din anul 1 de psihologie, logica eşantioanelor reprezentative este totuşi necesară atunci când dorim să estimăm parametrii unei populaţii pornind de la indicatorii statistici ai unui eşantion; într-o astfel de situaţie rareori se acceptă, chiar cu titlu provizoriu, eşantioane de convenienţă (poate doar cu titlu de excepţie şi provizoriu, în cazul unor populaţii speciale, cu reliefarea foarte clară a riscurilor/limitelor). Dacă însă dorim să investigăm relaţii între variabile, logica eşantioanelor reprezentative nu mai este o constrângere majoră în psihologie. De aceea, psihologia lucrează adesea cu eşantioane de convenienţă/non-probabilistice (fără a refuza însă eşantioanele reprezentative, când acest lucru este posibil). În această metodologie este însă important ca orice generalizare a concluziilor să se facă adăugând imediat limitele legate de eşantionare. În plus, în acest context, replicabilitatea capătă în psihologie un rol fundamental şi obligatoriu, alături de conexiunile logico-conceptuale între constructe (ex. predictive/ concurente).

În monografie nu am încercat să estimez parametri unei populaţii (ex. români), pornind de la un eşantion de convenienţă din populaţie. Asta ar fi fost foarte rudimentar! Dimpotrivă, aşa cum am arătat clar în metodologie, un atribut psihologic a fost asociat românilor doar într-o logică comparativă, derivată din relaţia a două variabile: (1) variabila clasificatorie culturală (români vs. altă ţară de referinţă) şi (2) variabila dependentă (ex. atributul psihocultural investigat). Dar trebuie înţelese fin aceste nuanţe, care scapă unui ochi mai puţin familiarizat cu metodologia psihologică.

Apoi, pentru a creşte rigoarea demersului, în general, am prezentat sub formă de cunoştinţe validate ştiinţific acele cunoştinţe care s-au bazat pe rezultate obţinute în eşantioane reprezentative şi/sau eşantioane cu putere statistică adecvată, într-o relaţionare logico-conceptuală cu alte rezultate. Aşadar, pentru a fi conservator, toate concluziile generale ale monografiei se bazează pe eşantioane reprezentative şi/sau eşantioane cu putere statistică adecvată, în cadrul unor relaţionări logico-conceptuale predictive (ex. unele atribute psihologice au fost anticipate din analiza mediului cultural) şi/sau concurente (ex. unele atribute psihologice se interrelaţionau conform unor teorii, deja, validate în psihologie). Atunci când aceste condiţii nu au fost întrunite, cunoştinţele au fost formulate doar ca preliminarii.

Dar pentru a evita discuţii interminabile şi pentru a ilustra că ceea ce spun este corect şi că monografia se înscrie sub acest aspect în setul de bune practici ale domeniului, să observăm că nici un articol din ultimul număr din Journal of Cross-Cultural Psychology/JCCP (octombrie 2015) nu utilizează eşantion reprezentativ, urmând, însă, strict logica metodologică descrisă mai sus (ex. eşantioane cu putere statistică/relaţionare logico-conceptuală), logică care, în condiţii similare, se regăseşte şi în monografie. Mai mult, testarea eficienţei unor terapii, deja, validate ştiinţific – prin care s-au tratat milioane de pacienţi şi au salvat probabil mii de vieţi la nivel internaţional – se face fără a se angaja eşantioane reprezentative, ci tot logica descrisă mai sus. Dacă aş lua în serios criticile care spun că nu se poate face cercetare fără eşantioane reprezentative, probabil că toate aceste articole ar fi la rândul lor considerate greşite sau foarte problematice. Aşadar, lipsa eşantionului reprezentativ nu este o problemă insurmontabilă, ci o limită asumată de psihologie, pe care o adresăm tot metodologic, după cum am indicat mai sus. Aşa cum am mai spus, marea majoritate a datelor pe care se bazează analizele secundare de date din monografie au fost deja publicate în reviste de specialitate, trecând, aşadar, filtrul comunităţii ştiinţifice. Aşadar, preocuparea monografiei de a include eşantioane reprezentative, acolo unde acestea există, nu este o încercare de a ne apropia de vreun standard ideal al domeniului (pe care monografia   nu-l atinge), ci o încercare de folosi maximal toate datele existente, pentru a reduce la minimum limitele demersului monografic.

Legea numerelor mici chiar nu are nicio legătură cu monografia, în condiţiile în care în marea majoritate a analizelor (şi au fost câteva mii de comparaţii) puterea statistică este una adecvată (având eşantioane de sute şi chiar mii de participanţi!). Când puterea statistică nu este adecvată, rezultatele nesemnificative devin într-adevăr o problemă (falşi negativi). În astfel de cazuri rare în monografie – din estimările mele sub 0.5% din toate analizele secundare de date -, când aceste rezultate nu erau coroborate logico-conceptual cu alte rezultate riguroase, cunoştinţele au fost formulate clar doar ca preliminare (trebuind replicate în studii viitoare).

9. Nu este „periculos” un astfel de demers?

Nu înţeleg această modalitate a unor cititori de a pune problema în secolul XXI şi cred că aceasta generează temeri şi teme false. Multe din aceste date comparative între români şi alte popoare/ţări/culturi există de mult în literatura internaţională (ex. de psihologie interculturală) şi nu ne-au făcut rău, dimpotrivă! În general, cunoaşterea ştiinţifică – aici adesea în forma psihologiei cognitive/clinice/interculturale/culturale/sociale – nu poate să fie mai periculoasă decât ignoranţa. Un popor care se autocunoaşte psihologic este mai emancipativ şi mai greu de manipulat/controlat. În plus, în timp ce cunoaşterea are în sine germenii autocontrolului, ignoranţa permite controlul celor mai ignoranţi de către cei mai puţin ignoranţi. Aşadar, un astfel de demers de tip Saper Aude nu poate decât să ne ajute pe toţi!

10. Nu este un discurs prea esenţialist, care ne duce cu gândul la esenţe nemodificabile şi greu de stabilit/decelat în mod riguros?

Simplu spus, esenţialismul se referă la faptul că un atribut al unei entităţi este văzut ca un fundament în identitatea şi funcţionarea sa. După răspunsurile la 4.1. şi 4.5. este clar că teoria nu este una esenţialistă, ci comparativă. Rămâne totuşi cumva discursul exprimat în concluzii prea esenţialist? Nu cred. Când într-o analiză psihologică spun spre exemplu că cineva este inteligent, nu mă refer la o esenţializare a acestui atribut, ci profesioniştii din psihologie ştiu că este vorba de un scor ridicat în comparaţie cu un standard de referinţă (deşi în descrierea profilului psihologic spunem doar că „este inteligent”, nu că „este mai inteligent în comparatie cu standardul X”). Limbajul natural are în sine germenii „esenţializării”, iar în ştiinţă utilizăm acest limbaj natural. Dar ştiinţa îşi defineşte termenii în mod clar, iar prin metodologia cercetării face distincţii între un demers esenţialist vs. non-essentialist. Din avanpremierile prezentate se poate înţelege foarte clar metodologia comparativă şi/sau faptul că profilul se bazează pe rezultate empirice conectate cu constructe clasice ale psihologie interculturale (neesenţialiste). Scurt spus, concluziile nu sunt formulate într-un limbaj mai esenţialist decât alte profile psiho-culturale din literatura de specialitate.

Referinţe selective

David, D. (2015). Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Politom, Iaşi.

Schmitt şi colab. (2007). The geographic distribution of Big Five Traits: Patterns and profiles of human self-description across 56 nations. Journal of Cross-Cultural Psychology, 38, 173.

Terracciano şi colab. (2005). National character does not reflect mean personality trait level in 49 cultures. Science, 310, 96.

Terraciano, A şi McCrae, R.R. (2006). Cross-cultural studies of personality traits and their relevance to psychiatry. Epidemiol Psichiatr Soc., 15(3): 176–184.

Analize/recenzii de specialitate

În această secţiune prezint reacţiile profesioniştilor psihologi asupra monografiei. Printr-o astfel de secţiune se pot evita situaţiile la limita imposturii, când nespecialişti în psihologie sau oameni fără contribuţii ştiinţifice consistente se pronunţă uneori prea ferm şi vehement, nu asupra implicaţiilor unor rezultate psihologice – lucru pe care, în mod natural, este tentată să-l facă toată lumea -, ci asupra paradigmei psihologice propriu-zise.

• Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie (RPSS) a dedicat o secţiune specială analizei monografiei. Articolele-reacţie ale profesioniştilor psihologi de top din domeniu, din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara, – reacţie la lucrarea monografică şi la articolul meu introductiv din numărul special: „Cum s‑a născut monografia Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor. Provocarea peste timp a lui Constantin Rădulescu‑Motru” -,  pot constitui o grilă de lectură a monografiei pentru nepsihologi. Aşa cum spuneam mai sus, printr-o astfel de grilă se pot evita situaţiile la limita imposturii, când nespecialişti în psihologie sau oameni fără contribuţii ştiinţifice consistente se pronunţă uneori prea ferm şi vehement, nu asupra implicaţiilor unor rezultate psihologice – lucru pe care, în mod natural, este tentată să-l facă toată lumea -, ci asupra paradigmei psihologice propriu-zise.
  • Articolul de start (David, 2015) şi reacţiile profesioniştilor în domeniu (Sava, 2015; Iliescu, 2015; Dobrean, 2015; Constantin, 2015) pot fi găsite în text complet aici AICI.
  • O serie de două noi articole (Iacob, 2015 şi Cernat, 2015), alături de răspunsul meu le acestea (David, 2015), au apărut în RPSS, în numărul din decembrie 2015 (vezi AICI).
  • RPSS a promovat programul internaţional de cercetare a cogniţiile iraţionale la nivel de ţară/cultură – derivata din monografia despre psihologia românilor (vezi AICI).

 

• Colegiul Psihologilor din România a preluat AICI comunicatul editurii Polirom. 

 

• Revista Timpul (vezi AICI).
  • Prof. univ. dr. Luminiţa Iacob (UAIC, Iaşi) este unul din vârfurile psihologiei româneşti în etnopsihologie. Ţinând cont de faptul că paradigmele noastre sunt oarecum „rivale” (etnopsihologie vs. cognitiv/psihometric/clinic într-o metodologiwe interculturală) eram  curios cum se va poziţiona faţă de monografie. Deşi avem abordări diferite, a înţeles în mod profesionist paradigma monografiei, punctând aspectele ei tari şi reliefând colegial aspecte mai sensibile ale monografiei. Nu am comentarii la recenzie, luând-o aşa cum este: o recenzie făcută de un profesionist

 

• Două recenzii au apărut în revista de Psihologie Socială (vezi AICI)
  • Prima recenzie este semnată de prof. univ. dr. Maria Nicoleta Turliuc (psiholog) de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, iar a doua de conf. univ. dr. Marius Lazăr (sociolog) de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Colegei Turliuc îi spun că sunt de acord cu problematizările ridicate, evident necomentând asupra aspectelor pozitive pe care le-a remarcat. Colegului Lazăr am să-i răspund în legătură cu aspectele critice care interesectează atât psihologia cât şi sociologia, în cadrul unei dezbateri pe care o avem planificată în ianuarie 2016; menţionez însă doar că mi-ar fi plăcut să fie mai atent când a alunecat în psihologie hazardându-se la „analize” şi „sfaturi”, unde, fiind sociolog, nu psiholog, evident că a făcut erori neforţate, care strică tonul mai serios al altor aspecte profesionist problematizate în domeniul său de competenţă (pe care îl ştiu şi-l apreciez).

 

• Alte analize/recenzii (publicate/în curs de publicare) au dus la următoarele puncte de vedere:

 

•  Evident, nevorbind limba română, nu mă pot pronunţa direct asupra întregului conţinut al monografiei, cu excepţia studiului 3, la care am participat şi pe care îl consider important. Dar aş sublinia în acest context că, în general, astfel de cercetări asupra caracterului naţional şi relaţia acestuia cu atribute psihologice de bază sunt fundamentale pentru psihologia inteculturală modernă. (Dr. Antonio Terracciano, Florida State University, SUA, autor al articolului „National Character Does Not Reflect Mean Personality Trait Levels in 49 Cultures”, Science, 2005)

 

•  Lucrare de referinţă, Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală nu doar are meritul de a continua un vechi interes de cercetare cu mijloacele ştiinţei moderne, ci este în acelaşi timp o invitaţie deschisă către autoreflecţie. „Cum suntem?”, „Cum credem că suntem?”, „Cum cred alţii că suntem?”, „Cum am ajuns să fim aşa?” sunt întrebări esenţiale atât pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru societatea românească în ansamblu. Profesorul Daniel David ne oferă, într-o manieră analitică riguroasă, răspunsuri bine documentate la aceste întrebări, ceea ce face din volumul de faţă un exemplu demn de urmat pentru cercetări ulterioare în această arie extrem de importantă în care cunoaşterea de sine devine cunoaşterea psihologiei noastre ca membri ai unui grup, ai unei culturi şi ai unei istorii comune. (Dr. Vlad Glăveanu, specialist în psihologie culturală, Aalborg University, Danemarca/London School of Economics, Marea Britanie, editor al Europe’s Journal of Psychology)

 

• Profesorul Daniel David semnează o lucrare de sinteză admirabilă, care le adresează românilor invitaţie la autoreflecţie. Important este că lucrarea oferă şi o bază robustă pentru acest exerciţiu de autoreflecţie: este complet ieşită din tiparele speculative şi preponderent calitative care au caracterizat în mod tradiţional discuţiile purtate, mai mult sau mai puţin timid, în cultura română, referitor la „cum suntem” sub aspect psihologic. Monografia se înscrie într-un curent ştiinţific, punând datele şi metoda experimentală la baza descrierilor, comentariilor sau concluziilor. Este o punctare clară a unui moment de maturitate în psihologia românească: după 15 ani de studii admirabile realizate în România în domeniul evaluării psihologice, datele existente în varii surse într-o cantitate imensă au fost utilizate şi combinate cu studii punctuale ale autorului, pentru a oferi această imagine incitantă a poporului nostru. Cu siguranţă că studiile de acest tip vor continua şi se vor dezvolta şi pe viitor, arătând că psihologia are o voce puternică în conturarea identităţii noastre. (Dr. Dragoş Iliescu, profesor de psihologie, Universitatea din Bucureşti, preşedinte al International Test Commission)

 

• Această lucrare monografică despre psihologia poporului român ne prezintă fotografia noastră identitară sub aspect psihologic, prin apelul la un demers ştiinţific riguros, specific psihologiei experimentale şi interculturale. Cartea se axează în mai mică măsură pe stereotipuri – cum ne percepem? cum ne percep alţii? –, ajutându-ne să înţelegem cum suntem noi şi discrepanţa dintre cum suntem şi cum credem că suntem. Această realitate poate fi pe alocuri inconfortabilă, dar ignorarea ei ne-ar face mai mult rău din perspectiva progresului nostru ca naţiune. Profesorul Daniel David îşi asumă curajul dezvăluirii vulnerabilităţilor şi a punctelor noastre tari sub aspect psihologic, într-o carte incendiară, destinată deopotrivă specialiştilor şi publicului larg. (Dr. Florin Alin Sava, profesor de psihologie, directorul Departamentului de Psihologie, Universitatea de Vest din Timişoara)

 

• O lucrare ambiţioasă care va rămâne un reper important, un punct de cotitură în înţelegerea şi interpretarea psihologiei/mentalităţii poporului român. Profesorul Daniel David propune o trecere de la o interpretare subiectivă (fenomenologic-hermeneutică) a acestei realităţi la una obiectivă, pornind de la analiza datelor empirice, pentru a ajunge apoi, ca specialist în ştiinţe cognitive, la analiza discrepanţei dintre cele două şi la impactul acesteia asupra psihologiei românilor. Dincolo de polemicile pe care le va trezi, fără îndoială, această lucrare, ea va rămâne în conştiinţa publică şi în bibliografia ştiinţifică drept prima analiză sistematică a datelor esenţiale ale profilului nostru psihologic pornind de la agregarea, adesea pe eşantioane naţionale reprezentative, a trăsăturilor psihologice individuale dominante ale românilor. Fără a propune să tranşeze definitiv acest subiect, lucrarea va contribui, fără îndoială, la conturarea unei imagini mai clare despre noi înşine, creând astfel premisele pentru asumarea felului în care suntem şi prefigurarea felului cum dorim să devenim în viitor. (Dr. Ticu Constantin, profesor de psihologie, directorul Şcolii doctorale de psihologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi)

 

• Ideea profesorului Daniel David de a realiza o amplă monografie cu privire la psihologia poporului român și profilul său psihologic, ca replică la disanță de mai bine de un secol la lucrarea lui Constantin Rădulescu-Motru, mi s-a părut pe îndrăzneață și cuceritoare. Despre preocupările domniei sale în această direcție am citit pentru prima dată pe HotNews.ro la sfârșitul lunii marti și am înțeles imediat că demersul său răspunde unor nevoi fundamentale actuale ale românilor: identitare, culturale și de autocunoaștere. Am decis imediat să îl invit pe profesorul Daniel David la o conferință publică pe care am organizat-o la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la care au participat peste 700 de persoane. Am aflat cu acest prilej și apoi, după apariția volumului ”Psihologia poporului român”, am înțeles că lucrarea propusă de autor – concepută și realizată de-a lungul unui întreg deceniu – are un fundament teoretic consistent incluzând atât lucrări clasice/paradigmatice și studii directe/indirecte moderne cu privire la psihologia poporului român, cât și numeroase anchete și lucrări recente realizate la nivel internațional cu o metodologie consacrată, care permite comparații variate cu alte popoare. Combinând demersul empiric, fenomenologic și hermeneutic, trecând peste fricile și prejudecățile care au acompaniat, parazitat sau chiar paralizat cunoașterea în domeniul social, Daniela David demonstrează faptul că psihologia cognitivă interculturală matură se pretează la un demers constructiv comparativ, dominant etic, pe baza unor metode internaționale. Cele trei studii noi, originale, publicate în acest volum sunt părţi ale unor colaborări internaţionale. Primul capitol aplicativ prezintă valorile, normele și axiomene socioculturale specifice românilor, indicând faptul că românii au un pattern colectivist, focalizat pe familie, muncă şi religie. Al doilea capitol aplicativ vizează analiza profilului psihologic de adâncime și a celui de suprafață, a discrepanțelor dintre ”cum suntem” versus ”cum credem că suntem” în cazul trăsăturilor de personalitate, analiza autostereotipurilor și heterosterotipurilor românilor. Autorul combină analiza secundară a rezultatelor unui număr foarte mare de studii cu analiza datelor a trei studii realizate de de autor. În al treilea capitol aplicativ, este propus un profil psihologic al românilor așa cum rezultă din datele empirice (cum suntem si ce ce am ajuns asa) și din analizele fenomenologico-hermeneutice cum credem/cred alții că suntem și de ce credem/cred astfel. Lucrarea se încheie cu necesarele concluzii generale, cu precizarea limitelor și implicațiilor lucrării. Lucrarea destinată unui număr mare de specialiști din diferite domenii și publicului larg trebuie citită, descoperită și savurată! (Dr. Maria Nicoleta Turliuc, profesor de psihologie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

 

• O recenzie interesantă a fost efectuată de profesorul Ion Mânzat. Spun interesantă deoarece a reliefat aspecte (ex. de psihologie sinergetică) la care nu m-am gândit în timpul elaborării monografiei, dar care pot face sens pe linia argumentării dânsului. Profesorul Ion Mânzat a fost unul din vârfurile psihologiei româneşti înainte de desfiinţarea acesteia de regimul comunist (ex. bursier Fullbright la Berkeley University şi la Stanford University, SUA, cercetător la Institutul de Psihologie al Academiei Române) şi unul dintre cei care au suferit major repercursiunile regimului comunist asupra psihologiei (vezi AICI şi AICI). Recenzia profesorului Ion Mânzat (vezi mai jos) va apărea în Transylvanian Journal of Psychology (decembrie 2015):
  • Am lecturat, am studiat si am savurat o carte care m-a impresionat prin cantitatea de munca pe care o contine, prin rigoarea cercetarilor,  prin subtilitatea interpretarii rezultatelor, prin noutatile surprinzatoare pe care le reliefeaza.  Cartea contine prioritar demonstratii si mai puțin afirmatii,  argumente si observații.  Interpretarile nu sunt doar statistice ci sunt mai ales psihologice. Structurile sunt corelate cu functiile, iar acestea sinergic imbinate  exploreaza atat la suprafața cat si la adancime (similar cu structurile generative ale lui Noam Chomski). Este o carte elaborata, care solicita din plin gandirea si imaginatia cititorului, dar care nu obosește și nu sufoca, ba dimpotriva invioreaza,  surprinde, instruiește si trezește.  Multitudinea informațiilor este fructuos operationalizata.  Și astfel, noile concepte sunt efectul unor rodnice cooperări sinergice intre informații și operatii.  In acest fel, conceptele operationale dobandesc atributul transferabilitatii,  adica al extinderii campurilor operatorii (J. Piaget).Cel puțin trei au fost motivele care m-au îndemnat sa scriu o recenzie despre aceasta originala si valoroasă carte care contine principalele virtuti ale eficientei unei cercetari știintifice: valoarea, utilitatea și perspectiva. Primul motiv: în anul 1992 am initiat impreuna cu profesorul Paul Popescu Neveanu o ampla și ambitioasa cercetare etnopsihologica – „Harta psihologica a poporului roman”. Au fost angajati peste 200 de psihologi din toate judetele țării (pe atunci, in Romania erau foarte putini psihologi). Cercetarile au demarat foarte greu si in cele din urma s-au impotmolit.  Dupa moartea profesorului (1995) a murit si cercetarea. A fost doar un inceput,  fara dezvoltare si fara finalizare. Aceasta experienta personala m-a facut sa pot aprecia si admira efortul si tenacitatea depuse de Daniel David in elaborarea acestui volum. Al doilea motiv: inalta competenta și vigoarea creativa a autorului  care este, pentru mine, un cercetător știintific de mare putere. Al treilea motiv: actualitatea si unicitatea temei de cercetare.Premisele cercetarii sale sunt cautate in operele clasicilor: Wilhelm Wundt (Volkerpsihologie), Constantin Radulescu Motru, Dumitru Draghicescu etc, După cum marturisește autorul, cercetarea sa are trei obiective:
    1. O prima sinteza moderna a atributelor psihologice ale romanilor;
    2. O oportunitate de autocunoaștere a romanilor;
    3. O monografie cognitiv-comportamentalista.

    In legatura cu al treilea obiectiv am o observație. Psihologia cognitiva, asemenea tuturor psihologilor, are  virtuti și limite. Din punctul meu de vedere aceasta ampla și deschisa cercetare depaseste granitele psihologiei cognitive, indreptându-se spre o psihologie integratoare. (O prima incercare de psihologie integrala asupra constiintei  a fost facută de Ken Wilber in Outline of An Integral Psychology,  2000, in care realizează un model sintetic in care uneste cele patru perspective ale individului – interior, exterior, cultura și societate -, care se numește AQAL, All Quarrels All Level. I. Manzat, Istoria psihologiei universale, 2007, pg. 860).

    Capacitatea de integrare a atat de multor campuri teoretice cere transformarea interioară a autorului insusi. Dezvoltarea cercetatorului este esentiala intrucat studierea aspectelor nonduale, transcendente nu se poate realiza la nivel analitic, ci doar intr-un cadru cognitiv sintetic. Ne-am bucurat sa descoperim aceste atribute in autor.

    Pentru a cerceta riguros si obiectiv o astfel de tema complexa este nevoie de mult curaj, insotit de mult entuziasm. Curajul este o calitate obligatorie a creativitatii. Psihologii americani, inca din anii ’50 ai secolului trecut, au dovedit  prin prodigioase cercetari ca asumarea riscului si cutezanta creatoare sunt principalele atribute creative  (P. Torrance). In ceea ce privește asumarea riscului amintesc ca recent Polly Morland  (Risk Wise, 2014) a demonstrat ca riscul se poate calcula matematic cu probabilitati.  Ea isi propune sa descopere procesul luarii unei decizii, dar și pastrarea unei minti deschise in timpul procesului. Afirmația sa principala este: „Este mai bine sa nu fugi de risc ci sa pașești spre el.” Daniel David  culege  prin acest volum și roadele curajului, fara de care nu ar fi  fost posibil acest travaliu intelectual îndelungat.

    Pe parcursul cartii am descoperit multe noutati, constructe originale și comparații revelatorii. Ma mulțumesc sa amintesc doar cateva.

    • Un popor care se autocunoaște (are conștiința de sine) psihologic este mai emancipativ și mai greu de manipulat.
    • Insușiri proprii romanilor (dupa C . Radulescu Motru): a. individualismul egocentric,  focalizat pe proprietate și pe interesul lui (romanul este anarhic  și asociat prin gregarism, nu in  structuri comunitare puternice);  b. comportamente ghidate de „gura lumii”, aceasta fiind cauza neperformarii; c. neperseverenta in lucrul inceput; d. atribute favorabile: primitor, tolerant, religios, iubitor de dreptate; e. alte atributuri: indisciplina și munca dezordonata,  în salturi, lipsa spiritului comercial, lipsa de prețuire a timpului.
    • Profilul genetic al romanului: influența daco-traca și influența Imperiului Roman (s-ar fi cuvenit accentuarea acestei perspective).
    • Sunt foarte interesante și chiar surprinzătoare cele șase tipuri de comparații intre România și SUA și intre România și cele noua tari din Europa, America de Nord și Asia (conform modelului Hofstede, 2010): 1. colectivism/individualism, 2. feminitate/masculinitate,  3. distribuirea/concentrarea puterii, 4. evitarea/angajarea incertitudinii, 5. orientarea pe termen scurt/pragmatism, 6. reprimare/indulgenta.
    • Din lista valorilor universale (conform Schwartz, 2012) am reținut ca foarte interesante: self-transcendence, self-enhancement, deschidere la schimbare (m-am bucurat sa descopar aceste concepte apropiate și de psihologia transpersonala).
    • Am fost surprins sa aflu ca romanii au un înalt nivel de religiozitate, credința în Dumnezeu la romani fiind de 92,3%.
    • Neîncrederea in oameni este foarte dezvoltata la romani.
    • Cinismul social este crescut la romani, insa sfidarea și indoiala au scoruri mici.
    • Scepticismul are valoare mai mare la romani comparativ cu americanii.
    • Mandria naționala are o valoare medie (sub Turcia, SUA etc.).
    • Sunt reliefate și varii tipuri de ingrijorari.
    • Factori importanți în viața: familia și munca au valori mari, prietenia avand o valoare mai mica.
    • In ceea ce privește profilul cognitive, romanii au o cultura colectivista focalizata pe familie, munca și credința.
    • Este surprinzator sa aflam ca Romania este fruntașa în Uniunea Europeana la analfabetism funcțional.
    • In ceea ce privește creativitatea romanului, aceasta are un nivel la fel de mare ca a americanului (și la copii și la adulți).
    • La stima de sine romanii sunt pe locul 47 din 53 de țări.
    • Se fac referiri interesante despre stilul de atasament romantic!
    • De necrezut aflam noutăți care contrazic drastic convingerile noastre: in comparație cu germanii romanii au un angajament mai mare, orientare spre statut și dominanta mai mari, o internalizate crescuta, dorinta de invatare mai mare. De asemenea, optimismul si competitia sunt mai mari; in schimb au scoruri mai mici decat germanii la perseverenta, flexibilitate, neinfricare, independenta.
    • Plansul la romani este de nivel mediu. (Dar umorul? Asteptam un raspuns de la urmatoarea cercetare in domeniu).
    • Intre romani și italieni s-a remarcat o mare similaritate.

    Toate aceste date au fost  obţinute de catre autor in urma unei munci care merita tot respectul nostrum si care a inclus, printre altele,  aplicarea de probe psihologice și realizarea unei analize statistice ample. Informatiile au fost pentru mine provocari mai ales ca eu am fost timp de patru decenii (1960-2000) un pasionat cercetator experimentalist,  dupa care am devenit cercetator teoretician. In 1985 am inceput proiectarea unei noi paradigme – psihologia sinergetica.  Vreau sa subliniez ca autorul a gandit sinergetic cercetarea sa fara sa-si propuna aceasta (cel mai probabil). Psihosinergetica susţine ca intr-un sistem dinamic si complex toate componentele lucreaza impreuna si deodata si unele prin altele nu unele dupa altele. Adica lucreaza sinergic. Astfel, intregul este mai mult decât suma parţilor.  Fara o astfel de gandire stiințifica autorului iar fi fost mult mai dificil sa intreprinda aceasta complexa  cercetare fenomenologica și hermeneutica (Cum credem ca suntem? Cum cred altii ca suntem?).

    Ne dorim ca în continuarea acestei cercetari hipercomplexe sa gasim informații si despre: iubire, umor si concepția despre moarte la romani.

    Citind aceasta carte cititorule ai putea descoperi la tine si la cei din jur trasaturi si atitudini pe care nu le-ai constientizat inainte; ai putea descoperi nevoia de transformare. Lecturand si meditand asupra celor scrise intelegerea noastra, a romanilor asupra sufletului nostru romanesc, se va largi și se va  adanci. Ne vom da seama de misiunea și rostul pe care le avem.  Vom putea obține raspunsuri pe care nu le-am mai primit la intrebarile nerostite care salasluiesc in inimile noastre „Cine suntem?”, „Cum suntem?”, „Care este rostul nostru aici?”, „Incotro ne indreptam? ” Cartea este un excelent ghid credibil si stiinţific pentru largirea constiinței  de sine a romanului.

    În finalul carţii este laudabil ca  autorul formulează propuneri de proiecte  si programe pentru dezvoltarea cercetarii in viitor. Apreciez optimismul perspectivelor sale.  O cercetare autentica și cu un nivel inalt de exigenta metodologica nu se incheie cu concluzii ci cu perspective, autorul facand astfel inca o data dovada meticulozitatii sale stiintifice.

    II sunt recunoscator autorului pentru privilegiul de a fi citit cartea inaintea publicarii.