Foarte scurte considerații despre „dezbaterea CNATDCU” cu referire la noua lege a învățământului superior

Sunt întrebat (prea) frecvent ce părere am eu sau UBB despre „disputa CNATDCU”, cu referire la noile legi ale educației. UBB va avea un punct de vedere detaliat, așa cum se cuvine ca parte a procesului de dezbatere.

Ca om de știință și rector UBB nu vreau însă să evit situația, ascunzându-mă după tot felul de motive ca să nu confrunt o temă sensibilă și complicată, așa că iată cum văd eu lucrurile, sincer și direct spus.

În acest moment, mai simplu spus, în actuala paradigmă construcția este focalizată pe CNATDCU, care are un rol complex: de standardizare, de decizie, de monitorizare, de control și chiar de strategie, fiind o instituție formată în esență din personalități academice de referință. CNATDCU este astfel o construcție considerată necesară pentru faza actuală de dezvoltare a mediului academic românesc. Până aici lucrurile pot fi acceptabile, în condițiile în care o paradigmă nu este adevărată/falsă, ci utilă/inutilă. Din păcate reglementările actuale au birocratizat atât de mult organizarea/funcționarea CNATDCU, încât instituția este frânată major în ceea ce ar trebui să facă! Noua lege nu propune o deblocare a funcționării CNATDCU, ci o altă paradigmă, complet diferită, în care accentul se pune pe universități, CNATDCU rămânând doar cu elemente de standardizare, monitorizare și eventual control. Din păcate însă noua lege nu asigură clar independența și calitatea CNATDCU în astfel de procese, cu implicații negative mai ales în condițiile în care nu în toate universitățile românești integritatea și performanța academică (corect înțeleasă) sunt parte centrală a culturii organizaționale. Așadar, eu cred că avem două paradigme, ambele prost implementate! Personal prefer paradigma a doua, dar bine implementată (nu așa cum apare acum în lege! – de aceea UBB va face sugestii în acest sens), dar înțeleg și pot accepta încă o perioadă necesitatea primei paradigme (pe care însă aș dori-o mai funcțională pe linia simplității/transparenței/celerității – și aici vom avea sugestii concrete).

Disclaimer: Sunt membru în CNATDCU din 2020.

Scurte considerații la cald despre noua lege a învățământului superior

Sunt tot mai des solicitat de mass-media să am o poziție față de propunerile recente de “legi ale educației”.

Pentru început clarific una din întrebările frecvente, spunând că, în afară de analizele (punctele de vedere/dezbaterile) publice pe care le-am inițiat sau la care am participat în legătură cu un modelul normativ modern al învățământului superior în România, nu am contribuit direct și nu am fost consultat cu privire la textul concret al propunerilor de legi, deși unele concluzii/recomandări ale acestor analize le văd pe alocuri reflectate în lege.

Ca să fie clară opțiunea mea generală, dincolo de nuanțele din diverse situații, iată cum văd proiectul de lege dedicat învățământului superior apărut astăzi, urmând să discut mai multe detalii în zilele următoare (în privința celuilalt proiect, dedicat învățământului preuniversitar, mă voi exprima mai încolo):

1. Sub aspect de viziune-arhitectură, în sinteză, este o schimbare majoră de paradigmă, care, în esență, duce puterea de decizie spre actorii din domeniu (ex. universități), iar statul, prin autoritățile sale (alături de diverse consilii consultative), păstrează mai ales mecanisme de standardizare/control/monitorizare. Spre exemplu și simplu spus, doctoratul, abilitarea și diplomele rămân la nivel de universitate, fără să mai depindă de analize-decizii directe la nivel de minister. Este așadar un demers de “high risk” (risc mare), care va duce la “high gain” (câștiguri mari) doar dacă mecanismele de control-monitorizare își vor face treaba, altfel putem ajunge la situații dezastruoase. Dacă se dorește, aceste mecanisme de control-monitorizare se mai pot clarifica în cursul dezbaterilor care urmează, acum nefiind adecvat stabilizate în lege.
2. Sub aspect de organizare/funcționare, (1) se introduc o serie de mecanisme noi, absolut necesare, (2) se renunță la și/sau se reformulează o serie de lucruri existente în prezent și (3) se păstrează multe lucruri, inclusiv ca formulare, din legea actuală. Ca mecanisme noi majore se observă (1) introducerea învățământului superior de scurtă durată, (2) accentul pe relația cu societatea (ex. învățământul dual, detalierea învățării pe parcursul vieții, microcertificări, un cadru mai riguros de organizare a potențialelor societăți comerciale ale universităților, rolul extensiilor universitare etc.), (3) accentuarea rolului universităților în certificare (foarte important în lumea de azi!) și (4) sistemul hibrid. De asemenea, se observă că înființarea unei universități va fi mai simplă, prin Hotărâre de Guvern, nu prin lege. S-a renunțat la unele lucruri nefuncționale (ex. trecerea asistenților de pe „determinat” pe „nedeterminat”, fără concurs). În fine, este foarte bine că universitățile trebuie să-și aleagă o misiune din cele trei menționate în lege, dar modul de formulare a misiunilor este neinspirat (ex. introducerea “excelenței” îi va determina pe toți să se focalizeze pe aceasta, modificându-i apoi esența), mai ales că misiunea nu este corelată, fie și orientativ, cu criteriile de evaluare ale acesteia (ex. criterii de excelență). Demersurile din lege sunt importante, dar riscul este asociat unor incoerențe (și chiar contradicții) în unele segmente (ex. normă universitară vs. normă didactică; personal didactic/de cercetare auxiliar formulat în diverse variante care aduc confuzie; pensionarea descrisă confuz, mai ales cu referire la semnificația limitelor de vârstă etc.); de asemenea, rolul unor mecanisme noi, precum învățământul de scurtă durată, trebuia mai bine prezentat. Dacă se dorește, toate aceste chestiuni se pot corecta în formulare și sens/semnificații în cursul dezbaterilor care urmează.
3. Sub aspect metodologic, legea ne spune că arhitectura și organizarea/funcționarea vor fi detaliate într-o mulțime de acte subsecvente legii. Dacă aceste acte nu vor fi elaborate în spiritul legii, eșecul este garantat, deoarece legea nu s-a protejat suficient față de posibile distorsiuni prin acte subsecvente. Dacă vor fi elaborate profesionist, atunci lucrurile vor merge în spiritul legii, putându-se inclusiv corecta unele scăpări chiar de după dezbateri. Dacă se dorește, unele protecții/măsuri de siguranță se pot introduce în cursul dezbaterilor care urmează.
4. Eu am argumentat recent în spațiul public că trei mecanisme pot da un avantaj competitiv rapid universităților românești: (1) susținerea cercetării în universități – iar acest lucru este menționat explicit în noua lege, inclusiv prin finanțare specifică/dedicată (de aceea o bifez pozitiv!); (2) concentrările academice – care din nou apar explicit în lege (deci trebuie o nouă bifare pozitivă!) și (3) organizarea modernă a resurselor umane în universități (ex. traiectorii diferite de carieră/”head hunting”/promovarea după modele internaționale/regândirea conceptului de “normă”) – lucru care din păcate nu este evident în noua lege (deci nu-l bifez pozitiv!).
5. Alte aspecte mai specifice relevante academic și/sau social (ex. mandatul rectorilor, durata doctoratului) trebuie dezbătute la rândul lor, iar propunătorii trebuie să-și argumenteze opțiunile.

Așadar, în această fază proiectul este cam ca pisica lui Schrodinger, cu viitor sau fără în funcție de demersul nostru acțional de acum (ex. cum/dacă ne uităm). Hai să-l facem viu, ca să nu rămânem cu o pisică moartă aruncată în curte de factorul politic, factor care este deja decis să alunge din curte pisica vie care nu-i mai place!