Prima pagină > Articole Științifice > Cunoştinţele sunt făcute pentru a fi diseminate cât mai larg!

Cunoştinţele sunt făcute pentru a fi diseminate cât mai larg!

În această categorie voi posta lucrări ştiinţifice proprii, pe care le consider foarte relevante şi de larg interes, publicate în reviste şi edituri de prestigiu. Acolo unde am acceptul editurii sau revistei, voi posta lucrarea în formatul original, publicat. Altfel, o voi posta în formatul manuscrisului acceptat spre publicare (sigur, şi aici cu acordul revistei şi/sau editurii). Toate aceste materiale sunt doar pentru uzul personal al cititorilor, fără a putea fi distribuite mai departe, independent de acest Blog.

Am hotărât să fac acest lucru luând ca exemplu practicile profesorilor de la universităţi de prestigiu din lume, care, dedicaţi misiunii de a genera şi disemina cunoaşterea ştiinţifică pentru oameni şi societate, reuşesc astfel să transmită mesajul ştiinţific la un număr cât mai mare de citititori. Acest lucru este important luând în calcul faptul că accesul la literatura de profil este încă foarte costitistor (ca urmare a unor politici editoriale, adesea prea focalizate economic), deşi într-o societate avansată cunoaşterea ar trebui să fie cât mai uşor accesibilă. Acest lucru este cu atât mai important în România cu cât oamenii de ştiinţă români rareori îşi permit „full access” la toate lucrările relevante din domeniul profesional.

Aşadar, sper ca acest demers să fie util în primul rând studenţilor la psihologie şi cercetătorilor din ţară, dar şi celor din străinătate.

  1. delia
    30 martie 2013 la 8:17 pm

    Multumim mult.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu