Prima pagină > Despre Psihologie > O scurtă notă asupra dezbaterilor recente din cadrul Colegiului Psihologilor din România

O scurtă notă asupra dezbaterilor recente din cadrul Colegiului Psihologilor din România

8 Aprilie 2014

UPDATE  IV: Reacţia facultăţilor de psihologie din Consorţiul Universitaria la răspunsul şi demersul CPR poate fi găsit AICI.

UDATE III: Răspunsul CPR la materialul facultăţilor de psihologie din Consorţiului Universitaria poate fi găsit AICI. Cred că era bine ca materialul facultăţilor de psihologie din Consorţiului Universitaria să fie prezentat complet pe siteul CPR, pentru a se înţelege mai bine răspunsul CPR (vezi materialul complet al facultăţilor de psihologie din Consorţiului Universitaria la UPDATE I). Ca urmare a acestor demersusi, CPR a demarat un proces de consultare pentru direcţiile pe care le va urma (vezi AICI).

UPDATE II: Nu voi mai modera/accepta comentarii la textul meu şi/sau la poziţia facultatilor de psihologie din consorţiul Universitaria pe acest Blog (după ce am scris această notă, am mai acceptat comentariile apărute pînă la încheiere procesului de moderare a celor deja apărute înaintea notei). Sincer spus, sunt prea multe comentarii (ex. comentarii pozitive şi negative, propuneri de norme, discuţii despre proceduri, cerinţe de soluţionare a unor probleme etc.) pentru timpul pe care îl am pentru moderare/discuţii. Eu am exprimat un punct de vedere; unii vor fi de acord cu el, alţii nu. Consorţiul Academica a propus un text; el trebuie analizat. Aşadar, vă rog, dacă doriţi să le discutaţi să încercaţi să le faceţi acest lucru în grupurile proprii (ex. filialele locale).  Mulţumesc pentru înţelegere!

UPDATE I: Un text de poziţie asumat de facultăţile de psihologie din Consorţiul Universitaria a fost făcut public astăzi (9.04.2014). Textul poate fi găsit AICI. El a fost anticipat şi trebuie coroborat cu un text anterior care poate fi găsit AICI. Vezi şi reacţia preşedintelui Asociaţiei Psihologilor din România la aceste evenimente (AICI).

 

Colegiul Psihologilor din România (CPR) a fost gândit pentru a ajuta dezvoltarea şi funcţionarea profesiei de psiholog! Nu pentru alte scopuri!

CPR a reuşit să se impună şi să organizeze această profesie având, în mod natural şi normal, susţinerea şi colaborarea mediului universitar (de unde a şi pornit); într-adevăr, formarea în psihologie porneşte şi se conturează din universităţi, aşa cum se întâmplă şi cu alte profesii liberale (ex. medicină) din ţară şi aşa cum este organizată profesia la nivel internaţional (vezi Asociaţia Americană de Psihologie, Federația Asociațiilor de Psihologie din Europa).

Există astăzi discuţii aprinse în CPR asupra direcţiei în care trebuie să se îndrepte psihologia şi profesia de psiholog. Recent, s-au luat deja unele decizii pe care unii colegi le consideră ca interferând cu normalitatea practicii lor (or nu acesta a fost angajamentul CPR la formare!). Nu discut aici despre ceea ce cred eu în legătură cu aceste decizii. Natura mea este să dau creditul bunei intenţii conducerii actuale a CPR, chiar dacă implementarea ei poate nu este mereu cea mai fericită/bună. Mai mult, ştiu că orice reglementare trezeşte şi nemulţumiri. Dar când aceste nemulţumiri sunt legate de fundamente ale profesiei, ele trebuie ascultate în mod serios şi responsabil.

Ceea ce îmi place încă în această comunitate, în ciuda fricţiunilor, este că fiecare doreşte binele acestei profesii, chiar dacă viziunile sunt diferite sau chiar, pe alocuri, contondente.

Nu mai sunt implicat în conducerea CPR, retrăgându-mă în 2012 din orice funcţie, din cauza altor angajamente internaţionale. Ca unul care am fost însă implicat în această construcţie de la începuturi (spre exemplu, contribuind major la Hotărârea de Guvern), asumându-mi şi bunele şi relele ei cu credinţa că partea bună a fost, totuşi, dominantă, încă îmi pasă şi astfel îmi exprim o serie de gânduri faţă de viitor, în speranţa că ele vor contribui la un demers raţional şi util, susţinut de toată comunitatea psihologilor. Sper că nu vom ajunge la un demers care divide comunitatea şi/sau generează sisteme de acreditare diferite (ex. profesie liberală versus salariat/persoană fizică autorizată, acreditare prin CPR versus acreditare în afara lui, etc.); dacă se întâmplă asta atunci am eşuat cu toţii şi nu câştigă nimeni din comunitatea noatră. Vom rămâne puternici doar dacă stăm împreună şi ajungem la un consens raţional. Văd că trebuie să reamintesc filosofia de început, şi anume că bătăliile noastre nu sunt în interior, între noi, ci în afară, pentru progresul profesiei şi tratarea acesteia în mod corect la nivelul societăţii (şi mai avem aici multe lucruri de făcut, unele extrem de complicate, ţinând cont de faptul că mediul în care funcţionăm nu este unul mereu raţional)!

  1. Psihologia trebuie organizată după setul de standarde internaţionale. Acesta nu este un moft, ci este o nevoie obligatorie pentru a asigura circulaţia forţei de muncă atât pentru cei tineri cât şi pentru cei mai puţin tineri. Dar miza mare este pentru tinerii psihologi!
  2. Psihologia este una din cele mai respectate discipline academice atât în ţară cât şi în universităţile din străinătate. Trebuie să fim conştienţi de acest lucru, să nu ne batem joc de el şi să ne ridicăm la înălţimea standardelor. Atunci (în 2004) când a fost gândită legea de organizare a CPR, specializarea în psihologie era legată de licenţă (care atunci era de 4 ani). Apoi, ca urmare a reglementărilor Ministerului Educaţiei Naţionale, psihologia s-a reorganizat, urmând modelul Bologna, astfel încât licenţa a devenit de 3 ani, iar specializarea în psihologie s-a mutat la nivel de master (2 ani). CPR a continuat însă să funcţioneze în spiritul şi după legea veche, astfel încât s-au dezvoltat programe de formare complementară (de minimum 2 ani), alternative programelor de master, pentru a asigura specializarea în domeniu. Fiecare cale – master vs. program complementar – are puncte tari şi puncte slabe.
  3. Este drept că multe programe de master nu asigură o formare profesională adecvată, fiind mai mult ghidate teoretic, fără specialişti/supervizori care să garanteze o formare profesională avansată. Dar acest lucru poate fi corectat prin normele de acreditare profesională ale CPR. Nu orice master acreditat academic trebuie să fie acreditat şi profesional (acesta este modelul care funcţionează în SUA)!
  4. Există însă două probleme majore cu programele de formare complementară. Prima problemă se referă la faptul că totul se desfăşoară doar cu taxă, astfel încât tinerii nu pot accesa acest sistem de formare în mod gratuit. A doua, mai importantă, se referă la faptul că, implicit, aceste programe se substituie programelor academice de master, astfel încât un specialist în psihologie ajunge să aibă doar 3 ani de formare universitară, lucru de neacceptat niciunde în lumea civilizată. Mai mult, în domeniul clinic spre exemplu, specialistul psiholog ajunge astfel cel mai puţin profesionalizat specialist din domeniu (medicul are 6 ani de studii la nivel de licenţă, asistentul medical şi moaşa 4 ani etc.). Federația Asociațiilor de Psihologie din Europa şi-a adaptat standardele de formare în regimul 3 (licenţă) + 2 (master), în timp de CPR încă nu şi chiar tinde, în mod greu de înţeles, să le păstreze, punând la risc profesia. Pe de altă parte, programele complementare introduse de CPR, bine gândite, pot ajuta la profesionalizarea psihologilor.
  5. Ar fi absurd să avem două tipuri diferite de psihologi cu pregătire Bologna (3 ani de licenţă) – cu şi fără master -, la acelaşi nivel de specialitate avansată (nivel de specialist şi/sau principal), măcar pentru motivul (şi sunt multe altele) că unii vor putea circula, profesional vorbind, internaţional, în timp ce alţii nu. Probabil că soluţia cea mai bună este una care combină punctele tari ale acestor tipuri de programe, păstrând psihologia românescă ancorată în modernitate:
    1. Specializarea în psihologie trebuie să presupună masterul de specialitate (cu excepţia generaţiilor pre-Bologna). Masterul este însă un program academic acreditat de către ARACIS. Pentru a-i da şi valoare profesională, nu doar academică, el trebuie să fie acreditat profesional de către CPR. Acreditarea, pentru cele mai multe specializări din CPR, se poate face independent (după nişte criterii clare stabilite de CPR) sau (pentru toate specializările) în colaborare cu un program de formare complementară deja acreditat de CPR, care asumă profesional şi programul de master.
    2. Formarea doar prin programe complementare poate permite, pentru cele mai multe specializări, practica la un nivel preliminar (ex. practicant autonom), dar nu la un nivel avansat (ex. specialist/principal).

Aşa văd eu lucrurile, în esenţă. Eu cred că este o viziune care îmbină corect lucrurile (academic-profesional) şi, mai important, corespunde standardelor naţionale şi modelelor internaţionale. Alţi colegi probabil că le văd diferit sau cu alte nuanţe.

Pentru mine nu este o situaţie de tip master vs. programe complementare, ci una de tip viitor vs. trecut! Atenţie, nu ne putem permite aici un „joc de-a normele” cu o profesie, norme pe care le tot schimbăm, ca şi cum ar fi proprietatea câtorva oameni. Acest joc riscant afectează mii de profesionişti şi, de aici, zeci de mii de beneficiari! Are implicaţii sociale şi instituţionale, dincolo de CPR! Este vorba aici despre o profesie fundamentală într-o societate, care nu poate fi distorsionată prin decizii de neînţeles şi de nepermis într-o societate normală. Cine forţează lucrurile în acest mod şi împinge psihologia în direcţii neacademice va trebui să ştie că va trebui să răspundă în faţa comunităţii psihologilor din România care are o tradiţie şi o conştiinţă cărora nu li se pot impune lucruri vetuste (chiar dacă, pe termen scurt, pentru unii, pot aduce beneficii). Această comunitate a supravieţuit prigoanei comuniste şi a ieşit demnă, ancorându-se rapid la modernitate. Asta datorită faptului că părinţii fondatori au pus-o pe baze serioase, gândite pe termen lung, după modele internaţionale, nu doar pentru ei, ci pentru ei şi generaţiile care vin! Parafrazând o sintagmă celebră, psihologia de azi ar trebui văzută ca fiind un împrumut de la generaţiile care vor veni!

Sigur, unele lucruri trebuie schimbate şi/sau precizate/detaliate (şi prin prisma schimbării legilor în domeniu). Aşa că hai sa ne aşezăm împreună, colegial, şi să facem ce şi cum trebuie făcut! Aşa cum a fost atunci când apariţia CPR a fost o emulaţie care a avut susţinerea întregii comunităţi. Aceasta este invitaţia pe care o fac colegilor mei din actuala conducere a CPR şi comunităţii mai largi (academice şi/sau profesionale). Nu forţaţi decizii care ne pot dezonora pe toti şi care, mergând împotriva normalităţii domeniului, nu vor rezista în timp. Hai să regăsim spiritul colegial şi creator de la începutul CPR şi să tragem toţi în aceeaşi direcţie, în beneficiul acestei profesii!

Însă indiferent ce vom alege să facem să nu uităm că generaţiile fondatoare şi mai vechi au creat şi păstrat psihologia în ţară la standardele la care aceasta funcţionează la nivel internaţional, permitându-ne astfel circulaţia ştiinţifică şi profesională. Psihologia românească a fost mereu modernă şi normală (sic!).  Să nu fim noi aceia care să rămânem în istoria domeniului ca cei care îi dăm o înţelegere locală, un profil anormal şi o rupem de acest context internaţional.

Anunțuri
Categorii:Despre Psihologie Etichete:
  1. 8 Aprilie 2014 la 8:36 pm

    Scriu din perspectiva mea, de student la psihologie…termini facultatea, te apuci de master, mai faci si o formare complementara, iti iei si atestat, stai in supervizare, iti trebuie credite in fiecare an, deci comferinte, congrese, workshop-uri – timp, bani, etc, etc => loc de munca = ?????? Daca tot te duce capul si vrei sa muncesti, mai bine sa alegi medicina si poti sa faci psihiatrie dupa sau o alta facultate, decat sa faci ce, ca psiholog? Parintii nu pot finanta la infinit! Decat sa fie discutii master versus formare, mai bine ne-am gandi cum sa lucreze si prapaditii de psihologi!

  2. Cornel
    8 Aprilie 2014 la 8:37 pm

    Foarte corecta abordarea. Si poate ar trebui cumva reglementat si accesul la atestatul de libera practica printr-o evaluare serioasa la nivelul CPR astfel incat daca sunt inca destule universitati care-si permita sa scoata ” specialisti” pe banda Colegiul sa nu faca aceeasi greseala, accentul trebuie pus pe calitate si in acest fel vom fi o comunitate respectata in care sa aiba acces profesionistii, nu detinatorii de dipome.

  3. Alexandra Huh
    8 Aprilie 2014 la 11:55 pm

    Din pacate este adevarat, exista probleme in gasirea unui loc de munca si in formarea ca terapeut. Este trist, sa vezi ca multi absolventi de psihologie ajung sa fie terapeuti doar pentru faptul ca isi permit financiar sa plateasca formarea. Nu vreau sa generalizez dar de multe ori formarea e ceva la nivel cantitativ in Romania si se pierde din vedere calitatea. Dupa un MSc in psihologie clinica la Universitatea din Heidelberg, Germania, imi doresc sa ma intorc acasa si sa fac ceea ce iubesc si sa cresc profesional, dar din pacate astfel de oportunitati sunt foarte foarte mici mai ales daca nu ai terminat in Romania.

  4. Valeriu
    9 Aprilie 2014 la 1:12 am

    Mare mi-e mirarea sa citesc aici, cand am facut doua reclamatii in anul 2009 la comisia de clinica, condusa de Daniel David. Niste tanti ne-au „evaluat” pentru atestat. stateam ca animalele pe holuri, inaintea mea a luat cineva specialist cu aceiasi ani ca mine, iar mie mi-au dat in supervizare pe clinica, „sa mai invat”. Nu am primit nici pana in anul 2014 niciun raspuns, nu mi s-a raspuns la telefon de catre domnul Daniel David, era plecat in America.
    Cine a facut specialisti si principali pe banda rulanta?
    A avut cineva diploma de formator in psihoterapie inainte de 2004?
    Cine a infiintat zeci de scoli de formare?
    Cine a inventat procedura de grandparenting?
    Cine a stricat psihologia clinica si psihoterapia cu zeci de scoli si metode, care mai de care mai penibile?
    Raspunsul: Domnul presedinte al Comisiei de clinica, prof. univ. dr. Daniel David.
    A dat mana libera tuturor aberatiilor si acum declara ca vrea calitate. Sunt coleg cu doi care sunt specialisti si care habar n-au de clinica, imi cer mie teste, Daniel David i-a facut specialisti, niste analfabeti.
    Toti sunt prieteni, cu Bebe, Ion Bogdan , Frunza, au scoli prin toata tara, in facultati predau prosti pe care ii invatam noi psihologie. Asta e realitatea. Ei fac scandaluri si tot ei conduc. Noi ramanem in supervizare, iar smecherii au primit specialist… Rusine! Comisia noua vrea sa faca ordine si vin alde Daniel David sa reia vechea poveste. Eu nu l-am vazut niciodata, am fost de doua ori, mereu era plecat in America. Halal profesor

    • 9 Aprilie 2014 la 7:46 am

      Administrativ scolile trebuiau recunoscute deoarece sunt recunoscute la nivel european (acesta este un criteriu pe care eu l-am propus cand am devenit presedintele comisiei). Nu poti bloca scolile recunocute european in mod administrativ. Ele pot sa fie insa oprite de lipsa de cursanti care decid in functie de metoda si de calitate. Procedura de grandaparenting nu este o inventie (si cu siguranta in CPR nu a fost a mea). Este procedura care functioneaza in orice domeniu atunci cand apar reglementari noi. Eu am propus in CPR ca nivelul de specialist sa nu se bazeze doar pe scoli, ci sa fi asociat cu un master academic, pentru a controla calitatea si mai mult (lucru care se doreste schimbat acum). Da, modalitatea de interviu (ex. sali mici, cozi etc.) face parte din „relele” de care vorbeam, pe care CPR nu a reusit sa le controleze bine (poate acum, cu noua cladire, lucrurile functioneaza mai bine).

  5. Liviu P.
    9 Aprilie 2014 la 1:19 am

    Daniel David a facut „specialisti” din psihologii care erau in directii si lucrau de 1 an. Acum spune cu tupeu ca apara calitatea. Ma bucur ca se vorbeste de schimbare la CPR. Nu este corect, sunt psihologi care au primit fara drept trepte mari, iar altii mai prosti au ramas in supervizare si acum mai trebuie sa faca si master. Este nedrept si nu credeam sa ajung ca cei care au fost incorecti sa reclame lipsa de calitate. Eu cred ca CPR face dreptate sutelor si miilor de psihologi care au trebuit sa ia totul de la capat. Daniel David parca vroia bani din proiecte cu mastere, ar fi bine sa isi tina parerile.

    • 9 Aprilie 2014 la 7:39 am

      CPR a trebuit sa recunosca o stare de fapt (acei oameni erau considerati ca specialisti in acele sisteme, avand 4 sau 5 ani de licenta, nu 3, ca generatiile Bologna care au urmat). O reglementare nu se aplica retroactiv. Mi se da mai multa importanta decat am avut atunci, la inceput, si mi se atribuie eronat initiative pe care nu le-am avut.

  6. Nic
    9 Aprilie 2014 la 7:55 am

    Abordarea este gresita-Psihologii vor iesi din Colegiu si isi vor face PFA asa cum ati aratat tocmai datorita acestor formari, indiferent ca sunt complementare sau de master, pentru ca sunt prea multe si ele se repeta. De exemplu: in prima varianta- daca doresc sa obtin mai multe atestate, pe mai multe specializari, trebuie sa faca mai multe formari complementare.Apoi daca doresc sa treaca pe specialist trebuiesc si mai multe mastere.Aceasta este o repetitie a curriculum-ului invatat. Pentru 4 specializari ar trebui 4 formari si 4 mastere sau cel putin 4 mastere. Cu tot respectul Dvs dle Daniel David aveti 4 mastere absolvite?

    • 9 Aprilie 2014 la 8:05 am

      Nu, nu am patru mastere, deoarece nu am atatea specializari atat de diferite. In mod normal nu ar trebui sa fii nevoit sa faci mai multe specializari atat de diferite; eventual pot fi mai multe din acelasi domeniu, care pot fi subsumate unui program cu un trunchi comun. Oamenii insa incerca mai multe specializari din domenii complet diferite, deoarece piata muncii este slaba si incearca sa-si maximizeze sansele. Ar trebui insa intarite specializarile, astfel incat mai mult sa nu insemne mai multe specializari, ci mai multa pregatire in specialitatea de baza.

    • Paraschivescu
      9 Aprilie 2014 la 11:25 pm

      Aveti dreptate dl David….,, o reglementare nu se aplica retroactiv” tocmai asta v-am explicat si eu in 2010, pe vremea aceea aveati alta parere….

      • 10 Aprilie 2014 la 8:48 am

        Nu, nu aveam niciodata alta parere. Trebuie sa verificati daca atunci cand mi-ati spus (sincer, nu-mi amintesc) ati luat in calcul si (1) perioadele de „gratie’ in care se recunostea experienta profesionala si (2) deadlineurile date de CPR pentru acreditare. Sa stiti, ca eu sunt in situatia in care imi asum institutia CPR si cu bune si cu rele, desi am fost doar un contributor la conducerea sa, niciodata nu l-am condus. Si adesea, din pozitia in care eram, lucrurile nu ieseau cum doream eu. Spre exemplu, viziunea mea era ca masterul sa fie obligatoriu pentru o specialitate (in care sa poti promova pana la principal), iar apoi, daca doresti mai multe specializari sa le poti face prin scoli profesionale cu care insa sa te opresti la nivel de practicant autonom (suficient de complet definit ca si competente). Asa pastram specialitatea la master, dar oamenii putem lucra in mai multe specializari. Apoi, sunt de parere ca un masterat ar trebui sa ofere mai multe specializari din acelasi domeniu, tocmai pentru a nu-i pune pe oameni sa faca trei masterate etc. Alti colegi care au condus si/sau se afla la conducere (in pozitii mai de influenta deca cele pe care le-am avut eu) isi asuma doar bunele. Este o chestie de stil. Dar acum situatia nu este ce a fost! Situatia este despre ce va fi.

  7. Lacris
    9 Aprilie 2014 la 9:59 am

    Din punctul meu de vedere, colegiul psihologilor din Romania ar trebui sa se ghideze mereu dupa ce se intampla in afara tarii ( criteriile din Europa, SUA, si nu numai) si eventual sa tina pasul cu cerintele pietii muncii internationale. Eu fac parte din ultima generatie cu 4 ani la nivel licenta. Am facut si Masteratul de 2 ani de Psihologie Clinica din cadrul UBB, timp in care am lucrat ca si Psiholog Scolar 1 an si apoi ca si Psiholog Clinician_Supervizare in cabinet privat inca 1 an. In 2010 am plecat din Romania. Desi mi-au fost recunoscute studiile, orele muncite nu mi-au fost recunoscute, astfel ca pentru a profesa/ a fi recunoscut ca si Psiholog am nevoie de licenta, masterat + inca 1500 ore muncite sub supervizare printr-un program universitar. Nici nu ar trebui sa se puna problema sa faci parte dintr-un colegiu al psihologilor si sa practici fara un program de master.

    • Nic
      9 Aprilie 2014 la 11:56 am

      Licenta si master ai. Cum adica pentru a fi recunoscut ca psiholog ai nevoie de 1500 de ore muncite in supervizare. Pai daca le muncesti in ce calitate le muncesti? nu de psiholog?

      • Lacris
        10 Aprilie 2014 la 10:34 am

        Nic, in cazul de fata esti acceptat ca si Psiholog_Supervizare in Colegiul psihologilor din NZ/AUS abia in momentul in care aplici pt un internship prin cadrul unei universitati; ti se aloca un profesor universitar care te supervizeaza saptamanal pe parcursul celor 1500 de ore muncite ( poti sale faci intr-un an sau 2). la finalul internship-ului ai sanse ( nu e 100% garantat) sa fii inregistrat/ recunoscut ca si psiholog aici. Doar cu licenta si masterat ( care aici este doar cercetare), poti obtine joburi ca si terapeut pt copii cu nevoi speciale, ca si suplinitor in diverse centre educationale, etc.

    • Geo
      9 Aprilie 2014 la 12:16 pm

      Sunt de acord, cu mastere din afara tarii, nu de la noi!!!!

  8. Muntean Viorica
    9 Aprilie 2014 la 10:20 am

    „Ceea ce îmi place încă în această comunitate, în ciuda fricţiunilor, este că fiecare doreşte binele acestei profesii, chiar dacă viziunile sunt diferite sau chiar, pe alocuri, contondente.

    Văd că trebuie să reamintesc filosofia de început, şi anume că bătăliile noastre nu sunt în interior, între noi, ci în afară, pentru progresul profesiei şi tratarea acesteia în mod corect la nivelul societăţii

    Nu forţaţi decizii care ne pot dezonora pe toti şi care, mergând împotriva normalităţii …”

    V-am citat aici cu ceea ce cred eu ca era esential sa spuneti si pentru care sa militati in 2012 cand au irupt discutiile despre „fundamentele” profesiei noastre,odata cu incercarea(intre timp reusita) de a implementa timbrele pentru a stapani fenomenul atestarii pe banda si pe bani frumosi a neavenitilor in profesiela CPR. Daca n-am invatat nimic altceva la scoala psihologica de la UBB va asigur ca mi-a ramas intact respectul pentru profesionalismul autentic si pragmatic in psihologie. Dar asta era in anii ’70. CPR-ul este doar o afacere,cu varf de castig in anii in care s-a ridicat mausoleul unde se sta la coada tot ca pe vremuri in Soseaua Viilor,in care secretarele si juristul au avut revelatii subite despre chemarea profesiei de psiholog,unde se vand si se cumpara in draci constiinte ,unde au avut loc alegeri care bat de depare cartile lui Orwell si Huxley .

    Colegii de mai sus v-au spus cateva lucruri din multitudinea de implicatii letale pentru ideea de profesionalism in psihologia romaneasca la nivel de slujitori pe teren,fireste,nu la nivel de lideri alesi „democratic”.
    Profesie liberala? Glumiti!
    Am vreo 10 psihologi tineri in supervizare care,din 2007 incoace nu s-au putut prezenta la treapta de autonom pentru ca s-au casatorit,au facut copii si au incercat sa supravietuiasca.La atat le-au ajuns banii castigati din angajarile cu contract pe piata jalnic de firava a psihologiei ,caci altfel nu i-am primit,conform legii in supervizare.
    Acum o vor lua de la capat cu tot ce ati insirat dvs. aici. Eu nu le iau bani pentru ca nu pot fi atat de cinica si nu va insir,pentru ca le stiti,taxele pentru „orice” impuse de Colegiu.

    Diplomat ,elegant chiar desi nu merita,ati scris acest proces de intentie ,beningn,atata vreme cat ,de fapt, sper ca sunteti crunt dezamagit de fortarea unor decizii care merg impotriva normalitatii(ca sa va citez din nou,aproximativ). Ati izbucnit dar nu cred ca putem vorbi de „normalitate” in psihologia aplicata de la noi atata vreme cat suntem prizonierii unei mari crize de caractere,domnule profesor.

  9. Szilvia
    9 Aprilie 2014 la 10:57 am

    Specialist in psihologie clinica la 6 luni de la terminarea facultatii….2006….martie….stiti despre cine vorbesc, nu-i asa? stiti si singurul ei merit la acea data, nu-i asa?

    • 10 Aprilie 2014 la 8:56 am

      Nu, nu stiu, deoarece regulile sunt generale. Stiu insa ca regulile in 2005-2006 erau ca daca erai angajat ca psiholog (sau puteai documenta ca nu erai debutant) lucrand in domeniul clinic deveneai psiholog specialist (pentru a recunoaste o stare de fapt data de locul tau de munca). La fel era cu nivelul de principal. Abia din 2007 s-au introdus treptele asa cum le stim azi.

  10. Elena
    9 Aprilie 2014 la 11:27 am

    Sunt de acord cu nevoia de calitate, dar ce fac daca universitatea are 40 de locuri, uneori 25. Pe de alta parte, la master acum predau niste oameni care nu au practicat ca psihologi, sunt extrem de slab pregatiti. Tin cursuri teoretice, practica nu exista in mod real, iar aceste titluri sunt pe hartie. In SUA, intradevar, calitatea masterelor este alta, am aplicat, se merita, dar in Romania, cu o exceptie, masterele sunt formale. Trebuie sa se infiinteze cu adevarat cursuri care sa respecte anumite cerinte obligatorii, stabilite de Colegiu, pentru ca la master arunci banii pe geam. Noua ni s-a facut o prezentare a unor teste psihologice si am fost rugati sa le cumparam. Orele nu prea se fac, se amana, nu inveti nimic practic. Universitatile trebuie sa inteleaga ca psihologii tineri nu pot sa plateasca de doua ori, si pentru a invata si pentru titlul de master.
    Daca am doua atestate eu trebuie sa fac doua mastere?
    Mai corect este sa fac unul singur, in psihologie, apoi sa fac doar cursuri de formare aplicative.
    Am inteles de la Colegiu ca acum lucrurile stau asa, ca nu poti face nimic fara master, iar altii au obtinut specialist si principal si lucreaza bine merci fara master. Eu am pe clinica si psihoterapie, dar sunt multi pe munca, fara master, pe transporturi, pe port-arma… Regulile sunt pentru cei mici.
    Daca Colegiu vrea sa scoata aceasta conditie, eu sunt de acord!

  11. Sil
    9 Aprilie 2014 la 11:43 am

    Eu sunt la master la Titu, nu pot sa spun ca nu sunt multumit, invatam despre tulburari, psihiatrie, foarte multa teorie, dar nu stiu inca nimic despre a fi psiholog 🙂 Oricum, cand am intrebat la CPR mi s-au spus alte chestii decat la facultate, CA POTI SA INFIINTEZI UN CABINET!!!!
    La facultate mi s-a spus ca trebuie sa termin cursul de master si apoi?! Nici nu stiu pe cine sa mai cred?! De la facultate m-au trimis la reg. comertului, acolo mi s-a spus ca exista lege speciala… Ce inseamna lege speciala?!!!!!!!! Alta problema…
    Oricum, nu stim daca contractele de supervizare trebuie sa le inchei cu cei din facultate sau nu?! De la facultate mi s-a spus ca supervizarea e inclusa in cursul de clinica, ca nu trebuie sa mai inregistram nimic la CPR.
    CPR sustine ca trebuie sa inregistrez contractul de supervizare!!!!!!!!!! Ideea este ca nu prea stim la master nimic despre aceasta profesie, am inteles ca trebuie luate timbre de la CPR, cei de la facultate nu stiau nimic, nu ne invata nimeni ce este cu aceasta profesie, totul este teoretic, nici nu stiu daca te poti angaja… semestrul asta incepem practica
    Cred ca trebuie altceva, niste cursuri practice, masterul de acum este predat tot de profesorii mei din facultate…nu s-a schimbat nimic, ei toata ziua stau pe acolo, nu prea sunt practicieni
    Cu bine,

  12. Sil
    9 Aprilie 2014 la 11:46 am

    Scuze, revin: un singur master!

  13. Geo
    9 Aprilie 2014 la 12:13 pm

    Ce facem noi cei care avem trei specializari?
    Trei mastere domnule profesor David… si pentru ce?
    Nu cred ca aceasta este solutia, ati fost acolo, calitatea lasa de dorit, la Mures inainte de timbre totul era la mana policlinicilor… acum s-a mai dezghetat putin si… vin masterele!!!!!!!
    Apropos, erati impotriva timbrelor?!
    Stiti ca nu e deloc o idee rea…?!

    • Nic
      9 Aprilie 2014 la 5:36 pm

      Incredibil! aud pe cineva cum ca s-a mai dezghetat cu timbrele. Cate timbre ati folosit de la inceputul anului de spuneti asta?

    • 10 Aprilie 2014 la 8:50 am

      Nu, eu cred ca un master poate acoperi mai multe specialitati apropiate din acelasi domeniu. In specializarea principala ai nevoie de master; pe langa aceasta poti face formari suplimentare, daca doresti, prin scoli care sa se opreasca la nivel de practicant autonom (bine si suficient definit ca si competente). Asa poti lucra in mai multe domenii, dar nimeni nu poate spune ca in Romania se ajunge specialist cu 3 ani de licenta.

  14. Alex Stoica
    9 Aprilie 2014 la 2:33 pm

    Colegiul psihologilor nu este decat un mecanism prin care unii alesi ai neamului au cautat sa-si subordoneze studentii si dupa terminarea facultatii. Au inventat tot felul de mastere si cursuri de formare care ar fi necesare pentru a putea profesa, nu ca un specialist, ci doar ca debutant, sute de ore de analiza personala si cate si mai cate..si toatea astea pentru a-si asigure un viitor linistit si imbelsugat. Interesant este ca mai toti formatorii aparuti ca ciupercile dupa ploaie (in 2004-2006) au participat prin strainataturi la cateva module, iar cand au revenit in tara se credeau mesia si propovaduiau metode terapeutice. Oare au facut si ei sute de ore de analiza personala, asa cum au pretentiile acum, oare au tratat vreodata o persoana cu reale probleme de sanatate la un cabinet ? E doar o intrebare retorica..raspunsul il stim cu totii.
    Da..la incepuri toti obtineau specialist in psihologie clinica..dar stiti de ce ? Pentru ca asta era ce li se oferea. Da..era la oferta. Cei care se prezentau la interviuri solicitau un atestat in consiliere psihologica sau psihoterapie, in functie de ceea ce faceau efectiv in domeniul in care lucrau. Insa mereu placa era aceeasi..”Dar aveti formare in vreo scoala ? Aaaa…NU ??? atunci nu va putem da decat in psihologie clinica”. Asa a aparut casta psihoterapeutilor, in care doar cei mai alesi puteau intra. Daca esti novice si te atage domeniul, renunta…acum..e mult mai usor sa devii chirurgm astronaut, sau orice altceva, dar psihoterapeut nu. Doar ca sa fii depubant si nu autonom, subsupervizare in psihoterapie ti se cer minim 150 de ore de analiza personala (nu vreau sa ma mai gandesc catre or fi necesare pentru principal) la care se adauga obligatoriu cursurile teoretice de formare intr-o scoala terapeutica, prin master, plus contract de supervizare profesionala cu cineva care sa-ti supervizeze activiatea. Costuri ? Nu mai incercatii sa calculati, daca parintii nu se afla in top 100 oameni bogati, alegeti-va altceva.
    Peste tot auzim de formare profesionala si alte blauri de astea.si e firesc sa fie asa. Nu pentru ca exigentele profesionale ar impune-o ci pentru ca cei care decid soarta profesiei sunt doar teoreticieni ( profesori, formatori, etc) si nu practicieni. Asta se vede din aiurea legislativa a profesiei, reglementari cu caracter pur teoretic, care nu se suprapun realitatii.
    Realitatea ? Realitatea putini o cunosc..ma refer la cei care se erijeaza in aparatori si reprezentanti de seama ai profesiei si iau decizii ce afecteaza pe toata lumea. Ex: Situatia avizelor de la comisa transporturilor ce nu sunt recunsocite de ministerul transporturilor; nebunia cu crearea cabinetelor individuale si scoaterea psihologilor din toate institutiile de stat. Dar cred ca cel mai graitor exemplu sunt cifrele…din cei 16.000 de psihologi, doar vreo 4.500 isi desfasoara activitatea in cabinete individuale, caci totusi psihologia s-a practicat si se va practica in institutii si nu la mama acasa. Din cei 16.000 de psihologi, mai mult de 60% nu si-au mai achitat cotizata de membru in ultimii ani..si cred ca asta o sa-i doara cel mai mult. Si e de inteles…de ce le-ar achita ? Cuantumul tuturor taxelor este exagerat, raportat la veniturile pe care le poate realiza un psiholog ( prin munca cinstita), iar singura grija a colegiului nu este decat de a mai scoate niste cursuri, mastere si alte asemenea pe care esti obligat sa le urmezi…asta daca intre timp n-ai renuntat si te-ai facut cosmonaut..sigur e mai usor.

    • 10 Aprilie 2014 la 8:38 am

      Este drept, formarea in psihoterapie este dificila; dar sa stiti ca asa stau lucrurile oriunde in aceasta lume. Este o profesie pretentioasa si cu mare responsabilitate. In Italia spre exemplu, o formare este zeci de mii de euro (si formarea in medicina este scumpa in toata tarile) Totusi existau mecanisme care ii ajutau si pe cei cu venituri mai scazute (ex. prin master + asociatie).

  15. Muntean Viorica
    9 Aprilie 2014 la 3:57 pm

    Aveti si raspunsul la demersul d-voastra ,domnule profesor. Cam pe aici ne situam. Noroc ca sunt batrana si am pielea de rinocer,altfel as face holera!

    „Iulian-Laurentiu Stefan
    12 hours ago · Edited
    Cand bunul simt apune, apare… Ipocrizia academica!

    E o arta sa eviti cu maiestrie istoria atator abdicari morale, rationalizand intr-un mod pervers efectul unei dreptati declarate, dar inselate…
    O vezi si o simti in ochii copiilor care cad prada dispretului si diletantismului academic de obarsie epigoniana…
    In cele mai multe dintre cazuri, aceleasi mituri academice, acelasi dispret pentru valoarea umana, care se mistuie sub incompetenta, sub trista incompetenta a celor ce-si sustin reciproc ticalosiile, imaturitatea, lipsa de repere morale, lipsa de argumente stiintifice, prostia…
    Nevoia de denigrare alimenteaza aroganta celor ce ieri se afundau in mlastina neputintei si a incompetentei pe un teren virgin al unei profesii tinere, o realitate pe care putini o vad, o cunosc, o accepta si o pot detesta, in conditiile in care singurul lor titlu, meritat sau nemeritat, incepe cu: Universitatea…
    Cei care au dezamagit de atatea ori realizeaza ca nu mai au cale de intoarcere, ca s-au compromis jalnic, insa recurg la manipulare, la metode primare de denigrare, incercand sa convinga si sa se convinga pe ei insisi ca nu ei, ci tocmai cei care nu ingenuncheaza, sunt condamnabili si incompetenti…
    Astfel, asistam la un abuz psihologic asupra unor profesionisti infirmi psihologic, pe care i-au privat ani la rand de valoare, fetisizand la infinit standardele internationale, la care nu le-au permis accesul…
    Maltratarea psihologica e bazata pe sofisme morale si dubla-gandire, atitudine pasiv-contemplativa, camuflata in dispret pentru cei care inca rezista…
    De mult cei care au denigrat au iesit din Registrul echidistantei academice si au intrat in Registrul demagogiei ieftine!
    Cineva mi-a spus ca in anul 2013, dupa esecul strategiei celui de al treilea mandat, celebru pentru justificarea morala, profesia de psiholog s-a debarasat de diletanti, de aventurieri, de marii profitori si de vanatori de titluri internationale!
    Si inca ceva: aroganta extrema este un semn clar al unei slabiciuni atent ascunse, proprietatea sclavului care s-a ridicat si vrea sa fie direct rege…
    Iubim libertatea de a fi intelepti si fermi cu cei care ne pun sub semnul intrebarii demnitatea!

    PS: Deciziile ce trebuie luate vor fi luate! „

    • 10 Aprilie 2014 la 9:03 am

      Nu vreau sa-i fac un proces de intentie colegului Laurentiu Stefan. Nici nu stiu daca a scris el textul acesta (imi place sa cred ca nu l-a scris el si/sau ca l-a scris noaptea, la suparare/nervi). Din text, indiferent cine l-a scris, rezulta clar o alta pozitie decat a mea: antiuniversitara si antiinternationala. Este dreptul colegului care a scris-o sa o aiba! Eu am alta, care vine din intelegerea istorica a modului in care a aparut si s-a dezvolta psihologia in Romania.
      Despre continutul specific al textului nu pot avea decat atitudinea pe care a avut-o candva Titu Maiorescu la un text critic asupra sa (citez aproximativ): „Nu comentez nimic, ca nu cumva sa-i stric efectul”.

  16. parinte
    10 Aprilie 2014 la 9:14 am

    Domnule David, ratiunea nu poate bate interesele…Nu vedeti in ce contex general traim? Nu vedeti ca tupeul si prostia guverneaza aceasta societate? Nu vedeti ca valorile nationale sunt acoperite de strigatele. celor care ar trebui sa taca sau sa intrebe? De ce ar fi alfel in acest colegiu al dvs.?

    Un coleg UBBist

    • 10 Aprilie 2014 la 9:20 am

      Eu cred ca interesele sunt bune, deoarece sunt factor motivational (sic!). Ele trebuie insa sa fie rationale si cat mai reprezentative. Probabil ca acum in CPR exista mai multe viziuni, care genereaza interese diferite, dar, cred eu, toate legitime. Fiecare are dreptul sa vorbeasca si sa-si spuna opinia/parerea (chiar daca nu toti sunt la fel de informati si astfel unele opinii sunt convingeri neinformate), daca o face colegial si politicos. Eu, la randul meu, in acesta logica, am incercat sa argumentez, cred eu destul de informat, pentru o cale mai rationala, asa cum o vad eu.

  1. No trackbacks yet.
Comentariile sunt închise.
%d blogeri au apreciat asta: