România în ranking-urile universitare internaţionale – 2010
Am aşteptat cu interes şi uşor agitat publicarea celor mai importante clasamente – „Ranking-uri” – universitare la nivel internaţional. Au apărut deja toate cele relevante. Speram ca, şi în urma eforturilor mele, mai mari la UBB (prin politica Consiliului Cercetării) şi mai modeste la nivel naţional (de exemplu, prin politica de premiere a articolelor ISI la CNCSIS), să creştem în vizibilitate şi impact internaţional. Am crescut, dar alţii au crescut mai mult decât noi…! Iată cum stăm:
- Clasamentul „Shanghai” (Academic Ranking of World Universities) – nu apărem, ca ţară, cu nicio universitate în Top-500 şi nu ne vedem deloc!
- Clasamentul „Times” – Times Higher Education (The World Universty Ranking) – nu apărem, ca ţară, cu nicio universitate în Top-200 şi nu ne vedem deloc! Ca să pot vedea toată lista de 400 de universităţi (ei fac publică o listă cu primele 200) am cumpărat accesul sâmbătă noaptea la ora 23; în zadar, nu suntem între ele…
- Clasamentul „QS” (QS World University Rankings) – nu suntem în Top-500, dar apărem undeva la 501+ (Universitatea din Bucureşti) şi la 601+ (Universitatea Babeş-Bolyai); restul universităţilor româneşti nu se văd deloc!
- Clasamentul „Taiwan” (Performance Ranking of Scientifica Papers for World Universities) – nu apărem, ca ţară, cu nicio universitate în Top-500 şi nu ne vedem deloc!
Dezamăgirea la vederea acestor clasamente s-a transformat în ruşine, iar apoi în îngrijorare, în condiţiile în care ţări apropiate ca traiectorie istorică (Ungaria, Polonia, Cehia) au universităţi în Top-500. Este ruşinos să vezi că la „butonul cu ţări”, ţara ta nu apare când este vorba despre universităţile din Europa. Sigur, cineva ar putea spune că, ţinând cont că în lume există (aproximativ) peste 30000 de instituţii de învăţământ superior, a fi între primele 700 nu este rău. Eu spun că este rău pentru o ţară civilizată şi că acest argument este doar un mecanism defensiv care funcţionează psihologic (te ajută să te simţi mai bine; „feeling better”), dar care nu schimbă în mod necesar realitatea („getting better”). O scuză mai rezonabilă ar fi că resursele financiare sunt limitate şi că o universitate românească, care dispune de un sfert din bugetul celor din Top-500, nu are cum să ajungă la performanţa acestora. La asta aş mai adăuga şi nevoia selecţiei riguroase a corpului academic, odată cu reducerea numărului de universităţi (găseşti astăzi „profesori universitari” în aproape orice orăşel din România, care abia vorbesc corect româneşte). Aşadar, alocarea de fonduri şi selecţia valorii (oamenilor şi universităţilor) sunt căile pe care trebuie să le urmăm.
Când eşti pe ultimele locuri în ceea ce priveşte educaţia, cercetarea, învăţarea continuă şi, practic, ţara ta nu se vede între ţările civilizate, te opreşti şi te întrebi sincer, în calitate de responsabil (aici mă refer la sistemul politic, în general): nu vreau sau nu pot? Dacă nu vrei, faptul este un atentat la siguranţa naţională deoarece educaţia şi cercetarea asigură dezvoltarea civilizaţiei şi duc la un nivel crescut de trai pentru poporul tău; trebuie să fii conştient de asta, căci istoria rămâne… Dacă nu poţi, mai există o şansă (dacă eşti inteligent): adu-ţi oameni care pot, ajută-i şi lasă-i să facă ce trebuie! Aceşti oameni au nevoie de trei calităţi: (1) valoare profesională; (2) caracter; (3) cunoaşterea foarte bună atât a sistemului românesc de educaţie şi cercetare cât şi a sistemelor internaţionale performante; lipsa oricăreia dintre cele trei duce inevitabil la eşec, aşa cum îl vedem de ani buni. România a fost modernizată serios de un „rege neamţ” care a venit în ţară cu o „armată” de „funcţionari germani”; ei au adus un model pe care l-au urmat apoi românii serioşi, împreună modernizând această ţară. Acelaşi model trebuie aplicat şi în educaţie, „nemţii” putând fi diasporiştii români din educaţie şi cercetare, selectaţi însă după cele trei criterii de mai sus.
P.S. O infuzie de normalitate am primit-o văzând că a doua „Alma Mater” universitară pentru mine, Mount Sinai School of Medicine din New York (unde sunt profesor), este tot între primele 200 de universităţi ale lumii, iar în ceea ce priveste domeniul „ştiinţele vieţii”, între primele 100.
Lasă un comentariu
Articole recente
- Profilul psihocultural al României la 105 de la Marea Unire. Schimbări importante între 2015 și 2023
- Academia Română – De astăzi, alături de UBB, o nouă casă academică pentru mine
- Foarte scurte considerații despre „dezbaterea CNATDCU” cu referire la noua lege a învățământului superior
- Scurte considerații la cald despre noua lege a învățământului superior
- SCURT GHID PSIHOLOGIC ÎN CONDIȚII DE RĂZBOI
- ReStart – Despre pandemie, autorități și oameni
- Vaccinarea – între o abordare științifică și una de circ!
- Despre autonomia universitară/libertatea academică: UBB a semnat Magna Carta Universitatum și Declarația GUILD
- Scurtă notă despre educație-cercetare în negocierile pentru un nou guvern
- Să mergem la vot!
Blogul Prof. Univ. Dr. Daniel DAVID: Pentru o Românie Raţională! 
Sunt de acord cu tine in privinta renovarii din temelii a sistemului universitar.
Consider ca cel mai bine ar fi sa se incurajeze oameni din cercetare (interna si internationala – cu rezultate recunoscute international + legaturi bune pentru a face proiecte in retea cu institutii de invatamant-cercetare din top 500), pentru a ocupa si posturi didactice.
Marea problema o consider acum sistemul inflexibil, anchilozat si descurajant de salarizare, in conditiile introducerii slarizarii unice. Consider ca atata timp cat castigam granturi pentru proiecte de cercetare prin competitie, ar trebui sa putem aloca si o salarizare decenta din aceste granturi. Altfel: 1) nu prea se intoarce nimeni competitiv in tara pentru a imbatrani acolo , cand stie ca se traieste de azi pe maine cu leafa din cercetare; 2) e greu sa mentii legaturi de amicitie si colaborare pe termen lung atunci cand ai un venit de 10 ori mai mic decat cel pe care-l iei, lucrand in Vest; 3) birocratia si sistemul politico-mafiot din Ro iti taie toate sansele pentru o promovare intr-o pozitie din care apoi sa poti reforma sistemul la nivelul institutiei tale; mai degraba te trezesti folosit drept paravan pentru altii si aruncat cand nu mai au nevoie de tine.
Totusi, vad o solutie care ar putea functiona: un institut (gen MIT) care face si invatamant de nivel doctoral + postdoc, finantat din fonduri private (in special la inceput – inclusiv fundatii), care sa functioneze dupa criteriile si legile cele mai bune, aplicate in universitatile si institutiile mondiale de prestigiu. In domeniul biologie-stiinte naturale sunt convins ca are sanse, mai ales ca exista multi romani de top la nivel mondial.
Prieteni, cum sa faci cercetare cand cu greu ai acces la reviste? Mai acum cativa ani nu aveai access la NIMIC din Romania! Te rugai de cate unul dinafara sa-ti trimita un pdf sau ceva scanat (cel mult 2-3 articole puteai sa ceri, desi evident trebuia sa stii tot ce se petrece in domeniul respectiv!). N-avem acces ca n-are tara bani, universitatea din Romania unde am invatat acum 15-20 de ani are aceiasi pereti, aceleasi banci si aceleasi taburete in salile de seminar ca si acum. CNCSIS-ul „premiaza” articolele ISI, dar schimba regula in timpul jocului, constantand evident ca n-are bain destui. Sanatate!
Eu cred ca este imposibil si va fi imposibil pentru mult timp de acuma inainte sa ajungem pe o pozitie buna intr-un astfel de clasament. Motivul este extrem de simplu, cadre didactice din universitati cu o productie stiintifica buna zic eu, cu 2-3 articole ISI, sunt trecute pe norma de cercetare si sunt platite cu salariul minim pe economie (sa ne fie clar, sub 200 euro/luna).
In principiu , cele scrise de Dvs. sunt absolut corecte.Dar au fost ani buni( 2005,2006,2007,2008) in care in cercetare s-au pompat bani seriosi(prin programele CEEX apoi PN..).Din pacate ,in 90% din cazuri banii s-au dus la diverse „mafii” universitare si productia stiintifica romaneasca de calitate a ramas in stand-by.Ar fi interesant de aflat , pentru aceste granturi uriase, care ar fi media ArticolISI(publicat) la 100.000 lei cheltuiti de la buget intr-un interval de timp dat.Apoi sa comparam cu media Excursii in strainatate la 100.000 lei cheltuiti de la buget in acelasi interval de timp. S-ar putea sa fie o mica parte a explicatiei faptului ca NU EXISTAM si NU CONTAM in nici un top. Cu stima.
Cu privire la banii „pierduti” in universitati, sunt perfect de acord. Nu trebuie insa sa generalizam, sunt centre universitare precum UBB, UPB, UB in care exista laboratoare dotate cu foartte multa si performanta aparatura, toate acestea realizandu-se in perioada 2005-2008. Situatia actuala fiind exact aceasta, nu mai exista fonduri pentru a se si produce, respectiv sa se obtina rezultate stiintifice. Mai mult, asa cum reiese si din articol, noi am crescut, insa altii au crescut mai repede si mai mult decat noi. Evident ca exista circumstante atenuante, vezi cat dureaza procedura de achizitie a unui spectrometru intr-o universitate, insa este evident ca cel putin in centrele universitare mai sus amintite, sunt semne vizibile de ameliorare a situatiei cercetarii. Situatia si problema pe care trebuie s-o rezolve actuala putere,este legata de ce se poate face pentru a rezolvam resursa umana in continuare? Cu ce fonduri putem sa populam laboratoarele existente, pentru ca laboratoare exista!?!
Sunt de acord ca s-au facut si dotari de top ( si in UTI s-au dezvoltat unele laboratoare performante ) . Realmente exista ,dar din pacate acestea sunt exceptiile . Eu pun problema : 1. aceste dotari sunt utilizate pentru cercetare sau pur si simplu sunt folosite pentru a le arata unor oaspeti marcanti sau pe la acreditari ? In multe cazuri aparatura de mii de euro sta incuita prin biroul cate unui director de grant .
A doua problema este ca pe acesti bani (2005-2008) s-a participat la foarte multe conferinte internationale dar productia stiintifica nu apare publicata in revistele care conteaza cu adevarat.
Nu cumva domnul Daniel David are o functie in UBB, unde oameni cu sute de lucrari ISI ci sute de citari sunt tinuti pe post de conferentiari in timp ce altii – plagiatori dovediti – promoveaza si ajung si prorectori? Mai vor sa ii si fure lucrarile sarmanului om, ca sa parvina UBB in topurile internationale. Rusinos!
s-au cumparat aparaturi noi, scumpe facind pe plac companiilor occidentale, spatiile de lab sint aceleasi din vremea sovietica – cercetarea nu se face cu ziduri frumos varuite si cu surubelnite moleculare – cercetarea se face cu oameni specializati si nu educati sa fie buni la toate si nimic. degeaba se cheama diaspora la sfirsitul lunii la bucuresti, tara e saturata de doctori la hectar, iar funeriu ii protejeaza
Consider ca una din principalele cauze ale lipsei Universitatilor din Romania in topuri o reprezinta calitatea cercetarii, si mai precis sumele dedicate acestui domeniu. Diferenta din ce am vazut eu intre sistemul nostru universitar si cel din tarile vestice o reprezinta mai ales faptul ca profesorii lor isi pun intrebari, nu se limiteaza sa citeasca si sa reproduca, au proiecte de cercetare ale caror rezultate se regasesc in cursurile pentru studenti, si in care sunt implicati masteranzii si mai ales doctoranzii. Si la noi se incearca acest sistem, dar e dificil mai ales pentru ca finantarea cercetarii totalizeaza 0.2% din PIB. La asa sume, asa sistem de educatie.