Acasă > Educaţie şi Cercetare, Social şi Politic > Despre bani, excelenţă, mediocritate şi „nesimţire” în mediul academic

Despre bani, excelenţă, mediocritate şi „nesimţire” în mediul academic

Am reacţionat cu acest text în urma unor comentarii de presă legate de „salariile nesimţiteale unora din mediul academic (printre care am fost inclus şi eu, sic!). Două au fost motivele care m-au determinat să reacţionez: (1) cu o astfel de atitudine nu încurajăm excelenţa, ci un egalitarism păgubos într-un mediu care se dezvoltă doar prin competitivitate; (2) descurajăm astfel oamenii de ştiinţă din străinătate să vină în România – mai ales întoarcerea diasporiştilor (tineri) români. Ambele motive sunt pentru mine valori pe care le-am asumat în ultimii ani. Aşadar, m-am simţit dator să reacţionez. Aş fi putut să tac ca mulţi alţii, pentru a nu-mi ridica în cap, în mod gratuit, oameni şi critici. Nu vreau însă să fac asta, atât pentru valorile în care cred cât şi pentru educarea mass-mediei, fiind convins că cei care au scris pe această temă au fost de bună-credinţă, dar nu au înţeles anumite mecanisme din mediul academic. Iată aşadar, foarte sincer şi direct spus, cum văd şi stau lucrurile.

România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte educaţia (formală şi permanentă), cercetarea şi serviciile inovative către comunitate. Acest lucru are impact catastrofal asupra nivelului de trai al populaţiei, nivelului de civilizaţie şi dinamicii socio-economice. Strategia de ieşire rapidă din impas implică două componente majore: (1) susţinerea şi oferirea de oportunităţi celor puţini pe care îi mai avem în ţară care se situează la nivel de excelenţă (insule de excelenţă într-un ocean de mediocritate); (2) atragerea cercetătorilor din străinătate, mai ales (dar nu numai) a românilor din diasporă. Îi putem atrage fie să revină în ţară, fie să colaboreze, de acolo unde sunt, cu echipele din ţară.

Sigur, întrebarea este dacă într-o ţară aflată în criză economică putem implementa aceste mecanisme. Oamenii de valoare nu lucrează pe bani puţini, iar cei din străinătate, chiar români fiind, nu vor veni de la un salariu lunar de 5000 euro la unul de 500 de euro. Putem, aşadar, oferi resurse financiare adecvate experţilor/specialiştilor de top într-un sistem aflat în plină criză? Eu cred că se poate, dar efortul din partea experţilor trebuie să fie dublu sau triplu în comparaţie cu ce ar face ei într-o ţară dezvoltată. Spun asta atât pe baza analizelor de specialitate, cât şi din experienţă proprie (din SUA). În acest domeniu, în ţară, nu poţi avea acum un salariu de bază decent lucrând 8 ore, salariu care să te stimuleze să fii competitiv internaţional; dacă mă gândesc mereu că nu am casă, nu am bani de calătorit la conferinţe sau de cumpărat cărţi etc., cu siguranţă mă voi focaliza mai greu să scriu lucrări ştiinţifice de relevanţă internaţională şi să predau competitiv. Ştiu oare cei din afara mediului academic că o carte de specialitate, de sinteză în domeniu, poate ajunge la câteva sute de euro şi că bibliotecile nu achiziţionează toate cărţile de care are nevoie un cadru didactic la cursuri pentru a-şi pregăti performant studenţii? Dacă eşti însă competent, dispus să lucrezi 12-14 ore pe zi (spre exemplu, de la 7 la 21), renunţând adesea la weekend, poţi trăi decent. Nu vei avea salariul de bază de 5000 de euro ca în SUA – România nu-şi poate permite acest lucru acum – dar poţi avea venituri de 5000 de euro (spre exemplu, veniturile mele din ţară corespund în SUA salariului unui asistent universitar, nu a unui profesor universitar, dar mi se cere să fiu la fel de performant ca profesorul universitar de la universităţi din Top-500, nu ca asistentul universitar din SUA). Trebuie însă să-ţi placă mult ceea ce faci, deoarece, lucrând atâtea ore pentru a-ţi completa salariul de bază, activităţile academice se identifică practic cu viaţa ta; în plus, trebuie să-şi asumi faptul că poate să crească riscul unor îmbolnăviri din cauza stresului profesional.

Aşadar, cum poţi să câştigi bine în domeniul academic într-o ţară aflată în criză economică? Iată reţeta pentru toţi cei care doresc acest lucru:

(1) Venituri din activităţile didactice. Fiecare profesor are o normă didactică cu care se asociază un salariu de bază. Salariul este însă diferenţiat în funcţie de gradul didactic, profesorul universitar având salariul cel mai mare. Raportul între salariul de bază al profesorul universitar (ultima treaptă de dezvoltare din domeniu) şi cel al asistentului universitar (prima treaptă de dezvoltare din domeniu), de aproximativ 5:1, este unul normal pentru universităţile americane de top (prin diferenţa de expertiză şi vechime), deşi în Europa raportul este, e drept, mai mic (aproximativ 3:1). Problema este că la noi amândouă salariile sunt prea mici, cel al asistentului abia permiţându-i să supravieţuiască, iar al profesorului abia permiţându-i să-şi plătească unele cărţi şi participări la câteva conferinţe. Când vorbim de salariu trebuie să înţelegem că în mediul academic toţi pornesc de la acelaşi salariu de bază (pe aceeaşi treaptă academică), dar că apoi diferenţierea se face în funcţie de calitatea profesorului şi de resursele domeniului. Astfel, salarizarea se realizează pe baza unui coeficient de salarizare între 2 şi 5. Profesorii (şi inclusiv asistenţii) foarte buni, care provin de la facultăţi cu resurse financiare – pentru că au studenţi – pot avea un coeficient de 5, ajungând astfel la un salariu mult mai mare decât un profesor care are coeficientul 2. Există însă şi situaţii când profesorul, deşi este bun, nu poate avea un coeficient de salarizare mare din cauză că facultatea nu are resurse financiare, neatrăgând suficienţi studenţi. Într-adevăr, unele domenii nu atrag astăzi un număr mare de studenţi. Aici chiar şi profesorii foarte buni au un coeficient de salarizare de 2; soluţia este ca ei să se focalizeze pe atragerea de masteranzi, doctoranzi şi postdoctoranzi din ţară şi străinătate, care pot apoi susţine (prin alocaţie bugetară sau prin taxele plătite) salarii decente, adecvate pentru performanţă. În fine, în acest context trebuie de asemenea spus că este important ca un profesor să predea în limite rezonabile; dacă are mai mult de o normă (dar nu prea multe!) să facă orele la plata cu ora, nu în cumul, şi să nu ajungă la un număr de ore care să nu-i mai permită să facă cercetare.

(2) Venituri din activităţi de cercetare. Fiecare cadru didactic sau de cercetare poate avea un anumit număr de ore de cercetare, plătite din granturile naţionale şi/sau internaţionale, pe care le-a câştigat prin competiţie. Cu cât ai mai multe granturi, cu atât banii pot fi mai mulţi. Granturile nu sunt alocate, ci sunt câştigate prin competiţie. În ţară poţi, dacă eşti foarte performant, să ajungi la venituri de până la aproximativ 4000 de euro doar din aceste surse. Sigur, pentru asta trebuie să fii performant în competiţiile naţionale şi/sau internaţionale şi să fii dispus să munceşti peste norma didactică. Nu poţi să vii să-ţi ţii doar orele didactice (4-6 pe săptămână), iar apoi să îţi vezi de alte activităţi şi interese, iar în weekend să te relaxezi la munte, dar să te plângi că alţii, care se dedică domeniului, câştigă mai mult!

(3) Venituri din servicii inovative către comunitate (prin universitate). Aici intră mai ales: (a) Servicii de specialitate (ex. consultanţă către mediul privat socio-economic, servicii clinice); (b) Resurse din fonduri structurale, câştigate prin competiţie, prin care se susţin servicii către comunitate; (c) Cursuri postuniversitare, workshopuri şi/sau formare în regim de educaţie continuă. Aici trebuie să fii creativ, să identifici nevoile comunităţii şi să fii dispus să lucrezi când şi cât este nevoie, inclusiv în weekend. Dacă eşti comod, nu eşti considerat expert, nu înţelegi şi nu mergi spre comunitate şi nevoile ei, ci aştepţi să vină ea la tine (deh, tu eşti profesor!), evident că nu vei avea venituri din aceste activităţi. Dacă cunoştinţele şi cursurile tale se referă la lucruri vetuste, nu corespund dinamicii moderne a forţei de muncă şi a pieţei, de asemenea nu vei avea succes. O notă aici: mulţi preferă să ofere astfel de servicii inovative prin firmele proprii; cei dedicaţi mediului academic le oferă prin universitate, generând astfel resurse suplimentare nu doar pentru ei, ci şi pentru instituţie.

Puse cap la cap, toate activităţile descrise la punctele 1-3 pot genera pentru un cadru didactic şi/sau de cercetare venituri adecvate, astfel încât acesta să poată intra în competiţie cu colegii lui din ţările dezvoltate. Atenţie, mă refer la venituri, nu la salarii şi aşa este corect să reflecte şi mass-media! În acest context şi cei din diasporă se pot îndrepta cu curaj spre România, nefiind şocaţi să vină de la un salariu de 5000 de euro la unul de 500 de euro. Evident însă că, în ţară, pentru un venit de 5000 de euro trebuie să faci eforturi uriaşe (ex. lucru de dimineaţa până seara). Aşadar, dacă vorbim de nesimţire, cred că ea apare la cei care nu fac activităţile descrise la punctele 1-3, îşi ţin doar cele 4-6 ore din normă, au timp liber, au sfârşit de săptămână, au concedii, dar doresc să fie plătiţi ca cei care lucrează de trei ori mai mult. Mai mult, această atitudine egalitaristă, dincolo de performanţă, sperie experţii din afară ţării care ar fi dispuşi să se întoarcă.

Nu reproşez faptul că în ţară se comentează critic veniturile mari ale unor cadre didactice/de cercetare. Aceasta este funcţia mass-mediei, iar cei care au facut-o, din ce am citit eu, sunt profesionişti foarte buni şi sunt de bună-credinţă. Reproşez însă, cu un dram de dezamăgire, lipsa nuanţelor, deoarece absenţa acestora îi poate descuraja pe cei care s-ar întoarce în ţară sau pe cei performanţi din ţară. De asemenea, reproşez unora, cu amărăciune, evaluările făcute – „venituri nesimţite” – care se înscriu într-o mentalitate românească care nu înţelege că nu poţi face excelenţă şi competiţie internaţională cu „pantalonii rupţi în fund” (sic!) şi că cei care sunt mai buni şi lucrează mai mult trebuie să câştige mai mult. Sunt însă de acord să coroborăm veniturile cu performanţa. Mă aştept ca cei care au venituri mari să fie şi performanţi ştiinţific şi invers. Asta ar trebui investigat de presă şi de profesioniştii pe care îi ştiu eu! Dacă nu există această corelaţie înseamnă ca veniturile vin pe filieră administrativă incorectă (spre exemplu, şeful îşi dă doar lui resurse, dar nu şi colegilor performanţi), nu pe criterii de competenţă şi, da, acolo poate fi vorba de nesimţire. În plus, grupul de cercetare din jurul profesorilor performanţi trebuie să aibă venituri mai mari decât alte grupuri similare. Altfel este clar, din nou, că e vorba de nesimţire. Un cercetător/asistent din grupul unui profesor performant trebuie să câştige mai mult decât un cercetător/asistent din grupul unui profesor mai puţin performat deoarece primul va fi inclus în proiectele conducătorului de grup de unde va fi plătit mai mult şi/sau va avea acces la burse. Aşa se nasc grupurile şi polii de excelenţă. Dacă, spre exemplu, asistenţii sau doctoranzii mei (inclusiv toţi colegii din Catedră) nu se află printre asistenţii/doctoranzii din ţară cu cele mai mari venituri (şi/sau nu au avut oportunitate să câştige mai mult), eu sunt dispus să donez în scop caritabil veniturile mele pe următoarele trei luni! La fel fac dacă există acum în ţară o altă Catedră de specialitate (de psihologie) mai performantă ştiinţific decât cea condusă de mine, asta pentru a reliefa corelaţia între venituri şi performanţă, filosofie în care cred cu tărie.

Aşadar, nesimţiţi pot fi cei care câştigă mult fără a avea competenţe, prin mijloace admistrative incorecte, în timp ce membrii echipei lor trăiesc dintr-un salariu de mizerie prin raportare la aceeaşi treaptă academică. De apreciat şi dat ca exemplu sunt cei care, într-o ţară cu economia la pământ, ca România, pot câştiga, prin mijloacele descrise mai sus, comparabil cu colegii lor din ţările dezvoltate, cu care se află în competiţie, lucru care se generalizează şi în echipa lor. Altfel spus, dacă ţara nu poate să-mi ofere, în calitate de profesor universitar, un salariu de bază competitiv internaţional, dar mi se cere să fiu competitiv internaţional, atunci apreciază-mă şi nu mă critica, în numele unui egalitarism păgubos, că reuşesc să mobilizez, pentru mine şi echipa mea, resurse suplimentare astfel încât, deşi salariul meu de bază este necompetitiv internaţional, veniturile pe care le mobilizeze mă ajută să fac faţă competiţiei internaţionale (sigur, fiind venit şi nu salariu, trebuie să lucrez pentru el de trei ori mai mult)! Dacă reuşim să comunicăm acest lucru, valorile nu vor mai fugi din România şi/sau nu se vor teme să se întoarcă, ca nu cumva să fie făcuţi „nesimţiţi”. Haideţi, aşadar, să fim raţionali şi nuanţaţi pentru a reducem risipa de fonuri, acolo unde este cazul, dar pentru a încuraja, prin venituri decente, munca şi excelenţa! Să nu ne autosabotăm, când şi aşa suntem pe marginea prăpastiei.

P.S. Şi ca să închei cu un alt exemplu în care excelenţa este descurajată: este oare conştientă lumea „non-academică” că, din cauza crizei, ni se iau, celor care aducem resurse extrabugetare, 25% din aceste venituri? Altfel spus, nu doar că nu primesc bani de la buget, dar şi din banii pe care îi mobilizez din surse extrabugetare (consultanţă în mediul privat, granturi, contracte cu mediul privat, naţional şi/sau internaţional) mi se ia de către stat 25%? Şi asta se întâmplă doar dacă eşti la universităţi de stat (care acoperă majoritatea outputului ştiinţific al României) şi evident se întâmplă profesorilor şi cercetătorilor care mobilizează aceste resurse. Cei care sunt „odihniţi” nu pierd nimic, deoarece 25% din 0 resurse mobilizate prin cercetare sau servicii inovative înseamnă 0. Nu reproşez nici măcar acest lucru, deoarece ţara este în criză şi trebuie să fim solidari; reproşez însă faptul că dacă tot nu suntem apreciaţi pentru că mobilizăm resurse, din care o parte merg pentru susţinerea ţării în criză, nici nu suntem lăsaţi în pace şi suntem făcuţi nesimţiţi! Care specialişti de top credeţi că se vor întoarce în ţară sau vor rămâne aici în aceste condiţii?

  1. DC
    20 Decembrie 2010 la 6:19 pm

    Am inteles partea academica, dar cu „resursele” din Colegiul Psihologilor din Romania? Am inteles ca e bine sa avem profesori buni in mediul academic, dar cu cei educati si/sau formati din Colegiul Psihologilor din Romania? Ce vreau sa spun? Am sentimentul ca noi (autonomi si/sau specialisti practicanti in domeniu) cei din Colegiul Psihologilor suntem impovarati de taxe (formare, educatie, etc.) dar rolul nostru in societate nu este PROMOVAT. Mai mult decat atat, nu sunt demersuri legislative, de lobby precum si alte forme de promovare a psihologilor in societate romaneasca. Asadar, atat frurnizorii de educatie in domeniu cat si beneficiarii lor sa fie sprijiniti din toate punctele de vedere. Sa spunem ca este problema secundara a temei mai sus mentionata de dumneavoastra. Multumesc pentru intelegesre.

  2. 20 Decembrie 2010 la 6:55 pm

    Pai asta e problema: Cine, unde, cand coreleaza veniturile (bugetare) cu performanta? Care sunt sau ar trebui sa fie mecanismele? Exista ele in functie in Romania in acest moment? Exista raportari postfinantare pentru fiecare leu cheltuit? Ca in rest, teorie.

    • 20 Decembrie 2010 la 8:26 pm

      Absolut de acord! Daca se aplica se aplica contextual, nu ca regula meritocratica. Si aici avem de lucru. Eu fac ce pot, stiu ca dvs. faceti ce puteti, altii fac cat pot, dar sper sa apara o masa critica care sa produca aceasta schimbare!

      • 20 Decembrie 2010 la 9:31 pm

        Smecheria este ca de 20 de ani nu se poate, in urmatorii 20 iar nu se poate, mergem inainte.

        Tariceanu a dat la cercetare in 2008 1 miliard de euro. (sper sa nu gresesc). Pe ce s-au dus banii? Poate cineva sa explice cu rezultatele pe masa?

  3. Cetateanul_turmentat
    20 Decembrie 2010 la 8:16 pm

    Din pacate salarizarea in raport2-5 nu se poate aplica in majoritatea universitatilor nici in facultatile performante, pentru ca universitatea poarta un balast de facultati fara cerere iar rectorii au un statut de haiduc, sau mai bine spus de comunisti, luind de la cei ce lucreaza si dand la cei care nu fac nimic. Lucrez intr-o astfel de universitate, la o facultate cu multi studenti si cu cerere pe piata muncii, dar salariul meu este la minim din cauza celorlalte facultati care functioneaza in pierdere. De acee, va felicit pe cei de la UBB ca ati renuntat la acest egalitarism pagubos.

    • 20 Decembrie 2010 la 8:28 pm

      Cu un bun management se poate. Mie imi pare rau cand oameni de valoare sunt tratati egalitarist, ca toti ceilalti; este insa si vina lor; trebuie sa fie mai vocali si activi.

    • 20 Decembrie 2010 la 9:33 pm

      asa e. Decanul Matis Dumitru a castigat 9000 euro/luna in 2009, iar Aurel Codoban 700.

  4. abc
    20 Decembrie 2010 la 8:17 pm

    Am citit despre Domnia voastra in articolele Domnului Gotiu si ma bucur, ca avem astfel de conationali ai timpurilor noastre. Sa ne traiti si la mai mult si la mai mare!

  5. Oana
    20 Decembrie 2010 la 8:32 pm

    Un articol cu explicatii foarte clare si la obiect. Doar cine nu vrea nu intelege cum stau lucrurile cu veniturile in mediul academic. Din pacate, cred ca atacurile privind „salariile nesimtite” sunt de natura politica. De ce tocmai lista cu profesorii de la UBB? Poate ma insel, dar impresia mea este ca totul este legat de decizia conducerii Universitatii in ceea ce il priveste pe un „mare om de stat”.
    In fine, oricare ar fi motivele, dupa ce ati lamurit aceasta problema, eu zic sa nu mai bagati in seama toate mizeriile. Daca toti cei care posteaza comentarii urate, unele de o vulgaritate de nedescris, si-ar concentra energia spre ceva constructiv, poate s-ar urni ceva in tara asta. Asa, ce facem? Le dam in cap tocmai celor care vor sa (ne) faca un bine (pentru ca dvs. nu faceti cercetare doar pentru dvs.), celor care sunt diferiti, mai buni decat noi si care chiar au sacrificat multe intorcandu-se in tara.
    Nu pot decat sa va felicit pentru tot ceea ce faceti, dvs. si echipa dvs., si sa va doresc succes in tot ceea ce intreprindeti. Mi se pare fascinant ceea ce am vazut in clipurile prezentate, desi nu am nicio legatura cu domeniul, si pot spune chiar ca am multe de invatat.
    Va multumesc!
    Sarbatori fericite!

  6. 20 Decembrie 2010 la 8:38 pm

    Domnule David,
    va felicit ca ati deschis acest topic despre … situatie🙂 Responsabila de campania de presa cu salariile colosale (fata de mediocritatea sistemului academic romanesc) este asociatia Edu Cer (spaima rectorzaurilor :)) cu campania ei „Un sigur salar’ pentru orice bugetar” puternic mediatiza din martie si pana acum. Multi ziaristi au pus … (la pardon de expresie) botu’ cind au vazut cum au unii salarii colosale si opera ioc (nu e cazul dumenvoastra care sunteti foarte tare stiintific).

    Sunteti o victima colaterala a presei si daca doriti a Edu Cer ca a lasat in spatiu public tema de discutie.

    Exista insa o chestiune de principiu aici: si dumnevoastra si eu sprijinim acelasi lucru. Excelenta adevarata, europenizarea sistemului, demafiotizarea si defeudalizare clicilor, etc.

    Printre aceste ‘reforme’ (vai ce termen perimat) intra si cercetarea si conflictele de interese. Stim bine cum e in vest: daca esti intr-un organism ce decide acordarea de granturi de cercetare ai doua optiuni; ori nu iei grant de la acel organism care te evalueaza ori deminsionezi.

    Dumnevoastra sunteti si in conducerea CNCSIS si e bine ca sunt oameni tineri acolo. Ati avut sau aveti grantuluri acordate de CNCSIS in perioada asta?

    Si eu am fost director de grant Idei si zau daca am avut salarii de genul asta – salariu meu de prof la UB e de 2950 (2400 dupa scadere) iar salariu din grant pe care l-am luat e pe pagina grantului meu si e cu mult sub salariu de profesor. Bine poate e si vina mea ca am preferat sa acord salarii rezonabile tinerilor din echipa care au plecat toti din tara intre timp…

    • 20 Decembrie 2010 la 8:53 pm

      Stiu si sunt convins ca avem valori comune. Ca sa rspund direct: De cand am intrat in CNCSIS nu am mai aplicat pentru niciun grant CNCSIS; practic nu esti eligibil, ca membru in Consiliul CNCSIS, ca fii director de grant CNCSIS (asta exceptandu-i pe cei din Comisiile CNCSIS). Tocmai de aceea ma intreb daca nu este cazul sa ma retrag dupa acesti ani pentru a fi eligibil ca director de grant CNCSIS. Granturile mele nationale sunt de la alti agenti finantatori si/sau ca simplu membru in echipa de cercetare.

    • 20 Decembrie 2010 la 9:06 pm

      P.S. Si da, sunt de acord cu formula „un singur salariu pentru un bugetar”, daca acest salariu este unul decent, care imi permite sa fiu competitiv international; asa as avea macar mai mult timp liber (macar in wk), in care sa gandesc si sa ma odihnesc, asa cum fac cei mai multi profeori”tenured” de la universitatile din top-500 pe care le tot invocam.

  7. lucid
    20 Decembrie 2010 la 11:31 pm

    Daniel David: da dovada de transparentza si fa public la cate granturi ai participat (2008-2009) si participi(2010)- ca director sau colaborator. Doar granturile bugetare – cnmp, cnsis, evident. Stii ca in tzarile CIVILIZATE cine lucreaza SIMULTAN la mai mult de doua granturi este stampilat ca IMPOSTOR INTERESAT DOAR DE SIFONAREA BANULUI PUBLIC? De ce? Foarte simplu, acolo GRANT inseamna automat CERCETARE DE EXCELENTZA, iar a avea doua granturi pe tematici apropiate este infractziune academica.
    Ai cuvantul.

    • 21 Decembrie 2010 la 8:46 am

      In mod normal nu as fi comunicat cu dvs. tinand cont de faptul ca imi amintesc de reactiile dvs. denigratoare la diversele mele articole.

      Dar am lasat acest mesaj sa treaca pentru a corecta un neadevar. Oamenii valorosi din strainatate, cu publicatii relevante, pot fi si sunt implicati simultant in mai multe granturi, mai ales cei care au doctoranzi si postdoctoranzi carora trebuie sa le sustina studiile/cercetarile. In final conteaza outputul granturilor. Doar ca sa exemplific ceea ce spus cu un profesor de top din domeniul psihologie, asa cum apare in CV-ul sau (Dr. Seligman):

      „…2002-2006 Principal Investigator, „Positive Psychology and the Cultivation of Character Among Youth,” Fund for the Improvement of Education: Partnerships in Character Education Program, U.S. Department of Education, R215S020045
      2002-2004 Principal Investigator, „Positive Youth Development as a Means of Preventing Disorders, Violence, and Suicide,” Annenberg Sunnylands Trust Foundation
      2002-2006 Principal Investigator: „Prevention of Depression in School Children,” National Institute of Mental Health, MH 52270
      2001-2005 Principal Investigator: „Prevention of Depression with a Web- Based Supplement,” National Institute of Mental Health, MH63430…”

      Informatiile cerute de dvs. sunt publice. In acest moment in tara sunt director la un singur grant de cercetare si acela nu este CNCSIS!; imi pare rau ca nu am mai multe granturi ca director pentru a-mi sustine mai bine echipa de cercetare.

  8. matei@yahoo.com
    21 Decembrie 2010 la 12:27 am

    Dumneavoastra sunteti exceptia ce intareste regula. Ati ajuns competitiv ajutat si de mediul in care v-ati format (in SUA). Problemele raman:
    – diferentele de venituri sunt strigatoare la cer. Cu atat mai mult cu cat performanta, la noi, a ajuns sa fie de regula invers proportionala cu functia. Profesorii ar trebui reevaluati la intervale de 3 ani, spre ex;
    – accesul la granturi este de regula „pe relatii”;
    – Aici cine ne sprijina? Ar trebui sprijinita cercetarea, spre ex din acele fonduri extrabugetare. Pentru un venit ce-ti asigura supravietuirea ajungi sa tii mai multe ore, si nu ramane timp si putere de munca pentru cercetare. In plus peste tot se lucreaza in echipe de cercetare; noi nu avem acei profesori in jurul carora sa ne grupam. Este foarte greu sa publici un ISI, lucrand singur;
    – ar fi multe lucruri de spus si de corectat … nu inteleg de ce nu vreti sa vedeti…

  9. 21 Decembrie 2010 la 1:57 am

    „De cand am intrat in CNCSIS nu am mai aplicat pentru niciun grant CNCSIS; practic nu esti eligibil, ca membru in Consiliul CNCSIS, ca fii director de grant CNCSIS”

    Asta e o bila alba si una mare. Principiul trebuia aplicat nu doar pentru cei din Consiliul CNCSIS ci si membrii comisiilor. Acolo e un trafic de influneta de groaza.

    „Si da, sunt de acord cu formula “un singur salariu pentru un bugetar”, daca acest salariu este unul decent”

    Pai poate fi decent astfel:
    – salariu de unviersitar – ok, e mic ca naiba pentru incepatori si asta nu putem schimba acum pe criza…😦

    – suplinit cu salariu din granturi (ca dumnevoastra, ca mine) dar sa fie acordate ca in SUA, adica doar pe perioda vacantelor. Si conform HG care a lanast PN II poti pune la un asistent de cercetare un salariu de pana la 6600 lei pe luna (cred ca au mai crescut cu devalorizarea asta)

  10. 21 Decembrie 2010 la 1:59 am

    PS: eu sper sa nu demisionati din CNCSIS ci sa incercati sa impuneti o alta viziune acolo. asa iar vin tot felul de neica nimeni sus la virf😦

  11. arhiprofesor
    21 Decembrie 2010 la 8:12 pm

    Incirant articolul. Plin de adevaruri spuse dar si de adevaruri ocolite. O sa incerc sa ma refer mai ales la cele din urma (ce-mi vine in minte …):
    (1) In sistemul actual nu este stimulata concurenta in nici-un fel. Un cadru didactic care a ajuns profesor – si este important sa discutam aceasta postura pentru ca este cea importanta in activitatea sa – nu mai este „stimulat” de perfectionarea actului didactic pana la pensionarea fortata la 65 de ani. Daca am introduce, ca in US, concurenta directa, pentru fiecare curs sau activitate scolara sa existe in paralel minim 2 profesori iar studentii sa aiba posibilitatea sa aleaga putem elimina inainte de pensie pe cei care nu-si merita titlul universitar. In acelasi spirit ar trebuie sa existe o mai mare flexibilitate in introducerea si eliminmarea cursurilor in functie de impactul pe care-l au la studenti.
    (2) Activitatea de cercetare nu este posibila (ma refer la granturi si activitati care presuopun finantare) decat prin universitate. Sansele de a castiga un contract ca „particular” sunt minime, daca nu nule. Daca ar exista varianta unei colaborari paralele cu universitatea s-ar putea impaca multe, numai ca atata timp cat autonomia universitatilor nu este decat o lozinca o astfel de constructie este imposibila.
    As continua dar nu e loc aici pentru cate sunt de spus.

  12. rodica
    21 Decembrie 2010 la 8:46 pm

    „Păzind visători mioare” putem foarte uşor cădea în „nesimţire” şi să tânjim la resursele financiare mobilizate de cei mai puţin letargici. Problema este că performanţa ţine de activism şi de asumarea unor responsabilităţi. Depinde de mecanismul de coping adoptat de fiecare.Succes!

  13. Lara
    23 Decembrie 2010 la 9:18 pm

    Sarbatori Fericite, domnule profesor! Lara

  14. Alexandru
    24 Decembrie 2010 la 9:16 am

    Domnule Daniel David cred ca mai aveti inca multe de oferit domeniului psihologiei.
    Poate ar fi mai bine pentru cariera dvs, sa scoateti posibilitatea de a se face comentarii la articolele pe care le postati pe acest blog.Cred ca va consumati energia pentru a raspunde la unele comentarii „emanate” din ura,invidie,necunoastere,etc. Timpul pe care il utilizati raspunzand unor comentarii de acest fel ati putea sa-l folositi pentru dvs.

    Le sugerez celor care „trimit sageti de acest fel” sa faca un exercitiu de imaginatie si sa se gandeasca daca psihologiei din Ro i-ar fi fost mai bine in situatia in care d-nul Daniel David ar fi ramas definitiv in SUA.

    Le mai sugerez celor care „trimit sageti de acest fel” sa inventarieze toate cartile si articolele scrise de d-nul Daniel David in Ro si strainatate si sa se gandeasca bine daca psihologiei din Ro i-ar fi fost mai bine daca acestea nu erau publicate in Ro si strainatate.

    Le mai sugerez celor care „trimit sageti de acest fel” sa dea un exemplu de psiholog roman care a ajuns la performanta academica a domnului Daniel David la o varsta asa de tanara. Cred ca unii dintre cei care trimit comentarii rautacioase sunt mult mai in varsta decat domnul Daniel David dar cu grade didactice universitare mai mici si cu realizari mai putine in domeniul psihologiei.Pentru aceasta le sugerez celor care „trimit sageti de acest fel” sa-si dea numele si prenumele real si sa-si posteze cv-ul pe internet daca sunt psihologi.Domnul Daniel David are postat cv-ul pe internet si poate fi vizualizat de catre oricine. Cei care „trimit sageti de acest fel” trebuie sa-si puna la „bataie” si cv-ul personal sa vedem ce valori sunt in domeniul psihologiei atat in tara dar mai ales in strainatate.

    Le mai sugerez celor „care trimit sageti de acest fel” sa dea un exemplu de psiholog roman care a mai scris o carte in stilul cartii „Castele de nisip – stiinta si pseudostiinta in psihopatologie” autor domnul Daniel David.

    As putea sa le mai sugerez multe celor „care trimit sageti de acest fel” dar ma opresc aici spunandu-le ca este mai bine ca sa dea semnale de unitate pentru psihologii din Ro. Este suficient ca toti din Ro se cearta de parca am fi un popor de certareti.Uitati-va intr-o seara la posturile tv romanesti care comenteaza situatia sociala,economica,politica,morala,etc din Ro si o sa vedeti ca toti discuta pe un ton ridicat,acuzator,agresiv,certaret,grav,etc, unii chiar tipa,altii isi pierd controlul cognitiv-emotional care este mascat foarte greu de un „ochi avizat”.Acestia transmit prin acest mod de comentarii la tv o stare de tensiune in randul populatiei care ii urmareste si se realizeaza un cerc vicios (nu detaliez elementele acestui cerc vicios pentru ca sunt foarte usor de intuit de catre cei care cunosc psihologie).Nu am vazut nici un psiholog care sa traga un semnal de alarma la o televiziune din Ro si sa spuna ca acest mod agresiv de a discuta la tv de catre invitati induce o stare de agresivitate si in randul celor care vizioneaza aceste emisiuni.In schimb vad pe acest blog cum un tanar domn psiholog roman cu o performanta profesionala de invidiat (in sensul bun al cuvantului) este „atacat” de catre colegii de breasla intr-un mod necolegial. De unitate ati auzit domnilor care cautati tot felul de motive pentru a „ataca” ? Daca va place razboiul psihologic „indreptati-va armele psihologice” spre cei care marginalizeaza profesia de psiholog in Ro. Sau poate sunteti multumiti de pozitia pe care o ocupa profesia de psiholog in Ro ????

    Majoritatea celor care comenteaza pe acest blog sunt psihologi romani.Vedem cu totii ca peste tot in Ro exista numai ura,dezbinare,invidie,batalii,razboaie duse sub diferite forme si in mod special razboaie psihologice duse de catre cei interesati.

    Daca sunt asa de „curajosi” cei care au obsesia „atacului” de ce nu se arunca in aceste batalii si sa ia atitudine in mod direct fata de cei care initiaza razboaie psihologice pentru dezbinarea romanilor ???

    PS.Un singur comentariu pentru articolul „Despre bani, excelenţă, mediocritate şi “nesimţire” în mediul academic”:
    Poporul roman nu are cultul respectarii elitelor.Si cu asta cred ca am spus totul.

    Numai unitate va doresc domnilor psihologi din Ro.

    • 27 Decembrie 2010 la 11:32 am

      Multumesc pentru comentariu. Inchiderea comentariilor nu este o solutie, altfel de ce am facut un blog, nu? Dar nu am nicio problema sa sterg mesajele care nu respecta instructiunile de postare a comentariilor pe blog si anume (1) au limbaj murdar si/sau denigrator (eu promovez un alt nivel al discursului, chiar intre adversari), (2) exprima prostie cu pretentii (nimeni nu iti mananca mai mult timp decat „prostul cu diploma” deoarece crede mereu ca are dreptate si in plus vrea sa-i recunosti aceasta dreptate si tu) sau (3) exprima rautate gratuita care distorsioneaza realitatea afectand astfel si alti oameni (unei astfel de persoane poti sa-i spui ca 1+1=2 ca va spune ca nu crede, ca ascunzi ceva, ca este teoria conspiratiei etc. si va aluneca in injurii, distorsionari si denigrari). Din fericire sunt putine astfel de mesaje pe acest blog. Imi face placere sa dialoghez cu cititorii blogului (chiar daca uneori avem pareri chiar foarte diferite sau chiar foarte critice) si de aceea cand am ocazia raspund la cat mai multe mesaje.

      P.S. De asemenea sterg mesajele cu continut prea pozitiv…!

  15. Adrian
    27 Decembrie 2010 la 4:10 pm

    oricine poate scrie un cv. si ce daca sunt sageti? nu ar fi fost nimic diferit daca ar fi ramas d-l profesor definitiv in SUA.

  16. Alexandru
    27 Decembrie 2010 la 6:31 pm

    Cu tot respectul revin cu cateva precizari referitoare la comentariul meu de mai sus:

    Nu mi-am imaginat cu adevarat ca se pot inchide comentariile pe un blog.Am exagerat in mod intentionat pentru cei care posteaza comentarii denigratoare la adresa articolelor de pe acest blog.Este vina mea.Nu trebuia sa am nici o reactie de acest fel pentru ca nu este blogul meu.

    Prin “sageti” si “a ataca” m-am referit numai la comentariile denigratoare.Si aici este vina mea pentru ca nu am facut in mod expres aceasta precizare.Nu trebuia sa am nici o reactie de acest fel la comentariile denigratoare pentru ca nu este blogul meu.Sunt adeptul parerilor chiar foarte diferite sau chiar foarte critice chiar daca din comentariul meu nu a reiesit asa ceva.Si aici este vina mea pentru ca am lasat sa se inteleaga altceva.Progresul rezulta din pozitionari diferite si critice prezentate in mod respectuos,civilizat. Denigrarea stopeaza progresul.

    Am exagerat si cu sugestia de postare a cv-ului pe internet si cu performanta profesionala in domeniul psi.Dar si aceasta sugestie era adresata numai celor care trimit comentarii denigratoare.Si aici este vina mea pentru ca nu am facut in mod expres aceasta precizare.

    Prezentarea unei anumite realitati (ex.dezbinarea romanilor, starea de tensiune in randul populatiei, marginalizarea profesiei de psiholog in Ro, etc) trebuie efectuata cu foarte mare grija intr-un context in care aceasta prezentare este expusa public (asa cum este si acest blog). Si aici este vina mea pentru ca am exagerat sau/si poate am fost prea direct. Am incercat in mod indirect sa sugerez teme viitoare de discutie pe acest blog. Si aici am gresit pentru ca nu este blogul meu. Cred ca intr-o tara in care :
    1)populatia nu este dezbinata,
    2)nu exista stare de tensiune in randul populatiei,
    3)profesia de psiholog nu este marginalizata
    exista conditiile propice pentru a pune bazele cultului respectarii elitelor pentru ca acestea sa fie platite la adevarata lor valoare. Desigur mai sunt multe alte conditii dar cred ca si acestea 3 (prezentate mai sus) se pot include in aceasta categorie. Consider ca nici o criza economica nu justifica descurajarea elitelor. Pe timp de criza elitele din toate domeniile pot sa inlature adevaratele cauze ale unei crize economice (sociale, politice, morale, etc).

    ”Tonul” comentariului meu de mai sus a fost pentru a descuraja efectuarea comentariilor denigratoare la articolele de pe acest blog si unele la adresa titularului acestui blog (intr-un mod mai mult sau mai putin direct). Constat ca am gresit. Daca aceste comentarii denigratoare vor scadea, atunci consider ca a meritat ”pretul” pe care ”l-am platit”.

    • 30 Decembrie 2010 la 9:57 am

      Este in regula, iar mie tonul comentariul dvs. mi s-a parut OK; asadar, nu este nevoie de explicatie cand lucrurile pe care le facem sunt normale.

  17. Traceur
    30 Decembrie 2010 la 10:43 am

    Tot respectul pentru cuvintele scrise, sunteti unul dintre putinii oameni de stiinta care au prezentat situatia reala asa cum este. Sunt de acord, dar nu intru totul.
    Prezentam o situatie ipotetica, imi place informatica, mai precis grafica, doresc sa fac cercetare in tara, am cateva idei, vreau sa le pun in aplicare, sigur pana aici totul poate fi luat de hobby si nu poate fi inca un proiect de cercetare serios. Bun, ridicam stacheta si observam ca avem ceva material care poate sa miste mai mult, mergem la profesor.

    De aici sunt cam 3 scenarii posibile
    1.Te accepta profesorul, dar brusc situatia se schimba si muncesti in ritm alert, ceea ce n-ar fi o problema pentru tine, dar banii nu prea sunt.
    2.Te accepta profesorul, muncesti in ritm alert si vin si niste bani.
    3.Nu te accepta profesorul si te reorientezi spre alte solutii.

    Scenarii perfect valabile si in tarile din vest, dar cu o mica paranteza, acolo chiar se platesc oamenii inteligenti si competenti pe cand aici nu. Luand aceste scenarii in calcul, constat ca munca de cercetator, este de 2 ori mai grea, odata pentru ca iti trebuie capatana si perseverenta si apoi vine partea financiara care ma descurajeaza complet, asa ca aleg o alta cale mai simpla si fara stres si care imi aduce un pic mai multi bani, lucratul in mediul privat, asa pierzandu-se inca un posibil cercetator care ar fi adus vreun beneficiu scumpei noastre patrii Romania.

    Asta e situatia si nu cred ca se va schimba prea curand, orice om care este destul de inteligent si deschis la cap, pleaca si nu se mai uita inapoi si nu ca, n-ar vrea, ci pur si simplu aici, esti prost daca muncesti cinstit, e mai simplu sa furi ori sa stai…..Pana nu se va elimina mentalitatea asta care este adanc inradacinata in Romania, nu se va face prea curand performanta.

    • 31 Decembrie 2010 la 2:17 pm

      Ca imagine generala, tind sa va dau dreptate si m-a intristat analiza obiectiva si seaca pe care ati facut-o! Exista insa si exceptii si este nevoie de o masa critica pentru a transforma exceptiile in regula. De aceea de fiecare data cand renunta unul, masa critica scade, si nu este bine… Va invit la UBB unde incercam sa facem lucrurile un pic altfel. Nu este usor, si aici veti avea frustrari, nemultumiri, dar veti avea si sustinatori si modele de succes. Eu am reusit aici sa fac multe lucruri comparabile cu cele pe care le fac in SUA, iar alaturi de mine mai exista oameni tineri care au reusit (ex. Zoltan Neda, Radu Silaghi-Dumitrescu, Rares Boian, Bogdan Onac, Mihai Olteanu etc.); un alt exemplu de succes este Institutul din Cluj condus de Razvan Florian unde echipa si cercetatorii activi (ex. Raul Muresan) sunt de top! Sigur, trebuie un efort dublu fata de ce ati face in alta tara dezvoltata, dar daca este vis, visul merita…! Si sigur, s-ar putea sa nu reusiti, dar cum spune Kipling „Te poti sa-ti vezi idealul distrus si din ruine, sa-l recladesti cu ardoarea fierbinte din trecut…Vei fi un Om!”). Succes!

      • arhiprofesor
        31 Ianuarie 2011 la 12:01 pm

        Imi place ce citesc. Mi-ar place sa va cunosc pentru ca intr-o tara condusa de derbedei tipul de atitudine pozitiva pe care-l intrezaresc loa dvs. este o surpriza placuta. Ca titular al cursului de „compozitie a spatiului arhitectural” (http://arhiprofesor.wordpress.com) la facultatea de arhitectura am preocupari legate de psihologia perceptiei in arhitectura si as fi interesat sa public in revista dvs.

  18. 30 Ianuarie 2011 la 3:12 pm

    … competitivitate, competitie loiala in sistemul educational romanesc… eu cred ca a disparut total de ceva ani buni(opinia mea). Referitor la masurabilitatea performantelor resursei umane in sistem si mai ales salarizarea trebuie facute unele delimitari…
    ati precizat
    „România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte educaţia (formală şi permanentă), cercetarea şi serviciile inovative către comunitate.”
    … remarca corecta … dar de ce nu se incearca a se face presiuni asupra …abilitatilor politic din sistem, pt a intelege si ei ca educatia are si ea o limita… factorul ereditar. Vedeti in ultimul timp, state puternice precum FR. si UK, recunosc dezastrul in inv. lor superior si incep sa ia masuri… pe cand la noi?( Ucraina va reduce drastic nr. universitatilor in 2011… etc)

  19. Vlad
    8 Februarie 2011 la 2:09 pm

    concepte simple, pentru cine „vrea” sa le inteleaga: economie baza pe profit, sclavie economica pentru a asigura „the constant motion”.
    avand imaginea de ansamblu e usor de inteles de ce intr-un astfel de sistem global implementat, competitia si egalitarismul sunt incompatibile.
    pe cat de penibil pe atat de comic faptul ca acei gazetari care ii mentionati nu vad decat la nivel micro probema.
    felicitari dvs ca in acest context reusiti sa aveti venituri de nivelul celor de afara, pt ca intradevar Daniel David e singurul nume din ultimii ani in RO care stimuleaza si asigura progresul cunoasterii stiintifice in psihologie.
    Transparent ar fi probabil sa afirmam, ca d-nul Daniel David e un om care a reusit sa genereze profit si sa faca cercetare stiintifica in psihologie, intr-un context in care atat cercetarea la randul ei cat si formarea academica inseamna automat generare de profit (pentru cei care stiu sa exploateze acest aspect si isi dedica timpul necesar).
    avand aceasta perspectiva nu ne va fi greu probabil sa intelegem (si sa acceptam) de ce d-nul David are venituri la nivelul colegilor de breasla din afara, sau de ce statul ia acei 25 % de care vorbiti, ca e „criza” sau nu…🙂

  20. Mihai
    23 Martie 2016 la 8:34 am

    „dar şi din banii pe care îi mobilizez din surse extrabugetare (consultanţă în mediul privat, granturi, contracte cu mediul privat, naţional şi/sau internaţional) mi se ia de către stat 25%?”

    Mi se IAU de catre stat 25% (din bani). Nu „mi se ia”…

    • 25 Martie 2016 la 9:44 am

      In mod normal nu as raspunde, ca nu este blog de analiza gramaticala. Dar pentru ca raspunsul este simplu si poate va ajuta, va spun ca nu este gresit. Acordul se face cu „procentul”, deci „mi se ia de catre stat (procentul de) 25%”.

  1. 20 Decembrie 2010 la 6:27 pm
  2. 20 Decembrie 2010 la 10:16 pm
  3. 24 Decembrie 2010 la 12:33 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: