Despre patriotism. Ce inseamna astăzi să fii un bun patriot român?

Tema acestui articol este legată de discuţiile din spaţiul public cu privire la patriotism şi la ce înseamnă să fii patriot. Cum văd eu patriotismul? 

În Dicţionarul explicativ al limbii române patriotismul este definit ca “…sentiment de dragoste și devotament față de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei…”. Mai simplu şi scurt spus, patriotism înseamnă dragostea faţă de ţară/popor.

Pentru unii patriotismul este totul. Pentru alţii este ceva desuet. Eu cred că patriotismul trebuie să facă parte din cultura fiecărui om; el trebuie însă înţeles şi exprimat corect, pentru a nu aluneca nici în fundamentalism şi obsesie, nici în desuetudine.

La o analiză atentă se poate observa că patriotismul este legat de o stare emoţională, şi anume dragostea. O stare emoţională are mai multe componente: (1) trăirea subiectivă; (2) cogniţiile (gândurile/credinţele) asociate; (3) comportamentele efectuate şi (4) posibilele reacţii psihofiziologice (ex. o stare de activare fiziologică/arousal).

• Trăirea subiectivă se referă la ceea ce simţim emoţional (ex. dragostea/devotamentul). Acestă simţire provine adesea din gândurile, comportamentele şi reacţiile noastre psihofiziologice.
• Gândurile patriotice trebuie să exprime valorile unui popor şi grija faţă de acesta. Într-un patriotism modern, gândurile patriotice trebuie să fie raţionale, exprimând flexibil, dar ferm, valorile unui popor, fără a ofensa însă valorile altor popoare. Atunci când valorile sunt exprimate iraţional, rigid, şi ofensator la adresa altor popoare, vorbim de fundamentalism, nu de patriotism!
• Comportamentul patriotic trebuie, de asemenea, să fie unul congruent cu valorile unui popor. Aşadar, comportamentul pe care îl facem trebuie să exprime valorile noastre, fără însă a afecta valorile altor popoare.
• Reacţiile psihofiziologice (ex. inima îţi bate mai repede), când şi dacă apar, se asociază trăirilor emoţionale.

Aşadar, putem fi buni patrioţi, ajutându-ne ţara, făcându-ne bine treaba acolo unde suntem şi asumându-ne ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – şi cu rele – cu care trebuie să luptăm.

După cum vedem, elementul cheie în patriotism este legat de valori. Astfel că, pentru a înţelege ce înseamnă a fi un bun patriot român, trebuie să ne întoarcem la întrebarea: care sunt valorile patriei/poporului român? Greu de răspuns…Eu cred că încă nu avem un ethos modern, clar definit, o înţelegere valorică a românismului în contextul de astăzi. Mai cred ca este sarcina noilor generaţii de intelectuali să contribuie la crearea acestora, în contextul celei de-a doua ţări pe care o avem, şi anume Europa! Până atunci ne putem defini (1) prin valorile de bun simţ (ex. cei şapte ani de acasă – valori stabilite în familie), (2) prin valorile comunităţii mai mici din care facem parte, adesea mai uşor de identificat (ex. valori transilvane) şi (3) prin valorile general europene, mai clar precizate, Europa fiind acum a doua noastră patrie. Toate aceste valori vor trebui, inevitabil, asimilate în ethosul românismului. Nu în ultimul rând, trebuie să ne asumăm şi valorile general umane (ex. stabilite prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), care trebuie oricum să fie asimilate în ethosul modern al oricărui popor.

Patriotismul se poate manifesta în mai multe forme, prezentate sintetic în tabelul de mai jos, în ordinea importanţei lor.

NIVELURI	Patriotism complex	Patriotism comportamental	Patriotism cognitiv	Patriotism subiectiv/emoţional	Lipsa de patriotism
Subiectiv-psihofiziologic	+	–	–	+	–
Cognitiv	+	–	+	–	–
Comportamental	+	+	–	–	–

• Patriotismul complex – simţi (adesea cu reacţii fiziologice), gândeşti/crezi şi de comporţi patriotic. Aceasta este forma maximă de patriotism, care, prin congruenţa promovată între ce simţi, gândeşti/crezi şi faci, îţi oferă satisfacţie, sens şi semnificaţie!
• Patriotismul comportamental – faci ceea ce este patriotic, fără însă să simţi şi/sau să gândeşti/crezi patriotic. Acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate prin faptele angajate, deşi adesea aceste fapte pot fi motivate extrinsec şi/sau pot avea motivaţii nepatriotice. Adesea acesta este însoţit de o stare de distres/insatisfacţie, deoarece există o disonanţă psihologică între ceea ce simţi, gândeşti/crezi şi faci.
• Patriotismul cognitiv – gândeşti patriotic, dar gândurile tale nu se exprimă în ceea ce simţi şi în ceea ce faci. La rândul său şi acest tip de patriotism poate avea o oarecare utilitate, contribuind spre exemplu la cultura (poveştile şi modelele) patriotică. Utilitatea sa rămâne însă limitată, fiind declarativă – mai mult vorbe –, nu faptică. Şi în acest caz poate să apară o stare de distres/insatisfacţie, deoarece există o disonanţă psihologică între ceea ce simţi, gândeşti/crezi şi faci.
• Patriotismul subiectiv/emoţional – simţi dragostea faţă de patria ta, dar nu spui şi nu faci nimic pentru a o exprima. Şi aici există disonanţa cognitivă care poate genera distres/insatisfacţie.
• Lipsa de patriotism – este un fenomen, cred eu larg răspândit. Deşi nu există disonanţă cognitivă între componentele patriotismului, alienarea psihologică poate, totuşi, să apară în cazul unor indivizi din acestă categorie, atunci când aceştia ajung (dacă ajung) să-şi problematizeze identitatea şi/sau sensul şi semnificaţia în viaţă.
• Unele din aceste unităţi de bază se pot combina logic, generând „patriotisme cvasi-complexe” [ex. patriotism subiectiv/emoţional-comportamental (+ – +), patriotism subiectiv/emoţional-cognitiv (+ + -), patriotism cognitiv-comportamental (- + +)], cu limitele lor inerente.

Toate aceste fiind spuse, ne întrebăm în mod natural: ce trebuie să facă nişte buni patrioţi pentru ţara lor astăzi? Deşi v-am obişnuit cu reţete care conţin pastile psihologice (sic!), acum vă voi prezenta un exemplu personal recent.

• Pentru mine a fost o bucurie extraordinară când Cluj-Napoca a fost selectat ca în 2017 să organizeze Congresul Internaţional de Psihoterapie Cognitivă. Asta după ce acest eveniment major în domeniu – organizat din 3 în3 ani şi care atrage sute/mii de participanţi din toată lumea – a fost organizat până acum în locaţii ca New York, Barcelona, Roma, Istanbul, Hong Kong etc. Este un eveniment de prestigiu profesional/academic, cu impact social major. De ce s-a întâmplat asta? Deoarece am fost serioşi în ceea ce facem şi astfel i-am făcut pe alţii să ne respecte şi să nu ne poată ignora. Odată ce ai acces la astfel de evenimente, le poţi utiliza pentru a promova valorile patriotice de care vorbeam. Astfel, ca român m-am simţit mândru şi egal oricăror alte naţionalităţi de pe acestă planetă atunci când am prezentat în acest context câteva filme documentare despre Universitatea-Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, Transilvania şi România, filme care au ajuns la zeci de mii de profesionişti şi studenţi din toată lumea. Iar acest lucru a fost foarte important, deoarece se întâmpla chiar în momentul când românii erau demonizaţi că invadează Europa (ex. chiar studenţii români din străinătate au devenit suspecţi!). Nu cred că cei care ne demonizau pe nedrept şi/sau erau influenţaţi de cei care o făceau s-au simţit mândri de ceea ce fac şi/sau cred, atunci când au fost confruntaţi cu prezenţa noastră academică şi culturală. Cred că unii s-au trezit, iar apoi s-au simţit chiar prost! Nu doar că astfel am atacat un stereotip, dar am venit cu un mesaj pozitiv alternativ. Astfel de lucruri simple putem face fiecare, acolo unde suntem, dacă vrem să fim patrioţi!

În concluzie, cred că fiecare, acolo unde suntem, prin gesturi simple, putem fi patrioţi: hai să ne facem bine treaba acolo unde suntem şi să ne asumăm ceea ce suntem, cu bune – pe care trebuie să le dezvoltăm – şi cu rele – cu care trebuie să luptăm! Iar ceea ce suntem trebuie asumat multinivelar. Spre exemplu, o astfel de analiză pentru un individ din Cluj-Napoca ar putea reflecta (fără a fi obligatorii) următoarele niveluri: (1) clujean; (2) transilvănean; (3) român; (4) european; (5) om! Sigur, nivelurile pe care ţi le asumi trebuie definite individual, dar, cu siguranţă, pe lângă niveluri de tip 1-2 (definite diferit şi idiosincratic de la individ la individ), astăzi, pentru un român, nu pot lipsi niveluri comune: 3, 4 şi 5. Aşadar, patrioţii adevăraţi din această lume, dedicaţi ţărilor lor, nu sunt inamici, ci trăiesc diversitatea (ex. nivelurile 1-3) în unitatea care îi leagă (ex. nivelurile 4-5). Iar în acestă schema, patriotismul  modern nu este nici fundamentalism periculos, nici desuetudine. Este ceva care îţi dă sens şi semnificaţie, contribuind astfel la o viaţă bine trăită!

P.S. În lumea de astăzi, cu mici excepţii (pe care poate le vom discuta altcândva), când faci lucrurile corect şi sincer, respectul celorlalţi vine în mod natural. Nu trebuie să-l ceri şi/sau să-l impui prin acte care să reflecte un patriotism fundamentalist. Spre exemplu, îmi amintesc acum un fapt mai inedit: fiind profesor asociat la Mount Sinai School of Medicine, New York, SUA şi directorul pentru cercetare al Albert Ellis Institute, New York, SUA, colegii americani mi-au pregătit birourile având în ele, la scară redusă, steagul României (sigur, pe lângă glumele inevitabile legate de Dracula). Cum era să cer eu asta – adevărul este că nici măcar nu m-am gândit la aşa ceva, deşi cand l-am văzut m-am bucurat -, înainte de a arăta că merit?

P.P.S. Completez articolul cu câteva „sugested readings” – comentând la nivel de interfaţă, în diverse variante, rezultate ştiinţifice -, pe teme care analizează patriotismul şi din punct de vedere psihologic, mai precis sub aspectul impactului acestuia asupra stării de sănătate mintală.

• American Psychological Society
  • The Huffington Post
  • Daily Mail
  • The Atlantic