Profilul psihocultural al României la 105 de la Marea Unire. Schimbări importante între 2015 și 2023

• Rezumat: (a) Dezvoltarea profilului individului autonom în dauna celui colectivist (între 2015-2023) forțează toate instituțiile naționale construite dominant în logica individului colectivist la schimbare. De aici putem înțelege slăbiciunea și confuzia unora dintre instituțiile actuale ale țării, în toate domeniile, care sunt în faza destructurării vechilor practici colectiviste, dar care încă nu au asimilat pe scară largă noile practici ale indivizilor autonomi. Suntem așadar în fază de reconstrucție a instituțiilor și este important să le facem bine, înțelegând lumea în care trăim. (b) Între 2015-2023 România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul, care devine tot mai idealizat și normativ, iar în prezent favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități. În unele segmente (ex. beneficiu obținut rapid și ușor) acesta este un fenomen natural asociat celui de tranziție spre emancipare, dar, odată emancipați (sau chiar în paralel cu acest proces), rolul educației va trebui restabilit, ca o modalitate a societății de a obține beneficii și de a face față provocărilor (și) pe termen lung.

După publicarea monografiei asupra psihologiei românilor în 2015 (1*), am urmărit modul în care se realizează unele predicții făcute acolo și eventualele modificări în profilul psihocultural al țării, iar rezultatele le-am discutat public în diverse interviuri, analize sau publicații științifice (accesibile online prin căutare cu cuvinte cheie „David & Psihologia Românilor”, inclusiv pe acest Blog).

În 2015, România se prezenta în modelul psihologului olandez Hofstede (2*) ca în Figura 1, și anume o țară cu un profil (a) colectivist, unde grupul este mai important ca individul (scor 30), (b) de concentrare, nu de partajare, a puterii sociale în formula „șefilor” (scor 90), (c) de evitare a incertitudinii/perceperea impredictibilităților viitorului ca pericole, nu ca oportunități (scor 90) și (d) de control al comportamentului social mai ales prin pedepse (scor 20). De asemenea, (e) avea o ușoară orientare pe termen lung (scor 52) și (f) un angajament pentru asertivitate/competitivitate ușor mai scăzut (scor 42). Comparația a fost făcută cu SUA, care este o țară reprezentativă pentru cultura occidentală.

Figura 1. Profilul cultural al României în comparație cu SUA – după modelului Hofstede și colab. (2010). Scala este de la 0 la 100.  (Sursa online a datelor: http://geert-hofstede.com/romania.html, accesate în 2015).

Spuneam atunci (1) că un profil psihocultural nu este bun sau rău în sine, dar poate să devină așa în funcție de opțiunile geostrategice ale țării. România a optat pentru integrarea în NATO și UE, zone în care instituțiile sociale s-au creat pe două valori nu doar diferite, dar în opoziție cu profilul nostru psihocultural mai vechi: (a) individul autonom, nu colectivist și (b) descentralizarea, nu concentrarea puterii sociale. Această discrepanță a devenit o frână în integrarea rapidă a țării în mediul occidental (3*). Totuși, chiar cu „frâna trasă”, am arătat (4*) că România se modernizează, iar modernizarea este legată mai ales (fără a fi un factor exclusiv) de intrarea în scena socială a generațiilor Y (cei născuți între 1981-1996) și Z (cei născuți între 1997-2012).

Recent (octombrie 2023) au apărut însă două schimbări majore în profilul psihocultural al României (și al SUA – deși asta nu face obiectul acestui comentariu), așa cum apare acesta în modelul psihologului olandez Hofstede (4*). Astfel (vezi Figura 2, individual și în comparație cu Figura 1):

• Scorul de „Autonomie a individului” a crescut de la 30 la 42, ceea ce ne apropie de pragul de 50, care ar semnifica schimbarea profilului psihocultural de la o societate colectivistă (care constituie grupurile sociale în logica unei familii extinse, iar individul trebuie să servească în primul rând grupul, în fața nevoilor sale de dezvoltare/emancipare), la una a indivizilor autonomi (care constituie grupul social pe bază de valori comune și unde grupul susține în primul rând dezvoltarea/emanciparea individului). Așadar, avem o schimbare cantitativă, care, deși nu duce (încă) la o schimbare calitativă majoră, forțează toate instituțiile naționale construite dominant în logica individului colectivist la schimbare. De aici putem înțelege slăbiciunea și confuzia unor instituții ale țării, în toate domeniile, care sunt în faza destructurării vechilor practici colectiviste, dar care încă nu au asimilat pe scară largă noile practici ale indivizilor autonomi. Suntem așadar în fază de reconstrucție a instituțiilor și este important să le facem bine, înțelegând lumea în care trăim.
• Scorul de „Orientare psihoculturală” a scăzut de la 52 la 36. Aceasta este atât o schimbare cantitativă, cât și una calitativă. Scorul de 52 arăta că România avea o tendință de a se orientata pe termen lung, și anume de a investi în educație în prezent (chiar cu unele sacrificii), pentru a face față bine provocărilor din prezent și viitor. Scorul de 36 arată că România a devenit o cultură care se orientează tot mai mult pe legătura cu trecutul, care devine tot mai idealizat și normativ, iar în prezent favorizăm beneficiile care vin rapid și ușor, reducând rolul educației în succesul social pe termen lung și văzând provocările pe termen lung ca pericole, nu ca oportunități. În unele segmente (ex. beneficiu obținut rapid și ușor) acesta este un fenomen natural asociat celui de tranziție spre emancipare, dar, odată emancipați (sau chiar în paralel cu acest proces), rolul educației va trebui restabilit, ca o modalitate a societății de a obține beneficii și de a face față provocărilor (și) pe termen lung.

Figura 2. Profilul cultural al României în comparație cu SUA – după modelului Hofstede și colab. (2010). Scala este de la 0 la 100.  (Sursa online a datelor: accesate în 2023 la 2*).

Această schimbare psihoculturală este una majoră, care va influența funcționarea și dezvoltarea instituțiilor românești și care:

• A fost anticipată în psihologia românilor (1*) și confirmată de analizele ulterioare pe care le-am făcut (4*);
• A fost confirmată de alte date culese recent de grupul propriu de cercetare pe modelul lui Hofstede, pe un eșantion reprezentativ la nivel populațional (5*);
• Este susținută și de alte modele psihoculturale, precum cel al lui Inglehart și Weltzel (6*), care arată o creștere a emancipării românilor în ultimii ani, creștere congruentă cu modificările din modelul lui Hofstede (2*).

În încheiere, în contextul zilei naționale, aș relua ce a spus cândva Seneca, și anume că trebuie să ne iubim țara (așa cum este și cum dorim să fie, adaug eu), nu pentru că este mare (sau cea mai importantă, adaug eu), ci pentru că este a noastră. La mulți ani România și succes în drumul spre modernizare!

Referințe selective:

1 – https://polirom.ro/psihologie-aplicata/5802-psihologia-poporului-rom%C3%A2n.html

2 – https://www.hofstede-insights.com/country-comparison-tool

3 – https://danieldavidubb.wordpress.com/2017/12/10/romania-mea-un-sinopsis-asupra-diagnosticului-psihocultural-al-romaniei/

4 – http://ropsy.granturi.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2020/11/Report-The-Modernity-Index-of-Romania-ROPsy-2020.pdf

5 – http://ropsy.granturi.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2020/11/Raport-Profil-Psihocultural-Romania-ROPsy-2020-Site.pdf

6 – https://www.worldvaluessurvey.org/images/Map2023NEW.png

Hofstede, G., Hofstede, G.J., Minkov, M. (2010), Cultures and organizations: Software of the

mind, ediţia a III‑a, McGraw Hill Professional, New York, NY.

Academia Română – De astăzi, alături de UBB, o nouă casă academică pentru mine

Astăzi, 26 octombrie 2022, am primit vestea bună că, la propunerea Secției de specialitate (Filosofie, Teologie, Psihologie și Pedagogie), am devenit membru (corespondent) al Academiei Române, prin votul Adunării Generale a Academiei.

Vestea vine în contextul unor vești academice bune din această perioadă și anume că am fost acceptat și în Academia Europaea (the Academy of Europe) și că am fost inclus de către Stanford-Elsevier (by Scopus – analiza publicată în octombrie 2022) în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume în domeniul psihologiei clinice (cu accent pe științele cognitive clinice) în toată carieră și în top 2% cei mai citați oameni de știință din lume în toate domeniile științei în anul 2021 (și în 2019/2020).

În legătură cu Academia Română, în primul rând vreau să le mulțumesc membrilor Secției pentru propunere și suport, în special academicienilor Mircea Dumitru (președintele Secției, cel care a făcut și a susținut propunerea actuală) și Mircea Flonta (cel care a făcut prima propunere din Secție cu ceva vreme în urmă). De asemenea, le mulțumesc tuturor membrilor Academiei Române care au susținut propunerea prin vot în cadrul Adunării Generale, în special academicianului Ioan-Aurel Pop (președintele Academiei Române), fostului președinte al Academiei academicianul Ionel Haiduc, fostului vicepreședinte al Academiei academicianul Emil Burzo, academicianului Octavian Popescu și tuturor colegilor din Filiala Cluj a Academiei Române. Fiecare dintre cei nominalizați explicit a avut în trecut și/sau în prezent un rol suportiv în acest demers! Un același gând bun de mulțumire pentru cei care nu mai sunt între noi, academicianul Solomon Marcus și membrul de onoare al Academiei Petre Frangopol.

Am învățat în acest context că de-a lungul timpului au fost șapte membrii (și) psihologi ai Academiei Române: (1) Constantin Rădulescu-Motru (membru titular din 1923; între 1938-1941 și președinte al Academiei); (2) Mihail Ralea; (membru titular din 1948); (3) Vasile Pavelcu (membru titular din 1974); (4) Alexandru Roșca (membru titular din 1991); (5) Florian Ștefănescu-Goangă (membru corespondent din 1937); (6) Liviu Rusu (membru post-mortem din 2006) și (7) Nicolae Mărgineanu (membru post-mortem din 2012). Mă bucur să pot continua această linie ilustră – fiind acum, deocamdată, singurul psiholog din Academie -, cu atât mai mult cu cât patru din cei șapte membri ai Academiei au fost psihologi care au construit și dezvoltat Școala clujeană de psihologie. Eu cred că sunt mulți colegi care de-a lungul timpului sau în prezent ar fi meritat/ar merita să atragă atenția Academiei Române. Voi avea grijă să stimulez acest lucru, astfel încât vârfurile din psihologia românească să se regăsească într-o formă sau alta și în activitățile Academiei Române. Pentru o scurtă istorie a psihologiei în țară vezi aici: https://www.apsi.ro/scurt-istoric-al-psihologiei-din-romania-si-al-apr/

După finalizarea studiilor în țară și începerea carierei universitare și a studiilor doctorale, între 1998-2004 am stat mai mult în SUA decât în țară pentru studii doctorale/postdoctorale/cercetare/formare profesională. Odată întors în România în 2005, fără a anula vizitele anuale în SUA, m-am implicat major în dezvoltarea instituțională a psihologiei românești, după practici și standarde internaționale, atât în mediul academic (catedră/departament/școală doctorală/universitate), cât și în cel profesional (Colegiul Psihologilor din România/Asociația Psihologilor din România/organizații profesionale). Asta nu s-a făcut ușor, dar s-a făcut bine în cele din urmă! Evident, noul statut de membru al Academiei Române completează în final aceste demersuri de construcție, deschizând însă și roluri noi pe care le voi asuma probabil în Secție, în Institutul Academiei (Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”) și în alte zone unde psihologia din Academie are nevoie de suport, în funcție de nevoile Secției/Academiei. Văd aceste roluri în strânsă legătură cu mediul universitar/academic și profesional, psihologia românească, dincolo de divergențe inerente, dar uneori poate prea publice, fiind mereu unită în construcții mari și în ideea că născându-se odată cu psihologia internațională trebuie să rămână constant conectată cu cele mai bune standarde și practici internaționale.

 

 

 

 

SCURT GHID PSIHOLOGIC ÎN CONDIȚII DE RĂZBOI

Pornind de la mai multe întrebări și solicitări din partea societății (oameni/instituții), vă propun în cele ce urmează un Scurt Ghid Psihologic în Condiții de Război. Am inițiat deja de astăzi prin Asociația Psihologilor din România (http://www.apsi.ro) elaborarea unui Ghid mai detaliat și rămânem în contact cu autoritățile naționale pentru suport și coordonare pe această linie. Deocamdată, cele 10 recomandări – derivate din lucrări de specialitate, inclusiv ale mele și ale American Psychological Association (vezi secțiunea de referințe/resurse) -, bine implementate, ne pot ajuta în (auto)reglarea psihologică și abordarea mai eficientă a problemei practice legată de război.

Pentru Ghid vezi textul de mai jos (apărut și la https://www.edupedu.ro/daniel-david-scurt-ghid-psihologic-in-conditii-de-razboi/):

David – Ghid Psihologic pentru Război

ReStart – Despre pandemie, autorități și oameni

Am tot evitat provocările mass-mediei în legătură cu analiza pandemiei/vaccinării – cu mici excepții, pe bază de comentarii punctuale, de nerefuzat în discuția adesea neanticipată –, pentru că nu am vrut să mai complic și eu lucrurile. Pe parcursul anului 2021 intențiile bune ale autorităților s-au ciocnit adesea de propria neputință și obtuzitate la specialiști/știință, așa că există deja destulă tensiune.

Am urmărit însă cu atenție manifestațiile din 2 octombrie 2021 și am văzut acolo și mulți oameni de bun simț, aduși nu de ignoranța lor, ci de aroganța, confuziile și nepăsarea autorităților. Când cei puși să te apere și să te sfătuiască fac prostii, evident că te uiți altundeva, de unde poți dobândi simplu sensuri/semnificații de care ai nevoie în perioade complicate ca aceasta, chiar dacă acestea pot fi conspiraționiste. Iar asta m-a întristat teribil și m-a determinat să punctez câteva lucruri care poate ajută și dau de gândit măcar unora dintre decidenți.

La începutul anului 2021, sondajele arătau, în general, că românii erau distribuiți relativ egal în cele trei categorii: (1) provaccinare; (2) nehotărâți; (3) antivaccinare. Era, totuși, un start destul de bun, cu expertiză adecvată, putând ajunge spre 70% vaccinați în toamna anului 2021. Dar apoi cursa a fost catastrofală:

1.     Nu a existat un pact politic pentru a lupta cu pandemia. Fiecare dorea ca el să câștige, iar ceilalți să piardă, asta pe morții din România. De aceea nici reglementările naționale privind măsurile nu au putut să fie cele mai riguroase (legi), ci am riscat totul pe hotărâri de guvern, atacabile. Situația este agravată nu doar de faptul că nu am putut uni puterea și opoziția, ci chiar puterea și-a pulverizat infantil coaliția care a instituit-o!

2.     Autoritățile au fost/sunt „psihotice” și nu acceptă că nu sunt vectori de influență în România, asta într-o țară în care datele arată clar că încrederea în autorități este la pământ de ani de zile. Ba mai mult, pentru mulți sunt contramodele! Dar s-au proiectat ca modele principale, generând astfel dezinteres sau chiar reacții inverse.

3.     Autoritățile nu au avut/nu au la rândul lor încredere în oameni. În loc să-i trateze cu empatie și să le lase marjă pentru liberul arbitru, au mers pe varianta mai dură de convingere (nu educație), generând reactanță psihologică masivă.

4.     Autoritățile nu au valorizat comprehensiv nici expertiza științifică avansată (au mizat pe anumite domenii, ignorând altele – dupa un model biomedical depășit, în dauna modelului modern bio-psiho-social), nici datele necesare în astfel de situații (evidence-based decision). Spre exemplu, foarte grav, au anunțat/au pus constrângeri și/sau au eliminat constrângeri comportamentale când/cum nu trebuia, pe baza unei psihologii de simț comun, ca niște vecine/vecini cu experiență bogată de viață (vezi relaxările pentru vara anului 2021 sau planurile pentru toamna anului 2021). Într-adevăr, deși experții UBB au arătat scenariul periculos în care vom ajunge în septembrie/octombrie, autoritățile vorbeau de relaxări și intrarea în normalitate, fără să o condiționeze de vaccinare (asta într-o țară care abia atinge 30% procentul de vaccinare!); de ce să te mai vaccinezi în astfel de condiții? În fine, un alt exemplu recent: cum să nu încurajezi oamenii să creadă conspiraționist că pandemia este o minciună, când tu elimini pragul de 6/1000 pentru a menține școala deschisă tocmai când pandemia este într-un punct critic? Da, școlile trebuie ținute deschise – politica ministerului că școlile se închid ultimele și se deschid primele, cu condiția asigurării sănătății, este bună -, dar ministerului trebuia să i se permită să anunțe/să facă asta mai devreme, nu în plină expansiune a pandemiei!; dincolo de argumentele științifice – care pot fi pro și contra, poate chiar în favoarea acestei decizii –, este vorba de mesajul psihologic către oameni: între asta și „jos pandemia”, care este acum diferența?

5.     Mecanismele psihologice care trebuiau comunicate pentru a pune în practică sfaturile medicale au lipsit sau au fost prost gândite. Cum vrei să schimbi atitudini/comportamente (ex. adaptare la pandemie/vaccinare) fără implicarea specialiștilor în domeniu? Dacă organizațiile de specialitate ale psihologilor ar fi fost implicate de la început, cred că cea mai mare parte din nehotărâții din ianuarie era acum provaccinare și altfel ar arăta astăzi rata de vaccinare și țara (mult mai aproape de 70%).

Care este salvarea? Cred că asta este rețeta realistă: (1) pact politic pentru a ataca pandemia; (2) întărirea încrederii bilaterale (autorități-oameni); (3) valorizarea comprehensivă a experților (organizațiilor profesionale) și a datelor științifice. Cum se pot obține aceste ingrediente? Pentru punctul 1 inițiativa trebuie să vină de la președintele țării. Pentru punctul 2 pașii de urmat pot veni de la organizațiile reprezentative ale psihologilor (Asociația Psihologilor din România + Colegiul Psihologilor din România). Pentru punctul 3 trebuie implicate trei componente: medical+psihologic+socio-comunicațional (inclusiv fonduri pentru a culege date despre bariere/facilitatori etc. în timp real, date care să fundamenteze campaniile/intervențiile, atât generale, cât și particularizate pe diverse regiuni). Dacă facem asta, probabil că în decembrie sau la începutul anului viitor situația va arăta mai bine. Dacă nu facem asta, poate va fi mai bine, după ce va fi însă mult mai rău!

Vaccinarea – între o abordare științifică și una de circ!

În prima etapă, vaccinarea a început haotic și în logica psihoculturală românească a „concentrării puterii”, și anume „oamenii să vină la vaccin”! Și a fost inițial mare îmbulzeală pe platforma de vaccinare. Asta a dat iluzii pozitive autorităților, care se așteptau la un succes fenomenal al vaccinării în România. Cine cunoștea însă psihologia românilor (ex. caracterul bipolar al multor atribute psihoculturale) a rămas îngrijorat. 

Într-adevăr, am criticat și eu și alți specialiști în comportamentul uman această strategie inițială dominantă a autorităților, astfel încât, în a doua etapă, cam în prima parte a anului 2021, strategia a fost completată corect cu elementul central de „accesibilitate”, în logica „vaccinul vine la oameni”! Și a mai crescut un pic procentul. Dar, așa cum am spus atunci autorităților, uneori și public, accesibilitatea ar fi trebuit însă dublată de un efort național comun și de mecanisme diferite de influență. Iar în paralel, obligatoriu, în logica unor politici de tip ”evidence-based”, trebuiau culese informații despre profilul psihocultural al celor care reacționează la campanie și al celor care nu reacționează, adaptând din mers campania de vaccinare pe baza acestor date. Efortul național comun a eșuat ca urmare a faptului că nici măcar vaccinarea și pandemia nu au fost suficient de puternice să-i facă pe politicienii noștri să tragă în aceeași direcție, de dragul țării/românilor; dimpotrivă, fiecare dorea să câștige singur și/sau se bucura de eșecul celuilalt, nepăsându-i că acela este și eșecul tuturor. Mecanismele diferite de influență (ex. canale diferite/comunicatori congruenți cu grupurile țintă/un echilibru psihologic al recompenselor și restricților relevante etc.) au fost implementate destul de bine în etapa a doua (cu excepția echilibrului psihologic între restricții și recompense relevante!), dar, ca urmare a lipsei unui efort național comun, au ajuns tot doar în anumite zone. În fine, datele nu s-au cules, nu s-au cules adecvat sau nu au fost analizate, lucru nesurprinzător într-o țară în care prea mulți – experți într-un domeniu sau neexperți în ceva anume – se pricep la toate, iar „șeful”, nu datele, stabilește situația de fapt. 

Acum am atins un nou blocaj! Analfabetismul funcțional și științific antrenat ani de zile în țară și promovarea în spațiul public/media a ”influencerilor” de tip vrăjitor/astrolog etc. își arată roadele. Avem mulți oameni cu o minte care nu înțelege știința, care nu sunt ghidați acțional de cunoștințe chiar când le au, ci de convingeri formulate adesea simplu de „influenceri” din zona pseudoștiinței/pseudocunoașterii. Iar asta nu se schimbă peste noapte. Poate o „Românie (bine) educată” să facă ceva peste ani. Când am fost întrebat recent, am spus din nou autorităților de la diverse niveluri că, acum, pentru o a treia etapă care să genereze un plus semnificativ, ne trebuie o abordare și mai personalizată. Dar, ca să o avem, întâi trebuie să înțelegem mai bine, prin analize psihocomportamentale țintite, care este acum profilul celor care s-au vaccinat și al celor care încă se opun/sunt nehotărâți. Aceste analize se pot face rapid la nivel național (sunt diverse institute serioase de sondaje care se pot implica), dar ar trebui dublate la nivel de regiune și chiar de județ (unele date psihoculturale la nivel regional, derivate din studiile proprii, care să fie integrate cu noile date care s-ar culege, le-am oferit deja și eu). Apoi, pe baza lor, se pot gândi în paralel campanii naționale și regionale/locale eficiente, în final oamenii putând alege liber, dar bine informați (conform minții pe care o au). În acest fel câștigăm mulți. Mi s-a spus însă că nu sunt bani acum, nici pentru analiza datelor existente, nici pentru a se culege noi date. Bun, atunci văd că ne rămân bani pentru vouchere și „tombolele a la circ”! Este un mecanism gălăgios, poate accentua pe alocuri efectele etapei a doua, dar nu mă așteptam ca acesta să fie mecanismul principal pe care să mizeze acum autoritățile. Dar așa cum au vrut să schimbe mentalități și comportamente în pandemie fără psihologi, care sunt, totuși, specialiștii direcți în mintea umană/comportamentul uman – și nu știu ca organizațiile reprezentantive ale psihologilor să fie consultate -,  nu ar fi trebuit să mă mai mire soluția banală de acum. În final, ca să nu las doar circul ca opțiune, dacă cineva, totuși, vrea să meargă dincolo de tombolă, mai avem posibilitatea, dacă nu să implementăm etapa a treia, măcar să facem mai bine lucrurile din etapa a doua! 

Cum mai stăm cu încrederea? Tot mai bine! Dar mai avem de lucru…

Una dintre surprizele monografiei psihologiei românilor (David, 2015) a fost nivelul extrem de scăzut al încrederii interpersonale (ex. generalizate, față de persoanele apropiate, față de persoanele îndepărtate/străini, nespecifică, etc.). Lucru aparent șocant pentru o cultură care se proiectează și se autodescrie ca având ospitalitatea ca una dintre valorile principale, deși, dacă înțelegem nuanțele importante pe care le-am propus dintre „cum suntem” vs. „cum ne credem” vs. „cum vrem să fim”, lucrurile nu sunt absolut deloc incompatibile. Spuneam atunci că încrederea atât de scăzută nu ne ajută să colaborăm eficient, iar deficiența în colaborare nu duce la instituții puternice prin care să ne folosim potențialul intelectual bun (de inteligență/creativitate).

Pentru a vorbi fundamentat, pe baza analizelor World Values Survey/WVS (2010-2014) – mai precis 2012 pentru România și 2011 pentru SUA -, nivelul de încredere interpersonală nespecifică (încrederea/neîncrederea în oameni în general) era de 4,5 ori mai scăzut la români decât la americani. Pe grupe de vârstă lucrurile stăteau aproximativ astfel:

• La tinerii adulți de până la 29 de ani încrederea era de 2,7 ori mai scăzută la români decât la americani. Generația Mileniarilor (cei născuți între 1981-1996) se suprapunea atunci cel mai bine peste această categorie de vârstă.
• La generația de mijloc (30-49 de ani) încrederea era de 4,3 ori mai scăzută la români decât la americani. Generația X (cei născuți între 1965-1980) se suprapunea atunci cel mai bine peste această categorie de vârstă.
• În cazul seniorilor (50+) încrederea era de 6,4 ori mai scăzută la români decât la americani. Generația “Baby Boomers” (cei născuți între 1946-1964) se suprapunea atunci cel mai bine peste această categorie de vârstă.

Recent (20 iulie 2020) au devenit publice datele World Values Survey/WVS (2017-2020) – mai precis 2017 pentru România și 2017 pentru SUA. Până la o analiză mai detaliată și comparativă a datelor din monografie (David, 2015) cu cele recente (WVS, 2017-2020), m-am uitat exploratoriu la acest indicator fundamental – încrederea interpersonală nespecifică (încrederea/neîncrederea în oameni în general) – pentru a vedea dacă ipoteza angajată în 2015 se susține. Spuneam atunci că pe măsură ce Generația Z (cei născuți între 1997-2012) va deveni, alături de Mileniari, activă social, stocul de încredere interpersonală în țară va crește, cu implicațiile sale bune pe scară largă (cooperare-instituții puternice-potențial valorificat). Pentru o analiză a acestei ipoteze cu implicații mai generale vezi aici (https://danieldavidubb.files.wordpress.com/2017/12/romania-mea-sinopsis-asupra-diagnosticului-psihocultural-al-romaniei3.pdf). Așadar, iată ce arată astăzi datele la o analiză preliminară:

• Global, românii au în 2017 un nivel de încredere interpersonală de 3,1 ori mai scăzut decât americanii; anterior (în 2012) acesta era de 4,5 ori mai scăzut. Am asistat așadar, la o creștere a încrederii interpersonale prin raportare la americani (dar am rămas cu încredere mai scăzută decât americanii). Dacă în 2012 procentul de încredere al românilor era de 7,7%, în 2017 a ajuns la 12,1%.
• Pe generații lucrurile stau astfel în 2017:

• • La tinerii adulți de până la 29 de ani nivelul de încredere interpersonală este 2.3 ori mai scăzut decât la americanii din aceeași grupă de vârstă; anterior (2012) acest nivel era de 2,7 ori mai scăzut. Am asistat așadar, la o oarecare stabilitate a încrederii interpersonale a românilor tineri prin raportare la americanii tineri (și am rămas cu încredere mai scăzută decât americanii). În această categorie, în cazul românilor procentul de încredere a crescut aproximativ de la 11,2% în 2012 la 14,4% în 2017.
    • Generația Z și Generația Mileniarilor se suprapun cel mai bine peste această categorie de vârstă.
  • La generația de mijloc (30-49 de ani) nivelul de încredere interpersonală este de 2,5 mai scăzut decât la americanii din aceeași categorie de vârstă; anterior, în 2012, acesta era de 4,3 ori mai scăzut. Am asistat așadar, la o creștere a încrederii interpersonale a românilor prin raportare la americani (dar am rămas cu încredere mai scăzută). În această categorie, în cazul românilor procentul de încredere a crescut aproximativ de la 7,3% în 2012 la 12.4% în 2017.
    • Generația X și cei mai vârstnici din Generația Mileniarilor se suprapun cel mai bine peste această categorie de vârstă.
  • În cazul seniorilor (50+) nivelul de încredere interpersonală este de 4 ori mai scăzut decât la americanii din aceeași categorie de vârstă; anterior, în 2012, acesta era de 6,4 ori mai scăzut. Am asistat așadar, la o creștere a încrederii interpersonale a românilor prin raportare la americani (dar am rămas cu încredere mai scăzută decât americanii). În această categorie, în cazul românilor procentul de încredere a crescut aproximativ de la 6,2% în 2012 la 10,7% în 2017.
    • Generația Baby-Boomers (și o parte din Generația X mai vârstnică) se suprapune cel mai bine peste această categorie de vârstă.
  • Dacă în cazul românilor încrederea interpersonală scade de la generațiile tinere la cele mai vârstnice, la americani profilul este invers; acest lucru era valabil și în 2012/2011.

Așadar, ipoteza avansată în 2015 (David, 2015) pare la o analiză preliminară confirmată și avem acum (2017) un stoc mai bun de încredere interpersonală față de perioada anterioară (2012), pe care putem construi, deși acest stoc este încă mult mai mic decât cel al SUA. În plus, probabil că educația comunistă (pentru Generația Baby Boomers și Generația X mai vârstnică) și nivelul ridicat de cinism (pentru Generația X în general) au redus stocul de capital de încredere în generațiile mai vârstnice, generând un patern opus celui din SUA, unde Generația Baby Boomers are un nivel de încredere interpersonală mult mai ridicat decât generațiile mai tinere.

• Notă: Raportul încrederii între cele două țări este calculat ca raportul dintre procentele din fiecare populație care afirmă că are încredere în majoritatea oamenilor (americani vs. români). În 2017, scorul pentru România este calculat în baza datelor din ambele eșantioane raportate pe platforma WVS: scorul pentru România este cel combinat între European Values Study/EVS (design secțional) și World Values Survey/WVS (design combinat: secțional și panel). Eșantioanele EVS/WVS în analizele globale sunt reprezentative național. Dacă utilizam doar EVS, lucru poate recomandabil ținând cont de faptul că grupul american de comparație se bazează tot pe designul secțional, atunci stocul general de încredere a românilor era similar (ușor crescut, de la 12,1% la 12,7%), dar mai accentuat în generațiile tinere (ex. la adulții tineri de la 14,4% la 19,1%); am ales însă metoda combinată deoarece astfel eșantionul este mai mare, iar analizele pe generații au astfel o mai mare stabilitate/putere statistică, iar în concluzii optimismul este mai temperat. Rezultatele trebuie interpretate statistic, cu impact pentru politici publice, nu individual. Datele mai pot suferi unele modificări ca urmare a ajutărilor care încă se mai pot face pe platforma WVS.

Referințe selective:

• David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iași.
• World Values Survey – https://www.worldvaluessurvey.org/wvs.jsp

Despre schimbarea stilului de viață în perioada epidemiei. Un Ghid practic

Până acum, intervențiile mele publice în legătură cu epidemia COVID19 s-au focalizat dominant pe componenta cognitivă din modificările cognitiv-comportamentale, pentru a înțelege într-un mod deștept, opus psihologiei de simț comun, că nu situațiile practice de viață prin care trecem ne generează reacțiile psihologice (emoționale și comportamentale), ci modul în care noi interpretăm situațiile (vezi aici). Așadar, dacă uneori nu putem controla situațiile practice pe care le întâlnim în viață, răspunsurile noastre psihologice la orice situație pot fi mereu sub controlul nostru.

• În acest sens, aceia dintre noi care ne raportăm irațional negativ la situația practică de epidemie (și/sau la o eventuală contaminare) – prin (1) gândire rigidă („Nu trebuia să se întâmple”/”Nu pot concepe asta”), (2) catastrofare („Este groaznic că s-a întâmplat”), (3) intoleranță la frustrare („Nu pot suporta”) și (4) evaluări globale („Lumea/ceilalți sunt periculoși”; „Eu sunt slab”) – vom dezvolta răspunsuri psihologice nesănătoase (ex. stări de panică/anxietate, depresie, furie/agresivitate, vinovăție clinică). Aceste răspunsuri sunt nesănătoase deoarece ne afectează calitatea vieții și capacitatea noastră de a face față situației practice (ex. când ești panicat nu mai iei eficient decizii, iar dacă ești depresiv devii submotivat) și, în plus, îi afectează pe cei din jurul nostru (copii/familie).
• Cei care ne raportăm irațional pozitiv la situația practică de epidemie (ex. prin iluzii pozitive, detașare) vom fi calmi și relaxați, poate chiar cu emoții pozitive, dar aceste răspunsuri psihologice nu sunt sănătoase când trebuie să ne confruntăm cu un pericol sau cu o situație practică de rezolvat, deoarece adesea ne submotivează.
• Atitudinea adecvată la situația practică de epidemie (și/sau la o eventuală contaminare) este gândirea rațională, prin (1) flexibilitate cognitivă („Îmi doresc să nu se întâmple și fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că unele lucruri nu sunt sub controlul meu”), (2) noncatastrofare (nuanțarea negativului – „Este foarte rău, dar nu catastrofic, nu cel mai mare rău care se poate întâmpla”), (3) toleranță la frustrare („Nu-mi place, dar pot tolera și încerca să ies din situație”) și (4) evaluare nuanțată („Lumea/ceilalți au manifestări periculoase, dar asta nu înseamnă că sunt mereu periculoși”; „Eu am comportamente slabe uneori, dar asta nu mă face un om slab în general”). Această raportare rațională va genera emoții negative sănătoase (ex. îngrijorare, dar nu panică/anxietate; nemulțumire, dar nu furie/agresivitate; tristețe/supărare, dar nu depresie; regret dar nu vinovăție clinică). Aceste răspunsuri sunt sănătoase deoarece ne mobilizează în confruntarea cu situația practică/pericolul și permit apariția unor emoții pozitive asociate altor evenimente din această perioadă, ceea ce duce la o bună calitate a vieții; spre exemplu, în această perioadă, o stare de îngrijorare față de epidemie permite apariția bucuriei legată de ziua de naștere a copilului, dar una de panică/depresie nu!
• Pentru a învăța raportarea rațională am recomandat Pastilele Psihologice!

Acum este momentul să accentuăm componenta comportamentală din modificările cognitiv-comportamentale. Într-adevăr, este evident că situația prin care trecem, prelungindu-se, ne provoacă rutina comportamentală zilnică, forțându-ne la dezvoltarea unei rutine comportamentale noi. Dar dezvoltarea unei rutine noi nu se face simplu, deoarece veche rutină se activează adesea automat/involuntar și astfel este greu de controlat. De aceea, este important să planificăm eficient o nouă rutină, pe principii psihologice riguroase:

• Pasul 1: Să gândim/înțelegem bine de ce vechea rutină este un risc și trebuie schimbată (epidemia este un risc pentru toți, mai ales pentru seniori).
  • Aici trebuie să accesăm doar surse de încredere și să evităm Fakenews.
• Pasul 2: Să facem un orar săptămânal scris (sâmbătă/duminică pentru următoarea săptămână), la un interval de o oră, maximum de două ore. Seniorii pot fi ajutați de familie/apropiați să-și facă orarul; însă în acest proces ei trebuie să fie parteneri, să aibă libertate de decizie și nu să li se prescrie orarul. În general, orarul trebuie să fie bine personalizat și acceptat, pentru a deveni în timp, prin practică, o nouă rutină comportamentală de viață!

	Luni	Marți	Miercuri	Joi	Vineri	Sâmbătă	Duminică
8-10
10-12
12-14
14-16
16-18
18-20
20-22
22-

 

• Pasul 3: În acest orar trebuie să prindem zilnic, în scris (în logica psihologiei cognitiv-comportamentale/pozitive validată științific):
  • (1) Activitățile de bază (ex. igienă, masă, studiu/serviciu, relaționare interpersonală, joacă/relaxare, somn):
    • Dieta trebuie controlată riguros, pentru a fi sănătoasă și a nu duce la creșterea în greutate sau la alte condiții clinice.
    • Includerea activităților sportive în activitățile de bază este foarte importantă în această perioadă, mai ales în asociere cu dieta, ambele contribuind la un stil de viață sănătos.
  • (2) Cel puțin un comportament, care, dacă îl facem, ne produce plăcere (pleasant life/viață plăcută):
    • vizionarea unui film/citirea unei cărți/sport, etc.
  • (3) Cel puțin un comportament congruent cu aspectele definitorii din personalitatea noastră (good life/viață bună):
    • Dacă suntem sociabili/extravertiți, putem suna pentru suport social apropiații care au nevoie de asta.
  • (4) Cel puțin un comportament congruent cu cele două/trei valori cardinale pe care le-am asumat în viața personală (meaningful life/viață cu sens):
    • Dacă generozitatea este o valoare pentru tine, poți face voluntariat care ajută în această perioadă.
  • (5) Comportamente de socializare (stress antidote/ca un antidot la stres):
    • Izolarea fizică, în lumea digitalizată, nu înseamnă și izolare psihosocială. În acest proces de socializare, deși este bine să planificăm în orar multe activități în comun în cupul/familie, trebuie lăsat însă și spațiu personal/individual.
• Pasul 4: Este important ca cineva să ne verifice, o data sau de două ori pe zi, că urmăm și implementăm orarul, mai ales în cazul acelora dintre noi care știm că avem avem dificultăți de autodisciplină și/sau de autocontrol. Această monitorizare suportivă este fundamentală mai ales pentru seniorii aflați în izolare și poate să fie făcută de aparținători sau prieteni (ca suport reciproc).
• Pasul 5: Dacă orarul nu este implementat eficient, analizăm cauzele, le eliminăm și-l refacem până când acesta devine acceptat și implementat. În timp, aceste practici cognitiv-comportamentale vor deveni o nouă rutină sănătoasă de viață, unele lucruri putând fi păstrate apoi și în perioada postcriză!

Dacă implementăm hotărâți modificările cognitiv-comportamentale recomandate aici, nu doar că vom reduce negativul (suferința psihologică și reacțiile disfuncționale la criză), dar vom dezvolta pozitivul, epidemia și problemele asociate (ex. o potențială contaminare, izolarea, etc.) putând deveni astfel nu doar tolerabile, ci și oportunități de dezvoltare personală. Succes tuturor!

P.S. Recomandări suplimentare

• Aceia dintre voi, care ați avut probleme psihologice și erați în tratament la momentul declanșării crizei, continuați tratamentul după recomandarea terapeutului cu care ați lucrat/cu care lucrați (Ghidul de față poate să fie utilizat complementar).
• Aceia dintre voi, care ați avut probleme psihologice pe care le-ați rezolvat, dar simțiți că acestea sunt reactivate de criză, intrați în legătură online cu fostul terapeut (Ghidul de față poate să fie utilizat complementar).
• Aceia dintre voi, care simțiți că dezvoltați probleme psihologice, în ciuda recomandărilor de aici, contactați serviciile de urgență disponibile online (vezi și la Clinica UBB).

STAI ACASĂ! – Despre epidemia cu COVID19 și Sărutul mortal al Generațiilor X, Y, Z și Alpha pentru Generația Baby Boomers și Generația Tăcută!

Un model generațional larg acceptat (Pew Research Center) vorbește despre următoarele categorii:

• Generația Tăcută (cei născuți între 1928-1945 – astăzi între 75-92 de ani);
• Generația Baby-Boomers (cei născuți între 1946-1964 – astăzi între 56-74 de ani);
• Generația X (cei născuți între 1965-1980 – astăzi între 40-55 de ani);
• Generația Y/Mileniarii (cei născuți între 1981-1996 – astăzi între 24-39 de ani);
• Generația Z (cei născuți între 1997-2012 – astăzi între 8-23 de ani);
• Generația Alpha (cei născuți începând cu 2013 până în prezent).

Unele din lucrurile importante pe care le știm până acum despre COVID19 sunt următoarele: (vezi aici https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/events-as-they-happen, aici https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/prepare/transmission.html și aici https://gov.ro/ro/recomandari):

• Virusul poate afecta oamenii indiferent de vârstă și este extrem de contagios (se propagă relativ ușor);
• Aproximativ 80% dintre cei care au contractat COVID19/boala dezvoltă simptome ușoare/medii (adesea se pot vindeca acasă), aproximativ 14% au simptome severe și aproximativ 5% dezvoltă simptome grave/critice.
• Severitatea simptomelor crește cu vârsta și cu pre-existența unor condiții medicale complicate (ex. anumite boli cronice), mortalitatea foarte crescută fiind mai ales în aceste condiții. Într-adevăr, se pare că cei mai tineri/sănătoși duc mai ușor boala decât cei în vârstă și cu condiții medicale complicate. Acest profil este mai atipic față de “gripa clasică”, unde și copiii foarte mici sunt extrem de vulnerabili, având reacții clinice mai severe/critice.

Așadar, este foarte important ca seniorii și cei cu condiții medicale complicate să nu contracteze virusul! De aceea:

• Izolarea seniorilor/celor cu condiții medicale complexe este fundamentală, nu o joacă. Chiar poate să fie cu adevărat o problemă de viață și de moarte! În primul rând, ei trebuie să fie responsabili și să se (auto)izoleze, iar dacă nu o fac, atunci responsabilitatea revine aparținătorilor și celor care îi iubesc!
• Tinerii trebuie să evite interacțiunile cu seniorii, deoarece le-ar putea transmite virusul (mai ales că unii tineri care au COVID19 sunt asimptomatici și/sau au simptome foarte ușoare, adesea greu de identificat). Dacă îți pasă și îți iubești părinții și bunicii, nu-i vizita și nu interacționa direct cu ei. Să nu uităm că tinerii sunt „generația digitală” și hai să dovediți creativ/inovativ asta acum, în interacțiunile sociale digitale, nu directe, cu cei în vârstă!
• Pentru a lupta și mai eficient cu pandemia, majoritatea statelor afectate (inclusiv România) a luat măsuri drastice de distanțare socială și în grupele de vârstă în care boala nu reprezintă pe scară largă un pericol mortal, ca un mijloc agresiv de luptă cu pandemia pe termen scurt/mediu (în logica unui „atac” care poate schimba rapid soarta “războiului”). Aceste măsuri trebuie respectate de fiecare dintre noi! Sigur, la acest moment nu știm cât pot dura aceste măsuri, autoritățile având de găsit pe termen mediu/lung soluții deștepte între distanțare socială și funcționarea economiei/a lumii. Ambele strategii – distanțare socială radicală vs. distanțare socială gradată/imunizare de masă – există în manualele de specialitate, alegerea fiind probabil influențată și de profilul psihocultural al țării, astfel încât implementarea lor să fie cât mai eficientă la nivelul comportamentului individual. Ca observații preliminare, țările care au un nivel mai crescut al concentrării puterii sociale (autoritarism mai crescut) și/sau al evitării incertitudinii (văd incertitudinea ca pericol, nu ca oportunitate) și/sau al colectivismului (grupul domină radical autonomia individului) și/sau al controlului comportamentului prin pedepse tind să impună măsuri mai drastice și generalizate (ex. China, Italia), în timp ce celelalte țări aleg strategii mai gradate/diferențiate (ex. Olanda, UK) (studiu/analiză în derulare).

Am inclus mai jos o serie de recomandări psihologice pentru această perioadă (reunind mai multe recomandări date în ultima săptămână în contexte diferite). Sintetizându-le, nucleul psihologic sănătos (rațional) în aceste vremuri înseamnă gândire flexibilă, lipsa catastrofării și toleranță la frustrare. Spre exemplu, să nu exagerăm cu dificultatea izolării, în condițiile în care starea de urgență a fost impusă doar de o săptămână (ex. cei sănătoși o pot vedea încă prin analogie cu o vacanță mai lungă de Crăciun în sânul familiei!). Dacă însă se va prelungi, atunci da, izolarea poate deveni un stresor și vă sugerez să urmați recomandările psihologice de mai jos (în legătură cu cele menționate acolo, gândirea și implementarea unei noi rutine zilnice care să le cuprindă va fi fundamentală, alături de un stil de viață sănătos, prin sport și mâncare). De asemenea, generațiile tinere au fost mereu tachinate că sunt prea vulnerabile la stresori  (“fulgi de nea”); este timpul să vedem dacă “vulnerabilii” pot deveni eroi toleranți la frustrare, în condițiile în care crizele sunt oportunități pentru astfel de schimbări majore. În fine, așa cum am arătat în monografia dedicată psihologiei românilor, în general, românii nu se caracterizează prin autodisciplină ridicată; hai să vedem dacă putem depăși acum această limită, respectând exact recomandările autorităților, și aici criza putând fi un motivator determinat pentru schimbări psihologice majore la scară socială.

Recomandări psihologice:

(1) Cum să ne raportăm psihologic la pandemie

• https://danieldavidubb.wordpress.com/2020/03/12/psihologia-sfaturi-psihologice-in-lupta-impotriva-epidemiei-de-coronavirius-covid-19/

(2) Izolarea ca factor de dezvoltare personală

• https://www.agerpres.ro/social/2020/03/18/psihologul-daniel-david-daca-ne-raportam-rational-la-izolare-poate-sa-devina-un-factor-de-dezvoltare-personala–468817

(3) Cum să ne raportăm la ceilalți

• https://www.agerpres.ro/social/2020/03/18/psihologul-daniel-david-oamenii-ar-trebui-sa-se-raporteze-la-cei-infectati-cu-noul-coronavirus-fara-evaluari-globale-ci-nuantate–468910

(4) Pastile psihologice pentru criză (video/online)

https://www.ubbcluj.ro/ro/infoubb/covid19/#1

 

 

 

 

Psihologia/Sfaturi psihologice în lupta împotriva epidemiei de coronavirius (COVID-19)

Omenirea se confruntă astăzi cu o problemă practică majoră, și anume epidemia de coronavirus (COVID-19). Prin modul în care ne raportăm la această problemă practică, putem genera răspunsuri psihologice adaptative/funcționale sau dezadaptative/disfuncționale. Răspunsurile psihologice adaptative ne ajută să confruntăm mai bine problema practică și efectele inerente acesteia. Răspunsurile psihologice dezadaptative complică problema practică și efectele inerente acesteia, generând chiar probleme psihologice adiționale. Așadar, psihologia științifică ne poate ajuta în trei feluri în această situație:

• (1) Cum să abordăm mai eficient problema practică a epidemiei;
• (2) Cum să ne raportăm psihologic la problema practică a epidemiei pentru a nu dezvolta răspunsuri dezadaptative (probleme psihologice), ci adaptative;
• (3) Cum să facem față problemelor psihologice dacă au apărut.

Implementarea adecvată a acestor aspecte poate duce la efecte colective benefice!

(I) Cum să abordăm eficient problema practică a epidemiei

• În primul rând, trebuie să fim corect informați! De aceea, informațiile trebuie luate doar din surse credibile (autorități ale statului dublate de specialiști și jurnaliști/media credibilă). Spre exemplu, vezi aici: http://www.ms.ro/coronavirus-covid-19/ De asemenea, este bine să coroborăm informațiile naționale cu cele internaționale (spre exemplu, vezi aici: https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019). În această perioadă trebuie să evităm să citim despre epidemie din surse necredibile și/sau să ascultăm astfel de surse. Mintea umană este predispusă la contaminare psihologică și astfel la Fake News! Așadar, să refuzăm contaminarea psihologică, informându-ne despre epidemie doar din sursele credibile și refuzând să ne expundem mintea la surse necredibile și/sau la pseudoștiință (vezi aici despre Contaminarea psihologică și cum să ne ferim de ea).
• Apoi, trebuie să urmăm exact cerințele autorităților naționale (dublate de specialiști), pe care este bine să le coroborăm cu sursele credibile media și surse credibile internaționale (dacă apar discrepanțe, să solicităm autorităților explicații pentru acestea), iar apoi să le implementăm adecvat în viața noastră. Aceste autorități ne vor spune mai ales ce să facem și ce să nu facem. Iar acestea sunt lucruri fundamentale! Dar aceste lucruri, pentru a fi implementate eficient în comportamentele noastre, trebuie asimilate eficient de mintea umană, iar aici, psihologia, prin intervențiile cognitiv-comportamentale, are rolul principal. De aceea, cred că astfel de autorități trebuie să includă și specialiști psihologi și/sau să colaboreze strâns cu organizațiile majore ale psihologilor (ex. Asociația Psihologilor din România/Colegiul Psihologilor din România).
  • Cum ne raportăm psihologic la sfaturile autorităților/specialiștilor legate de Ce să facem?
    • Sfaturile bune trebuie formulate implementational de fiecare din noi, în funcție de situațiile în care suntem, adică după formula Dacă (timp/context), Atunci (fac asta).
      • Sfat bun: Să mă spăl des pe mâini.
      • Sfat bun implementațional: Dacă este oră fixă, Atunci mă spăl pe mâini. Dacă urmează să mănânc, Atunci mă spăl pe mâini, Dacă am atins obiecte atinse de alții, Atunci mă spăl pe mâini, etc.
  • Cum ne raportăm psihologic la sfaturile autorităților/specialiștilor legate de Ce să nu facem?
    • Conform „metaforei mortului” din psihologie, unui mort poți să-i spui să nu facă lucruri și te va asculta. Unei ființe vii trebuie însă să-i spui și alternativele implementaționale (în formula Dacă/Atunci).
      • Sfat bun: Nu particip la adunări cu peste 100 de oameni.
      • Sfat bun implementațional: Nu particip la adunări cu peste 100 de oameni, așadar, Dacă sunt invitat la adunări cu peste 100 de oameni, Atunci refuz. Dar dacă sunt invitat la adunări cu un număr mic de participanți Atunci pot considera a potențială participare, luându-mi însă măsurile adecvate de igienă.
• Despre izolare. Sugestiile de izolare date în mod corect de autorități trebuie utilizate creativ și în aceeași logică implementațională. Spre exemplu, izolarea poate să fie un moment în care ne ocupăm de lucruri importante pentru noi, de care până acum nu am avut timp (ex. să vedem un film/să citim o carte), sau în care încercăm lucruri noi (ex. să învățăm o limbă străină/să ne pregătim pentru cursuri clasice oferite în regim online). De asemenea, izolarea fizică nu poate împiedica conectarea psihologică cu ajutorul tehnologie; deci, este momentul să menținem/reîntărim relațiile familiale și sociale (pe care poate le-am ignorat în vârtejul activităților cotidiene înainte de epidemie), relații care apoi contribuie la bunăstarea noastră psihologică. În fine, izolarea nu trebuie văzută excesiv, interacțiunile sociale și viața trebuind să continue cât mai normal posibil în condițiile date, cu o grijă serioasă la indicațiile legate de protejarea față de contaminare (ex. atingeri, distanță, număr de persoane participante, igienă, etc.). În profilul nostru psihologic ca națiune avem tendința să interpretăm incertitudinile ca pericole, nu ca oportunități; de aceea, în acest context aș sugera să fim atenți la pericole, dar să nu ratăm oportunitățile de normalitate și chiar de dezvoltare/progres (exersându-ne responsabil creativitatea).

(II) Cum ne raportăm psihologic la problema practică

• Raportare cognitivă irațională
  • Nu trebuia să (mi) se întâmple/Nu pot accepta că (mi) se întâmplă. (gândire rigidă/absolutistă/inflexibilă)
  • Este o catastrofă/cel mai rău lucru care se putea întâmpla. (catastrofare)
  • Nu pot tolera/suporta această situație. (intoleranță la frustrare)
  • Viața (epidemia) este nedreaptă. (evaluare globală a vieții/situației) / Oamenii sunt periculoși. (evaluarea globală a celorlalți) / Eu sunt slab/vulnerabil. (autoevaluarea globală)
• Raportare cognitivă rațională
  • Mi-aș fi dorit să nu se întâmple, dar accept faptul că există și fac tot ce este omenește posibil pentru a-i reduce impactul. (gândire flexibilă)
  • Este foarte rău că se întâmplă asta, dar nu-i o catastrofă. (îngrijorare adaptativă non-catastrofică, prin nuanțarea negativului și recunoașterea pozitivului). Spre exemplu (aceste informații trebuie însă verificate constant, prin raportare la noile date oferite de autorități/specialiști):
    • Deși virusul este foarte contagios, rata de mortalitate nu este una excesivă (chiar în comparație cu alte virusuri din aceeași familie), mai ales în segmentele mai tinere ale populației.
    • Larga majoritate a celor infectați au simptome moderate și se vindecă.
  • Pot tolera situația deși este greu/neplăcut. (toleranță la frustrare)
  • Viața este cum este și o pot influența doar în anumite privințe. (acceptarea activă a situației) / Niciun om nu este total bun sau rău în sine, ci are comportamente mai bune sau mai rele la care ne putem raporta adecvat și diferențiat. (acceptarea necondiționată activă a celorlalți) / Sunt un om cu bune și rele, încercând să maximimez punctele bune. (autoacceptarea necondiționată activă)
  • Despre îngrijorarea sănătoasă. În legătură cu îngrijorarea, care apare în mod natural în astfel de situații, aceasta poate să fie programată pe parcursul zilei. Spre exemplu, una din tehnicile cognitiv-comportamentale este ca dacă ne vin în minte teme de îngrijorare (ex. contaminare, boală, moarte, etc.), să le notăm, dar să le analizăm rațional doar într-un interval prestabilit de noi (ex. 18-18.30), fără a le lăsa să ne macine ziua oricând.

(III). Cum ne raportăm la problema psihologică

• Problema psihologică derivă din stilul de gândire/cognitiv irational. În acest fel se nasc uneori chiar probleme psihologice clinice de tipul anxietății/panicii, depresiei, furiei/agresivității și/sau vinovăției. Aceste probleme clinice afectează calitatea vieții/bunăstarea psihologică (nu doar a noastră, ci și a persoanele apropiate și copiilor care sunt în jurul nostru) și pot amplifica chiar efectul problemei practice (ex. generează stres, care reduce apoi capacitatea de apărare imunologică a organismului, susțin decizii proaste în/față de problema practică, etc.); în plus, nu permit apariția cu ușurință a unor emoții pozitive amorsate de eventuale evenimente pozitive de viață. În fine, dacă apar pe scară largă, pot genera, prin agregare, efecte colective de panică/agresivitate/depresie.
  • Dacă vă aflați în această situație, atunci încercați să schimbați stilul irațional de gândire în cel rațional.
    • Spre exemplu, repetați, atunci când apar intens problemele psihologice, cognițiile raționale, inițial cu voce tare (aproximativ 30 de secunde), apoi în gând (aproximativ 30 de secunde). Dacă nu au efect după minim 1-2 zile de practică, atunci adresati-vă rapid unui specialist în psihologie clinică/psihoterapie. Pentru simplitate, folosiți pastilele psihologice din link (după David, 2012), pe care le puteți adapta condițiilor specifice în care sunteți (Pastile Psihologice).
• Răspunsurile psihologice sunt normale/sănătoase, dacă derivă dintr-un stil de gândire/cognitiv rațional. În acest fel se nasc răspunsuri adaptative/funcționale în situația practică problematică, și anume îngrijorare (dar nu anxietate/panică), tristețe (dar nu depresie), nemulțumire (dar nu furie/agresivitate) și părere de rău (dar nu vinovăție). Aceste răspunsuri vă mobilizează pentru a face mai bine față situației practice, iar dacă apar pe scară largă, pot genera, prin agregare, efecte colective adaptative/funcționale/sănătoase; în plus, permit mai ușor apariția unor emoții pozitive amorsate de eventuale evenimente pozitive de viață. Dar, dacă devin prea frecvente și/sau de lungă durată, le puteți ține sub control astfel (dacă nu funcționează, apelați la un specialist în psihologie clinică/consiliere psihologică/psihoterapie):
  • (1) Relaxare/Meditație (dimineața/seara sau când starea psihologică o cere)
    • Relaxare: Controlați-vă pentru a respira uşor şi lent pe nas (3-4 secunde inspiraţia, 4 secunde expiraţia). Respiraţia toracică tinde să genereze hiperventilație, ceea ce duce apoi la o concentraţie mai mare a oxigenului în sânge şi la simptome similare celor din debutul atacurilor de panică. Respirând calm, după modelul de mai sus, minimum 3-5 minute, se generează răspunsul de relaxare.
    • Meditaţia de tip transcendental a fost preluată în SUA şi adaptată pentru a putea fi utilizată fără încărcătura ei mistică şi într-o manieră în care efectele ei să fie clar măsurabile. Meditaţia transcedentală este o tehnică utilă pentru a genera răspunsul de relaxare, răspuns opus stresului. Etapele meditaţiei de tip transcendental sunt (vezi Benson, 1996, apud David, 2012):
      • Pasul 1: Alege un cuvânt sau o propoziţie care are semnificaţie importantă pentru tine (în acest caz ar fi de preferat una optimistă).
      • Pasul 2: Stai liniştit, într-o poziţie confortabilă.
      • Pasul 3: Închide ochii.
      • Pasul 4: Lasă corpul şi musculatura să se relaxeze.
      • Pasul 5: Respiră lent, dar natural, iar în timpul respiraţiei, focalizează-te şi repetă mental formula aleasă în Pasul 1.
      • Pasul 6: Adoptă o atitudine pasivă. Nu te gândi cât de bine o faci sau dacă o să-ţi iasă. Dacă pe parcursul procedurii îţi vin în minte alte gânduri, lasă-le să vină fără a te opune (cum vin, aşa vor pleca), tu focalizându-te în continuare pe formula aleasă.
      • Pasul 7: Continuă acest exerciţiu timp de 5-10 de minute.
      • Pasul 8: La sfârşit, nu te ridica imediat. Stai liniştit, aproximativ un minut, restabilind treptat legătura cu mediul înconjurător. Apoi deschide ochii şi stai aşa încă un minut înainte de a te ridica.
    • Meditație de tip mindfulness a fost la rândul ei preluată în SUA şi adaptată astfel încât să fie utilizată fără încărcătura ei mistică şi într-un mod în care efectele ei să fie clar măsurabile. Meditaţia mindfulness este o tehnică utilă pentru a genera răspunsul de detașare, răspuns opus stresului. Etapele meditaţiei de tip mindfulness sunt (vezi și David, 2012):
      • Pasul 1: Aleg o poziție confortabilă și un context liniștit.
      • Pasul 2: Sunt conştient de corpul meu (inspir). Mă accept așa cum sunt (expir).
      • Pasul 3: Conştientizez gândurile negative (inspir). Accept gândurile negative așa cum sunt (expir).
      • Pasul 4: Accept faptul că ele îmi pot produce o stare psihologică negativă (inspir). Ştiu însă că suferinţa este tolerabilă (expir).
      • Pasul 5: Conştientizez şi gândurile mele pozitive (inspir). Le accept așa cum sunt (expir).
      • Pasul 6: Conştientizez stările pozitive (inspir). Le accept (expir).
      • Pasul 7: Continui acest exerciţiu timp de 5-10 de minute.
      • Pasul 8: La sfârşit, nu mă ridic imediat. Stau liniştit, aproximativ un minut, restabilind treptat legătura cu mediul înconjurător. Apoi deschid ochii şi stau aşa încă un minut înainte de a mă ridica.
  • (2) Activare comportamentală prin activități care (a) vă fac plăcere (ex. sport), (b) corespund valorilor pe care le aveți (ex. activități mai multe în familie) și/sau (c) derivă din calitățile pe care le aveți (ex. sfaturi/ajutor pentru alții), respectând însă constrângerile date de problema practică.

Referințe selective.

• David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale. Editura Polirom, Iași.

Alte referințe utile:

• American Psychological Association:
  • https://www.apa.org/practice/programs/dmhi/research-information/pandemics
  • https://www.apa.org/helpcenter/pandemics
  • https://www.apaservices.org/practice/news/covid19-psychology-services-protection
• National Association for School Psychologists
  • Cum să vorbească părinții cu copiii despre problema epidemiei: https://www.nasponline.org/resources-and-publications/resources-and-podcasts/school-climate-safety-and-crisis/health-crisis-resources/talking-to-children-about-covid-19-(coronavirus)-a-parent-resource?fbclid=IwAR0I30rS27K-SzYftLgsVOUTJwSZEVOZPL6m2mmSbrMQB1EFathHMCK8OW8

Considerații personale despre „Legea psihologului”

Există acum o dezbatere importantă privind proiectul de “Lege a psihologului”. Asociația Psihologilor din România (APR – http://www.apsi.ro) s-a exprimat asupra acestui lucru AICI. Ideea principală a APR este că legea este necesară, dar dezbaterea trebuie să fie largă și transparentă!

Sunt însă bombardat de unii colegi pentru un punct de vedere mai detaliat, reprosându-mi-se indirect că adesea unii dintre noi (cu oarecare vizibilitate publică) evităm să fim tranșanți în astfel de situații critice. Eu nu evit, iar cine mă cunoaște știe asta. Nu mă tem de critici să-mi exprim clar poziția și respect pozițiile opuse, chiar dacă nu sunt de acord cu acestea (uneori știu, în logica hegeliană, că sinteza bună rezultă din teză și antiteză). Pur și simplu nu am fost foarte implicat în aceste demersuri și a trebuit să mă documentez pentru a înțelege unele detalii. Iar după documentare, văzând ce se întâmplă, sunt îngrozit și nu, nu vreau să fiu ambiguu deloc.

Așadar, iată, sincer și direct spus, punctul meu de vedere, fără ca acesta să reprezinte cu necesitate punctul de vedere al APR, al universităților (ex. Consorțiul Universitaria) sau al unor asociații profesionale (ex. APCCR). Poate că unele idei vin în coliziune cu cele ale altor grupuri, dar și așa poate ajută în discuțiile care au loc.

1. Cred sincer că este iresponsabil față de psihologi și psihologie să problematizăm dacă masteratul trebuie sau nu să devină o condiție pentru psihologul cu practică independentă. Și dragi colegi, este un lucru ticălos (și/sau prostesc) să legăm rolul masteratului în profesie de interese ascunse ale universităților. Interesele există, dar sunt legitime și explicite! Iată argumentele pentru ceea ce afirm, ca să nu mi se reproșeze în logica ticăloasă de mai sus (deși unii oricum o vor face!) că, fiind implicat în masterate, le apăr partizan, nu rațional. A fi împotriva masteratelor/universităților este ca și cum am spune că medicii nu trebuie formați prin UMFuri+Clinici Universitare și că cine dorește asta exprimă interesul UMFurilor. Așa cum am spus, este ticălos acest discurs, deoarece de fapt reproșul (absurd) către universități urmărește doar să privatizeze profesia/formarea. Este ca și cum am spune că medicii trebuie formați prin ONGuri private, nu prin UMFuri+Clinici Universitare. În acest context, a contra psihologii care sunt și cadre universitare cu psihologii care nu sunt în universități arată în plus ignoranță și manipulare. Este ca și cum ai spune că profesorii de medicină – unii adevărate somități care au introdus tratamente inovative în țară – nu sunt medici, deoarece sunt și profesori universitari. Cum am ajuns la astfel de aberații, la răsturnarea normalității și, mai mult, la tupeul de a le spune public?
2. Fără doi ani de master, psihologia ajunge în România profesia din domeniul sănătății cu cei mai puțini ani de studii superioare. Acest lucru nu ne permite să pretindem salarizare și/sau tarife comparabile cu cele ale celorlalte profesii relevante din domeniu (ex. medici/asistente/moașe), rămânând periferici. Ajungem astfel să lucrăm la tarife derizorii, toți încercând apoi să devenim cât mai repede formatori pentru a putea trăi pe seama formărilor pe care le impunem celor tineri care intră în profesie, ca într-un joc piramidal periculos. Nu e nimic rău în a fi formator – mai ales aceia dintre noi pe care îi recomandă pregătirea/experiența -, dar e rău că nu facem mai mult pentru a genera o profesie care să atragă resurse din servicii directe către societate.
3. Fără cei doi ani de master, psihologii certificați în țară nu sunt integrabili în aria internațională (în special în țările vestice), astfel că îi condamnăm la izolare, mai ales pe tinerii care vor dori, ca cetățeni europeni, să practice psihologia oriunde în Uniunea Europeană. EFPA vorbește clar de 3 (licență) + 2 (master) ani, iar în SUA nici nu te poți numi psiholog fără masterat în psihologie (în unele specializări ai nevoie chiar de doctorat); sigur că rămâne de stabilit cât de specific trebuie să fie masteratul, lucru care diferă chiar în spațiul vestic de la o țară la alta, dar nu dacă trebuie masterat de psihologie. Am întâlnit mulți tineri în străinătate, care, neavând masterat în psihologie, în ciuda certificărilor Colegiului Psihologilor din România (CPR), au trebuind să-și continue acolo studiile pentru a putea practica ceea ce noi le-am dat (adesea iluzoriu) în țară. Ne-au bătut obrazul! Să nu ne mai expunem și să nu-i mai expunem la asta!
4. Aceastea fiind spuse, evident că implementarea acestei viziuni trebuie făcută rațional:

4a. Programele de master trebuie organizate riguros; dincolo de acreditarea academică trebuie și o avizare profesională, care să certifice că programul îndeplinește standardele de calitate profesională, dincolo de cele academice; sunt multe programe de master slabe nu doar profesional, ci și academic. Dar asta nu înseamnă să facem nebunii similare scoaterii formării medicilor din UMFuri și mutarea acesteia în privat, ci să corectăm/controlăm calitatea programelor academice.

4b. Evident că se poate discuta de unde să se aplice efectul masteratului (și cât de specific să fie). Ținând cont de faptul că psihologii nu sunt plătiți în timpul formării (așa cum sunt, spre exemplu, medicii în rezidențiat), eu aș sugera ca masteratul să fie obligatoriu de la nivelul certificării ca specialist, ca până atunci psihologul să poată lucra în baza licenței. Dar asta sau cât de specific trebie să fie masteratul psihologic trebuie decis după un studiu de impact și consultarea comunității (ex. știu că unii colegi cred că masteratul, început sau absolvit, poate condiționa chiar intrarea în profesie, cel puțin în anumite specialități și nu există încă un acord ferm asupra cât de specific să fie masteratul psihologic).

4c. Asociațiile profesionale și practica lor adecvată trebuie valorizată, în special ca parte a formării continue. În domeniile în care practica internațională face asta, asociațiile profesionale trebuie să dubleze formarea prin programe de master (master+asociație profesională). Spre exemplu, în psihoterapie, rolul formator al asociațiilor profesionale în formarea inițială este fundamental (nu poți face formare doar prin masterat, în afara unei școli profesionale dintr-o asociație profesională acreditată).

4d. Pregătirea academică nu trebuie să se substituie pregătirii profesionale. Dacă un universitar dorește să practice psihologia, acesta trebuie să urmeze toate standardele profesiei, fără să invoce titlurile academice ca substitut pentru pregătirea profesională.

5. Astfel de reglementări trebuie să acționeze prospectiv, nu retroactiv. Altfel spus, acestea ar trebui să se aplice doar celor care intră în facultățile de psihologie/programe de formare în psihoterapie din 2019. Ceilalți trebuie să parcurgă reglementările vechi.

Cred că este momentul să separăm apele, iar cei care doresc să facă în România din formarea psihologului doar un business privat să înțeleagă că este o greșeală și așa ceva este imposibil într-o țară europeană. Mai mult, accentuarea nepermisă a acestui aspect, introduce inegalități între cei care își vor permite financiar și cei care care nu își vor permite financiar formarea în psihologie; așa ceva este inacceptabil într-o profesie cu relevanță publică! Chiar dacă prin absurd și conjuncturi politice așa ceva s-ar întâmpla, ar dura puțin, ca orice nefiresc, iar la reintrarea în normalitate ar fi mulți colegi afectați. Prin funcția cheie/importantă pe care o are în societate, psihologia trebuie să aibă și o componentă „publică”, așa cum este și cazul altor profesii similare (ex. Colegiul Medicilor, etc.), păstrând însă caracterul profesional, nu „funcționăresc”. Dacă am implementa o viziune adecvată (nu pretind că cea descrisă aici de mine este singura posibilă, dar pretind că este după modele internaționale pe care în discurs cam toți le avem ca reper!), atunci cred că reușim: (1) să dăm profesiei prestigiul academic/profesional pe care îl merită (inclusiv în ceea ce privește veniturile psihologilor), (2) să dăm șansa psihologilor români să fie bine integrați în aria internațională (inclusiv să circule și să lucreze în spațiul internațional) și (3) să validăm experiența asociațiilor profesionale meritorii, alături de programele universitare de calitate.

Sfatul meu (pentru cine este interesat de acesta) este să fim echilibrați, să participăm la dezbatere elegant (ca limbaj/atitudine), să ascultăm cu bună credință punctele de vedere, să contribuim doar unde credem că avem ceva de spus prin expertiza pe care o avem și să încercăm prin solidaritate/cooperare să ajungem la concluzia rațională, care exprimă cel mai bine interesele psihologilor în cadrul standardelor profesiei (așa cum este aceasta în lume). Să fim însă atenți și la modul în care sunt spuse unele lucruri; limbajul suburban, lipsa logicii/pseudo-argumentarea și critica/atacurile la persoană nu sugerează să lăsăm profesia în acea zonă și la decizia celor care o reprezintă! Ne-am compromis destul în ultimii 2 ani în societatea românească prin scandalurile publice prin care am trecut ca profesie, iar dacă mai continuăm cu acest stil anarhic, vom pierde orice brumă de credibilitate și respect, lucruri greu de recuperat în societate pentru o profesie după ce sunt afectate! Între concentrarea puterii în instituții profesionale conduse autoritar/dictatorial de puțini (cum au fost și ale noastre) și situația anarhică de acum, în care mi se pare că (prea)mulți gândesc în logica „…eu sunt instituția!”, trebuie să existe o normalitate instituțională, reglementată de norme transparente adoptate democratic și de bunul simț pe care psihologul trebuie nu doar să-l ceară de la alții, în intervențiile profesionale pe care le face, ci să-l aibă cu prisosință!

Prezentare despre roboți și sănătate la Parlamentul European

La Parlamentul European va fi organizată o dezbatere despre utilizarea roboților/inteligenței artificiale în domeniul sănătății: Robots in Healthcare: A Solution or a Problem?

Programul detaliat este prezentat mai jos. Eu voi vorbi despre aplicații în domeniul psihologiei/sănătății mintale.

Înțelegerea modului în care roboții/inteligența artificială contribuie la starea noastră de sănătate este fundamentală, într-o lume în care inteligența artificială este într-o dezvoltare explozivă. În acest context, și modulul etic devine vital, pentru o integrare înțeleaptă a inteligenței artificiale în asigurarea sănătății oamenilor.

Parlamentul European este sensibil și încearcă să înțeleagă aceste dezvoltări și prin astfel de demersuri, care ar trebui să fie un model pentru orice conducere a unei națiuni/a unui stat, care dorește o societate avansată bazată pe cunoaștere, în beneficiul calității vieții oamenilor.

 

Evenimentul va fi transmis online aici: http://www.europarl.europa.eu/ep-live/en/other-events/video?event=20190219-1500-SPECIALs

…

Organised by the Policy Department – Committee on the Environment, Public Health and Food Safety (ENVI)

Tuesday 19 February 2019 from 15:00 to 17:00

European Parliament, Brussels

Chairs Health Working Group: Ms Soledad CABEZÓN RUIZ (member of European Parliament/MEP) and Mr Alojz PETERLE (MEP)

The purpose of this workshop is to inform participants and Members of the ENVI Committee about the current status and potential applications of robotic and artificial intelligence (AI) in healthcare. The first part of the workshop will provide an overview of current uses and potential applications of robotics and AI in healthcare – including clinical practice, non-clinical activities in healthcare establishments and other healthcare activities such as rehabilitation or long-term care. The second part of the workshop will discuss the ethical and legal challenges as well as socio-economic implications of using robots and AI in healthcare.

AGENDA

15:00 – 15:05         Opening and welcome by the co-chair Mr Alojz PETERLE (MEP)

15:05 – 15:15         Statement by Ms Mady DELVAUX-STEHRES (MEP), JURI Vice Chair  Rapporteur of the Report with recommendations to the Commission on Civil Law Rules on Robotics.

 

Panel 1: Practical applications of Artificial Intelligence (AI) and robots in healthcare

15:15 – 15:25         Current use of robots in clinical practice (inside the body, on the body and outside the body) and its perspectives

Prof. Alexandre Mottrie, Onze-Lieve-Vrouw Hospital Morgan Rouprêt, University Hospital Pitié-Salpêtrière

15:25 – 15:35         Robots in general service delivery of healthcare establishments

Dr. Kathrin Cresswell, Chief Scientist Office Chancellor’s Fellow, Director of Innovation, Usher Institute of Population Health Sciences and Informatics at the University of Edinburgh

15:35 – 15:45         Other healthcare related areas of implementation of robot technologies

Prof. Daniel David, Professor of Clinical Psychology and Psychotherapy at the University of Cluj-Napoca

15:45 – 16:00         Questions & Answers

 

Panel 2: Ethical evaluation and responsibilities of AI and robots in healthcare

16:00 – 16:10         Ethical aspects of using robots in healthcare

Prof. Raja Chatila, Professor of Artificial Intelligence, Robotics and Ethics at Pierre and Marie Curie University

16:10 – 16:20         Main challenges (including legal ones) and opportunities of using robots in healthcare

Associate Prof. Robin L Pierce, Associate Professor of the Tilburg Institute for Law, Technology, and Society at the University of Tilburg

16:20 – 16:30         Socio-economic rationale of implementing robot technologies in healthcare

Andrea Renda, Senior Research Fellow and Head of Global Governance, Regulation, Innovation and the Digital Economy at the Centre for European Policy Studies and Digital Innovation Chair in the European Economic Studies Department at the College of Europe

16:35 – 16:50         Questions & Answers

 

Closing Session

16:50 – 17:00         Conclusions and closing by the co-chair Alojz PETERLE (MEP)

 

Noi dezvoltări în psihologia clinică la nivel european – Contribuția Școlii clujene de psihologie clinică și psihoterapie

Simplu spus, psihologia clinică se referă la factorii psihologici implicați în sănătate și boală. Psihologia clinică este cea mai veche specializare aplicativă a psihologiei, cu numărul cel mai mare de practicieni la nivel internațional. De asemenea, psihologia clinică este un domeniu de vârf în ceea ce privește partea academică și de cercetare în psihologie, care atrage cele mai multe resurse de cercetare din psihologie.

Datorită complexității și vechimii domeniului, asociațiile profesionale naționale și internaționale s-au organizat din start (1) în subdomenii ale domeniului clinic (psihoterapie/consiliere-sănătate/life coaching-psihologie pozitivă), (2) în forme ale psihopatologiei (ex. depresie/anxietate/psihoze/tulburări de personalitate, etc.), (3) în psihologia clinică dedicată grupelor de vârstă (copii/adulți/vârsta a treia) și/sau în alte subdomenii definite prin diverse criterii cu relevanță clinică (ex. sănătate mintală). În prezent, asociațiile de referință dedicate specific psihologiei clinice ca domeniu sunt mai mult naționale (ex. Society of Clinical Psychology-American Psychological Association/American Academy of Clinical Psychology/The Association of Clinical Psychologists-UK, etc.), decât internaționale.

Varietatea și specificitatea sunt bune, dar din nevoia de a tine unită paradigma clinică la nivel internațional, recent s-a înființat European Association of Clinical Psychology and Psychological Treatment (EACLIPT)  În curând va apărea și revista asociației, și anume Clinical Psychology in Europe (CPE). EACLIPT are ca fundament paradigmatic abordarea științifică în domeniul clinic, abordare fundamentală, acum când întregul domeniu clinic (inclusiv medicina) este sub asaltul pseudoștiinței.

Școala clujeană de psihologie clinică și psihoterapie are doi membri în boardul editorial al revistei (conf. univ. dr. Ioana Cristea și cu mine). Eu am fost numit și reprezentat național în EACLIPT, poziție din care vă încurajez să vă înscrieți în asociație și să submiteți articole de calitate către revistă.

 

 

 

Despre psihologia românilor și a europenilor la Parlamentul European

Luni, 17 septembrie 2018, voi avea o prezentare despre psihologia românilor la Parlamentul European.

Conferința este în cadrul unei universități de vară, organizată de Unitatea Română de Interpretare a Parlamentului European, în vederea pregătirii preluării președinției rotative a Consiliului European de către România.

Pornind de la monografia dedicată psihologiei românilor (David, D., 2015 – Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom) și de la lucrarea, aflată în pregătire, dedicată psihologiei europenilor (David, D, în pregătire – The psychology of European People, Oxford University Press), voi încerca, în logica științelor cognitive/psihologiei interculturale, să reliefez punctele tari și vulnerabilitățile (alături de modalitățile de corectare a acestora) României din punct de vedere psihocultural, într-o lume globalizată și în contextul multicultural complex în care România va avea președinția rotativă a Consiliului European.

Sper ca discuțiile și concluziile să fie interesante și utile!

Festivalul Culturii Românilor de Pretutindeni – România de peste hotare și România modernă: un Dialog

Update: Am promis că revin cu un Update după eveniment. Prezentările celor doi colegi de dezbatere au fost foarte interesante! Dr. Ghițulescu a prezentat o „poveste” adevărată a unui personaj din istoria țării, care poate să fie și astăzi o bună matrice pentru cum putem contribui la o Românie modernă. Apoi, accentul pus de Dr. Vianu pe abilități (inteligență) și valorizarea acestora trebuie analizat cu atenție (pentru a ne utiliza cât mai bine potențialul). Românii din diasporă/de pretutindeni, participanți la eveniment, au avut intervenții care au arătat clar dorința de implicare în țară și în modernizarea acesteia, dar într-o manieră pragmatică, dincolo de vorbe (fie acestea și frumoase!). Organizatorii – doamna Pralog și echipa + moderatorul – au manageriat foarte bine evenimentul, atât ca organizare, cât și ca armonizare a oamenilor/punctelor de vedere (uneori destul de diferite, ceea ce a făcut însă întâlnirea autentică!).

…

Voi participa în 23 mai 2018 la dezbaterea de deschidere a Festivalului Culturii Românilor de Pretutindeni, intitulată «Românii de peste hotare și România modernă – un Dialog». Dezbaterea are loc de la ora 17, în Sala Tronului din fostul Palat Regal, acum Muzeul Naţional de Artă al României (Calea Victoriei 49-53). Tema este una extrem de relevantă, atât pentru noi, cei din țară, cât și pentru diaspora românească.

Dezbaterea va fi moderată de jurnalistul Dan Cărbunaru, fondatorul CaleaEuropeana.ro, și voi participa alături de Dr. Constanța Ghițulescu (Academia Română) și Dr. Ion Vianu (cunoscutul disident, filosof și scriitor din Elveția). Prezentarea mea este legată mai ales de cum diaspora românească poate contribui eficient la un proiect de țară pentru o Românie cu un profil psihocultural modern (o Românie modernă). Sper să rezulte concluzii interesante și utile în urma dezbaterii (le voi sumariza ca Update la acest anunț).

 

Să nu ne temem, dar nici să fim naivi! Despre controlul psihologic al oamenilor prin analiza datelor personale

Scandalul Facebook-Cambridge Analytica a declanșat o situație de teamă față de posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale. S-au activat astfel instituții ale statului (ex. prin comisii de anchetă), organizații guvernamentale și non-guvernamentale, specialiști și nespecialiști, etc. Mișcarea este una globală, internațională, iar în acest demers, pe lângă abordările serioase, s-au născut imediat și cele mai aberante teorii ale conspirației și cele mai caraghioase atitudini/explicații posibile. Mai mult, au apărut peste noapte (pseudo)”experții” în fenomen, oferindu-și (pseudo)”servicii” de protecție! În acest demers s-a putut observa că nu doar simțul comun, ci uneori și instituțiile statutului sunt neinformate și pot deveni caraghioase și vulnerabile. Pericolul este însă acum să trecem dintr-o extremă (în care nu ne prea păsa de fenomen la modul serios/responsabil) în altă extremă (fenomenul devine atât de relevant, încât s-ar putea să nu mai putem avea o atitudine rațională față de el).

Încerc în această scurtă analiză să prezint echilibrat fenomenul, pentru a-i maximiza aspectele pozitive și pentru a-i reduce aspectele negative. Ar fi multe de spus, dar, deocamdată, să începem ușor și vom progresa în înțelegerea fenomenului prin articole viitoare, pas cu pas. De asemenea, sper ca acest demers să ne ajute să discernem adevărul de neadevăr și specialiștii de pseudospecialiști (care încearcă să capitalizeze pe frica oamenilor/instituțiilor).

Am scris anul trecut, în revista Sinteza (Revistă de cultură și gândire strategică), despre “Contaminarea Psihologică: Manipulare și Contaminare Mentală”, în contextul pericolului știrilor false (Fake News), și anume ce este și cum să ne apărăm de contaminarea psihologică. Articolul respectiv este o sinteză la zi a ceea ce există în câmpul cunoașterii psihologice la nivel internațional, inclusiv al cercetărilor noastre (care au început încă din 1996!), exprimată într-un limbaj de popularizare, pentru a ajunge și a proteja cât mai mulți oameni, nespecialiști în domeniu. În acest spirit este scris și acest articol. Simplu spus, contaminarea psihologică se referă la faptul că răspunsurile noastre emoționale/cognitive/comportamentale/psihobiologice sunt influențate de informații false/nerelevante. Dacă aceste informații false/nerelevante sunt plasate de alții cu scopul de a ne influența și sunt crezute de noi, atunci vorbim despre manipulare psihologică. Dacă nu sunt crezute de noi, dar, totuși, ne influențează inconștient, atunci vorbim despre contaminare mentală.

Tema abordată aici – controlul psihologic prin analiza datelor personale – este însă mai generală și înglobează partea legată de contaminarea psihologică. Așadar, chiar există posibilitatea de a fi controlați psihologic prin analiza datelor personale? În sens larg, prin date personale înțelegem date cu referire la atributele/răspunsurile subiectului uman.

Tema nu este nouă și, așa cum am spus, noi și alții am abordat fenomenul (ex. contaminarea psihologică în controlul comportamentului uman) încă din anii ’90! Dar acum lucrurile se desfășoară metodologic la altă scară, cu altă anvergură! Adevărul este că acum, în epoca internetului, suntem capabili să culegem și să stocăm un număr uriaș de date (big data) despre atributele/răspunsurile subiecților umani: (1) subiectiv-emoționale (ex. starea emoțională, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize faciale la distanță), (2) cognitive (ex. preferințe, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analiza likeurilor/alegerilor pe care le facem), (3) comportamentale (ex. în ce perioadă a zilei faci cumpărături online, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin înregistrarea automată a accesării siteurilor) și/sau (4) psihobiologice (ex. starea de activare fiziologică, direct, prin autoraportare, sau indirect, prin analize pe bază de senzori la distanță). Unele date sunt culese cu acordul nostru conștient, altele fără acordul nostru conștient sau chiar fără acord. Apoi, prin supercomputere ajungem la analiza complexă a acestor date (ex. data mining), adesea folosind și inteligența artificială (ex. machine learning). Să analizăm succint, în continuare, care este impactul unui astfel de demers în controlul psihologic al oamenilor.

• (1) Putem prezice răspunsurile subiectului uman pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric)? DA! Mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se poate face acest lucru astăzi într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, răspunsul trecut al subiectului uman, mai ales contextualizat, este un predictor foarte bun al aceluiași răspuns în viitor (mai ales în același context). Așadar, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile trecute ale subiectului uman, cu atât le putem prezice mai bine. Mai mult, răspunsurile subiectului uman se află adesea interrelaționate, astfel încât folosind un răspuns, putem prezice un alt răspuns. Din nou, cu cât avem mai multe date despre răspunsurile subiectului uman, cu atât le putem analiza mai comprehensiv – găsind relații/paternuri între ele -, pentru a face apoi predicții acurate.
• (2) Putem construi profiluri psihologice pe baza acestor date (culese online, adesea în afara unui demers inițial psihometric), pe care să le utilizăm apoi pentru a prezice răspunsurile subiectului uman sau pentru a-l influența? DA și DA! Din nou, mi-ar fi plăcut să spun NU sau că rezultatele sunt mixte, dar, adevărul este că se pot face și aceste lucruri într-un mod extrem de performant. Într-adevăr, pe baza unor indicatori precum date demografice generale (ex. gen/vârstă/profesie), indicatori lingvistici (ex. lungimea textelor scrise, valența cuvintelor folosite), indicatori comportamentali (ex. gradul de accesare a reței sociale, numărul de likeuri), etc. putem elabora profiluri psihologice riguroase (ex. de personalitate, de psihopatologie), individuale și/sau de grup. Spre exemplu, analiza likeurilor tale pe Facebook – efectuată de către un sistem artificial de analiză/învățare – poate duce adesea la o predicție a profilului tău de personalitate mai bună decât cea pe care o pot face cei apropiați ție (ex. colegi/prieteni/familie). Similar, acuratețea predicției prezenței depresiei, în baza unor analize lingvistice (ex. numărul de cuvinte/prezența cuvintelor încărcate emoțional) și comportamentale (ex. momentul când subiectul intră în rețeaua socială și cât stă) din diverse rețele sociale, poate ajunge până la peste 80% din cazuri. Aceste profiluri psihologice pot apoi să fie utilizate astfel:
  • (2a) Pentru a prezice comportamente viitoare. Spre exemplu, deja știm din psihologie la ce să ne așteptăm de la un subiect depresiv sau de la subiect uman cu un profil de personalitate caracterizat de extraversiune mare și conștiinciozitate scăzută.
  • (2b) Pentru manipulare. În acest sens se pot transmite subiectului uman mesaje manipulatorii, informate de profilul psihologic pe care îl are. Spre exemplu, dacă din analiza profilului psihologic al unui subiect țintă rezultă că acesta are frică de schimbare, un fake news poate să-i mobilizeze atitudinea negativă față de o personalitate, dacă în fake news se promovează ideea că acea personalitate promovează/susține tocmai schimbările de care se teme subiectul țintă.

În concluzie, vestea neutră este că în situația actuală a dezvoltării științei psihologice și a informaticii a crescut foarte mult rigoarea în predicția și controlul comportamentului uman. Iar acest lucru se dezvoltă constant, prin acumularea de bigger data și data mining prin machine learning/artificial intelligence! Vestea proastă este că aceste dezvoltări pot să fie utilizate de unii pentru controlul psihologic al oamenilor. Iar acest lucru trebuie să ne ingrijoreze și să ne responsabilizeze pentru a deveni proactivi și înțelepți în magagementul unui astfel de pericol. Nu trebuie însă să ne speriem și să dezvoltăm “paranoia socială”, deoarece o astfel de atitudine duce la exagerări și conflicte și la incapacitatea de a manageria înțelept aceste dezvoltări ale științei, în beneficiul, nu în detrimentul oamenilor. Dacă reacționăm punitiv față de aceste dezvoltări, spre exemplu interzicându-le,  atunci acestea se vor dezvolta pe ascuns, tocmai în zona ”celor răi”, fără să le putem controla. Vestea bună este că aceste dezvoltări, utilizate de specialiști („cei buni”), în condiții stricte de transparență și etică profesională bine definite, pot ajuta oamenii (ex. prin identificarea rapidă și tratamentul adecvat în cazul unor tulburări psihice, uneori încă din faza incipientă/inițială) și civilizația umană (ex. în a înțelege și reduce discrepanțele sociale/regionale excesive). Mai mult, la nivel individual, omul are și mecanismele psihologice de reglare a acestui potențial control psihologic, doar că acestea trebuie activate. Așadar, care este rețeta psihologică de protecție față de un potențial control psihologic prin analiza datelor personale?

• (1) Fii un cetățean activ și proactiv. În acest sens, este important să-ți stabilești un set valoric (aș sugera inițial maximum trei valori cardinale), care să-ți ghideze viața, cel puțin în domeniile majore (unde vrei să nu fii controlat psihologic). Spre exemplu, o valoare asumată ca „Tradiția”, te poate face să prețuiești seniorii și trecutul și să contribui, alături de alții cu care împărtășești această valoare, la nașterea unor comunități puternice, deschise și generoase dedicate prețuirii trecutului și seniorilor. O valoare ca „Excelența” te poate face să dorești mereu să atingi cele mai ridicate standarde în tot ceea ce faci. În principal, ceva (X) este o valoare, dacă acel ceva (X) este considerat bun/valoros într-o societate (exemplu de valori: familia, armonia, munca, cariera, tradiția, excelența, etc.) M-aș bucura dacă cât mai mulți oameni și-ar stabili acest set valoric și l-ar ști așa cum își știu numele, lăsându-l apoi să le coloreze/influențeze viața. În acest fel, spre exemplu, dacă ai opțiuni clare, ești mai puțin vulnerabil la mesaje trimise pentru a te controla, de cineva care îți cunoaște deja profilul psihologic. Controlul psihologic acționează mai eficient în zonele de incertitudine și indecizie.
  • TEST: Care sunt cele trei valori cardinale care se exprimă în viața ta, în domeniile majore ale vieții tale?
• (2) Dezvoltă-ți ca abilitate fundamentală gândirea rațională/critică, prin logică și teoria argumentării.
  • TEST: Știi logică și teoria argumentării? Minimal:
    • Știi principiile și operațiile logicii?
    • Știi regulile (inclusiv erorile) majore ale raționamentului inductiv? Dar cele ale raționamentului deductiv?
    • Știi structura generală a argumentării și erorile în argumentare?
    • Înțelegi diferența între un discurs teoretic și unul practic?
    • Înțelegi diferența dintre verificabilitate și falsificabilitate?
    • Ai noțiuni de bază de logică simbolică (ex. înțelegi relația între sens/semnificație)?
• (3) Selectează și analizează sursa informațiilor, cu relevanța pentru deciziile tale în domenii majore. Așa cum atunci când îți este foame nu mănânci de oriunde/orice (sigur, cu excepția situațiilor triste/nedrepte, în care încă unii oameni sunt forțați de sărăcie să facă asta!), nu accepta să te expui la informație transmisă de orice sursă. Poate că unele informații sunt de tip Fake News și țintesc controlul tău psihologic, pe baza profilului psihologic pe care cineva ți-l știe deja. Dacă hrana nesănătoasă te îmbolnăvește/contaminează fizic, sursele proaste de informații de îmbolnăvesc/contaminează psihologic!
  • TEST: Care sunt trusturile majore și sursele massmedia din care te informezi, mai precis televiziunile, ziarele, sursele online, etc.? Care sunt jurnaliștii tăi de referință? Sunt acestea/aceștia credibile/credibili (quality)?
  • Verifici o informație importantă încrucișat, în cadrul tău de referință credibil, și prin opoziție cu zonele mai puțin credibile?
• (4) Nu te expune informațiilor relevante pentru tine atunci când ești obosit, stresat sau presat de timp, deoarece nu ai resursele cognitive pentru a analiza adecvat – cât de cât critic – informațiile primite.
  • TEST: Tratezi diferențiat informațiile relevante (ex. îți creezi un mediu fizic și psihologic propice de analiză a informațiilor relevante?) și pe cele nerelevante pentru tine? Crezi că dacă știi că ceva este fals, atunci nu te va influența? (vezi punctul 7, dacă răspunsul la ultima întrebare este DA).
• (5) Ai grijă la datele personale pe care le oferi în spațiul public. Reglementările europene și acum românești, deși sunt complicate și enervante, încearcă să ne ajute, dar trebuie să ne ajutăm și singuri!
  • TEST: Citești informațiile/contractele online atunci când ți se cere acordul pentru ele sau bifezi că ești de acord, fără să le citești cu atenție?
• (6) Utilizează Rețeta de prevenție a contaminării psihologice.
  • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?
• (7) Utilizează Rețeta de decontaminare psihologică, dacă ești deja contaminat psihologic.
  • TEST: Știi și utilizezi această Rețetă psihologică?

Despre componenta psihologică în identitatea românească – Simpozionul Internațional Dumitru Stăniloae

UPDATE – Câteva informații post-simpozion pot fi găsite AICI.

…

În data de 9 mai 2018 voi participa la dezbaterea publică „Există o identitatea românească?„, în cadrul Simpozionului Internațional Dumitru Stăniloae „Local și Universal în Ortodoxia românească. Credință – Unitate – Identitate„ (Iași). Dezbaterea va fi moderată de Radu Preda  (colegul meu de la UBB și președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc/IICCMER) și vor mai participa doi colegi din Iași (Cătălin Turliuc, Academia România/Iași și Eugen Munteanu, UAIC/Iași).

Am acceptat cu plăcere invitația organizatorilor – dincolo de prietenia și prețuirea pe care le port moderatorului -, din trei motive principale.

• (1) Componenta psihologică este o componentă fundamentală a oricărei identități naționale. Așadar, atunci când este vorba despre o interogație referitoare la identitatea românească, cu siguranță psihologia are ceva major de spus. În acest sens, am fost invitat atât ca autor al monografiei psihologiei românilor (David, 2015 – Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală, Editura Polirom), cât și ca președinte al Asociației Psihologilor din România.
• (2) Perspectiva ortodoxiei este la rândul ei fundamentală în înțelegerea identității românești, ținând cont de istoria și impactul actual al ortodoxiei în cadrul societății românești. Am vorbit în monografie (și în cadrul diverselor conferințe invitate) despre rolul religiei în profilul psihologic al românilor, așa că dezvoltarea acestui aspect în cadrul unei dezbateri pe o temă mai integrativă este absolut necesară și binevenită. Iar Dumitru Stăniloae, cu care poți sau nu să fii de acord în diverse teze pe care le-a asumat/argumentat, a fost un gânditor marcant în acest sens, cu contribuții și impact internațional de referință (de aici interesul meu față de activitatea sa academică).
• (3) Participanții la dezbatere sunt colegi și profesioniști de marcă, astfel încât, urmând o logică hegeliană, din teze și antiteze poate reușim să ajungem la sinteze superioare/interesante, dincolo de tezele personale (nu știu acum exact cât de apropiate sau de divergente sunt aceste teze cu referire la această temă specifică – deși le-am citit unele din lucrările lor de referință -, urmând însă să le clarificăm în cursul dezbaterii).

Afișul Simpozionului – care poate fi diseminat celor interesați – este disponibil AICI!

Interviu Dilema Veche – Despre Psihologia Românilor

Recent am dat un interviu pentru Dilema Veche, despre psihologia românilor. Îl găsiți AICI.

Mi-a plăcut modul în care a fost gândit interviul, deoarece a scos din volumul mare de informații prezentate în monografia dedicată psihologiei românilor aspecte pe care nu le-am discutat până acum în spațiul public separat.

Sper să-l găsiți interesant și util!

Din nou despre fericire…

Unul dintre cele mai de succes articole de popularizare a psihologiei de pe Blog (Top-10) este cel Despre fericire, scris la sfârșitul anului 2010, adunând până astăzi peste 22000 de cititori (mai precis, până ieri, 22336). A fost unul dintre articolele de popularizare care, alături de cursurile/conferințele/workshopurile mele academice și de publicațiile științifice anterioare pe care le-am avut, a stimulat dezvoltarea psihologiei pozitive în România. Între timp am avut zeci de conferințe științifice și/sau de popularizare pe această temă (în țară & în străinătate), multe emisiuni TV (vezi spre exemplu aici și aici), un număr consistent de publicații științifice în țară & în străinătate (vezi spre exemplu aici), iar în 2017, în sfârșit, a apărut și primul tratat din țară în domeniu (Tratatul de Psihologie Pozitivă).

Recent am fost provocat din nou de jurnalistul clujean Ion Novăcescu de a avea o prezentare/dezbatere cu ultimele noutăți pe această temă de larg interes, la Berăria Culturală, miercuri, 31 ianuarie, de la ora 19 (vezi afișul de mai jos).

Considerându-mă prin mottoul Sapere Aude un „iluminist modern” – eu cred că cunoașterea psihologică trebuie să ajungă la oameni, pentru a le face viața și societatea mai bune -, am acceptat cu plăcere invitația. Așadar, pentru cei interesați de „formula fericirii” și/sau de noile evoluții/dezvoltări în domeniu, vă aștept să fim Fericiți la Berăria Culturală!

Ghid de Igienă Mintală şi Interacţiune Socială pentru Politicieni (şi pentru alţii interesaţi…)

Motto: „Viaţa noastră este ceea ce gândurile noastre fac din ea.” (Marcus Aurelius) / Omul nu este afectat de lucruri, ci de modul în care interpretează lucrurile.” (Epictetus)

I. Introducere

Ca psiholog (şi preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România/APR – deşi nu vorbesc aici în numele APR), la început de an m-am gândit să propun ceva important şi constructiv, care, dacă ar fi implementat, ne-ar face tuturor nu doar viaţa mai frumoasă, ci şi societatea mai sănătoasă şi prosperă!

Tema este una generoasă, care se adresează tuturor oamenilor, dar m-aş bucura dacă unii politicieni responsabili ar găsi Ghidul propus aici dacă nu interesant, măcar util şi dacă ar fi dispuşi să-l testeze în activitatea lor curentă. Cred sincer că multe probleme de interacţiune socială pe care le vedem şi pe care le criticăm la politicienii noştri nu apar adesea cu rea intenţie, ci din lipsa unei psihoeducaţii în acest sens. Ghidul de faţă îşi propune să ofere o astfel de psihoeducaţie. De ce specific politicienii? Iata în continuare de ce…(şi ca să fiu complet transparent, trebuie să spun că sugestia/cerinţa a venit chiar de la unii fosti/actuali politicieni, din cam tot spectrul politic).

II. Problema/Contextul

Într-o societate modernă şi democratică, factorul politic (partide/politicieni) reprezintă motorul principal, care poate stimula sau bloca evoluţia civilizaţiei în societatea respectivă.

Din păcate, am asistat în ultimii ani în România la o creştere a agresivităţii verbale şi comportamentale între politicienii români – în formula „care pe care” -, anulându-se adesea cooperarea absolut necesară între aceştia şi punându-se astfel la risc până la urmă chiar evoluţia ţării. Oamenii nu mai ştiu să interacţioneze social purtând dezbateri – fie ele şi încinse – într-un cadru logic şi argumentativ, ci au paradigma „ceilalţi” trebuie/sunt damnaţi ca persoane, iar „ai noştrii” sunt buni, orice fac. Asta dincolo de faptul că aceste paternuri negative de interacţiune umană, bine mediatizate, servesc apoi şi ca modele care se generalizează în mai toate sferele societăţii româneşti. Românii ajung astfel să nu mai ştie să dezbată probleme şi să polemizeze elegant, ci transformă totul într-un scandal. În contextul Centenarului – care ar trebuie să unească toate energiile pentru un nou salt civilizaţional al ţării –, acest război între politicieni, care anulează încrederea şi cooperarea, devine cu atât mai grav.

Eu cred că unele cunoştinţe de psihologie pot contribui la o normalizare a arenei politice, mai ales a modului de comunicare şi interacţiune socială între politicieni. Sigur că aceste cunoştinţe sunt importante pentru interacţiunile umane în general, dar, dacă politicenii şi le-ar însuşi, asta ar normaliza arena politică şi ar servi apoi ca model prosocial mai general în societate. Evident că există multe ghiduri de interacţiune socială eficientă, elaborate de specialişti din diverse domenii (ex. comunicare, psihologie socială, sociologie, etc.), iar acestea trebuie studiate. Eu încerc însă aici, dintr-o perspectivă a ştiinţelor cognitive, să ajung la un mecanism psihologic raţional, bazal şi generativ, care fundamentează apoi mecanisme de suprafaţă, exprimate într-o mulţime de reguli de interacţiune socială mai specifice (ex. conversaţie/comunicare/argumentare, etc.). Cine va înţelege şi va aplica acest mecanism psihologic nu va avea nevoie să înveţe sau va învăţa uşor toate regulile specifice, deoarece acestea derivă chiar din mecanismul propus aici. Cine nu-l înţelege ar trebui atunci să facă efortul să înveţe regulile specifice. Adevărul este că nu strică ca astfel de reguli specifice să fie studiate de fapt de toţi, indiferent că îşi însuşesc sau nu mecanismul propus aici prin Pastila Psihologică.

Voi prezenta în cele ce urmează, succint, următoarele aspecte: (1) Fundamente cognitive ale interacţiunilor sociale (III); (2) Pastila Psihologică care implementează mecanismul raţional, bazal şi generativ, ce poate ghida interacţiunea între politicieni (IV); (3) Referinţe bibliografice şi Sugestii pentru aprofundarea temei (V).

III. Fundamente cognitive ale interacţiunilor sociale (după Beck, 1999; David, 2012; Ellis şi Harper, 1975)

În interacţiune cu situaţiile de viaţă, fiinţa umană/persoana generează o serie de răspunsuri subiectiv-emoţionale (ex. „mă simt fericit”), comportamentale (ex. „trec strada pentru a evita o altă persoană”), cognitive (ex. „mă gândesc că celălalt este nesimţit”) şi psihobiologice (ex. „îmi creşte ritmul cardiac/rata respiraţiei”).

Noi observăm la alte persoane şi în cazul nostru aceste răspunsuri specifice. Eroarea logică majoră pe care o facem se numeşte « generalizare excesivă », prin care, pornind de la astfel de răspunsuri specifice, ajungem la evaluări globale ale (esenţei) persoanei (worth), mai ales în termeni de „bun” (prosocial) sau „rău” (antisocial). Spre exemplu, dacă vedem mai multe comportamente etichetabile ca „nesimţite” prin raportare la standardele sociale, ajungem să etichetăm global persoana care face aceste comportamente ca „nesimţită”. Dar concluzia unui raţionament inductiv nu poate să fie generală decât dacă am epuizat toată clasa de răspunsuri analizată. Altfel spus, un număr de comportamente „nesimţite” nu permite automat atribuirea etichetei de „nesimţit” ca o caracterizare generală/esenţială a persoanei, deoarece, în principiu, oricând este posibil ca următorul comportament al persoanei incriminate să nu fie „nesimţit”, ci cu bun-simţ. În plus, fiinţa umană care generează răspunsurile este atât de complexă şi de dinamică, încât a i se atribui etichete prin evaluări globale în logica identităţii este o eroare. Acest lucru nu înseamnă că în cazul fiinţei umane nu putem atribui euristic/pragmatic etichete: (1) când acestea se referă la categorii definite prin atribute clare sau standardizate (ex. statutul social de „politician”; diagnostice clinice; încadrări juridice); (2) când acestea epuizează clasa de răspunsuri/atribute căreia i se adresează şi/sau (3) când acestea nu sunt (foarte) încărcate moral şi ajută organizarea socială; deşi şi în aceste cazuri sunt riscuri (ex. eticheta tinde să menţină sau să capete conţinutul pe care îl descrie, chiar dacă poate nu-l avea initial; eticheta poate implica şi în aceste cazuri generalizare excesivă, etc.) – şi trebuie să facem tot posibilul să le minimizăm -, avantajele aduse organizării sociale pot uneori domina şi astfel se justifică etichetarea. Discuţia critică este aici asupra evaluării globale a esenţei personale relevantă moral, caz în care etichetarea are prea multe consecinţe negative pentru a fi acceptată/încurajată. Această paradigmă  trebuie aplicată şi comportamentelor prosociale, eroarea fiind de acelaşi tip, indiferent că duce la concluzii negative („nesimţit”) sau pozitive („generos”). Într-adevăr, având un astfel de patern irational de gândire, aşa cum la momentul t1/în contextul c1 vei ajunge la concluzia „generos”, la momentul t2/în contextul c2 vei ajunge la concluzia  „nesimţit”. Aşadar, „acceptarea” fiinţei umane aşa cum există aceasta, fără evaluări globale definitive, ci doar contextuale (focalizate pe răspunsurile persoanei), este nu doar un fapt susţinut de majoritatea religiilor lumi (ex. în cele mai multe variante de creştinism este vizat păcatul, nu păcătosul, care are mereu posibilitatea de îndreptare, dacă alege asta), ci unul cu suport ştiinţific. Mai simplu spus, nimeni nu este ca om superior altui om, ci diferenţele, atunci când apar, sunt contextuale şi se referă la răspunsurile noastre (ex. faptul că cineva ştie mai bine legislaţia nu-l face mai important ca om faţă de ceilalţi colegi, ci poate mai bun jurist).

Atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă, care îi blochează dorinţele/interesele legitime şi/sau îi anulează munca/eforturile făcute, un om sănătos nu reacţionează cu emoţii pozitive sau cu stări de calm/relaxare/detaşare. Un om sănătos reacţionează cu emoţii negative! Dar aceste emoţii negative trebuie să fie funcţionale, care să-l ajute să treacă peste obstacole, nu disfuncţionale, care să-l blocheze şi/sau să-i genereze probleme în plus.

Emoţiile negative funcţionale sunt stările de îngrijorare, tristeţe, nemulţumire şi/sau regret/părere de rău. Acestea ne stimulează să confruntăm situaţiile problematice şi să găsim soluţii faţă de ele. Emoţiile negative disfuncţionale sunt anxietatea/panica (în loc de îngrijorare), depresia (în loc de tristeţe), furia/agresivitatea (în loc de nemulţumire) şi vinovăţia (în loc de regret/părere de rău). Acestea ne blochează în procesul de rezolvare (ex. panica/furia), nu ne stimulează să căutăm soluţii (ex. depresia/vinovăţia) şi/sau ne creează probleme suplimentare (ex. agresivitatea). Emoţiile negative disfuncţionale nu sunt emoţii negative funcţionale mai intense; altfel spus, panica nu este îngrijorare mai intensă. Între cele două categorii de emoţii (funcţionale vs. disfuncţionale) există diferenţe calitative, derivând din stiluri cognitive diferite (raţional vs. iraţional), ambele putând fi mai mult sau mai puţin intense. Altfel spus, în general, într-o situaţie negativă de viaţă un om sănătos nu este nici bucuros, nici calm, dar nici nervos, ci poate îngrijorat, nemulţumit, trist şi/sau cu regrete!

Trebuie să înţelegem că răspunsurile noastre subiectiv-emoţionale, comportamentale şi psihobiologice sunt adesea postcognitive, rezultând din modul în care interpretăm evenimentele de viaţă. Aşadar, nu suntem furioşi pentru că ceilalţi ne critică, ci suntem furioşi pentru că interpretăm într-un anumit mod faptul că ceilalţi ne critică. Acest lucru este de fapt o confirmare empirică/ştiinţifică a unor intuiţii filosofice vechi, exprimate şi în mottourile acestui articol.

În general, emoţiile funcţionale, fie acestea pozitive sau negative, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de flexibilitate psihologică (raţionalitate). Flexibilitatea psihologică implică faptul că dorinţele noastre sunt formulate preferenţial+motivaţional+flexibil:

• „Îmi doresc să reuşesc şi fac tot ceea ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc.”
• „Îmi doresc ca ceilalţi să mă respecte şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
• „Îmi doresc ca viaţa să fie dreaptă/plăcută şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”

În general, emoţiile disfuncţionale, fie acestea pozitive sau negative, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de rigiditate psihologică (iraţionalitate), în care dorinţele sunt formulate dogmatic/absolutist (cu semnificaţia de „trebuie cu necesitate„):

• „Trebuie să reuşesc cu orice preţ şi nu pot accepta altfel.”
• „Ceilalţi trebuie să mă respecte şi nu pot accepta altfel.”
• „Viaţa trebuie să fie dreaptă/plăcută şi nu pot accepta altfel.”

IV. Pastila Psihologică

Pornind de la cele menţionate mai sus, mecanismul psihologic raţional, bazal şi generativ, care poate ameliora interacţiunile între oameni, presupune o serie de reguli (vezi şi David, 2012; David, 2014a; 2014b):

1. Să înţelegem că emoţiile şi comportamentele noastre sunt adesea postcognitive! Prin „cognitiv” înţelegem prelucrări conştiente şi prelucrări inconştiente de informative; dar chiar emoţiile generate iniţial de cogniţii inconştiente pot însă să fie ulterior modificate/influenţate de cogniţii conştiente. Aşadar, schimbându-ne interpretările iraţionale (rigiditate psihologică) în interpretări rationale (flexibilitate psihologică), ne schimbăm emoţiile disfuncţionale în emoţii funcţionale şi comportamentele dezadaptative în comportamente adaptative.

• Exemplu corect (flexibilitate psihologică: stil preferenţial+motivaţional+flexibil): „Îmi doresc ca ceilalţi să mă trateze corect şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
• Contraexemplu (rigiditate psihologică): „Ceilalţi trebuie să mă trateze corect şi nu pot accepta altfel.”

2. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, este bine să vizeze doar răspunsurile persoanei într-un anumit context, nu persoana care generează răspunsurile!

• Exemplu corect: „Comportamentul tău a fost neadecvat şi chiar nesimţit. Mă aştept să-l schimbi data viitoare.”
  • În această logică evaluăm comportamentul contextual, protejând persoana; mai mult, persoanei îi dăm în plus creditul că poate să-şi schimbe în viitor comportamentul. În fine, aici trebuie să înţelegem că este omenesc să facem greşeli; important este să le asumăm şi să căutăm să ne corectăm! Insistenţa unor politicieni de a-şi reformula trecutul şi de a-şi justifica prezentul pentru a nu accepta public că au greşit/pot greşi nu face decât să inspire neîncredere şi reacţii negative (ex. ură); cineva îi învaţă greşit aici: vrând să pară public perfecţi, ajung să se vadă defecţi!

• Contraexemplu: „Esti nesimţit.”
  • În această logică evaluăm persoana şi o condamnăm; aşa cum credem că un crocodil va avea comportamente de tip crocodil şi unei persoane căreia îi atribuim eticheta de „nesimţit” îi comunicăm că nu-i dăm sansă/nu o credem capabilă de schimbare, ceea ce îi poate întări chiar comportamentele „nesimţite” (de ce/cum ne aşteptăm de la un „nesimţit” să se comporte cu bun-simţ?)

3. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, ar fi bine să fie flexibile!

• Exemplu corect: „Mi se pare că ai un comportament nesimţit.”
  • Adăugând formule precum „Eu cred că…”, Mie mi se pare că…” reflectăm mai acurat caracterul personal şi/sau construit al unor „realităţi” mai mult sau mai puţin sociale; altfel spus, prin astfel de formule refuzăm iniţial „realităţilor” noastre un caracter ontologic pozitivist, ceea ce lasă loc de o întâlnire mai puţin conflictuală cu „realităţile” altora. În această formulă chiar evaluarea globală îşi poate pierde din „forţa malefică”: spre exemplu, formula „Mie mi se pare că eşti un nesimţit” (o perspectivă asupra unei „realităţi” posibile) este mai tolerabilă psihologic decât formula „Eşti un nesimţit” (care implică o „realitate” deja stabilită).
• Contraexemplu: „Cu siguranţă, eşti nesimţit.”
  • Acest contraexemplu aduce pe lângă eroarea identificată până acum – generalizarea excesivă într-un raţionament inductiv – şi eroarea legată de proiectarea fără o analiză critică a unei „realităţi” personale/construite, ca o „realitate” ontologic-pozitivistă.

4. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, pot să fie formulate în limbajul R-prime!

Simplu spus, după modelul E-prime (E provine de la English – limba engleză), limbajul R-prime (R – limba română) îşi propune să elimine verbul „a fi” din limbaj, pentru a evita astfel evaluări globale şi a flexibiliza evaluările (pentru o discuţie mai aprofundată despre R-prime – avantajele, limitele şi exagerările sale – vezi David, 2014a). Altfel spus, limbajul R-prime poate face simultan lucrurile descrise anterior la punctele 2 şi 3.

Spre exemplu, dacă persona A crede/spune ca „Ana este frumoasă”, iar persoana B crede/spune că „Ana nu este frumoasă, ba este chiar urâtă”, evaluările lor intră pe traiectorie de coliziune, disputându-şi modul în care arată „realitatea”. Dacă am folosi limbajul R-prime, atunci persoana A ar spune „Mie îmi place Ana”, iar persoana B ar spune „Mie nu-mi place Ana”. Deşi se află încă pe poziţii diferite, conflictul este atenuat, deoarece fiecare înţelege că poziţia celuilalt este una cu pretenţie iniţial personală, nu ontologic-pozitivistă.

5. Conţinutul transmis în formele descrise mai sus (1-4) ar fi bine să fie prosocial, pentru a întări încrederea/cooperarea (vezi David şi colab., 2017)

• Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) atât competenţa cât şi preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim „admiraţi” (admiration) de ceilalţi.
• Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) doar competenţa, nu şi preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim „invidiaţi” (envy) de ceilalţi.
• Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) doar preocuparea pentru oameni, nu şi competenţa, atunci creşte probabilitatea să fim cel mult „simpatizaţi” (sympathy) de ceilalţi.
• Dacă prin conţinut arătăm că nu valorizăm (şi suntem ce valorizăm) nici competenţa şi nici preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim percepuţi foarte „negativ” (disgust) de către ceilalţi.

Aşadar, sintetizând lucrurile, Pastila Psihologică, care implementează mecanismul psihologic rational, bazal şi generativ, ce poate ghida interacţiunea între oameni (cu accent aici pe politicieni), presupune următoarele:

1. Înţelege şi acceptă că interpretările tale asupra evenimentelor de viaţă, nu evenimentele de viaţă în sine, îţi generează emoţiile şi comportamentele.
2. Pentru a-ţi genera emoţii funcţionale şi comportamente adaptative dezvoltă-ţi flexibilitatea psihologică (raţionalitatea), ca antidot la rigiditatea psihologică (iraţionalitatea) care îţi susţine emoţiile disfuncţionale şi comportamentele dezadaptative.
3. Evaluează răspunsul persoanei, nu persoana (lasă-i acesteia umanitatea/valoarea umană pe care o are exact ca tine).
4. Fă evaluări flexibile, după formule de genul „Eu cred…”, „Mie mi se pare…”, etc.
5. Utilizează limbajul R-prime (cât de des sau măcar când contextul o cere).
6. Recunoaşte-ţi greşelile, acceptă critici raţionale (care îţi vizează răspunsurile eronate, nu persoana) şi asumă-ţi responsabilitatea pentru corectarea greşelilor şi/sau a consecinţelor acestora.
7. Transmite mesaje prosociale, reunind competenţa şi preocuparea pentru oameni.

Persoana care îşi va administra această Pastilă Psihologică atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă nu va experienţia nici emoţii pozitive (ar fi absurd – acestea apar în situaţii pozitive de viaţă!), nici calm/relaxare (ar fi ineficient – acestea nefixându-ne în zona optimului motivational) şi nici emoţii negative disfuncţionale (ex. furie/agresivitate – ar fi ineficient!), ci va experienţia emoţii negative funcţionale (ex. nemulţumire) care o vor ajuta să abordeze eficient, uman şi carismatic situaţiile problematice.

V. Referinţe selective şi Sugestii pentru aprofundarea temei

Referinţe selective

• Beck, A. T. (1999). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. New York: Harper Collins (Bestseller).
• David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Editura Polirom: Iaşi.
• David, D. (2014a). Despre limbajul R-prime. În David, D. (2014a). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi. Varianta online: https://danieldavidubb.wordpress.com/2010/11/10/despre-limbajul-r-prime/
• David, D, (2014b). Despre raţionalitate şi sănătate psihică. Decalogul raţionalităţii şi pastile psihologice pentru sănătatea mintală. În David, D. (2014b). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi. Varianta online: https://danieldavidubb.wordpress.com/2012/06/06/despre-rationalitate-si-sanatate-psihica-decalogul-rationalitatii-si-pastile-psihologice-pentru-sanatatea-mintala/
• David, D. şi colab. (2017). The effect of research method type on stereotypes’ content: A brief research report. Journal of Social Psychology, Aug 7:1-14. doi: 10.1080/00224545.2017.1361375. [Epub ahead of print].
• Ellis, A şi Harper, R. (1975). A guide to rational living. Wilshire Book Co; 3rd edition (Bestseller).

Sugestii pentru aprofundarea temei

• Beck, A. T. (1999). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. New York: Harper Collins (Bestseller).
• Ellis, A şi Harper, R. (1975). A guide to rational living. Wilshire Book Co; 3rd edition (Bestseller).
• David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Editura Polirom: Iaşi.
• David, D. (2014). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi.
• Pentru detalii şi suport ştiinţific vezi şi Albert Ellis Institute, New York, USA (http://www.albertellis.org)

Despre timp şi controlul acestuia sau Cum să fii mulţumit cu cât ai trăit

Când Sfântul Augustin a reflectat la ce este Timpul, a spus cam aşa (citare/traducere aproximativă din Confesiuni, Cartea XI): „…Dacă nu mă întreabă nimeni ce este timpul, atunci ştiu ce este/pot spune multe despre timp; dar dacă vreau să-i explic celui care mă întreabă, atunci nu mai ştiu.”

Începând într-o formulă colorată de umor, aş spune că deoarece nu m-a întrebat nimeni despre timp, iată, în continuare, ce ştiu eu despre acesta din psihologie.

Timpul poate să fie analizat fizic şi/sau psihologic. Timpul psihologic este legat de cel fizic, dar această legătură este una complexă, nu direct deterministă. În primul rând, timpul fizic nu este stabil, acesta putând fi dilatat sau contractat, aşa cum ne arată fizica prin teoria relativităţii (şi alte teorii/modele ale fizicii). Această modificabilitate a timpului fizic se poate, în principiu, exprima şi în timpul psihologic. Dar timpul psihologic la rândul lui poate să fie dilatat sau contractat, independent de cel fizic. Când ne raportăm la timpul psihologic abordarea este una foarte complexă, aparent chiar dezarmant de complicată, dar, dacă ne ordonăm logic gândirea, poate deveni uşor de înţeles. Hai să încercăm acest lucru în ceea ce urmează.

Simplu spus, timpul psihologic se referă la modul în care experienţiem timpul la nivelul minţii umane. La timpul psihologic ne putem raporta în două modalităţi: (1) trecerea timpului (time passage) şi (2) durata timpului (length), ambele în trei variante: (1) proactiv (cum anticipăm că vor fi cele două modalităţi), (2) în prezent (cum experienţiem că sunt cele două modalităţi) şi (3) retroactiv (cum experienţiem că au fost cele două modalităţi). Rezultă astfel şase situaţii care generează fenomene/experienţieri diferite ale timpului psihologic, având cauze adesea diferite (alături de unele comune). Dacă la această imagine adăugăm şi faptul că fenomenele depind de faptul că participanţii ştiu (prospectiv) sau nu (retrospectiv) de la început că li se vor cere estimări ale trecerii/duratei timpului, imaginea devine extrem de complexă, psihologia timpului fiind un subdomeniu major de cercetare/studiu al psihologiei.

Evident că nu toate variantele descrise mai sus au însă aceeași valoare ecologică pentru viaţa omului, unele corespunzând mai ales unor sarcini mai mult sau mai puţin artificiale de laborator. Într-adevăr, situaţia prospectivă – oamenii ştiu înainte de intra în anumite situaţii de viaţă că vor trebuie să evalueze (a) cum va trece (proactiv)/trece (prezent)/a trecut (retroactiv) timpul şi/sau (b) durata situaţiilor de viaţă prin care vor trece (proactiv)/trec (prezent)/au trecut (retroactiv) – poate să fie modelată în sarcini de laborator, dar rareori o întâlnim în situaţii concrete de viaţă. În situaţii obişnuite de viaţă, evaluări ale timpului au sens mai ales retrospectiv – oamenii evaluează trecerea sau durata timpului după ce intră în anumite situaţii de viaţă -, în prezent şi/sau retroactiv; varianta proactivă este imposibilă în paradigma retrospectivă, iar evaluarea retrospectivă a duratei timpului în prezent este considerată de unii autori un artefact experimental. Într-adevăr, privind retrospectiv, pentru unii oameni timpul trece (în prezent) şi/sau a trecut (retroactiv) repede (ex. „timpul zboară”/„nici nu ştiu când au trecut anii”), iar pentru alţii lent (ex. „nu se mai termină”/„nu se mai terminau”). În ceea ce priveşte durata timpului, pentru unii oameni, în prezent/retroactiv, timpul este/a fost lung (ex. „am o viaţă lungă”/„am avut o viaţă lungă”), iar pentru alţii scurt (ex. „viaţa mi se pare scurtă”/„viaţa a fost scurtă”).

Omul şi-a pus mereu problema imortalităţii şi a încercat de cele mai multe ori să o rezolve focalizându-se pe timpul fizic, mai precis pe dilatarea acestuia. Dar dacă ar exista şi o altă soluţie, e drept, aproximativă, dar mai facilă? Spre exemplu, cum ar fi ca în fiecare moment al vieţii să avem sentimentul că a trecut încet (prea)mult timp, astfel încât la bătrâneţe sentimentul să fie că am trăit suficient, chiar până la saturaţie?

Pentru asta ar trebui ca evaluarea în prezent şi retroactivă a trecerii timpului să ne dea sentimentul că timpul trece/a trecut lent, iar evaluarea în prezent şi retroactivă a duratei timpului să ne dea sentimentul că acesta este/a fost mare. Acest lucru este însă complicat, deoarece mintea umană a fost construită ca dacă în prezent/retroactiv timpul este perceput că trece/a trecut lent, durată estimată să fie scurtă şi invers. Aşadar, nu este în natura minţii umane ca într-o evaluare retrospectivă să avem simultan o trecere lentă a timpului şi a durată mare a acestuia.

Într-o logică retrospectivă, trecerea timpului este percepută în prezent/retroactiv ca mai lentă, dacă nu suntem implicaţi în activităţi şi/sau dacă activităţile pe care le facem sunt plictisitoare/nedorite; de asemenea, trecerea timpului este încetinită când suntem atenţi la trecerea timpului şi/sau atunci când experienţiem stări de activare fiziologică crescută, asociată unor emoţii negative intense (ex. panică/frică). Dacă suntem implicaţi în activităţi, mai ales când acestea ne fac şi plăcere, atunci timpul trece repede; altfel spus, emoţiile pozitive şi implicarea atenţională în sarcini fac ca timpul să treacă mai repede (Droit-Volet şi Wearden, 2016), fără ca vârsta să fie, aşa cum se credea iniţial – în baza faptului că seniorii au adesea sentimentul că timpul trece mai repede decât atunci când erau copii -, un factor relevant aici (Wearden, 2005). Tot în logica retrospectivă, în prezent/retroactiv, timpul are o durată mare dacă facem/am făcut multe activităţi (mai ales plăcute) şi una mai scurtă, dacă facem/am făcut puţine activităţi (sau activităţi neplăcute) (vezi şi Wearden, 2005).

Aşadar, mai simplu spus, în principiu, timpul care a trecut repede se dilată ca durată la reamintire, iar cel care a trecut greu se contractă ca durată la reamintire! Altfel spus, durata lungă la reamintire, corespunde trecerii rapide a timpului, iar durata scurtă corespunde trecerii lente a timpului. Coroborând cele două situaţii se pare că suntem condamnaţi să nu putem avea atât experienţa psihologică a trecerii lente a timpului, cât şi durata mare a timpului trecut.

Cercetările recente de psihologie arată însă că anumite tehnici psihologice ne pot ajuta să depăşim această limită a minţii umane (vezi Sucală, Scheckner şi David, 2013; Sucală şi David, 2013). Altfel spus, am putea învăţa să fim mindful. Mindful înseamnă că în timp ce desfăşurăm diverse activităţi atenţia ne este orientată asupra informaţiilor din prezent, într-o manieră nonevaluativă, conştientizând distincţia dintre subiect-actul mintal-obiectul actului mintal(fenomenul). În această atitudine mintală atenţia este focalizată atât asupra sarcinii, în structura descrisă anterior, cât şi asupra trecerii timpului. Spre exemplu, mintea umană redefineşte realitatea în structura: Eu (subiectul) Văd (actul mintal) Filmul (fenomenul- obiectul actului mintal). Capacitatea de a fi mindul se poate dezvolta prin tehnici de meditaţie (vezi pentru detalii David, 2012).

Pornind de la analiza de mai sus, Pastila Psihologică pentru dilatarea până la saturaţie a timpului psihologic – atât experienţa psihologică a trecerii lente a timpului, cât şi durata mare a timpului trecut – este următoarea:

• Atunci când derulezi activităţi, derulează-le într-o atitudine mindful. Te concentrezi asupra sarcinii, dar fără să pierzi din vedere celelalte elemente prezente în mediu. În acest fel vei experienţia trecerea timpului ca lentă. Sigur, dacă doreşti ca timpul să treacă mai repede, atunci renunţă la atitudinea de tip mindful şi implică-te în sarcini, de preferat sarcini care îţi fac plăcere. Atenţie, atitudinea mindful nu este de dorit în sarcini care necesită deadline-uri presante, timp rapid de reacţie şi/sau automatisme (ex. conducerea autovehiculului).
• Fii în viaţă cât mai activ/Derulează în viaţă cât mai multe activităţi. În acest fel atunci când te vei gândi retroactiv, ţi se va părea că viaţa a fost foarte lungă. Dacă aceste activităţi sunt încărcate afectiv, pozitiv, este şi mai bine.
• Coroborând 1 şi 2: Fă cât mai multe lucruri, de preferință pozitive, într-o atitudine mindful. În acest fel timpul va trece mai încet, iar durata perioadei care a trecut o vei considera mai lungă. 

În concluzie, luând pastila psihologică de mai sus s-ar putea spre bătrâneţe să simţi că ai trăit mult şi destul…!

Referinţe selective

• David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportementale. Editura Polirom: Iaşi.
• Droit-Volet, S. şi Wearden, J. (2016). Passage of time judgments are not duration judgments: Evidence from a study using experience sampling methodology, Frontiers in Psychology, 7, 176-.
• Sucală, M., Scheckner, B şi David, D. (2010). Psychological time: Interval length judgments and subjective passage of time judgments. Current Psychology Letters, 26(2), 2-.
• Sucală, M. şi David, D. (2013). Mindful about time in a fast forward world. The effects of mindfulness exercise on time perception. Transylvanian Journal of Psychology, 14(2), 243-.
• Wearden, J. H. (2005). The wrong tree: time perception and time experience in the elderly, în J. Duncan, L. Phillips şi P. McLeod (eds.), Measuring the mind: speed, age, and control. Oxford: Oxford University Press.

 

România mea – Un Sinopsis asupra Diagnosticului Psihocultural al României

Adesea mi s-a cerut de mass-media şi/sau de către cititori să prezint Psihologia românilor şi starea actuală a României sintetic, că să înţeleagă şi nespecialiştii şi să fie uşor de memorat (mi s-a spus frecvent: „poţi într-o pagină?!”). Aceste cereri sunt tot mai frecvente pe măsură ce se apropie sărbătorirea Centenarului şi pe măsură ce apar conflicte majore care aproape „rup” societatea românească.

Sigur că este greu (trebuie selectată esenţa dintr-un volum uriaş de informaţii) şi riscant (sinteza poate scăpa nuanţe importante) să faci asta, dar am acceptat provocarea, de dragul accesibilităţii concluziilor importante, astfel încât aceste informaţii să ajungă la oamenii care nu citesc lucrări mai complicate de specialitate.

Aşadar, vă prezint aici un Sinopsis asupra Diagnosticului Psihocultural al României (valabil la data analizei, preluat astăzi şi de Cotidianul si de alte medii de informare):

România mea – Sinopsis asupra Diagnosticului Psihocultural al României

Sper să-l găsiţi interesant şi util!

 

Evidence-based psychotherapy – Un ghid clinic nou la Wiley-Blackwell

Mă bucur să vă anunţ apariţia unei lucrări la Wiley-Blackwell, la care am contribuit şi eu ca editor şi co-autor, denumită Evidence-Based Psychotherapy: The State of Science and Practice. Lucrarea va apărea la începutul anului 2018, dar aceasta poate  să fie deja examinată/comandată.

Ca şi în medicină, în psihologie există un amestec de tratamente ştiinţifice, pseudoştiinţifice şi nonştiinţifice. Tratamentele ştiinţifice sunt apanajul specialiştilor, iar celelalte ale paraprofesioniştilor. Uneori însă cei din urmă mimează specialistul, cu consecinţe grave asupra pacienţilor, sistemului de sănătate şi profesiei. Lucrarea este un ghid prin care identificăm abordările ştiinţifice, iar între acestea pe cele mai eficiente (evidence-based/research-supported/empirically validated), în beneficiul (şi pentru protecţia) profesioniştilor, al studenţilor şi al societăţii/pacienţilor.

Istoria acestui volum este următoarea:

(1) În anul 2011, am publicat împreună cu profesorul american Guy Montgomery, în revista Clinical Psychology: Science and Practice, un nou sistem internaţional de clasificare a psihoterapiilor (sistem care se poate aplica intervenţiilor psihologice în orice domeniu şi chiar oricăror intervenţii): The Scientific Status of Psychotherapies: A New Evaluative Framework for Evidence-Based Psychosocial Interventions.

(2) De la publicare, articolul a atras multă atenţie din partea comunităţii internaţionale, fiind acompaniat la data publicării de două articole-comentarii/editoriale:

• profesorul american Scott Lilienfeld, una din autorităţile mondiale în domeniu – Distinguishing Scientific From Pseudoscientific Psychotherapies: Evaluating the Role of Theoretical Plausibility, With a Little Help From Reverend Bayes;
• profesorul american Jeffrey Lohr, coautor (alături de profesorul Lilienfeld) al lucrării de referinţă Science and pseudoscience în clinical psychology – What Is (and What Is Not) the Meaning of Evidence-Based Psychosocial Intervention?

(3) La scurt timp după publicare, am primit mai multe oferte de la edituri de prestigiu din SUA şi Europa, pentru a publica un volum în care să abordăm intervenţiile psihologice/psihoterapia pentru principalele tulburări psihice prin prisma noului sistem de clasificare propus de noi.

(4) În final, am ales oferta editurii Wiley-Blackwell, o editură de referinţă/prestigiu la nivel internaţional, prin oferta mai convenabilă sub aspectul facilităţilor oferite (ex. rata royalties/plata autorilor/formatul lucrării şi mai ales – chiar determinant – libertatea de a face un website dedicat psihoterapiilor validate ştiinţific, iniţial pe baza datelor din volum, dar apoi actualizat în mod constant pentru a deveni un ghid clinic de referinţa la nivel internaţional).

(5) În acest demers l-am inclus ca editor, alături de noi, autorii sistemului de clasificare, şi pe profesorul american Steven Lynn, un expert de referinţa în domeniu la nivel internaţional, coautor (alături de profesorii Lilienfeld şi Lohr) al lucrării Science and pseudoscience în clinical psychology.

(6) Noi, cei trei editori (şi coautori ai unor capitole din volum), am invitat  apoi să ni se alăture lideri în tratamentele psihologice pentru condiţiile clinice incluse în volum, dispuşi să utilizeze în analiza tratamentelor validate ştiinţific sistemul propus de David şi Montgomery (2011). Am mobilizat în acest fel o echipa de peste 50 de profesionişti, de la universităţi de top din străinătate (ex. din SUA – Boston University, Pennsylvania University, Stanford University, etc.; din Europa: University of Cologne, University of Freiburg, King’s College London, etc.) şi unii colegi din ţară, abordând tratamentele psihologice validate ştiinţific pentru cele mai relevante condiţii clinice [ex. tulburări de tip depresiv, tulburări de anxietate, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări de stres postraumatic, tulburări sexuale, tulburări legate de somn, tulburări psihotice, tulburări de dezvoltare (ADHD, ASD), tulburări de comportament alimentar, tulburări de personalitate, consumul de alcol, tulburări disociative, etc.].

(7) Anul viitor planificăm lansarea website-ului dedicat ghidurilor clinice pentru tratamentele psihologice validate ştiinţific (care va apărea sub dubla autoritate a Icahn School of Medicine at Mount Sinai şi Babeş-Bolyai University/International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied mental Health)

Sper să găsiţi lucrarea interesantă! Pentru alte lucrări din domeniu la care am contribui vezi aici.

 

Re-Start – APR! – Să Onorăm Tradiţia şi să Reconstruim Excelenţa Şcolii Româneşti de Psihologie

Dragi colegi psihologi şi nepsihologi:

Psihologia din România a trecut prin momente complicate în ultimul an – ca urmare a problemelor din cadrul Colegiului Psihologilor din Romania/CPR devenite publice -, care încă nu s-au încheiat. În paralel cu încercarea de clarificare a situaţiei din CPR, încercăm însă să reclădim prestigiul şi credibilitatea profesiei prin Asociaţia Psihologilor din România/APR (organizaţia fundamentală a psihologilor, care a stat şi la baza apariţiei CPR).

Psihologia din România a avut o istorie complicată şi fascinantă – vă recomand lectura textului sintetic de pe siteul APR (iar pentru cei mai interesaţi şi bibliografia) -, trecând de la „extaz” (ex. o ştiinţă/profesie pe deplin ancorată în practicile internaţionale şi apreciată la nivel mondial) la agonie (ex. întemniţarea şi persecutarea liderilor noştri în perioadele comuniste şi interzicerea psihologiei).

Ţinând cont de tradiţia/istoria psihologiei româneşti, merită să încercăm să reclădim împreună excelenţa şcolii româneşti de psihologie şi m-aş bucura să fiţi toţi parte şi/sau susţinători ai acestui demers, atunci când contextul vă permite. În acest context m-am implicat şi eu şi am fost ales preşedinte al APR.

…

MESAJ-VIZIUNE PREŞEDINTE APR – Să onorăm Tradiţia şi să reconstruim Excelenţa Şcolii româneşti de psihologie

Dragi colegi psihologi:

Asociaţia Psihologilor din România (APR), cea mai veche organizaţie profesională a psihologilor din România, este Re-startată!

Înfiinţată în anul 1964, APR a continuat prin membrii săi fondatori de atunci tradiţia academică precomunistă (Societatea de Psihologie – înfiinţată de Florian Ştefănescu-Goangă în 1931 şi Societatea de Cercetări Psihologice – înfiinţată de Constantin Rădulescu-Motru în 1934), a asigurat supravieţuirea psihologiei în anii de restrişte din perioada comunistă şi a stimulat/garantat dezvoltarea psihologiei ca ştiinţă şi profesie după Revoluţia Anticomunistă din 1989.

În timp ce Colegiul Psihologilor din România (CPR) este focalizat pe profesia de psiholog, APR trebuie să asigure inputul ştiinţific constant pentru ca această profesie să nu rămână una revolută. Vă rog să vă imaginaţi cum ar arăta astăzi medicina, dacă din secolul XIX aceasta nu ar fi beneficiat şi asimilat rapid noile cercetări ştiinţifice, ci s-ar fi bazat doar pe dezvoltările derivate din empirismul practic transformate în reglementări ale profesiei. Probabil că diferenţele faţă de tămăduitori, pseudoştiinţă şi nonştiinţă ar fi fost greu decelabile.

Motto-ul mandatului meu de preşedinte al APR (2017-2021) este Tradiţie şi Excelenţă. De aceea dragi colegi, vă invit astăzi, când, pe lângă nevoile de dezvoltare şi de schimbare, inerente oricărei ştiinţe şi profesii, ne confruntăm şi cu obstacole interne şi externe ştiinţei şi profesiei noastre, ca împreună să onorăm Tradiţia şi să reconstruim Excelenţa Şcolii româneşti de psihologie, pentru a recâştiga şi întări prestigiul psihologiei în România, în beneficiul ştiinţei/profesiei noastre şi al societăţii româneşti!

În acest sens vă rog să verificaţi site-ul APR  (http://www.apsi.ro vezi şi pe Facebook la @apsi.ro), unde găsiţi şi Mesajul Programatic ca preşedinte ales al APR, mesaj pe care îl reproduc şi mai jos.

Dragi colegi psihologi:

Vreau să vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi implicat în Re-startarea APR!

Aşa cum ştim, APR, ştiinţific/profesional, are o tradiţie veche, începând formal în 1964, cu precursori în organizaţiile profesionale naţionale din perioada interbelică. Astăzi, pornind de la tradiţia acesteia şi istoria recentă, încercăm să-i dăm un rol mai activ şi modern. Mulţumesc tuturor celor care m-aţi propus, susţinut şi votat (chiar cu unanimitate) la funcţia de preşedinte al APR!

Programul meu ca preşedinte APR este descris succint în continuare. Sunt conştient că în mod normal ar fi nevoie poate de două mandate pentru ceea ce vă propun, dar nu avem timp – profesia noastră este oarecum în degringoladă (ex. asociaţia ştiinţifică/profesională – APR – stagnează, iar organismul profesional – CPR – este analizat în procese) -, aşa că trebuie dat mai mult acum şi trebuie făcut efortul de a genera într-un mandat, ceea ce în mod normal s-ar face în două mandate.

Aşa cum spune statutul APR la Art.2, „…Scopul Asociației Psihologilor din România este acela de a susține și promova dezvoltarea psihologiei ca știință și profesie, aflate în strânsă interdependenţă, având ca finalitate creșterea calității vieții umane și a eficienței activităților sociale și economice…”. Aşadar, în timp de CPR este focalizat pe profesia de psiholog, APR trebuie să asigure inputul pentru ca această profesie să nu rămână una revolută. Vă rog să vă imaginaţi cum ar arăta astăzi medicina, dacă din secolul XIX aceasta nu ar fi beneficiat şi asimilat rapid noile cercetări ştiinţifice!

Succint, iată paşii, aşa cum îi văd acum la început de drum (dincolo de ceea ce am aprobat deja împreună la adunarea generală din 15 septembrie):

Anul 1 (octombrie 2017- 1 octombrie 2018)

•Re-startarea APR (ex. sediu, personal minimal – iniţial în regim de voluntariat, iar ulterior plătit -, site, reconectare cu instituţiile naţionale şi internaţionale unde APR este deja membru, etc.)
•Acoperirea unor deficite istorice
•Newsletter lunar (începând din ianuarie 2018)

• (1) Cu focalizare pe (a) evenimentele naţionale şi internaţionale de interes pentru psihologii din România, (b) informaţiile noi şi/sau necesare şi utile psihologilor din România pentru buna practică ştiinţifică şi profesională, (c) alte informaţii care pot susţine nevoile şi interesele psihologilor din România
• (2) În secţiunea “Vocea Psihologului” se vor publica puncte de vedere şi propuneri – cu relevanţă ştiinţifică şi profesională – ale psihologilor membri ai APR

•Demararea procedurilor de reînscriere în APR (inclusiv cu demararea organizării secţiunilor APR) – probabil începând cu 1 decembrie 2017
•Demararea procedurilor pentru a intra în colaborare cu instituţii naţionale şi internaţionale, în beneficiul ştiinţei şi profesiei noastre
•Consultarea psihologilor pentru a stabili nevoile comunităţii profesionale şi a defini astfel priorităţile şi acţiunile APR
•Demararea procedurilor de suport profesional pentru psihologi (ex. ghiduri metodologice, ghiduri de bune practici, etc.)
•Planificarea unei conferinţe naţionale (probabil la Cluj-Napoca)
•Planificarea unei reviste proprii

Anul 2 (1 octombrie 2018-1octombrie 2019)

•Stimularea procedurilor de reînscriere în APR (şi dezvoltarea organizaţională a APR – ex. secţiuni, etc.)
•Aprofundarea procedurilor pentru a intra în colaborare cu instituţii naţionale şi internaţionale, în beneficiul ştiinţei şi profesiei noastre
•Implementarea planurilor/programelor APR, definite de jos în sus de către nevoile comunităţii psihologilor din România
•Derularea procedurilor de suport profesional pentru psihologi (ex. ghiduri metodologice, ghiduri de bune practici, etc.)
•Organizarea conferinţei naţionale (2019)
•Lansarea unei reviste, cu apariţia bianuală

Anul 3 (1 octombrie 2019-1 octombrie 2020)

•Consolidarea tuturor activităților APR
•Pregătirea alegerilor din 2021

Anul 4 (1 octombrie 2020-1 octombrie 2021)

•Să avem o organizaţie profesională (APR) cu un statut naţional similar cu al American Psychological Association şi al Association for Psychological Science în SUA, într-o relaţia de strânsă colaborare cu CPR, bine integrată internaţional.
•Alegeri

Psihologia clujeană în Top-500

UPDATE:

În 2018 psihologia de la UBB și-a îmbunătățit performanța față de anul 2017 (descrisă mai jos), ajungând pe locul 457 din 500 (în domeniul psihologie) și pe locul 591 din 750 (în domeniul științe cognitive).

…

Pentru prima dată in istoria recentă a clasamentelor internaţionale ale universităţilor, psihologia din România a pătruns în Top-500 în clasamentul University Ranking by Academic Performance/URAP (Clasamentul Universităţilor prin Performanţa Academică – http://www.urapcenter.org/2016/index.php). Mai precis, psihologia clujeană din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este singurul program de psihologie din România inclus în clasament, ocupând locul 465 (din 500 de programe selectate pentru a fi incluse în ranking). Dacă luăm domeniul mai larg al ştiinţelor cognitive, psihologia clujeană rămâne singura din România inclusă în clasament, ocupând poziţia 599 din 700 de programe incluse în ranking (http://www.urapcenter.org/2016/fields.php).

Ţinând cont de istoria complicată a psihologiei din România – ex. desfiinţată în perioada comunistă şi reluată în mediul academic doar în urmă cu o generaţie/28 de ani – acest rezult este unul de excepţie. Valorile legate de Tradiţie (pe linia Goangă-Mărgineanu/Roşca-Radu) şi Excelenţă (focalizată pe programe academice de calitate, modelate internaţional) au fost motorul acestei performanţe academice a psihologie clujene.

În anul 2017 există în lume aproximativ 27000 de universităţi, din care câteva mii au şi programe de psihologie (licenţă/master/doctorat). Din total universităţilor, URAP analizează aproximativ 2500 – cele care trec un prag minimal al vizibilităţii şi impactului academic -, iar dintre acestea, aproximativ 2000 – cele pentru care scorul obținut le poate discrimina scientometric – sunt incluse în final în clasamentul URAP. Pentru clasificarea universităţilor şi programelor de studiu, URAP ia în calcul indicatori legaţi de producţia științifică (Web of Science/ISI), impactul producţiei ştiinţifice (citări), calitatea producţiei ştiinţifice şi colaborările internaţionale.

Pentru alte analize privind psihologia clujeană/românească – care pot explica performanţa actuală – vezi aici:

• Şcoala clujeană psihologie clinică şi psihoterapie
• Profesorul Florian Ştefănescu-Goangă
• Profesorul Ioan Radu (şi AICI)
• Despre noua generaţie de psihologi
• Clasamentul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (2011)

 

 

 

 

 

 

 

Summitul Excelenţei CBT la Beck Institute – SUA, Octombrie 2017

La sfârşitul celui de al 9-lea Congress al International Association for Cognitive Psychotherapy, organizat în 2017, la Cluj-Napoca, Transilvania, România, s-a făcut publică o Declaraţie privind direcţiile generale de dezvoltare a psihoterapiilor cognitive şi comportamentale (CBT). CBT reprezintă prototipul practicilor psihologice validate ştiinţific la nivel internaţional – regăsibilă ca atare în ghidurile clinice internaţionale – şi, în consecinţă, este cea mai răspândită/practicată formă de psihoterapie la nivel mondial.

Aceste direcţii vor fi aprofundate la Summitul Excelenţei în CBT, pe care îl organizează în toamnă (octombrie 2017) Beck Institute for Cognitive Behavior Therapy.

Am fost invitat şi voi participa ca prezentator la Summit, argumentând pentru „Integrative and Multimodal CBT”, în paradigma „cognitive neurogenetic science, infused with technology”.

 

Despre controlul manipulării şi contaminării psihologice (Fake News)

Am fost invitat recent să scriu un articol despre controlul manipulării psihologice şi impactului informaţiilor false asupra minţii şi comportamentului uman, în revista de cultură şi gândire strategică Sinteza.

Articolul din revista Sinteza este intitulat Contaminarea psihologică: manipulare şi contaminare mentală (poate fi găsit în format mai accesibil şi la: David – Sinteza 2017).

Sper să-l găsiţi interesant într-o lume postmodernă care a relativizat adevărul până la absurd, o lume în care suntem adesea vizaţi de manipulare şi bombardaţi cu informaţii false. În acest context al manipulării, trebuie să remarc că există în lume mai multă prostie decât escrocherie, astfel încât ultimii înfloresc socio-economic pe seama primilor; vedeţi în acest sens succesul social-economic, într-o lume modernă, nu medievală, al unor vindecători şi prezicători care capitalizează prostia umană. Dacă la asta adăugăm şi disperarea umană (vulnerabilă la escrocherie) şi manipularea/contaminarea programatică instituţională, fenomenul devine epidemic.

În acest context, sper, dragi cititori, să găsiţi acest articol util ca antidot la manipulare şi contaminare psihologică!

 

Dilema Veche – Cultura şi Identitate Naţională – Psihologia Românilor

Recent am fost invitat să contribui la un număr special al revistei Dilema Veche, dedicat „Culturii şi Identităţii Naţionale”.

Găsiţi AICI articolul care se referă la componenta psihoculturală din identitatea naţională a românilor. Sper să-l găsiţi interesant!

De la psihologia românilor la cercetări internaţionale

Ca o dezvoltare a unuia dintre studiile din monografia dedicată psihologiei românilor – conceptualizarea discrepanţei dintre „caracterul naţional real/actual” şi „caracterul naţional proiectat” ca o formă de cogniţie iraţională în paradigma cognitiv-comportamentală -, a apărut în revista Cross-Cultural Research studiul pe 46 de ţări/culturi (incluzând România). Studiul poate fi accesat full text AICI.

Simplus spus, rezultatul studiului arată că cu cât discrepanţa dintre „caracterul naţional real/actual” şi „caracterul naţional proiectat” este mai mare, cu atât o serie de indicatori la nivel psihocultural sunt mai scăzuţi: indicele nivelului de dezvoltare umană a ţării, satisfacţia în viaţă, atitudinea faţă de pace, etc. Probabil că legătura dintre aceste variabile este una bidirecţională, aşa că, dacă lucrurile stau în acest fel, atunci modificarea discrepanţei prin tehnici specifice de intervenţii psihologice la nivel societal (ex. psihoeducaţie cognitiv-comportamentală) ar putea ameliora unele din aceste variabile (ex. satisfacţia în viaţă). România are un scor ridicat de discrepanţă, astfel că ar putea să fie un context interesant de testare a unor astfel de intervenţii psihoeducaţionale.

Pentru dezvoltări similare vezi:

• Programul de cercetare de la Albert Ellis Institute, SUA.
• Lucrarea dedicată „psihologiei europenilor” (în pregătire la Oxford University Press).

 

Distincţia Onoare pentru Cluj 2016

Mulţumesc Instituţiei Prefectului – Judeţului Cluj pentru distincţia Onoare pentru Cluj 2016, primită în semn de apreciere pentru activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul psihologiei (vezi AICI pentru detalii).

Astfel de premii/distincţii non-academice reprezintă un semn ca activitatea academică ajunge în societate, lucru care te încurajează să continui ceea ce faci, în condiţiile în care finalul proximal sau distal al cercetări ştiinţifice vizează creşterea calităţii vieţii oamenilor şi a funcţionării lor sociale.

 

De la psihologia românilor la psihologia europenilor

Pornind de la monografia dedicată psihologiei românilor, am acceptat recent provocarea unei lucrări extinse, dedicată psihologiei europenilor. Aşa cum am spus de mai multe ori, într-o lume globalizată, înţelegerea psihologiei diverselor ţări/culturi, inclusiv diverselor arii geografico-culturale, este fundamentală pentru promovarea păcii şi bunei cooperări la nivel mondial. În situaţia de astăzi în care se află lumea, cu provocările date de migraţii, terorism, conflicte, insecuritate, inegalităţi flagrante etc., înţelegerea psihologiei europenilor – cu omogenităţile şi eterogenităţile ei – şi a similarităţii şi diferenţelor faţă de alte culturi ale lumii este absolut necesară.

Lucrarea dedicată psihologiei europenilor va fi o monografie de autor, pe care o voi publica în 2018/2019 la Oxford University Press. Asumarea lucrării de către o editură de talia Oxford University Press este o premiză pentru o diseminare internaţională largă. Oxford University Press a mai publicat lucrări dedicate psihologiei unor ţări/culturi (ex. lucrarea profesorului Michael Harris Bond – Oxford handbook of Chinese psychology), dar nu la nivelul de complexitate asumat de acest proiect. Principala lucrare competitoare este cea publicată de profesorul american Dean Peabody la Cambridge University Press (în 1985, reeditată în 2011). Lucrarea profesorului Peabody este prezentată de Cambridge University Press astfel:

• „…Do different nationalities have different psychological characteristics? This question is often avoided as being too controversial, but it is squarely faced in this illuminating comparative study, first published in 1985. Dean Peabody focuses principally on six nations: Britain, Germany, France, Italy and the two world powers, Russia and America, where extensive empirical studies have been conducted to ascertain what ordinary people judge to be national characteristics (often dismissed as ‘national stereotypes’). These results are compared and contrasted with those from social scientific accounts of ‘national character’, and there is a perhaps surprising level of agreement between the two. Moreover, as Professor Peabody’s systematic cross-national survey demonstrates, the psychological characteristics of different nationalities do differ in fundamental ways…”.

Lucrarea dedicată psihologiei europenilor va reflecta profilul psihologic al ţărilor/culturilor europene, individual şi printr-un metaprofil, integrând abordarea cognitiv-comportamentală în paradigma psihologiei interculturale (după modelul din monografia dedicată psihologiei românilor, evitând astfel abordări vetuste şi/sau de simţ comun). Deşi lucrarea este de autor, voi avea consultanţi internaţionali de top, din domeniul cognitiv-comportamental, respectiv al psihologiei interculturale. Sper ca lucrarea să fie un competitor serios al lucrării profesorului american Peabody, lucru plauzibil cel puţin prin anvergura demersului şi noutatea datelor/analizelor.

În acest cadru, ca „update” la psihologia românilor, menţionez câteva contexte în care lucrarea a fost discutată/folosită recent (nu am reuşit să sintetizez toate contextele, deoarece acestea au depăşit aşteptările mele şi astfel şi timpul disponibil pentru o astfel de sinteză):

• Dan. C Mihăilescu – Omul care aducea cartea
• Moise Guran – BiziDay.ro
• Lucrarea 100 de feţe ale inovaţiei
• Mass-media (ex. analize în Adevărul)
• Reviste culturale (ex. Sinteza)
• Vezi şi programul de cercetare internaţional de la Albert Ellis Institute, SUA

O contribuţie românească la manualul APA de psihologie clinică

Asociaţia Americană de Psihologie (American Psychological Association/APA) a publicat manualul de referinţă pentru psihologia clinică, în cinci volume (vezi pentru detalii AICI).

În mod tradiţional, manualele APA sunt manualele de referinţă în marile universităţi ale lumii, nu doar în cele din SUA.

Împreună cu doi colegi americani, Dr. DiDiuseppe şi Dr. Venezia, am fost invitat să scriu capitolul dedicate teoriilor cognitive (cognitive theories), din volumul doi. Sper ca acest capitol să devină unul de referinţă în literatura internaţională!

Psihologia la Conferinţa Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică şi Învăţământul Superior din România

În 25-28 aprilie 2016, la Timişoara, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, va avea loc Conferinţa Diaspora în Cercetarea Ştiinţifică şi Învăţământul Superior din România.

Conferinţa aduce împreună diaspora ştiinţifică românească şi profesioniştii de top din ţară (cadre didactice şi de cercetare), din diverse domenii importante pentru mediul academic românesc, pentru a explora modalităţile de colaborare în vederea dezvoltării mediului academic românesc.

Mă bucură că psihologia este reprezentată la această conferinţă prin secţiunea „Intervenţii validate ştiinţific în psihologie: Abordări multi-, inter- şi trans-disciplinare„, cu participări de excepţie din diaspora şi din ţară. Invitatul special al secţiunii de psihologie este profesorul Pim Cuijpers, directorul departamentului de psihologie clinică de la Universitatea din Amsterdam, unul din cei mai influenţi psihologi ai lumii la acest moment (inclus în Highly Cited Researchers). Eu am fost desemnat coordonatorul naţional al secţiunii de psihologie, iar colegul Florin Alin Sava coordonator local şi organizator, împreună cu colegul Vlad Glăveanu, de la Aalborg University din Danemarca.

Ediţiile anterioare ale Conferinţei au fost organizate în 2008, 2010 şi 2012.

Să ne vedem cu bine la Timişoara!

 

 

Recenzia recenziilor despre psihologia românilor

Motto: „…şi dăi şi luptă… şi eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară…” (I.L. Caragiale, O Scrisoare Pierdută, 1884)

În primul rând vreau să mulţumesc sincer tuturor celor care au citit şi apoi discutat/analizat monografia psihologiei românilor în mod serios (fie pozitiv, fie mai critic). Este o lucrare complexă şi ştiu că analiza responsabilă a acesteia a luat timp!

Ţinând cont de ecoul public extraordinar al monografiei psihologiei românilor şi al discuţiilor/analizelor asociate acesteia, cred că în acest context de an nou se cuvin făcute câteva consideraţii asupra discuţiilor/analizelor respective, pentru a înţelege atitudinea mea faţă de acestea de până acum şi pentru viitor. Cred că este normal şi corect ca după ce am ascultat atâtea, să am şi eu un cuvânt de spus despre ceea ce mi se atribuie. Încerc să scriu acest text cât mai clar şi direct, dar şi cât mai politicos (chiar faţă de cei care nu au avut aceeaşi politeţe în discuţiile/analizele lor).

Aşadar, a trecut mai mult de o jumătate de an de la apariţia monografiei dedicată psihologiei românilor (David, 2015). Probabil că nicio lucrare de psihologie de după 1989 nu a generat atâtea discuţii/analize în societatea românească. Şi asta este bine, deoarece am urmărit să încurajez spargerea barierelor paradigmatice dintre ştiinţele sociale din ţară (şi dintre acestea şi alte ştiinţe), pentru a favoriza cercetări multi-, inter- şi chiar trans-disciplinare, congruente cu cele de la nivel internaţional. Mai mult, am urmărit asimilarea unor noi concepte psihologice în discursul cultural public, dincolo de cele clasice, unele deja perimate ştiinţific. De dragul acestor evoluţii ştiinţifice importante în ţară eram dispus şi pregătit să duc şi critici, care ştiam că vor veni inevitabil în astfel de demersuri care provoacă paradigmele existente (vezi Kuhn, 1996).

Ştiinţific vorbind, monografia a profilat la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) un program de cercetare de psihologie interculturală mai complex decât era înainte, cu accent cognitiv şi clinic, din care au derivat deja o serie de publicaţii (iar altele sunt sub recenzie) şi proiecte de cercetare internaţionale (chiar un program internaţional) şi naţionale (vezi AICI). Programul international – care implică experţi internaţionali şi grupuri de cercetare din peste 30 de ţări/culturi – poziţionează UBB într-o poziţie importantă în domeniu. Dar acum mă bucură mai ales apariţia proiectelor naţionale specifice, deoarece îmi arată că pe alocuri spargerea barierelor a funcţionat, multe din aceste proiecte iniţiale fiind interdisciplinare, implicând oameni din mai multe centre universitare româneşti; dintre aceste proiecte angajate până acum menţionez: psihologie-biologie/genetică; psihologie-teoria culturii; psihologie-istorie; psihologie ecologie; psihologie-modelare/fizică computaţională şi psihologie-modelare/biochimie. Monografia a deschis noi direcţii teoretico-culturale (vezi AICI) şi noi aplicaţii (vezi ca exemplu cele şase articole din seria Sapere Aude, din revista LaPunkt – AICI). În fine, la sugestia (şi chiar cererea) a zeci de cititori am în pregătire o lucrare de psihologia românilor „pe înţelesul tuturor”, care probabil va apărea la mijlocul acestui an şi care va fi focalizată pe concluziile din monografie formulate într-un limbaj mai de interfaţă şi cu implicaţii teoretico-culturale şi aplicative mai explicite.

De-a lungul acestor şase luni m-am uitat cu curiozitate şi/sau amuzament la astfel de discuţii/analize, exprimate în recenzii şi dezbateri. Iniţial mai mult cu curiozitate – lucrarea având limite inerente, discutate chiar în cadrul ei, am sperat să învăţ din astfel de discuţii/analize, pentru ca ediţiile viitoare ale monografiei să fie mai bune -, apoi, când îmi dădeam seama de calitatea slabă a unora, şi cu amuzament.

Evident, nu discut aici reacţiile pozitive sau critice în sine – am făcut asta în alte texte (vezi pentru sinteza lor AICI) -, ci, cum ar spune Lucian Blaga (vezi Blaga, 1944), voi comenta „matricea stilistică” românească a acestor discuţii/analize.

Aşadar, ca stil cred că putem identifica două axe prin care pot fi evaluate discuţiile/analizele asupra monografiei: (1) dominat pozitive vs. dominat critice şi (2) dominant de substanţă vs. dominant superficiale. Cele mai multe recenzii au fost (dominant) pozitive, venind mai ales din domeniul psihologiei, iar cele (dominant) critice au venit mai ales din domenii din afara psihologiei. Cele mai de substanţă (şi dominant pozitive) au venit din partea celor cu experienţă academică deja consolidată şi/sau cu o operă internaţională mai consistentă, iar cele critice, dar fără substanţă, de la oameni aflaţi la început/în procesul de consolidare a carierei academice şi/sau adesea fără o operă internaţională serioasă. De asemenea, am participat la unele dezbateri mai de substanţă la Universitatea din Bucureşti şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Celor critice şi mai de substanţă le-am şi răspuns specific, iar pe cele pozitive (de substanţă sau superficiale) le-am luat aşa cum sunt. Celor critice dar fără substanţă nu le-am răspuns specific (şi nici nu le voi răspunde), ci le comentez aici doar stilistic, la modul general, fără a le particulariza.

Din păcate, cele mai multe discuţii/analize critice au fost fără substanţă – vă rog să mă scuzaţi că nu găsesc alţi termeni –, adică pentru a ne afla în treabă şi în atenţie, asimilabile uneori formulei lui I.L. Cagiale din „O Scrisoare Pierdută” (1984): „…şi dăi şi luptă… şi eu mă-nţeledzi tocmai acuma să remâi pe dinafară…”! Evident, spunând asta, trebuie să mă explic. Aşadar, iată de ce spun asta.

Nimeni în SUA sau alte ţări aşezate nu se „crizează” că se discută despre psihologia oamenilor acelor ţări. Peabody (1985/2011), într-o lucrare de referinţă la Cambridge University Press, publică profilul psihologic („caracteristicile naţionale”) al americanilor, britanicilor, francezilor, germanilor, italienilor şi ruşilor, iar Bond (1986, 2000), la Oxford University Press, pe cel al chinezilor. Monografia (David, 2015) face acelaşi lucru pentru români, este drept, cu o oarecare întârziere faţă de demersurile internaţionale, întârziere justificabilă însă de interzicerea psihologiei ca specializare în România comunistă (aprox. între 1977 şi 1989). Mai specific, Terracciano şi colab. (2005), într-un articol seminal din revista Science, discută profilul naţional de personalitate pentru 49 de culturi ale lumii (47 de ţări), iar Rentfrow şi colab. publică profilurile regionale de personalitate pentru SUA (Rentfrow şi colab., 2013) şi Marea Britanie (Rentfrow şi colab., 2015). Monografia (David, 2015) şi lucrările postmonografie (David şi colab., 2015) fac acelaşi lucru, cu referire la personalitate, pentru români, aici fiind deja mai sincronizaţi internaţional, ca urmare a dezvoltării riguroase a psihologiei româneşti după perioada comunistă. Aşadar, lucrarea se înscrie academic în astfel de demersuri internaţionale moderne, despre care unii colegi din ţară, necunoscându-le, au ajuns să spună că nu există, în logica precară că „ceea ce eu nu cunosc, nu există!”. Într-o lume tot mai globalizată, în care ţările/culturile vin tot mai des în interacţiune, iar fenomenele de migraţie sunt explozive, astfel de demersuri sunt fundamentale (1) pentru a stimula cooperarea şi pacea, evitându-se astfel conflicte derivate din probleme de comunicare şi/sau relaţionare psihoculturală, şi (2) pentru a susţine politici publice cu success în creşterea calităţii vieţii oamenilor şi funcţionării lor sociale.

Dar, într-o cultură represivă şi speriată de schimbare/nou ca a noastră, stârnită de performanţe ştiinţifice internaţionale relativ scăzute în ştiinţele sociale din ţară (lucru demonstrat de rankingurile internaţionale), un astfel de demers este văzut de unii mai izolaţi de ştiinţa internaţională chiar în logica unei „erezii”. „Erezia” a fost accentuată de faptul că monografia aduce o combinaţie provocatoare între: (1) o temă încă (prea)sensibilă pentru noi (abordată şi global/integrativ, nu „spartă ” măcar în subteme prezentate treptat, pentru a fi „digerate” mai uşor) şi (2) o paradigmă interculturală relativ nouă în ţară (deşi clasică internaţional), pe alocuri în competiţie cu abordările mai constructiviste serioase derivate din alte ştiinţe sociale de referinţă (ex. antropologie/psihologie socială şi culturală/sociologie/ştiinţe politice, etc.), obişnuite însă să deţină în ţară monopolul subtemelor care se subsumează acestei teme (la asta se adaugă şi intersectările noii paradigme cu ştiinţele umaniste din ţară). Acest lucru a descătuşat uneori frustrări care i-au făcut pe unii colegi din ţară – care nu au înţelegerea şi deci nici toleranţa politropiei paradigmatice a ştiinţelor socio-umane care există la nivel international – chiar să-şi piardă simţul raţionalităţii şi ridicolului, monografia devenind uneori un fel de test psihologic proiectiv fascinant pentru a înţelege psihologia/cultura acestora (vezi AICI o analiză mai detaliată a fenomenului în revista Sinteza, din perspectivă kuhniană – Kuhn, 1996).

Sigur, la nivelul simţului comun fiecare om are dreptul la comentarii, pozitive sau critice, de preferat – dar asta nu se poate controla – în limitele bunului simţ. Dar în domeniul profesional există anumite cutume. Într-adevăr, într-o ţară aşezată recenziile de tip analiză/critică se fac de către experţi, persoane reprezentative cu experienţă în domeniu, care au o înţelegere complexă a temei, cu publicaţii ştiinţifice consistente, într-un limbaj academic problematizant şi nuanţat, nu sentenţios sau insultător. La noi este fascinant! Din nou lucrurile stau altfel! Într-adevăr, în ciuda vizibilităţii şi impactului internaţional scăzut al ştiinţelor sociale (aşa cum am spus, lucru confirmat de rankingurile international), descoperim cu surprindere că în ţară este plin de experţi! Din păcate mulţi sunt experţi autoproclamaţi, care se angajează în recenzii (discuţii/analize) sentenţioase, adesea într-un stil caragialesc, identificabil prin trei mărci, separate sau legate între ele:

1. Nepsihologii ne spun cum să facem psihologie. Nepsihologii nu îşi pun întrebări psihologice la care să aştepte răspuns de la psihologi, ci „ştiu”, „fac evaluări critice sentenţioase” şi chiar „dau sfaturi” despre cum trebuie făcută psihologia. Nu discut aici faptul absolut corect că un specialist nepsiholog ar problematiza un aspect de psihologie care intersectează şi/sau este conex şi domeniului său. Oricine poate discuta/analiza o lucrare din altă specialitate, dar asta ar trebui făcut în limitele cutumelor academice menţionate mai sus şi în cadrul delimitat de expertiza pe care o ai. Ca să înţelegem însă ridicolul unor situaţii, vă puteţi imagina că în ţară am ajuns până acolo încât unii nepsihologi nu au nici un sentiment de jenă sau conştiinţa ridicolului să dea sentinţe despre cum ar fi trebui să utilizez un test psihologic sau ce termeni psihologici ar trebui să folosesc? Dacă s-ar pronunţa asupra unor teorii psihologice nu ar fi încă chiar atât de deplasat – ex. teoriile pot fi analizate transdisciplinar prin prisma coerenţei lor logice -, dar aici este vorba de aspecte care chiar ţin de expertiză avansată (ex. utilizarea unor instrumente psihologice, interpretarea unor rezultate psihologice). La obiecţia mea că poate nu se cade o astfel de atitudine sau la răspunsul meu – într-un discurs practic (cum se face), nu teoretic (ce este adevărat) – că folosesc unele tehnici pentru că aşa se utilizează la nivel internaţional, invocau ca o critică, considerată corectă în sofismul lor, că apelez la argumentul autorităţii. Dar în domeniul de expertiză argumentul autorităţii nu este un sofism! Spre exemplu, nu te poţi aştepta ca un medic imagist şi un nemedic să aibă acelaşi statut în interpretarea unei analize RMN.
2. Cei fără o contribuţie internaţională consistentă ne spun cum să facem ştiinţă. Cei fără o opera consistentă la nivel internaţional îşi construiesc o poziţie de expertiză autoasumată de pe care, fără nici un sentiment de jenă sau conştiinţa ridicolului, „ştiu”, „fac evaluări critice sentenţioase” şi chiar „dau sfaturi” despre cum trebuie făcută ştiinţa pe care ei nu au făcut-o niciodată sau pe care au făcut-o doar foarte subţire la nivel internaţional. Sigur, oricine poate discuta/analiza o altă lucrare, dar asta ar trebui făcut în limitele cutumelor academice menţionate mai sus şi în cadrul delimitat de expertiza pe care o ai.
3. Începătorii ne vorbesc despre lucruri care implică expertiză. Cei aflaţi la început de carieră într-un domeniu ţin să se angajeze în discuţii/analize de tip recenzie asupra unor demersuri complexe din domeniu, demersuri care necesită expertiză avansată. Sigur, orice începător în cercetare trebuie să fie încurajat să aibă o gândire critică în domeniu (şi asta fac şi eu cu doctoranzii/postdocii şi tinerii cercetători). Dar, într-un mediu ştiinţific serios, debutanţii în cercetare încearcă să publice cercetări proprii, nu să facă analize asupra unor demersuri complexe care necesită o înţelegere de nivel superior a domeniului (pe care, fiind mai la început, cu mici excepţii, chiar nu pot să o aibă!); de aceea vorbim în cazul lor de „cercetare mentorată”! Într-un mediu ştiinţific serios, dacă totuşi ţii să faci astfel de analize, le faci în mod profesionist, în cadrul cutumelor profesionale menţionate mai sus, şi doar dacă ai o preocupare specifică într-o temă, exprimată într-un număr minimal de rezultate care au trecut testul comunităţii ştiinţifice. Ca să înţelegem din nou ridicolul unor situaţii, vă puteţi imagina că în ţară cercetători debutanţi într-un domeniu se proiectează ca analişti ai unor demersuri complexe din domeniu, formulând nu problematizări, ci sentinţe critice?

Recenziile cu acest tip de autor, cu mici excepţii, sunt doar pierdere de vreme, interesante poate ca fenomen de studiat. Într-adevăr, unele, derivând adesea din frustrare, au amestecat lucruri serioase, dar prezentate (intenţionat sau neintenţionat) distorsionat, cu lucruri puerile şi ironii nereuşite, discreditându-se încercând să discrediteze. Altele, cu autori venind în analize psihologice fără pregătire psihologică şi/sau venind în analize ştiinţifice fără o consistenţă ştiinţifică dată de experienţa academică şi/sau de o operă internaţională care a trecut filtrul comunităţii ştiinţifice internaţionale, au generat, aşa cum am spus, o mulţime de „vorbe”, fără sens/semnificaţie ştiinţifică. Astfel de discuţii/analize nu duc la nici un progres, reprezintă pierdere de timp şi fac parte din strategia de a-ţi impune un punct de vedere prin ceea ce filosoful Paul Feyerabend numea (vezi Feyerabend, 2010) „legea celui care strigă cel mai tare”.

Acesta fiind spuse, aşa cum am menţionat anterior, sunt recunoscător tuturor celor care s-au aplecat în mod serios asupra monografiei. Sigur, m-au bucurat recenziile dominant pozitive, atât cele din revistele profesionale (unele sintetizate AICI), cât şi cele din revistele de cultură majore din ţară (ex. România literară, Observatorul cultural, Timpul, etc.). Dintre recenziile critice le respect şi apreciez pe cele de substanţă, făcute cu bună-credinţă, de colegi cu experienţă academică şi/sau o operă internaţională consistentă, în cadrul cutumelor academice privind stilul şi limbajul, deoarece chiar mă ajută să gândesc mai bine ediţiile viitoare ale monografiei. După cum am mai precizat, monografia nu este fără limite şi am fost mereu deschis să înţeleg limitele existente pe care nu le-am surprins eu însumi în monografie. Din păcate, astfel de recenzii critice au fost foarte puţine (dar cele care au fost au fost foarte bune şi vor fi reflectate cu siguranţă în ediţiile viitoare ale monografiei), majoritatea recenziilor critice fiind fără substanţă – iar acestora nu am de gând să le răspund -, având una sau mai multe dintre cele trei mărci de mai sus!

Aşadar, am învăţat ceva din discuţiile/analizele critice? Aşa cum am arătat deja, cu siguranţa da, din cele de substanţă! Am mai învăţat – lucru de fapt anticipabil – că multe din concluziile formulate în monografie cu recomandarea „de cunoscut şi de corectat” se aplică la recenziile critice fără substanţă. Din păcate, ţinând cont de calitatea cercetărilor paradigmatice din ţară, îmi dau seama că spargerea barierelor paradigmatice nu ajută încă pentru schimbări pe scară largă. Spargerea barierelor ajută paradigmele diferite să comunice doar când oamenii care asumă paradigmele au bună-credinţă şi o performanţă ştiinţifică crescută în propria paradigmă, obţinând astfel un confort psihologic profesional care le permite să problematizeze elegant şi eficient lucruri complicate şi/sau cu care nu sunt de acord. Altfel, metaforic vorbind, este ştiut faptul că discuţiile/analizele fără substanţă iau forma unor „certuri şi gălăgii de iarmaroc”, create, ca să folosesc sintagma cântată de Florian Pittiş, de „stele de iarmaroc”, în formula lui Paul Feyerabend (vezi Feyerabend, 2010), menţionată anterior: „legea celui care strigă cel mai tare”!

În consecinţă, cred că este corect să fac ceea ce s-ar face într-un mediu academic aşezat, şi anume să intru în dezbateri profesionale critice doar cu colegi de bună-credinţă, cu o operă internaţională importantă şi/sau cu experienţă academică în domeniul psihologiei (sau în domenii conexe care intersectează tema), care au eleganţa cutumelor privind stilul şi limbajul într-o dezbatere academică. De dragul spargerii barierelor paradigmatice, din păcate încă atât de puternice în ţară, am încercat altceva – să răspund raţional şi politicos tuturor, indiferent de nivelul de expertiză pe care îl au sau stilul pe care l-au abordat -, dar este clar că, deşi în acest demers s-au născut unele proiecte interdisciplinare specifice, pe scară largă un astfel de demers este încă pierdere de vreme; mai mult, la o analiză atentă pot spune că toate proiectele interdisciplinare specifice care au fost derivate până acum din monografie se bazează pe oameni care au un nivel de expertiză avansată în domeniul lor şi o politeţe profesională. Sincer vorbind, evident că unele critici substanţiale, făcute în cadrul cutumelor academice, nu-mi plac neapărat, dar le apreciez ca stil, şi nu le refuz, ba chiar le stimulez, având potenţialul de a aduce clarificări în domeniu, în condiţiile în care monografia are limite inerente (în acest sens mai am programate o serie de dezbateri interesante în anul care vine). Acest demers este congruent cu structura mea popperiană (vezi Popper, 1959), care îmi spune că dacă ţin la un demers ştiinţific să încerc să-l „sabotez” – să-l testez prin falsificabilitate/contraexemple -, iar dacă rezistă acestei încercări, atunci demersul ştiinţific merită investiţie! Fără aroganţă, spun că pe celelalte critici, care poartă cel puţin una din mărcile menţionate mai sus, le consider însă zgomot de fond, iar analiza lor pierdere de timp, aşa cum ar fi considerate în mod normal în orice mediu academic sănătos.

Referinţe selective:

• Blaga, L. (1944). Trilogia culturii. Fundaţia pentru Literatură şi Artă: Bucureşti.
• Bond, M.H. (Ed.) (1986). The psychology of the Chinese people. Oxford University Press: London.
• Bond, M.H. (Ed.). (2000). The Oxford handbook of Chinese psychology. Oxford University Press: New York: New York.
• David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom: Iaşi.
• David, D., Iliescu, D., Matu, S. şi Balaszi, R. (2015). The national psychological/personality profile of Romanians: An in depth analysis of the regional national psychological/personality profile of Romanians. Romanian Journal of Applied Psychology, 17(2), 34-44.
• Feyerabend, P. (2010). Against method, (ed. IV). Verso Books: New York.
• Kuhn, T.S. (1996). The structure of scientific revolutions (third edition). University of Chicago Press, Chicago, IL.
• Peabody, D. (1985/2011). National characteristics. Cambridge University Press: New York.
• Popper, K. (1959). The logic of scientific discovery (translation of Logik der Forschung). Hutchinson: London.
• Rentfrow, P.J., Gosling, S. D., Jokela, M., Stillwell, D. J., Kosinski, M., & Potter, J. (2013). Divided we stand: Three psychological regions of the United States and their political, economic, social, and health correlates. Journal of Personality and Social Psychology, 105(6), 996–1012.
• Rentfrow, P.J., Jokela, M., & Lamb, M.E. (2015). Regional personality differences in Great Britain. PLoS ONE, 10(3).
• Terracciano, A., Abdel-Khalek, A.M., Ádám, N., Adamovová, L., Ahn, C. -k., Ahn, H. -n., … McCrae, R. R. (2005). National character does not reflect mean personality trait levels in 49 cultures. Science, 310(5745), 96–100.

 

Lansarea monografiei Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală la cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, Bucureşti, 2015

Lansarea monografiei Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală (David, D., 2015, Editura Polirom, Iaşi) în Bucureşti va avea loc la cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, sâmbăta, 21 noiembrie 2015, ora 13.30 (standul 38, parter, Pavilionul Central, Romexpo).

Invitaţi:

• Prof. univ. dr. Mircea Flonta, Universitatea din Bucureşti, filosof, membru corespondent al Academiei Române
• Prof. univ. dr. Călin Felezeu, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, istoric, decanul FPSE din UBB

Moderator

• Adrian Şerban, director editorial al Editurii Polirom, Iaşi

 

 

Timpul Autonomilor: Eliberarea din Matrix sau Individualizarea Autonomilor din Reteaua/Mentalitatea Colectivista – O Analiza Psihologica a Manifestatiilor Sociale din Romania (din noiembrie 2015) pentru Lepetitjournal.com

Am dat recent un interviu jurnalistului francez Jonas Mercier (journalist la Lepetitjournal.com şi la cotidianul francez La Croix), cu referire la intelegerea psihologica a evenimentelor sociale din Romania (din noiembrie 2015). Raspunsurile mele, prezentate sintetic, alaturi de cele ale altor specialisti din domenii conexe, au aparut AICI.

Primind mai multe intrebari si solicitari de la cititorii articolului pentru a detalia ceea ce a fost prezentat sintetic, o fac in articolul de mai jos.

Vremea Autonomilor: Eliberarea din Matrix sau Individualizarea Autonomilor din Reteaua/Mentalitatea Colectivista

S-au prezentat in aceasta perioada multe puncte de vedere asupra manifestatiilor sociale din Romania (din noiembrie 2015). Nu am pretentia ca aceasta analiza duce la o explicatie mai buna a fenomenului, dar cred ca, alaturi de alte analize, poate contribui la o intelegere mai comprehensiva a fenomenului.

Am scris recent un articol in Romania Curata, care explica din punct de vedere psihocultural de ce au esuat reformele de modernizare a Romaniei, articol care raspunde indirect si la unele probleme ridicate de jurnalistul francez. Pentru aplicatii in mediul educational vezi si AICI.

Asa cum am spus in monografia dedicata psihologiei romanilor (David, D., 2015: Psihologia poporului roman. Profilul psihologic al romanilor intr-o monografie cognitiv-experimentala. Editura Polirom: Iasi), psihologul olandez Hofstede arata ca, in general, Romania are un profil psihocultural colectivist (termenul „colectivist” este un termen psihologic tehnic, fara conotatii peiorative sau pozitive). Simplu spus, profilul psihocultural colectivist se refera la o tara/cultura in care societatea este mai mult o suma de colective, fiecare colectiv fiind creat, de obicei, in jurul relatiilor de rudenie/cunostintelor-prieteniilor. Intr-o tara/cultura cu un astfel de profil psihocultural, individul exprima mai ales idei si valori acceptate de colectiv, fara a tinde sa se emancipeze prin individualizare si optiuni personale, diferite poate uneori de cele ale colectivului; printr-o astfel de atitudine individul are insa protectia si suportul colectivului. Profilul psihocultural alternativ, profilul autonom, se refera la tara/cultura in care societatea care se creaza pe baze comunitare, comunitatile fiind formate din indivizi autonomi, individualizati prin optiuni uneori diferite de cele ale grupului de origine (ex. familie), care se solidarizeaza apoi voluntar, pe baza unor valori comune (nu atat pe baza de rudenie/cunostinte-prietenie), in comunitati puternice si altruiste. Intr-un sistem comunitar prieteniile (si protectia/suportul adus de acestea) apar adesea in baza unor valori comune, nu atat pentru a crea sau a pastra un sistem colectivist mai inchis in esenta sa (si termenul de „autonom” este un termen psihologic tehnic). Ca exemplu prototip de organizarea comunitara a „autonomilor” pot mentiona academiile nationale din tarile vestice, unde „autonomii”, odata individualizati prin opera proprie, se solidarizeaza in academii nationale care devin astfel forurile majore de stiinta si cultura din tara (dar la fel putem vorbi de organizatii profesionale, etc.).

Sigur ca cele doua profiluri psihoculturale de organizare a societatii nu sunt mutual exclusive intr-o tara/cultura (ex. toti sunt „colectivisti” sau toti sunt „autonomi:), dar unul sau altul dintre profilurile psihoculturale este, de obicei, majoritar intr-o tara/cultura.

Trebuie inteles clar ca un profil psihocultural colectivist sau autonom nu este bun sau rau in sine. El devine mai mult sau mai putin eficient, in functie de contextul geopolitic in care se afla o tara/cultura si in functie de modelul cultural ideal de dezvoltare proiectat in societate. 

Geopolitic, Romania a aderat, voluntar, la Uniunea Europeana. Dar dintre tarile Uniunii Europene, dupa analiza psihologului olandez Hofstede (apud David, 2015), doar Bulgaria, Grecia, Portugalia si Romania par sa aiba acest profil psihocultural colectivist, celelalte tari avand un profil psihocultural  autonom. In plus, in Romania, acest sistem de mentalitati colectiviste a fost, din pacate, desfigurat/cangrenat de coruptie, exprimata in nepotisme si pile/relatii, pe fondul concentrarii puterii sociale. Intr-adevar, daca in tarile vestice puterea este adesea descentralizata/distribuita, in Romania am creat structuri sociale prin care putini conduc multi (Hofstede, apud David, 2015), ceea ce a favorizat si dezvoltarea coruptiei. Asadar, desi profilul psihocultural colectivist in sine nu este problematic – un profil psihocultural colectivist, desi mai predispus la coruptie prin structura sa relationala bazata pe rudenii/cunostinte-prietenii, poate functiona foarte bine daca ai institutii puternice care sa-l protejeze de coruptie -, in Romania, din cauza concentrarii puterii sociale si a lipsei unor instituţii sociale puternice, acesta a fost cuprins de coruptie in esenta structurilor sale relationale. In consecinta, relatiile de rudenie au devenit nepotisme, cunostintele/prieteniile au devenit pile/relatii, iar suportul social a devenit un suport pentru „gasca” proprie.

Dupa cum am arata si in monografia despre psihologia romanilor (David, 2015), cei mai multi tineri romani par sa aiba in prezent, dominant, un profil psihocultural autonom; sigur, tinerii nu sunt toti „autonomi”, ci majoritatea lor are acest profil psihocultural autonom. Inevitabil, acest profil psihocultural autonom al generatiilor mai tinere intra in tensiune cu profilul psihocultural colectivist general pe care este fondata societatea romanesca actuala, tensiune accentuata de faptul ca sistemul colectivist este corupt. Tensiunea este mai departe accentuata de diaspora romaneasca din tarile vestice, care, fiind mai emancipata (prin individualizare/autonomie), provoaca la randul ei profilul colectivist al societatii romanesti. Asadar, colectivismul, care a stat la baza organizarii societatii romanesti, este asediat astazi de generatia tanara si de diaspora romanesca, asediu motivat nu doar de incompatibilitatea psihoculturala – care, intr-o anumita masura, poate fi tolerata intr-o societate moderna -, ci mai ales de faptul ca sistemul colectivist romanesc a devenit similar cu coruptia si astfel blocheaza modernizarea tarii.

Evenimentul tragic de la clubul Colectiv a fost un eveniment activator care a declansat aceasta tensiune mai veche. Simplus si direct spus, eu cred ca acum „autonomii” isi revendica de la „colectivisti” tara, pe care doresc astfel sa o sincronizeze european! Iar contextul european, asa cum am aratat mai sus, este de partea lor, fiind unul cu un profil psihocultural autonom. Oamenii acestia refuza sa mai fie prizonieri ai unor retele colectiviste corupte, definite prin  nepotism/pile/relatii, si se exprima ca indivizi autonomi care impartasesc valori moderne (ex. „incredere”, „cooperare”) prin care se pot apoi solidariza in comunitati puternice. Mai mult, prin aceasta schimbare oamenii acestia vor sa iasa din matricea colectivista – chiar daca aceasta ar fi necorupta -, individualizandu-se ca autonomi care vor crea prin solidarizare comunitati puternice, modernizand astfel tara. Asadar, din punctul meu de vedere, nu cred ca se mai urmareste doar eliminarea coruptiei dintr-o tara organizata colectivist, ci eu cred ca se doreste sincronizarea tarii cu modernitatea europeana chiar prin schimbarea profilului psihocultural colectivist. Pentru cine a stiu sa se uite la tara prin grila psihoculturala in context international, acest lucru a fost anticipabil clar la ultimele alegeri prezidentiale. Totul era o chestiune de timp: vor incerca „autonomii” sa-si revendice tara acum sau peste 20 de ani, cand vor fi generatia adulta care are in mod natural parghiile majoritare de influenta sociala? Sigur ca majoritatea „autonomilor” sunt tineri, dar lor li se adauga si seniori care impartasesc valorile europene moderne care, chiar daca nu sunt majoritari in generatia lor, pot avea un rol cheie in schimbarea initiata de tineri, prin experienta pe care o pot aduce si prin care pot ajuta, acolo unde este nevoie, la canalizarea inteleapta a energiei tinerilor. In acest fel modernizarea Romaniei se poate face decisiv, dar intelept, dupa formulele democratice (1) no one left behind si (2) shared esteem, care sunt inclusive, sociale si neconflictuale.

Acestea fiind spuse, trebuie sa fim atenti, deoarece matricea colectivista va incerca prin diverse mijloace sa reintegreze „autonomii” care se individualizeaza si se exprima acum. Orice lucru nou, care provoaca mentalitatea colectivista veche, este un pericol care activeaza retelele colectiviste pentru a anihila noul/schimbarea (inclusiv prin atacul la persoana fata de cei care le promoveaza). De obicei, initial reactia este de pe pozitii de forta, iar daca nu reuseste sa intimideze se trece apoi la pozitii manipulatorii. In paranteza fie spus, cam asa cred ca s-a deturnat si Revolutia din 1989! In prezent am trecut de prima faza, cand, dupa etalarea unor pozitii de forta ale Guvernului, s-a cedat prin demisii. Acum intram in a doua faza, a manipularilor. Am vazut deja ca in cadrul mitingurilor apar tendinte de acaparare a miscarii in structuri aparent moderne, dar de sorginte colectivista in esenta lor. Sigur, „autonomii” trebuie rapid sa acopere vidul anarhic lasat de destructurarea (mai mult sau mai putin locala) unor retele/mentalitati colectiviste, prin coagularea/implicarea in structuri comunitare moderne (ex. organizatii civice active, think tank-uri, organizatii profesionale, partide moderne, etc.); ei trebuie sa se solidarizeze rapid prin valori precum „incredere” si cooperare” in comunitati care sa participe apoi democratic la modernizarea tarii. Daca coagularea lor in comunitati se va face mai incet decat viteza re-actiunii vechiului sistem, atunci s-ar putea sa piarda, fiind invinsi pe rand in relatia: un autonom vs. un grup corupt! O coalitie de autonomi, bine organizata intr-o comunitate, are insa o forta de modernizare de neoprit! In concluzie „autonomii” din strada trebuie sa fie atenti acum la doua lucruri majore: (1) sa nu fie recaptati in matricile colectiviste de putere prin structuri vechi imbracate in forme noi si (2) sa nu intareasca vidul anarhic, rezultat inerent din destructurarea unor retele/mentalitati colectiviste, ci sa se solidarizeze prin valori vestice in comunitati prin care sa participe democratic la modernizarea tarii.

Practic, implicit, fiecare participant de buna credinta la mitingurile din aceste zile simte ca este nevoie de o schimbare majora in tara. Schimbarea psihoculturala nu este insa formulata mereu clar/nu este constientizata clar, deoarece, prin natura sa, profilul (matricea) psihocultural este adesea implicit/tacit. Eu risc si cred ca, formulata explicit, aceasta schimbare majora, de fond, cautata astazi, ar insemna urmatorul lucru: modernizarea Romaniei prin sincronizarea acesteia cu tarile vestice, prin adaptarea profilului psihocultural al tarii (ex. de la profil colectivist la profil autonom; de la centralizarea puterii la descentralizarea/distribuirea puterii), pentru a putea asimila valori si institutii vestice: individual autonom care, prin incredere, evaluare rationala si cooperare, se solidarizeaza voluntar cu alti indivizi autonomi pentru a genera comunitati puternice si generoase, in care indivizii se bucura de o calitate crescuta a vietii.

 

Călătorii Interioare – TVR

Călătorii interioare – seria Psihologie

Producţie: TVR CLUJ

Difuzare: TVR 3, TVR Cluj

Frecvenţă: Săptămânală (TVR3 – sâmbătă, ora 14.30/TVR CJ – duminică, ora 19.30)

Producător: Mihaiela Ilea

Prezentare şi consultant ştiinţific: Prof. univ. dr. Daniel David – psiholog

Între 2013-2018 am prezentat peste 60 de emisiuni din seria Călătorii interioare – seria Psihologie. Acestea pot fi vizionate pe YouTube (cuvinte de căutare „calatorii interioare daniel david”). Emisiunile moderate de mine se focalizează pe diseminarea psihologiei ştiinţifice către publicul larg, astfel încât acesta să înveţe cum să utilizeze psihologia ştiinţifică (1) pentru optimizarea/dezvoltarea personală; (2) promovarea sănătăţii/bunăstării psihice şi prevenirea problemelor psihologice şi (3) ca element cultural care să funcţioneze ca un antidot la contaminarea psihologică indusă de pseudoştiinţă/non-ştiinţă (care fac mult rău oamenilor şi societăţii în general). Pentru mine psihologia este un bun public şi în consecinţă aceasta trebuie să ajungă la public!

Multumesc TVR (TVR Cluj) pentru implicarea în acest proces, important atât pentru public, cât şi pentru psihologia ca ştiinţă!

Vezi ca exemplu Interviul cu un robot (octombrie 2015).

 

Retman si Retmagia – Desene animate psihoterapeutice

Recent a apărut la Editura Trei lucrarea Retman si Retmagia – Desene animate psihoterapeutice. Lucrarea este o extensie a unei lucrări anterioare (introductive) şi conţine în premieră filmul de desene animate pe DVD-ul asociat cărţii (vezi AICI). În curând vom avea o conferinţă de presă, lansări şi evenimente, însoţite de vizionarea desenelor animate.

RETMAN este un personaj asociat terapiei raţional-emotive şi cognitiv-comportamentale prin care aceasta se adresează mai eficient copiilor, adolescenţilor şi publicului larg. Mai multe despre RETMAN pot fi aflate AICI.

Este probabil prima carte de desene animate terapeutice. Vizionare plăcută!

 

Interviu Ziarul Financiar – Despre psihologia românilor

Puteţi găsi partea întâi a unui interviu mai amplu despre monografia legată de psihologia românilor în Ziarul Financiar (Ziarul de Duminică). Partea a doua a interviului poate fi găsită AICI.

Institutul Român pentru Pace – Conferinţa DIU

În data de 16 octombrie 2015, Institutul Român pentru Pace va organiza o conferinţă despre Discursul Instigator la Ură (DIU).

La invitaţia organizatorilor, în cadrul conferinţei voi avea o prezentare despre cum abordarea cognitiv-comportamentală, extinsă de la nivel individual la nivel de ţară/cultură (ca parte a psihologie românilor), poate contribui în ţară (dar şi în general) la reducerea discursurilor incitatoare la ură/rasism/xenofobie/extremism.

Evenimentul/conferinţa va avea loc la Silver Business Center (orele 16-20).

Interviu Caţavencii – Psihologia românilor

Un interviu despre monografia legată de psihologia românilor poate fi găsit în Caţavencii.

Despre psihologia românilor la Radio România Cultural – Izvoare de Filosofie

Voi discuta despre monografia dedicată „psihologiei românilor” la Radio Romania Cultural, vineri, 16 octombrie 2015, orele 14.00-14.30, în carul emisiunii Izvoare de Filosofie.

Lansare/dezbatere a monografiei despre psihologia românilor la Festivalului Internaţional de Carte Transilvania

Sâmbătă, 10 octombrie 2015 (între orele 15-18, probabil în jurul orei 17), va avea loc o lansare şi o dezbatere a lucrării monografie despre psihologia românilor, în cadrul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (Convorbirile revistei Sinteza). Dezbaterea va avea loc împreună cu următorii colegi:

• Conf. univ. dr. Alexander Baumgarten (filosof, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca)
• Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu (psiholog, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi)
• Prof. univ. dr. Vasile Dâncu (sociolog, Facultatea de Sociologie, Universitatea din Bucureşti)
• Conf. univ. dr. Doru Pop (scriitor/critic literar/filosof, Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca)

Pentru mai multe detalii vezi AICI.

Conferinţa de Presă – Psihologia românilor

Conferință de Presă

Profilul și Harta Personalității Naţionale a Românilor

Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie/Institutul Internațional de Psihoterapie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca vă invită la conferința de presă cu tema „Profilul și harta personalității naționale a românilor”. Evenimentul va avea loc miercuri, 30 septembrie 2015, de la ora 13.00, la sediul Departamentului/Institutului, str. Republicii nr. 37, cu participarea prof. univ. dr. Daniel David și a altor colaboratori.

În cadrul acestei întâlniri vom discuta despre profilul național (general) de personalitate al românilor, dar și despre profilul regional al acesteia, așa cum rezultă din cele mai recente studii de psihologie realizate folosind metodologii validate la nivel științific internațional (ex. publicate în prestigioasa revistă Science şi/sau utilizate de profesori/cercetări de top de la universităţi de referinţă, precum Universitatea Cambridge). Sunt diferiți, din punct de vedere al profilului psihologic al personalităţii, ardelenii de olteni, moldoveni sau bucureșteni? Ce ne deosebește de alte națiuni, precum americanii sau britanicii? Cum pot fi folosite concluziile studiilor despre profilul psihologic al românilor pentru dezvoltarea și modernizarea țării ori în cazul interacțiunilor cu țări, culturi și populații diferite, cum e recenta criză a refugiaților? Acestea sunt câteva dintre problemele pe care le vom prezenta și discuta în cadrul conferinței de presă.

Rezultatele privind profilul național (general) de personalitate al românilor se bazează pe lucrarea monografică „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o abordare cognitiv-comportamentală” (Daniel David, 2015, Editura Polirom, Iaşi). Cele legate de profilul regional au la bază analize realizate în acest an (după apariția lucrării menționate), în cadrul unei colaborări între grupul de la Universitatea Babeș-Bolyai (coordonat de prof. univ. dr. Daniel David) și un grup de la Universitatea București (coordonat de prof. univ. dr. Dragoș Iliescu), analize planificate în lucrarea monografică menţionată.

Studiul despre profilul naţional de personalitate al românilor la nivel regional a fost finalizat recent, acceptat deja spre publicare, prezentarea primelor concluzii desprinse din acesta reprezentând o premieră (vezi aici: https://danieldavidubb.wordpress.com/2015/08/20/publicatii-internationale-derivate-din-monografia-despre-psihologia-romanilor/). Rezultatele sunt disseminate prepublication, în logica relevanţei lor publice, cu acordul editorului revistei în care au fost acceptate. 

Vă așteptăm cu drag, miercuri, de la ora 13.00, la sediul Departamentului/Institutului (str. Republicii nr. 37).

 

Cluj-Napoca                                                                                                                            Daniel David

29.09.201

Profilul şi Harta Personalităţii Naţionale a Românilor

Motivare și metodologie

PROBLEMA:

În anul 2005, profesorul Antonio Terracciano şi colab. (de la Florida State University) analizează în prestigioasa revistă Science profilul naţional de personalitate în 49 de ţări/culturi ale lumii, investigând diferenţa între „cum sunt” vs. „cum se cred” aceste ţări/culturi prin prisma caracterului/personalităţii naţionale (national character). România a lipsit din această analiză!

Profesorul Jason Rentfrow, de la Universitatea Cambridge, analizează recent harta psihologică regională în SUA (2013) şi Marea Britanie (2015). Din nou, România nu are o astfel de hartă psihologică!

RELEVANŢA:

Într-o lume globalizată, în care ţările/culturile vin tot mai des în interacţiune unele cu altele, înţelegerea acestor profiluri psihoculturale este fundamentală, deoarece poate contribui la o mai bună comunicare între ţări/culturi diferite şi la evitarea conflictelor. Mai mult, aceste aspecte psihoculturale sunt factori predictivi/explicativi pentru o serie de aspecte psiho-socio-culturale (ex. calitatea vieţii, indicatori economici, etc.).

SOLUŢIA:

Ţinând cont de relevanţa unor astfel de cercetări, acestea sunt astăzi asumate de autori/publicaţii/universităţi de prim rang în domeniu.

Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie/Institutul Internaţional de Psihoterapie de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca are un programului strategic de cercetare cognitiv-experimentală a psihologiei românilor, parte a unui program internaţional de extindere a intervenţiilor/analizelor cognitive (cognitiv-comportamentale) de la nivel individual la nivel de ţară/cultură (după modelul iniţiat/propus de Beck, 2000). Programul urmăreşte eliminare decalajului pe care îl are cercetarea de profil din România faţă de cea internaţională şi dezvoltarea unor elemente inovative în domeniu, de tip cognitiv-comportamental.

În cadrul Conferinţei de Presă vom prezenta:

1. Profilul naţional de personalitate al românilor, în baza metodologiei lui Terracciano şi colab. (2005).
2. Profilul regional de personalitate al românilor, în baza metodologiei lui Rentfrow şi colab. (2013; 2015).

De asemenea vom discuta (1) principalele implicaţii ale acestor concluzii pentru dezvoltarea/modernizarea ţării şi (2) optimizarea interacţiunilor României (românilor) cu ţări/culturi (populaţii) diferite.

Rezultatele se bazează pe lucrarea monografică a psihologiei românilor (David, 2015) şi pe alte rezultate postmonografie, acceptate deja spre publicare în reviste de profil (disseminate prepublication, în logica relevanţei lor publice, cu acordul editorului). Rezultatele postmonografie sunt rezultatul colaborărilor între grupul clujean de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (prof. univ. dr. Daniel David) şi un grup de specialişti de la Universitatea din Bucureşti (prof. univ. dr. Dragoş Iliescu).

Referinţe selective:

David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iaşi.

Rentfrow, P.J. şi colab. (2013). Divided we stand: Three psychological regions of the United States and their political, economic, social, and health correlates. Journal of Personality and Social Psychology, 105(6), 996–1012.

Rentfrow, P.J. şi colab. (2015). Regional personality differences in Great Britain. PLoS ONE 10(3): e0122245. doi:10.1371/journal.pone.0122245.

Terracciano, A. şi colab. (2005). National character does not reflect mean personality trait levels in 49 cultures, Science, 310(5745), 96‑100.

Despre psihologia românilor la cea de-a 167-a Gală „Medicină, Artă, Cultură”

În data de 30 septembrie 2015, în cea de-a 167-a Gală „Medicină, Artă, Cultură”, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, voi avea o prezentare invitată despre psihologia românilor, în baza monografiei recente apărute la Editura Polirom (David, 2015). De asemenea, voi prezenta în premieră şi o serie de rezultate noi, legate de personalitatea naţională a românilor (profilul psihologic al personalităţii românilor), după metodologia utilizată de profesorul Jason Rentfrow, de la Universitatea Cambridge, în cazul SUA şi UK (Rentfrow, 2013; 2015).

Aceste rezultate sunt parte a programului strategic de cercetare cognitiv-experimentală în psihologia românilor de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie), parte a unui program internaţional de extindere a intervenţiilor/analizelor cognitive (cognitiv-comportamentale) de la nivel individual la nivel de ţară/cultură (după modelul iniţiat/propus de Beck, 2000).

Afişul evenimentului, cu detaliile necesare, poate fi găsit AICI.

Referinţe selective

Beck, A.T. (2000). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. Harper Collins: New York.

David, D. (2015). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală. Editura Polirom, Iaşi.

Rentfrow, P.J. şi colab. (2013). Divided we stand: Three psychological regions of the United States and their political, economic, social, and health correlates. Journal of Personality and Social Psychology, 105(6), 996–1012.

Rentfrow, P.J. şi colab. (2015). Regional personality differences in Great Britain. PLoS ONE 10(3): e0122245. doi:10.1371/journal.pone.0122245.

Cercetările noastre de robot-based therapy comentate în Psychology Today (online/blog)

Când am pomenit în 2007 în ţară despre utilizarea roboţilor în psihoterapie a fost o rezistenţă uriaşă (şi un val de critici pe care a trebui să-l confrunt). Aşa ceva era considerat imposibil şi chiar neserios! Asta deşi în literatura de specialitate internaţională deja apăruse astfel de demersuri. Este drept însă că aceste demersuri (mai ales cele focalizate pe tulburări de spectru autist) nu erau foarte bine ancorate în literatura şi practica clinică, venind mai ales dinspre inginerie şi/sau cu metodologii exploratorii, aşa că nu erau receptate uşor în domeniul psihologiei în general, iar în ţară, unde mediul academic psihologic este încă în formare, erau aproape de neînţeles şi de neacceptat. Totuşi, în loc să fim curioşi faţă de un nou demers, chiar dacă avem reţineri iniţiale, – aşa cum se întâmpla în psihologia internaţională -, în ţară, respingem adesea prea repede ceea ce nu înţelegem, confirmând astfel poate prea des sintagma „Puţine cunoştinţe, multe convingeri!”. Trebuie să ne amintim că, după Thomas Kuhn, adesea, schimbările paradigmatice importante în ştiinţă se întâmplă prin revoluţii ştiinţifice, în care, ceea ce pare imposibil acum, poate deveni paradigmă clasică în viitor!

În ciuda scepticismului din ţară, am început în 2007 un program progresiv de cercetare (progressive research program) în domeniu, care, în 6 ani, ne-a dus la a deveni unul din principalele grupuri de referinţă la nivel international, cu publicaţii paradigmatice şi granturi internationale, într-un domeniu care, între timp, a devenit la rândul său de referinţă în psihologie. Într-adevăr, meta-analiza şi articolul programatic, alături de multe cercetări empirice (vezi Web of Science), au contribuit la obţinerea grantului DREAM, unul din granturile majore ale Comisiei Europene în acest domeniu de frontieră (2014-2018), de la care se aşteaptă o nouă generaţie de roboţi (psiho)terapeutici.

Am făcut această introducere pentru a explica bucuria pe care o am când văd că realizările grupului nostru în robot-based therapy sunt comentate la nivel international, nu doar în reviste academice (ex. prin citări), ci şi în reviste serioase de popularizare a ştiinţei pentru publicul internaţional larg. Asta arată un potenţial impact social pe scară largă. Aşa este comentariul expertului Psychology Today (vezi AICI). Deşi acesta a apărut spre sfârşitul anului 2014, am aflat despre comentariu doar în această săptămână, în momentul când grantul DREAM era evaluat la Comisia Europeană pentru primul an de funcţionare (de aceea îl prezint abia acum). Apărând în SUA – unde sunt unele din principalele grupuri aflate în competiţie academică cu noi -, este cu atât mai bine!

 

 

 

Corecţii/Errate

Urmând modelele academice internaţionale, aşa cum am afirmat în monografie (pg. 326), în această secţiune voi prezenta corecţii/errate la lucrare. Aceste corecţii vor fi incluse în tirajele şi/sau ediţiile noi ale monografiei. Pentru modele similare vezi AICI şi AICI.

CORECŢII/ERRATE LA LUCRAREA „PSIHOLOGIA POPORULUI ROMÂN. PROFILUL PSIHOLOGIC AL ROMÂNILOR ÎNTR-O MONOGRAFIE COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ” (DANIEL DAVID – EDITURA POLIROM, 2015).

Pagina 5 (rândul 4 de jos):

• „Întâi” în loc de „Întăi”

Pagina 29 (rândul 7 de jos):

• „predictibilitate” în loc de „predictabilitate”

Pagina 34 (Figura 1.1. – eroare identificată cu ajutorul lui George Coman):

• La această figură, în secțiunea privind percepția corupției, au fost aplicate următoarele corecturi: cetățenii greci percep propria țară ca fiind cea mai coruptă (inițial era indicată Germania), cetățenii polonezi percep propria țară ca fiind cea mai coruptă (inițial era indicată Germania), și similar, cetățenii cehi percep propria țară ca fiind cea mai coruptă (inițial era indicată Germania).

Pagina 42 (rândul 4 de sus):

• „barieră atât de puternică” în loc de „atât de puternică”

Pagina 54 (rândul 2 de sus):

• „nucleul” în loc de „nuclel”

Pagina 88 (Figura 3.2.):

• Valorile menţionate în figura din monografie trebuie citite fără procent şi reprezintă diametrul în inches al fiecărei arii (această raportare a fost necesară pentru reconstrucţia figurii). Pentru a afla contribuţia fiecărei arii trebuie urmată sursa online indicată în figură.
• Figura nouă, cu ariile descrise procentual, arată astfel:

 

Figura 3.2. Relaţii genetice ale românilor (figură adaptată cu permisiune după cea generată pe baza studiului lui Hellenthal şi al colaboratorilor săi, 2014, http://admixturemap.paintmychromosomes.com/; harta de fundal este adaptată după o imagine disponibilă în domeniul public, http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Blank_map_europe.png). Procentele arată contribuţia genetică.

Pagina 93 (rândul 9 de jos)

• „influenţată/mediată” în loc de „moderată”

Pagina 94 (rândul 1 de sus – eroare identificată cu ajutorul lui Lucian Sfica)

• „temperatura medie anuală pe parcursul zilei” în loc de „temperature medie anuală”

Pagina 101 (rândul 25 de jos):

• „accent pe reglementări (rigide şi detaliate)” în loc de „accent pe reguli”

Pagina 108 (rândul 5 de sus):

• „în jurul nivelului” în loc de „în jurul nivelul”

Pagina 119 (rândul 21 de sus):

• „funcţia” în loc de „funcţie”

Pagina 122 (rândul 6 de sus – similar în Tabelul 3.12 de la pagina 159 şi 345):

• „din 31 de ţări/culturi” în loc de „din 30 de ţări/culturi”

Pagina 142 (rândul 2 de sus):

• „valorile de supravieţuire (vs. autodeterminarea-self-expression)” în loc de „autodeterminarea (vs. self-expression)”

Pagina 170 (rândul 4 de sus):

• „saşii” în loc de „şaşii”

Pagina 191 (rândul 4 de sus):

• „efectului” în loc de „afectului”

Pagina 207 (rândul 10 de sus)

• „semnificaţiile” în loc de „se mnificaţiile”

Pagina 208 (tabel, itemul 11):

• adaugă spaţiu după paranteză

Pagina 209 (rândul 22 de sus):

• „interrelaţionările” în loc de „interelaţionările”

Pagina 212 (Tabel):

• „Suspicioşi” în loc de „Superstiţioşi”

Pagina 251 (rândul 11 de jos):

• „comportamente” în loc de „compartamente”

Pagina 270 (rândul 9 de sus):

• „3.4.” în loc de „4.1.10.2”

Pagina 329 (rândul 5 de sus):

• „individualizării” în loc de „individualizătii”

Pagina 397 (rândul 5 de sus):

• „Dr. Antonio Terracciano” în loc de „Dr. Antoni Terracciano”

Pagina 321 (rândul 2 de sus):

• „de la peste 50.000” în loc de „de la peste de date 50.000”

Pagina 343 (rândul 5 de sus):

• „de pildă” în loc de „pilsă”

Pagina 346 (coloana a treia, antepenultimul rând)

• trebuie închisă paranteza (similar la tabelul de la pagina 162)

Pagina 347 (rândul 2 de jos):

• „10%! în loc de „10!; similar la tabelul de la pagina 163

Pagina 354 (rândul 13 de sus):

• „şi olandezi” în loc de „şi la olandezi”

Pagina 355 (rândul 3 de sus):

• „sunt congruente” în loc de „sunt perfect congruente”

Pagina 362:

• „psihologia” în loc de „pshihologia” (rândul 2 de sus)
• „Pătrăşconiu” în loc de „Pătrăşcoiu” (rândul 2 de sus şi penultimul rând de jos)

Pagina 375 (rândul 2 de jos):

• „J. Strachey” în loc de „J. Starchey”.

Pagina 387 (rândul 23 şi 24 de sus; al doilea articol pentru Vliert):

• „cross” în loc de „croos”
• „Psychology” în loc de „Psychologoy”

 

 

NEWS-EVENIMENT: International Association of Cognitive Psychotherapy a decis ca the 9th International Congress of Cognitive Psychotherapy să fie organizat în 2017 la Cluj-Napoca!

Aşa cum am arătat într-un mesaj anterior, Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie a fost selectată ca organizatoare a celui de al 9-lea Congres Internaţional de Psihoterapie Cognitivă, al Asociaţiei Internaţionale de Psihoterapie Cognitivă.

Preşedinte de onoare al Congresului este Aaron T. Beck, preşedintele Congresului este subsemnatul, preşedintele ştiinţific al Congresului este Pim Cuijpers, iar preşedintele comitetului de organizare al Congresului este Anca Dobrean.

Site-ul Congresului este operaţional AICI.

INFO. SUPLIMENTARE (reluate de AICI).

Ca recunoaştere a maturităţii şi impactului internaţional al Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai, boardul International Association of Cognitive Psychotherapy (IACP) a decis în decembrie 2013 ca the 9th International Congress of Cognitive Psychotherapy să fie organizat în 2017, la Cluj-Napoca, în România. Acest eveniment va contribui (1) la includerea oraşului Cluj-Napoca, a Universităţii Babeş-Bolyai şi a Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România în rândul centrelor internaţionale de referinţă în domeniu şi (2) la stabilizarea şi dezvoltarea psihoterapiilor cognitiv-comportamentale în centrul şi estul Europei, zonă care poate servi apoi ca un pod pentru diseminarea acestora dinspre ţările vestice spre cele estice (unde psihoterapia este încă mai puţin dezvoltată/accesibilă).

Psihologia românească a mai găzduit evenimente internaţionale majore – adesea în forma conferinţelor şi/sau simpozioanelor internaţionale, europene, regionale -, dar acesta este primul congres internaţional de anvergură, cu tradiţie internaţională, dintr-un domeniu de vârf al psihologiei moderne, găzduit în România. În acest sens, ţinând cont de anvergura evenimentului, organizaţiile majore din ţară din domeniul sănătăţii mintale (ex. de psihologie, de medicină/psihiatrie) vor fi invitate să se implice în organizare, în calitate de parteneri ai congresului.

DESPRE IACP ŞI CONGRES

International Association of Cognitive Psychotherapy (IACP) este organizaţia internaţională de profil, reunind asociaţii naţionale, regionale şi profesionişti de pe tot cuprinsul lumii. Congresul internaţional al IACP este un eveniment major în domeniu care se organizează aproximativ din trei în trei ani; între congrese se organizează conferinţe şi/sau simpozioane internaţionale, europene, americane, asiatice, africane etc. în domeniu. Congresul este evenimentul major, de sinteză, care stabileşte apoi marile direcţii în domeniu. Specific, până acum, congresul IACP a fost organizat în locaţii precum New York (SUA, 1976), Umea (Suedia, 1986), Oxford (Anglia, 1989), Toronto (Canada, 1992), Gotenborg (Suedia, 2005), Roma (Italia, 2008), Istanbul (Turcia, 2011) şi Hong Kong (China, 2014). Între anii 1992 şi 2005 congresul a fost organizat în colaborare cu alte organizaţii de profil sub numele de World Congress of Behavioral and Cognitive Therapies: 1995-Copenhaga/Danemarca; 1998-Acapulco/Mexic; 2001-Vancouver/Canada; 2004-Kobe/Japonia (congres care a continuat apoi ca eveniment independent, dar coordonat cu congresul IACP: 2007-Barcelona/Spania; 2010-Boston/SUA şi 2013-Lima/Peru).

DESPRE PSIHOTERAPIILE COGNITIV-COMPORTAMENTALE

În psihologia clinică şi psihoterapie, abordarea cognitiv-comportamentală (cognitive-behavior therapy/CBT) este standardul de aur (golden standard) pentru (1) optimizarea şi dezvoltarea personală; (2) promovarea sănătăţii şi prevenţia tulburărilor psihice şi (3) tratamentul tulburărilor psihice şi a celor somatice care implică în etiopatiogeneză factori psihologici. Într-adevăr, ghidurile clinice internaţionale (spre exemplu, National Institute for Health and Clinical Excellence, American Psychological Association, Cochrane Reviews etc.) recomandă, pentru cele mai multe condiţii clinice psihologice, intervenţiile cognitiv-comportamentale (1) ca primă linie de tratament (ex. în tulburări de anxietate, tulburări depresive, tulburări de comportament alimentar, tulburări de spectru autist, tulburări ale copilului, cuplului şi familiei etc.); (2) în combinaţie cu tratamentele medicamentoase/farmacoterapie (ex. în tulburări depresive severe, deficit de atenţie şi hiperactivitate etc.); sau (3) ca a doua linie complementară de intervenţie, după farmacoterapie (ex. în tulburări psihotice).

Inventarea psihoterapiei cognitiv-comportamentale în anii ’50-’60 ai secolului XX (cu contribuţiile majore ale lui Albert Ellis şi Aaron T. Beck) a dus la o revoluţionare a tratamentelor tulburărilor psihice şi psihosomatice, sute de mii de profesionişti (ex. psihologi, psihiatri) practicand astăzi acest tratament, milioane de oameni beneficiind astfel de el în întreaga lume. CBT a produs o schimbare de paradigmă (cognitive revolution) în practica psihologiei clinice, a consilierii psihologice şi a psihoterapiei, cu impact major asupra domeniului sănătăţii.

DESPRE ORGANIZAŢIILE CARE VOR FI IMPLICATE CA ORGANIZATORI PRINCIPALI

• International Association of Cognitive Psychotherapy (http://www.the-iacp.com)
• Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (http://www.ubbcluj.ro)
  • Departamentul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie (http://clinicalpsychology.psiedu.ubbcluj.ro)
  • International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health (http://www.psychotherapy.ro)
  • Journal of Cognitive and Behavioral Psychotherapies (http://jcbp.psychotherapy.ro), revistă indexată Web of Science
• Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (http://www.psihoterapiecbt.ro)

 

 

 

Astăzi a încetat din viaţă marele psiholog român Ioan Radu!

In Memoriam Ioan Radu:

Am înţeles de la familie că profesorul Ioan Radu a dorit ca acest moment să fie unul cu mai puţine „componente” publice. De aceea nu am de gând să scriu aici un text mai lung (îl păstrez pentru lucrări legate de istoria psihologiei româneşti, unde profesorul Radu, prin contribuţiile academice şi administrative ingenioase, îşi are locul lui bine definit!), dar vreau totuşi să punctez două lucruri mai personale (pentru detalii despre profesorul Ioan Radu vezi AICI – text preluat din prezentarea de pe site-ul APIO – şi AICI).

• Profesorul Ioan Radu (n. 15 august 1925, sat Petea de Câmpie, comuna Band, judeţul Mureş) a fost liantul între generaţia de psihologi clujeni dinaintea desfiinţări psihologiei de către regimul comunist (1977/1982) şi noua generaţie de psihologi clujeni de după Revoluţia din 1989. El a fost cel care a dat noua direcţie psihologiei clujene, prin aducerea unor psihologi tineri, care au imprimat un suflu modern psihologiei clujene (suflu uşor diferit faţă de alte centre academice psihologice din România). A fost un om exigent, pariind, de cele mai multe ori, corect pe oameni de valoare şi refuzând să aducă în grup oameni mai puţini valoroşi (în ciuda faptului că acest lucru îi putea crea animozităţi). Dar, prin această atitudine responsabilă, psihologia clujeană a rămas, în structura sa fundamentală, o Şcoală, pe linia Goangă-Roşca/Mărgineanu-Radu. Chiar dacă, ca în orice grupuri din mediul academic, cei din generaţia de astăzi avem uneori divergenţe între noi, cu mici excepţii, la mizele mari, Şcoala este mereu unită!
• Mie mi-a fost şi conducătorul de doctorat. Dintre specializările sale academice principale – metodologia cercetării, psihologia socială, psihologia şcolară -, unele introduse în premieră în ţară, după Revoluţia din 1989,  am continuat la nivel academic partea de metodologia cercetării cu aplicaţii în domeniul clinic (substratul experimental/de cercetare este o caracteristică cardinală a Şcolii clujene de psihologie, de la fondatorul acesteia Florian Ştefănescu-Goangă). Am rămas în memorie cu următorul eveniment, care arată ce înseamnă un mentor adevărat şi care sintetizează multe despre acest mare profesor şi psiholog român. Imediat după doctorat mi-a spus (reproduc aproximativ): „…Du-te în SUA (obţinusem prin concurs o poziţie postdoctorală), învaţă cum se face psihologia modernă şi vino şi fă la fel şi la UBB. Eu a trebuit să lucrez într-o altă paradigmă, de restrişte (se referea la desfiinţarea psihologiei în perioada comunistă), tu nu trebuie să urmezi modelul meu academic de cercetare, cu publicaţii mai ales naţionale, poate valoroase, dar de circulaţie restrânsă, ci trebuie să te pregăteşti în noua paradigmă, care să internaţionalizeze psihologia românească, aşa cum a fost aceasta de la începuturi prin Florian Ştefănescu-Goangă…”. Astfel de oameni, capabili să promoveze standarde pe care ei din cauza vremurilor nu au avut cum să le atingă (iar perioada comunistă a fost o frână uriaşă), nu să se autopromoveze blocând astfel asimilarea unor lucruri noi, au fost şi sunt astăzi rari şi ei sunt mentorii şi creatorii de şcoli academice care rămân în memoria oamenilor.

Pentru aceste lucruri trebuie să-i mulţumesc profesorului Ioan Radu! Cu siguranţă, fără el, eu şi apoi Şcoala clujeană de psihologie clinică şi psihoterapie nu am fi existat astăzi în această formă. Pentru noi, profesorul Ioan Radu ramâne nu doar un model, ci o prezenţă vie şi constantă prin valorile pe care ni le-a transmis!

Unul din cele mai descărcate articole ştiinţifice din WOL în 2014/2015

M-am bucurat să văd că în 2014 şi în 2015 (până în luna iulie) cel mai descărcat articol ştiinţific din sistemul Wiley Online Library/WOL a fost cel la care a participat şi grupul nostru (vezi AICI), parte a proiectului european ROAMER. Tabelele au fost generate în sistemul WOL şi au fost distribuite membrilor consorţiului ROAMER de către Dr. Susanne Knappe, TU Dresden, Germania.

WOL „…hosts the world’s broadest and deepest multidisciplinary collection of online resources covering life, health and physical sciences, social science, and the humanities. It delivers seamless integrated access to over 6 million articles from over 1500 journals, over 16,000 online books, and hundreds of reference works, laboratory protocols and databases…”.

 

 

 

Întrebări şi răspunsuri cu referire la lucrarea despre psihologia românilor (FAQ)

În această secţiune de Blog ofer informaţii generale şi răspunsuri la întrebări legate de lucrarea psihologia românilor. Fac acest lucru după modelul international FAQ, pentru: (1) a răspunde întrebărilor legitime; (2) a sintetiza răspunsurile mele (aceleaşi întrebări se pun adesea de oameni diferiti) şi (3) a nu lăsa prea multe semne de întrebare sau speculaţii nefondate. Nu voi răspunde mereu la fiecare întrebare pusă, dar anumite teme comune vor fi extrase din mai multe întrebări şi am să răspund la acestea. Întrebările trebuie să fie puse prin email (danieldavid@psychology.ro); pentru logica organizării textului, comentariile subiacente acestui articol vor fi tratate ca şi comentarii, nu ca întrebări.

Monografia asupra psihologiei românilor a apărut în luna iulie 2015 la editura Polirom (vezi AICI şi AICI).

Comunicatul editurii Polirom preluat de Colegiul Psihologilor din România poate fi găsit AICI.

Pentru corecţii/errate vezi AICI.

Cercetarea a fost premiată:

• De către Foreign Policy România, în cadrul Galei Foreign Policy România – 100 de oameni şi idei care mişcă ţara în direcţia bună (martie 2015 ):
  • Premiul pentru cercetare (pentru întreaga activitate de cercetare, cu accent special pe monografia dedicată psihologiei românilor).
• De către Adevărul şi Dilema Veche, în cadrul Galei Premiile Media de Excelenţă (noiembrie 2015):
  • Premiul pentru cercetare (pentru întreaga activitate de cercetare, cu menţionarea specifică: 1. a activităţii de cercetare de la Albert Ellis Institute, New York/SUA; 2. a activităţii academice de la Institutul Internaţional de Psihoterapie, Cluj-Napoca/România; şi 3. a calităţii de autor al monografiei despre psihologia românilor).
• De către EBS, în cadrul Galei „Lumino” (decembrie 2015)
  • Premiul „Lumina Comunităţii” pentru inovaţie (pentru a. cercetarea legată de psihologia românilor şi b. activităţile de la Institutul Internaţional de Psihoterapie, Cluj-Napoca/România).

În monografie, mesajul meu ca autor apare (aproximativ) astfel:

• Această lucrare este un manifest al psihologiei româneşti moderne, care, ajunsă la maturitatea ştiinţifică după desfiinţarea sa în regimul comunist – când, din cauză că nu s-a aliniat ideologic partidului comunist, a fost acuzată de impostură şi caracter subversiv, ajungându-se până la situaţia ridicolă în care nespecialiştii în psihologie (ex. adesea activiştii PCR sau cei din alte discipline acceptaţi/recomandaţi de activiştii PCR) se pronunţau asupra problemelor de psihologie –, îşi revendică vechea poziţie a fondatorilor săi în România: Florian Ştefănescu-Goangă (Cluj-Napoca), Constantin Rădulescu-Motru (Bucureşti) şi Eduard Gruber (Iaşi). Mai precis şi direct spus, psihologia românească modernă ţinteşte să fie nu doar o ştiinţă focalizată pe individ şi ancorată internaţional, ci, după modelele internaţionale, una cu mesaj social, care să contribuie şi la cultura şi dezvoltarea ţării. Lucrările clasice asupra psihologiei românilor au apărut la momente de cotitură pentru istoria românilor (de exemplu, pregătirea, formarea şi consolidarea statului naţional românesc). Cred că psihologia românească a ajuns astăzi la forţa şi maturitatea ştiinţifică de a aborda această temă, într-o logică dominant etică (dar cu elemente emice), după modele internaţionale, direct, constructiv şi fără complexe. Şi mai cred că miza integrării noastre în Uniunea Europeană, cu bătaie lungă din punct de vedere istoric, este pentru români un asemenea moment de cotitură în prezent, care cere o astfel de monografie (păstrând proporţiile, aşa cum au intervenit decisiv la vremea lor pentru modernizarea ţării Şcoala Ardeleană, Generaţia Paşoptistă, Junimea Română etc.).
• Vezi şi un Sinopsis asupra Diagnosticului Psihocultural al României.

I. ANALIZE/RECENZII DE SPECIALITATE

II. ALTE TIPURI DE CRONICI/RECENZII

III. DISEMINARE/CONFERINŢE

IV. PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE DERIVATE DIN MONOGRAFIA DESPRE PSIHOLOGIA ROMÂNILOR ŞI PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE POSTMONOGRAFIE (NAŢIONALE/INTERNAŢIONALE)

V. PROGRAMUL INTERNAŢIONAL DE CERCETARE – PROFILUL NAŢIONAL COGNITIV-COMPORTAMENTAL

VI. ALTE ASPECTE RELEVANTE ASOCIATE MONOGRAFIEI

VII. RECENZIA RECENZIILOR DESPRE PSIHOLOGIA ROMÂNILOR

VIII. FAQ – ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

IX. DE LA PSIHOLOGIA ROMÂNILOR LA PSIHOLOGIA EUROPENILOR